Videoclipuri şi imagini din Golful Ob, în vestul Siberiei, dezvăluie o plajă întreagă acoperită de bulgări de zăpadă.
Într-o imagine publicată de Siberian Times se poate vedea o femeie care stă aşezată pe bilele de zăpadă îngheţate. BBC afirmă că bilele au început să apară acum două săptămâni, întinzându-se de-a lungul a aproximativ 18 kilometri. Mărimea acestora variază de la cea a unei mingi de tenis, până la cele de aproape un metru.
Pe teritoriul deşertului din Australia de Vest, un bărbat pe nume Peter a sunat la Registrul pentru studierea obiectelor zburătoare neidentificate din Australia după ce a văzut o mulţime de fire albe coborând din cer, acoperind pomii şi firele de înaltă tensiune, oriunde s-ar fi uitat.
Ceea ce acest bărbat a văzut poartă denumirea de “păr de înger”.
Pe teritoriul deşertului din Australia de Vest, un bărbat pe nume Peter a sunat la Registrul pentru studierea obiectelor zburătoare neidentificate din Australia după ce a văzut o mulţime de fire albe coborând din cer, acoperind pomii şi firele de înaltă tensiune, oriunde s-ar fi uitat.
Ceea ce acest bărbat a văzut poartă denumirea de “păr de înger”.
Astronomii au detectat anul trecut o explozie de energie apărută la nivelul lui HD 164595, o stea aflată la o distanţă de circa 94 de ani-lumină faţă de Terra, în constelaţia Hercule. Fenomenul a fost observat cu ajutorul radiotelescopului rusesc RATAN-600 şi a stârnit imediat interesul cercetătorilor care încearcă să demonstreze existenţa vieţii extraterestre.
Astronomii ruşi sunt fascinaţi îndeosebi de modul în care arată semnalul emis de stea. El are o lungime de undă de aproximativ 2,7 centimetri şi o frecvenţă de 11 GHz, ceea ce înseamnă că este un semnal de foarte înaltă frecvenţă nu foarte diferit de cel folosit de televizoarele digitale
Vezi aici primul semnal extraterestru, detectat de savanţi. Este extrem de puternic şi de neobişnuit
Prima întâlnire a Elvirei Nabiullina cu capitalismul a avut loc în timpul studiilor universitare, când s-a înscris la un curs numit „teoria critică a economiei occidentale”. Un început neobişnuit pentru un bancher central. Dezvoltarea economiei rusiei a avut de suferit din cauza corupţiei, a sancţiunilor impuse de occident, dar şi din cauza preţului scăzut al petrolului, principalul export al ţării. Raportul Transparency International din 2015 privind nivelul corupţiei plasează Rusia pe locul 119 din 174 de ţări, alături de Sierra Leone, Azerbaidjan şi Guyana, mult mai jos de locul 82 ocupat în 2000, anul de început al regimului Putin la Moscova.
Cu toate acestea banca centrală a Rusiei este un model de competenţă şi politică tehnocrată. Iar din momentul când Nabiullina a devenit guvernatoare în 2013, banca centrală a ţinut economia Rusiei pe linia de plutire, scrie The Economist.
Elvira Nabiullina s-a născut pe 29 octombrie 1963 în Ufa, capitala Republicii Barcortostan, iar tatăl ei a fost şofer şi mama sa a lucrat într-o fabrică. Nabiullina este căsătorită cu Yaroslav Kuzminov, rectorul Şcolii Superioare de Economie din Moscova, este pasionată de poezie, iar autorii săi preferaţi sunt Anna Akhmetova şi Paul Verlaine. Cei care o cunosc o descriu drept „dură, precisă şi exigentă“, potrivit The Moscow Times.
Din 1991 până în 1994 ea a lucrat în cadrul Uniunii Ruse a Industriaşilor şi Antreprenorilor. Apoi a lucrat în cadrul Ministerului Economiei până în 1998.
Când este vorba de economie, Vladimir Putin „nu are idei foarte clare”, susţine Evgheni Iaşin, un fost ministru al economiei. Drept urmare Putin a încredinţat politica economică unui cadru de profesionişti, cum ar fi Elvira Nabiullina, care a devenit ministru adjunct al economiei în 2000 şi ministru deplin în 2007, iar în 2013 a fost numită la conducerea băncii centrale din Rusia.
Criza din 2008-2009, când preţul petrolului s-a prăbuşit şi economia globală a stagnat, a dezvăluit faptul că economia rusească era dependentă de fondurile de investiţii şi de investitorii din retail. Rusia a înregistrat ieşiri de capital de miliarde de dolari, banca centrală a încercat să stabilizeze rubla şi a pierdut peste 200 miliarde de dolari de rezerve valutare în doar câteva luni. În 2009 PIB-ul Rusiei s-a redus cu 8%. Acest lucru a determinat Rusia să adopte reforme.
În primul rând, şi-a diversificat sursele de finanţare. În 2013, autorităţile de reglementare au făcut posibil ca Euroclear şi Clearstream, sisteme de cliring, să facă tranzacţii cu obligaţiuni ruseşti. Acest lucru a contribuit la atragerea investitorilor străini, cărora le place să cumpere active atunci când sunt ieftine, spune Jan Dehn de Ashmore, manager de fond.
Tot în timpul mandatului Elvirei Nabiullina investiţie pe piaţa internă au crescut. Goldman Sachs crede că activele fondurilor de pensii locale, care sunt reglementate de banca centrală, vor creşte de la aproximativ 60 miliarde, cât sunt în prezent, la aproximativ 200 de miliarde de dolari în 2020.
Potrivit lui Dehn, diversificarea finanţării a redus nevoia de capital a economiei. Raportat la dimensiunea acesteia, capitalul din sectorul privat în 2014-2015 a fost mai mic decât în 2008-2009. Iar anul trecut PIB-ul a scăzut cu 4%, mai puţin decât pe timpul crizei, deşi preţul petrolului a scăzut şi mai mult.
A doua mare schimbare adusă de Elvira Nabiullina se referă la rezervele valutare. Acestea au crescut de la 140 miliarde de dolari la peste 500 miliarde de dolari în perioada de boom a preţului petrolului. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Rusia a fost în măsură să adopte o politică antioccidentală, deoarece nu avea nevoie să apeleze la FMI pentru un plan de salvare, aşa cum a făcut în timpul crizei din 1998. Poate acest lucru nu este un avantaj, dar îi va oferi Elvirei Nabiullina spaţiu de manevră, potrivit The Economist. De-a lungul anilor, acest specialist în finanţe a dobândit autoritate, dar şi dreptul la o linie directă cu şeful statului. Nabiullina, subliniază Bloomberg, nu ezită să spună lucrurilor pe nume sau să-şi impună punctul de vedere.
De asemenea, surse apropiate şefului băncii centrale spun că anul trecut, când majoritatea consilierilor de la Kremlin îi recomandau preşedintelui Putin să instituie controlul asupra fluxurilor de capital, Nabiullina s-a opus categoric, insistând că rubla trebuie lăsată să „plutească liber“. Puţin a ascultat-o. Sprijinirea rublei ar fi fost o mişcare populistă, pentru că puterea de cumpărare a rusului obişnuit nu ar fi fost afectată, însă ar fi consumat din nou rezervele valutare ale ţări. În schimb, banca centrală a trimis dolarii băncilor afectate de sancţiuni şi companiilor energetice pentru a le ajuta să plătească datoriile externe. De asemenea, rezervele au fost folosite pentru finanţarea deficitului bugetar. Pe măsură ce preţul a revenit, şi banca centrală a început să readucă rezervele de valută la nivelul de 500 miliarde de dolari, din nou.
Prima întâlnire a Elvirei Nabiullina cu capitalismul a avut loc în timpul studiilor universitare, când s-a înscris la un curs numit „teoria critică a economiei occidentale”. Un început neobişnuit pentru un bancher central. Dezvoltarea economiei rusiei a avut de suferit din cauza corupţiei, a sancţiunilor impuse de occident, dar şi din cauza preţului scăzut al petrolului, principalul export al ţării. Raportul Transparency International din 2015 privind nivelul corupţiei plasează Rusia pe locul 119 din 174 de ţări, alături de Sierra Leone, Azerbaidjan şi Guyana, mult mai jos de locul 82 ocupat în 2000, anul de început al regimului Putin la Moscova.
Cu toate acestea banca centrală a Rusiei este un model de competenţă şi politică tehnocrată. Iar din momentul când Nabiullina a devenit guvernatoare în 2013, banca centrală a ţinut economia Rusiei pe linia de plutire, scrie The Economist.
Elvira Nabiullina s-a născut pe 29 octombrie 1963 în Ufa, capitala Republicii Barcortostan, iar tatăl ei a fost şofer şi mama sa a lucrat într-o fabrică. Nabiullina este căsătorită cu Yaroslav Kuzminov, rectorul Şcolii Superioare de Economie din Moscova, este pasionată de poezie, iar autorii săi preferaţi sunt Anna Akhmetova şi Paul Verlaine. Cei care o cunosc o descriu drept „dură, precisă şi exigentă“, potrivit The Moscow Times.
Din 1991 până în 1994 ea a lucrat în cadrul Uniunii Ruse a Industriaşilor şi Antreprenorilor. Apoi a lucrat în cadrul Ministerului Economiei până în 1998.
Când este vorba de economie, Vladimir Putin „nu are idei foarte clare”, susţine Evgheni Iaşin, un fost ministru al economiei. Drept urmare Putin a încredinţat politica economică unui cadru de profesionişti, cum ar fi Elvira Nabiullina, care a devenit ministru adjunct al economiei în 2000 şi ministru deplin în 2007, iar în 2013 a fost numită la conducerea băncii centrale din Rusia.
Criza din 2008-2009, când preţul petrolului s-a prăbuşit şi economia globală a stagnat, a dezvăluit faptul că economia rusească era dependentă de fondurile de investiţii şi de investitorii din retail. Rusia a înregistrat ieşiri de capital de miliarde de dolari, banca centrală a încercat să stabilizeze rubla şi a pierdut peste 200 miliarde de dolari de rezerve valutare în doar câteva luni. În 2009 PIB-ul Rusiei s-a redus cu 8%. Acest lucru a determinat Rusia să adopte reforme.
În primul rând, şi-a diversificat sursele de finanţare. În 2013, autorităţile de reglementare au făcut posibil ca Euroclear şi Clearstream, sisteme de cliring, să facă tranzacţii cu obligaţiuni ruseşti. Acest lucru a contribuit la atragerea investitorilor străini, cărora le place să cumpere active atunci când sunt ieftine, spune Jan Dehn de Ashmore, manager de fond.
Tot în timpul mandatului Elvirei Nabiullina investiţie pe piaţa internă au crescut. Goldman Sachs crede că activele fondurilor de pensii locale, care sunt reglementate de banca centrală, vor creşte de la aproximativ 60 miliarde, cât sunt în prezent, la aproximativ 200 de miliarde de dolari în 2020.
Potrivit lui Dehn, diversificarea finanţării a redus nevoia de capital a economiei. Raportat la dimensiunea acesteia, capitalul din sectorul privat în 2014-2015 a fost mai mic decât în 2008-2009. Iar anul trecut PIB-ul a scăzut cu 4%, mai puţin decât pe timpul crizei, deşi preţul petrolului a scăzut şi mai mult.
A doua mare schimbare adusă de Elvira Nabiullina se referă la rezervele valutare. Acestea au crescut de la 140 miliarde de dolari la peste 500 miliarde de dolari în perioada de boom a preţului petrolului. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Rusia a fost în măsură să adopte o politică antioccidentală, deoarece nu avea nevoie să apeleze la FMI pentru un plan de salvare, aşa cum a făcut în timpul crizei din 1998. Poate acest lucru nu este un avantaj, dar îi va oferi Elvirei Nabiullina spaţiu de manevră, potrivit The Economist. De-a lungul anilor, acest specialist în finanţe a dobândit autoritate, dar şi dreptul la o linie directă cu şeful statului. Nabiullina, subliniază Bloomberg, nu ezită să spună lucrurilor pe nume sau să-şi impună punctul de vedere.
De asemenea, surse apropiate şefului băncii centrale spun că anul trecut, când majoritatea consilierilor de la Kremlin îi recomandau preşedintelui Putin să instituie controlul asupra fluxurilor de capital, Nabiullina s-a opus categoric, insistând că rubla trebuie lăsată să „plutească liber“. Puţin a ascultat-o. Sprijinirea rublei ar fi fost o mişcare populistă, pentru că puterea de cumpărare a rusului obişnuit nu ar fi fost afectată, însă ar fi consumat din nou rezervele valutare ale ţări. În schimb, banca centrală a trimis dolarii băncilor afectate de sancţiuni şi companiilor energetice pentru a le ajuta să plătească datoriile externe. De asemenea, rezervele au fost folosite pentru finanţarea deficitului bugetar. Pe măsură ce preţul a revenit, şi banca centrală a început să readucă rezervele de valută la nivelul de 500 miliarde de dolari, din nou.
Spuneam că este ceva neobişnuit pentru că maşina cu propulsie cu hidrogen, având emisii zero, este un concept nou, pe care mai mulţi producători de automobile mizează, chiar dacă ideea motoarelor alimentate cu hidrogen nu este ceva nou. De fapt, primul motor cu combustie internă realizat de către Francois Isaac de Rivaz în 1807, funcţiona cu un amestec de hidrogen şi oxigen. Benzina avea să fie folosită la astfel de motoare abia în 1870.
Automobilul pe care am avut ocazia să îl încerc este modelat pe un BMW Grand Turismo serie 5, construit din oţel şi fibră de carbon, dotat cu un motor electric de 180 kW, 245 cai-putere, cu tracţiune pe puntea din spate şi care poate atinge o viteză maximă de 180 km/h. În momentul de faţă, automobilul sprintează de la 0 la 100 de km/h în 8,4 secunde. Pentru comparaţie, o Dacia Logan, în funcţie de model, parcurge aceaşi distanţă între 10 şi 13 secunde. „Deşi maşina în starea actuală merge chiar foarte decent, cred că ar putea fi mai sportivă”, spune Merten Jung, şeful diviziei de dezvoltare a propulsiei cu hidrogen de la BMW.
Maşina este dotată cu o baterie pentru stocarea energiei şi un rezervor pentru hidrogen gaz comprimat. Stocarea hidrogenului se realizează la o presiune de 700 bari, dar compania germană lucrează şi la o soluţie de presiune criogenică de 350 bari, lucru care ar mări autonomia vehiculului şi mai mult, deoarece densitatea gazului este mai mare la o presiune de 350 bari.
Deşi poate suna puţin SF pentru şoferul obişnuit, alimentarea cu hidrogen se realizează la fel de uşor ca şi alimentarea tradiţională, la o benzinărie normală, la o pompă obişnuită şi nu ar trebui să dureze mai mult de cinci minute. Hidrogenul vine sub formă lichidă din staţie şi se transformă în gaz în interiorul maşinii. Mai departe, pilele de combustie transformă hidrogenul în energie electrică. Motorul electric BMW este sprinten, are zvâc, iar plecarea accelerată de la stop te împinge în scaun. Când maşina prinde viteză, motorul electric este precum un ghepard, rămas însă fără glas.
Lăsând la o parte faptul că un astfel de automobil nu poluează mediul înconjurător, sistemul ar fi şi o soluţie casnică de stocare a energiei electrice. Casele dotate cu panouri solare produc mai multă energie, iar surplusul este risipit, pentru că nu poate fi stocat. Energia produsă în timpul zilei ar putea fi folosită pentru a genera hidrogen din apă. Hidrogenul generat este stocat în soluţii similare cu rezervoarele pentru automobil şi ulterior, printr-o tehnologie asemănătoare cu cea din automobil, poate fi generată electricitate atunci când este necesară pentru consum.
Până când se va ajunge la acest proces 100% ecologic, hidrogenul este fabricat fie prin electroliză, fie prin procesarea gazelor naturale. „Un mare avantaj al tehnologiei cu pilă de combustie este acela că poţi utiliza componente care există deja la motoarele pe benzină sau motorină şi sunt ieftine. Vehiculele electrice sunt foarte bune pentru zonele urbane, dar când vorbim de distanţe mari, tehnologia pilei de combustie este viitorul într-o lume cu emisie zero. Cele două sisteme nu se află în competiţie, ci se completează reciproc”, este de părere Merten Jung.
Până când autoturismele de acest fel vor fi parcate la fiecare colţ de stradă, trebuie rezolvată problema infrastructurii. În prezent, există 50 de staţii cu hidrogen în Germania, în California în jur de 40, iar cele mai multe se regăsesc în Japonia, în jur de 100; acolo se plănuieşte ca până în 2025 să se ajungă la 800 de staţii. Planurile pentru Europa sunt mai puţin ambiţioase: 400 de staţii de alimentare cu hidrogen până în 2023.
Hidrogenul este mai prietenos cu mediul, dar va fi şi mai ieftin decât benzina sau motorina? Puţin probabil, spun cei de la BMW, vor fi preţuri competitive deşi nu se ştie cu exactitate cât de scump va fi hidrogenul. Merten Jung invocă studii care spun că în momentul de faţă hidrogenul s-ar vinde cu 8 euro pe kilogram, însă asta se poate schimba.
BMW a lucrat la tehnologia actuală alături de Toyota, cu care a încheiat un parteneriat în 2013. Inginerii celor două companii se întâlnesc o dată pe lună şi schimbă idei, când în Germania, când în Japonia. Şi alţi constructori au apelat la parteneriat de acest gen. Daimler cooperează cu Ford, dar şi cu alianţa Renault-Nissan în acest domeniu.
Va fi lansat automobilul în serie? Încă nu s-a stabilit acest lucru, deşi nemţii pomenesc o dată de lansare după 2020. „Preţul componentelor va scădea de-a lungul următorilor ani. Începând cu 2020 vrem să avem un sistem care să ne permită să scădem preţul automobilului. Mai lucrăm la putere, la greutate”, afirmă Jung. În momentul de faţă un obstacol în stabilirea unui preţ competitiv este o componentă cheie, o membrană laminată cu un catalizator, în compoziţia căruia intră destul de multă platină, după cum spune Merten Jung.
BMW nu este singurul producător de automobile care analizează hidrogenul ca posibilitate de a alimenta maşina. Marele rival al BMW, Mercedes-Benz, nu numai că are în dezvoltare o astfel de maşină, dar are şi o dată de lansare. Potrivit presei străine, Mercedes Benz GLC F-Cell ar putea fi lansat în 2017, la un preţ de 71.000 de dolari, iar autonomia va fi undeva între 400 şi 480 km. Nu se ştie încă dacă va fi produs un număr mic de vehicule, precum au făcut Hyundai sau Toyota cu automobilele lor alimentate cu hidrogen sau modelul va fi produs în serie. Nici cel de-al treilea mare producător de automobile german, Volkswagen, nu se lasă mai prejos, iar în ianuarie la show-ul auto de la Detroit a prezentat automobilul concept alimentat cu hidrogen Audi H-Tron Quattro, care se încadrează în caracteristicele tehnice ale celorlalte autoturisme: încărcare rapidă, autonomie între 400 şi 500 km şi emisii zero.
Vehiculele alimentate cu hidrogen există sau sunt pe cale să apară într-un număr mult mai mare în următorii ani. Trebuie doar să-şi găsească cumpărătorii, însă aceştia au nevoie, în primul rând, de staţii de alimentare cu pompe de hidrogen.
Aşteptările fără precedent de înalte pe care, judecând după sondaje, electoratul le are de la noul preşedinte Klaus Iohannis sunt direct proporţionale cu capacitatea acestuia de a funcţiona mai puţin ca un politician în carne şi oase şi mai mult ca un simbol, adică magnet pentru gândirea simbolică a colectivităţii.
Presa străină a spus-o cel mai pe şleau: victoria lui Klaus Iohannis a fost salutată în primul rând ca un eveniment exemplar pentru alte ţări din UE sau din Europa de Est, una dintre ideile recurente fiind faptul că într-o Europă ameninţată de tentaţia extremismului cu bază naţionalistă, în România câştigă alegerile prezidenţiale un candidat complet atipic (sas şi protestant).
Dacă adăugăm la aceasta caracterul de outsider (primarul unui oraş ardelean, neimpus în memoria colectivă prin idei sau declaraţii remarcabile, prin vreo iniţiativă politică sau ca lider al opoziţiei) şi misterul aproape total al impunerii sale la conducerea PNL şi apoi în postura de candidat la preşedinţie, putem privi alegerile prezidenţiale din 2014 drept sfârşitul epocii politicii personalizate, „de autor“, unde carisma personală, originalitatea strategiilor proprii de luptă, declaraţiile colorate şi chiar izbucnirile emoţionale nu doar contau, dar chiar defineau scena politică şi direcţia în care se îndrepta ţara.
Traian Băsescu a fost ultimul astfel de politician de succes, iar din aceeaşi familie au făcut parte Crin Antonescu (şi urmaşul preferat de el la conducerea PNL, Ludovic Orban), Victor Ponta în încarnarea sa dinainte de alegerile prezidenţiale ori Elena Udrea de la PMP.
Locul lor a fost luat de politicieni-simbol (Alina Gorghiu, recomandată de Iohannis pentru şefia interimară a PNL, cu două calităţi esenţiale: femeie şi tânără), tinde să fie luat de politicieni care se căznesc să corespundă aceluiaşi model (un Victor Ponta devenit brusc justiţiar, reformator al PSD după principii morale şi fidel ideologiei de stânga pe care trebuie s-o bifeze pe scena politică) şi va fi luat în continuare de alţi politicieni mai noi sau mai vechi care simt că de-acum succesul nu mai depinde de afirmarea propriei individualităţi, ci de capacitatea de a se încadra fără capricii personale într-un model de corectitudine politică şi tehnică acceptat la Bruxelles şi Washington şi de a fi cât mai previzibili în respectarea lui.
Emergenţa noului model nu are legătură numai cu tensiunile dintre NATO şi Rusia sau cu momentul delicat al Europei (Germania, Danemarca, Finlanda şi Olanda au propus ca UE să creeze un mecanism pentru a apăra principiile statului de drept, considerând că ascensiunea populismului şi a voluntarismului politic în ţările lovite de criză şi de austeritate subminează proiectul Europei comune), ci şi cu iritarea societăţii faţă de modelul „pâine şi circ“ de conducere a ţării, care a fost dus până pe culmile grotescului în campania pentru prezidenţiale şi a cărui ineficienţă s-a văzut din plin în recolta de penali a DNA ori în rămânerea României pe ultimele locuri din UE nu la indicatorii de creştere economică, ci la cei de dezvoltare – calitate a vieţii, a muncii, a educaţiei.
Acesta este şi unul dintre motivele pentru care creditorii externi şi analiştii financiari nu mai dau aşa de mare importanţă, nici la noi, nici în alte ţări europene factorului „instabilitate politică“, legat înainte strict de apariţia la orizont a unui an electoral, cu riscul, luat în calcul obligatoriu, de derapaje fiscale.
“Flexibilitatea cursului de schimb ar putea permite o mai bună absorbţie a şocurilor externe. Politica monetară este mai limitată în Europa Centrală şi de Est având în vedere că aproape jumătate dintre ţări au curs de schimb fix sau o administrare foarte controlată a cursului de schimb. În timp ce o mai mare flexibilitate a cursului de schimb ar întări capacitatea statelor din regiune de a atenua şocurile, această pârghie este limitată de stocul mare de finanţări în valută deţinute de companii şi populaţie.
În timpul recentelor tulburări ale pieţei, intervenţiile pe curs au fost limitate şi cele mai multe monede cu regim flexibil au fost lăsate să se mişte liber. În cazul unor noi presiuni pe curs, astfel de mişcări ar trebui permise, iar intervenţiile limitate doar pentru atenua volatilităţi neobişnuit de ridicate. Rezervele valutare mari din cele mai multe ţări permit astfel de intervenţii”, se arată într-un raport al FMI privind Europa Centrală, de Est şi Sud-Est.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro