Tag: Liviu Dragnea

  • Vicepremierul Dragnea: Fiscalitatea nu se reduce în 2013, nu ne permitem să dăm peste cap echilibrul bugetar

    Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al dezvoltării, nu este atât de categoric precum unii dintre colegii săi când vorbeşte despre ipoteza reducerii TVA, dacă nu la toate alimentele de bază, măcar la pâine. De un lucru este sigur numărul doi în Guvern: în acest an nu va fi redusă nici valoarea generală a TVA şi nu vor scădea nici contribuţiile la asigurări sociale. Demnitarul spune cu francheţe: Guvernul nu-şi permite să ia măsuri care să dezechilibreze situaţia veniturilor şi a cheltuielilor statului, care este, în opinia sa, foarte bună din toate punctele de vedere.

    „Este o discuţie despre reducerea TVA la produsele de bază în a doua parte a anului. Dacă vă referiţi la TVA în general, nu cred că ne putem permite anul acesta să reducem TVA. Nu s-a discutat în Guvern şi nici nu cred că se va putea anul acesta. Suntem într-o situaţie destul de bună, în care România este stabilizată. A apărut o creştere economică importantă în context european general, o pozitivare a balanţei comerciale, ceea ce este foarte bine şi ar fi păcat ca acum să luăm nişte măsuri care să dezechilibreze situaţia aceasta, care este foarte bună din toate punctele de vedere. Deci nu cred că anul acesta putem să ne permitem să reducem TVA“, a declarat ieri Dragnea.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Dragnea: Salariile din administraţia publică vor fi mărite

    Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice Liviu Dragnea a declarat vineri că salariile din administraţia publică va trebui mărite, „poate“ şi cel al preşedintelui Traian Băsescu, iar într-un termen de 2-3 luni Guvernul va şti de câţi angajaţi este nevoie în sistemul public. „Va trebui să mărim salariile din administraţia publică, la primari, consilieri, poate şi lui Traian Băsescu. Când vom ajunge la normativele de personal şi standardele de cost, nu vorbim de ani, ci de 2-3 luni, vom vedea de câţi angajaţi vom avea nevoie în sistemul public şi ce nivel de salariu este necesar. Vorbim de oameni care ştiu ce au de făcut, nu de oameni care au cumpărat o diplomă“, a afirmat Dragnea într-o conferinţă. Ministrul economiei Varujan Vosganian, prezent în conferinţă, a spus că salariul mediu net în instituţia pe care o conduce este mic, de 1.600 lei lunar. Un participant din sală a comentat afirmaţiile lui Vosganian, afirmând că nu ştie ce caută Traian Băsescu în funcţia de preşedinte având un salariu atât de mic, susţinând că el nu s-ar da jos din pat pentru o astfel de remuneraţie. După intervenţia participantului, Dragnea a spus că nici el nu ştie ce caută Băsescu la conducerea ţării, completându-şi afirmaţia, după o pauză, „cu un astfel de salariu“.

    Mai multe pe zf.ro

  • Guvernul face un comitet pentru oameni mai buni în administraţia publică

    Premierul Victor Ponta a dispus înfiinţarea unui comitet condus de vicepremierul Liviu Dragnea care să propună măsuri pentru “creşterea atractivităţii” funcţiei publice şi eficientizarea utilizării resurselor umane în sectorul public, dar care va analiza şi numărul de personal necesar administraţiei. Comitetul va avea ca obiectiv stabilirea unor măsuri pentru dezvoltarea resurselor umane în administraţia publică şi care să asigure transparentizarea recrutării şi creşterea atractivităţii funcţiei publice, precum şi eficientizarea utilizării resurselor umane, conform deciziei semnate, miercuri, de şeful guvernului. Noua structură va fi formată din miniştrii finanţelor, muncii, justiţiei, fondurilor europene şi bugetului, incluzându-i şi pe secretarul general al guvernului şi pe preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Comitetul va avea ca atribuţii analizarea Legii salarizării unitare, a Statutului funcţionarului public şi a Codului muncii, în vederea identificării “constrângerilor şi dificultăţilor în implementare”, analizarea numărului de personal necesar pentru realizarea sarcinilor, identificarea domeniilor în care numărul de personal este insuficient, dar şi dezvoltarea unui set de indicatori de performanţă măsurabili în domeniul resurselor umane. Comitetul va analiza situaţia resurselor umane din fiecare minister, instituţie şi autoritate publică şi va prezenta guvernului informări periodice.

    Mai multe pe zf.ro

     

  • Ministrul Liviu Dragnea a luat la Dezvoltare un turn de 11 etaje situat lângă Piaţa Unirii

    O clădire de birouri cu 11 etaje situată în centrul Capitalei, în apropierea Pieţei Unirii, şi în care Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) ar fi trebuit să îşi amenajeze un nou sediu a fost “transferată” către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus de către liderul PSD Liviu Dragnea. Imobilul, în care iniţial trebuia amenajate apartamente de lux, a fost cumpărat de ISC pentru 10,9 milioane de euro la stadiul de structură de beton în 2007, în mandatul premierului Călin Popescu-Tăriceanu, când economia şi piaţa imobiliară erau “pe val”. Ulterior, împotriva conducerii ISC, DNA a deschis un dosar de urmărire penală pentru această tranzacţie, dar clădirea situată la intersecţia bulevardului Corneliu Coposu cu strada C.F. Robescu a rămas în proprietatea statului care a finalizat lucrările şi ar putea deveni noul sediu al ministerului condus de Liviu Dragnea. “Imobilul (de la adresa C.F. Robescu, nr. 23 -n.red.) este «împrumutat spre folosinţă gratuită» Ministerului Dezvoltării Regionale”, au precizat pentru ZF reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii, în timp ce oficialii de la Ministerul Dezvoltării nu au precizat până la închiderea ediţiei ce utilitate vor da imobilului.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

     

  • Cine este Cătălina Elena Ştefănescu, deputatul cu numărul 317: vorbeşte trei limbi străine şi a studiat la Moscova

    Ce nu se ştia este că vorbeşte trei limbi străine, că a studiat la Moscova, că este olteancă şi că a preferat, spre deosebire de unii colegi din PSD, să nu îşi umfle CV-ul cu unele studii pe care încă nu le-a finalizat cu diplomă, scrie Gândul.

    În campania electorală, împotriva ei s-a lansat o poză veche, care i-a pecetluit renumele: o tânără dansatoare lascivă, agăţată de gâtul secretarului general al PSD şi actual vicepremier Liviu Dragnea. Aşa ar fi intrat Cătălina Ştefănescu în politică. Nimic mai greşit, spune ea.

    “S-au spus multe răutăţi. S-au dat poze în care nu eram eu. Acum vă puteţi da seama că nu eram eu, pentru că mă vedeţi. Era o dansatoare profesionistă, brunetă, mult mai înaltă decât mine, era un eveniment la care eu nici măcar nu am participat. Vi se pare că acum 4 ani, adică la 20 de ani, aş fi putut arăta ca la 35?”, râde cochet Cătălina Ştefănescu, când o întrebi dacă a valsat primii paşi în politică alături de Liviu Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DNA: 67 de persoane urmărite penal pentru fraude la referendum. Printre ele, observatori şi membri de partid care l-au ajutat pe Liviu Dragnea

    Procurorii anticorupţie precizează, într-un comunicat remis marţi, că au început urmărirea penală faţă 67 de persoane care au luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie.

    Dintre acestea, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), 49 au fost preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

    Alte 18 persoane au fost, la referendum, observatori din partea unei organizaţii neguvernamentale, având însă şi calitatea de membri ai unui partid, aceştia fiind acuzaţi de fals în declaraţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro