BusinessMagazin

Tag: neobisnuit

  • Geometrie dulce

    Jonquils Cafe & Bakery are în meniu şi sanvişuri, dar principala atracţie o reprezintă deserturile cu forme geometrice preparate în tăvi de silicon tipărite la o imprimantă 3D de către Dinara Kasko şi colegii săi. Unele dintre deserturi seamănă a mere, cireşe sau boabe de cafea, în timp ce altele au un aspect ceva mai neobişnuit.

  • În România, 1 din 4 cupluri divorţează. Cum s-a ajuns aici

     În România, raportul dintre căsătorii şi divorţuri este poate cel mai grăitor argument că o despărţire cu acte în regulă nu mai este privită ca un eveniment neobişnuit din viaţa unui adult: în 1990 se înregistra un divorţ la fiecare şase căsătorii, în vreme ce în 2017 s-a ajuns la un divorţ la fiecare 4,6 căsătorii. Care este explicaţia?

    „După 25 de ani, Jeff Bezos şi soţia o iau pe drumuri diferite“, „Şeful Amazon poate pierde jumătăte din avere“ sau mai simplu „Jeff Bezos divorţează“ au fost titlurile care au împânzit presa internaţională la începutul acestui an. „După o lungă perioadă de căutare a iubirii şi o încercare de separare, am decis să divorţăm şi să continuăm ca prieteni“, a declarat cuplul pe Twitter. Divorţul nu ar trebui să fie o ştire; divorţul celui mai bogat om din lume e însă cu siguranţă ceva care atrage atenţia.

    O discuţie purtată după aflarea ştirii în cadrul redacţiei ne-a făcut să ne întrebăm dacă divorţul nu a devenit, în societatea actuală, un trend. La prima vedere, divorţul ca fenomen social ocupă în România aceeaşi poziţie ca în urmă cu 15 sau 20 de ani: numărul total al divorţurilor nu s-a modificat semnificativ, iar rata divorţialităţii a fost, în 2017, mai scăzută decât cele din 1990 sau 2005. Semnele de întrebare apar însă atunci când corelăm aceste date cu cele privind căsătoria: rata de nupţialitate a scăzut de la 8,3 la 6,4 la mia de locuitori din 1990 încoace, iar numărul total al căsătoriilor a scăzut cu aproape un sfert, de la 192.000 la 142.000.

    Dacă această scădere a numărului total poate fi explicată şi prin fenomenul de emigrare, tot mai prezent în ultimii 5-10 ani, raportul dintre căsătorii şi divorţuri (la mia de locuitori) este poate cel mai grăitor argument că divorţul a devenit o normalitate a societăţii: în 1990 se înregistra un divorţ la fiecare şase căsătorii, în vreme ce din datele pentru 2017 reiese că s-a înregistrat un divorţ la fiecare 4,6 căsătorii. Ne-am propus, aşadar, să aflăm de ce oamenii divorţează mai des, care sunt motivele care îi împing în această direcţie şi cât de costisitor este un astfel de proces.

    Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în anul 2017 numărul divorţurilor a ajuns la 31.147, în creştere comparativ cu anul 2016. Rata divorţialităţii a crescut de la 1,37 divorţuri la mia de locuitori în anul 2016 la 1,40 divorţuri la mia de locuitori în anul 2017.

    Majoritatea celor divorţaţi s-au aflat la prima experienţă: peste 90% atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor. Cele mai multe divorţuri s-au înregistrat în mediul urban, iar grupa de medie cu cea mai mare rată a fost cea cuprinsă între 35 şi 39 de ani. În medie, divorţul apare cu cea mai mare frecvenţă în rândul bărbaţilor şi femeilor din grupa de vârstă 35-39 ani (19,1% dintre divorţuri în cazul femeilor şi 19,8% în cazul bărbaţilor), urmată în cazul femeilor de grupa de vârstă 30-34 ani (18,5% dintre divorţuri) şi de grupa de vârstă 40-44 de ani în cazul bărbaţilor (19,2% dintre divorţuri).

    Din cifrele prezentate de INS se poate observa că durata medie a unei căsătorii este de 9,2 ani în cazul bărbaţilor, respectiv de 8,8 ani în cazul femeilor.
    Divorţurile s-au pronunţat în 46,2% din cazuri din vina ambilor soţi, 11,6% din vina soţului, 3,8% din cazuri din vina soţiei şi 38,4% din alte cauze. La nivel european, rata divorţialităţii de 1,6 la mia de locuitori înregistrată în România în 2015 (ultimul an pentru care sunt date disponibile la nivel european) este una care ne plasează la mijlocul clasamentului. Mai exact, cele mai mici rate la nivel european s-au înregistrat în Malta (0,9‰) şi Slovenia (1,2‰), la polul opus aflându-se Danemarca (2,9‰) şi Lituania (3,2‰).

    Privind datele Eurostat din ultimii 50 de ani, spune sociologul Alexandru Dincovici, lucrurile nu mai par atât de dramatice. „Stăm bine faţă de alte ţări şi schimbările sunt relativ minore şi apar în ambele sensuri. Numărul divorţurilor sau al căsătoriilor a crescut în anumite perioade, a scăzut în altele, după care şi-a revenit. Şi avem de-a face cu o situaţie ceva mai complexă decât ne-o arată aceste simple cifre. Avem o structură a populaţiei care s-a mai schimbat, la fel ca în multe alte ţări din Europa, şi alternative la căsătorie care au devenit mai uşor de acceptat şi chiar instituţionalizate, ca să nu mai vorbim despre internet şi modul în care acesta a schimbat tiparele şi posibilităţile de comunicare şi de relaţionare, ceea ce influenţează cu siguranţă şi relaţiile sociale. Şi nu neapărat în mod negativ.”

    El crede că miza acestor schimbări este mai degrabă vizibilă în evoluţia natalităţii şi a structurii demografice a populaţiei, ceea ce este, în fond, o problemă politică şi una care trebuie gestionată din mai multe considerente prin politici publice adecvate.

    Carieră vs. căsătorie

    Programul de lucru încărcat, de 10-12 ore, termenele-limită, stresul, frustrările acumulate într-un mediu de lucru competiţional nu mai lasă loc pentru a fi disponibil şi atent la nevoile celuilalt, fiind principalele cauze care duc la divorţ, crede psihologul Lucica Ştefănescu. „Ceea ce este îngrijorător este faptul că tinerii aleg să îşi încheie căsnicia după un an sau doi. Aceşti soţi au un statut social şi financiar bun, pun pe primul plan realizarea profesională. Personal, aici cred că este definitorie lipsa de timp de calitate alocat familiei. Soţii uită că la baza căsniciei fericite stă o prietenie trainică, prin aceasta înţelegându-se respectul reciproc şi bucuria de a fi împreună cu celălalt, de a se cunoaşte îndeaproape, de a şti ce-i place sau nu îi place partenerului, care îi sunt trăsăturile de personalitate definitorii, ce speranţe şi ce visuri are.”

    În ceea ce priveşte prejudecata legată de persoanele divorţate, aceasta a dispărut în mediul urban, mai ales în rândul tinerilor, spune ea. „Ei acceptă cu uşurinţă orice schimbare de statut, au prieteni care îi susţin, propriii părinţi îi înţeleg, îi ajută, nimeni nu mai judecă pe nimeni. E un pas important.”
    La rândul său, Alexandru Dincovici crede că divorţul, cel puţin în mediul urban, nu mai este atât de încărcat de conotaţii negative şi este ceva mai uşor de acceptat. „Până la urmă, un divorţ funcţional ar trebui să fie preferat unui cuplu disfuncţional, nu?”

    În ceea ce priveşte echilibrul dintre carieră şi viaţa personală, sociologul este de părere că cele două devin din ce în ce mai greu de separat. El se referă mai ales la situaţia în care unul dintre parteneri lucrează ca freelancer: „Da, e frumos să îţi faci singur programul, dar nu să ai cinci activităţi diferite ca să poţi ajunge la un nivel de trai decent. Unde intră familia şi viaţa personală aici? E destul de greu de aproximat şi vorbim de situaţii în care noţiunea de carieră nu prea mai are sens. La fel şi în antreprenoriat, care este atât de valorizat în zilele noastre în anumite cercuri, deşi nu permite, cel puţin la început, aproape niciun fel de echilibru.”

    Pentru cei care au şansa să poată vorbi de o carieră – unde şansă înseamnă în primul rând că provin din medii familiale cu o situaţie materială decentă şi că îşi permit un anumit nivel de educaţie – viaţa personală poate trece în plan secund, cel puţin la început, spune Dincovici, pentru că o carieră înseamnă în cele mai multe cazuri ore multe petrecute la locul de muncă. „Dar nu ştiu dacă putem vorbi de tendinţe sau de schimbări majore în rândul tinerilor, ci mai degrabă în rândul anumitor categorii socio-economice destul de bine definite.”

    Alexandru Dincovici crede că există mult mai mulţi factori care duc la divorţ şi influenţează decizia de a face sau nu acest pas. „Unul dintre cei mai importanţi îl reprezintă, de exemplu, copiii. Cei din jur ar trebui să conteze mai puţin, dar depinde mult de contextul şi mediul social în care apare acesta. În comunităţile mai mici şi mai omogene cu siguranţă că există o presiune mai mare, care poate fi şi resimţită astfel, pe când într-un oraş mai mare situaţia poate fi complet diferită.”

    Elena Darie, psihoterapeut şi consilier vocaţional, spune că divorţul apare cel mai frecvent la grupa de vârstă 35-39 de ani, în rândul ambelor sexe. „Promiscuitatea, valorile de viaţă incompatibile, principiile de viaţă diferite, îndrăgostirea de altă persoană, lipsa maturităţii emoţionale şi a unor activităţi împreună pot conduce la decizia de a divorţa”, explică ea. Majoritatea partenerilor pe care i-a asistat în terapia de cuplu au studii superioare şi un salariu peste cel mediu; vîrsta medie este de 27 de ani, cea a femeilor care se adresează serviciilor psihologice fiind mai mică decât cea a bărbaţilor, cu diferenţe de aproximativ cinci ani.

    Care sunt însă cele mai frecvente motive pentru care oamenii ajung să aibă nevoie de consiliere? În ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, Elena Darie spune că aceştia apelează la psihoterapie când traversează o perioadă îndelungată în care nu mai găsesc un sens suficient de puternic pentru a-şi continua viaţa, când partenera le este infidelă sau când se confruntă cu simptome care le afectează calitatea vieţii: insomnie, atacuri de panică, oboseală cronică, nemulţumiri multiple sau când simt un vid interior. În schimb, în cazul femeilor, acestea solicită sprijin psihologic când devin conştiente de traumele sau rănile lor interioare, sau în urma apariţiei durerii în relaţia de cuplu, din dorinţa de a se cunoaşte şi dezvolta personal sau profesional, din dorinţa de a-şi îmbunătăţi relaţia cu copiii, în urma apariţiei unor simptome de depresie sau de anxietate, din cauza neputinţei de a construi sau menţine relaţii interpersonale pe perioada divorţului, precum şi în urma pierderii unei persoane sau a unei relaţii semnificative.

    Psihologul spune că bărbaţii sunt cei care au devenit mult mai receptivi la serviciile psihologice: „În anii anteriori mi se adresau maximum 20 de bărbaţi anual, în prezent numărul lor l-a egalat pe cel al femeilor”. Cuplurile care îi trec pragul cabinetului vin pentru un număr mediu de 10-12 şedinţe şi investesc în general maximum 5-6 luni în terapia de cuplu, „apoi măcar unul dintre parteneri alege să înceapă terapia individuală pentru că devine conştient de bagajul personal care afectează vieţuirea în doi”.

    Elena Darie este de părere că divorţul a încetat să mai fie un stigmat, cum se întâmpla cu doar puţini ani în urmă, devenind un fenomen care face parte din societatea noastră, unul care ia amploare mai ales în Romania. „În zilele noastre femeile sunt mai puternice şi independente, iar acesta este unul dintre factorii care au contribuit la creşterea ratei divorţurilor. Aspiraţiile femeilor au evoluat, vor să fie fericite, nu doar să aibă un bărbat alături, şi se simt capabile să-şi crească singure copiii, dacă situaţia o cere. Prezenţa copiilor poate influenţa decizia cuplului cu privire la divorţ, mai ales că acesta presupune anumite etape şi implicaţiile sunt atât emoţionale, cât şi relaţionale, de statut şi materiale, însă în prezent soţii sunt mai responsabili şi mai capabili să ia decizii favorabile copiilor.”

    Psihologul spune că tinerii amânână construirea unei familii şi aleg în schimb să investească mai multe resurse în construirea unei cariere. Astfel, în prezent, „majoritatea oamenilor se căsătoresc între 30 şi 40 de ani, după ce au stabilitate financiară şi profesională”. Un alt motiv pe care Elena Darie îl remarcă pentru care tinerii întârzie căsătoria este „aviditatea după îndrăgostire, nu după maturizarea unei relaţii de cuplu, şi astfel au parte de o succesiune de relaţii care îi epuizează şi rămân o perioadă fără resurse active pentru a investi într-o relaţie cu potenţial sănătos şi armonios”.

    Fiind atât de ridicată în România, incidenţa divorţurilor a redus prejudecăţile oamenilor care îi blamau sau judecau pe cei care alegeau să-şi separe drumurile. „Gradul de autonomie personală a crescut şi în ţara noastră, iar oamenii nu se mai lasă atât de frecvent influenţaţi de părerea celor din jurul lor, oricât de apropiaţi ar fi acele persoane”, concluzionează psihologul.

    Divorţul, o afacere costisitoare

    Numărul divorţurilor a crescut, însă şi proporţia celor notariale faţă de cele judiciare, explică avocatul Bogdan Enescu. Cu alte cuvinte, tot mai mulţi oameni divorţează, dar finalizează pe cale amiabilă procedura. „Divorţurile sunt acum mult mai facile, iar asta se traduce în faptul că oamenii divorţează la vârste mai fragede”, remarcă avocatul. În ceea ce priveşte costurile, acestea se ridică la 2.000-2.500 de lei în cazul cuplurilor fără copii şi la 4.000-4.500 de lei în cazul celor cu copii, unde trebuie administrate anumite probe. Similar, în primul caz procesele pot dura între 6 şi 8 luni, iar în al doilea durata medie este de 3 luni.
    O altă tendinţă remarcată în rândul cuplurilor care divorţează este alegerea medierii pentru soluţionarea conflictelor existente, spune Gherghina Breniuc, mediator coordonator în cadrul Societăţii Civile Profesionale de Mediatori Barbu, Breniuc & Asociaţii. „Anul 2018 ne-a surprins şi pe noi, atingând cel mai înalt nivel al acordurilor de mediere încheiate privind desfacerea căsătoriei.”

    În general, cuplurile care apelează la servicii de mediere sunt cupluri bine informate, majoritatea au studii superioare, sunt nonconflictuale şi înţeleg că trebuie să îşi rezolve problemele astfel încât să afecteze cât mai puţin copiii şi familia, remarcă ea, adăugând că majoritatea cuplurilor care îi trec pragul au vârsta medie cuprinsă între 39 şi 45 de ani în cazul femeilor şi în jur de 50 de ani în cazul bărbaţilor.

    În opinia mediatorului, românii sunt reticenţi şi mai puţin informaţi cu privire la serviciile de mediere în comparaţie cu alţi cetăţeni ai UE: „Din experienţa biroului nostru, având cereri şi de la clienţi din alte ţări precum Italia, aceştia au acceptat medierea de la prima invitaţie şi toate întâlnirile s-au încheiat cu un acord, în comparaţie cu cetăţenii români, unde doar 70% din cazuri s-au soluţionat astfel”. În cazul proceselor pe care le mediază, Gherghina Breniuc spune că existenţa copiilor nu afectează decizia soţilor cu privire la desfacerea căsătoriei, ci doar prelungeşte îndeplinirea formalităţilor de drept, mai ales că majoritatea cuplurilor sunt în fapt deja despărţite, dar locuiesc încă împreună doar pentru copii.

    Comparativ cu procedurile judecătoreşti, şedinţele de mediere vin cu o serie de avantaje printre care se numără timpul scurt de soluţionare şi flexibilitatea, data şi ora şedinţelor – comune sau separate – fiind stabilite împreună cu mediatorul. Breniuc menţionează şi confidenţialitatea, foarte importantă mai ales în cazul persoanelor publice, şi asta pentru că toate aspectele discutate în cadrul medierii sunt confidenţiale faţă de terţe persoane, în comparaţie cu un proces aflat pe rolul instanţelor de judecată, care este public.

    Gherghina Breniuc spune că în statele dezvoltate divorţul a devenit de mult un trend, acest fenomen fiind preluat şi în România. „În prezent, căsătoria este undeva pe locul trei, prioritare pentru tineri fiind cariera şi locuinţa”, spune ea. „Motivul pentru care sunt mai multe cereri de desfacere a căsătoriei faţă de acum 15-20 de ani îl reprezintă modernizarea gândirii românilor. Dacă în trecut era o ruşine să divorţezi, acum este normal. Dacă în trecut o femeie divorţată cu un copil nu era bine văzută în societate, iar a doua şansă la căsătorie era aproape inexistentă, acum este normală. În prezent, întâlnim peste tot în mediul informaţional principii încurajatoare conform cărora nu este bine să stai prea mult într-o relaţie toxică. Probabil că acum femeile au mai mult curaj să divorţeze chiar dacă au copii. Spun femeile deoarce iniţiativa privind desfacerea căsătoriei aparţine acestora, conform dosarelor noastre de mediere”, încheie ea.

    Laura Vartolomei spune că, în cazul biroului de mediere pe care îl reprezintă, solicitările de mediere a neînţelegerilor dintre cupluri au o pondere moderată, în jur de 25-30 de cazuri anual; numărul acestora este însă în creştere. Persoanele care solicită serviciile de mediere sunt în general instruite (intelectuali, antreprenori, corporatişti), iar într-o măsură mai mică solicitanţii sunt persoane cu studii medii şi venituri mai mici, vârsta medie a acestora fiind de 30-45 ani.
    Cauzele cel mai des întâlnite pentru care cuplurile apelează la mediere sunt, potrivit Laurei Vartolomei, „neînţelegerile privind continuarea căsătoriei, discuţiile privind partajul bunurilor comune şi al datoriilor contractate împreună sau neînţelegerile legate de programul de legături personale cu minorul/minorii”.

    „Românii încep să caute şi să recepţioneze mai multe informaţii despre alternativa oferită de mediere atunci când au un conflict. Au deschidere către această soluţie în măsura în care le este recomandată de către avocaţi sau prieteni care au apelat la serviciile de mediere”, spune Laura Vartolomei. Procedura de mediere familială se poate parcurge şi finaliza, în medie, în maximum două sesiuni de mediere, solicitarea de încuviinţare a înţelegerii de către instanţă fiind soluţionată rapid în cele mai multe cazuri. „Odată propusă de una dintre părţi prin intermediul mediatorului şi acceptată de către cealaltă parte, procedura de mediere are în general o rată de succes maximă. Nu la fel stau lucrurile atunci când doar una dintre părţi doreşte iniţierea medierii, iar cealaltă nu este de acord şi nu dă curs invitaţiei la mediere.”

    Din experienţa sa, existenţa copiilor nu influenţează decât într-o mică măsură decizia cuplului de a se separa sau a divorţa.

    Potrivit Laurei Vartolomei, un divorţ mediat costă în jur de 1.000-2.500 lei, cu o durată de circa o lună, comparativ cu procedura judecătorească, mai lungă şi mai costisitoare. Ea spune că un aspect important, pe lângă beneficiile aduse de timp şi costuri mai reduse, este reprezentat de faptul că, „prin procedura de mediere, poziţiile adverse pe care se situează iniţial soţii se transformă pe parcursul medierii în poziţii de conlucrare, ducând la o despărţire amiabilă”.

    Laura Vartolomei nu crede că divorţul a devenit un trend, ci dimpotrivă, într-o societate în care „glumim afirmând precum un autor că «dragostea durează trei ani», a crede împreună, ca şi cuplu, în căsătorie şi în angajamentul asumat poate fi o tendinţă relevantă. Pot presupune că oamenii divorţează mai des deoarece există mai puţine constrângeri sociale, există mai multă putere economică individuală decât în trecut şi există mai putine oprelişti de ordin religios”, concluzionează ea.

    „Nu ne mai înţelegem”

    Numărul cuplurilor care apelează la consiliere sau psihoterapie nu e relevant atât timp cât nu se face o centralizare la nivel macro sau un studiu statistic care să cuprindă date de la toţi psihologii sau consilierii şi, mai ales, aceste date să fie puse în raport cu numărul de divorţuri, consideră psihologul Lucica Ştefănescu. Important, spune ea, este că numărul cuplurilor a crescut şi că se conştientizează utilitatea consilierii înainte de a lua o decizie majoră privind viitorul căsniciei. „Cea mai frecventă frază, utilizată de mai toate cuplurile încă de la prima întrevedere, este «Nu ne mai înţelegem». Această expresie cuprinde o mulţime de situaţii stresante, permanente, repetitive la care cei doi soţi nu mai găsesc rezolvare.“

    Anual, între 40 şi 50 de cupluri trec pragul cabinetului Dianei Miron pentru terapie, iar cele mai frecvente cauze care îi aduc pe parteneri în faţa psihologului sunt lipsa comunicării autentice între parteneri, mai ales odată cu apariţia copiilor şi a legăturilor extraconjugale. Cei care apelează la servicii pentru terapie au vârste cuprinse majoritar între 30 şi 40 de ani pentru ambele sexe şi „se încadrează în categoria celor care îşi permit financiar să suporte costul”. În circa 95% din cazuri, e vorba de persoane cu studii superioare. „În ultima vreme am observat un aflux important, atât în cuplu, cât şi în terapia individuală, de persoane din domeniul IT”, spune Diana Miron, psihoterapeut în cadrul clinicii Oana Nicolau. În medie, un cuplu vine la 10-12 şedinţe înainte de a lua o decizie faţă de viitorul relaţiei.

    „Există diferenţe importante între mediul urban şi mediul rural, între studii universitare şi studii liceale sau mai jos, între genuri, între profesii. Românii din mediul urban şi cu studii universitare sunt mult mai deschişi decât cei proveniţi din mediul rural şi cu educaţie restrânsă; femeile sunt mai deschise decât bărbaţii. Profesiile care presupun multe procesări logice (domeniile IT, bancar) sunt mai rezervate la primul contact cu terapia. Per ansamblu, românii sunt încă temători, ruşinoşi şi necunoscători privitor la psihologie”, afirmă Diana Miron.

    Ea remarcă faptul că numărul celor care apelează la servicii de consiliere a înregistrat în ultimii ani o creştere foarte importantă, „dar suntem abia la începutul educării publicului în sfera psihologiei şi a apelării la terapie. Psihologia a plecat de jos în România”.

    Psihologul spune că rata de succes a cazurilor pe care le consiliază este foarte mare, de 80-90%, cu condiţia să existe implicare autentică şi din partea pacientului. „Pentru o terapie de cuplu succesul înseamnă clarificarea situaţiei între cei doi parteneri: merg înainte sau se despart. Şi o despărţire curată este un succes.”

    Înainte de judecata celor din jur, spune Diana Miron, este propria teamă de divorţ. „Când «divorţ» nu va mai fi egal cu «eşec», nu vor mai fi prejudecăţi – nici personale, nici ale celor din jur. Se vede clar în ultimii ani o mai mare uşurinţă a oamenilor de a divorţa, dar sunt diferenţe importante între mediul urban şi cel rural.”

    Emanciparea femeii a dus, într-o măsură importantă, la întârzierea căsătoriei, spune psihologul Diana Miron. Alţi factori identificaţi de ea sunt dificultatea de a avea o casă proprietate personală, prelungirea şederii cu părinţii ca urmare a accesului la studii universitare şi a lipsei unei case personale sau neputinţei de a face faţă unei chirii, dar şi accesul la călătorii şi distracţie. În ceea ce priveşte divorţul, ea nu crede că acesta „este un trend în mod autentic. Este mai degrabă posibil ca oamenii să braveze şi să încerce să transmită mesajul că «nu eşti cool» dacă nu eşti divorţat. Este doar o formă de a masca eşecul”.

    Psihoterapeutul de cuplu Ramona Covrig spune că românii sunt bine documentaţi în ceea ce priveşte serviciile de psihoterapie şi consiliere: „Aleg o anumită modalitate psihoterapeutică, un anumit tip de psihoterapeut. Accesul la informaţie oferă astăzi posibilitatea tuturor să se informeze în avans, la cine să apeleze pentru propria suferinţă”. Ea susţine că de prea multă vreme a devenit un mit faptul că ,,românii nu apelează la serviciile de consiliere şi psihoterapie”.

    Alegerile partenerilor nu se fac la finalul psihoterapiei, însăşi psihoterapia este un proces prin care, cu fiecare sesiune, şansele cresc, la fel de bine cum se pot diminua; majoritatea celor care apelează la psihoterapie trăiesc cu speranţa că ceva bun se poate întâmpla, spune Ramona Covrig.

    „În cazul despărţirii sau al divorţului, cei doi parteneri primesc îndrumare şi suport pentru a evita accentuarea conflictelor şi sacrificarea membrilor familiei. Pentru mine însă, în ultimii ani de practică, succesul terapeutic înseamnă să îi ajut pe cei doi să înveţe cum să fie împreună.”

    Cu cât alegerea unui partener pentru căsătorie este făcută la o vârstă mai avansată, cu atât mai mari sunt şansele ca cei doi să fie potriviţi sau suficient de maturizaţi psihologic pentru a întâmpina o sarcină atât de dificilă cum este astăzi cea a căsniciei, crede psihoterapeutul. 

    Divorţul nu este un trend, crede ea, ci rămâne unul dintre factorii de stres cu grad înalt de risc pentru tulburări psihologice precum depresia. „Mai des divorţează cei intraţi în instituţia căsătoriei devreme în viaţă. Totuşi, în timp ce femeile consideră divorţul un eşec, bărbaţii par să considere divorţul o nouă oportunitate.”

    Este important să se facă distincţia între un mediator şi un consilier matrimonial: un mediator este o persoană absolventă de drept, care mai apoi s-a specializat în medierea în caz de divorţ, punctează psihologul Simona Marin. Consilierul matrimonial este un psiholog (consilier psihologic sau psihoterapeut) care are studii de specialitate în ceea ce priveşte dinamica cuplului şi a familiei. „În principal, cuplurile apelează la mediator atunci când au luat deja decizia de a pune capăt căsniciei.” Cei care apelează la serviciile unui consilier matrimonial o văd ca pe o „ultimă şansă” dată căsniciei şi mulţi vin în cabinet cu speranţa că specialistul are un soi de „formulă magică” pentru ei, spune ea. Printre motivele cel mai des întâlnite pentru care cuplurile trec pragul cabinetului Simonei Marin sunt: relaţiile extraconjugale ale unuia sau ambilor parteneri, lipsa de încredere în partener, lipsa dorinţei sexuale, conflicte interminabile care îi epuizează, conflicte privind modul de creştere şi educare a copiilor sau lipsa de comunicare.

    „La noi în ţară nu există o cultură în ceea ce priveşte prevenţia în rândul divorţurilor. Din păcate, în cabinet ajung mult prea puţine cupluri pentru a se simţi o diferenţă reală în ceea ce priveşte rata divorţurilor. De obicei, când unul dintre parteneri sună să facă o programare la cabinet, fie o face pentru că încă încearcă să găsească o modalitate de a-şi salva căsnicia, fie o face pentru a-i demonstra celuilalt că «a încercat şi terapia, dar nu a funcţionat».”

    Simona Marin spune că, în general, persoanele care solicită serviciile unui psiholog specializat sunt persoane cu studii medii şi superioare, care îşi permit să susţină financiar procesul terapeutic; vârsta medie a clienţilor este cuprinsă între 25 şi 40 de ani. Ea observă că deschiderea de a veni în cabinetul psihologului este mai mare faţă de anii precedenţi: „Uşor, uşor, oamenii se informează mai atent, caută soluţii, cer îndrumări, caută recomandări pentru specialişti şi îşi fac programare”. Şedinţele de consiliere pot costa între 150 şi 400 lei, în funcţie de experienţa specialistului sau de locaţia cabinetului, iar o şedinţă poate dura între 50 şi 90 de minute, în funcţie de tipul de formare pe care o are specialistul.

    Psihologul nu crede că divorţul a devenit un trend, ci mai degrabă o consecinţă a stilului de viaţă modern. „Viaţa agitată, tot timpul contra cronometru, nu mai lasă timp pentru căsătorie. De asemenea, din ce în ce mai mulţi tineri locuiesc împreună, astfel că uniunea consensuală este de multe ori preferată în detrimentul căsătoriei. În timp, căsătoria şi-a pierdut din valoare”, spune Simona Marin.

    „Dinamica cuplului se modifică foarte mult, aşteptările partenerilor se schimbă, aşteptările sociale de la cuplul respectiv se schimbă în momentul în care partenerii fac pasul spre căsătorie. Acestea sunt unele dintre motivele pentru care ajungem să vedem cupluri care au stat împreună zece ani, dar se despart în primii cinci ani de căsnicie.”

    Şi milionarii români divorţează uneori

    După ce au pus bazele celei mai mari afaceri cu mobilă de pe piaţa românească, fondatorii Mobexpert, Dan şi Camelia Şucu, au ajuns pe primele pagini ale ziarelor din cu totul alt motiv: divorţul. În aprilie 2007, Dan Şucu devenea „cel mai îndatorat om din România“, iar fosta sa soţie, Camelia, era femeia de afaceri cu cele mai multe lichidităţi, în urma unei tranzacţii de circa 40 de milioane de euro – vânzarea a 40% din grupul Mobexpert. Asaltată de propuneri de afaceri, de bancheri şi de investitori, Camelia Şucu a preferat atunci să se concentreze pe afacerea sa principală – Class, fosta divizie de mobilier de lux a grupului Mobexpert.

  • Cum s-a schimbat mentalitatea românilor: în urmă cu numai 16 ani, a lua un credit era ceva total neobişnuit. Acum majoritatea achiziţiilor personale majore sunt finanţate de bănci

    Să iei un credit de la bancă pentru a cumpăra o casă este unul dintre cele mai fireşti lucruri în România, însă în urmă cu numai 16 ani, când a apărut primul credit ipotecar, a lua bani cu împrumut de la o instituţie financiară era ceva neobişnuit. În prezent băncile româneşti dau cu împrumut populaţiei şi companiilor credite de peste 1,3 miliarde de euro pe lună. Cine sunt oamenii care au pus umărul la construirea sistemului bancar românesc, prin ce schimbări a trecut acesta de-a lungul anilor şi ce va urma pentru băncile din România?

    Momentul cheie pentru sistemul bancar românesc a fost sfârşitul anului 1990, când s-au pus bazele unei legislaţii care să permită dezvoltarea unui sistem bancar modern după modelul occidental. Concret, acest lucru a însemnat o separare bine definită între rolul Băncii Naţionale a României (BNR) şi rolul băncilor comerciale. BNR, care până la momentul respectiv era şi un jucător comercial, a fost reorganizată, fiindu-i atribuită exclusiv responsabilitatea de a conduce politica monetară a ţării.

    Cum s-a schimbat mentalitatea românilor: în urmă cu numai 16 ani, a lua un credit era ceva total neobişnuit. Acum majoritatea achiziţiilor personale majore sunt finanţate de bănci 

  • Drumul până la credite de peste 1,3 miliarde de euro pe lună

    Cine sunt oamenii care au pus umărul la construirea sistemului bancar românesc, prin ce schimbări a trecut acesta de-a lungul anilor şi ce va urma pentru băncile din România?

    Momentul cheie pentru sistemul bancar românesc a fost sfârşitul anului 1990, când s-au pus bazele unei legislaţii care să permită dezvoltarea unui sistem bancar modern după modelul occidental. Concret, acest lucru a însemnat o separare bine definită între rolul Băncii Naţionale a României (BNR) şi rolul băncilor comerciale. BNR, care până la momentul respectiv era şi un jucător comercial, a fost reorganizată, fiindu-i atribuită exclusiv responsabilitatea de a conduce politica monetară a ţării.

    În acest moment, mai exact în 1991, începe şi istoria BCR, care este de peste două decenii cea mai mare bancă comercială din România. Banca Comercială Română a fost înfiinţată în 1991 tocmai pentru a prelua operaţiunile comerciale ale BNR, respectiv portofoliul de credite pentru industrie şi active cu o valoare totală de 273 de miliarde de lei. În primii ani, BCR a funcţionat mai mult ca o instituţie de credit orientată către companii, operaţiunile de retail începând să fie dezvoltate abia spre sfârşitul anilor ’90.

    După reorganizarea băncii centrale a urmat reorganizarea băncilor specializate, care au fost convertite în bănci comerciale universale, iar pasul următor a fost înfiinţarea băncilor cu capital local şi străin, precum şi atragerea primelor bănci străine. Primele grupuri străine care au mizat pe România au fost în principal cu capital turcesc şi grecesc. Tot în această etapă, mai exact în 1993, la Cluj, un grup de 46 de persoane fizice şi companii au fondat cu 4 milioane de dolari Banca Transilvania, cu scopul de a crea o instituţie de credit care să deservească zona Transilvaniei. Ambiţiile lor s-au dovedit a fi prea mici în comparaţie cu ce este acum Banca Transilvania – respectiv al doilea jucător ca mărime din sistemul bancar românesc şi cel mai de temut rival al BCR.

    Pariurile străinilor şi celebrele privatizări

    Un alt momentul crucial pentru sistemul banacar românesc şi care a dat configuraţia actuală a clasamentului bancar a fost absorbirea activelor sănătoase ale băncii falimentare Bancorex de către BCR, proces care a avut loc la finele anului 1999.

    Anii 2000 nu au fost mai prejos decât precedenţii, perioada fiind marcată de un val de privatizări ale băncilor mari. De departe cea mai cunoscută privatizare din România, dar şi cea mai scumpă a fost privatizarea BCR. Procesul de vânzare a BCR a început abia în 2003, când statul a vândut 25% din acţiunile BCR instituţiilor financiare internaţionale BERD şi IFC, pentru aproximativ 210 de milioane de euro, pachet pe care l-au vândut după numai trei ani, de şapte ori mai scump, grupului austriac Erste. Prin bancherul Andreas Treichl austriecii au semnat în 2005 un cec de 3,75 miliarde de euro pentru pachetul de 62% din acţiunile BCR.

    Pariul enorm făcut de Treichl pe BCR şi, implicit, pe România a făcut din vânzarea BCR cea mai mare privatizare din istoria României, dar şi a Europei Centrale. Achiziţia BCR a asigurat grupului Erste controlul unei treimi din activele bancare locale, iar după această mişcare ponderea capitalului străin în sistemul bancar românesc a ajuns la 90%.

    De altfel, şi în prezent statul român controlează mai puţin de 9% din activele bancare prin intermediul a două bănci: CEC, cea mai veche instituţie de credit din România, şi mai tânara EximBank (Banca de Export-Import a României). În ultimii 25 de ani statul a tot pierdut teren în piaţa bancară, în condiţiile în care nu a avut forţa de a susţine băncile din portofoliu asemenea investitorilor străini. Mai mult, CEC, cea mai mare bancă a statului, nu a mai primit capital de la stat din decembrie 2006 din cauza restricţiilor privind schemele de ajutor impuse de Comisia Europeană, capitalizarea băncii fiind făcută cu o parte din profiturile anuale obţinute. Rezultatul a fost ieşirea CEC din top trei bănci locale şi alunecarea până pe poziţia a şaptea la finalul anului 2017.

    Achiziţiile străinilor în sistemul bancar românesc au dus implicit la restrângerea numărului de actori din piaţă. Dacă în 1998, de exemplu, BNR număra 42 de bănci, în 2017 numărul jucătorilor bancari a scăzut la 35, o cifră considerată de specialişti încă mare pentru dimensiunea economiei româneşti. Puţine branduri de renume în anii ‘90 au reuşit să reziste în piaţă. Din cele 42 de branduri bancare din 1998 doar 10 au rămas în picioare în 2017, iar acestea sunt în principal străine.

    Criza a trecut, rănile au fost închise, iar pe masă a apărut un nou obiectiv: captarea creşterii economice

    După anii grei din perioada crizei în care businessul principal a fost lăsat deoparte, concentrarea fiind curăţarea bilanţurilor, băncile locale se bucură în prezent din nou de o perioadă de creştere. Captarea unei cote cât mai mari din actuala creştere economică şi implicit a profitabilităţii bancare reprezintă principalul obiectiv al tuturor băncilor.

    Creşterile de salarii au creat optimism şi încredere în rândul populaţiei, iar efectul vizibil de la nivelul sistemului bancar a fost revenirea clienţilor în sucursale pentru a luat credite de consum, carduri şi mai ales împrumuturi ipotecare. Câştigătorul: sistemul bancar care este premiantul Europei la capitolul profitabilitate, cu o rentabilitate a capitalurilor (ROE – return on equity) de peste 19%. Spre comparaţie, media europeană este de sub 7%, de aproape trei ori mai redusă.

    Mai mult forţate decât de bunăvoie, băncile româneşti merg într-o nouă direcţie: digitalizarea

    Împinse de cerinţele noilor generaţii, toate băncile locale s-au văzut nevoite să facă din digitalizare o prioritate, deşi bună parte din ele încă văd tehnologia mai degrabă ca pe o ameninţare, ca pe un rival în lupta pentru clienţi. Digitalizarea este încă în fază incipientă, tehnologia fiind prezentă în sistemul bancar deocamdată în principal prin aplicaţii mobile şi câteva sucursale self-service. Servicile digitale sunt însă din ce în ce mai solicitate, în special în rândul tinerilor. Circa 7% din populaţia României cu vârsta cuprinse între 16 şi 74 de ani a utilizat anul trecut serviciile de internet banking, un progres faţă de 2016, când doar 5% din populaţie au intrat în contact cu băncile în mediul virtual, potrivit Eurostat. 

  • Au transformat 4,5 tone de gunoi într-o operă de artă – GALERIE FOTO – VIDEO

    Nimic neobişnuit, cu excepţia faptului că opera de artă a fost realizată din deşeuri culese din ocean – peste 4,5 tone de gunoi.
    Proiectul vrea să atragă atenţia asupra modului în care mai multe oraşe din lume contribuie la cantitatea uriaşă de deşeuri acumulată în ocean.
    STUDIOCKA a semnat un parteneriat cu Hawaii Wildlife Fund pentru organizarea mai multor acţiuni de curăţare a plajelor din Statele Unite.

  • Conserve contra artă

    Pentru a convinge oamenii să doneze, acesta le-a propus să le dea la schimb o lucrare de-a sa pentru fiecare conservă oferită unei organizaţii care adună mâncare pentru cei fără posibilităţi materiale în oraşul său natal Sheffield, scrie BBC.

    Ca să-şi ţină promisiunea, artistul a pregătit lucrări de-ale lui aplicate pe cutii de conserve goale şi, spre surprinderea sa, publicul a stat la coadă să doneze, venind pregătit cu un număr mare de conserve ca să primească la schimb cât mai multe imagini realizate de artist. Ideea de a-şi prezenta lucrările în acest mod nu este ceva neobişnuit, el evitând galeriile de artă, după ce a fost refuzat pe când căuta un loc pentru prima sa expoziţie, pe care a organizat-o într-un pub, alegând apoi să expună în vechi fabrici. 

  • Povestea tinerilor care au creat cea mai scumpă călătorie cu trenul care a existat vreodată în România

    „Fiecare a povestit despre experienţele şi călătoriile de peste vară, despre locuri şi poveşti frumoase în lume, despre oamenii faini întâlniţi, despre cum este să călătoreşti cu trenul prin lume şi întrebându-se de ce nu am putea avea toate aceste lucruri şi în România”, îşi aminteşte Cristi Pitulice, cofondator al Transilvania Train şi managing partner al agenţiei Globe 365 Travel Boutique.

    Concluzia acelei discuţii a fost că şi în România pot exista produse care să educe sistemul şi publicul în privinţa consumului de turism, dincolo de sejururi all inclusive la mare sau vizite în oraşele şi regiunile sufocate de turismul comercial. „Ţara este plină de locuri extraordinare cu valoare culturală şi istorică şi care au nevoie să fie susţinute şi conservate. Credem că ştim totul despre Sibiu, Sebeş sau Alba Iulia, însă ne surprinde că, în afară de câteva locuri sau muzee mai populare, nu ştim mai nimic noi, românii. Cum să povestim străinilor despre noi, despre tradiţii, despre valori, despre rădăcinile noastre şi despre ce ne face unici, dacă nu le cunoaştem?”, se întreabă Cristi Pitulice. Prin urmare, ideea primului tren turistic din România s-a născut din pasiunea pentru turism autentic, valorile naţionale, trenuri şi experienţe educative.

    Ce este însă Transilvania Train? „O experienţă culturală completă în care turistul îşi personalizează călătoria, se urcă în tren şi timp de patru zile – sau în cazul acestui an chiar cinci zile – uită de orice grijă, chiar şi de cea a bagajului”, spune cofondatorul afacerii. „Fiecare moment este trăit intens, indiferent că este vorba de călătoria în tren, completată de degustări de vin, tovărăşia celorlalţi călători şi istorisirile şi legendele locurilor vizitate sau de vizita bisericilor fortificate din Ţara Ovăzului sau Haferland şi a cetăţilor medievale spectaculoase din Transilvania – Sighişoara, Alba Iulia, Sibiu, Făgăraş, de încercarea meşteşugurilor tradiţionale, alături de artizani care vor povesti originile acestora şi multe altele.”

    Conceptul de tren turistic există de multă vreme şi în alte părţi ale lumii, venind din nevoia de turism cultural şi pentru că astfel cei interesaţi capătă acces în anumite regiuni sau zone spectaculoase în care orice alt mijloc de transport nu ar putea ajunge, explică Cristi Pitulice. Ca exemple, el aminteşte de Transsiberian, Flying Scotsman, Courier Express sau chiar proiectul canadian Rocky Mountaineer.

    Transilvania Train este un proiect dezvoltat de două agenţii de turism, fiecare cu expertiză diferită, notează Pitulice. Free Spirit Travel este o agenţie cu o experienţă de peste zece ani pe piaţă, specializată pe componenta de personalizare a serviciilor, în vreme ce Globe 365 Travel Boutique este o agenţie de turism de nişă, ce realizează călătorii tematice şi culturale. „Împreună am reuşit să aducem în România un proiect complex, care sperăm să contribuie la ridicarea standardelor în turismul local, dar şi a aşteptărilor turiştilor în ceea ce priveşte calitatea serviciilor. Ne-am obişnuit cu servicii turistice la care primul criteriu de evaluare este preţul. Căutând preţul cel mai mic, încurajăm de fapt, o piaţă a serviciilor turistice de o calitate care lasă întotdeauna de dorit.”

    Preţurile variază în funcţie de numărul de bilete cumpărate: un pachet single costă 900 de euro, în vreme ce locul în cabină dublă costă 780 de euro. Organizatorii oferă şi reduceri pentru pachetele „de familie”, preţul unui bilet pentru trei persoane fiind de 2.260 de euro.
    Programul din 2018, care se întinde pe durata a cinci zile, pleacă din Braşov pe traseul Mureni – Sighişoara – Mediaş – Alba Iulia – Mărginimea Sibiului – Sibiu – Făgăraş, ajungând în cele din urmă înapoi la gara din Braşov. Ca lungime, traseul are aproximativ 450 de kilometri. Turiştii beneficiază de patru nopţi de cazare la 4 stele, mese şi o petrecere în seara primei zile.

    În ceea ce priveşte costurile proiectului, reprezentanţii nu oferă valori precise, dar spun că investiţia a fost gândită pentru mai mulţi ani, încercând să îmbunătăţească în mod constant experienţa clienţilor. „Investiţiile, inclusiv în parteneriatul cu CFR au fost consistente, însă ne-am dorit să obţinem cele mai bune variante ale fiecărei componente şi să oferim o experienţă pe care, poate, o încerci o singură dată, dar în urma căreia vei rămâne cu poveşti şi amintiri cât pentru o viaţă”, spune Pitulice. „Din punct de vedere financiar, anul trecut ne-a demonstrat că este un produs viabil. Transilvania Train are o identitate, devine o un brand, iar investiţiile în comunicarea produsului au început să îşi spună cuvântul.”

    Anul trecut, la prima ediţie a Transilvania Train, capacitatea a fost de doar 100 de locuri, intenţia fiind de a testa răspunsul pieţei. „În acelaşi timp, am dorit să verificăm şi eventuale scăpări sau elemente ce pot crea o notă discordantă şi chiar şi cum funcţionăm noi, ca şi echipă în faza efectivă de implementare. Cu experienţa primei ediţii în spate şi cu un feedback din partea participanţilor mai mult decât încurajator (am primit cereri de înscriere pentru ediţia 2018 chiar pe peronul din Braşov, la întoarcerea din ediţia 2017), am decis să dublăm capacitatea trenului pentru 2018, la 200 de particianţi, să reorganizăm anumite componente, să adăugăm unele noi, iar numărul zilelor a crescut astfel de la 4 la 5”, spune cofondatorul Transilvania Train. Luând în calcul preţul unui bilet în 2017, de 650-680 de euro, încasările primei ediţii s-au ridicat la aproximativ 70.000 de euro. Pentru acest an, Cristi Pitulice spune că are clienţi din toată Europa – Olanda, Germania ori Slovacia. „Sunt oameni pasionaţi nu numai de trenuri, ci şi de arta descoperirii.”  În acest moment, proporţia turiştilor străini este de 30% din totalul gradului de ocupare.

    Fiind vorba de un tren turistic, organizatorii au luat în calcul, în primul rând, regiuni şi localităţi pe traseul căilor ferate; Transilvania a părut, astfel, alegerea ideală. „Foarte multe dintre sate, casele vechi, arhitectura, monumentele istorice, tradiţiile de acolo se deteriorează, se pierd şi au nevoie de susţinere, în primul rând din partea românilor”, spune Pitulice. Legat de alte posibile rute, el nu exclude această variantă pe viitor, însă subliniază faptul că momentan cei implicaţi se vor focusa pe a face din proiectul Transilvania Train un produs de succes.

  • Povestea tinerilor care au creat cea mai scumpă călătorie cu trenul care a existat vreodată în România

    „Fiecare a povestit despre experienţele şi călătoriile de peste vară, despre locuri şi poveşti frumoase în lume, despre oamenii faini întâlniţi, despre cum este să călătoreşti cu trenul prin lume şi întrebându-se de ce nu am putea avea toate aceste lucruri şi în România”, îşi aminteşte Cristi Pitulice, cofondator al Transilvania Train şi managing partner al agenţiei Globe 365 Travel Boutique.

    Concluzia acelei discuţii a fost că şi în România pot exista produse care să educe sistemul şi publicul în privinţa consumului de turism, dincolo de sejururi all inclusive la mare sau vizite în oraşele şi regiunile sufocate de turismul comercial. „Ţara este plină de locuri extraordinare cu valoare culturală şi istorică şi care au nevoie să fie susţinute şi conservate. Credem că ştim totul despre Sibiu, Sebeş sau Alba Iulia, însă ne surprinde că, în afară de câteva locuri sau muzee mai populare, nu ştim mai nimic noi, românii. Cum să povestim străinilor despre noi, despre tradiţii, despre valori, despre rădăcinile noastre şi despre ce ne face unici, dacă nu le cunoaştem?”, se întreabă Cristi Pitulice. Prin urmare, ideea primului tren turistic din România s-a născut din pasiunea pentru turism autentic, valorile naţionale, trenuri şi experienţe educative.

    Ce este însă Transilvania Train? „O experienţă culturală completă în care turistul îşi personalizează călătoria, se urcă în tren şi timp de patru zile – sau în cazul acestui an chiar cinci zile – uită de orice grijă, chiar şi de cea a bagajului”, spune cofondatorul afacerii. „Fiecare moment este trăit intens, indiferent că este vorba de călătoria în tren, completată de degustări de vin, tovărăşia celorlalţi călători şi istorisirile şi legendele locurilor vizitate sau de vizita bisericilor fortificate din Ţara Ovăzului sau Haferland şi a cetăţilor medievale spectaculoase din Transilvania – Sighişoara, Alba Iulia, Sibiu, Făgăraş, de încercarea meşteşugurilor tradiţionale, alături de artizani care vor povesti originile acestora şi multe altele.”

    Conceptul de tren turistic există de multă vreme şi în alte părţi ale lumii, venind din nevoia de turism cultural şi pentru că astfel cei interesaţi capătă acces în anumite regiuni sau zone spectaculoase în care orice alt mijloc de transport nu ar putea ajunge, explică Cristi Pitulice. Ca exemple, el aminteşte de Transsiberian, Flying Scotsman, Courier Express sau chiar proiectul canadian Rocky Mountaineer.

    Transilvania Train este un proiect dezvoltat de două agenţii de turism, fiecare cu expertiză diferită, notează Pitulice. Free Spirit Travel este o agenţie cu o experienţă de peste zece ani pe piaţă, specializată pe componenta de personalizare a serviciilor, în vreme ce Globe 365 Travel Boutique este o agenţie de turism de nişă, ce realizează călătorii tematice şi culturale. „Împreună am reuşit să aducem în România un proiect complex, care sperăm să contribuie la ridicarea standardelor în turismul local, dar şi a aşteptărilor turiştilor în ceea ce priveşte calitatea serviciilor. Ne-am obişnuit cu servicii turistice la care primul criteriu de evaluare este preţul. Căutând preţul cel mai mic, încurajăm de fapt, o piaţă a serviciilor turistice de o calitate care lasă întotdeauna de dorit.”

    Preţurile variază în funcţie de numărul de bilete cumpărate: un pachet single costă 900 de euro, în vreme ce locul în cabină dublă costă 780 de euro. Organizatorii oferă şi reduceri pentru pachetele „de familie”, preţul unui bilet pentru trei persoane fiind de 2.260 de euro.
    Programul din 2018, care se întinde pe durata a cinci zile, pleacă din Braşov pe traseul Mureni – Sighişoara – Mediaş – Alba Iulia – Mărginimea Sibiului – Sibiu – Făgăraş, ajungând în cele din urmă înapoi la gara din Braşov. Ca lungime, traseul are aproximativ 450 de kilometri. Turiştii beneficiază de patru nopţi de cazare la 4 stele, mese şi o petrecere în seara primei zile.

    În ceea ce priveşte costurile proiectului, reprezentanţii nu oferă valori precise, dar spun că investiţia a fost gândită pentru mai mulţi ani, încercând să îmbunătăţească în mod constant experienţa clienţilor. „Investiţiile, inclusiv în parteneriatul cu CFR au fost consistente, însă ne-am dorit să obţinem cele mai bune variante ale fiecărei componente şi să oferim o experienţă pe care, poate, o încerci o singură dată, dar în urma căreia vei rămâne cu poveşti şi amintiri cât pentru o viaţă”, spune Pitulice. „Din punct de vedere financiar, anul trecut ne-a demonstrat că este un produs viabil. Transilvania Train are o identitate, devine o un brand, iar investiţiile în comunicarea produsului au început să îşi spună cuvântul.”

    Anul trecut, la prima ediţie a Transilvania Train, capacitatea a fost de doar 100 de locuri, intenţia fiind de a testa răspunsul pieţei. „În acelaşi timp, am dorit să verificăm şi eventuale scăpări sau elemente ce pot crea o notă discordantă şi chiar şi cum funcţionăm noi, ca şi echipă în faza efectivă de implementare. Cu experienţa primei ediţii în spate şi cu un feedback din partea participanţilor mai mult decât încurajator (am primit cereri de înscriere pentru ediţia 2018 chiar pe peronul din Braşov, la întoarcerea din ediţia 2017), am decis să dublăm capacitatea trenului pentru 2018, la 200 de particianţi, să reorganizăm anumite componente, să adăugăm unele noi, iar numărul zilelor a crescut astfel de la 4 la 5”, spune cofondatorul Transilvania Train. Luând în calcul preţul unui bilet în 2017, de 650-680 de euro, încasările primei ediţii s-au ridicat la aproximativ 70.000 de euro. Pentru acest an, Cristi Pitulice spune că are clienţi din toată Europa – Olanda, Germania ori Slovacia. „Sunt oameni pasionaţi nu numai de trenuri, ci şi de arta descoperirii.”  În acest moment, proporţia turiştilor străini este de 30% din totalul gradului de ocupare.

    Fiind vorba de un tren turistic, organizatorii au luat în calcul, în primul rând, regiuni şi localităţi pe traseul căilor ferate; Transilvania a părut, astfel, alegerea ideală. „Foarte multe dintre sate, casele vechi, arhitectura, monumentele istorice, tradiţiile de acolo se deteriorează, se pierd şi au nevoie de susţinere, în primul rând din partea românilor”, spune Pitulice. Legat de alte posibile rute, el nu exclude această variantă pe viitor, însă subliniază faptul că momentan cei implicaţi se vor focusa pe a face din proiectul Transilvania Train un produs de succes.

  • Povestea tânărului care a facut parte din parte din cea mai cunoscută reţea de hackeri din lume si care a spart codurile celor mai importante instituţii şi guverne

    Monsegur este fost membru al binecunoscutei reţele Anonymus. După ce, ani la rând, a spart codurile celor mai importante instituţii şi guverne din lume, bărbatul a fost, într-un final, prins de FBI.

    În timpul anchetei, a trebuit să ia o decizie care i-a schimbat viaţa. Pe atunci, el avea sub tutelă două verişoare, de cinci şi şapte ani, deoarece mama acestora era închisă pentru vânzarea de heroină. Conştient că, fără un tutore, cele două fete ar ajunge cel mai probabil la orfelinat, Monsegur a făcut o înţelegere cu agenţii FBI, pentru a putea avea grijă de ele.

    Eliberat pe cauţiune, a început să joace un dublu-rol periculos. Şi-a continuat activitatea în cadrul reţelei Anonymus, dar se afla în permanentă legătură autorităţile, cărora le furniza toate informaţiile descoperite. Timp de nouă luni, lucrurile au părut că merg bine, iar fetele erau în siguranţă. Asta până când agenţii au descoperit un blog pe care Monsegur îl păstrase secret, şi unde furniza informaţii despre FBI.

    După ce a reuşit să iasă din închisoare pe cauţiune, el a încercat să se angajeze în domeniul cibernetic, însă, datorită cazierului, s-a lovit doar de refuzuri. În cele din urmă, l-a contactat pe Benjamin Caudill, care deţinea Rhino Security Labs, o mică companie de securitate cibernetică. După o conversaţie telefonică de câteva ore, Cudill s-a hotărât să îi acorde o şansă lui Monsegur, şi, negăsind niciun prieten care să îl accepte ca angajat, i-a oferit chiar el un job.

    Acum, după ce a reuşit să îşi clădească o carieră „curată” şi de succes în domeniul în care s-a specializat, Monsegur spune că regretă decizia de a se alătura grupării Anonymus, dar mai ales, se simte vinovat de impactul negative pe care acţiunile sale l-au avut asupra anumitor ţări, dar şi a oamenilor simpli. 

  • Un fenomen rar în ROMÂNIA. A nins cu zăpadă portocalie la Galaţi

    Gălăţenii dau vina pe poluare provocată de combinatul siderurgic, dar specialiştii spun că este vorba despre un fenomen foarte rar, provocat de un nor de praf saharian.

    Gălăţenii care au ieşit vineri din casă au observat că zăpada are o culoare ciudată. Cei mai mulţi cetăţeni dau vina pe combinatul siderurgic din Galaţi care a provocat de mai multe ori fenomene ciudate precum nori roşiatici sau zgomote misterioase.

    ”Eu cred că este ceva de la combinat. Zăpada de pe maşină are culoarea roşiatică, o nuanţă portocalie, seamănă cu resturile combinatului. Poate este ceva de la furnal, nu cred că este nisip din Africa, aşa cum vorbeau alţii”, a spus unul dintre gălăţenii aflaţi pe stradă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro