Tag: manifestare

  • Anunţ de ULTIMA ORĂ al meterologilor: vijeliile CONTINUĂ

    “În sud-estul teritoriului, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 50…60 l/mp.Vor fi perioade de timp, în care astfel de fenomene se vor semnala local şi în restul Moldovei şi al Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali”, transmit meteorologii.

    O altă atenţionare a fost emisă miercuri, valabilă până joi seara, pentru jumătate din ţară.
    Până joi la ora 20.00, în Muntenia, Moldova şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial.

    Totodată, se vor înregistra frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi grindină.

    În intervale scurte de timp, anunţă meteorologii, anunţă cantităţi de apă ce vor depăşi 20…25 l/mp şi punctiform 50…60 l/mp.

  • La ce ar renunţa bărbaţii dacă ar putea să-şi redobândească părul

    Astfel, studiul arată că sunt peste 800.000 de bărbaţi care caută, în mod activ, un tratament împotriva pierderii părului. Cei mai mulţi bărbaţi sunt afectaţi de alopecie (căderea părului) după vârsta de 85 de ani (80%), dar afecţiunea se manifestă des şi în cazul celor de sub 35 de ani (40%).

    În Statele Unite, spre exemplu, peste 40 de milioane de bărbaţi se confruntă cu o formă de cădere a părului.

    La ce-ar renunţa însă bărbaţii dacă şi-ar putea redobândi părul? 47% dintre cei intervievaţi în cadrul studiului au spus că ar renunţa la economiile din timpul vieţii, în vreme ce 60% spun că ar prefera să aibă din nou păr decât să aibă bani sau prieteni. Cel mai surprinzător răspuns a fost însă următorul: 30% dintre respondenţi au declarat că ar fi dispuşi să renunţe la sex dacă şi-ar putea redobândi părul.

  • Schimbare radicală de vreme: patru zile de ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină

    “În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină”, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

    Meteorologii avertizează că în după-amiaza zilei de miercuri, 24 mai, şi în noaptea de miercuri spre joi, 24/25 mai, astfel de fenomene vor fi frecvente în vestul, sud-vestul, centrul şi nordul ţării.

    Joi, vineri şi sâmbătă, 25, 26 şi 27 mai, instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, centrul şi estul teritoriului şi în toată zona montană.

  • Roche România consideră inexplicabilă creşterea taxei clawback în primul trimestru al anului 2017

    În această perioadă, piaţa totală a medicamentelor care se eliberează cu prescripţie medicală în ţara noastră a scăzut cu aproximativ 11%, conform datelor companiilor de studii de piaţă. În România, industria farmaceutică susţine sistemul de sănătate, 1 din 5 pacienţi primind tratament datorită taxei clawback. Pentru a asigura corectitudinea datelor cu privire la taxa clawback, Roche România solicită încă o dată autorităţilor competente să întreprindă toate diligenţele necesare pentru a audita datele disponibile la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu sprijinul unei instituţii independente.

    “Avem în vedere orice demers legal care ar putea fi necesar pentru a verifica acurateţea datelor, inclusiv posibile discuţii cu organele de anchetă competente. Dorim să ne asigurăm că datele pe baza cărora este calculată taxa clawback sunt corecte şi comunicate transparent”, a declarat Martine Draullette, General Manager al Roche România.

    Taxa clawback a fost introdusă în anul 2009, în contextul crizei economice, ca o măsură temporară pentru de a arăta solidaritate într-un moment dificil pentru economia României. Astfel, producătorii de medicamente acoperă deficitul de finanţare pentru consumul de medicamente. În situaţia actuală însă, având în vederea creşterea economică constantă a României, motivul menţinerii acestei taxe a dispărut.

    Roche Romania susţine introducerea unor alte mecanisme care să asigure distribuirea echitabilă a responsabilităţilor privind modul în care este finanţat consumul real de medicamente în România, ceea ce ar asigura transparenţă şi predictibilitate.Pe de altă parte, o condiţie obligatorie pe care statul român ar trebui să o îndeplinească pentru a asigura accesul cetăţenilor săi la tratamentele de care aceştia au nevoie, este creşterea bugetului pentru medicamente, îngheţat din anul 2012. Pacienţii din România trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi ca cei din celelalte ţări ale Uniunii Europene. Finanţarea sănătăţii  trebuie privită ca o investiţie, care va asigura pe termen lung creştere economică şi o societate sănătoasă.

  • La ce ar renunţa bărbaţii dacă ar putea să-şi redobândească părul

    Compania Regenepure a prezentat un studiu legat de căderea părului la bărbaţi şi metode de tratare; în document, compania analizează şi impactul psihologic al fenomenului.

    Astfel, studiul arată că sunt peste 800.000 de bărbaţi care caută, în mod activ, un tratament împotriva pierderii părului. Cei mai mulţi bărbaţi sunt afectaţi de alopecie (căderea părului) după vârsta de 85 de ani (80%), dar afecţiunea se manifestă des şi în cazul celor de sub 35 de ani (40%).

    În Statele Unite, spre exemplu, peste 40 de milioane de bărbaţi se confruntă cu o formă de cădere a părului.

    La ce-ar renunţa însă bărbaţii dacă şi-ar putea redobândi părul? 47% dintre cei intervievaţi în cadrul studiului au spus că ar renunţa la economiile din timpul vieţii, în vreme ce 60% spun că ar prefera să aibă din nou păr decât să aibă bani sau prieteni. Cel mai surprinzător răspuns a fost însă următorul: 30% dintre respondenţi au declarat că ar fi dispuşi să renunţe la sex dacă şi-ar putea redobândi părul.

  • Cât mai costă să-ţi pui ce vrei tu la numărul de inmatriculare

     La unii se manifestă acut, la alţii aproape deloc. Din prima categorie fac parte şi oamenii care vor neapărat ca numărul de înmatriculare să exprime ceva din viaţa lor. Că e numele maşinii, numele sau prenumele proprietarilor, porecla soţiei sau alt acronim cu un îneţeles pentru ei, asta costă. Serviciul de înmatriculări (sub DRPCIV) are şi o adresă unde puteţi verifica disponibilitatea numărului preferat de înmatriculare. 

    IATĂ AICI CÂT COSTĂ UN NUMĂR PREFERENŢIAL ŞI UNDE TESTAŢI DISPONIBILITATEA NUMĂRULUI DORIT

  • Ce au căutat românii pe Google? Reţetă “cocovan”, mămăligă pentru peşte sau cum se manifestă hernia de disc

    Campionatul European de Fotbal, jocul Pokemon Go, iPhone 7 sau alegerile din SUA sunt câteva dintre elemente care au marcat anul 2016, iar acest lucru se vede şi din căutările pe Google. Alături de momente anuale recurente, precum bacalaureatul, evaluarea naţională sau Black Friday, care se regăsesc în căutările populare din fiecare an, în 2016 Brexit-ul, cutremurele sau Jocurile Olimpice au fost evenimente care au suscitat interesul în căutare în ţara noastră.

    Iubitorii pescuitului din România au vrut să afle cum se face mămăliga pentru momeala de peşti, cei ai muzicii s-au întrebat cine este Carla’s Dreams, în timp ce topul căutărilor în materie de filme este condus de Suicide Squad. Poate cea mai „delicioasă” căutare este „reţeta cocovan”, o adaptare fonetică a reţetei franţuzeşti „Coq au vin”. 

    Cele mai populare căutări

    1. Euro 2016
    2. Rezultate bac 2016
    3. Filme online 2016
    4. Rezultate evaluare naţională 2016
    5. Pokemon go
    6. iPhone 7
    7. Calendar ortodox 2016
    8. Slither.io
    9. Răspunsuri Pixwords
    10. Donald Trump

    Evenimentele anului

    1. Campionatul European de Fotbal 2016
    2. Bacalaureat
    3. Evaluare naţională
    4. Jocurile olimpice de la Rio
    5. Black Friday 2016
    6. Admitere liceu
    7. Romania-Polonia
    8. Brexit
    9. Alegeri SUA
    10. Cutremur

    Cum se/ cum să…?

    1. Cum se programează PC să se oprească?
    2. Cum se face mamaligă pentru momeala la peşti
    3. Cum se deplastifiază o hârtie
    4. Cum să fac un împrumut la bancă
    5. Cum se trasează un teren de fotbal
    6. Cum se joacă jocul slither.io
    7. Cum se bea cafeaua verde
    8. Cum se manifestă hernia de disc
    9. Cum se cultivă şofranul
    10. Cum se face un site

    Cine este…?

    1. Cine e Carla’s Dreams
    2. Cine este cucuveaua mov
    3. Cine e invizibil
    4. Cine este autorul tabloului Dejunul pe iarbă
    5. Cine este Donald Trump
    6. Cine este Nicuşor Dan
    7. Cine este preşedintele SUA
    8. Cine este noul primar al Constanţei
    9. Cine este Mariana Moculescu
    10. Cine este Dorian Popa

    Reţete

    1. Reţetă cocovan
    2. Empanadas reţetă
    3. Reţetă negresă
    4. Pancakes reţetă
    5. Mini pavlova reţetă
    6. Socată reţeta bunicii
    7. Cea mai bună reţetă ketchup
    8. Suc de roşii reţetă pentru iarnă
    9. Reţetă aluat pizza pufos
    10. Reţetă griş cu lapte

    Filme

    1. Suicide squad
    2. The revenant
    3. Deadpool
    4. Selfie 69
    5. Me before you
    6. Batman vs Superman
    7. Doctor strange
    8. Now you see me 2
    9. Fifty shades of black
    10. Dirty grandpa

    Tehnologie

    1. iPhone 7
    2. Samsung galaxy s7
    3. Samsung j5
    4. iPhone 6s
    5. Huawei p9 lite
    6. Samsung galaxy grand prime
    7. Huawei p9
    8. Huawei p8 lite
    9. Note 7
    10. Samsung a5