BusinessMagazin

Tag: locuitori

  • Dezastru demografic pentru o ţară europeană. Aceasta rămâne fără oameni, pierzând deja o treime din populaţie, iar situaţia pare să fie una de lungă durată

    Pentru Republica Moldova,  a şti precis numărul locuitorilor are o semnificaţie aparte: ţara se confruntă cu o criză demografică „existenţială”, cu cel mai rapid declin al populaţiei din Europa. Trauma s-a declanşat după prăbuşirea URSS, iar de atunci, Moldova a pierdut o treime din populaţie. Fiind unul dintre cele mai sărace state europene, drama va continua mult timp.

    În vara anului 2019, Valentina Istrati, şefa secţiei recensăminte ale poplaţiei a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova a devenit, în sfârşit, un om împlinit, profesional vorbind. Nu mai trebuia să mintă. În iulie, după ani de diseminare a unor cifre imaginare, BNS a venit cu un număr realist despre câţi oameni trăiesc în (cea mai mare parte) a ţării. La 1 ianuarie 2019, Moldova avea o populaţie de 2,68 milioane de persoane. Pentru orice economie, astfel de cifre sunt importante pentru că pot arăta, spre exemplu, cât de bogată este în comparaţie cu altele – PIB per capita –, cum evoluează şi care-i este locul în lume.

    Pentru Republica Moldova, proiecţiile organizaţiilor internaţionale sunt cât se poate de sumbre.  Până la recensământul din 2018, datele despre populaţie variau în funcţie de cel care făcea estimările. La Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, populaţia Moldovei era de 3,55 milioane. La ONU, de 4,04 milioane, iar rezultatul includea regiunea separatistă Transnistria, pe care guvernul de la Chişinău nu o controlează şi care ieşise din statisticile BNS în 1998. A fost „într-adevăr dificil”, povestea Istrati pentru Balkan Insight când a fost întrebată despre cum şi de ce BNS a transmis guvernului, către Eurostat, ONU şi alte instituţii cifre care erau false – şi despre care toţi cei care ştiau câte ceva despre populaţia Moldovei intuiau că sunt greşite. Astfel de calcule dau totul peste cap.

    Deoarece estimarea privind numărul de locuitori era greşită, o mare parte din restul datelor oficiale ale Republicii Moldova, inclusiv Produsul Intern Brut pe cap de locuitor şi rata de fertilitate, au fost incorecte. Motivul pentru care cifrele despre Moldova depăşeau atât de mult realitatea a fost că BNS habar nu avea câţi oameni părăseau ţara. Astfel, a folosit cifre bazate pe recensămintele din 1989 şi 2004 şi a făcut estimări ale populaţiei fără nicio idee despre cifrele reale. Folosind metodologii vechi, a adăugat apoi la populaţia sa totală o cifră pentru persoanele raportate de diferite recensăminte ca locuind efectiv în străinătate. Aceasta însemna că cifrele utilizate înainte de iulie, deşi greşite, nu erau false în sensul necinstit deoarece BNS făcea previziuni după formule statistice, aşa cum ar fi trebuit. Instituţia pur şi simplu nu avea capacitatea de a calcula cu exactitate date vitale.

    Astfel, lipsiţi de fonduri şi expertiză, statisticienii au folosit aceste numere pentru că nu aveau altele şi pentru că nu puteau să admită pur şi simplu că nu ştiau câţi oameni locuiau în ţară. Potrivit lui Eliahu Ben Moshe, un expert israelian contractat de ONU pentru a ajuta BNS să rezolve problema, acest lucru a dus la echivalentul statistic al „dependenţei de droguri”. La recensământul din 2014, timpul şi banii s-au epuizat înainte de a fi numărată 41% din populaţia capitalei, Chişinău. Un sondaj ulterior a reuşit în cele din urmă să remedieze acest lucru şi astfel populaţia totală a fost socotită la 2,86 milioane fără Transnistria.

    Cu toate acestea, nu a existat o estimare despre câţi moldoveni au emigrat şi, prin urmare, care ar trebui să fie cifrele populaţiei între recensăminte. În iulie, noul rezultat, actualizat pentru 2019, a fost în sfârşit făcut public. S-a bazat pe date culese de poliţia de frontieră cu algoritmi de identificare a numărului imens de moldoveni care călătoresc cu paşapoarte româneşti, ruse sau de altă natură. Nu este ceva în totalitate sigur, a spus Istrati, pentru că metodologia poate identifica persoanele doar dacă au călătorit măcar o dată cu un document moldovenesc. De asemenea, transnistrenii controlează o mare parte a graniţei Moldovei cu Ucraina, aşa că nu există deloc date din acea direcţie, dar BNS consideră că acestea nu sunt suficient de mari pentru a-şi schimba estimările pe care le are acum. Iar numerele sunt importante.

    De la Marea Neagră până la Marea Adriatică, problema scăderii populaţiei este o dramă. În Moldova, este o traumă. Din 1989, populaţia sa s-a micşorat cu aproape o treime şi dacă tendinţa continuă în 15 ani ar putea ajunge la puţin peste jumătate din ceea ce era atunci. În ceea ce priveşte demografia, cifrele despre Moldova sunt cele mai înspăimântătoare din întreaga Europă. O astfel de pierdere devastatoare de populaţie provoacă deja probleme grave, cum ar fi lipsa forţei de muncă şi de profesionişti – medicii, profesorii –, dar aceste probleme afectează şi alte părţi ale Europei postcomuniste. Ceea ce este diferit este că scăderea populaţiei în Moldova a început să fie descrisă în termeni existenţiali. Încă de la obţinerea independenţei în 1991, Moldova a fost devastată de tulburări politice, sărăcie şi corupţie la scară mare. De asemenea, ţara a fost divizată între cei care îşi doresc un viitor legat de cel al UE şi de Occident, iar aici intră şi cei care doresc unirea cu România, şi cei care vor legături mai strânse cu Rusia.

    Dar când Aureliu Ciocoi, ministrul de externe şi fost premier, spune că ţara mai la dispoziţie are aproximativ un deceniu pentru a-şi rezolva problemele, el are în vedere şi pierderea de populaţie. „Misiunea noastră”, a spus Ciocoi pentru BIRN, „este să ne asigurăm că Moldova rămâne un stat viabil”. Mulţumită noilor estimări privind emigrarea, în 2019 s-a constatat o pierdere masivă de 1,8% din populaţie faţă de anul precedent. Cifra pentru 2019 nu include Transnistria, dar dacă este luată în calcul o estimare aproximativă a numărului de persoane din regiunea separatistă, populaţia întregii Moldove ar fi de aproximativ trei milioane. Un studiu al Fondului pentru Populaţie al ONU şi al Centrului de Cercetare Demografică din Moldova estimează că până în 2035 populaţia ţării, fără Transnistria, se va micşora la 2,08 milioane, o scădere cu 22,38% faţă de 2019. Dacă s-ar presupune că populaţia Transnistriei s-a redus şi ea cu aproximativ un sfert şi până atunci va ajunge la aproximativ 300.000, populaţia întregii ţări va fi scăzut cu 45% în raport cu nivelul din 1989. Chiar înainte de colapsul Uniunii Sovietice în 1991, câteva mii de evrei moldoveni au reuşit să plece în Israel, iar emigrarea lor a crescut masiv ca număr la începutul anilor 1990.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Recensământul s-a încheiat, necunoscutele rămân. Cum va reuşi INS să „repare“ recensământul cu 1 milion de locuitori lipsă

    Peste 18 milioane de români dintr-un total estimat al populaţiei rezidente de 19 milioane de persoane s-au recenzat până la finalul lunii iulie 2022, iar datele lipsă vor fi completate până în luna decembrie din aşa-numitele „surse administrative“, spun oficialii Institutului Naţional de Statistică l Cu toate acestea, în unele zone dezvoltate, cum sunt Bucureşti sau Timiş, a existat un procent mai redus al recenzării, iar numărul de români care lucrează în străinătate nu va putea fi aflat nici în urma celei mai ample cercetări realizate în ultimul deceniu.

    „Marele plus al recensământului a fost acela că, dacă i se oferă cetăţeanului un instrument de calitate, el va participa la acţiunea respectivă, iar dovadă în acest sens sunt cele două procente: aproape 50% din populaţie a completat datele online, iar în total 95% din populaţie a fost recenzată. Pe de altă parte, poate ar fi trebuit să avem nişte acţiuni din timp pentru a mobiliza autorităţile locale în aşa fel încât să fie mai mulţi recenzori, iar recensământul probabil că era mult mai de succes. Una peste alta, eu zic că o acţiune pe o perioadă atât de lungă a dus la un rezultat mai mult decât bun“, a spus Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică.

    Şeful INS a explicat că, în cazul românilor care sunt plecaţi la muncă în străinătate, cei care au plecat de mai bine de 12 luni nu au fost incluşi în anchetă pentru că aşa a cerut regulamentul european privind recensământul, astfel că aceştia vor fi incluşi în recensămintele efectuate de celelalte ţări. În ceea ce priveşte emigranţii temporar, aşa-numiţii euronavetişti, în chestionarul privind recensământul exista o întrebare referitoare la acest aspect, iar numărul lor se va vedea odată cu centralizarea datelor, iar primele rezultate vor fi făcute publice în decembrie 2022.

    „Plusul acestui recensământ ar fi că a fost mai puţin costisitor decât dacă s-ar fi executat cu sistemul clasic, cu recenzori plătiţi. Minusul este că un procent deocamdată necunoscut nu a putut fi recenzat. Există destul de multe probleme cu acurateţea datelor autotastate. Cred însă că se pot rezolva. Modul în care s-a realizat acest recensământ este un progres, chiar dacă a produs şi probleme; este un pas spre digitalizare, unde suntem ultimii după toate clasamentele…“, a spus Alin Teodo­rescu, directorul general al firmei de cercetare de piaţă IMAS Marketing & Sondaje.

    Şeful INS spune că „nu este obligatoriu să căutăm în baze de date până ajungem la 19 milioane“, cât este populaţia estimată a României, având în vedere că numărul deceselor a fost în decembrie mai mare decât cel al naşterilor, iar migraţia externă este mult mai temperată faţă de acum 7-10 ani.

    Potrivit datelor INS, în mod surprinzător, oraşe dezvoltate precum Bucureşti, Timişoara, Iaşi sau Sibiu au înregistrat printre cele mai scăzute rate ale recenzării populaţiei.

    „De ce oraşele mari sunt codaşe la recenzare? Aici a fost mesajul dat de administraţia publică locală oamenilor din locul respectiv, din oraşul respectiv, dar din fericire ultimele două săptămâni au fost mai bune, s-a îmbunătăţit recenzarea.“

    Poate că şi online-ul trebuia promovat mai mult timp şi atunci eram într-o situaţie mai favorabilă. Este o experienţă câştigată pe un proiect de anvergură, un proiect unicat. Câte instituţii ale statului român au adus în jurul unui proiect 18 milioane de locuitori? Eu aşa privesc recensământul“, a mai spus Tudorel Andrei.

     

    Trei aspecte mai puţin cunoscute ale recensământului încheiat în iulie 2022

    1. Românii care lucrează în străinătate de mai mult de un an nu sunt „număraţi“ din cauza metodologiei europene; în continuare nu vom şti câţi români sunt în diaspora

    2. Circa 1 milion de români vor fi recenzaţi „de la zero“ din surse administrative (baze de date ale MAI, Inspecţia Muncii, Casa de Pensii, ANAF etc.) şi restul de 18 milioane care au participat la recensământ vor fi „revalidaţi“ din aceste baze de date diferite

    3. Marile oraşe  – Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Sibiu, Braşov – au fost codaşe la capitolul recenzare, iar datele despre populaţia din aceste oraşe vor fi greu de colectat din baze de date administrative.

     

  • Naţiunile Unite: Populaţia mondială va ajunge la 8 miliarde de locuitori. Care va fi cea mai populată ţară din lume

    Populaţia lumii ar urma să ajungă la opt miliarde de locuitori la 15 noiembrie, a prognozat luni ONU într-un raport în care arată că India va depăşi China drept cea mai populată ţară de pe glob în 2023.

    Această bornă demografică globală “este un memento al responsabilităţii noastre comune de a avea grijă de planeta noastră şi un moment pentru a reflecta asupra domeniilor în care nu ne respectăm încă angajamentele pe care ni le-am luat unii faţă de alţii”, a declarat secretarul general Antonio Guterres, fără a oferi detalii.

    “Aceasta este o ocazie de a ne sărbători diversitatea, de a ne recunoaşte umanitatea comună şi de a ne minuna de progresele în domeniul sănătăţii care au prelungit durata de viaţă şi au redus dramatic ratele mortalităţii materne şi infantile”, a adăugat el.

    Previziunile Departamentului pentru Afaceri Economice şi Sociale al ONU arată că populaţia lumii creşte în cel mai lent ritm din 1950 încoace.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

  • Naţiunile Unite: Populaţia mondială va ajunge la 8 miliarde de locuitori. Care va fi cea mai populată ţară din lume

    Populaţia lumii ar urma să ajungă la opt miliarde de locuitori la 15 noiembrie, a prognozat luni ONU într-un raport în care arată că India va depăşi China drept cea mai populată ţară de pe glob în 2023.

    Această bornă demografică globală “este un memento al responsabilităţii noastre comune de a avea grijă de planeta noastră şi un moment pentru a reflecta asupra domeniilor în care nu ne respectăm încă angajamentele pe care ni le-am luat unii faţă de alţii”, a declarat secretarul general Antonio Guterres, fără a oferi detalii.

    “Aceasta este o ocazie de a ne sărbători diversitatea, de a ne recunoaşte umanitatea comună şi de a ne minuna de progresele în domeniul sănătăţii care au prelungit durata de viaţă şi au redus dramatic ratele mortalităţii materne şi infantile”, a adăugat el.

    Previziunile Departamentului pentru Afaceri Economice şi Sociale al ONU arată că populaţia lumii creşte în cel mai lent ritm din 1950 încoace.

    Indicatorul ar trebui să ajungă la 8,5 miliarde în 2030 şi la 9,7 miliarde în 2050, atingând un vârf de aproximativ 10,4 miliarde de persoane în anii 2080, înainte de a se stabiliza la acest nivel până în 2100.

    În timp ce în mai multe ţări în curs de dezvoltare se observă o scădere netă a ratei natalităţii, mai mult de jumătate din creşterea prognozată a populaţiei mondiale în următoarele decenii va fi concentrată în opt ţări, se arată în raport – Republica Democratică Congo, Egipt, Etiopia, India, Nigeria, Pakistan, Filipine şi Tanzania.

  • Istoria se repetă?! Locuitorii din Mariupol, forţaţi să vâneze porumbei, întocmai ca la Holodomor, primul genocid al poporului ucrainean

    Populaţia din Ucraina suferă crunt, le lipsesc mâncarea şi apa. Aşa că oamenii, înfometaţi, recurg la metode disperate. Este revoltător, spun edilii locali, comparând chinul civililor cu perioada Holodomor.

    Oamenii din Mariupol pun capcane din materiale improvizate pentru a prinde porumbei, anunţă primarul oraşului, Vadim Boicenko, citat de către Pravda.

    „Pentru a putea supravieţui, locuitorii din Mariupol pun capcane pentru a prinde porumbei. Oamenii au făcut fix asta în timpul foametei (Holodomor) din perioada 1932-1933. Porumbeii pe care oamenii obişnuiau înainte să-i hrănească, acum sunt vânaţi pentru a fi mâncaţi”, spune edilul.

    Vadim Boicenko declară că ucrainenii nu ştiau ce e foamea sau lipsa apei înainte de război. „Aceste  lucruri teribile se întâmplă în secolul al XXI-lea, în inima Europei, în faţa întregii lumi”.

    Totuşi, experţii în Sănătate din Ucraina îi avertizează pe oameni, întrucât carnea de porumbel poate fi infectată, sensibili fiind mai ales vârstnicii şi copiii. Iar în multe oraşe, inclusiv Mariupol, spitalele nu mai funcţionează, iar primul ajutor nu poate fi acordat la timp, pentru a preveni îmbolnăvirea (cu histoplasmoză, encefalită, salmoneloză sau ornitoză).

    Comparaţia lui Boicenko nu este exagerată. Holodomorul (Marea Foamete) este una dintre cele mai crunte momente ale istoriei Ucrainei, un genocid ce a dus la moartea lentă şi dureroasă a 10 milioane de locuitori, la comanda lui Stalin.

     

  • Oficial ucrainean: condiţiile din Mariupol sunt „medievale”

    Condiţiile din oraşul ocupat de Rusia sunt „medievale”, a declarat vineri un consilier al primarului ucrainean din Mariupol. Locuitorii care au rămas în oraş nu au apă, îşi spală hainele în bălţi şi se îmbolnăvesc de diferite boli.

    „Mariupol este acum în medieval. Alimentarea cu apă este disponibilă doar în 2-3% din gospodăriile din oraş. Oamenii îşi spală hainele în bălţile de pe străzi. Riscul de răspândire a bolilor creşte pe zi ce trece. Există informaţii potrivit cărora oamenii vin la medici cu simptome asemănătoare dizenteriei sau holerei”, a declarat Petro Andriuşcenko la televiziunea naţională.

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat luna trecută că este îngrijorată de riscul de holeră în Mariupol, calificând situaţia de acolo drept „un pericol uriaş”.

    Andriuşcenko a mai spus că Rusia este în curs de a construi o „tabără militară” în oraş.

    „Plecarea din Mariupol este posibilă doar către Rusia. Îi sfătuim pe oameni să plece, dar pe cont propriu şi nu în coloane oficiale, iar apoi să meargă spre ţările baltice sau Georgia. Îi sfătuim pe oameni să conducă fără oprire şi să treacă graniţa cât mai repede posibil”, a mai spus consilierul ucrainean.

    Trecerea din Mariupol în teritoriul controlat de ucraineni este imposibilă, a precizat Petro Andriuşcenko.

    Cel puţin 1.348 de civili au fost ucişi în timpul bătăliei de la Mariupol, inclusiv 70 de copii, a declarat joi un înalt oficial al Naţiunilor Unite.

    „Bilanţul real al ostilităţilor asupra civililor este probabil cu mii de morţi mai mare”, a explicat Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet.

  • Românii vor cel mai mult introducerea monedei euro dintre locuitorii statelor care nu au aderat încă la ea, dar autorităţile au eşuat în acest proiect major

    Adoptarea monedei euro este susţinută, în medie, de 60% dintre locuitorii celor şapte state membre UE care nu au aderat încă la zona euro, arată rezultatele celui mai recent sondaj Eurobarometru Flash, publicat vineri pe site-ul oficial al Uniunii Europene.

    Dintre acestea, procentul cel mai ridicat în favoarea adoptării monedei euro s-a înregistrat în România (77 %), urmată de Ungaria cu 69 %. La polul opus se află Bulgaria, Cehia (44 % în ambele ţări) şi Suedia (45 %).

    Sondajul, realizat în perioada 20-29 aprilie, în Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia, a evidenţiat faptul că  mai mult de jumătate dintre participanţi (55 %) consideră că trecerea la moneda euro ar avea consecinţe pozitive pentru ţara lor.

    Totuşi, 56 % dintre respondenţi consideră că introducerea monedei euro va duce la o creştere a preţurilor.

    De asemenea, din sondaj reiese că gradul de sensibilizare cu privire la moneda unică în rândul cetăţenilor din statele membre din afara zonei euro este în continuă creştere. Astfel, 53 % dintre respondenţi se simt informaţi cu privire la euro, faţă de 51 % anul trecut şi 44 % în 2015.

    România a avut o fereastră de opor­tunitate între 2015 şi 2017, când putea so­licita oficial intrarea în antecamera zonei euro (mecanismul de schimb valutar ERM II) în condiţiile în care atunci îndeplinea toate criteriile de convergenţă nominală ins­tituite prin Tratatul de la Maastricht care privesc stabilitatea preţurilor, suste­na­bilitatea finanţelor publice şi a gradului de îndatorare, stabilitatea cursului de schimb şi nivelul ratelor dobânzilor pe termen lung. În schimb, acum România nu mai îndeplineşte toate aceste criterii.

     

     

  • Este oficial: Bucureştiul are 3 milioane de locuitori în timpul zilelor de lucru. 700.000 de angajaţi din ţară intră la companii din Capitală

    Bucureştiul s-a transfor­mat într-un Manhattan al Europei de Est când vine vorba de fluxul zilnic de navetişti. De luni până vineri începând cu 5 dimineaţa coloane de microbuze, autobuze şi maşini personale se îndreaptă spre Capitală pentru a suplimenta forţa de muncă.

    Dacă în Manhattan zilnic intră 1,6 milioane de navetişti, în Bucureşti sunt 700.000 de persoane care lucrează şi care au domiciliul în alt judeţ. Raportat la populaţia activă din judeţele respective, Bucureştiul a reuşit performanţa de a atrage aproape jumătate din aceasta din judeţul Giurgiu spre exemplu, mai bine de o treime din Călăraşi şi un sfert din Ialomiţa, Teleorman sau Dâmboviţa, judeţe unde cele mai multe localităţi se află la circa o oră – o oră şi jumătate cu maşina personală, pe o rază de circa 100 de kilometri.

    De partea cealaltă, anul 2019 a demonstrat cât de periculoasă este naveta – în acel an un camion a izbit în plin un microbuz care transporta angajaţi pentru un lanţ de supermarketuri, accident în urma căruia opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar şapte au fost rănite. Dacă dinspre Ploieşti există o autostradă şi un drum naţional cu două benzi pe sens, doar unele localităţi din Călăraşi sau Ialomiţa beneficiază de conexiune spre autostrada 2, în timp ce dinspre Dâmboviţa, Giurgiu sau Teleorman în cele mai multe cazuri există doar posibilitatea unui drum naţional cu o bandă pe sens.

    De partea cealaltă Bucureştiul nu are dezvoltată infrastructura pentru navetişti – centura ocolitoare este una nefuncţională, parcări la limita centurii nu există, iar care parcări au fost construite stau goale pentru că nu au fost amplasate unde trebuie, conform nevoilor actuale.

    Mai mult, transportul feroviar este unul lent, iar parcările publice din Capitală s-au scumpit. Mai mult, în Bucureşti au fost anulate PUZ-urile de sector, iar autorizaţiile de construire pentru noi proiecte imo­biliare au scăzut considerabil în ulti­mii doi ani, astfel încât în următorii ani singurele alternative de locuinţe noi vor fi în Ilfov, în comune cu străzi fără asfalt şi unde există blocuri cu fose septice şi puţuri de apă.

    Angajaţii cu cele mai mari salarii sunt cei din Bucureşti, Cluj şi Timiş, iar cei care câştigă cel mai prost sunt cei din Teleorman, Caraş-Severin şi Maramureş, arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică.

    Astfel, angajaţii din Bucureşti au încasat, în medie, câte 4.612 de lei net pe luna octombrie 2021, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi lună din anul 2019, cei din Cluj au ajuns la un salariu mediu net de aproape 4.300 de lei, în creştere cu 22% faţă de octom­brie 2021, perioada de dinaintea pandemiei, iar cele din Timiş au depăşit 3.830 de lei, în creştere cu 23% faţă de octombrie 2021.

    În topul judeţelor cu cele mai mici salarii medii înregistrate la nivelul lunii octombrie din anul trecut se află Teleorman, cu 2.674 de lei net în octombrie 2021, în creştere cu 12% faţă de de aceeaşi lună din anul 2019, Caraş-Severin, cu 2.687 de lei net, în creştere cu 9%, Maramureş, 2.713 de lei net, plus 8%, Suceava, cu 2.716 lei net, în creştere cu 9% faţă de octombrie 2019 şi Bistriţa-Năsăud, cu un salariu mediu net de 2.731 de lei, în creştere cu 8% în perioada menţionată.

  • Care este ţara europeană foarte săracă ce rămâne fără oameni pierzând o treime din populaţie. Se pare că această dramă o să dureze mult timp

    Pentru Republica Moldova,  a şti precis numărul locuitorilor are o semnificaţie aparte: ţara se confruntă cu o criză demografică „existenţială”, cu cel mai rapid declin al populaţiei din Europa. Trauma s-a declanşat după prăbuşirea URSS, iar de atunci, Moldova a pierdut o treime din populaţie. Fiind unul dintre cele mai sărace state europene, drama va continua mult timp.

    În vara anului 2019, Valentina Istrati, şefa secţiei recensăminte ale poplaţiei a Biroului Naţional de Statistică al Republicii Moldova a devenit, în sfârşit, un om împlinit, profesional vorbind. Nu mai trebuia să mintă. În iulie, după ani de diseminare a unor cifre imaginare, BNS a venit cu un număr realist despre câţi oameni trăiesc în (cea mai mare parte) a ţării. La 1 ianuarie 2019, Moldova avea o populaţie de 2,68 milioane de persoane. Pentru orice economie, astfel de cifre sunt importante pentru că pot arăta, spre exemplu, cât de bogată este în comparaţie cu altele – PIB per capita –, cum evoluează şi care-i este locul în lume.

    Pentru Republica Moldova, proiecţiile organizaţiilor internaţionale sunt cât se poate de sumbre.  Până la recensământul din 2018, datele despre populaţie variau în funcţie de cel care făcea estimările. La Eurostat, biroul de statistică al Comisiei Europene, populaţia Moldovei era de 3,55 milioane. La ONU, de 4,04 milioane, iar rezultatul includea regiunea separatistă Transnistria, pe care guvernul de la Chişinău nu o controlează şi care ieşise din statisticile BNS în 1998. A fost „într-adevăr dificil”, povestea Istrati pentru Balkan Insight când a fost întrebată despre cum şi de ce BNS a transmis guvernului, către Eurostat, ONU şi alte instituţii cifre care erau false – şi despre care toţi cei care ştiau câte ceva despre populaţia Moldovei intuiau că sunt greşite. Astfel de calcule dau totul peste cap.

    Deoarece estimarea privind numărul de locuitori era greşită, o mare parte din restul datelor oficiale ale Republicii Moldova, inclusiv Produsul Intern Brut pe cap de locuitor şi rata de fertilitate, au fost incorecte. Motivul pentru care cifrele despre Moldova depăşeau atât de mult realitatea a fost că BNS habar nu avea câţi oameni părăseau ţara. Astfel, a folosit cifre bazate pe recensămintele din 1989 şi 2004 şi a făcut estimări ale populaţiei fără nicio idee despre cifrele reale. Folosind metodologii vechi, a adăugat apoi la populaţia sa totală o cifră pentru persoanele raportate de diferite recensăminte ca locuind efectiv în străinătate. Aceasta însemna că cifrele utilizate înainte de iulie, deşi greşite, nu erau false în sensul necinstit deoarece BNS făcea previziuni după formule statistice, aşa cum ar fi trebuit. Instituţia pur şi simplu nu avea capacitatea de a calcula cu exactitate date vitale.

    Astfel, lipsiţi de fonduri şi expertiză, statisticienii au folosit aceste numere pentru că nu aveau altele şi pentru că nu puteau să admită pur şi simplu că nu ştiau câţi oameni locuiau în ţară. Potrivit lui Eliahu Ben Moshe, un expert israelian contractat de ONU pentru a ajuta BNS să rezolve problema, acest lucru a dus la echivalentul statistic al „dependenţei de droguri”. La recensământul din 2014, timpul şi banii s-au epuizat înainte de a fi numărată 41% din populaţia capitalei, Chişinău. Un sondaj ulterior a reuşit în cele din urmă să remedieze acest lucru şi astfel populaţia totală a fost socotită la 2,86 milioane fără Transnistria.

    Cu toate acestea, nu a existat o estimare despre câţi moldoveni au emigrat şi, prin urmare, care ar trebui să fie cifrele populaţiei între recensăminte. În iulie, noul rezultat, actualizat pentru 2019, a fost în sfârşit făcut public. S-a bazat pe date culese de poliţia de frontieră cu algoritmi de identificare a numărului imens de moldoveni care călătoresc cu paşapoarte româneşti, ruse sau de altă natură. Nu este ceva în totalitate sigur, a spus Istrati, pentru că metodologia poate identifica persoanele doar dacă au călătorit măcar o dată cu un document moldovenesc. De asemenea, transnistrenii controlează o mare parte a graniţei Moldovei cu Ucraina, aşa că nu există deloc date din acea direcţie, dar BNS consideră că acestea nu sunt suficient de mari pentru a-şi schimba estimările pe care le are acum. Iar numerele sunt importante.

    De la Marea Neagră până la Marea Adriatică, problema scăderii populaţiei este o dramă. În Moldova, este o traumă. Din 1989, populaţia sa s-a micşorat cu aproape o treime şi dacă tendinţa continuă în 15 ani ar putea ajunge la puţin peste jumătate din ceea ce era atunci. În ceea ce priveşte demografia, cifrele despre Moldova sunt cele mai înspăimântătoare din întreaga Europă. O astfel de pierdere devastatoare de populaţie provoacă deja probleme grave, cum ar fi lipsa forţei de muncă şi de profesionişti – medicii, profesorii –, dar aceste probleme afectează şi alte părţi ale Europei postcomuniste. Ceea ce este diferit este că scăderea populaţiei în Moldova a început să fie descrisă în termeni existenţiali. Încă de la obţinerea independenţei în 1991, Moldova a fost devastată de tulburări politice, sărăcie şi corupţie la scară mare. De asemenea, ţara a fost divizată între cei care îşi doresc un viitor legat de cel al UE şi de Occident, iar aici intră şi cei care doresc unirea cu România, şi cei care vor legături mai strânse cu Rusia.

    Dar când Aureliu Ciocoi, ministrul de externe şi fost premier, spune că ţara mai la dispoziţie are aproximativ un deceniu pentru a-şi rezolva problemele, el are în vedere şi pierderea de populaţie. „Misiunea noastră”, a spus Ciocoi pentru BIRN, „este să ne asigurăm că Moldova rămâne un stat viabil”. Mulţumită noilor estimări privind emigrarea, în 2019 s-a constatat o pierdere masivă de 1,8% din populaţie faţă de anul precedent. Cifra pentru 2019 nu include Transnistria, dar dacă este luată în calcul o estimare aproximativă a numărului de persoane din regiunea separatistă, populaţia întregii Moldove ar fi de aproximativ trei milioane. Un studiu al Fondului pentru Populaţie al ONU şi al Centrului de Cercetare Demografică din Moldova estimează că până în 2035 populaţia ţării, fără Transnistria, se va micşora la 2,08 milioane, o scădere cu 22,38% faţă de 2019. Dacă s-ar presupune că populaţia Transnistriei s-a redus şi ea cu aproximativ un sfert şi până atunci va ajunge la aproximativ 300.000, populaţia întregii ţări va fi scăzut cu 45% în raport cu nivelul din 1989. Chiar înainte de colapsul Uniunii Sovietice în 1991, câteva mii de evrei moldoveni au reuşit să plece în Israel, iar emigrarea lor a crescut masiv ca număr la începutul anilor 1990.

    Acum a mai rămas doar o frântură din ceea ce odinioară era o uriaşă comunitate basarabeană de evrei. La începutul anilor 1990, alţii, în special ruşi şi ucraineni, au îngroşat conturul a ceea ce se numeşte perioada „migraţiei etnice”. Zeci de mii au fost apoi strămutaţi intern şi peste graniţele ţării de conflictul violent din 1992, în care Rusia a susţinut secesiunea entităţii statale  nerecunoscute de nimeni şi cunoscute ca Transnistria. Deschiderea frontierelor Moldovei şi prăbuşirea vechii economii sovietice au încurajat iniţial la un număr mare de moldoveni să călătorească în străinătate mai degrabă ca mici comercianţi decât ca migranţi. Apoi, în 1998, pe măsură ce criza financiară din Rusia a produs noi unde de şoc în întreaga regiune, moldovenii au început să plece în număr mare pentru a locui în marile oraşe ale Rusiei, unde era de lucru, în special în comerţ şi în construcţii, dar şi în alte părţi ca muncitori sezonieri.

    Tot atunci, moldovenii au început să exploreze pentru prima dată Occidentul, un număr mare de oameni începând să lucreze ilegal, mai ales în Italia, unde le-a fost uşor să înveţe limba italiană. Deşi pentru a merge în Rusia nu erau necesare vizele, pentru ţările occidentale acestea erau greu de obţinut. Şi în timp ce România permitea ca majoritatea moldovenilor să poată obţine cetăţenia română cu uşurinţă, interesul iniţial a fost extrem de redus  deoarece românii nu puteau călători în Vest pentru a munci. Bulgaria oferea, de asemenea, paşapoarte unui număr mic de etnici bulgari din Moldova, plus membrilor comunităţii minoritare găgăuze. În 2002, o amnistie în Italia a dat moldovenilor care lucrau ilegal posibilitatea de a intra în legalitate şi de a-şi aduce familiile. Aceasta a fost prima deschidere majoră pentru emigrarea legală într-o ţară occidentală. În 2007, România a aderat la Uniunea Europeană, dar românii nu au putut lucra legal în toate ţările UE timp de câţiva ani. Totuşi, de acum înainte, dacă ar dobândi paşapoarte româneşti, moldovenii ar putea lucra oriunde ar putea şi românii. Dar, făcând acest lucru, însemna că ei apăreau în statisticile străine ca români şi astfel numărul lor era aproape imposibil de urmărit.

    În 2014, moldovenii au primit dreptul de a călători fără viză în zona Schengen a UE, ceea ce însemna că oricine, chiar şi fără paşaport românesc sau bulgar, putea să călătorească acolo şi să lucreze ilegal dacă dorea. Pentru statisticieni este o mare provocare să stabilească în ce ţări au plecat moldovenii şi câţi. Diaspora moldovenească este estimată la 800.000 – două milioane de persoane. Până la mijlocul anilor 2000, în Rusia se duceau mai mulţi decât în Occident, dar acum majoritatea celor care pleacă să trăiască şi să lucreze în străinătate se îndreaptă spre Vest. Potrivit sociologului Vadim Pistrinciuc, aproximativ o jumătate de milion de moldoveni locuiau în anii de dinainte de pandemie în Rusia, dintre care mulţi au cetăţenie rusă. Ministerul român de Externe estimează că încă o jumătate de milion de moldoveni au cetăţenie română, dintre care aproximativ jumătate se crede că locuiesc în România. Statisticile italiene arată că în Italia trăiesc 125.285 de moldoveni, dar nimeni nu ştie câţi dintre cei 1,2 milioane de români înregistraţi acolo sunt moldoveni sau câţi moldoveni sunt printre cei 1,78 milioane de români înregistraţi în Spania, Germania şi Marea Britanie.

    Având în vedere nivelul scăzut al salariilor din Moldova, ceea ce este extraordinar nu este doar numărul mare de moldoveni care pleacă, ci şi volumul mare de oameni care vin şi pleacă, potrivit lui Eliahu Ben Moshe, expertul israelian care ajută Biroul Naţional de Statistică. În 2017, de exemplu, 159.000 au plecat din ţară, dar aproape 110.000 s-au întors, adică o pierdere netă de 49.400 de oameni. În 2016, 153.200 au plecat, dar s-au întors 107.200, adică o cifră netă de emigrare de aproape 46.000. „Acesta este un exod”, spune Ben Moshe. „Vorbim de un nivel foarte ridicat de emigrare.” El crede că aceste cifre sunt atât de mari încât „contestă definiţia migraţiei” şi că vede aceasta ca pe „o nouă versiune a navetismului”. Aceasta înseamnă că, deşi 2,68 milioane ar putea fi prima cifră de încredere în ultimii ani pentru populaţia Moldovei controlate de guvern, numărul de persoane prezente efectiv în ţară în orice moment ar putea fi mult mai mic. Din Moldova şi până în Croaţia, emigraţia este doar o parte a problemei demografice – cealaltă arată o natalitate scăzută şi o populaţie îmbătrânită.

    Până în iulie 2019, însă, cifrele publicate în Moldova erau greşite, deoarece au fost calculate utilizând un număr mult mai mare al populaţie rezidente decât era cazul în realitate. Spre exemplu, se credea că femeile din Republica Moldova au doar 1,28 copii (statistic), ceea ce ar face ca rata fertilităţii din Moldova să fie una dintre cele mai scăzute din lume. Numărul a fost recalculat la 1,82, nivel mai mic decât cel de 2,1 necesar pentru a înlocui generaţiile dintr-o populaţie, dar mai mare decât nivelul de 1,71 din România şi decât media UE de 1,59. Totuşi, din 1999, în fiecare an au murit mai mulţi moldoveni decât s-au născut, ceea ce înseamnă că, chiar şi fără emigrare, populaţia ţării s-ar micşora. În 2018, au existat 34.738 de născuţi vii pe teritoriul controlat de guvern şi 37.303 decese. Recalcularea cifrelor populaţiei Moldovei a relevat, de asemenea, că speranţa de viaţă este mai mică decât se credea.

    Înainte de pademie, indicatorul era de 70,6 ani, dar exista un decalaj mare între bărbaţi şi femei. Speranţa de viaţă pentru bărbaţi era de 66,2 ani, iar pentru femei este de 75 ani. Acestea sunt cifre similare cu cele din Rusia, Belarus şi Ucraina şi, în special pentru bărbaţi reflectă alimentaţia necorespunzătoare, consumul de alcool şi fumatul. Adică sărăcia. Bătrânii, dintre care o mare parte se bazează pe remiterile din străinătate pentru a trăi decent, sunt, de asemenea, cei mai vulnerabili şi predispuşi la sărăcie din Moldova, a spus Eduard Mihalas de la Fondul ONU pentru Populaţie. În timp ce populaţia îmbătrâneşte, aşa cum se întâmplă peste tot în Europa, situaţia din Moldova nu este – şi nu va fi – din punctul de vedere al îmbătrânirii la fel de dramatică ca în multe alte ţări, deoarece din ce în ce mai multe familii întregi pleacă în străinătate, ceea ce înseamnă o proporţie mai mică de persoane în vârstă în viitor.

  • Conferinţă Sierra Quadrant: Cum poate România să evite scăderea demografică, când în cel mai optimist scenariu va ajunge o ţară cu 15 milioane de locuitori în 2050

    România va ajunge la o populaţie de doar 15 milioane de locuitori până în 2050, într-un scenariu optimist, cu 4 milioane de persoane mai scăzută decât în prezent, arată concluziile unei conferinţe organizate de Sierra Quadrant, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa insolvenţei din România.

    ”În scenariul pesimist, România va avea la jumătatea acestui secol doar 13 milioane de locuitori”, arată una dintre concluziile conferinţei online „15 milioane de români în 2050. Ce şanse mai are România să evite implozia demografică”, organizată de Sierra Quadrant.

    Scăderea populaţiei din cauza migraţiei externe, dar şi scăderea accentuată a natalităţii din România în ultimii ani sunt principalii factori care conduc la scăderea populaţiei, iar acest fenomen va avea un impact semnificativ pe toate planurile, dar mai ales în economie.

    Experţii în demografie şi migraţie au spus, de mulţi ani, că România nu are o cercetare actualizată privind motivele pentru care tinerii emigrează şi ce măsuri i-ar putea determina să se întoarcă acasă, iar acest lucru devine o vulnerabilitate pentru economie.

    ”Problemele pe care le are România, în materie de declin demografic, sunt problemele ţărilor sărace din Uniunea Europeană, iar o bună parte din sărăcia României vine din politici publice insuficient fundamentate ştiinţific”, a spus prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială. El a mai precizat că veniturile mai reduse în raport cu statele europene occidentale nu reprezintă principala cauză pentru care tinerii cu educaţie aleg să plece din România.

    Societatea românească va trebui să fie pregătită „pentru acceptarea ideii că vom avea fluxuri migratorii nu doar de componentă etnică românească”, a afirmat  profesorul universitar Bogdan Murgescu de la Facultatea de Istorie a Universităţii  Bucureşti, în cadrul aceluiaşi eveniment.

    Anual, 200.000 de români, echivalentul populaţiei unui oraş mare, pleacă în străinătate în căutarea unor locuri de muncă mai bine plătite. Pe lângă politici legate de oprirea migraţiei şi măsuri care să stimuleze o parte dintre cei 4 milioane de români de peste hotare să se întoarcă acasă, România are nevoie de programe care să încurajeze creşterea natalităţii.

    ”Situaţia demografică a României este dramatică, în condiţiile în care la sporul natural negativ se adaugă fenomenul puternic de migraţie, iar soluţiile pentru inversarea trendului demografic constau în politici de stimulare a natalităţii şi crearea mediului adecvat pentru reîntoarcerea unei părţi din diaspora”, a afirmat vicepreşedintele PNL Robert Sighiartău în cadrul evenimentului.

    Totuşi, există unele programe aflate pe masa Guvernului care ar putea stimula o creştere a natalităţii.

    Programul de fertilizare in vitro (FIV) destinat cuplurilor infertile va intra „foarte curând” în şedinţa de Guvern şi va deveni funcţional după rectificarea bugetară din această vară, a anunţat Gabriela Firea, ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, în cadrul dezbaterii „15 milioane de români în 2050. Ce şanse mai are România să evite implozia demografică”, organizată de Sierra Quadrant.