BusinessMagazin

Tag: munca

  • Pandemia „muşcă” din piaţa muncii: Numărul de ore de muncă pierdute în perioada aprilie-iunie vor fi echivalente cu 195 milioane de joburi

    Criza COVID-19 va reduce numărul de ore de muncă la nivel global cu circa 7% în al doilea trimestru din 2020, ceea ce reprezintă un efect „catastrofic”, echivalent cu pierderea a 195 milioane de locuri de muncă cu normă întreagă, potrivit datelor agenţiei International Labour Organization, din cadrul Naţiunilor Unite, citate de FT.

    Agenţia care activează sub egida ONU a avertizat că 1,25 miliarde de muncitori – aproape două cincimi din totalul de 3,3 miliarde angajaţi la nivel global – sunt angajaţi în sectoare economice care au înregistrat scăderi dramatice, de la retail, la real estate şi producţie, până la HoReCa. Mai multe de patru cincimi din totalul forţei de muncă la nivel global trăieşte în ţări în care sunt implementate astăzi măsuri de carantină totală sau parţială.

    „Angajaţii şi businessurile se confruntă cu o catastrofă, atât în economiile dezvoltate cât şi în cele în curs de dezvoltare. Cei mai vulnerabili vor fi loviţi cei mai puternic”, a spus Guy Ryder, directorul general al agenţiei.

    Ritmul în care se pierd locurile de muncă în lumea dezvoltată i-a luat prin surprindere pe decidenţii politici.

    Circa 10 milioane de persoane au intrat în şomaj doar în SUA în ultimele două săptămâni din luna martie, iar mulţi economiştii se aşteaptă ca rata şomajului în SUA să treacă de 10%.

    La un nivel similar evoluează lucrurile şi în Europa, însă mulţi dintre muncitorii de pe bătrânul continent pot accesa scheme de şomaj tehnic, gândite pentru a limita efectele economice pe termen lung.

    Avertismentul agenţiei a venit la doar trei săptămâni după ce a publicat o analiză în care estima că pandemia va duce la pierderea a 25 milioane locuri de muncă în 2020 – peste nivelul înregistrat la criza financiară din 2008.

    Acum, Ryder consideră că doar în primul trimestru au fost pierdute peste 30 milioane de locuri de muncă.

  • De ce muncim mai mult de acasă şi nu ne putem odihni? VIDEO

    Cum se transformă agenda ta de la 9 la 5 când „faci pontajul” din sufragerie?

    Ne propunem să aflăm într-o nouă serie de interviuri video şi audio Business MAGAZIN, făcute, cum altfel, decât „din sufragerie”.

    Pentru propuneri de subiecte, vă rog să nu ezitaţi să ne scrieţi pe adresa ioana.matei@businessmagazin.ro.

  • Piaţa muncii pică mai adânc: Mai mult de 1,1 milioane de contracte de muncă, suspendate sau încheiate

    Mai mult de 1,14 milioane de contracte individuale de muncă au fost suspendate sau încheiate până pe 6 aprilie, conform datelor de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

    Circa 952.929 de contracte individuale de muncă au fost suspendate de la intrarea în vigoare a stării de urgenţă (16 martie), până în prezent. Numărul contractelor de muncă suspendate era de 884.349 vineri, ceea ce înseamnă că numărul acestora a crescut cu 68.580 în o singură zi lucrătoare.

    Dintre cele 952.929 de contracte individuale de muncă anunţate ca fiind suspendate până pe 6 aprilie, 278.408 erau din industria prelucrătoare, 188.468 erau din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul,repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 118.277 erau din industria hotelurilor şi restaurantelor.

    Numărul contractelor de muncă încheiate, adică angajaţii care nu se întorc la muncă după ce această criză va trece, a ajuns la 187.548, dintre care 6.783 în comerţ cu ridicata şi amănutul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 32.494 în industria prelucrătoare şi 23.286 din construcţii.

               

     

  • Viaţă de corporatist { izolat la domiciliu }

    Pentru o experienţă interactivă a cititului de acasă, click aici!

     „Mă trezesc la ora 6, iar imediat după încep un program de pilates, printr-o aplicaţie interactivă. După duş, îmi pregătesc micul dejun. Mă schimb apoi în haine de serviciu şi deschid laptopul aflat pe biroul atent amenajat, lângă o cafea aburindă. Îmi stabilesc lista de priorităţi pentru ziua în curs şi răspund la mailurile rămase din ziua anterioară, când mi-am încheiat programul pe la 6 p.m.

    Discut cu toţi colegii într-o conferinţă relaxată prin Zoom pentru a ne stabili obiectivele şi apoi încep munca. Parcă suntem cu toţii mai concentraţi acum că nu mai avem zgomotul de fond din redacţia open-space. La prânz mănânc un preparat cald – gătit chiar de mine cu o seară înainte (am postat şi pe Instagram).

    După programul de muncă, terminat mereu înainte de ora 19, mă relaxez, fie gătind, exersând limba germană, prin cursuri de yoga interactive, citind „Istoria culturii şi civilizaţiei”, care zace la mine în bibliotecă de când m-am născut practic. Seara se încheie cu o ieşire în oraş virtuală, în care vorbesc pe Facetime cu grupul meu de prieteni apropiaţi.”

    Sună bine, nu? Aşa visez să îmi organizez agenda unei zile de muncă Work from Home (WFH), după numeroasele materiale pe care le-am citit pe tema aceasta mai nou.

    În realitate însă, nu am reuşit să exersez germana decât de două ori în aproape trei săptămâni, de la cele 20 de minute de sport pe care le-am făcut o dată, în prima săptămână, am ajuns la 10 minute (pe săptămână, nu zilnic şi este un program pentru incepători), iar comunicarea cu colegii este greu de realizat – unii preferă Facebook, alţii WhatsApp, altora nu le funcţionează camera pentru Zoom… În timp ce vorbesc cu unii dintre ei, aud ţipete de copii în fundal. Uneori mă întreb în ce zi a săptămânii suntem. Şi cumva, programul unei zile de muncă s-a decalat până mai târziu, spre noapte. Mai mult decât atât, am început acest articol gândindu-mă la mine (iar ca jurnalist, în general îi observi pe cei din jur…).

    După decizia Indiei de a-şi trimite cetăţenii acasă, din urmă cu aproximativ două săptămâni, este estimat ca un sfert din populaţia lumii să trăiască acum în izolare la domiciliu din cauza pandemiei de COVID-19, după cum remarcă jurnaliştii de la Financial Times într-un articol.
    Un exemplu de companie de la nivel global pentru care un procent semnificativ de angajaţi lucrează acum de acasă este al gigantului din industria bunurilor de larg consum Unilever, ai cărui 65.000 din cei 155.000 de angajaţi lucrează în regim de telemuncă. În România, doar în cadrul Telekom 2.000 din cei aproximativ 5.000 de angajaţi (circa 64%) lucrează în prezent de acasă, potrivit unor declaraţii recente făcute de Miroslav Majoros, CEO-ul Telekom România. Iar datele unui studiu realizat recent de BestJobs arată că în prezent pe piaţa locală 3 din 10 angajaţi lucrează astfel. Tot din studiul BestJobs reiese că românii s-au adaptat bine la munca de acasă, mai bine jumătate dintre cei peste 1.000 de respondenţi interogaţi în intervalul 16-30 martie spun că le este uşor să se adapteze la munca remote, pentru că au experienţă cu instrumentele digitale şi doar 5,1% dintre ei găsesc că este mai dificilă adaptarea.
    Principalele trei probleme care vin în îndeplinirea sarcinilor de serviciu pe care le întâmpină angajaţii care lucrează remote sunt lipsa unei comunicări eficiente cu restul echipei (15,7%), lipsa clarităţii în ceea ce priveşte sarcinile zilnice (11,82%) şi comunicarea deficitară cu clienţii (9,17%). Dintre cei care lucrează de acasă, 35% au constatat că sunt mai productivi în această perioadă de muncă obligatorie la domiciliu comparativ cu productivitatea pe care o au la birou, pentru că nu mai pierd timp cu deplasarea zi de zi. Alţi 17,5% spun că sunt mai concentraţi întrucât acasă nu mai sunt întrerupţi de colegi, iar 10% se simt mai puţin stresaţi ca urmare a lipsei presiunii directe a şefului. Numai 13% dintre cei care lucrează de acasă spun însă că sunt mai puţin eficienţi, în condiţiile în care trebuie să se ocupe şi de treburi casnice sau să aibă grijă de copii. Unul dintre riscuri se leagă de hiperactivitate, angajaţii care lucrează de acasă fiind tentaţi să lucreze nonstop. Potrivit platformei de resurse umane undelucram.ro, angajaţii care lucrează de acasă muncesc cu 2 zile mai mult în fiecare lună. Iar în timp ce mulţi angajatori se plâng că productivitatea angajaţilor ar putea scădea, situaţia este inversă: 85% dintre companiile care oferă flexibilitate angajaţilor şi le oferă posibilitatea de a lucra remote vor observa o creştere în productivitatea acestora, observă cei de la undelucram.ro.

    Cât de bine lucrăm însă de acasă?
    „Exceptând întâlnirile şi interacţiunea face-to-face cu colegii sau clienţii, programul meu nu a suferit modificări majore. Noi, la BestJobs, ne foloseam oricum foarte mult de tehnologie şi de aplicaţii şi platforme specializate în comunicarea la distanţă şi multe dintre deciziile noastre se întâmplau oricum în mediul virtual. Componenta socială a vieţii profesionale s-a schimbat cel mai mult, deoarece de la distanţă, prin teleconferinţă, este mai greu să porţi mici discuţii «de birou», care uneori făceau ziua să treacă mai uşor”, spune Dan Puică, CEO al BestJobs. Totuşi, el sesizează că pentru cei care se aşteptau ca, atunci când vor începe să lucreze acasă, echilibrul să fie mai uşor de menţinut, acest lucru s-a dovedit a nu fi neapărat adevărat. „Atunci când lucrezi de acasă te poţi pierde în task-urile zilnice şi nu vei simţi tranziţia dintre ziua «la birou» şi terminarea programului. De aceea, este foarte important să îţi menţii programul de lucru asemănător cu cel pe care îl aveai la birou. Este important să îţi începi programul la o oră rezonabilă, să-ţi iei pauza de prânz şi să încerci să nu-ţi întrerupi programul cu taskuri care nu ţin de activitatea ta. Cred că ajută şi o mentalitate prin care ştii clar ce probleme îţi propui să rezolvi în ziua respectivă”, crede el.

    Costin Tudor, fondator al platformei de resurse umane undelucram.ro, observă, în baza unui sondaj realizat în luna martie în rândul companiilor prezente pe platformă, prin colectarea a 477 de răspunsuri, că mulţi dintre angajaţii acestora aveau posibilitatea să lucreze de acasă şi s-au adaptat rapid, acolo unde trebuia asigurată prezenţa la birou se lucrează prin rotaţie, iar majoritatea companiilor au echipele din head office în WFH. El observă, de asemenea, în baza sondajului efectuat, că procentajul celor care oferă muncă de acasă depinde atât de domeniul de activitate, cât şi de departament: IT&C: 95%, BPO & servicii: 95%, comerţ/retail: 25%, producţie industrială: 20%, producţie bunuri de larg consum: 20%, bănci/asigurări/pensii/alte servicii financiare: 75%, transport/logistică: 5%.
    „Schimbările din ultimele săptămâni sunt resimţite de toate categoriile de angajaţi, în diferite moduri”, spune Alexandru Dincovici, sociolog şi fondator al companiei Izibiz Consulting. Pe de o parte, pentru angajaţii din categoria hotelurilor, restaurantelor, o parte din comerţ, aproape nu mai există muncă, iar oamenii se confruntă cu nesiguranţa dată de faptul că nu se ştie încă pe ce durată de timp se va întinde situaţia formei de şomaj în care se găsesc mulţi dintre ei. Apoi, există în continuare categoria celor care nu pot lucra de acasă şi sunt obligaţi să se deplaseze la birou – şi ei se găsesc într-o stare de nesiguranţă, poate chiar teamă. Pentru activităţile care pot fi desfăşurate de acasă, sociologul crede că se impune distincţia între oamenii care erau obişnuiţi cu telemunca sau cu munca de acasă (antreprenori, profesii liberale şi alte câteva categorii) şi cei pentru care munca este exclusiv o activitate de birou sau chiar cu program fix. „Munca de acasă poate fi un lux pentru multă lume, deoarece presupune în primul rând un anumit tip de infrastructură şi posibilitatea de delimitare a unui spaţiu şi timp de lucru într-un spaţiu care, de cele mai multe ori, nici nu a fost gândit astfel şi trebuie împărţit şi cu alţi locuitori ai gospodăriei. Este astfel nevoie de un birou fizic sau de o masă disponibilă, de o conexiune bună la internet, de un calculator sau laptop (nu toţi angajatorii au infrastructură potrivită pentru a face atât de rapid tranziţia la telemuncă) şi de timp. Închiderea instituţiilor de învăţământ a făcut acest lucru şi mai dificil pentru părinţi, care sunt nevoiţi de multe ori să negocieze munca împreună cu familia, o activitate mai complicată decât pare”, observă Alexandru Dincovici. Astfel, crede el, lucrul de acasă poate  pune o presiune mai mare pe angajaţi, pentru că delimitarea birou-acasă sau spaţiu şi timp personal – spaţiu şi timp profesional apare din ce în ce mai dificilă, iar pretenţiile angajatorilor pot să crească. Teoretic, această situaţie apare mai degrabă pentru categoria activităţilor care pot fi desfăşurate şi acasă, dar în companiile care nu permiteau până acum acest lucru. „Este nevoie, pentru a facilita trecerea, nu doar de infrastructura pomenită mai devreme dar şi de procese de lucru, de leadership adecvat şi de chiar de anumite tipuri de climat şi cultură organizaţionale”, subliniază Alexandru Dincovici.  Sociologul mai observă că pentru multe companii şi implicit pentru mulţi angajaţi trecerea la munca de acasă, cuplată în cele mai multe locuri cu o continuare a muncii de la birou, fie în ture, fie doar de anumite categorii de angajaţi, poate crea tensiuni organizaţionale foarte puternice şi, în timp, duce la erodarea încrederii între anumite segmente de angajaţi, intensificarea mijloacelor de control şi creşterea solicitărilor în anumite departamente.
    Mai eficienţi, mai rezistenţi?

    Lavinia Ţânculescu, doctor în psihologie, axat pe psihologia muncii şi organizaţională, spune că efectele izolării la domiciliu, în care se găsesc mulţi dintre angajaţi în prezent, se leagă cel mai mult de starea noastră psihică, iar evenimentele pe care le trăim trebuie gestionate pe plan emoţional într-un mod cât mai potrivit pentru fiecare dintre noi. Ea observă că fiecare persoană are propriile mecanisme de „coping“ (de a gestiona situaţiile cu care se confruntă – n.red.), unele dintre acestea chiar inconştiente, altele exersate. Mecanismele de gestionare a stresului se încadrează în mai multe categorii, potrivit specialistului, care se referă fie la aspectul cognitiv, prin planificare, de pildă, prin alte aspecte care ţin de relaţionare, de solicitarea ajutorului celorlalţi, cât şi prin metode care ţin de reacţiile emoţionale –  cum ar fi, de exemplu, acceptarea situaţiei sau orientarea pe beneficiile acesteia.
    Un alt tip de a face faţă provocărilor izolării este cel de natură religioasă sau spirituală – prin apropierea de noi înşine, de Dumnezeu. „Gestionarea situaţiei prin care trecem ţine foarte mult şi de structura noastră de personalitate şi de cum ştim să gestionăm unele elemente prin acceptarea unor lucruri pe care le avem sau nu în bagajul nostru. Spre exemplu, rezilienţa sau forţa psihică.”
    Apoi, contează şi eficacitatea personală – acea autoeficacitate în diverse situaţii: „Persoanele vulnerabile sau anxioase au comportamente invers proporţional ideii de autoeficacitate”.
    Legat de anxietatea care este menţionată de mulţi dintre cei care lucrează de acasă, şi aceasta se împarte în mai multe categorii, potrivit Laviniei Ţânculescu: anxietate de perspectivă, care presupune întrebări legate de cum vor evolua lucrurile, dar şi anxietatea inhibitorie, în care nu ştii ce să faci în prezent, motiv pentru care mulţi dintre angajaţi poate muncesc mai mult de acasă „ca să nu aibă conexiune deloc cu ei înşişi”. Alţii se simt de-a dreptul epuizaţi – se confruntă cu o stare de oboseală şi de sfârşeală.
    Psihologul aminteşte şi de o glumă din mediul online în acest sens, care spune: „După ce se încheie această perioadă îmi voi lua două zile de concediu”. Unii dintre angajaţii izolaţi la domiciliu se plâng chiar că, în pofida oboselii, nu reuşesc să doarmă. „Imaginaţi-vă mintea care funcţionează ca un procesor în permanenţă ocupat cu gânduri, griji. Anxietatea înseamnă de fapt că îmi fac mereu griji, mă tem să nu se întâmple ceva rău, îmi este teamă de lucruri, sunt absorbit de problemele mele – sunt foarte tulburat de evenimente şi mă preocupă faptul că nu ştiu cum vor fi de acum încolo lucrurile, că nu mă voi adapta, ori toate acestea ţin de scenariul catastrofic că s-ar putea să nu reuşim, ce vom face noi în situaţia respectivă.” În acest context, Lavinia Ţânculescu îi sfătuieşte pe oameni să se ghideze după o vorbă care există în limba engleză, „Let’s cross the bridge when we get there” (Să trecem podul când ajungem acolo – n.red), adică să luăm lucrurile pas cu pas şi fără să avem apetenţa scenariilor de viitor îndepărtat. De asemenea, îi sfătuieşte pe oameni să se hrănească din micile succese ale fiecărei zile şi să nu îşi propună să facă foarte multe lucruri  imposibil de realizat (de tipul: poate azi o să aflu cum o să fie boala tratată). Când închizi calculatorul, seara, trebuie să închizi „programele”, respectiv procesele de gândire care te îngrijorează. 
    „Mulţi dintre oamenii aceştia nu reuşesc să îşi închidă programele – de aceea au insomnii şi de adormire, şi de trezire – evident că somnul este de mai proastă calitate, fiindcă energia psihică este folosită pentru a lumina acele gânduri”, explică Lavinia Ţânculescu.
    Legat de faptul că poate unii dintre cei izolaţi la domiciliu mănâncă mai mult în această perioadă, psihologul Lavinia Ţânculescu subliniază că mâncarea nu se consumă de foame, ci pentru că de cele mai multe ori este tot o expresie a anxietăţii.  „Mâncarea, la fel cum se întâmplă şi în cazul obezităţii, o mănânci fiindcă este un lucru sigur, fiindcă atunci când deschizi frigiderul tu ai mâncare acolo şi atunci când mâncăm este o certitudine. Te-ai înconjurat de o platoşă care cumva te va proteja, prin urmare tot în zona de protecţie mergem. De cele mai multe ori vorbim despre supravieţuire, dar nu este numai foamea de supravieţuire.” Iar cumpărăturile de alimente în exces pot reprezenta de asemenea o formă de reasigurare.
    Cine se descurcă mai bine – cei singuri sau cei care stau cu familia? Psihologul spune că aceasta depinde foarte mult de structura interioară a fiecăruia – sunt oameni care trăiesc foarte bine de unii singuri, aici se referă mai ales la introvertiţi, dar nu numai.  De altfel, ea este implicată în prezent într-o cercetare pe tema modului diferit în care se raportează oamenii la situaţii dificile în perioada aceasta. Citând din aceasta, spune că există diferenţe cu privire la structura de anxietate sau de vulnerabilitate între cei cu copii şi angajaţii care nu au copii: „Par a fi mai rezistenţi psihic cei care au copii, anxietatea de perspectivă şi inhibitorie, care paralizează pe moment, sunt mult mai mari la cei care nu au copii”.
    Cei care au copii sunt mai îngrijoraţi în ceea ce priveşte viitorul – se tem de faptul că vor avea dificultăţi financiare. Totuşi, cei care au familie se gândesc că doar unul dintre ei ar putea rămâne fără job, iar partenerul este un stâlp de sprijin în această situaţie. „Cei singuri se gândesc la ce este mai rău – dacă ar fi să facem o comparaţie între cei singuri versus cei căsătoriţi, cei necăsătoriţi îşi fac mai multe probleme cu privire la relaţii – că o să îşi piardă mai multe cunoştinţe, viitorul va fi cumva fără sens dacă se va întâmpla ceva rău acum. Lipsa de încredere este mai mare la cei singuri comparativ cu cei căsătoriţi şi în general toate scorurile sunt mai mari.”

    La teatru de pe telefon

    Psihologul Lavinia Ţânculescu observă că pentru a ne face izolarea mai uşoară vin în ajutorul nostru instituţii culturale de toate felurile, teatre, opere, operete, muzee, din toată lumea, care au deschis spaţii virtuale ce pot fi accesate gratuit, totuşi, dacă „omul nu este învăţat să acceseze în viaţa de zi cu zi resursele acestea culturale, nu o să facă acest lucru nici în vremuri de restrişte, aşa cum se întâmplă acum. Marea problemă este că noi nu suntem învăţaţi să stăm singuri sau să ne facem un program pentru noi”. Ea sesizează că majoritatea angajaţilor din România au avut tendinţa de a se concentra mai mult pe muncă şi mai puţin pe propriile nevoi.  „Din păcate, omul contemporan urban este foarte profesional, foarte angajat în viaţa profesională şi foarte puţin angajat în viaţa lui individuală.”

    A observat în situaţia celor mai mulţi dintre angajaţi o întrepătrundere între viaţa personală şi viaţa de familie, însă Lavinia Ţânculescu spune că ar trebui alocată atenţie şi vieţii individului cu sine însuşi: „Mulţi confundă viaţa personală cu viaţa de familie – familia restrânsă, formată din soţ, soţie, copii – sau extinsă – părinţi, fraţi, surori – dar ar trebuie să existe o parte ocupată şi cu grija pentru noi înşine. Am soţ, copil, ce pot să fac pentru mine? Mă duc la cosmetică şi atât? Nu, citesc ceva, îmi ocup programul cu ceva ce voiam să fac.”
    Ea consideră că perioada aceasta poate fi interpretată şi ca o chemare spre lucruri făcute manual, spre lucrurile făcute concret, fie că gătim mai mult sau că facem curăţenie; chiar şi cei care se deplasează în continuare la birou pot vorbi despre lucruri pe care nu le făceau înainte – igienizare, dezinfectare, lucruri care ţin de o rutină pe care nu o aveau.
    Principalul mesaj pe care îl transmite celor care îşi doresc ca izolarea să fie mai uşoară este: „Gândiţi-vă la voi înşivă şi la ce v-ar plăcea să faceţi şi nu aţi avut timp până acum (în situaţia în care aveţi veniturile asigurate). Într-un concediu pe care l-aţi petrece singuri, ce aţi face?”. De altfel, ea sesizează că acesta poate fi unul dintre lucrurile cel mai dificil de realizat. „Când stai cu tine însuţi, te confrunţi cu diverse lucruri, inclusiv cu umbra ta, de care nu eşti conştient, pe care nu o accepţi. Ne este greu fiindcă nu reuşim să fim bine cu noi înşine şi apoi nu stăm bine nici cu aspectul spiritual, e foarte dificil pentru omul contemporan – noi am pierdut legătura cu firescul, iar firescul acesta este”. Apoi, ea întreabă retoric cum ar sta lucrurile dacă nu am avea nici curent sau conexiuni la internet. „Una dintre situaţiile pe care omul contemporan le accesează este intrarea în legătura cu semenii – comunicarea permanentă, a sta împreună, dar dacă ai sta doar tu cu tine sau să fii, Doamne fereşte, izolat într-un pat de campanie, suspect de COVID-19, fără acces la internet etc, – la ce te gândeşti, la nimic, ce faci tu două săptămâni, nimic? E alarmant fiindcă noi nu avem cu noi înşine o viaţă a noastră. Acum începem să o avem – nici măcar să o redescoperim – începem să o creăm. S-ar putea să fie greu, pentru unii că unii dintre ei nici nu se plac.”
    Cum se face pontajul în sufragerie

    O altă problemă cu care se confruntă deopotrivă angajatorii şi angajaţii în prezent se leagă de monitorizarea activităţii angajaţilor care lucrează de la distanţă. Dacă prezenţa la birou era o dovadă a activităţii, acum în unele companii aceasta a fost înlocuită cu prezenţa în video call-uri la ore şi în zile cât se poate de nepotrivite. Companiile şi-au activat  noi canale de comunicare – spre exemplu, potrivit Financial Times, Slack a înregistrat în urmă cu două săptămâni 9.000 de noi clienţi pentru primul trimestru al anului, comparativ cu 5.000 în fiecare din cele două trimestre anterioare. Iar faptul că platforma de videoconferinţe Zoom este folosită intens se vede cel mai bine în evoluţia companiei: averea netă a CEO-ului Zoom (cine auzise de Eric Yuan până acum?) a crescut cu peste 4 miliarde de dolari în 2020. În România, instrumentele de comunicare cel mai folosite în prezent potrivit studiului recent BestJobs, sunt conversaţiile telefonice (13,6%), prin mesagerie instant (WhatsApp, Messenger, Slack etc. – 10,93%), dar şi prin e-mail (9,7%) şi apeluri video (Skype, Zoom etc. – 6,53%).
    „Asistăm de fapt acum, şi circulă deja multe glume pe această temă, la un proces accentuat de digitalizare făcut de nevoie, în grabă, şi ale cărui consecinţe sunt greu de prezis acum. Este suficient să ne uităm la eforturile de digitalizare ale statului, care par că încearcă să se întâmple peste noapte după mulţi ani de eforturi din partea tuturor actorilor implicaţi. Unele lucruri par să funcţioneze, într-adevăr, dar nu cum trebuie şi nu pentru toată lumea”, observă sociologul Alexandru Dincovici.  El oferă ca exemplu semnătura electronică, pentru care nu există încă o legislaţie coerentă şi în acord cu cea europeană, motiv pentru care digitalizarea serviciilor publice lasă descoperită populaţia vulnerabilă şi poate să afecteze negativ tocmai oamenii cel mai expuşi în toată această criză. În ceea ce priveşte companiile, observă că „ne putem aştepta ca şi în mediul privat această tranziţie masivă la un stil de muncă nou şi la relaţii de muncă de la distanţă mediate de tehnologie deturnată spre acest scop sau încropită în ultimul moment să producă efecte negative în moduri pe care nu le putem identifica de pe acum”. 
    Adrian Dinu, fondator al firmei Creasoft, axată pe pontaj electronic, control acces wireless şi monitorizare active de la distanţa este de părere că la momentul instaurării deciziilor de izolare socială, puţini dintre jucătorii de pe piaţa locală erau pregătiţi pentru trecerea la munca de acasă. „România nu era deloc pregătită pentru o migrare masivă către desfăşurarea activităţii profesionale de acasă. Sunt foarte puţine companii care dispun de suficientă tehnologie pentru a facilita acest lucru, însă verificarea cât mai puţin intruzivă şi cât mai puţin generatoare de costuri prin monitorizarea activităţii angajaţilor care lucrează de acasă abia acum începe să devină un subiect cu adevărat intens.”
    Legat de monitorizarea angajaţilor în aceste condiţii, oferă exemplul firmelor de IT, în care era o practică obişnuită ca angajaţii să lucreze acasă o zi pe săptămână: în cadrul acestora, verificarea angajaţilor care lucrau astfel se făcea prin sondaj: „Managerul sau şeful unui departament îi suna prin sondaj pe angajaţi, organiza conferinţe audio sau la anumite ore, în încercarea de a afla dacă angajaţii sunt măcar acasă şi implicit de a determina dacă măcar pe perioada conferinţei/apelului să deschidă proiectele la care lucrau ca să prezinte date despre evoluţia muncii lor”. De asemenea, în situaţia unora dintre ei, se cereau şi rapoarte de activitate, în care angajatul completa ceea ce a lucrat. „Cam acestea erau mijloacele de control, limitate la timpul managerului, care mai avea şi el şi alte sarcini. Au existat însă şi companii care implementau altfel de modalităţi de monitorizare: „Au existat şi companii care implementau programe de monitorizare de activitate pe PC, fără pontaj, mai degrabă de semispionaj, în sensul că se instalau aceste aplicaţii de către administratorii de reţea pe PC-urile angajatorilor, de obicei fără să fie informaţi angajaţii. Acest tip de aplicaţii de monitorizare se intercalau între aplicaţiile care pornesc odată cu PC-ul şi se efectua un transfer de date netransparent la o bază de date, din care rezultau anumite rapoarte legate de ce a scris sau ce a butonat angajatul, pe ce site-uri a navigat, la ce film s-a uitat, dacă a copiat vreun fişier, dacă a trimis pe e-mail vreun fişier de pe un black list etc.”, observă Adrian Dinu.
    Aplicaţia de monitorizare oferită de Creasoft permite angajatului să ştie când este monitorizat de angajator. „Transparenţa este dată şi de faptul că angajatorul face cunoscut angajatului care sunt acele activităţi pe PC (de divertisment de exemplu), care nu vor intra în calculul orelor pontate. Scopul nu este de a-l prinde pe angajat cu lecţia neînvăţată. Rezultatul muncii este însă cel care contează pentru fiecare angajator, aşa că cei care nu performau înainte de această schimbare nu vor fi cei care vor aduce cele mai multe rezultate nici acum, indiferent de cât de multe ore vor ponta, dar vor fi forţaţi să lucreze un minim necesar. Cum, de altfel, există angajaţi care sunt performanţi într-un timp mult mai scurt şi apoi se pot uita la Netflix”, descrie el raţiunea aplicaţiei sale.
    În ceea ce priveşte bugetele direcţionate de companie în acest tip de produse, Adrian Dinu spune că preţurile pentru licenţa software în condiţiile situaţiei de urgenţă în care ne aflăm sunt de 0,5 euro/lună/angajat timp de minimum două luni sau până la încheierea stării de urgenţă. Or, bugetul alocat de companii în această direcţie nu este unul consistent: la un număr mediu de 200 de angajaţi/companie, efortul financiar al unei companii va fi de 100 de euro/lună, sumă care include şi TVA. „Bugetul este mic pentru că abia îşi pot permite companiile în acest moment să direcţioneze bani către altceva decât salarii. Aşa că, pe această perioadă de criză scopul este să nu fim pe pierdere şi să consolidăm baza actuală de clienţi, la care să adăugăm companiile care au mulţi angajaţi care lucrează de acasă”, spune el.

    Legat de modul în care trecerea unui număr mare de angajaţi la munca la domiciliu a influenţat activitatea businessului, Adrian Dinu spune că începutul lunii martie a fost destul de lent în ceea ce priveşte cererea pentru astfel de soluţii, iar săptămânile de mijloc au avut o cerere foarte mică, companiile fiind concentrate pe reorganizarea activităţii. „În ultima parte a lunii însă, a crescut brusc cererea de soluţii de pontaj adaptate la nevoile lor în desfăşurarea activităţii angajaţilor de acasă şi integrate cu soluţiile de pontaj existente, mai exact pentru pontaj online”, spune el.
    Şi Silviu Stahie, specialist în securitate informatică la Bitdefender, observă că pentru multe dintre companii până acum lucratul de acasă al angajaţilor nu a fost printre principalele preocupări. „Lucratul de acasă nu a pus până de curând probleme pentru companii, pentru că nu era o soluţie folosită de foarte mulţi angajaţi în România. Dar trecerea bruscă de la lucrul de birou la lucrul din fotoliu pentru atât de mulţi oameni deodată a creat o problemă de securitate pentru multe companii”, observă el. Angajaţii pot fi monitorizaţi de companii, iar acest lucru este perfect legal. „Angajatorii pot folosi metode proprii de monitorizare a angajaţilor, precum aplicaţiile software dedicate sau chiar prin corelarea activităţii cu orele de program – de exemplu, când s-au conectat calculatoarele la serverul VPN al companiei, când s-au trimis e-mailuri sau când şi cum au fost folosite aplicaţiile de business.”
    De cele mai multe ori, conectarea la reţeaua companiei se face printr-un serviciu VPN aprobat şi agreat. O astfel de soluţie de VPN oferă acces la resursele companiei, dar e posibil ca nu tot traficul generat să fie rutat prin reţeaua companiei. „Este de reţinut că un serviciu VPN nu anonimizează traficul între angajat şi companie, ci doar asigură un coridor sigur de comunicare între cei doi. În general, în funcţie de profilul companiei, o problemă mult mai stresantă decât timpul petrecut de angajaţi lucrând de acasă sau activitatea lor efectivă este securitatea infrastructurii”, crede specialistul în securitate informatică.
    Componenta de securitate a datelor e adresată în general prin instalarea unor instrumente specifice, gestionate de la distanţă de echipele de IT. Soluţiile de securitate pentru mediul business protejează laptopurile companiilor de atacuri malware, de spam şi phishing. Soluţiile de protecţie a datelor şi soluţiile de criptare protejează informaţiile companiei în eventualitatea distrugerii sau pierderii sistemului. „Un exemplu simplu ilustrează riscurile la care îşi supun companiile angajaţii. După ce o persoană îşi termină activitatea profesională, foloseşte laptopul de la serviciu pentru a verifica e-mailul propriu şi deschide un mesaj cu malware care infectează sistemul. Acum, potenţialii atacatori pot folosi sistemul compromis pentru infiltrarea în reţeaua companiei”, explică el un scenariu în care datele companiei pot fi puse în pericol.

    Pauză de la open space sau începutul unei noi ere a muncii?

    Consecinţele pe termen lung ale muncii de acasă sunt greu de prezis.
    Costel Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii, este de părere că vom continua să ne desfăşurăm activitatea aşa chiar şi după ce norul pandemiei va trece. „Până la urma cred că efectul principal al acestei crize acesta va fi că se va schimba paradigma relaţiei de muncă. Eu cred că în această criză se încheie perioada cunoscută în istorie ca fiind de industrializare şi cu toţii ne vom întoarce la ceea ce era înainte de industrializare şi anume munca la domiciliu”, crede Costel Gîlcă.
    „Noi, cei care am prins această perioadă, avem în minte că trebuie să te duci la serviciu şi că serviciul este un loc de muncă în altă parte decât domiciliul. Ei bine, acum, cu noile tehnologii, cu inteligenţa artificială, ne vom întoarce să lucrăm înapoi acasă ceea ce va aduce – şi poate folosesc o expresie mare – la salvarea planetei”, crede avocatul.
    El se referă la faptul că milioane de oameni s-au obişnuit să bată oraşele dinspre sud spre nord şi invers ca să facă de fapt ceea ce pot să facă şi de acasă: să trimită e-mailuri şi să facă un schimb de informaţii. „Imaginează-ţi că toţi oamenii aceştia sau o bună parte – 30%-50% dintre ei – vor munci de acasă.” Indicii de poluare din toată lumea s-au schimbat, iar avocatul Costel Gîlcă este de părere că trendul telemuncii generat de această criză va continua şi va ajuta la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi după ce această criză se va fi încheiat: „Vom rămâne acasă atât timp cât dincolo de acest virus vom învăţa un alt obicei şi anume acela de a lucra de acasă. Aceasta va duce la scăderea salariilor, dar salariile scăzute vor fi în concordanţă şi cu cheltuielile pe care le avem, aflate şi acestea în scădere. În măsura în care nu te mai deplasezi de acasă la locul de muncă, nu mai cobori să iei mâncare, haine ca să ai de fiecare dată la locul de muncă, evident că şi cheltuielile tale vor scădea.”
    De asemenea, el observă un alt efect colateral al izolării. „Izolarea aceasta are un efect şi asupra relaţiilor de muncă pentru că pentru prima dată se studiază efectele psihologice ale muncii de acasă, ale modului în care indivizii reacţionează în izolare, dar în acelaşi timp şi care este efectul acestei izolări asupra relaţiilor de muncă. Este pentru prima dată când la nivel global se vor face studii în acest sens, iar dacă aceste studii arată că individul uman reacţionează pozitiv la această izolare – aproape completă – cu siguranţă relaţiile de muncă se vor schimba şi vom intra într-o nouă epocă a relaţiilor de muncă. Este un experiment la nivel mondial care vizează relaţia individului uman aflat într-o relaţie de muncă, muncă pe care o prestează în izolare.”
    „În acest moment cu toţii avem acest reflex psihologic de a ieşi să socializăm în stânga şi în dreapta. O să stăm 4-6 săptămâni în izolare, iar reflexul nostru se va schimba, astfel că treptat vom începe să avem un alt reflex şi anume, acela de a fi în izolare şi de a socializa la distanţă cu ceilalţi. Prin urmare, un alt efect al distanţării sociale ar putea fi să învăţăm că putem să trăim socializând de la distanţă cu ceilalţi. Din perspectiva relaţiilor de muncă, pentru mine această perioadă reprezintă finalul perioadei numite de industrializare, finalul unui anumit tip de relaţii de muncă şi un nou început, fundamental diferit de tot ce-a fost perioada industrializării, în care rolul principal îl vor avea noile tehnologii.”
    El observă că ţările care vor fi cel mai afectate de acest virus sunt ţările cele mai industrializate: „Exact acolo unde trebuie să schimbăm paradigme, reflexe sociale, aici sunt efectele cele mai grave fiindcă aici trebuie să schimbăm stilul de viaţă astfel încât să salvăm planeta pe termen lung. „Ce sens are să te duci să stai într-o clădire nou-nouţă, la birou, în 10-20 de metri pătraţi, când pe perioada zilei casa ta este goală? Un individ «consumă» două clădiri, ceea ce este un nonsens. De ce să faci drumuri când tu poţi să lucrezi de fapt de acasă, folosind spaţiul tău? Are sens să foloseşti o clădire cum sunt marile clădiri de birouri, pentru sute de milioane de lei care se consumă pe întreţinere când tu poţi să lucrezi de acasă? Până la urmă casa ce a devenit? Casa a devenit un fel de hotel în care dormim şi atunci se va schimba paradigma, casa va deveni şi locul meu de muncă, ceea ce a fost înainte de perioada industrializării.” Avocatul specializat în dreptul muncii precizează, apelând la cunoştinţele sale din domeniul istoriei: „Munca la domiciliu nu a apărut acum, a existat de la babilonieni încoace, în Egiptul antic a existat muncă la domiciliu, au existat contracte de muncă, în perioada Evului Mediu. Schimbarea de paradigmă a muncii cu plecatul de acasă se întâmplă doar în perioada industrializării, când mase mari de oameni sunt băgate în aceeaşi hală, iar acum uitaţi-vă câte zeci, sute de clădiri de birouri există, iar ele sunt pline ziua, noaptea sunt goale, iar noaptea venim doar să dormim acasă. Nu putem să folosim noi casa şi în loc de birou? Până la urmă ce îmi trebuie pentru munca pe care o desfăşor? Un calculator, conectare la internet, un fax şi eventual un copiator.”
    Astfel, crede că unul dintre domeniile care vor fi influenţate de această criză va fi cel al imobiliarelor. „Angajatorul se va gândi: „Am nevoie de activitate, dar nu am nevoie de toată lumea, fiindcă în şase săptămâni am realizat că se poate munci destul de eficient şi de acasă – are sens să plătesc eu 5.000 -10.000 -20.000 -100.000 de euro chirie pe spaţiu?” 
    De asemenea, crede că un posibil efect al acestui stil de muncă va fi scăderea salariilor. „Pot să scadă salariile, dar pot să scadă şi costurile noastre – dacă eu nu mă deplasez, dacă eu nu mai mănânc la restaurant, îmi schimb obiceiurile, stau acasă, evident că nici nu voi consuma. Prin urmare, per ansamblu pot să rămân la acelaşi nivel de viaţă, dar nu voi mai fi consumerist. Este posibil ca această criză să modifice inclusiv comportamentul nostru de consumator. Te duceai jos la parterul clădirii, socializai cumpărând ceva, de acasă la birou îţi mai luai ceva – se schimbă paradigma noastră de gândire, se termină perioada industrializării, de consumerism.” Oferă un exemplu în acest sens: dintr-un salariu de 5.000 de lei, circa 35% erau direcţionaţi înspre consumul lunar, înspre mersul la serviciu – dacă stăm acasă, experimentăm faptul că nu se mai consumă chiar atât de mult.
    Sociologul Alexandru Dincovici consideră că dimpotrivă, munca de acasă îi va face pe angajaţi să fie dornici de întoarcerea la birou. El este de părere că telemunca nu va deveni un fenomen îmbrăţişat de companii după încheierea perioadei de criză. „Adoptarea în masă a telemuncii este puţin probabilă, dar ne îndreptăm cu siguranţă spre un număr din ce în ce mai mare de persoane care vor lucra de acasă dacă pandemia nu va putea fi controlată suficient de rapid şi într-un mod suficient de bun”. El sesizează însă că locuinţa şi propria casă nu merg de cele mai multe ori mână în mână cu munca. „Din păcate însă, telemunca este incompatibilă în prezent cu locuirea, aşa cum este ea regăsită într-un număr foarte mare de gospodării, şi pe termen lung poate provoca schimbări majore în societate. De la erodarea relaţiilor personale şi a vieţii intime a multor familii, care va trebui renegociate în acest context, şi până la supraîncărcarea unor actori pe care nu îi luăm neapărat în considerare în acest moment (cum sunt operatorii de telecomunicaţii şi mulţi furnizori de servicii online – vezi cerinţele îndreptate către Netflix de reducere a calităţii streamingului), suntem în pragul unor posibile sau probabile schimbări sociale majore.”
    Dincovici este de părere că suntem nepregătiţi pentru telemuncă de o asemenea amploare, cu atât mai mult cu cât ea va deveni probabil asociată cu contextul negativ al pandemiei, iar promovarea acestui mod de muncă de către unii angajatori ar putea fi combătută puternic de către angajaţi.
    „Avem de a face şi cu moduri diferite de a vedea problema telemuncii. Dacă pentru angajator, mai ales în perioadă de criză, telemunca poate fi o sursă de reducere a cheltuielilor (sau de externalizare, în sensul trecerii lor în sarcina angajatului), pentru angajat ceea ce îi este vândut ca libertate poate fi perceput (şi este) în acelaşi timp ca o imixtiune a muncii în viaţa lui privată şi în relaţiile personale.”

    Cum vor arăta birourile din România după o perioadă prelungită de Work from Home?

    La fel crede şi Eduard Turcoman, director office agency în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, care spune că este imposibil ca o mare parte dintre angajaţii care ocupau în general clădirile de birouri – în capitală de pildă, în birourile de clasă A şi B vor fi în jur de 270.000 – 280.000 de angajaţi la final de 2020 – să lucreze în regim de telemuncă după încheierea crizei actuale.
    „Oamenii sunt fiinţe sociale, trăiesc în comunitate şi vor avea nevoie permanentă de interacţiune directă. După depăşirea acestei perioade, consider că cei mai mulţi dintre angajaţi vor reveni în clădirile de birouri. Teleworking sau work from home va rămâne în continuare o opţiune, un beneficiu acordat de unele companii angajaţilor, dar nu cred că va creşte procentual faţă de perioada de dinaintea situaţiei cauzate de coronavirus. În schimb cred că va creşte şi mai mult interesul companiilor şi corporaţiilor pentru spaţiile de coworking, datorită flexibilităţii privind duratele contractuale”, observă Eduard Turcoman.
    Totuşi, sesizează că o creştere consistenă a telemuncii în viitor se poate traduce practic cu o scădere a cererii în piaţa de birouri, cu consecinţe evidente: diminuarea apetitului dezvoltatorilor pentru construcţia de noi clădiri de birouri, scăderea preînchirierilor, creşterea concurenţei între clădirile existente şi implicit scăderea preţurilor / mp. „Piaţa de birouri, ca şi întreaga economie de altfel, va fi pusă în faţa situaţiei de a depăşi recesiunea economică ce urmează. Nu cunoaştem încă această variabilă durată a pandemiei. În cel mai bun caz, criza economică cu care ne vom confrunta fi în forma de V, respectiv 2 trimestre consecutive de scădere economică (recesiune tehnică), urmate de o revenire rapidă a economiei”, spune el.
     „Cred că acest experiment de Work-from-Home la scară mondială va avea un impact asupra modului în care companiile priveau până acum această activitate. Feedback-ul primit de la majoritatea clienţilor noştri este că angajaţii sunt foarte productivi şi implicaţi. Ar fi totuşi bine să punem asta în context – vorbim de circa 2 săptămâni de activitate, într-o perioadă de incertitudine, în care suntem bombardaţi cu informaţii, unele pozitive şi multe negative, iar printre singurele legături cu perioada anterioară de “normalitate” se numără familia şi activitatea continuă de acasă. Iar metoda Work-from-Home în actuala situaţie poate fi interpretată ca o distragere de la o realitate desprinsă, parcă, din filme”, spune Sebastian Dragomir, partner & head of office advisory la Colliers International România. Din punctul lui de vedere, scenariile referitoare la impactul viitor asupra pieţei de birouri vor fi influenţate de perioada pe care angajaţii o vor petrece lucrând de acasă, precum şi de productivitatea lor. „Dacă luăm cazul Chinei, care pare că a depăşit actuala etapă, după două luni de criză şi work from home, impactul a fost minimal. Ba mai mult, angajaţii abia aşteptau să se întoarcă în societate, la restaurante şi joburi. Cu siguranţă însă, perioada pe care o traversăm deschide noi orizonturi privind telemunca şi implementarea ei ca standard de lucru în multe companii”, observă consultantul.  
    El este de părere că e prematur să tragem concluzii referitoare la evoluţia viitoare a preţului chiriilor, chiar dacă este un mod de muncă ce se desfăşoară în plan internaţional. Pe de altă parte, sesizează că un impact mai mare asupra pieţei de birouri o va avea durata acestei crize, nu doar în România, ci şi în celelalte ţări, dar şi cât de mult va fi afectată economia. „Şi din acest punct de vedere lucrăm în continuare cu multe necunoscute, dar un lucru e cert dacă ne uităm pe evoluţia burselor internaţionale: impactul crizei actuale în economia reală încă nu a fost cuantificat exact de investitori. Ar fi de presupus că o prelungire a situaţiei curente ar duce la întârzieri constante ale predării clădirilor aflate în construcţie”, crede  Sebastian Dragomir.
    În prezent, cel mai afectaţi sunt chiriaşii de retail şi servicii de la parterul clădirilor de birouri, care au fost nevoiţi să îşi întrerupă activitatea, şi au cerut începerea unor discuţii comerciale cu proprietarii pentru depăşirea acestei perioade. „Este încă prea devreme pentru a trage o astfel de concluzie în cazul spaţiilor clasice de birouri. Chiriaşii care au beneficiat, însă, cel mai mult în această perioadă au fost cei din spaţiile de co-working, care, datorită flexibilităţii termenelor contractuale, au putut să le închidă. Pe de altă parte, tot aici vor fi primele semne de revenire a activităţii companiilor nou intrate pe piaţa din România, care vor căuta flexibilitate din punctul de vedere al suprafeţei şi duratei contractelor”, crede specialistul.   
    E greu de spus la ce schimbări să ne mai aşteptăm, cât va mai dura până să ne întoarcem la discuţiile cu care ne începeam ziua în open space. Singura certitudine în acest moment este că perioada prin care trecem va fi una din care vom învăţa cu toţii – angajaţi şi angajatori – iar agenda după pandemie va fi una total diferită, atât la propriu, cât şi la figurat.

  • Ce se vă întâmpla cu angajaţii companiilor care nu se vor întoarce la muncă din şomaj tehnic? Câţi bani vor putea lua de la stat cei care vor fi concediaţi

    Din cauza scăderilor de activitate cauzate de pandemia de COVID 19, o parte dintre angajaţii pentru care companiile cer acum şomaj tehnic nu vor mai reveni la muncă. În cazul în care vor fi concediaţi, angajaţii vor avea posibilitatea să aplice pentru o indemnizaţie de şomaj pe care o vor primi de la stat.

    Indemnizaţia de şomaj se acordă la cererea persoanei care şi-a pierdut locul de muncă, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.

    Conform art.34 alin.(1) din Legea nr.76/2002, şomerii beneficiază de indemnizaţie de şomaj dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

    a) au un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei înregistrării cererii;

    b) nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă;

    c) nu îndeplinesc condiţiile de pensionare;

    d) sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau, după caz, reşedinţa, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate.

     

    Valoarea indemnizaţiei de şomaj se acordă în funcţie de stagiul de cotizare. Astfel, şomerii vor primi 75% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (500 de lei în 2020) pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de muncă a unei cote procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare.

     

    Potrivit ANOFM, cotele procentuale diferenţiate în funcţie de stagiul de cotizare, menţionate mai sus, sunt: 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani; 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 5 ani; 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 10 ani şi 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani.

     

     

     

     

  • Piaţa muncii în picaj: Peste 1 milion de contracte individuale de muncă au fost suspendate sau încetate până acum

    Până la data de 3 aprilie, peste 840.000 de contracte de muncă au fost suspendate, în timp ce peste 180.000 de contracte de muncă au fost încetate, conform celui mai recent comunicat de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).

    Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a prezentat datele cu privire la situaţia contractelor de muncă suspendate (şomaj tehnic)/încetate, înregistrate la Inspecţia Muncii pentru data de 3 aprilie.

    Contracte individuale de muncă suspendate 884.349 din care:

    ·         274.870 – Industria prelucătoare

    ·         179.041 –  Comert cu ridicata şi cu amănuntul; 

    ·         116.584 – Hoteluri şi restaurante.

    Contracte individuale de muncă încetate 180.170 din care:

    ·         35.501 – Comerţ cu ridicata şi amănutul;

    ·         31.185 – Industria prelucrătoare

    ·         22.313 – Construcţii.

    Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) face acest demers pentru informarea corectă şi completă a opiniei publice, scrie în comuicatul de presă de pe site-ul insituţiei.

    Guvernul României a decis să sprijine salariaţii angajatorilor aflaţi în şomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.

    Astfel, angajatorii care au salariaţi prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) şi pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în şomaj tehnic, se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din judeţul în care angajatorul are sediul social.

    Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială din judeţul în care au înregistrat activitatea.

    Întreaga comunicare între solicitanţi şi instituţiile vizate, respectiv solicitările şi depunerea documentelor, se face prin poşta electronică.

     

     

  • Ce este şomajul tehnic şi ce salarii veţi avea în cazul aplicării acestuia

    Potrivit Codului Muncii şi explicaţiilor postate pe blogul platformei de resurse umane Smartree, şomajul tehnic reprezintă întreruperea activităţii angajatorului în baza articolului 53 din Codul Muncii, perioadă în care salariaţii beneficiază de o indemnizaţie plătită din fondul de salarii. Valoarea indemnizaţiei de şomaj tehnic nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat.

    Iată ce prevede articolul 53 din Codul Muncii:

    „(1) – Pe durata reducerii şi/sau a întreruperii a întreruperii temporare a activităţii, salariaţii implicaţi în activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfăşoară activitate, beneficiază de o indemnizaţie, plătită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 52 alin. (3) .

    (2) Pe durata reducerii şi/sau a întreruperii temporare prevăzute la alin. (1), salariaţii se vor afla la dispoziţia angajatorului, acesta având oricând posibilitatea să dispună reînceperea activităţii.”

    Potrivit Smartree, calculul indemnizaţiei de şomaj tehnic diferă în funcţie de tipul muncii prestate. Salariaţii din birouri, de pildă, primesc o indemnizaţie calculată ca: salariul tarifar/numărul de zile lucrătoare din lună X 75% X numărul de zile de întrerupere a activităţii.
    Muncitorilor li se calculează indemnizaţia de şomaj tehnic astfel: salariul tarifar/ (numărul mediu anual de ore lucrătoare/normă) X 75% X numărul de zile de întrerupere a activităţii.

  • Povestea tinerelor care, în plină criză de coronavirus, oferă soluţii pentru freelancerii şi companiile ai căror angajaţi lucrează de acasă

    Potrivit unui sondaj realizat de Connect Solutions în 2019, printre angajaţii care au lucrat de la distanţă, atât cu jumătate de normă, cât şi cu normă întreagă, 77% persoane au declarat că au fost mai productive atunci când lucrau de la distanţă, iar 30% au declarat că au reuşit să finalizeze mai multe taskuri în mai puţin timp atunci când au lucrat de acasă.

    Numărându-se la rândul lor printre cei care sunt mai eficienţi în acest regim de lucru, antreprenoarele Amalia Ştefan, specialistă în turism şi tehnologie digitală, şi Mara Eliza Barza, specialistă în comunicare şi PR şi designer de interior, au lansat start-up-ul Remote Stories, pe care îl descriu drept „primul proiect online din România prin intermediul căruia se promovează complet conceptul remote work (munca de la distanţă) şi beneficiile activităţii profesionale de la distanţă atât pentru companii, cât şi pentru angajaţi, dar şi pentru freelanceri.”

    Proiectul Remote Stories îşi propune să aibă o abordare de tip 360 grade, vizând toate aspectele care definesc conceptul remote: avantajele pe care le oferă angajaţilor şi angajatorilor, experienţe împărtăşite de persoanele care lucrează total sau parţial de acasă, podcast-uri, oportunităţi de joburi la distanţă, sfaturi pentru munca de la distanţă de acasă (work from home), sau din alte locaţii, recomandări pentru locaţii adaptate activităţii remote, adaptarea spaţiului de acasă pentru acest tip de muncă, sau instrumente dedicate lucrului la distanţă.

    Start-up-ul se adresează segmentului Bleisure (Business & Leisure Travel), companiilor 100% remote sau hybrid şi persoanelor (angajaţi, freelanceri) care deja lucrează sau urmează să lucreze la distanţă. În cadrul proiectului Remote Stories, Amalia Ştefan şi Mara Eliza Barza organizează workshop-uri online şi/sau offline pentru companiile hybride sau celor care îşi doresc să devină 100% remote, care au ca scop creşterea eficienţei muncii la distanţă şi echilibrului între viaţa personală şi carieră.

    „Tehnologia avansată permite companiilor să ofere alternative de muncă la distanţă. În zilele noastre, munca bună nu se mai întâmplă doar de la 9:00 dimineaţa până la 17:00 în birourile companiilor. O tranziţie-cheie la lucrul la distanţă trece de la colaborarea tradiţională sincronă la colaborarea asincronă. Pentru acest lucru, companiile au nevoie de tehnologia potrivită care să le permită angajaţilor să lucreze oricând şi oriunde”, spune Amalia Ştefan.

    „Remote Work este trendul viitorului. Companiile şi joburile din diferite domenii, ca de exemplu tehnologie, telecomunicaţii, eCommerce, travel etc. vor putea deveni în mare parte hybride sau remote. Piaţa muncii se va schimba foarte mult în următorii ani datorită tehnologiei, inteligenţei artificiale şi roboţilor. Munca de linie va fi preluată de roboţi, iar oamenii se vor ocupa mai mult de munca creativă. Oamenii vor lucra mai mult de acasă, sau de oriunde îşi doresc şi mai puţin de la birou, sau chiar deloc de la birou. În anumite domenii nu se va mai justifica necesitatea unor spaţii mari pentru birouri. Se estimează că în viitorul apropiat procentul celor care lucrează de la distanţă va creşte cu estimativ 30-50%”, susţine la rândul său Mara Eliza Barza.

    Datele unui sondaj realizat de OwlLabs în 2019 pe un eşantion de 3.028 de angajaţi din întreaga lume, citat de cele două antreprenorare, arată că:
    • 56% dintre companiile globale permit munca la distanţă, iar 16% dintre ele sunt complet remote
    • 68% dintre angajaţi lucrează de la distanţă cel puţin o dată pe lună
    • Cei care lucrează de la distanţă cel puţin o dată pe lună sunt cu 24% mai fericiţi şi mai productivi decât cei care nu lucrează de la distanţă
    • Companiile care au devenit remote-friendly şi-au crescut cifra de afaceri cu 25% mai mult faţă de cele care îşi desfăşoară activitatea în mod tradiţional
    • 69% din Millennials vor să muncească remote
    • Munca de la distanţă a crescut cu 22% din 2017 până în 2018
    • În fiecare an, lucrătorii de la distanţă din SUA previn cu 3,6 milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră, fără a face naveta
    • 77% dintre oameni au declarat că un loc de muncă flexibil le permite să fie mai sănătoşi (să mănânce mai bine, să facă mai mult sport etc.); 86% au spus că sunt mai puţin stresaţi; 97% au declarat că are un impact pozitiv asupra calităţii vieţii lor
    • 76% dintre angajaţi au spus că sunt loiali angajatorilor lor pentru că li se permite să muncească de la distanţă

    „Aceste date au fost publicate înainte de răspândirea epidemiei de coronavirus la nivel global. Ca urmare a pandemiei, numărul celor care lucrează de acasă a crescut semnificativ. Însă se estimează că în viitorul apropiat, după trecerea pandemiei, procentul celor care lucrează de la distanţă va creşte cu estimativ 30-50%”, spun reprezentantele Remote Stories.

  • Căderea Imperiului roman, o poveste chinezească

    Primul val semnificativ de imigranţi chinezi a ajuns în zona industrială din jurul Prato, un oraş aflat la nici jumătate de oră de condus de Florenţa, în anii 1990. Aproape toţi au venit din Wenzhou, un oraş-port la sud de Shanghai. Pentru chinezi, şocul cultural a fost mai mic decât s-ar fi putut aştepta. „Italienii erau prietenoşi”, îşi aminteşte unul dintre nou-veniţii de atunci. „La fel ca noi, îşi spuneau unul altuia unchiule.

    Erau oameni de familie.” În regiunea Toscana, afacerile se învârteau în jurul firmelor mici şi interconectate, la fel cum se întâmpla şi în Wenzhou, un oraş atât de dedicat de antreprenoriatului încât a rezistat sângeroasei campanii de colectivizare a lui Mao. Zona Prato a fost un centru renumit de ţesătorii şi ateliere, unele făcând haine şi articole din piele pentru marile case de modă. Dacă erai dispus să fii plătit la negru la bucată, Prato oferea o mulţime de oportunităţi. Mulţi wenzhouani şi-au găsit de muncă acolo. „Italienii, crezându-se şmecheri, subcontractau munca celor veniţi din China”, spune Don Giovanni Momigli, un preot cu parohia lângă Prato. „Apoi, au fost surprinşi de câţi chinezi au început să lucreze pe cont propriu.”

    La mijlocul anilor 1990, wenzhouanienii îşi înfiinţau deja afaceri cu textile în garaje mici, unde adesea şi locuiau. Curând, au început să închirieze ateliere goale, plătind cu numerar. Autorităţile nu puneau prea multe întrebări. Modelul de afaceri preferat în Prato se prăbuşea sub presiunile globalizării. Întrucât italienilor le-a devenit mai greu să îşi câştige traiul în producţie, unii dintre ei au primit cu două mâini banii pe care muncitorii chinezi i-au adus în economia locală. Dacă nu mai puteau fi artizani, puteau cel puţin să fie proprietari.

    În anii 2000, chinezii au continuat să apară în Toscana. O cursă aeriană nonstop a fost stabilită între Wenzhou şi Roma. Unii migranţi au venit cu vize turistice şi au rămas mai departe. Alţii au plătit contrabandiştilor bani grei pe care trebuia apoi să-i recupereze muncind, o formă de sclavie însoţită adesea de ameninţări cu violenţa fizică. Programul lung de lucru al chinezilor i-a uimit pe mulţi italieni, obişnuiţi cu câteva săptămâni de concediu plătit pe an şi cu cinci luni de concediu de maternitate. În 1989, ziarul Corriere della Sera, folosind un limbaj rasist încă obişnuit printre unii italieni, a publicat un articol despre un muncitor chinez sub titlul „Stahanovistul gălbejit de pe Arno”.

    În timp ce Florenţa era lăudată pentru lucrările din piele premium, Prato era cunoscut mai ales pentru producţia de textile. Muncitorii din Wenzhou au ales o a treia direcţie. Ei importau pânză şi materiale ieftine din China pe care le transformau în ceea ce se numeşte în prezent pronto moda, sau fast fashion (modă rapidă): cămăşi din poliester, pantaloni cu textură de plastic, jachete cu simboluri. Aceste articole erau vândute rapid comercianţilor cu amănuntul low-end şi în pieţele de stradă din întreaga lume.

    Firmele chineze şi-au extins treptat nişa, făcând haine pentru mărci de nivel mediu, precum Guess şi American Eagle Outfitters. Iar în ultimul deceniu au devenit producători pentru Gucci, Prada şi alte case de modă de lux, care folosesc de multe ori forţa de muncă imigrantă chineză pentru a crea accesorii şi genţi scumpe care poartă râvnita etichetă „Made in Italy”. Multe dintre aceste produse sunt apoi vândute consumatorilor mai bogaţi din Shanghai şi Beijing. Nu doar brandurile italiene au profitat de acest aranjament intercultural: un antreprenor chinez de articole din piele din Prato poate purta la fel de bine un ceas Bulgari de 40.000 de euro.
    Peste 10% din cei 200.000 de rezidenţi cu acte în regulă din Prato sunt chinezi. Potrivit lui Francesco Nannucci, şeful din 2018 al unităţii de anchetă a poliţiei din Prato, oraşul găzduieşte şi aproximativ 10.000 de chinezi care stau acolo ilegal. Se crede că Prato are a doua cea mai mare populaţie de chinezi dintre oraşele europene, după Paris, şi că are cea mai mare proporţie de imigranţi din Italia, inclusiv o populaţie nord-africană însemnată.
    Mulţi localnici care au lucrat în industria textilă şi a pielii n-au sentimente prea bune pentru imigranţii chinezi, plângându-se că acestora le pasă doar de costuri şi viteză, nu de estetică, şi spun că nou-veniţii nu ar fi avut nicio idee despre cum să facă haine şi accesorii fine dacă n-ar fi fost meşterii locali care i-au învăţat. Simona Innocenti, care lucrează cu piele, se plânge că soţul ei a fost obligat să iasă din afacerile cu genţi de concurenţi chinezi care produceau mai ieftin. „Copiază, imită. Nu fac nimic original. Sunt ca maimuţele”, a povestit ea.
    Deşi s-ar putea spune că chinezii au reînviat industria prelucrătoare din Prato, a existat o reacţie împotriva lor. Localnicii i-au acuzat pe imigranţii chinezi că au adus în oraş criminalitate, război între bande şi mizerie. Proprietarii de ţesătorii chinezi, se plâng italienii, ignoră legile privind sănătatea şi fac evaziune fiscală; folosesc şcolile şi spitalele fără să contribuie cu bani pentru ele. La începutul anilor 1990, un grup de italieni care lucrau în zone cu o concentrare ridicată de imigranţi a trimis o scrisoare deschisă guvernului chinez, solicitând sarcastic cetăţenia: „Suntem 600 de lucrători cinstiţi care ne simţim ca şi cum am fi deja cetăţeni ai măreţei dumneavoastră ţări“.
    Cea mai ciudată acuzaţie a fost că chinezii din Toscana nu mureau – sau, cel puţin, că nu lăsau în urmă niciun trup fără viaţă. În 1991, guvernul regional a început o anchetă pentru a afla de ce în ultimele 12 luni nu fusese înregistrată oficial nicio singură moarte în comunitatea chineză din Prato sau în alte două oraşe din apropiere. În 2005, guvernul era încă nedumerit – în acel an, au fost înregistraţi peste 1.000 de chinezi nou sosiţi şi doar trei decese. Localnicii bănuiau că mafioţii chinezi făceau să dispară cadavrele în schimbul paşapoartelor morţilor pe care le vindeau apoi nou-sosiţilor, un sistem care a profitat de aparenta incapacitate a populaţiei autohtone de a face diferenţa între chinezi.
    Mulţi italieni, încă suspicioşi din cauza imigranţilor chinezi, îi critică pe aceştia pentru că nu contribuie pe deplin la economia regiunii. Innocenti, artizan în piele, spune că „chinezii nici măcar nu merg la magazinele din oraş. Au o autoutilitară care merge din fabrică în fabrică, vânzând de la pansamente la tampoane şi mâncare de pui. Iar în spatele autoutilitarei au o oală de fiert sub presiune pentru orez”.
    Economia gri, bazată pe numerar, a fabricilor chinezeşti din Prato a facilitat evaziunea fiscală. În 2017, ca rezultat al unei investigaţii a ministerului italian de finanţe în privinţa unor transferuri de bani dubioase de 5 miliarde de dolari, Banca Chinei, a cărei sucursală din Milano fusese folosită pentru jumătate din aceste transferuri, a plătit o amendă de peste 20 de milioane de dolari. Multe dintre transferuri, au spus autorităţile, au reprezentat venituri nedeclarate ale întreprinderilor administrate de chinezi sau bani obţinuţi prin falsificarea produselor de modă italiene.


    În Italia, aceste tipuri de investigaţii sunt adesea mai mult de formă decât de substanţă, iar mulţi rezidenţi chinezi se consideră ţapi ispăşitori. Problema chinezească este exploatată din plin de politicienii populişti. Într-o perioadă în care Europa musteşte de retorică anti-imigranţi, politicienii extremişti au indicat schimbările demografice din Prato ca dovadă că Italia este asediată.
    O legendă locală, cu un sâmbure foarte mare de adevăr, spune că familiile bogate din Oraşul Chinezesc din Prato defilează prin oraş în maşini BMW, Audi şi Mercedes. Niciun chinez nu a fost văzut conducând Fiat Panda, una dintre cele mai ieftine modele ale constructorului auto italian. Acest lucru nu poate decât să hrănească invidia sau frustrarea localnicilor pe care globalizarea şi concurenţa chineză i-a lăsat fără loc de muncă sau afacere.
    Italienii au încercat să lupte cu crima organizată din comunitatea chineză. În ianuarie 2018, poliţia l-a arestat pe Zhang Naizhong, un presupus lider al mafiei chinezo-italiene, care, spuneau ei, avea o prezenţă mare în Prato. Francesco Nannucci, de la poliţia de investigaţii din Prato, spune că Zhang era il padrino – naşul. „Au imitat până şi structura mafiei italiene”, a explicat el râzând. În Prato este activă şi mafia italiană, însă Nannucci spune că cele două grupuri nu interacţionează. Poliţistul estimează că 80% din fabricile chinezeşti ale oraşului au plătit bani pentru protecţie organizaţiei lui Zhang, care a fost implicată şi în trafic de droguri, prostituţie şi jocuri de noroc. Înainte de a-l aresta pe Zhang, a povestit Nannucci, poliţia l-a urmărit pe acesta de la Roma la Prato. Chinezul a schimbat maşinile de opt ori pe parcurs pentru a îngreuna o urmărire, a vizitat un restaurant, unde oamenii de afaceri din China s-au aliniat la masa lui şi s-au plecat în faţă acestuia, şi în cele din urmă a fost arestat la un hotel din Prato. Nannucci s-a declarat dezamăgit de faptul că a primit foarte puţin ajutor din partea chinezilor din Prato.
    În timpul unui raid din iunie 2016, un chinez bătrân a intrat într-o altercaţie cu un carabinier în timp ce încerca să părăsească ţesătoria unde lucra. Se presupune că bărbatul, care avea cu el un bebeluş, a căzut şi s-a lovit. Vorba s-a răspândit pe social media şi rapid câteva sute de chinezi s-au adunat în piaţă strigând şi aruncând cu pietre şi sticle. Poliţia a respins protestul, iar guvernul regional a promis şi mai multe raiduri. Atunci, ministerul chinez de externe a intervenit şi i-a avertizat cu blândeţe pe italieni să nu se ia de cetăţenii chinezi. (Aproape toate persoanele din Prato născute în China rămân cetăţeni ai Chinei.)
    Afacerile chinezilor din Prato au evoluat cu timpul, dar problemele rămân. În Oraşul Chinezesc pot fi văzute lejer clădiri cu ferestrele acoperite. În spatele lor sunt fabrici ilegale. În camere fără căldură, chinezi nousosiţi sau săraci stau aplecaţi deasupra maşinilor de cusut, legând gulere de cămăşi sau fixând dungi colorate de cracii pantalonilor de alergat. Astfel de pantaloni pot fi vânduţi retailerilor la o cincime din preţul unor produse similare fabricate legal de italieni. 
    Însă afacerile din Oraşul Chinezesc au şi o altă faţă. Enrico, un antreprenor venit din Wenzhou – mai toţi imigranţii chinezi adoptă nume italiene –, a ajuns în Italia când avea 13 ani, în 1988.
    Localnicii au fost prietenoşi la început, povesteşte el, dar apoi, pe măsură ce soseau tot mai mulţi chinezi din Wenzhou, sentimentele calde s-au stins. Însă niciodată nu a avut în vedere serios să plece. „Noi, chinezii, avem o cultură a adaptării la moment”, a spus el. Ca antreprenor, a făcut totul ca la carte – a avut chiar şi un program de pensii pentru angajaţi. Doar că nu toţi proprietarii de fabrici chinezi s-au purtat astfel, a recunoscut el. „Dacă urmezi prea îndeaproape regulile, nu vei putea porni niciodată”, a explicat  Enrico. „Un chinez care foloseşte o scurtătură face întotdeauna şi munca grea. Folosind aceeaşi scurtătură, un italian va munci între şapte şi opt ore. Un chinez, dacă are un obiectiv, va lucra 12 ore.”


    Afacerea lui Enrico, care s-a concentrat pe articole din piele, are o atmosferă mult mai rafinată decât multe alte fabrici din Oraşul Chinezesc. Nu este neobişnuit ca un manager de ţesătorie să spună că locuieşte singur în dormitoarele adiacente; ca răspuns, oficialii italieni indică şirurile lungi de papuci. Apoi, poliţia îi caută prin clădire pe muncitorii fără documente, iar un inspector de finanţe adună dovezi privind plăţi în numerar. La final, autorităţile dau o amendă care ajunge de obicei la câteva sute de euro. Imigranţii fără documente duşi la secţiile de poliţie nu prea au de ce să se teamă. Detenţia extinsă este rară, iar statul nu poate expulza în China oameni despre care nu are dovada că sunt cetăţeni chinezi.
    Spre deosebire de acele ateliere, fabrica lui Enrico aminteşte de o fabrică de electronice bine condusă. Muncitorii mânâncă într-o sală de mese adecvată şi poartă uniforme curate. Fluxul de muncă este profesionist, iar cablajele sunt ascunse într-un tavan fals. Munca este împărţită pe secţii: îndoirea pielii într-o formă de geantă, coaserea, instalarea căptuşelii interioare şi fixarea cataramelor şi curelelor. Decupajele de piele care aşteaptă să fie cusute pentru a fi transformate în genţi stau aşezate bine pe platforme rulante, ca hălcile de ton pe un cântar de sushi. Conduc un fel de operaţiune specială, explică Enrico cu mândrie. „Mărci celebre ne trimit materialele, iar noi facem produsele finite.”
    Un alt antreprenor chinez din Prato, Arturo, etalează mândru pe biroul său două genţi elegante Gucci. Marile mărci de modă, spune el, au toate fabrici proprii. Dar, a continuat Arturo, „gândiţi-vă – vând zece mii de genţi pe lună. Cum vor produce atât de multe? Au tăiat pielea şi confecţionează prototipurile, dar numai atât“. Arturo spune că a refuzat comenzi de la Prada deoarece compania nu a plătit suficient.
    Recent, mulţi proprietari de fabrici chinezi au început să angajeze lucrători şi mai ieftini, din ţări ca Siria, Pakistan şi Senegal. Astăzi, peste 300.000 de chinezi locuiesc şi muncesc în Italia. Epidemia de coronavirus a favorizat şi apariţia unei epidemii de sinofobie în Italia – violenţă, discriminare, hărţuire, îndemnuri la boicotarea afacerilor chinezilor. Unii localnici reproşează acestor oameni că au adus coronavirusul în ţară. 

  • Cât de sigur este biroul de pe canapea?

    Munca de acasă aduce mai multe provocări pentru angajatorii şi angajaţii care abia acum fac cunoştinţă cu acest mod de operare, iar riscurile de securitate cibernetică aduse de această trecere masivă în mediul online nu lipsesc de pe lista de îngrijorări. „Toate măsurile de securitate pe care companiile au evitat să le implementeze până acum, din lipsă de timp sau de resurse, sunt puse acum pe un canal prioritar. De cele mai mult ori, trebuie început cu lucruri de bază, precum autentificarea în mai mulţi paşi şi folosirea unei soluţii de securitate pe toate terminalele”, a explicat Silviu Stahie, specialist în securitate informatică la compania românească Bitdefender, într-o discuţie cu Business MAGAZIN.
    Specialiştii de la Bitdefender au înregistrat o creştere masivă a numărului de atacuri cibernetice raportate, care poziţionează România pe locul 9 în lume în acest sens. O astfel de creştere masivă ar trebui să conteze pentru toate companiile care au implementat soluţii de muncă de la distanţă în această perioadă.
     Mai mult, aceste date ar trebui să conteze pentru prima linie de atac în lupta cu pandemia – spitale sau farmacii – întrucât acestea sunt expuse în această perioadă, iar informaţiile lor sunt sensibile.
    „România ocupă locul al nouălea în lume în topul raportărilor de atacuri cibernetice legate de coronavirus, care au urcat de cinci ori în martie faţă de februarie, de la 1.448 la peste 8.000. Unităţile medicale vizate cel mai frecvent sunt spitalele, clinicile, farmaciile şi distribuitorii de echipamente medicale, în principal cu informaţii despre proceduri medicale sau terapii pentru tratarea infecţiei cu COVID-19, dar şi cu produse medicale care încă sunt disponibile în stoc”, au explicat specialiştii de la Bitdefender.
    Unul dintre principalele lucruri pe care le uită angajaţii atunci când lucrează de acasă este acela că sunt totuşi „la birou”. Specialiştii atrag atenţia cu privire la utilizarea laptopurilor şi telefoanelor de muncă în scop personal, ceea ce creşte nivelul de risc. „Lucrul de acasă poate veni şi cu o anumită relaxare, iar oamenii uită că de fapt trebuie să se comporte ca şi cum sunt în sediul companiei. În primul rând, angajaţii nu trebuie să folosească dispozitive personale pentru serviciu sau dispozitivele de serviciu pentru lucruri personale. Pe cât posibil, trebuie separate cele două aspecte ale vieţii oamenilor, cel de acasă şi cel de la serviciu, chiar dacă se desfăşoară temporar din acelaşi loc. În al doilea rând, trebuie avut grijă ca membrii familiei să nu aibă acces la terminalele de serviciu, care de cele mai multe ori conţin informaţii importante”, a explicat Silviu Stahie. Mai mult, Regulamentul General pentru Protecţia Datelor (GDPR) devine din ce în ce mai real în acest context, în care lucrul cu informaţii sensibile în afara biroului fizic ajunge la ordinea zilei. În acest sens, pentru fiecare copy-paste pe care îl face un angajat atunci când lucrează de acasă ar trebui să se gândească de două ori, mai ales atunci când informaţiile cu care lucrează pot periclita firma sau sunt date cu caracter personal.
    Totuşi, educarea angajaţilor în acest sens este responsabilitatea companiilor, întrucât angajaţii care nu au lucrat niciodată de acasă nu au fost pregătiţi în acest sens. „Una dintre problemele subestimate este lucrul cu date personale. Un simplu copy-paste neatent poate cauza încălcarea legilor în vigoare cu privire la protecţia datelor (GDPR), o acţiune care poate fi evitată prin utilizarea disciplinată cu privire la separarea serviciului de prezenţa angajaţilor acasă. Companiile au responsabilitatea de a-şi învăţa angajaţii regulile lucrului de acasă. Mulţi oameni nu au fost încă în situaţia de a lucra din altă parte decât la birou şi pot cădea în capcanele lucrului nesigur de acasă”, a spus el. În contextul securităţii cibernetice, angajaţii ar trebui să fie atenţi la metodele de phishing, când atacatorii încearcă să îi păcălească să le ofere date personale sau să instaleze malware care poate afecta infrastructura la care angajaţii sunt conectaţi.
     „Oamenii sunt tentaţi să deschidă e-mailuri şi mesaje cu propuneri atractive sau cu avertismente de la persoane necunoscute, iar acest comportament este exacerbat în această perioadă. Cel mai important sfat pentru oamenii de acasă este să îşi separe dispozitivele şi să fie atenţi la ce accesează. Multe dintre mesajele de la infractorii informatici pretind a fi trimise în numele departamentelor de IT din companii, de aceea utilizatorii trebuie să citească de două ori adresa de e-mail a expeditorului ca să se asigure că mesajul vine cu adevărat de pe domeniul angajatorului”, au atras atenţia specialiştii de la Bitdefender.
     În acelaşi timp, angajatorul ar trebui să se adapteze pentru un influx de trafic din afara infrastructurii proprii, ceea ce înseamnă că „deşi multe birouri sunt goale, problemele de securitate s-au înmulţit”, apreciază experţii.
    Un studiu efectuat de Bitdefender la care au răspuns peste 6.000 de angajaţi din securitatea informatică arată că firmele care instruiesc angajaţii să depisteze ameninţări digitale sunt proporţional mai eficiente şi mai rapide în oprirea la timp a unui atac. 38% dintre cei chestionaţi sunt de acord că instruirea este cea mai bună metodă de prevenţie a unui atac cibernetic. Astfel, instruirea angajaţilor e cel mai bun prim pas pentru o securitate informatică solidă. 
    În ceea ce-i priveşte pe angajaţi, ideea de bază pentru a proteja compania este clară: trebuie să lucreze de acasă ca şi cum ar fi la birou, cu aceeaşi grijă, şi să îşi separe activităţile personale de cele de birou.

    Viaţa în videoconferinţe
    De când răspândirea virusului a dus la carantină şi a forţat din ce în ce mai multe companii să treacă la munca de acasă, una dintre activităţile preferate ale angajatorilor au devenit videoconferinţele – întrucât nu au găsit încă o limită normală între continuarea activităţii şi suprasolicitarea angajaţilor care încă lucrează.
    Intensificarea numărului de videoconferinţe atrage şi atenţia atacatorilor. De aceea, Bitdefender recomandă securizarea canalelor de videoconferinţă. Printre regulile pe care trebuie să le respecte se numără securizarea terminalelor. „În primul rând, angajaţii nu trebuie să dezvăluie niciodată credenţialele de acces (numele de utilizator şi parola) pentru sesiunile de videoconferinţă. Apoi, terminalele de pe care se accesează videoconferinţele trebuie să fie securizate şi să aibă soluţii de securitate instalate. De exemplu, în lipsa protecţiei adecvate, un atacator se poate conecta la un terminal şi poate urmări videoconferinţa”, a declarat Stahie.
    El subliniază că nu toate aplicaţiile care furnizează videoconferinţe sunt potrivite pentru mediul de lucru, astfel încât orice aplicaţie utilizată trebuie să ofere criptare integrală. „De asemenea, trebuie utilizate doar aplicaţii care au fost concepute pentru aşa ceva. Nu toate aplicaţiile care permit mai multor utilizatori să comunice audio şi video în acelaşi grup sunt potrivite pentru o companie. Bineînţeles, orice aplicaţie folosită pentru videoconferinţe trebuie să ofere criptare integrală pentru toţi participanţii”, a transmis reprezentantul Bitdefender. Nu în ultimul rând, cei care utilizează canalele de videoconferinţă în această perioadă ar trebui să actualizeze mereu la cea mai recentă variantă a programelor şi să fie atenţi la ce prezintă prin intermediul apelului. „Nu trebuie să uităm să actualizăm toate aplicaţiile pentru repararea oricăror carenţe de securitate şi, nu în ultimul rând, să avem grijă ce prezentăm în cadrul conferinţelor. Este foarte posibil ca un utilizator să ţină mai multe ferestre deschise în acelaşi timp, inclusiv unele care nu sunt pentru participanţii la conferinţă, şi să dezvăluie, din greşeală, detalii cu caracter privat”, au atras atenţia specialiştii.
     Munca de acasă, pe lângă faptul că vine într-un volum destul de mare şi cu mai multe provocări, generează o anumită senzaţie stranie, întrucât oamenii sunt izolaţi social şi pentru mulţi dintre ei nu mai există acum altceva decât casă – muncă – acasă. Un studiu publicat de compania specializată în conţinut media Buffer, anul trecut, arată că 22% dintre cei care lucrează de acasă au probleme cu capacitatea de a se deconecta de la muncă. În acelaşi timp, studiul realizat pe 2.500 de angajaţi arată că 19% dintre angajaţii care au muncit de acasă au indicat singurătatea drept o problemă, urmată de lipsa colaborării şi comunicării cu colegii – 17% dintre respondenţi. „Crearea mediului potrivit pentru cei care lucrează de la distanţă pentru prima dată este un pas extrem de important pentru bunăstarea angajaţilor şi pentru productivitatea companiei”, a atras atenţia Tony Anscombe, chief security evangelist în cadrul companiei slovace de securitate cibernetică ESET.