Tag: MCV

  • Compania auto Renault mută în Maroc producţia Logan Break MCV începând de anul viitor

    “Vom prelua producţia acestui model fabricat în prezent în România (Logan Break MCV – n.red.) începând din primul trimestru al anului 2017”, a declarat Jean-François Gal.

    Directorul Uzinei Renault Tanger a explicat că mutarea producţiei Dacia/Renault Logan Break MCV va necesita investiţii suplimentare, în valoare de circa 20 de milioane de euro.

    Uzina Renault din oraşul marocan Tanger – unde sunt fabricate deja modele Sandero, Dokker şi Lodgy – estimează pentru anul 2017 o producţie totală de 300.000 de vehicule, incluzând Logan MCV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dacia va prezenta la Salonul Auto de la Paris noile modele Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV

    Dacia va prezenta la Salonul Auto de la Paris noile modele Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV. Acestea beneficiază de o restilizare profundă, răspunzând astfel mai bine aşteptărilor clienţilor săi.

    La 4 ani de la lansarea modelelor Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV, Dacia îşi surprinde clienţii cu o restilizare ce mizează în egală măsură pe design, confort şi tehnologie. Astfel, Salonul Auto de la Paris este ocazia perfectă pentru a prezenta publicului larg evoluţiile acestor patru modele. În plus, ediţia din această toamnă a Salonului Auto de la Paris va însemna pentru Dacia o oportunitate de a sărbători alături de clienţii mărcii un nou an record în termen de vânzări.

    În ceea ce priveşte evoluţiile de design, partea frontală a fost redesenată şi conferă un aer de familie fiecăruia dintre cele patru modele. Bara de protecţie, calandrul şi proiectoarele de ceaţă reuşesc sa reafirme robusteţea atât de apreciată de către clienţii acestor autovehicule. Noile lumini de zi, ce vor utiliza tehnologia LED, se remarcă printr-un un aspect mai elaborat şi mai modern. Partea din spate a fost la rândul său restilizată în acelaşi spirit al modernităţii şi al atenţiei pentru detalii.

    La interior, modificările vizează tot ceea ce este important pentru confortul la volan al şoferului şi pasagerilor : echipamente, tapiţerie, ergonomie, spaţii de depozitare.

  • Dacia va prezenta la Salonul Auto de la Paris noile modele Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV

    Dacia va prezenta la Salonul Auto de la Paris noile modele Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV. Acestea beneficiază de o restilizare profundă, răspunzând astfel mai bine aşteptărilor clienţilor săi.

    La 4 ani de la lansarea modelelor Sandero, Sandero Stepway, Logan şi Logan MCV, Dacia îşi surprinde clienţii cu o restilizare ce mizează în egală măsură pe design, confort şi tehnologie. Astfel, Salonul Auto de la Paris este ocazia perfectă pentru a prezenta publicului larg evoluţiile acestor patru modele. În plus, ediţia din această toamnă a Salonului Auto de la Paris va însemna pentru Dacia o oportunitate de a sărbători alături de clienţii mărcii un nou an record în termen de vânzări.

    În ceea ce priveşte evoluţiile de design, partea frontală a fost redesenată şi conferă un aer de familie fiecăruia dintre cele patru modele. Bara de protecţie, calandrul şi proiectoarele de ceaţă reuşesc sa reafirme robusteţea atât de apreciată de către clienţii acestor autovehicule. Noile lumini de zi, ce vor utiliza tehnologia LED, se remarcă printr-un un aspect mai elaborat şi mai modern. Partea din spate a fost la rândul său restilizată în acelaşi spirit al modernităţii şi al atenţiei pentru detalii.

    La interior, modificările vizează tot ceea ce este important pentru confortul la volan al şoferului şi pasagerilor : echipamente, tapiţerie, ergonomie, spaţii de depozitare.

  • Cazanciuc: N-am spus că vreau ridicarea MCV. Trebuie să aibă finalitate după îndeplinirea obligaţiilor

    Întrebat în cadrul unui dialog cu cetăţeni români şi bulgari la Ruse ce argumente are pentru ridicarea MCV, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a precizat că o să caute “dovada” că ar fi cerut vreodată eliminarea acestui mecanism.

    “Cred că am spus puţin altceva, ceea ce a spus şi preşedintele Juncker, că în acest mandat ar fi de dorit ca acest proces să aibă o finalitate, după ce statele membre (România şi Bulgaria) şi-au îndeplinit obligaţiile”, a declarat Cazanciuc.

    “La preluarea mandatului, cu doi ani în urmă, am primit un mandat foarte clar din partea preşedintelui României şi a primului ministru: de a avea în următorii ani rapoarte pozitive în cadrul MCV şi cred că acest lucru s-a realizat în foarte mare măsură şi s-a realizat printr-un dialog foarte bun cu autorităţile judiciare, cu CE (…) Am simţit sprijinul permanent al CE în a mişca procesul de consolidare a independenţei justiţiei, a reformelor în general. Noi avem acest mecanism, dincolo de obligaţiile noastre naţionale, pentru a creşte gradul de încredere a cetăţenilor în propriul nostru sistem. Nu trebuie să ne căutăm dreptatea pe alte meleaguri, trebuie să fim ferm convinşi că ne putem găsi dreptatea în România, nu trebuie să vină cineva din afară să spună ce avem de făcut. Cred că în momentul de faţă ştim sigur ce avem de făcut”, a mai spus ministrul.

    El a adăugat că stat de drept înseamnă “şanse egale pentru toată lumea, reguli pentru toată lumea, respectate deopotrivă de toată lumea”.

    Totodată, Cazanciuc a recunoscut că “mai sunt lucruri de făcut” şi că e nevoie de dialog la nivelul Parlamentului, cu clasa politică.

    Întrebat despre iniţiativele de modificare a Codului Penal, Robert Cazanciuc a evitat întrebarea, referindu-se, în schimb, la aprobarea Codului de Procedură Civilă.

    Ministrul a spus că această lege importantă “a trecut în două săptămâni în ambele camere ale Parlamentului”, “după un dialog destul de consistent cu membrii Parlamentului”.

    “Doar prin dialog putem să depăşim anumite momente dificile”, a punctat ministrul.

    Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, s-a aflat, joi, la Ruse, unde a avut loc o întâlnire la care au participat aproximativ 750 de cetăţeni români şi bulgari, discuţiile fiind legate de statul de drept, spaţiul Schengen, integrarea romilor, moneda unică sau fondurile europene.

    La discuţii a luat parte preşedintele bulgar Rosen Plevneliev, dar şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

  • Iohannis: MCV e un instrument care şi-a dovedit utilitatea, trebuie să ajungă la finalizare

    ”MCV-ul este un instrument care şi-a dovedit utilitatea dar care, aşa cum am discutat şi cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu reprezentanţii Consiliului European, trebuie să ajungă în faza de finalizare”, a spus Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă susţinută la Aeroportul Otopeni.

    El a precizat că, recent, reprezentanţi ai Comisiei Europene au constatat că România a ajuns în ultima fază de MCV, faza numită de phase-out, nu de azi pe mâine, ci în câţiva ani”.

    ”Noi credem că este realist ceea ce a propus preşedintele Comisiei Europene, domnul Juncker, că acest mecanism să se finalizeze până la finalul mandatului acestei Comisii”, a mai spus Klaus Iohannis.

  • Oficial CE: Bulgaria a avut o “evoluţie lentă” în cadrul MCV. Sunt necesare rezultate concrete

    “În Bulgaria, în ultimii doi ani am asistat la evoluţii lente, deloc surprinzătoare dacă ne gândim că au existat trei guverne”, a declarat Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene, în cursul unei dezbateri organizate în Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European.

    “Sunt necesare rezultate concrete şi stabilirea unei direcţii clare şi substanţiale” în aplicarea angajamentelor asumate în momentul aderării la Uniunea Europeană, a insistat oficialul CE.

    “Pentru următoarele 12 luni, aşteptăm reformarea Consiliului suprem judiciar, modificarea Codului Penal şi reconfigurarea strategiei anticorupţie; de asemenea, sunt necesare amendamente constituţionale”, a subliniat Catherine Day.

    “Bulgaria trebuie să adopte acţiuni substanţiale pentru demonstrarea independenţei justiţiei”, a încheiat Catherine Day.

    Comisia pentru Control Bugetar a PE a organizat, marţi, o audiere privind implementarea de către România şi Bulgaria a angajamentelor referitoare la reforma judiciară şi lupta împotriva corupţiei în cadrul MCV. Scopul audierii este a permite “o discuţie profundă la nivelul PE pentru a evalua modul în care România şi Bulgaria implementează angajamentele privind reforma judiciară, lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate”, potrivit unui comunicat postat pe site-ul PE.

  • Macovei, către CE şi politicieni: Încercaţi să nu opriţi MCV, nu e în interesul României şi Bulgariei

    “Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) a fost extrem de eficient şi cred că, dacă acest mecanism nu exista, astăzi în România nu am mai avea DNA, care este o instituţie de foarte mare succes, în sensul că îşi face treaba, anchetează politicieni din toate partidele, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziţie, anchetează magistraţi, procurori, oameni din administraţia publică locală, centrală, până şi preşedinţi de cluburi de fotbal, crimă organizată, spălare de bani, fraude, evaziune, deci foarte multe infracţiuni care produc mari prejudicii în banii noştri”, a declarat, marţi, europarlamentarul Monica Macovei, în debutul audierii privind eficienţa MCV, organizată de Comisia pentru Control Bugetar a PE.

    Europarlamentarul român a spus că MCV ar fi trebuit aplicat tuturor ţărilor candidate.

    ”Este foarte firesc să nu aşteptăm ca în câţiva ani de zile aceste state foste comuniste să facă perfect reforma justiţiei, lupta anticorupţie, lupta împotriva fraudei şi, mai ales, lupta împotriva înaltei corupţii, corupţiei politice. Nu puteam face, nici România, nici Bulgaria, şi, în opinia mea, nici ţările care au intrat în 2004 aceste reforme în mod ireversibil. În alte state ele au durat sute de ani”, a afirmat Macovei.

    Aceasta a subliniat că CE trebuie să urmărească îndeplinirea promisiunilor făcute de România şi Bulgaria în momentul aderării.

    Totodată, europarlamentarul PPE s-a referit şi la faptul că voinţa politică reprezintă în România o problemă: “Dacă nu se ridică imunitatea unui parlamentar, evident că traducerea este: nu e voinţă politică. Instituţiile lucrează foarte bine, sunt date de exemplu (…) sunt şi alte state membre care îşi doresc şi ele să aibă un DNA ca cel din România”.

    “Pentru politicienii, care, fie pe faţă, fie pe ascuns, prin diferite negocieri, încearcă să scape de MCV, eu le spun să se oprească, pentru că nici populaţia din România, nici populaţia din Bulgaria nu vrea acest lucru. Ei vor pentru ei să aibă o justiţie dreaptă şi egală pentru toţi, să se confişte banii furaţi de la ei şi politicienii sau alţii care comit infracţiuni să plătească. E foarte simplu. Noi reprezentăm oamenii şi cetăţenii ţărilor noastre, nu politicienii. Prin urmare asta e în continuare poziţia mea şi rugămintea mea către Comisie şi către politicienii din ambele ţări: să nu mai încerce să oprească MCV, fiindcă nu este în folosul ţărilor noastre şi al progresului din ţările naostre”, a conchis Monica Macovei.

    Comisia pentru Control Bugetar (CONT) a Parlamentului European a organizat, marţi, o audiere privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în ceea ce priveşte Bulgaria şi România, raportor fiind europarlamentarul Monica Macovei.

    Scopul audierii este de a permite “o discuţie profundă la nivelul PE pentru a evalua modul în care România şi Bulgaria implementează angajamentele privind reforma judiciară, lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate”.

    La audieri participă secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul bulgar al Justiţiei, Hristo Ivanov, precum şi experţi din România şi Bulgaria dar şi alte ţări UE.

  • Un singur incident poate justificarea etichetarea din nou a României drept ţară coruptă

    Senatul a mai blocat şi în februarie cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a lui Varujan Vosganian, iar Camera Deputaţilor a respins în martie o cerere similară pentru Laszlo Borbely, fără ca reacţiile externe să atingă astfel de intensitate, nemaivorbind de cele interne, care au mers până la cererea PNL de alegeri anticipate şi chemarea poporului să iasă în stradă ca să dea jos guvernul (chestiuni explicabile prin faptul că acum a fost vorba de un fruntaş PSD, nu de unul de la PNL sau UDMR).

    În cazul lui Şova, ceea ce distinge situaţia faţă de cele menţionate mai sus este însă decizia conducerii Senatului, în speţă a preşedintelui Călin Popescu-Tăriceanu, de a folosi drept etalon de validare a votului prevederile din regulamentul Senatului (2005) şi statutul parlamentarului (2006) care spun că hotărârile în privinţa cererilor de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarilor care sunt sau au fost miniştri se iau cu majoritate califi-cată (jumătate plus unu din totalul senatorilor) şi nu cu majoritate simplă (jumătate plus unu din senatorii prezenţi la vot).

    Acest etalon de cvorum rămăsese specific numai în Senat, întrucât Camera şi-a actualizat regulamentul după două decizii CCR din 2008 care precizează că, aşa cum prevede Constituţia, cererile procurorilor sunt adoptate de parlamentari doar cu majoritate simplă. Chichiţa găsită acum de juriştii PSD a fost să arate că deciziile CCR din 2008 nu au legătură cu cazul Şova, pentru că ele nu se referă la cereri ale procurorilor de arestare, reţinere sau percheziţie a foştilor sau actualilor miniştri (adică aşa cum a cerut DNA în cazul lui Şova), ci numai la cereri de încuviinţare a punerii sub urmărire penală (adică aşa cum s-a întâmplat, de pildă, la votul de anul trecut când Senatul a aprobat rapid cu majoritate simplă cererile procurorilor de încuviinţare a urmăririi penale pentru Şerban Mihăilescu, Ecaterina Andronescu şi Ion Ariton).

    Cert e că PNL, după ce cu ocazia votului n-a contestat etalonul de cvorum aplicat de Tăriceanu, probabil fiindcă nici n-a înţeles ce se întâmplă, a început apoi să vorbească de posibile acuzaţii de abuz în serviciu la adresa lui Tăriceanu şi să promită că va contesta la CCR etalonul de cvorum folosit. Cât despre DNA, soluţia acesteia, mult mai eficientă juridic şi practic, a fost să sesizeze direct CCR pentru „conflict de natură constituţională între puterile statului“.

  • CE începe lucrul la noul raport MCV: Procesul de monitorizare a obiectivelor impuse României, complex

    Experţii Comisiei Europene care se ocupă de întocmirea raportului Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) au explicat, pentru MEDIAFAX, că procesul de monitorizare a obiectivelor impuse României este atât de complex, încât s-a început deja lucrul la raportul din 2016.

    Conform surselor citate, pentru întocmirea unui astfel de raport, Comisia Europeană organizează trei misiuni în România, în diferite zone ale ţării.

    “De obicei, o astfel de misiune are loc în primăvară, una în toamnă şi una spre sfârşitul anului. Fiecare durează aproximativ o săptămână. În România, delegaţiile vizitează atât Bucureştiul cât şi alte oraşe ale ţării pentru a-şi forma o impresie de ansamblu asupra situaţiei din toată ţara. În ultimii ani am vizitat, spre exemplu, Iaşi, Constanţa sau Cluj”, au precizat reprezentanţii CE.

    Ei au precizat că echipa care se ocupă de întocmirea raportului este alcătuită din şase persoane, care lucrează şi pe alte probleme de justiţie şi de afaceri interne şi cărora li se alătură, în cadrul procedeelor de evaluare, şi personal de la mai multe servicii şi departamente ale CE.

    “Comisia are un număr de persoane al căror rol principal constă în coordonarea procesului MCV. Aceştia au un background professional variat, dar au expertiză comună pe problemele care privesc aspecte judiciare, lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Aceştia se află atât la sediul Comisiei cât şi la cel al Reprezentanţelor Comisiei Europene din România şi Bulgaria“, au adăugat experţii.

    În cadrul vizitelor făcute în teritoriu, reprezentanţii grupului care se ocupă de MCV discută cu membri din Guvern, din Parlament, dar şi din sistemul judiciar şi din diferite organizaţii non-guvernamentale.

    De asemenea, aceştia se întâlnesc şi cu ambasadorii statelor membre UE, care le împărtăşesc experienţele în urma interacţiunii cu sistemul din România.

    Printre ONG-urile cu care colaborează CE se numără, potrivit surselor citate, Transparency International, Expert Forum, AID Romania, Funky Citizens, Freedom House şi Centrul pentru Resurse Legale, precum şi o serie de asociaţii profesionale din mediul afacerilor.

    Experţii au precizat că, în pofida instituirii raportului anticorupţie de anul trecut pentru toate statele membre, MCV are în continuare rolul său.

    Întrebaţi dacă MCV este eficient, în condiţiile în care mai mulţi politicieni consideră că acesta este folosit ca un instrument politic pentru a bloca aderarea României la Spaţiul Schengen, experţii CE au precizat că mecanismul este încă necesar României “pentru a ajuta ţara să realizeze reformele necesare pentru ca cetăţenii să aibă încredere în sistemele judiciare”.

    Anul acesta este primul în care Comisia Europeană a făcut public raportul direct către mass media, fără a organiza o conferinţă de presă, reprezentanţii Comisiei Europene susţinând că informaţiile vor fi oferite prin reprezentanţele Comisiei din ţările gazdă şi direct la sediul Comisiei pentru “toţi cei care le solicită”.

    Raportul MCV publicat miercuri este unul pozitiv pentru România, fiind lăudată activitatea instituţiilor judiciare, ANI, DNA, ÎCCJ şi CSM, cele mai multe critici fiind la adresa Parlamentului, în special pentru neridicarea imunităţii unor parlamentari, dar şi a Avocatului Poporului.

    Parlamentul primeşte cele mai multe “bile negre” în raportul MCV pentru România. Una dintre nemulţumiri vizează nerespectarea de către Parlament a hotărârilor Curţii Constituţionale care a dat, în 2014, o serie de decizii pornind de la posibile amendamente la Constituţie, la modificări ale codurilor penale sau referitor la incompatibilităţi.

    De asemenea, Avocatul Poporului este criticat pentru necontestarea unor OUG. Ca şi precedentele rapoarte sunt amintite ordonanţele de urgenţă, menţionându-se faptul că CC a criticat numărul acestora precum şi nerespectarea criteriilor de urgenţă.

    Dincolo de aceste critici, concluziile ultimului raport arată că, în perioada scursă de la rapoartele MCV anterioare, România a înregistrat progrese continue în numeroase domenii, ceea ce indică durabilitatea reformelor. Prim vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, a declarat că România este “pe drumul bun”, în timp ce preşedintele Jean-Claude Juncker şi-a exprimat speranţa că România va continua pe calea reformelor şi va putea ieşi din program în cursul mandatului actualei Comisii.

    În schimb, raportul Bulgariei a fost negativ, experţii europeni notând că Sofia a înregistrat progrese într-un ritm lent în ceea ce priveşte reforma justiţiei şi noi paşi sunt necesari pentru combaterea corupţiei şi crimei organizate.

    Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost instituit pentru prima (şi singura) dată în 2007, ca urmare a faptului că în momentul aderării la UE România şi Bulgaria prezentau încă unele deficienţe în domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei împotriva corupţiei şi, în cazul Sofiei, a crimei organizate care puteau împiedica aplicarea eficace a legislaţiei, a politicilor şi a programelor Uniunii.

    Comisia a gândit acest mecanism ca un sprijin pentru România şi Bulgaria în eforturilor lor de remediere a acestor deficienţe. Totodată, MCV are rolul de a verifica periodic progresele înregistrate de cele două ţări.

  • Vicepreşedintele Senatului: Raportul MCV e realist, dar mă aşteptam să fie actualizat. Nu mai sunt întârzieri la Parlament

    “Eu am fost în delegaţia Parlamentului României la întâlnirea cu delegaţia Comisiei Europene pe MCV şi atunci şi acum spun că au existat unele probleme în discuţiile legate de dinamica aplicării de către Parlament a unor decizii judecătoreşti. Lucrurile în ultimul an s-au îmbunătăţit substanţial, dovadă că în prezent nu există nicio restanţă în Parlament, nici în Cameră şi nici în Senat, privind eventuale solicitări de ridicare a imunităţii”, a precizat Chelaru, membru al Comisiei juridice a Senatului.

    În opinia lui Chelaru, activitatea din ultimul an, inclusiv a Parlamentului, “a făcut dovada Comisiei Europene că toate forţele politice doresc o independenţă a justiţiei, stat de drept consolidat şi un sistem democratic asemănător cu cel din ţările europene”.

    “Probabil că va mai fi necesară o monitorizare de un an, doi şi în principal de cooperare cu instituţiile europene. Este un raport realist, care în cea mai mare parte reflectă situaţia actuală, mă aşteptam însă, mai ales ca urmare a vizitei pe care delegaţia Comisiei Europene a făcut-o în România ca raportul să fie actualizat, adică să cuprindă şi situaţia actuală în care nu mai există nicio cauză de întârziere sau de refuz din partea Parlamentului”, a precizat Chelaru.