BusinessMagazin

Tag: nastere

  • DESTINUL TRAGIC al lui Keanu Reeves. Cum arăta iubirea vieţii lui, care a murit după ce a născut

    Keanu Reeves este unul dintre cei mai apreciaţi actori de la Hollywood, renumit atât pentru talentul său, dar şi pentru dramele teribile din viaţa sa personală. 
     
    Actorul canadian duce o viaţă modestă, în ciuda faptului că este unul dintre cele mai importante staruri de la Hollywood, cu o avere apreciabilă. Acesta trăieşte într-un apartament micuţ, conduce o maşină Honda şi, de multe ori, este zărit călătorind cu metroul, ca o persoană obişnuită.
     
    În urma trilogiei de succes ”Matrix”, al cărei protagonist a fost, acesta a câştigat 144 de milioane de dolari. Pentru că nu crede că lucrurile materiale te fac fericit, acesta şi-a donat o mare parte din bani, mai precis suma de 80 de milioane de dolari.
     
     
    Cât priveşte viaţa personală, aceasta a fost marcată de o întâmplare tragică, care a avut loc acum aproape 20 de ani. Povestea a fost spusă, pe scurt, chiar de actorul originar din Canada: ”În 1998, am cunoscut-o pe Jennifer Syme. Ne-am îndrăgostit la prima vedere şi, în 1999, Jennifer era însărcinată cu fiica noastră.
     
     Din păcate, la opt luni, copilul nostru s-a născut fără viaţă. Am fost devastaţi de moarte ei şi, într-un final, relaţia noastră a luat şi ea sfârşit. Un an şi jumătate mai târziu, Jennifer a murit într-un accident de maşină. De atunci, am evitat relaţiile serioase sau să am copii”, mărturiseşte Keanu Reeves.
     
    După moartea tragică a fostei sale iubite, Reeves nu s-a căsătorit niciodată şi a încetat să-şi mai caute sufletul pereche, consemnează uproxx.com. 

  • Povestea omului care a creat o comapanie de peste 92,5 miliarde de dolari şi aproximativ 180.000 de angajaţi răspândiţi în toată lumea

    Ren Zhengfei s-a născut pe 25 octombrie 1944 în provincia Guizhou din China. În 1960 el s-a înscris la Universitatea Chongqing, apoi s-a alăturat institutului de cercetare al armatei, unde a lucrat ca inginer în unitatea de cercetare tehnologică.
    În acest timp, el a fost responsabil de o serie de dezvoltări tehnologice, motiv pentru care a fost delegat de institut să participe la Conferinţa Ştiinţifică Naţională din 1978. Patru ani mai târziu, Ren s-a retras din armată ca urmare a unei disponibilizări masive de personal, care a afectat circa 500.000 de angajaţi.
    În 1983, antreprenorul s-a mutat în Shenzhen şi s-a implicat în afacerile cu electronice. În 1987, a fondat compania Huawei Technologies, cu o investiţie de 21.000 de yuani (circa 5.000 de dolari la valoarea de atunci a banilor). Iniţial, compania vindea piese de schimb pentru telefoane, importate din Hong Kong.
    Richard McGregor, autorul lucrării „The Party: The Secret World of China’s Communist Rulers” („Partidul: lumea secretă a conducătorilor comunişti ai Chinei”) a susţinut în paginile acesteia ideea conform căreia compania a primit sprijin din partea statului în momentele cruciale ale dezvoltării sale.
    Legăturile lui Ren cu armata chineză şi Partidul Comunist au fost citate de guvernul indian ca motiv de a nu permite companiei să câştige anumite contracte în India, îngrijorări care au fost împărtăşite şi de alte state. De pildă, în Statele Unite au condus la prăbuşirea eforturilor Huawei de a cumpăra 3Com şi au forţat SoftBank să încheie majoritatea legăturilor cu Huawei pentru a obţine autorizaţia de securitate naţională a SUA pentru a prelua compania de telecomunicaţii Sprint Nextel, în timp ce în Regatul Unit, Comitetul de Informaţii şi Securitate a recomandat eliminarea echipamentului Huawei din cauza temerilor legate de spionaj.
    În prezent, Ren deţine 1,42% din acţiunile Huawei şi este vicepreşedinte al Consiliului Director, însă nu mai ocupă poziţia de CEO (compania având trei CEO care ocupă prin rotaţie această funcţie). Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, averea antreprenorului se ridică la
    1,5 miliarde de dolari.
    În urmă cu 14 ani, publicaţia Time l-a inclus pe Ren Zhengfei în topul 100 cele mai influente persoane ale anului. El a fost căsătorit cu Meng Jun, cu care are doi copii: o fiică, Meng Wanzhou, şi un fiu, Meng Ping. După divorţ, antreprenorul s-a recăsătorit de două ori: cu Yao Ling, căsnicie din care a rezultat o fiică, Annabel Yao, apoi cu actuala lui soţie, Su Wei, care i-a fost secretară. Fiica cea mare a lui Ren, Meng Wanzhou, a fost numită vicepreşedinte şi director financiar al Huawei; pe 1 decembrie 2018, în timp ce ocupa această funcţie, a fost arestată în Canada, ca urmare a bănuielilor că societatea a încălcat sancţiunile SUA împotriva Iranului.
    Compania chineză Huawei se aşteaptă să ajungă în acest an cel mai mare jucător de pe piaţa globală de smartphone-uri chiar dacă firma nu are acces pe piaţa americană şi se află sub o monitorizare din ce în ce mai intensă, scrie Reuters. „Pun presiune pe noi“, a declarat Robert Yu, directorul diviziei consumer din cadrul Huawei. Compania chineză a înregistrat în 2018 o creştere de 50% a vânzărilor de pe segmentul consumer, la 52 miliarde de dolari. Huawei este şi numărul doi pe piaţa de smartphone-uri din România.

  • 19 februarie – Ziua Brâncuşi. Se împlinesc 143 de ani de la naşterea marelui sculptor

    În noiembrie 2015, era promulgată legea pentru declararea Zilei Brâncuşi ca sărbătoare naţională, stabilită pe 19 februarie. Legea a fost iniţiată ca o “reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea” lui Constantin Brâncuşi de către statul român.

     
    Legea prevede că, pe 19 februarie, autorităţile administraţiei publice locale şi centrale pot organiza şi sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
     
    Constantin Brâncuşi s-a născut pe 19 februarie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, şi a absolvit, în 1902, Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti.
     
    În 1903, a primit prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucureşti. Acesta este, de altfel, singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.
     
    La scurt timp, în 1906, îşi expune lucrările pentru prima oară la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris.
     
    În 1907 este prezentată prima versiune a “Sărutului”, care a stat la baza celebrei lucrări “Poarta Sărutului”, din ansamblul de la Târgu-Jiu, din care fac parte şi “Coloana fără sfârşit” şi “Masa Tăcerii”. “Rugăciunea” şi “Domnişoara Pogany” se mai numără printre lucrările celebre ale sculptorului român.
     
    Brâncuşi s-a stabilit la Paris, unde s-a stins din viaţă în martie 1957 – a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse -, lăsând moştenire statului român atelierul său şi un număr important de lucrări. Statul român, condus de partidul comunist, a refuzat însă să accepte moştenirea lui Brâncuşi. Astfel, atelierul său a revenit statului francez, iar Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris păstrează lucrările lăsate moştenire statului român prin testament.
     

  • Cum ia naştere un fond de investiţii?

    Povestea GapMinder a început să prindă contur încă din 2016, când Dan Mihăescu, un manager cu experienţă în domeniul M&A (mergers and acquisitions) şi în mediul corporate, în multinaţionale precum Microsoft şi UPC, împreună cu Sergiu Roşca, antreprenor şi avocat de profesie, au realizat că pot ajuta mai mult ecosistemul local de start-up-uri decât din postura de angel investors, piaţa din România având nevoie de un fond de investiţii care să aibă impact la scară mai largă.

    „Am realizat că ne trebuie o dimensiune mult mai mare decât cea a unor angel investors pentru a putea ajunge la proiectele pe care ni le doream foarte tare şi unde expertiza noastră putea fi folosită la maximum. În decembrie 2016, a apărut un apel de proiecte lansat de EIF (European Investment Found – n. red.) şi atunci am format o echipă mai largă cu care să putem acoperi bine toate etapele din managmentul unui fond de dimensiune medie, sub 50 de milioane de euro, care include şi un bucket de accelerare. De la «deal sourcing» până la managementul portofoliului, runde de tip follow-on şi exituri şi, bineînţeles, operarea fondului”, a explicat Dan Mihăescu, partener fondator al GapMinder Venture Capital.

    Pentru a forma echipa necesară, cei doi s-au orientat către specialişti cu experienţă cu care lucraseră în trecut, cooptându-i astfel pe Alexandru Ruff, Cristi Dascălu, Inti Paolucci şi Cosmin Ochişor.

    „Cu Alexandru Ruff şi Cristi Dascălu lucrasem în trecut în acceleratoarele RICAP şi Sprintpoint. Cu Inti Paolucci ne cunoşteam din INSEAD Alumni Association şi ne intersectasem în proiecte de M&A. Cu Cosmin Ochişor ne cunoşteam bine din lumea start-up-urilor, el având un rol în T-Venture ce acoperea CEE, inclusiv România”, a punctat el.

    Astfel, Dan Mihăescu şi Sergiu Roşca au format echipa şi au răspuns la apel în februarie 2017, reuşind să atragă prima strângere de fonduri, în valoare totală de 26 milioane euro, în decembrie 2017. Suma a fost obţinută în mare parte prin Programul Operaţional Competitivitate 2014 – 2020, în regim de cofinanţare prin Fondul European de Dezvoltare Regională, dar şi de la investitori privaţi. Fondul GapMinder este înregistrat de la finalul lunii decembrie în Olanda – GapMinder Venture Partners BV, în România entitatea juridică înregistrată fiind GapMinder Investor Advisors SRL, din acţionariatul acesteia făcând parte toţi cei şase membri ai echipei – Sergiu Roşca şi Dan Mihăescu cu o participaţie de 29% fiecare, Alexandru Ruff cu 20%, iar Cristian Dascălu, Inti Paolucci şi Cosmin Ochişor cu câte 7%.

    Principalele provocări cu care s-au confruntat cei şase parteneri ai fondului GapMinder au fost definirea strategiei, iar apoi atragerea de investitori.

    „Cel mai mult timp l-am alocat pentru definirea strategiei de investiţii, stabilirea a ceea ce NU vrem să facem, şi apoi pentru validarea acesteia prin construirea şi analiza unui număr semnificativ de proiecte. A doua provocare a fost să atragem investitori într-o clasă de capital de risc şi într-un fond cu focus principal pe o zonă geografică ce nu este uşor de digerat de către investitorii din afara României”, a explicat Dan Mihăescu.

    Până acum, în decurs de un an, fondul GapMinder a finanţat cinci start-up-uri locale – SmartDreamers, Fintech OS, TypingDNA, Sypher şi Paybilla – cu 4 milioane de euro în total, după ce a scanat 100 de companii. La această sumă se adaugă şi o investiţie agregată de 700.000 euro, realizată pentru 18 companii selectate în cadrul programului de accelerare Techcelerator.

    „Ecosistemul local este la început încă. Noi am scanat anul trecut aproximativ 100 de start-up-uri care căutau finanţări de tip seed şi serie A, precum şi 320 start-up-uri care erau mai potrivite pentru finanţări de tip accelerare / pre-seed”, a subliniat el. 

    Fondul de investiţii susţine programul de accelerare Techcelerator, prin intermediul căruia a organizat până acum trei runde de finanţare pentru start-up-uri locale. Acceleratorul vizează companii aflate în faza Minimum Viable Product (MVP) din domenii precum fintech, securitate cibernetică, medtech, soluţii pentru transformare digitală, inclusiv aplicaţii din zonele blockchain, inteligenţă artificială (AI) sau machine learning (ML). Structura echipei, impactul pe piaţă, împreună cu tehnologia utilizată şi gradul de maturitate al produsului reprezintă alţi factori importanţi în procesul de evaluare.

     „Odată cu creşterea vizibilităţii Techcelerator, acceleratorul pe care noi îl susţinem, am observat că tot mai mulţi angel investors au devenit interesaţi să facă investiţii alături de noi. Astfel, sunt foarte mulţi angel investors, unii foarte vizibili, alţii mai puţin cunoscuţi, care vin către noi cu proiecte viabile şi care beneficiază nu numai de faptul că investiţiile sunt mai mari acolo unde intră şi ei, dar şi termenii în care se fac aceste investiţii sunt uniformi şi sunt termenii fondului”, a precizat Dan Mihăescu.

    În primul an de activitate, GapMinder a investit între 25.000 şi 150.000 de euro per companie în cele 18 start-up-uri selectate în cadrul Techcelerator anul trecut.

    „Cele aflate în faza de accelerare sunt companii mult mai tinere care învaţă şi ele foarte mult şi în paralel îşi definesc direcţia şi undeva după ce ajungem să investim în ele mai multe luni, chiar şi 150.000-200.000 de euro, dintre ei selectăm campionii în care vom investi cealaltă parte din fond, partea de seed şi serie A”, a punctat el, adăugând faptul că fondul de investiţii şi-a extins scopul şi către verticale sau industrii care pot avea succes regional, unele putând fi legate de fintech, iar altele de property tech.

    „Când îţi propui ceva şi eşti foarte concentrat, o să-i faci mult mai bine şi noi asta am vrut să facem cu trackurile din accelerare.” Un punct slab de anul trecut a fost însă nivelul scăzut de înţelegere a antreprenorilor din start-up-uri privind modul cum funcţionează relaţia cu un fond de investiţii cu capital de risc – venture capital (VC).

    „Aici sunt multe de îmbunătăţit în 2019. Este o componentă de educare şi formare a pieţei asupra căreia noi vom continua să ne concentrăm în acest an. În 2018 a trebuit să educăm foarte multe start-up-uri despre cum trebuie să interacţioneze cu un fond de investiţii, cum arată documentele care se semnează cu un fond şamd. Acum, în 2019, apar şi alte fonduri şi ele vor avea indirect acest efect – vor educa multe start-up-uri cum să-şi facă businessul mai bine, cum să interacţioneze cu un fond, cum arată documentele tipice de investiţii şi per ansamblu vom avea cu toţii o viaţă mai uşoară dacă lucrurile acestea sunt înţelese. Faptul că apar fonduri noi care sunt concentrate pe România este foarte bun pentru ecosistem.”

    Generaţia actuală de antreprenori din România începe să prindă curaj

    Mentalitatea din România, precum şi în general cea din Europa, este conservatoare în ceea ce priveşte antreprenoriatul, în condiţiile în care oamenii au dificultăţi în a-şi porni un business de teama eşecului, care la noi este penalizat, nefiind considerat o experienţă, o lecţie din care să extragă ce a fost bun şi ce a fost rău pentru a aplica la următoarea idee de afaceri.

    „Am descoperit că toată generaţia aceasta este într-o tranziţie culturală. Nu este niciun secret că în Europa eşecurile sunt penalizate, dar noi vedem acum o generaţie care începe să prindă curaj, şi acesta este în parte rolul nostru. Parte din rolul nostru este să le dăm curaj, să încerce lucruri mari. Pe unele dintre start-up-uri chiar le provocăm: dacă ei caută să obţină 500.000 de euro – şi aceasta este o discuţie reală – noi îi întrebăm: «Dacă ai primi acum 1,5 milioane de euro, ce ai face şi unde ai ajunge cu ei?». Îi provocăm permanent – noi trebuie să le dăm mult mai mult curaj”, a afirmat Dan Mihăescu, adăugând că acum rolul fondurilor de investiţii se schimbă la nivel global. „Rolul lor este de a le da curaj start-up-urilor, de a îi ajuta, de a a-ţi sufleca mânecile alături de ei şi de a identifica problemele pe care le au. Activitatea e mai puţin concentrată pe finanţare, pe structurarea financiară. Ca atare, rolul fondurilor se schimbă la nivel global, intervenind şi specializarea pe diferite domenii.”

    Fondatorul GapMinder este de părere că în următorii 2-3 ani toate fondurile care vor exista atunci pe piaţă vor avea un grad mai mare de specializare. „La noi este clar că ne uităm la proiecte care sunt deep tech, care au tehnologii precum inteligenţa artificială, machine learning, RPA, lucruri de acest tip. Şi care vor să scaleze din prima global. Dar celelalte fonduri care vor apărea este clar că nu vor putea să meargă exact pe aceleaşi drum, fiecare va încerca să se diferenţieze. Asta înseamnă că şi mai multe start-up-uri vor avea oportunităţi să fie finanţate.”

    Pe lângă educarea start-up-urilor în ceea ce înseamnă relaţia cu un fond de investiţii şi încurajarea lor, fondul de investiţii a trebuit să înveţe antreprenorii locali şi cum să interacţionize între ei şi să aibă încredere unii în alţii. „Oamenii aceia sunt parteneri într-o companie şi sunt într-o relaţie – ca într-o căsătorie de câţiva ani, după care venim şi noi. E o «relaţie» ciudată cu multe părţi implicate, unii vorbesc mai tare, unii vorbesc mai încet (…) . Am învăţat foarte mulţi oameni de genul acesta să interacţioneze între ei şi să se gândească bine ce vor să facă – dacă stai şi te gândeşti, noi le oferim celor în care investim o şansă enormă.”

    Totodată, partenerii GapMinder au fost surprinşi de faptul că mulţi dintre antreprenorii cu care au intrat în contact sunt mult mai maturi şi mai versaţi decât se aşteptau, precum şi de faptul că foarte mulţi lideri ai start-up-urilor sunt de sex feminin.

    „Dacă ne uităm la companiile în care noi am investit în accelerator, se observă că foarte multe au echipa de management formată din femei. Am fost surprinşi să vedem atâtea start-up-uri conduse de femei. Cultural se pare că noi, ca români, suntem foarte toleranţi.”

    Anul acesta, precum şi în 2020, fondul GapMinder are în plan să păstreze acelaşi ritm pentru realizarea investiţiilor şi să finanţeze suplimentar prin runde de tip follow-on companiile campioane care pot scala businessul în afara României.

    „În programul de accelerare probabil că anul acesta vom vedea din nou 300-400 de companii noi şi cred că vom ajunge în zona aceea de 8 milioane de euro finanţări în partea de seed, poate chiar mai mult, pentru că proiectele de succes evoluează foarte repede şi au nevoie de finanţare, au nevoie de acel «combustibil pentru rachete», ei au nevoie repede de combustibil şi consumă repede ca orice rachetă“.

    În prezent, partenerii GapMinder se află în discuţii cu investitori pentru a atrage capital nou, ţinta fiind ca la jumătatea anului volumul total al fondurilor să ajungă la 40 de milioane de euro. Cei şase parteneri au adus deja investitori noi în fond, suma iniţială de 26 de milioane de euro ajungând acum la aproape 35 de milioane de euro.

    Cine sunt cei doi fondatori care au pus bazele GapMinder?

    CV Dan Mihăescu

    Dan Mihăescu şi-a început cariera în domeniul telecom şi al consultanţei de business încă din 1995, când a fost senior project manager în cadrul Logic Telecom SA, iar ulterior, în perioada iulie 1997 – octombrie 1997, a fost consultant senior în telecom în cadrul INTRADOS International Management Group (companie de consultanţă care a participat în diverse programe USAID şi USTDA în România). Din ianuarie 1998 şi până în ianuarie 2002 a lucrat în cadrul GTS România, întâi pe poziţia de consultant senior pe dezvoltare de business, timp de un an, preluând apoi funcţia de country manager. Între februarie 2002 şi ianuarie 2003 a fost country manager pentru România în cadrul KpnQwest, după care s-a întors la GTS pe poziţia de CEO, pe care a ocupat-o până în noiembrie 2011. Din mai 2012 şi până în iulie 2015 el s-a ocupat de partea de M&A (mergers and acquisitions) în cadrul UPC România. Între timp, în noiembrie 2013, Dan Mihăescu a devenit lead şi cofondator pentru INSEAD Alumni Romania Start-up & Investment Club, poziţie pe care o ocupă şi în prezent. După ce a plecat din cadrul UPC România, el s-a alăturat echipei Microsoft România pe poziţia de DX lead / director de tehnologie şi dezvoltare. Apoi în octombrie 2016 a pus bazele GapMinder Advisors alături de Sergiu Roşca, iar din decembrie 2017 este partener fondator în cadrul GapMinder Venture Partners.

    CV Sergiu Roşca

    În ianuarie 2002 a pus bazele propriei case de avocatură, Roşca Law Office, unde încă activează, iar în 2016 i s-a alăturat lui Dan Mihăescu în proiectul GapMinder, fiind managing partner în cadrul GapMinder Advisors şi apoi partener fondator în cadrul GapMinder Venture Partners din decembrie 2017 şi până în prezent. 

  • Povestea antreprenorului care a inventat produsele folosite astăzi de milioane de şoferi

    John Boyd Dunlop s-a născut pe 5 februarie 1840 în Scoţia, la o fermă din Dreghorn, North Ayrshire. În 1867 s-a mutat în Irlanda, pentru a studia medicina veterinară în cadrul Universităţii din Edinburgh, meserie pe care o practica deja de acasă de peste zece ani. În 1871 s-a căsătorit cu Margaret Stevenson şi au avut împreună un fiu şi o fiică. Pentru o perioadă, a condus o clinică veterinară în localitatea Downpatrick alături de fratele său, James Dunlop.

    În octombrie 1887, folosindu-şi cunoştinţele în lucrul cu cauciucul, John Dunlop a inventat în curtea casei o anvelopă pneumatică pentru tricicleta fiului, care a funcţionat mai bine decât se aşteptase. Ulterior, a îmbunătăţit calitatea acestora şi a fabricat o serie de anvelope mai mari, pentru biciclete. Pe 7 decembrie 1888 Dunlop a obţinut un brevet pentru invenţia sa. Nu ştia însă că un alt scoţian, Robert William Thomson, pantentase deja o anvelopă pneumatică în 1846. Ciclistul Willie Hume a fost primul client al antreprenorului şi cel care a demonstrat calităţile roţilor Dunlop în 1889, când a câştigat şapte curse de biciclete din Irlanda iar mai apoi în Anglia cu o bicicletă dotată cu noile anvelope. Printre cei învinşi în cursă se afla şi fiul preşedintelui Asociaţiei Cicliştilor Irlandezi, Harvey Du Cros, care a întrezărit oportunitatea de a porni un business de succes şi s-a asociat cu Dunlop, punând bazele companiei Pneumatic Tyre and Booth’s Cycle Agency.

    Antreprenorul a fost de acord să îi vândă drepturile asupra invenţiei sale lui Du Cros pentru o sumă de bani nu foarte importantă şi o mică parte din acţiuni.
    La doi ani distanţă însă, Dunlop a fost informat oficial că patentul era invalid deoarece William Thomson patentase deja anvelopa pneumatică în 1846 în Franţa, iar în 1847, în Statele Unite. În 1895 Dunlop s-a retras din companie.

    Un an mai târziu, Du Cros a vândut întregul business omului de afaceri britanic Terah Hooley pentru 3 milioane de lire sterline. Hooley a reorganizat compania şi a vândut-o pentru 5 milioane de lire sterline. Du Cros a rămas însă la conducerea acesteia până la moartea sa. Producţia de anvelope Dunlop pentru automobile a început abia după 1900, când inventatorul era deja retras, iar în 1910 au fost create primele anvelope pentru aeronave.

    Încă din copilărie, Dunlop a aflat că se născuse prematur, cu două luni înainte de termen, aşa că s-a autosugestionat de-a lungul anilor că are o stare de sănătate precară şi a acţionat în consecinţă. Cu toate acestea, nu a avut nicio problemă de sănătate până la vârsta de 81 de ani, când a contactat o răceală şi a murit pe neaşteptate, în Dublin, pe 23 octombrie 1921. Un bulevard din oraşul Campinas din sudul Braziliei a fost numit după el; fabrica de anvelope Dunlop avusese acolo sediul în 1953. În 2005, antreprenorul a fost inclus în Automotive Hall of Fame.

    În 1985 compania a fost fragmentată, dar sub brandul Dunlop s-au produs în continuare anvelope şi alte piese pentru producţia auto, aerospaţială, industrială şi sportivă din întreaga lume. În prezent brandul Dunlop este deţinut majoritar de Goodyear, companie cu venituri anuale de peste 5,3 miliarde de dolari.

  • Un ministru face glume pe seama gripei: M-a vaccinat mama la naştere. N-am mai răcit de câţiva ani

    „M-a vaccinat mama la naştere sau după. Nu ştiu dacă mai trebuie, chiar nu ştiu”, a răspuns Eugen Teodorovici, marţi, întrebat dacă s-a vaccinat contra gripei.
     
    România este aproape să declare epidemie de gripă, în condiţiile în care numărul deceselor a ajuns 48 din această cauză, iar aceste decese s-au înmulţit mai ales în ultimele două săptămâni.
     
    „N-am mai răcit de câţiva ani de zile. De ce nu ştiu”, a mai spus Teodorovici.
     

  • Tusk şi românii

    Donald Tusk s-a născut în data de 22 aprilie 1957 şi este originar din Gdansk, Polonia. Tatăl său a fost dulgher, iar mama sa a fost secretară într-un spital. Tatăl său a decedat când Tusk avea doar 14 ani, conform informaţiilor oficiale din biografia sa, oferită de Consiliul European.
    În 1976 a început să studieze istoria la Universitatea Gdansk, unde a devenit implicat în activităţi ilegale împotriva regimului comunist. La acel moment, Tusk a cooperat cu reţeaua subterană Uniunea Comerţului Liber şi l-a cunoscut pe viitorul lider al rezistenţei, Lech Walesa.
    În 1980, Donald Tusk a fondat Asociaţia Studenţilor Independenţi, NZS, care a făcut parte din mişcarea de rezistenţă. Acesta a devenit lider al rezistenţei la locul său de muncă şi jurnalist la ziarul publicat atunci de rezistenţă.
    După ce legea marţială a fost implementată în decembrie 1981, el a rămas ascuns. A lucrat apoi ca vânzător la brutărie, iar mai târziu, între 1984 şi 1989, a muncit ca lucrător specializat în activitatea la înălţimi mari – precum cei care lucrează în construcţii sau la repararea firelor de înaltă tensiune utilizând echipament de escaladare.
    În tot acest timp el a fost activist în fruntea rezistenţei. După ce a fost arestat pentru scurt timp, a fost eliberat în urma amnistiei pentru prizonierii politici anunţată de generalul Jaruzelski.
    În 1983, Donald Tusk a fondat o publicaţie ilegală, Political Review, în care a făcut propagandă cu politici economice liberale şi cu regulile democraţiei libere.
    După prăbuşirea comunismului, grupul de rezistenţă cunoscut drept Liberalii din Gdansk au format un guvern după primele alegeri libere din Polonia.
    În acelaşi timp ei au fondat primul partid probusiness şi pro-Europa din Polonia, Congresul Democratic Liberal, cu Tusk în fruntea partidului. Acesta a fost responsabil pentru demonopolizarea şi privatizarea trustului de presă deţinut de stat.
    Anul 1990 a reprezentat pentru Donald Tusk anul în care a fost ales membru al Parlementului. În continuare, el a publicat o serie de cărţi despre istoria Gdanskului, unele dintre ele devenind bestselleruri în Polonia, sau chiar pe plan internaţional.
    Peste 11 ani, la începutul mileniului, Donald Tusk a fost unul dintre fondatorii partidului de centru cunoscut drept Platforma Civică, iar în 2003 a devenit liderul formaţiunii.
    În 2007, după o campanie dură, a devenit premier şi a stat şapte ani în această poziţie. Astfel, Tusk a devenit premierul polonez cu cel mai lung parcurs în fruntea statului din istoria Poloniei democratice. Acesta este încă singurul premier care a câştigat şi al doilea mandat.
    În timpul perioadei de şapte ani, Polonia şi-a menţinut un ritm stabil de creştere economică, iar în timpul crizei economia ţării a crescut cu aproape 20%, o performanţă record în Europa.
    În 2014, Donald Tusk a fost ales în poziţia de preşedinte al Consiliului European, iar în 2017 a fost reales pentru încă un mandat de doi ani şi jumătate, poziţie în care s-a aflat şi anul acesta când a susţinut discursul de la Ateneul Român.
    Potrivit surselor oficiale, Donald Tusk şi-a scris singur discursul în care a făcut referire la Mircea Eliade, la prima maşină a familiei lui – Dacia 1300, la Simona Halep şi la Steaua lui Helmuth Duckadam, care a câştigat în 1986 Cupa Campionilor Europeni. Aşa face cu fiecare discurs: de cele mai multe ori, ajutat de traducători, Tusk încearcă să susţină discursul în limba ţării în care se află, în special în cadrul ceremoniei de preluare a Preşedinţiei Consiliului.

  • Gheorghe Flutur: “Se nasc mai mulţi români şi suceveni în Italia şi Spania decât acasă”

    „Se nasc mai mulţi români şi suceveni în Italia şi Spania decât acasă, în judeţul Suceava. Dacă ne uităm la firmele care vin sau nu prea vin la licitaţii, nu mai au forţă de muncă pentru că nu au de unde o recruta. Toate astea ne îndreaptă spre un SOS privind nevoia unei autostrăzi rapide şi nu desenată, ci făcută”, a spus Flutur, citat de newsbucovina.ro.

     
    El a constatat că şi şcolile şi grădiniţele au început să de depopuleze pentru că nu mai sunt copii.
     
    „Vrei să-ţi investească oamenii şi aici ca să ai locuri de muncă, vrei familiile să le uneşti. Vorbim de familii, de parteneriat. Familia nu înseamnă o dată pe an, de Crăciun sau de Paşti să vii să-ţi pupi copiii şi după aia să stai 11 luni departe de casă. Familia înseamnă să le asiguri condiţii aici şi nu să fim campioni la migrarea forţei de muncă în afară. Poţi asigura condiţii economice prin investiţii inteligente în infrastructură”, a explicat preşedintele Flutur.
     
    El consideră că această autostradă va contribui la dezvoltarea economică a zonei şi va genera şi revenirea acasă a celor plecaţi în străinătate.
     
    „Din punctul meu de vedere, trebuie să fim solidari cu viitoarea generaţie. Noi trebuie să ne punem problema, cine va plăti pensiile generaţiei noastre. Cei care pleacă spre vest şi plătesc la fondul de pensii din Italia? Nu. Noi trebuie să-i aducem acasă. Cum îi poţi aduce? Prin investiţii curajoase. Vom fi foarte insistenţi pentru ca acest lucru să se întâmple. Cea mai importantă investiţie asta va fi. Deschide spre Occident, spre piaţă, spre civilizaţie şi din punctul acesta, integrarea adevărată a judeţelor Moldovei în Uniunea Europeană acum se face”, a mai spus Flutur, scrie gazetaromaneasca.com
     

  • Povestea lui Sir Thomas Sutherland, cel care a pus bazele HSBC

    Sir Thomas Sutherland s-a născut pe 16 august 1834 în Aberdeen, Scoţia, în familia lui Robert Sutherland şi a Christianei Webster. El a urmat cursurile universităţii Aberdeen; după absolvire, şi-a început cariera ca funcţionar în biroul din Londra al companiei britanice de transport maritim şi logistică Peninsular and Oriental Steam Navigation Company (P&O). 

    Curând după aceea a fost promovat ca superintendent, atribuindu-i-se sarcina de a se ocupa de operaţiunile asiatice ale companiei în perioda în care Hong Kongul a fost guvernat ca şi colonie şi teritoriu britanic dependent de Regatul Unit (1841-1997). 

    Ideea de a înfiinţa o instituţie bancară cu sediul local în Hong Kong i-a venit într-o zi în care naviga de-a lungul coastei de sud a Chinei, după ce a citit în revista Blackwood’s Magazine un articol despre sistemul bancar scoţian. În ciuda faptului că nu avusese niciodată un cont deschis la bancă, Sutherland s-a gândit să înfiinţeze el însuşi o bancă, pentru a stimula piaţa de comerţ înfloritoare dintre China şi Europa şi pentru a explora potenţialul comerţului dintre China şi Statele Unite. Capitalul total a fost stabilit la 5 milioane de dolari, iar în martie 1865 banca a fost deschisă la Hong Kong. O lună mai târziu, a urmat extinderea instituţiei în Shanghai. Aşa s-a născut The Hongkong and Shanghai Banking Corporation (HSBC), iar Sutherland a fost numit vicepreşedinte al acesteia.

    Deşi ulterior reţeaua s-a extins până în Europa şi America de Nord, accentul a fost pus pe deschiderea sucursalelor din China şi restul regiunii Asia-Pacific. În unele state, HSBC a fost un pionier al practicilor bancare moderne – de exemplu, în 1888, a fost prima bancă înfiinţată în Thailanda, unde a tipărit primele bancnote din această ţară.

    În 1865-1866, Sutherland a fost membru al Consiliului Legislativ din Hong Kong, iar în 1872 a primit funcţia de director general al P&O. În 1880, antreprenorul s-a căsătorit cu Alice Macnaught, fiica reverendului John Macnaught de la biserica Holy Trinity din Londra. Cei doi soţi au avut doi fii şi o fiică, Helen Sutherland (1881–1965), cunoscută ca şi colecţionar de artă. În 1920, soţia sa a murit. Doi ani mai târziu, pe 1 ia­nua­rie 1922, Sir Thomas Sutherland a murit la Londra. O stradă din cartierul Sheung Wan, din Hong Kong, a fost redenumită Sutherland, în memoria antreprenorului.

    În februarie 2008, HSBC a fost numită cea mai valoroasă marcă bancară din lume de către revista The Banker.

    În prezent, HSBC se situează pe locul şapte la nivel global şi pe primul loc în Marea Britanie după numărul activelor, cu active totale de peste 2,5 trilioane de dolari, conform celor mai recente estimări. Este prezentă în 66 de ţări cu un număr de circa 3.800 de sucursale. În 2017, compania a avut venituri de peste 51 de miliarde de dolari şi un număr de aproximativ 223.000 de angajaţi. 

  • Cum poate Bucureştiul să ajungă din urmă marile capitale europene: Strategia ”creativă” născocită de un antreprenor

    Într-un Bucureşti în care antreprenoriatul creativ este în expansiune, în încercarea de a ajunge din urmă alte mari capitale europene, un om pasionat de comunicare, dar şi de interacţiunea umană şi urbană a adunat pe hârtie locurile care rezonează cu vibraţia generaţiilor în căutare de frumos. Prin ochii lui, a luat naştere o hartă conturată în jurul parcului Cişmigiu din Bucureşti, kilometrul zero al creativilor. Şi pentru că toate acestea trebuia să poarte un nume, li s-a spus simplu: Cartierul Creativ.

    Artizanul acestei idei este Andrei Borţun, care s-a gândit să integreze toate localurile din zona Cişmigiu într-o comunitate omogenă, pentru a sublinia ideea că cineva îşi poate petrece o zi sau o seară de weekend într-un perimetru relativ restrâns, dar cu potenţial pentru mai multe activităţi. Cum funcţionează concret?

    Cum poate Bucureştiul să ajungă din urmă marile capitale europene: Strategia ”creativă” născocită de un antreprenor