Tag: medalii

  • Rezultate excepţionale pentru România la Salonul de Invenţii de la Geneva: 34 de medalii de aur

    Invenţiile româneşti prezentate la Salonul de la Geneva – Elveţia au fost premiate de către membrii Juriului Internaţional cu 34 de medalii de aur şi 8 medalii de argint, cărora li s-au adăugat şi 10 distincţii speciale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Cercetării şi Inovării (MCI).

    În perioada 29 martie-2 aprilie 2017 a avut loc cel de al 45-lea Salon Internaţional de Invenţii de la Geneva — Elveţia, cel mai prestigios eveniment la nivel mondial în domeniul inventicii.

    Salonul a fost organizat sub înaltul patronaj conferit de Guvernul Federal Elveţian, statul şi oraşul Geneva, precum şi de Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală-OMPI.

    În standul României realizat sub egida Ministerului Cercetării şi Inovării, care a asigurat selecţia invenţiilor şi plata participării acestora la Salon, au fost prezentate 40 de invenţii. Alte 8 invenţii româneşti au fost prezentate pe costuri proprii.

    “În urma jurizării a celor peste 2.000 de lucrări prezentate la Salon, Juriul Internaţional a decis acordarea a 34 de medalii de aur şi a 8 medalii de argint pentru invenţiile româneşti, cărora li s-au adăugat şi 10 premii speciale. Palmaresul inventatorilor români a fost completat cu încă 17 premii oferite de delegaţiile străine prezente la ziua României. Ca urmare, palmaresul final se prezintă astfel: 34 de medalii de aur, 8 medalii de argint şi 27 de premii speciale (10 acordate la Festivitatea de Premiere din seara zilei de 31 Martie şi 17 acordate cu ocazia organizării Zilei României în stand)”, mai precizează comunicatul de presă.

    Aceeaşi sursă afirmă că românii participanţi cu stand propriu au prezentat 5 invenţii, obţinând 3 medalii de aur şi 2 de argint, şi un premiu special acordat la Festivitatea de Premiere din seara zilei de 31 martie,scrie realitatea.net

  • Video “Tinereţea e o stare de spirit, dar bătrâneţea ce o fi?”. Are 90 de ani şi e campioană mondială de veterani la 10 km marş

    La sfârşitul lunii octombrie, în Perth, Australia, Elena Pagu reuşea să câştige medalia de aur în proba de 5 şi 10 km marş. Nu sunt singurele medalii. Doamna Pagu are distincţii ce datează şi din 1991, dar şi mai îndepărtate. Le ţine pe toate expuse în holul casei sale, pe rafturi. În vitrina din sufragerie strălucesc în lumina soarelui o mulţime de trofee. Are pe măsuţa dintre fotolii, acoperită cu milieuri, cartea “Născuţi pentru a alerga”, de Christopher McDougall. Titlu parcă inspirat din povestea doamnei de 90 de ani. De-a lungul discuţiei pe care Elena Pagu a purtat-o cu ProSport, aceasta ne-a dezvăluit că toate întâmplările din viaţă au direcţionat-o către mişcare, că s-a apucat de alergat cu puţin timp înainte de a ieşi la pensie, încercând să scape de o depresie, dar şi că pentru un vârstnic este esenţial să aibă mereu ţeluri de atins. O poveste de viaţă impresionantă, plină de dinamism. Începem interviul.

    Pe aleile unui parc din cartierul bucureştean Vitan, Elena Pagu ne demonstrează, după cum chiar ea susţine, că se poate trăi foarte bine şi la 90 de ani, fără medicamente. Mai mult de atât. Se poate chiar face sport, dar nu oricum, ci câştigănd medalii de aur. Într-una dintre cele mai tehnice probe ale atletismului: marşul.  La sfârşitul lunii octombrie, în Perth, Australia, Elena Pagu reuşea să câştige medalia de aur în proba de 5 şi 10 km marş. Nu sunt singurele medalii. Doamna Pagu are distincţii ce datează şi din 1991, dar şi mai îndepărtate. Le ţine pe toate expuse în holul casei sale, pe rafturi. În vitrina din sufragerie strălucesc în lumina soarelui o mulţime de trofee. Are pe măsuţa dintre fotolii, acoperită cu milieuri, cartea “Născuţi pentru a alerga”, de Christopher McDougall. Titlu parcă inspirat din povestea doamnei de 90 de ani. De-a lungul discuţiei pe care Elena Pagu a purtat-o cu ProSport, aceasta ne-a dezvăluit că toate întâmplările din viaţă au direcţionat-o către mişcare, că s-a apucat de alergat cu puţin timp înainte de a ieşi la pensie, încercând să scape de o depresie, dar şi că pentru un vârstnic este esenţial să aibă mereu ţeluri de atins. O poveste de viaţă impresionantă, plină de dinamism. Începem interviul

    Ce a fost mai obositor, drumul până în Australia sau cursa propriu-zisă?
    Drumul este destul de lung. 18 ore, cu escală. Noutatea lumii de acolo, a oraşului, a condiţiilor de desfăşurare şi de trai al cetăţenilor cărora li s-a oferit un anumit spaţiu mai generos în amplasarea locuinţelor lor. O stare psihică şi o notă de bonomie a australienilor… N-am întâlnit cât am călătorit. Un zâmbet valoarează foarte mult. Am fost cam singura dintre cele mai vârstnice, pentru ei asta fiind o notă foarte preţioasă. La noi, această tradiţie de mişcare, de alergare, de deplasare şi efort de acest gen… Tradiţia asta la noi este mai nouă. De asta, după competiţiile pe care le aveam, în momentul când vedeau vârsta pe care o am, se adunau în jurul meu şi mă felicitau, mă îmbrăţisau, stăteau la rând să mă fotografieze. A fost ceva nou!

    Ce v-a impresionat?
    Organizarea şi exigenţa cu care s-au desfăşurat aceste probe, toate probele disciplinei de atletism au fost urmărite şi pretinse cu o exigenţă foarte mare. Ajungi acolo de peste ţări şi mări şi te trezeşti că la a treia avertizare te scoate în afara pistei de concurs. Sunt amabili, cumsecade, drăguţi, generoşi, primitori, dar până la perfecţiunea executării probei. Pentru mine Australia a fost cu totul ceva nou. Am fost în foarte multe oraşe de pe glob, dar aşa o grandoare, aşa o masivitate a tot ce este oferit pentru cetăţean…. Poate că n-am remarcat eu, cine ştie. Mi-am făcut proba ca de fiecare dată. Cu un antrenament susţinut. Cu patru luni înainte am început mai frecvent să fac. O zi da, una nu. Fac într-o zi trei kilometri, într-o zi opt. în altă zi cinci. Mai ajungeam şi la zece kilometri. Ăsta era un antrenament mai rar, cam la două săptămâni. Bineînţeles, de fiecare dată, un om de 90 de ani şi peste, când pleacă la un antrenament trebuie să facă un efort.

    În cât timp aţi terminat cursa şi câţi concurenţi au fost în total?
    Cursa mea a durat… Cursa de 10 km a fost de o oră şi 31 de minute, cu opt minute mai puţin faţă de recordul anterior. Nu m-am silit foarte tare pentru că am avut nişte emoţii foarte mari şi m-am temut de o descalificare. Foarte curios, aici în ţară am avut timpi mai buni, nu ştiu ce a contribuit. Am scos 44 de minute. În alt concurs balcanic am scos numai 43. Recent. Nu ştiu… N-am fost la cea mai înaltă cotă a mea acolo. Nu am fost, dar asta a fost. Am făcut ceea ce am făcut. N-am fost foarte încântată de rezultat, dar totuşi am fost foarte apreciată şi felicitată. Un fel de răsfăţ care se oferă câştigătorilor.

    INTERVIUL INTEGRAL ÎN PROSPORT

  • Româncă de succes.La 13 ani, are deja peste 100 de medalii câştigate

    La numai 13 ani, Alexandra Popescu, face senzaţie în sport, reuşind să adune până acum peste 100 de medalii. De aproape trei ani, Alexandra Popescu aleargă în toată ţara. Nu ratează nicio competiţie sportivă şi a uitat numărul medaliilor pe care le-a câştigat.

    Alexandra Popescu: „Ultima dată am rămas la 99. Acum nu ştiu câte mai sunt, dar mă mândresc cu ce am.”

    Liliana Popescu, mama Alexandrei: „Sunt peste 100, 100 şi ceva de medalii. Fiecare medalie are istoria ei, frumuseţea ei”.

    La aproape fiecare competiţie, Alexandra a ocupat un loc pe podium. Anul acesta a ocupat locul 1 la proba ştafetă de la Maratonul Internaţional Bucureşti, scrie digi24.ro

    Alexandra Popescu: „Nu e foarte important să câştig, ci că mă simt foarte bine atunci când alerg. Mă simt liberă în general, nu mă mai gândesc la nimic, la şcoală, la problemele mele de zi cu zi”.

    Cristina Palic, prietena Alexandrei: „Nu mă aşteptam. A fost o performanţă. A scos şi un timp bun pentru vârsta ei.”

    În luna noiembrie a alergat 10 km pe ploaie prin Bucureşti pentru copiii bolnavi de la Spitalul Marius Nasta, în cadrul evenimentul Balkan Charity Challenge.

    Tot anul acesta Alexandra a participat şi la primul ei triathlon. Nu i-a fost uşor, mai ales că abia învăţase să înoate.

    Alexandra Popescu: „A fost o experienţă plăcută. Nu mă aşteptam să ies atât de bine. Am avut mari emoţii fiindcă nu prea mă descurc cu înotul. am încercat să mă ţin acolo. nu am ieşit ultima, din ce ştiu”.

  • 12 români participă la unul dintre cele mai mari concursuri de robotică din lume

    Echipa Flex, formată din 12 români pasionaţi de robotică, se pregăteşte de “All Japan Robot-Sumo Tournament”, care are loc anual în Tokio, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii echipei. Cu o experienţă de cinci ani în a construi roboţi care participă în competiţii ce imită luptele tradiţionale de sumo japonez, tinerii care formează echipa Flex, atât ingineri, cât şi studenţi ai Facultăţilor de Electronică şi de Automatică, au un palmares de 15 medalii de aur, argint şi bronz la competiţii naţionale şi internaţionale de profil, fiind campioni europeni şi vicecampioni mondiali.

    Pe 18 decembrie, echipa Flex va participa la categoria „Roboţi autonomi de mega sumo” a competiţiei All Japan Robot-Sumo Tournament, cu trei roboţi: veteranii Wolf şi Shreddinger şi noul Cheetah.

    „Robotii sunt realizaţi intregral de echipă. Proiectarea mecanică este realizată de către noi, iar piesele sunt făcute într-un atelier de mecanică fină. Aceste lucruri ne asigură performanţe superioare. Toţi roboţii au în componenţă doar piese de înaltă calitate, precum motoare elveţiene şi senzorii de înaltă precizie. Electronica roboţilor este proiectată, de asemenea, în cadrul echipei. Anul acesta, noutatea este reprezentată de robotul Cheetah, care sperăm se descurce cât mai bine în luptele japoneze”, a declarat Ing. Adrian Gaşpar, liderul echipei.

    Confruntările roboţilor autonomi din categoria sumo, inspirate din luptele tradiţionale japoneze cu acelaşi nume, au luat amploare în ultimii ani la nivel mondial. Concursul din Japonia are o tradiţie de 27 de ani şi a fost primul de acest gen din lume.

    Jocul de sumo „robotic” implică aşezarea a doi roboţi într-un ring circular de oţel, vopsit negru, cu diametrul de 1.54 metri. La semnalul de start al arbitrului, robotii trebuie să se excludă reciproc din ring prin împingere sau ridicare. Primul robot care ajunge să atingă suprafaţa din afara ringului, pierde. La categoria de roboţi autonomi, intervenţia umană este inexistentă. Roboţii iau decizii pe baza senzorilor cu care sunt echipaţi. Hotărârile pe care aceştia le iau în timpul luptei se datorează tacticilor preprogramate.

    Participarea la acest campionat este în sine o recunoaştere a meritelor echipei, admiterea în competiţie făcându-se doar pe baza unei invitaţii din partea organizatorilor, în funcţie de performanţele anterioare ale echipelor. „Acest concurs este cel mai important pentru noi, deoarece dincolo de recunoaşterea oferită de premii, ne ajută să ne perfecţionăm activitatea şi să ne măsurăm puterile cu roboţi din toate colţurile lumii” a adăugat Adrian Gaşpar.

    Teamnet Group, integrator regional de sisteme, printre care şi sisteme de tip UAV (aeronave fără pilot), este partenerul principal al Echipei Flex. Compania susţine proiectul cu suma de 8.000 euro, sprijinind astfel pregătirea şi deplasarea echipei Flex la concursul internaţional “All Japan Robot-Sumo Tournament”.

    Echipa Flex este formată în prezent din: Ing. Adrian Gaşpar, Ing. Andreea Beciu, Drd. Ing. Bogdan Istrate, Drd. Ing. Teodor Roşca, Ing. Cristina Teodorescu, Ing. Maria Laura Nichifor, Ing. Marius Gîbu, Ing. Ovidiu Marius Alexandru, Ing. Robert Coţofană, urb. Suzana Neacsu şi studenţii Andrei Kovari şi Mircea Zamfira.

  • Felicitări! Şapte medalii obţinute de olimpicii români la Turneul International de Informatica

    Echipele de seniori şi juniori ale României au obţinut şapte medalii la ediţia 2016 a Turneului Internaţional de Informatică Shumen din Bulgaria: trei medalii de aur, trei medalii de argint şi o medalie de bronz.

    Medaliile de aur au fost cucerite de Adrian Emanuel Dicu (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Andrei Costin Constaninescu (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Costin Andrei Oncescu (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung). Cei trei elevi laureaţi cu argint sunt Alexandra-Maria Udriştoiu (clasa a VIII-a/ Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Andrei Coman (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală) şi Andrei Popa (clasa a XI-a/Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui). Medalia de bronz a fost câştigată de Maria-Alexa Tudose (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti). Din echipa ţării noastre a făcut parte şi Radu Alexandru Muntean (clasa a XII-a/ Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală).

    Olimpicii români au fost însoţiţi şi pregătiţi de profesorii Marius Nicoli (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Daniela Elena Lica (Centrul de Excelenţă Prahova), Ciprian Cheşcă (Liceul Tehnologic „Costin Neniţescu” din Buzău) şi studentul Radu Vişan (Universitatea Politehnică Bucureşti.

    Competiţia s-a desfăşurat în localitatea bulgară Shumen, în perioada 24-27 noiembrie, fiind la a VII-a ediţie în format internaţional (iniţial concursul se adresa exclusiv liceelor de informatică din ţara gazdă). Au participat loturi naţionale şi echipe ale mai multor licee cu profil informatic din Bulgaria, România şi Rusia.

  • Felicitări! Şapte medalii obţinute de olimpicii români laTurneul International de Informatica

    Echipele de seniori şi juniori ale României au obţinut şapte medalii la ediţia 2016 a Turneului Internaţional de Informatică Shumen din Bulgaria: trei medalii de aur, trei medalii de argint şi o medalie de bronz.

    Medaliile de aur au fost cucerite de Adrian Emanuel Dicu (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Andrei Costin Constaninescu (clasa a XI-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Costin Andrei Oncescu (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung). Cei trei elevi laureaţi cu argint sunt Alexandra-Maria Udriştoiu (clasa a VIII-a/ Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Andrei Coman (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală) şi Andrei Popa (clasa a XI-a/Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui). Medalia de bronz a fost câştigată de Maria-Alexa Tudose (clasa a VIII-a/Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti). Din echipa ţării noastre a făcut parte şi Radu Alexandru Muntean (clasa a XII-a/ Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Capitală).

    Olimpicii români au fost însoţiţi şi pregătiţi de profesorii Marius Nicoli (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), Daniela Elena Lica (Centrul de Excelenţă Prahova), Ciprian Cheşcă (Liceul Tehnologic „Costin Neniţescu” din Buzău) şi studentul Radu Vişan (Universitatea Politehnică Bucureşti.

    Competiţia s-a desfăşurat în localitatea bulgară Shumen, în perioada 24-27 noiembrie, fiind la a VII-a ediţie în format internaţional (iniţial concursul se adresa exclusiv liceelor de informatică din ţara gazdă). Au participat loturi naţionale şi echipe ale mai multor licee cu profil informatic din Bulgaria, România şi Rusia.

  • Felicitări! Judo: O medalie de aur şi două de bronz pentru România, la Mondialele de veterani

    România a câştigat o medalie de aur şi două de bronz la Campionatele Mondiale de judo pentru veterani desfăşurate la Fort Lauderdale (Florida).

    Aurul a fost cucerit de Lena Sterea la cat. 57 kg (F4), după ce a învins-o în trei meciuri pe germanca Anke Heidrich, informează agerpres.ro

    Medaliile de bronz au fost obţinute de Adrian Petre, la cat. 81 kg (M3), şi de Ovidiu Moraru, la cat. 100 kg (M5).

    România a participat cu 10 competitori, dintre care 9 la masculin.

    În clasamentul final pe medalii, Franţa a ocupat primul loc, cu 17 de aur, 11 de argint şi 14 de bronz, urmată de SUA, 12-7-21, Brazilia, 9-13-18, etc.

  • Felicitări! Judo: O medalie de aur şi două de bronz pentru România, la Mondialele de veterani

    România a câştigat o medalie de aur şi două de bronz la Campionatele Mondiale de judo pentru veterani desfăşurate la Fort Lauderdale (Florida).

    Aurul a fost cucerit de Lena Sterea la cat. 57 kg (F4), după ce a învins-o în trei meciuri pe germanca Anke Heidrich, informează agerpres.ro

    Medaliile de bronz au fost obţinute de Adrian Petre, la cat. 81 kg (M3), şi de Ovidiu Moraru, la cat. 100 kg (M5).

    România a participat cu 10 competitori, dintre care 9 la masculin.

    În clasamentul final pe medalii, Franţa a ocupat primul loc, cu 17 de aur, 11 de argint şi 14 de bronz, urmată de SUA, 12-7-21, Brazilia, 9-13-18, etc.

  • Felicitări! România a câştigat 13 medalii de aur la Campionatul Mondial de fotbal tenis

    România a cucerit 13 medalii de aur din 13 puse în joc la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis din Cipru (13-19 noiembrie 2016).

    De asemenea, Anemaria Gherghel a cucerit titlul de cea mai bună jucătoare a turneului, iar România a fost desemnată cea mai bună ţară a acestei competiţii.

    Marius Stoenică a fost ales cel mai bun jucător al competiţiei, iar titlul de cel mai bun antrenor l-a obţinut Frederico Tavares Tchabass, care este şi preşedintele Federaţiei Române de Fotbal Tenis.

    „Am depăşit cu mult obiectivul propus la plecarea din ţară, acela de 9 medalii de aur. Este flatant să facem legea de o asemenea manieră la nivel mondial în fotbal tenis, în condiţiile în care se află sportul românesc. Deja mă gândesc la următoarea ediţie a Campionatului Mondial, pe care încep să o pregătesc”, a declarat Frederico Tavares Tchabass.

    Medalii de aur au fost cucerite în următoarele probe:

    1. simplu senioare – Anemaria Gherghel, care a învins în finală o jucătoare din Cipru de Nord
    2. simplu juniori – David Lică, care a învis în finală un jucător din Ungaria
    3. simplu seniori – Florin Purice, care a învins în finală un jucător din Croaţia
    4. Dublu juniori  – Daniel Popovici, Răzvan Molea, David Lică, Darius Pufu – adversară echipa Ungariei
    5. Dublu fete  – Anemaria Gherghel, Florina Chiar, Ana-Maria Rizescu, Paula Paraschiv – adversară echipa Danemarcei
    6. Dublu mixt U 21  – Mariana Lică, Paula Paraschiv, Norbert Varo, Marius Stoenică – adversară echipa Ungariei
    7. Dublu seniori mixt (Anemaria Gherghel, Florina Chiar, Marius Stoenică, Sebastian Jecu) – adversar Moldova
    8. Dublu seniori (Lucian Purice, Florin Purice, Marius Stoenică, Răzvan Păuna) – adversar Franţa
    9. Triplu fete (Letiţia Bivolaru, Anemaria Gherghel, Florina Chiar, Ana-Maria Rizescu, Mariana Lică, Paula Paraschiv) – adversar Danemarca
    10. 10.Triplu juniori (Daniel Popovici, Răzvan Molea, David Lică, Darius Pufu) – adversar Ungaria
    11. Triplu mixt U21 (Mariana Lică, Paula Paraschiv, Norbert Varo, Marius Stoenică, Răzvan Vornicu) – adversar Moldova
    12. Triplu mixt seniori (Anemaria Gherghel, Florina Chiar, Ana-Maria Rizescu, Lucian Purice, Florin Purice, Nicuşor Ilinca) – adversar Ungaria
    13. Triplu seniori (Lucian Purice, Marius Stoenică, Răzvan Păuna, Lorin Petrescu, Adrian Cârstea, Ovidiu Pintea) – adversar Franţa

    Antrenorii lotului tricolor sunt: Frederico Tavares Tchabass, Ionuţ Dina, Dorina Păuna, Druncea Dima şi Gyula Varo

    Sursa:romani-buni.info

  • Olimpicii români au câştigat şapte medalii la Olimpiada Internaţională de Astronomie

    Olimpicii români au cucerit şapte medalii la a XXI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. Trei medalii (două de aur şi una de bronz) au fost câştigate în secţiunea rezervată juniorilor (elevi sub 16 ani), în timp ce alte patru medalii au revenit seniorilor (o medalie de aur, o medalie de argint şi două de bronz).

    Elevii laureaţi cu aur sunt Robert-Gabriel Paşcalău (clasa a VIII-a/Şcoala Gimnazială „Tudor Arghezi” din Năvodari, judeţul Constanţa), Paul Florin Rebenciuc (clasa a VIII-a/Şcoala Gimnazială „Miron Costin” din Suceava) şi Radu Andrei (clasa a XI-a/Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu” din Brăila).

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz