Tag: medalii

  • Românul care a decis să plece din ţară la 16 ani, după o vacanţă în Grecia. A început cu un post de chelner într-o cafenea, iar acum conduce o companie răspândită în trei ţări

    Ionuţ Eriksen a plecat din ţară pentru prima dată atunci când avea 16 ani. O vacanţă în însorita Grecie avea să schimbe totul şi avea să-l poarte în diferite colţuri de lume pe cel care este astăzi CEO şi Managing Director al Eurodent, un lanţ de clinici stomatologice originar din Norvegia, dar extins şi în Ungaria şi în Danemarca.

    „Am plecat la 16 ani (din ţară – n.red.) în Grecia, într-o vacanţă care a schimbat tot. Acolo am realizat că a venit momentul să încep o viaţă nouă fără să mă mai uit în urmă”, povesteşte chiar el. Şi-a continuat studiile, dar a şi lucrat ca ospătar într-o cafenea pentru a-şi asigura strictul necesar. După aceea, destinul a făcut să ajungă în Norvegia, după cum îşi aminteşte executivul român, unde şi-a continuat studiile universitare la Oslo.
    „După înscrierea la Facultatea de Finanţe din Oslo, am urmat ca un curs firesc un masterat londonez, iar la sfârşitul anului 2005 am preluat postul de controlor financiar la compania de curierat şi logistică DHL.” După doar câteva luni a preluat însă o nouă poziţie, tot în Norvegia, conform profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. „Următoarea provocare a fost responsabilitatea financiară pentru construirea firmei de telefonie mobilă Lebara.” După alţi doi ani, a schimbat din nou domeniul şi a dat telecomul pe media, mai exact s-a angajat în cadrul uneia dintre cele mai mari edituri scandinave, Aschehoug, fondată în 1872. Aici a preluat poziţia de manager al departamentului financiar, după cum spune chiar el. „Acesta a fost impulsul care m-a determinat să-mi deschid şi firmă proprie de consultanţă, ce poartă numele de Eriksen Consulting. Actualul proiect de suflet, Eurodent, a intrat în viaţa mea după cinci ani de editură (în 2012 – n.red.).” Îşi aminteşte că atunci când a acceptat poziţia actuală – de CEO şi MD –, compania avea două clinici, ajungând astăzi la şapte unităţi, amplasate în Oslo, Bergen, Alta şi Trondheim în Norvegia, precum şi în Copenhaga (Danemarca) şi Budapesta (Ungaria), cu un total de peste 100 de angajaţi.
    „La scurt timp după angajare au urmat astfel investiţii în domeniul construcţiilor, imobiliarelor şi recrutării de forţă de muncă.” În paralel cu poziţia în cadrul Eurodent, Ionuţ Eriksen este şi preşedinte al Camerei de Comerţ Norvegiano-Române. „Am un regim de viaţă foarte strict şi cu reguli bine definite şi nici nu aş putea altfel pentru că în orice business, de la un anumit nivel în sus, concurenţa este acerbă. Ca CEO pe liniile de business şi ca preşedinte al Camerei de Comerţ Norvegiano-Române, factorul decizional şi delegările sunt cele mai importante: cum, când, unde, de ce.”
    Astfel, programul executivului român începe în fiecare dimineaţă la ora 8:00 şi se termină uneori şi noaptea foarte târziu. „Motivaţia însă e mai importantă decât numărul de ore de muncă, mai ales atunci când dezvolţi un business şi vrei să rămâi în top, plus că eu cred foarte mult şi în puterea exemplului.” 
    Uitându-se în urmă, recunoaşte că nu a cochetat niciodată până acum cu ideea de a se întoarce în ţară. Şi totuşi, admite că preferă să nu zică niciodată „niciodată“. Mai mult, vine des acasă, deşi acasă e pentru el acum în trei ţări diferite.
    „Am urmat un parcurs ascendent şi în ceea ce priveşte proiectul de suflet ce uneşte România şi Norvegia, Camera de Comerţ Norvegiano-Română.” A început ca membru în board, apoi a ajuns vicepreşedinte şi acum preşedinte. „E ocazia mea de a promova România, aşa cum m-au învăţat anii de business: pragmatic şi eficient şi nu în ultimul rând cu încăpăţânarea unui originar născut aici care încă vede potenţialul ţării natale.” 
    Când vine vorba de standardul ridicat de viaţă, de curăţenie, de sistemul educaţional sau de transportul în comun, Norvegia este un exemplu înalt funcţional, crede Ionuţ Eriksen. Pe de altă parte, ce au în comun cele două ţări în acest moment este frumuseţea incredibilă a naturii.
    „Cu toate astea, nu am pierdut speranţa că se pot face lucruri şi în România, la standarde europene. Cu seriozitate maximă şi muncă foarte multă se poate ajunge în top. România încă are oameni incredibili, trebuie doar să le dăm o şansă să lucreze, un mediu sigur şi mai ales locul pe care îl merită, astfel încât să poată face lucrurile să meargă.” 
    Dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România ar începe cu faptul că locuitorii sunt încă deficitari la capitolul punctualitate. Totodată, este nevoie de infrastructură dar şi de digitalizarea masivă a tuturor entităţilor de stat, a serviciilor publice, indiferent cum se numesc în România: de la birouri de taxe şi impozite la evidenţa populaţiei, sistemul de pensii, înregistrările oricărui tip de firmă.
    De altfel, cel mai puţin dor din România îi este de birocraţia excesivă, ce duce la o ineficienţă maximă. Tot pe aceeaşi listă aminteşte infrastructura subdezvoltată. La polul opus, cel mai dor îi e de mama sa şi de câteva dintre felurile de mâncare gătite de ea.
    În ceea ce priveşte o comparaţie între cele două ţări la nivel culinar, Ionuţ Eriksen începe cu cafeaua. „Ador cappuccino, care este asemănător la gust şi aromă în România şi în Norvegia. Despre scena culinară însă, aş dori să specific un detaliu care vorbeşte de la sine: Norvegia are cinci medaliaţi cu aur, trei medaliaţi cu argint şi trei medaliaţi cu bronz la Bocuse d’Or (una dintre cele mai importante competiţii culinare din lume – n.red.).” După Franţa – ţara unde are loc an de an acest concurs – Norvegia deţine locul 2 ca număr de medalii, adaugă el.
    Deşi Norvegia îi oferă varietate şi preparate culinare pe gustul său, mâncarea pregătită de mama sa rămâne pe lista lucrurilor de care îi e dor când vine vorba de România. Un motiv în plus să revină mai des. „În acest moment, datorită Camerei de Comerţ Norvegiano-Române, care a funcţionat ca un catalizator pentru relaţiile de afaceri dintre cele două ţări, s-au intensificat şi proiectele de cooperare ale companiilor române şi norvegiene. Într-un fel, consider că deja m-am întors şi sper ca munca depusă în cadrul Camerei să facă diferenţa”, conchide el.

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează” – VIDEO

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Povestea uneia dintre cele mai bune sportive românce din toate timpurile: „Orgoliile deoparte, echipa contează”

    În vara acestui an, Ana Maria Brânză (34 de ani, nume de căsătorie şi de competiţie Ana Maria Popescu) şi-a mai adăugat o medalie în palmares, argintul la campionatul mondial de la Wuxi (China), performanţa dovedindu-i că locul ei încă este pe planşa de scrimă. Dincolo de această revenire însă, cea mai bună spadasină din lume a deschis mai multe fronturi pe care obţine victorii cu paşi mici, analizaţi, ca în orice luptă bine gândită.

    „Încă de la prima vizită în sala de scrimă am fost fascinată de sportivii îmbrăcaţi în costume albe care se duelau”, spune Ana Maria Popescu.
    Scrima nu a fost prima opţiune, ci tenisul de câmp, sport care însă nu a pasionat-o. Dintr-o pură întâmplare, fratele său mai mare, care juca fotbal la secţia de juniori a CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua, a dus-o într-o zi în sala de scrimă.

    Spada însă nu a fost o alegere la fel de întâmplătoare, ci unica opţiune, în contextul în care era singura armă din sală cu mâner pentru stângaci.
    „Am simţit, deşi aveam doar 10 ani pe atunci, că acolo este locul meu şi am rămas. Iniţial a fost dorinţa părinţilor de a-mi consuma energia într-un cadru organizat, iar după o perioadă am hotărât că vreau să urmez calea performanţei.”

    Medalii după medalii

     Pentru Ana Maria Popescu performanţa a însemnat un argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 (individual), o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016 (pe echipe), două medalii de aur la campionatele mondiale de la Paris (2010) şi Catania (2011), argint la Moscova (2015), 7 medalii de aur, individuale sau pe echipe, la campionate europene desfăşurate în perioada 2006-2016 şi multe altele. În plus, Ana Maria Popescu a fost declarată cea mai bună spadasină a lumii în anii 2008, 2009 şi 2013. La acest palmares, anul acesta s-a mai adăugat o medalie, un argint obţinut la campionatele mondiale din Wuxi (China), după un an de muncă.

    „Fiecare competiţie îţi aduce o emoţie aparte, dar medalia de aur câştigată la Campionatul Mondial din 2001, la Gdansk, în Polonia, cred că a avut cea mai mare încărcătură emoţională. Eram pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi imnul cânta pentru mine. De acolo a început cu adevărat drumul meu. Cu siguranţă, printre momentele dragi se regăsesc medalia de bronz cucerită în 2002 la campionatul mondial de seniori, deşi abia terminasem perioada junioratului, medalia de argint obţinută la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, aurul de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 şi, nu în ultimul rând, medalia de argint de la Campionatul Mondial din Wuxi, din 2018, care a fost răsplata pentru un an întreg de pregătire, speranţe şi totoodată confirmarea că locul meu este încă pe planşa de scrimă.”

    Cum se clădeşte un campion

    Sportiva spune că ia lucrurile treptat, aşa că deşi mai toată lumea vorbeşte despre Jocurile Olimpice din Tokio din 2020, politica Anei Maria Popescu este cea a paşilor mici, unul după altul, bine analizat fiecare, ca în orice luptă. „Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020 sunt încă departe.

    Mi-am dorit ca în acest sezon să revin în elita mondială şi am reuşit. Acum pot să respir puţin şi apoi voi începe pregătirea noului sezon alături de domnii antrenori şi de colege.” În funcţie de perioada de pregătire, şi antrenamentele diferă destul de mult. „În sezonul precompetiţional se pune accentul mai mult pe pregătirea fizică generală şi specifică, iar odată cu începerea competiţiilor, procentul creşte în favoarea pregătirii tehnico-tactice. Pe lângă antrenamentele alături de lotul naţional, încerc pe cât posibil să variez pregătirea, incluzând în programul zilnic sesiuni de alergare, înot şi yoga.”

    În toată această călătorie, Ana Maria Popescu spune că oamenii au contat cel mai mult, iar dintre aceştia antrenorul Dan Podeanu este cel care şi-a pus amprenta puternic asupra carierei sale. Relaţia cu colectivul tehnic a avut la rândul ei o importanţă mare, dar în drumul spre podium a contat ceva înainte de toate.

    „Sportul m-a învăţat că toată munca se întoarce într-un final în favoarea celui care nu renunţă. Pentru mine, un campion este acel om care crede în visul lui şi munceşte pentru el până ajunge să-l împlinească! Datorită sportului şi oamenilor cu care am lucrat, am ajuns unde poate nici nu aş fi visat, iar asta îmi dă ocazia să le spun oamenilor că în fiecare dintre noi există un campion. Ţine de fiecare în parte cum îl ajută ca el să performeze.”

    Orgoliile deoparte, echipa contează
    Antrenamentele comune cu sportivii mai tineri îi permit să facă transferul de know-how, puterea exemplului având o încărcătură motivaţională greu de egalat. „Sunt deschisă la discuţii şi ori de câte ori au întrebări încerc să îi ajut. Important este ca ei să conştientizeze de ce se află acolo şi unde vor să ajungă.”

    Dincolo de sport, Ana Maria Popescu luptă pe mai multe fronturi. Este un speaker care a dovedit că are un mesaj de transmis şi anume că reuşitele vin după foarte multă muncă, niciodată un campion nefiind creat doar prin vise. Este implicată în mai multe proiecte sociale şi este parte a platformei Sports HUB, alături de sportivi precum Mihai Leu (box), Cătălina Ponor (gimnastică), Camelia Potec (înot) sau Cristina Neagu, singura hadbalistă din istorie care a câştigat de trei ori premiul pentru cea mai bună jucătoare din lume.

    În linii mari, obiectivul platformei este de a uni mediul de business şi sportul prin crearea unui mix de marketing focusat pe dezvoltare personală şi management de brand.

    „Sunt câteva proiecte ambiţioase la care lucrez de ceva timp alături de echipa mea, Sports HUB. Momentan nu pot dezvolta foarte mult acest subiect, dar sunt proiecte care au strânsă legătură cu sportul şi sper ca aceastea să fie o sursă de inspiraţie pentru viitorii campioni. Pe de altă parte, mă bucur că am ocazia să cunosc oameni şi să învăţ lucruri noi prin intermediul echipei Sports HUB.“

    Mai departe, Ana Maria Popescu spune că în ceea ce priveşte sportul românesc în general a venit momentul luării unor decizii şi canalizării eforturilor şi a finanţărilor spre domeniile în care România încă mai poate face performanţă.

    Pentru unele însă, deja este prea târziu.

    „S-au pierdut generaţii întregi şi se vor mai pierde. Cumva, urmărind pregătirea altor delegaţii, ajungi să te întrebi cum de mai reuşeşti. Din punctul meu de vedere, sunt sporturi în care am pierdut trenul şi este greu să mai ţinem pasul cu elita mondială, dar sunt şi alte ramuri sportive în care mai putem salva ceva. Tehnologia şi ştiinţa îşi pun amprenta în acest domeniu, sportul a devenit o industrie şi nu mai merge «şi aşa». Sunt atâtea lucruri care pot fi făcute, trebuie doar să ne hotărâm dacă mai vrem performanţă şi să acţionăm. Lăsăm orgoliile la o parte şi ne concentrăm pe obiectiv, eu aşa am învăţat că funcţionează o echipă.”

  • Zece medalii pentru delegaţia României la Europenele de canotaj U-23 din Polonia

    Medaliile de aur au fost cucerite de echipajele feminine de patru rame (Cristina-Georgiana Popescu, Alina Ligia Pop, Beatrice-Mădălina Parfenie, Roxana Paraşcanu), dublu rame (Mădălina Hegheş, Iuliana Buhuş), dublu vâsle categoria uşoară (Ionela-Livia Lehaci, Gianina-Elena Beleagă) şi patru vâsle (Elena Logofătu, Nicoleta-Ancuţa Bodnar, Nicoleta Paşcanu, Georgiana Vasile).
     
    Echipajele masculine medaliate sunt următoarele: patru rame cu cârmaci (Florin-Sorin Lehaci, Bogdan-Sabin Baitoc, Ştefan-Constantin Berariu, Ciprian Huc, Adrian Munteanu), dublu rame (Mihăiţă-Vasile Ţigănescu, Cosmin Pascari), patru rame (Mugurel Vasile Semciuc, Alexandru Chioseaua, Andrei-Alexandru Tănasă, Sergiu-Vasile Bejan) şi opt rame cu cârmaci (Cristian Ivaşcu, George Cătruna, Constantin Radu, Constantin Adam, Gheorghe-Robert Dedu, Alexandru-Cosmin Macovei, Alexandru Matinca, Ciprian Tudosă, Adrian Munteanu).
     
  • De la performanţă în sport, la performanţa în afaceri

    “Vreau să ofer generaţiilor de sportivi şi de înotători ceva mai mult decât mi s-a oferit mie”, descrie Sergiu Deznan motivul pentru care spune că a lansat clubul sportiv privat Swim Factory.
    Deschisă în urmă cu un an şi jumătate, şcoala sa de înot are în prezent, în fiecare lună, circa 200 de clienţi; toţi se pregătesc cu patru instructori, inclusiv cu Sergiu Deznan şi cu sora sa, Oana Deznan, implicată şi ea în afacere.
    În prima lună de activitate, Swim Factory a generat venituri de aproximativ 36.000 de lei – aproape jumătate din această sumă a fost însă direcţionată spre plata chiriei în spaţiile care găzduiesc bazinele unde îşi desfăşoară activitatea.
    Pasionat de înot încă din copilărie, Sergiu Deznan a câştigat medalii de aur la zeci de competiţii naţionale şi internaţionale; este licenţiat al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Arad şi a absolvit şi un curs de instructor la Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor din Bucureşti.
    Ideea înfiinţării unei şcoli private de înot i-a venit tânărului în urma propriei experienţe de sportiv: spune că, pe la 23 de ani, a observat că trebuie să aducă bani de acasă pentru a face performanţă. Astfel, şi-a propus atunci să creeze o şcoală prin care să ofere şi susţinerea – inclusiv financiară uneori – de care aveau nevoie următoarele generaţii de sportivi. 
    Potrivit lui Deznan, pentru un înotător de performanţă, cheltuielile lunare pot ajunge şi la 2.000 de lei – în această sumă intră, de pildă, cea destinată cumpărării suplimentelor alimentare care să asigure necesarul de calorii al unui sportiv de performanţă, de 7.000 – adică de aproximativ trei ori mai mult decât are nevoie o persoană care nu desfăşoară activităţi sportive. Aceste cheltuieli, alături de echipamente, pregătire etc. sunt suportate, de cele mai multe ori, din buzunarul sportivilor.
    „Este greu să găseşti un sponsor, fiindcă înotul nu este un sport de masă – nu este foarte mediatizat, rareori vei vedea la televizor un înotător – nu este ca în fotbal”, descrie Deznan o situaţie în care s-a regăsit şi el, dar şi cei mai mulţi dintre înotătorii de performanţă.
    Nici premiile nu au fost o soluţie în cazul lui: îşi aminteşte că, în perioada în care participa la concursuri, performanţele sportive atinse în cadrul a diverse competiţii nu puteau fi recompensate financiar, din cauza unei legi care interzicea premiile financiare ale sportivilor – indiferent dacă acestea veneau din mediul privat sau din partea unor cluburi şcolare. De aproximativ un an şi jumătate este din nou permis acest lucru, precizează el. În rândul cursanţilor Swim Factory se află mai ales copii, aduşi de părinţii care înţeleg că „e bine să ştii să înoţi cât să supravieţuieşti – nu neapărat pentru performanţă” – dar şi adulţi care vor să îşi învingă frica de apă.
    Spune că o întrebare pe care o primeşte frecvent este „De câte şedinţe este nevoie ca să înveţi să înoţi?”: „În proporţie de 75% este vorba despre client şi despre cât este de dornic să înveţe să înoate şi să treacă peste frică, iar 25% contează rolul meu de instructor.” Sergiu Deznan lucrează ca antrenor de aproximativ patru ani, interval de timp în care a observat că un rol important îl are motivarea psihologică a cursanţilor.
    Când vine vorba despre discuţiile cu adulţii, de pildă, le oferă propriul exemplu: „În urmă cu patru ani, mi-am învins şi eu frica de apă deschisă. Este o ironie că există înotători care au această frică; dar la noi totul este controlat, ne antrenăm în bazin, iar în mare sau în lac, ne sperie necunoscutul”. S-a înscris la un concurs de 5 kilometri pe mare împreună cu antrenorul şi mai mulţi colegi din ţară, iar acum descrie experienţa ca fiind una dintre cele mai frumoase din viaţa sa.
    La fel cum a depăşit această frică, îşi propune să depăşească şi necunoscutele din business, iar unul dintre obiectivele sale în continuare este extinderea la nivel naţional.
    Tinerilor asemenea lui, care îşi doresc performanţe – fie în sport, ori în antreprenoriat, le spune: „Să fie cât mai atenţi şi mai doritori – cu cât munceşti mai mult, mai atent, mai concentrat, reuşita este mai aproape”.
    Chiar dacă s-a dedicat în proporţie de 90% businessului, după cum spune el, continuă să înoate în mod regulat: „Înotul m-a ajutat în viaţă să depăşesc temeri care erau de neînvins, să fiu ambiţios, să fiu îngăduitor, să găsesc curajul de a accepta orice provocare cu convingerea că voi reuşi”.


    Smart Business
    este o emisiune în care dorim să vi-i aducem în faţă, în cadrul unui material video publicat pe site-urile şi paginile de Facebook ale revistei Business Magazin şi Ziarului Financiar, pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar.

  • Smart Business: de ce a renunţat un tânăr de 25 de ani la sportul de performanţă pentru a intra în business?

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.

  • FELICITĂRI! România a obţinut 4 medalii la Olimpiada Internaţională de Informatică din Japonia. 3 dintre medaliaţi vor studia la Oxford

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, în clasamentul neoficial pe medalii al concursului la care au participat elevi din 13 state, România s-a clasificat pe primul loc, la egalitate cu ţara gazdă.

     
    Medaliile de aur au fost cucerite de Costin-Andrei Oncescu, de la Colegiul Naţional “Dinicu Golescu” din Câmpulung, judeţul Argeş, şi de Alex Tatomir, Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” din Brăila.
     
    Laureat cu aur şi la olimpiada de anul trecut, Costin-Andrei Oncescu s-a clasat pe primul loc în ierarhia generală individuală.
     
    Ioan-Tiberiu Muşat şi Ştefan Constantin-Buliga, ambii elevi ai Colegiului Naţional “Tudor Vianu” din Bucureşti, şi-au trecut în palmares medaliile de argint.
  • FELICITĂRI! Aur la Olimpiada balcanică de matematică pentru România

    Olimpicii juniori au fost întâmpinaţi cu aplauze de colegi şi cu lacrimi în ochi de părinţi.

    Părinţii au fost cei mai emoţionaţi, iar copiii, relaxaţi.

    Mărgi, cum îi spun colegii, nu s-a dezlipit de chitara lui nici măcar la concursul de matematică. I-a purtat noroc: Mărgi a rezolvat perfect probleme foarte dificile.

    Mezinul lotului are numai 12 ani. A concurat alături de colegii lui mai mari, a avut de rezolvat aceleaşi probleme şi a obţinut bronzul, scrie stiri.tvr.ro
    E pentru prima dată când toţi elevii români se întorc acasă cu medalii de la Olimpiada balcanică pentru juniori sub 15 ani şi jumătate. Adolescenţii vin din diverse şcoli din ţară şi, cel puţin la vârsta asta, visează la o carieră în matematică.

  • Două medalii de aur pentru români la Openul european de judo de la Madrid

    A fost prima victorie a Andreei Chiţu (30 de ani) de la revenirea în competiţii. Judoka de la CSA Steaua se lăsase de sport după Jocurile Olimpice de la Rio.

    Ea şi-a propus să acumuleze puncte pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

    Andreea Chiţu e antrenată la lotul României de Florin Bercean. În urmă cu o lună, Chiţu a ocupat locul 7 la Europenele de la Tel Aviv.

    Daniel Natea a cucerit medalia de aur la Openul european de judo de la Madrid

    La categoria plus 100 kg, sportivul de la Dinamo l-a învins în finală pe Soslan Bostanov din Rusia.

    Sportivul “tricolor” s-a impus în faţa rusului în două minute şi 30 de secunde, prin ippon, după ce în semifinale, l-a învins pe Irinel Vasile Grigoraş Chelaru, sportiv român care reprezintă Spania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două medalii de aur pentru români la Openul european de judo de la Madrid

    A fost prima victorie a Andreei Chiţu (30 de ani) de la revenirea în competiţii. Judoka de la CSA Steaua se lăsase de sport după Jocurile Olimpice de la Rio.

    Ea şi-a propus să acumuleze puncte pentru a se califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

    Andreea Chiţu e antrenată la lotul României de Florin Bercean. În urmă cu o lună, Chiţu a ocupat locul 7 la Europenele de la Tel Aviv.

    Daniel Natea a cucerit medalia de aur la Openul european de judo de la Madrid

    La categoria plus 100 kg, sportivul de la Dinamo l-a învins în finală pe Soslan Bostanov din Rusia.

    Sportivul “tricolor” s-a impus în faţa rusului în două minute şi 30 de secunde, prin ippon, după ce în semifinale, l-a învins pe Irinel Vasile Grigoraş Chelaru, sportiv român care reprezintă Spania.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro