Tag: la

  • Retailul, la apogeul luxului

    “O lada cu vin pe un vas de croaziera din Marea Caraibelor in 12 ore, va rog!” Asa arata acum cerintele consumatorilor din industria de retail, iar ofertantii fac imposibilul pentru a le indeplini. Produsele exclusiviste ale caror etichete arata preturi exacerbate nu mai sunt suficiente unei industrii consumiste centrata pe nevoile clientului. Asa ca retailerii de lux au adaugat retetei succesului lor mici artificii menite sa faca orice client sa se simta VIP.
    “Retailerii de lux au inteles ca esenta succesului este mentalitatea pe care o intalnesti in hoteluri ca Ritz Carlton”, apreciaza Milton Pedraza, CEO al companiei de research Luxury Institute din New York. Intr-un secol in care fidelizarea clientilor e un must-have pentru a supravietui pe piata, ofertantii de produse de lux ca Henri Bendel din New York sau Harvey Nichols din Londra au apelat la personal shoppers si livrari la domiciliu pentru a duce la implinire chiar si dorintele celui mai capricios client. Atractia principala a magazinului Henri Bendel din New York o reprezinta nu cele patru etaje ticsite cu articole vestimentare de lux, ci consultantul in fashion Michael J. Palladino. De 18 ani, acesta ajuta clientii sa se decida asupra tinutei perfecte, avand nevoie doar de o consultatie initiala pentru a sti pentru totdeauna ce li se potriveste. Serviciile sale de asistenta sunt gratuite, insa rezervarea unui loc pentru prima intrevedere este absolut necesara.
    Servicii similare sunt oferite si de magazinul Colette din Paris, Christian Louboutin, Ferragamo sau Cartier. Dar customer care-ul de inalta clasa nu se aplica doar in domeniul modei. Restaurantul Dean and Deluca din New York, un fel de Mecca a gastronomiei, livreaza adevarate festinuri la comanda, fara costuri suplimentare, iar distribuitorul de vinuri nobile Wally’s din Los Angeles livreaza soiurile la orice destinatie ceruta de client, fie ca e vorba de resedinta acestuia sau un iaht din largul marii.

  • Case nemtesti la cheie

    Max Bogl, unul dintre constructorii germani de top, va investi 10 milioane de euro pentru productia de case standardizate din prefabricate, care sa fie livrate la cheie clientilor de pe piata romaneasca. Casele vor avea suprafete cuprinse intre 150 si 200 metri patrati si vor fi livrate in doua-trei luni clientilor cu venituri medii si mari. Sistemul de case standardizate, presupunand montarea de pereti din prefabricate in doar doua-trei zile pe o fundatie construita ulterior, urmata de finisarea in maxim doua luni, este deja un concept de succes in Germania, pe care Max Bogl vrea sa il implementeze in doi ani si in Romania. Compania este prezenta pe piata romaneasca din 2003 si deruleaza anual afaceri de circa 1 miliard de euro. Printre acestea se numara amenajarea aeroportului din Sibiu, proiect ce valoreaza 40 milioane de euro, modernizarea liniilor de tramvai din cateva zone din Capitala, prin initierea sistemului Light Rail de reducere a vibratiilor produse de tramvaie, precum si lucrari de infrastructura la tronsoanele de autostrada Drajna-Fetesti si Fetesti-Cernavoda. Pentru anul 2007, Max Bogl estimeaza o cifra de afaceri de 65 milioane de euro, cu 50% mai mare ca in 2006.

  • Asia bate America la mall-uri

    Piata asiatica de real estate se confrunta cu un paradox imobiliar: daca la nivel mondial, in special in America de Nord, boom-ul mall-urilor este un trend care a apus, in tari ca Malaiezia, Filipine, China si, de curand, India exista o adevarata frenezie a mall-urilor. In topul celor mai mari mall-uri din lume, alcatuit de Forbes, componenta asiatica predomina clar asupra celei occidentale: 8 din primele 10 mall-uri ale lumii inseamna 2,5 milioane de metri patrati care se adauga spatiului total de shopping al Asiei. Dintre acestea, sase au fost construite dupa 2004.
    Inca de atunci conceptul de mall in Asia a evoluat cu mult peste modelul american. In timp ce mall-urile din America sunt inghesuite intr-o era a cutiilor de shopping, spatiile comerciale din orase ca Beijing sau Guangzhou in China si Kuala Lumpur in Malaiezia imprumuta tot mai mult din aerul de Ritz Carlton. South China Mall din Dongguan si Golden Resources Mall din Beijing, care ocupa locurile unu si doi in topul mondial, gazduiesc o multime de atractii, de la parcuri tematice de joaca pentru copii pana la mori de vant.

  • Mix de manageri la BCR

    Dupa preluarea de catre Erste Bank, BCR a lansat 40 de proiecte pentru integrarea in grupul austriac, printre care si un proces de reorganizare la nivel de management si personal. Seful departamentului de HR al Erste Bank, Rupert Dollinger (foto), considera ca solutia necesara pentru transferul eficient de cunostinte este mixul intre echipa locala si cea straina pe o perioada de cel putin 3 ani.
    Astfel, noua echipa de la conducerea BCR va include atat manageri romani, cat si expati. Coordonarea proiectului de reorganizare este insa in mainile unui manager roman, Florentina Dutu, care de la 1 martie 2007 este noul director de resurse umane al companiei.
    Dutu a fost director executiv la Murray Alexander and Company, una dintre companiile care i-au asistat pe austriecii de la Erste Bank in procesul de privatizare a BCR. Ea va fi asistata de doua persoane din departamentul de HR al grupului austriac si va fi supervizata de Rupert Dollinger, Head of Human Resources la Erste, si Nicolae Danila, presedinte executiv al BCR.
    La nivel de personal, proiectul vizeaza deschiderea de 125 de sucursale noi, adica angajarea a 500-600 de persoane, dar si reducerea numarului de angajati din zona de back-office, ca urmare a centralizarii functiilor de procesare.
    La nivel de top-management, din noua echipa mai fac parte cehul Martin Skopek in functia de vicepresedinte pe retail, Oana Petrescu, vicepresedinte pe organizare si operatiuni IT, iar Helmut Hintringer, fost CFO la Erste Bank Ungaria, asteapta autorizatia BNR pentru a prelua responsabilitatea asupra managementului riscului.

  • Cu managerul la coach

    Pe canapea sau la birou, nici nu conteaza unde are loc “antrenamentul” managerilor. Cum nu conteaza nici trecutul, nici viitorul lor. De fapt, managerii romani investesc chiar si 180.000 de euro doar pentru
    a putea discuta cu un coach despre cum sa traiasca prezentul.

    Primul meu contact cu coaching-ul dateaza din 1998, cand l-am avut drept coach pe Alain Cardon, in prezent Master Coach la ICF (Federatia Internationala de Coaching)”, dezvaluie Catalin Ionescu, presedintele Codecs, despre experienta pe care a avut-o. Dar coaching-ul a aparut in lume de peste 15 ani, iar de 10 ani se dezvolta exponential, pentru ca gandirea de business s-a dezvoltat foarte mult. “Managerii vor sa gaseasca solutiile lor la problemele pe care le au, nu sa aplice niste solutii impuse de altcineva”, este de parere Mihai Stanescu, business & life coach la RoCoach, companie pe care a infiintat-o in 2003, fiind si singurul membru roman al International Federation Coach (ICF – principalul organism care reprezinta profesia de coach).
    Ionescu spune ca a inceput sa faca sedinte de coaching in momentul in care a inteles cum functioneaza si la ce rezultate te poti astepta. “Se vad rezultatele mai ales la lucrul in echipa, chiar daca am participat la un numar redus de sedinte de coaching pe an”, spune acesta. Ionescu a lucrat si cu Mihai Stanescu mai bine de un an, iar de-a lungul a 3-4 ani a investit in coaching peste 180.000 de euro. “La nivel personal suma a fost decenta, dar si evremurilee erau altele. Acum tarifele sunt mai mari si este normal sa fie asa. Oricum cateva mii de euro pe an este absolut normal sa-ti permiti sa investesti in dezvoltarea ta, mai ales daca ai pretentia ca ai atins un nivel inalt profesional si/sau social”, spune Ionescu.

    Randamente de 500%
    Este profitabil sa investesti in coaching? Potrivit studiilor de specialitate, da. Dar multi sunt de parere ca este foarte greu sa stabilesti profitabilitatea acestei investitii. “In lume s-au facut diverse studii cu privire la profitabilitatea coaching-ului si, potrivit acestora, randamentul de recuperare a investitiei este de 200-300%, iar uneori depaseste 500%. Dar coaching-ul lucreaza cu lucruri intangibile, astfel ca este foarte greu de masurat profitabilitatea unei astfel de investitii”, este de parere Mihai Popa-Radu, executive coach la Seeds for Success, compania pe care a fondat-o in anul 2005 si membru al European Coaching Institute (o alta organizatie profesionala, mai mica decat ICF). Ionescu crede de asemenea ca este destul de dificil de masurat profitabilitatea coaching-ului. Nu stie cat a castigat investind in coaching, dar spune ca, cel putin, si-a recuperat investitia.
    “A-ti pune problema recuperarii investitiei este foarte bine. Evident ca eu consider ca mi-am recuperat-o, desi uneori e greu de pus o valoare in dreptul unui rezultat precum: eM-am lasat de fumate.
    Ce pret are sanatatea? Pentru unii, niciunul. Ce pot sa spun este ca nu este ieftin, desi este un proces ce se adreseaza oricui, nu doar directorilor sau sefilor de companii. Dar daca ar fi ieftin, putine ar fi si rezultatele obtinute”, spune Ionescu.

    Autodescoperirea
    Cea mai simpla definitie a coaching-ului ar fi: o tehnica de dezvoltare la nivel personal sau profesional. Insa inca se mai face confuzia intre coaching, training sau consultanta. Mai mult, un coach poate fi confundat adesea cu un psiholog. Si chiar daca cei doi coach-i, Mihai Popa-Radu si Mihai Stanescu, au si studii psihologice, pentru a practica aceasta meserie au urmat cursurile de specialitate ale unor scoli din strainatate si au fost acreditati de una din cele doua asociatii internationale de coaching – ICF sau ECI. “Coaching-ul este o modalitate prin care, interactionand cu un client, acesta se poate cunoaste mai bine”, este definitia data de Mihai Popa-Radu. Mihai Stanescu face o analogie cu fenomenul Internet cand incearca sa defineasca aceasta activitate care devine un trend la nivel mondial. “Coaching-ul presupune o relatie noua si, la fel ca Internetul, a luat amploare foarte repede”, spune acesta. “Coach-ul se uita la felul in care clientul sau face lucrurile, nu la ce face – ce face este responsabilitatea lui”, adauga Stanescu. “Menirea unui coach nu este aceea de a da sfaturi, care este mai degraba rolul unui consultant, ci de a pune intrebari pertinente care sa-l faca pe client sa se descopere si sa isi dea propriile raspunsuri la problemele pe care le are”, completeaza Popa-Radu. Cei doi coach-i cred ca intr-o relatie de coaching este foarte importanta increderea clientului in coach-ul lui si lipsa de prejudecati a acestuia din urma pentru ca, spune Stanescu, “un coach nu judeca actiunile clientilor”. “Spre deosebire de training, coaching-ul da posibilitatea individului de a determina singur ceea ce este mai bine pentru el, la un nivel foarte personal. Coach-ul trebuie sa lucreze cu eintreaga persoanae pentru a putea ajuta fiecare client sa fie mai bun ca om si ca businessman”, potrivit MetrixGlobal, o firma care a facut un studiu de masurare a profitabilitatii investitiei in coaching.

    300 de euro sedinta
    De ce investesc managerii in coaching? “Pentru ca este eficient”, este raspunsul lui Stanescu. Iar aceasta eficienta s-ar scrie in cifre astfel: randamentul investitiei incepe de la 150%, spre deosebire de training – 75-80 de procente. De altfel, 96% dintre clienti apeleaza din nou la coaching cand se confrunta cu alte probleme (potrivit unui studiu facut de ICF). Cand ai o problema sau ti se pare ca ai o problema, coach-ul te ajuta sa o definesti mai bine, sa o plasezi in spectrul preocuparilor corect, sa generezi solutii si planuri de actiune. Dupa care sa stabilesti impreuna cu el, cum masori rezultatele interventiei, cand si cu ce indicatori. “In felul acesta am facut unele schimbari in firma, asa mi-am schimbat fundamental stilul de management si chiar un anume fel de a privi viata”, marturiseste Ionescu.
    O sedinta de coaching poate dura intre 45 de minute si 2 ore, in functie de problemele clientilor. Si tot in functie de motivele pentru care un manager apeleaza la un coach, se stabileste si tariful pe sedinta, care poate varia intre 120 si 300 de euro.
    La fel variaza si durata unui “tratament”. Spre exemplu, pentru o problema de time management se fac intre 8 si 12 sedinte, iar pentru schimbare de comportament este nevoie de mult mai multe sedinte. “Totusi, pentru ca sedintele de coaching sa dea rezultate este nevoie de regularitate si continuitate”, spune Stanescu. Dar si aceasta regularitate este relativa, pentru ca sunt clienti care fac sedinte de coaching saptamanal, in timp ce altii stau de vorba cu un coach o data pe luna, dupa cum au declarat Popa-Radu si Stanescu. Sedintele de coaching pot fi individuale, de grup sau de echipa.
    “Diferenta dintre grup si echipa este aceea ca grupul poate fi format din oameni care nu lucreaza neaparat impreuna dar care au o problema comuna, in timp ce echipa este formata de oameni care lucreaza impreuna”, spune Stanescu. Popa-Radu prefera insa sedintele individuale, deoarece o sedinta de coaching in grup presupune ca toti participantii sa doreasca sa se deschida in fata celorlalti participanti. De altfel, Popa-Radu crede ca un manager nu poate juca rolul de coach cu angajatii sai pentru ca “nu poate exista acea deschidere si incredere din partea angajatilor, iar managerul nu poate fi lipsit de prejudecati in legatura cu subalternii sai”.

    Coach, consilier sau terapeut?
    Exista cazuri in care un client poate renunta la coaching, iar motivele sunt legate de dorinta clientului de a se schimba, unii dintre ei realizand pe parcursul relatiei de coaching ca nu sunt pregatiti pentru o schimbare, sau de realizarea coach-ului ca respectivul client are nevoie de un alt fel de “ajutor” precum consilier sau terapeut. Dar la fel de bine si un coach poate renunta la clientul sau in cazul in care acesta nu-si respecta obligatiile contractuale sau atunci cand coach-ul crede ca acel client poate deveni dependent de procesul de coaching. In plus, un coach poate refuza colaborarea cu un client in conditiile in care isi da seama ca intentia clientului nu este cea enuntata, avand alte motive care l-au determinat sa apeleze la un coach si nu faptul ca doreste intr-adevar sa schimbe ceva.

    Cand se renuntala coaching?
    atunci cand obiectivul propus a fost atins
    cand se realizeaza, la un moment dat, ca de fapt clientul nu este pregatit pentru a realiza schimbarea necesara pentru atingerea obiectivelor propuse
    cand, de comun acord cu coach-ul, concluzioneaza ca are nevoie de serviciile unui terapeut/consilier etc.
    cand clientul nu isi onoreaza angajamentele (prin nerespectarea programului de intalniri ?si/sau prin neimplicarea serioasa in procesul de coaching, cand nu isi respecta obligatiile financiare), in acest caz coach-ul fiind cel care renunta la relatia de coaching
    atunci cand sesizeaza crearea unei posibile relatii de dependenta a clientului de procesul de coaching

    Interviu cu un coach

    In momentul in care un manager isi da seama ca are nevoie de un coach, ar trebui sa stie ce anume sa il intrebe pentru a fi sigur ca alege un coach “real” (acreditat, cu studii de specialitate). Sunt multi oameni care se dau drept coach-i, dar care nu sunt acreditati sau care practica coaching-ul ca activitate conexa – gen terapie, consultanta, resurse umane, training etc., nu ca activitate de sine statatoare. Astfel, Mihai Popa-Radu, executive coach la Seeds for Success, propune 10 intrebari pe care un manager ar trebui sa le adreseze unui coach pe care doresc sa-l selectioneze:

    De cata vreme practica coaching-ul ca activitate de sine statatoare si remunerata ca atare?
    Cum descrie coaching-ul si cum prezinta diferentele intre coaching si alte discipline conexe (gen terapie, consultanta, consiliere, training etc.)?
    Pe ce tip de coaching s-a specializat si in ce fel (life coaching vs. executive/business coaching)?
    Care este diferenta intre ele si ce l-a determinat sa aleaga?
    Ce forme de instruire specifice pe coaching a urmat?
    Cati clienti platitori a avut pana acum? Cati clienti platitori are in momentul de fata?
    Cate ore platite de coaching are la activ?
    Cam care este durata medie a unui contract de coaching…(atat ca numar de ore cat si ca numar de saptamani)?
    Ce referinte de la clientii actuali sau din trecut poate oferi?
    In ce situatii clientii au renuntat la coaching?
    In cazul unui executive coach, intrebati ce experienta practica de management/leadership are (daca si ce pozitii de management a detinut, ce tipuri de echipe a condus, ce provocari profesionale relevante a intampinat si cum le-a rezolvat).
    In ce conditii nu accepta un client?

  • Finantistul de la cablu

    Se spune ca cel mai scurt drum catre fotoliul de CEO trece prin biroul alaturat… cel de CFO. Ce face insa un CFO (director financiar) pana sa ajunga acolo? Sau alta intrebare: vor finantistii de top sa ajunga directori executivi? Care le sunt atributiile, cu cate meeting-uri isi umplu ziua si ce hartii pretioase trebuie sa semneze pentru asta?

    TARGET a petrecut o zi intreaga in umbra directorului financiar al grupului UPC – Astral, Dragos Tanase. L-am insotit, dimineata, in fata oglinzii, sa aranjam nodul de la cravata, l-am urmarit in meeting-uri si in pauza de pranz, si l-am condus acasa intr-o dupa-amiaza tarzie, dar relaxanta, numai buna de o partida de fotbal pe parchet cu fiul sau, Andrei. Ne-am intrebat la sfarsit: este usor sau este greu sa fii directorul financiar al celui mai mare operator de servicii de cablu tv din Romania? Nu am gasit raspunsul cert, dar am surprins cateva secvente din activitatea zilnica a unui manager de top care a crescut valoarea companiei pentru care lucreaza de 15 ori in sase ani. Sau care trebuie sa investeasca anul acesta, cu mare grija, 40 de milioane de euro in comunicatii.
    Am ajuns la casa lui Dragos Tanase din Pipera dimineata la ora 8. Soare si liniste. Dragos Tanase deschide usa larg si ne invita intr-un interior cochet, si foarte personalizat. Linistea se spulbera instantaneu. Andrei, fiul sau de 1 an, umple casa cu rasete si isi face simtita prezenta chiar si in incaperile unde nu are acces. Pe parcurs, mi-am dat seama ca ii seamana foarte mult tatalui sau, macar dintr-o privinta: este foarte priceput si interesat de utilizarea cablurilor din casa si vadit preocupat de a introduce diferite dispozitive in priza. Un viitor CFO la o companie multinationala de servicii Internet prin cablu? – macar genetic sansele lui Andrei sunt foarte crescute.
    Programul lui Dragos Tanase incepe foarte devreme. Isi face nodul la cravata, intotdeauna la clanta, si uneori repeta operatiunea minute in sir. “Nu ma descurc sa o fac altfel si prefer sa incerc aici pana iese bine”, spune cu amuzament Tanase. Micul dejun este momentul favorit al diminetilor lui, pentru ca astfel mai petrece timp cu fiul sau. Cei doi mananca impreuna, fiindca mama lui Andrei, Roxana Tanase, pleaca intotdeauna mai devreme catre serviciu.
    Intre mic-dejun si joaca de la revedere cu copilul, Dragos Tanase se retrage cu cafeaua in study-room, si imaginea incepe deja sa aduca a director financiar de multinationala, care trebuie sa vada oportunitati de achizitii, strategii si linii noi de business. In study-room, sesiunea de citit mail-uri dureaza cat cafeaua: nu mai mult de 10 minute. Mai ales ca procesul de prelungeste in masina, in “intersectia aceea aglomerata din nord”. “Pentru ca stau destul de mult prins in blocaje de trafic, desi biroul meu este relativ aproape de casa, scot mereu Blackberry-ul si ma uit pe e-mail-uri”, spune el. Managerul isi conduce singur automobilul Audi A4, in care inca se mai vad urme ale weekend-ului trecut, petrecut intr-o statiune de schi la granita dintre Italia si Franta.
    Si, intr-adevar, sediul companiei nu este departe. La birou – liniste si panorama uluitoare. Cladirea are multe etaje si birourile managerilor se afla la cea mai mare inaltime, dupa modelul newyorkez, doar UPC Romania este o filiala a Liberty Global, care este al treilea mare operator de cablu din lume, si american pe deasupra.
    La etajul 6, in stanga – biroul lui Dragos Tanase, iar in dreapta cel al directorului executiv al UPC, Richard Anderson. Biroul din stanga – aerisit si fara nicio hartie care sa tradeze functia sau preocuparile locatarului. Biroul din dreapta – un mini lounge, cu fotolii si canapele imbietoare la dezbatere, colorate in nuante wenge, cu multe obiecte personale si cu o masa de lucru ceva mai incarcata. Asadar, intre biroul de CEO la cel de CFO este doar un perete, dar usile sunt larg deschise la ambele. Programul lui Dragos Tanase continua cu citirea e-mail-urilor… si continua asa vreme de o ora, pentru ca primeste 80-100 de mail-uri zilnice care e musai sa fie citite. La loc de cinste pe birou – The Economist si laptop-ul si in urmatoarele doua ore niciun document pe suport hartie nu isi face aparitia. “Semnez cel mai mare numar de hartii din companie, dar sunt adeptul biroului fara hartii. Din acest motiv chiar am stabilit o ora in fiecare saptamana, un fel de meeting informal, in care semnez diverse documente si asa imi organizez timpul ramas pentru alte lucruri”, explica finantistul UPC.
    “Sunt genul de manager care nu agreeaza situatiile urgente. Cred ca atunci cand ai urgente, este grav – trebuie sa ai prioritati. Prioritatile ti le faci singur, iar urgentele ti le fac altii. De asemenea, mi se pare interesant, ca stil de management, cel american, unde se lucreaza cu obiective pe termen lung”, spune executivul UPC.
    Tanase delimiteaza clar managerii autohtoni de cei straini. “Managerii romani sunt foarte controlling, cu personalitati puternice si foarte independenti pe cand cei din strainatate pun accent pe conceptul de eempowermente si delegarea sarcinilor. Cum spune Richard, (seful UPC Romania – n.red.), un manager bun este cel care poate pleca de la birou doua luni si nu i se simte lipsa.”

    Helicopter view
    Daca e sa dam ascultare cartilor de management, un director financiar trebuie sa gaseasca surse de finantare, sa faca raportari, planuri de afaceri pentru noile linii de business pe care le lanseaza compania sau, pur si simplu, sa puna in aplicare deciziile directorului executiv. Desi sertarele mobilierului office sunt pline de rapoarte si analize financiare, Dragos Tanase recunoaste ca nu este un om al proceselor. “Un CFO nu trebuie sa aiba atributii operationale. In rutina mea zilnica nu intra semnarea platilor si efectuarea de rapoarte sau analize. Prefer sa ma concentrez pe ideea de ehelicopter viewe, adica pe partea strategica, sa am vedere de ansamblu asupra afacerii, sa dau directii si sa ma implic in ceea ce inseamna leadership.”
    La inchideri de exercitiu financiar sau cand presiunea este foarte mare in companie – abia atunci ajunge CFO-ul cu helicopter view sa coboare in detaliile din hartiile UPC. “Sunt astfel de momente cand ajung acasa, iau cina si pe la ora 10-11 seara incep o noua sesiune de lucru – deschid laptop-ul, fac prezentari, fac optimizari financiare si fiscale si se intind asa pana tarziu in noapte, la ora 1 sau 2. Sunt singurele clipe de liniste si de aceea imi iau job-ul acasa. Asta se intampla de obicei in anotimpul fuziunilor, al achizitiilor, al bugetelor. Dar nu neaparat: chiar acum, de exemplu, sunt foarte implicat la nivel de procese, pentru ca se implementeaza un nou soft la nivelul intregii companii si trebuie sa supervizez cum decurg lucrurile”, spune el.

    Intre formal si informal
    Fostul consultant al Arthur Andersen ramane sobru, dar foarte deschis, si in timpul meeting-ului. In sedinta intra Eliza Rusu, Accounting Controller, si Bianca, asistenta CFO-ului UPC. Se vorbeste despre team building-ul de saptamana viitoare si despre contractul cu abonatul. “Am luat carti pentru colegii din departament: Lodge, Murakami, John Kennedy Toole si le-am ascuns in biroul Cristinei. Tema se numeste comunicarea. Joi facem prezentarile pe teme de comunicare, iar vineri seara urmeaza surpriza – ii punem sa monteze piese de teatru”, povesteste Rusu despre cum va arata evenimentul. Deduc ca este vorba despre un teambuilding al departamentului financiar si Dragos Tanase ma lamureste printr-o interventie succinta, dar la obiect. “Sunt de acord sa oferim ca premii cartile. Sunt foarte multi oameni tineri in departament si majoritatea stau foarte mult la birou, iar cand ajung acasa tot in fata calculatorului ajung.”
    Cu managerii de PR discutiile decurg aproximativ la fel, doar ca intervin mai multe cifre si prescurtari. “Facem PO si vedem daca se justifica evenimentul. Poate costa 10.000 de euro, dar trebuie sa vedem de ce facem evenimentul. Scopul ne este clar? Chiar daca este bugetat, trebuie sa il justificam foarte bine”, explica precaut managerul.
    Urmatoarea sedinta pe ordinea de zi se refera la contractul cu abonatul. Intervin ca personaje Lucian de la marketing si Marius, care a convocat, de fapt, sedinta. “Primul lucru pe care il poti face este sa citesti procedurile”, ii transmite directorul financiar al UPC Elizei Rusu, care este unul dintre managerii sai. Raspunsul vine prompt si amana practic o decizie pana la finalul sedintei: “Crezi ca nu le-am citit?”. Se pare ca managerul are incredere deplina si nu mai pune alte intrebari suplimentare. Dupa ce incaperea se goleste, Dragos Tanase coboara, inainte de pranz, intr-un scurt tur prin birourile colegilor sai din departamentul financiar la etajul 2. Desi atmosfera se schimba inca de la intrare, managerul este acelasi: nici mai autoritar, nici mai vehement. Fata de birourile top managementului de sus, etajul 2 arata mai aglomerat, personalul intoarce pe toate partile foi de excel si cauta numere de facturi. Dragos Tanase are 5 manageri directi si toti au birourile aliniate pe partea stanga a etajului. Departamentul este structurat in divizia de Finance and Accounting (Finante si Contabilitate) si cea de Procurement (Achizitii).
    In biroul managerului responsabil pe probleme de taxe, discutia se poarta amical si, in mare pe parte de strategie fiscala, care trebuie sa fie in concordanta cu legislatia interna. Pe flipchart sunt scrise cateva operatiuni contabile si observ ca se crediteaza 5121, ceea ce inseamna ca UPC a platit, probabil, ceva din disponibilitatile aflate in conturi bancare. Nu imi dau seama cat si nici din care conturi bancare, asa ca renunt sa mai fac investigatii. Aflu, in schimb, ca raportarile fiscale, se fac, in companie, atat pe sistemul american (datorita apartenentei la Liberty Global) cat si pe sistemul romanesc.

    Costul de oportunitate
    Cum reuseste un fost consultant (prudent prin definitie) sa pastreze cheia de la vistieria unei companii cu o cifra de afaceri de aproape 200 de milioane de euro si sa faca planuri de expansiune in acelasi timp? “Eu am preferat sa am o educatie generalista, nu de business, de aceea nu sunt analist financiar certificat (CFA), MBA sau ACCA. Plus ca am calculat totul in costuri de oportunitate. Ca sa te inscrii intr-un program de studii gen MBA, pierzi 2 ani din viata cu tot ce inseamna ei: salariu, experienta, si, mai ales, oportunitati. Eu am 10 ani deja experienta. Abia acum ma gandesc sa ma inscriu intr-un executive MBA, care este, de fapt, un program de studii la care prezenta nu este decisiva. Din moment ce ma indrept spre 40 de ani, nu mai am nevoie de diplome la acest nivel, ci ma bazez pe experienta, networking si idei”, explica Dragos Tanase. Nu am raspuns inca la intrebare? Incerc sa aflu o cifra: managerul UPC vrea sa isi pastreze cresterea companiei de pana acum: in jur de 20% anual.
    Dar e ora pranzului si Dragos Tanase a facut rezervare pentru business lunch la un restaurant italian, vizavi de birourile UPC. Intre timp, sesizeaza o reclama a concurentei postata exact in fata unei reclame UPC. Dupa zambetul lui, imi dau seama ca batalia pe piata de servicii de cablu e incinsa si mi se explica mai multe detalii in timpul mesei.
    Tanase iubeste mancarea italiana. Povestea inceputurilor lui la UPC are si ea legatura cu mancarea. Isi aminteste cu umor ca atunci cand a venit la UPC avea cateva kilograme in plus, de care a reusit sa scape repede. “Dupa ce am terminat un master in Audit si Management Financiar in cadrul ASE-ului, am lucrat 6 luni la stat, in Ministerul de Finante, dar imi doream foarte mult sa ajung intr-o companie de consultanta. Am intrat in Arthur Andersen si am fost, vreme de 3 ani, consultant. Experienta a fost foarte buna – m-am preumblat prin multe companii din Romania, din energie, media, servicii sau utilitati.” La UPC a ajuns exact cand operatorul achizitionase cateva companii mai mici, avea doar 300.000 de abonati si furniza doar servicii de cablu TV. “Am venit direct pe pozitia de CFO si a fost foarte challenging, pentru ca UPC-ul era in faliment pe plan international. Colegii mei olandezi de la Arthur Andersen ma intrebau uimiti: esti nebun, te duci la o companie in faliment? Stiam ca in Romania UPC are un mare potential, pentru ca piata de telecom era abia la inceput, iar nevoile de comunicatii erau imense, asa ca am mers pe ideea mea”, povesteste CFO-ul.

    Comunicatii convergente
    Asa a inceput Tanase sa munceasca pentru pentru UPC. Unde a ajuns? In scurt timp – la achizitia Astral. A dat pe Astral 420 de milioane de euro si a condus departamentul de integrare, pentru a integra noua companie. Dintr-o firma mica, cu 360.000 de clienti, grupul a a crescut sub conducerea lui Tanase la peste 1,3 milioane de clienti doar pentru serviciile de cablu. In termeni financiari – cresterea a fost de peste 15 ori.
    Am si o curiozitate, ca sa imi completez imaginea despre piata de comunicatii: ce se aude cu conducta inteligenta, idee pe care am tot auzit-o in piata? “Conducta inteligenta este marea batalie care se da in Romania acum. Inseamna unificarea telefoniei cu internetul si mutarea televiziunilor de nisa pe internet. Televiziunile de nisa se vor muta pe platforma IP si vor prolifera si, in general, tot mai multi oameni vor avea nevoie de Internet”, dezvolta directorul financiar. Unde se vor indrepta consumatorii? “Convergenta e cheia. Televiziunea cu Internetul se vor intrepatrunde, deja citim e-mail-ul pe telefonul mobil si vocea nu mai tine neaparat de telefon, ci de Internet. Intrebarile sunt: la ce ne vom uita in living? La televizor sau la un calculator foarte sofisticat? Cum vorbim la telefon? La iPod/iPhone sau la vreun produs Microsoft, totul pe o platforma VOIP? Scenariile se apropie de SF, dar sunt cat se poate de reale: caminul fiecaruia va deveni un hot spot, casa va fi interconectata global intr-o uriasa retea de comunicatii”, spune Tanase.
    Asa ca, dupa un pranz format dintr-un fel de mancare si o discutie filosofica despre comunicatii, Dragos Tanase mai are de bifat pe agenda un conference call, inca un meeting si o discutie cu colegii sai. Nimic de raportat catre CEO-ul Richard Anderson azi, pentru ca seful UPC nu este in tara. Ziua directorului financiar al UPC se incheie cumva simetric, din nou acasa, la o discutie cu sotia sa, in bucatarie si inca o repriza de fotbal cu Andrei. Tanase face planuri despre ce lumini si ce obiective sa isi mai cumpere pentru aparatul foto, pasiune in care a investit deja 5.000 de euro. Ce isi mai doreste un CFO de talia lui cand are aproape tot? Sa fie CEO? “Si da, si nu. Vreau sa fiu un lider de business. Pot sa fiu CEO intr-o multinationala, sau as putea sa fac un startup cu alti investitori. Mi-ar placea sa fiu, de asemenea, manager de fond de investitii. In oricare din cazurile de mai sus, dupa 40 de ani as vrea sa ma implic mai mult in activitati sociale si civice din gama non-profit. Sunt de parere ca omul trebuie sa aiba mai multe dimensiuni, sa fie profesionst in ce face, dar sa aiba pasiuni, familie si activitate civica. Si intotdeauna obiective pe termen lung.”
    Aproape o zi pe urmele unuia dintre cei mai carismatici finantisti din Romania si raman cu cateva intrebari – despre el, despre filosofia de viata a unui manager multidimensional si despre viitorul comunicatiilor. Nu stiu cum arata viitorul lui Dragos Tanase, daca voi scrie despre el in alta postura peste 4 ani, cum nu stiu nici daca cei cativa oameni care pun la cale comunicatiile se joaca acum cu gadgeturile care vor aparea in urmatorii 5 ani. Pot in schimb sa imi imaginez ce vreau.

  • Real estate la apa

    Care este viitorul real estate-ului intr-o lume in care suprafata de teren uscat scade in fiecare an, iar preturile cresc necontenit? Desi aduc inca a science fiction, dezvoltarile subacvatice par a fi raspunsul pe termen lung, iar arhitectii se grabesc sa se specializeze in acest nou domeniu pentru a nu pierde valul. Dubaiul promite sa aduca primul hotel subacvatic, Hydropolis, un proiect de peste 500 de milioane de dolari, construit la aproape 20 de metri sub nivelul marii. O camera in Hydropolis va costa in jur de 1.500 de dolari pe noapte. Hotelul va dispune de un mall, trei baruri si un sistem de aparare pe baza de rachete pentru eventualitatea unui atac terorist. Cel de-al doilea proiect asemanator, Poseidon Mystery Island, va fi amplasat in apropierea insulelor Fiji. Construirea hotelului va costa peste 200 de milioane de dolari, iar acesta va fi deschis publicului de la jumatatea anului viitor. Hotelul se mandreste cu o priveliste splendida la unul dintre cele mai mari recifuri de corali din lume, ceea ce va face camerele de la Poseidon de doua ori mai scumpe decat la Hydropolis. Cealalta problema la care constructiile subacvatice se vor a fi solutia este incalzirea globala. Nivelul marii va creste cu 6 metri in urmatorii 6 ani? Nicio problema. Arhitectii specializati in constructiile supra-acvatice propun cladirile lacustre, cu piloni ancorati pe fundul marii. Arhitectul olandez Koen Olthuis, fondatorul companiei Waterstudio, a fost primul care s-a dedicat stucturilor plutitoare – case, garaje, cladiri de apartamente – si a fost angajat de Printul Dubaiului pentru a construi o moschee la suprafata apei. Insa cel mai nonconformist design al unei cladiri lacustre este cel al Trilobis 65 proiectat de arhitectul italian Giancarlo Zema. La un pret de vanzare de 5 milioane de dolari, ciudata cladire in forma de ou este un hibrid intre un iaht gigantic si o casa plutitoare in care pot locui pana la sase oameni.

  • Europa scoate la vanzare edificiile istorice

    Ministerele franceze risca sa devina chiriasii marilor investitori imobiliari de peste ocean. Ca urmare a numarului impovarator de edificii istorice pe care le are in patrimoniu, guvernul francez a lansat un program prin care intentioneaza sa vanda o parte din imobilele care acum sunt folosite de catre ministere. Franta detine cladiri in valoare de peste 50 de miliarde de dolari, conform unei estimari a Ministerului de Finante, efectuate sub valoarea de piata, care excepta edificiile considerate nepretuite, ca Notre Dame. Cheltuielile totale de intretinere a constructiilor se ridica la 2-3 miliarde de euro anual. Dintre acestea, ministerele folosesc cladiri in valoare de circa 20 de miliarde de dolari.Prin acest program, s-au vandut deja cladiri in valoare de peste 1,6 miliarde de dolari, din care 800 de milioane au fost acumulate in 2005. 10 hoteluri pariziene, conacele care gazduiau in secolele 18 si 19 elita aristocrata, castele si vile au facut obiectul tranzactiilor in ultimii doi ani, in conditiile in care acest tip de tranzactii se efectueaza in mod normal doar o data sau de doua ori pe an. Guvernul intentioneaza mentinerea ritmului de vanzare si obtinerea a cel putin 500 de milioane de euro anual. Odata ce cladirile au fost vandute, ministerele care le-au locuit primesc cea mai mare parte din bani, doar 15% fiind orientate catre acoperirea datoriilor de stat. Cei mai mari cumparatori sunt fondurile americane de pensii si investitii, putine tranzactii fiind incheiate individual de miliardari. Carlyle Group a platit 165 de milioane de euro (217 milioane de dolari) pentru achizitia unei cladiri de pe Rue du Bac, cel mai sic cartier al Parisului. Miliardarul francez Vincent Bollore a achizitionat o casa vizavi de parcul Bois de Boulogne pentru 10 milioane de euro. Nu este exclus ca trendul sa cuprinda in viitor si alte tari europene. Marea Britanie si Italia se confrunta de asemenea cu dificultati in intretinerea numeroaselor edificii istorice din patrimoniu.

  • Companiile romanesti, la vanatoare in Serbia

    La inceput de an, grupul petrolier Rompetrol, controlat de omul de afaceri Dinu Patriciu, a depus o scrisoare de interes pentru achizitia pachetul de control la NIS, cea mai mare companie de profil din Serbia. NIS (Nafta Industrija Srbije) reprezinta unul dintre ultimele active petroliere de stat din Europa de Sud-Est, cu un portofoliu puternic in downstream, printre care se numara rafinarii la Belgrad, Pancevo si Novi Sad. Tranzactia va viza vanzarea unui pachet de control de circa 37%, restul actiunilor fiind impartite intre guvernul Serbiei (35%), fonduri de pensii si alti investitori. Compania se afla deja in vizorul unor jucatori de talie regionala, ca OMV (Austria), MOL (Ungaria), PKN Orlen (Polonia) si Rompetrol.Grupul magnatului Patriciu, cu afaceri anuale de 6 miliarde de dolari (5 miliarde de euro), desfasoara activitati in 13 tari europene, iar prin aceasta achizitie urmareste sa construiasca un pod de operatiuni intre zona Balcanilor si coasta franco-spaniola a Atlanticului, considerate cele doua motoare de dezvoltare ale business-ului sau petrolier. O alta companie romaneasca, Cuprom, a fost desemnata la sfarsitul lui 2006 castigatoarea licitatiei de privatizare a companiei miniere RTB Bor din Serbia. Cu o oferta de 400 de milioane de dolari (peste 330 de milioane de euro), Cuprom i-a devansat pe principalii jucatori inscrisi in cursa: un consortiu condus de compania cipriota East Point Holdings a omului de afaceri sarb Zoran Drakulic, care a oferit pretul de 340 de milioane de dolari, si compania Amalco, inregistrata tot in Cipru, cu un pret inaintat de 288 de milioane de dolari. Agentia de Privatizare din Serbia va incepe discutiile cu reprezentantii Cuprom pentru finalizarea contractului de vanzare-cumparare.

  • Interviu pentru un job la Google

    Ati lucrat vreodata intr-o companie de catering sau ati castigat bani plimband cainii altor oameni? Preferati lucrul pe cont propriu sau munca in echipa? Puteti spune ca ati batut recordul intr-un anumit domeniu? Raspunsuri corecte la astfel de intrebari simple va pot aduce un job in cadrul celui mai mare motor de cautare din lume – Google. Pana acum, Google a urmarit intotdeauna sa angajeze oameni care au dat rezultate academice foarte bune, avand 10 pe linie in scoala si in facultate. Situatia a inceput insa sa se schimbe, intrucat acum compania are in vizor candidati ceva mai “rasariti”, care, spre exemplu, au publicat carti sau sunt implicati si chiar detin diferite cluburi.Un proces elaborat de selectieAstfel, disperat sa angajeze cat mai multi ingineri si agenti de vanzari pentru a completa echipa implicata in businessul sau in crestere de cautare pe Internet si publicitate online, Google – respectand tendintele excentrice tipice intalnite in randul companiilor din piata – a gasit o metoda automatizata prin care sa caute astfel de talente printre cele peste 100.000 de aplicatii pentru joburi pe care le primeste in fiecare luna. Prin urmare, Google a inceput sa ceara candidatilor pentru un job in cadrul companiei sa completeze un chestionar amplu si laborios pe Internet, care contribuie la determinarea atitudinii, comportamentului, personalitatii si detaliilor biografice ale acestora pe o perioada foarte indelungata de timp.Intrebarile cuprinse in acest chestionar sunt extrem de variate, plecand de la varsta sau momentul cand candidatii au pus pentru prima data mana pe un computer pana la intrebari precum “Ati dat vreodata medidatii unei alte persoane pe un anumit domeniu?” sau “Ati fondat vreodata sau ati participat la crearea unei organizatii nonprofit?”.Raspunsurile candidatilor sunt preluate si integrate intr-o serie de formule gandite de matematicienii Google, formule care calculeaza un punctaj de la 0 la 100 pentru fiecare candidat prin care compania poate determina cat de bine se poate integra o persoana in mediul haotic si competitiv din cadrul acesteia.”Pe masura ce compania creste din ce in ce mai mult in dimensiuni, este tot mai greu sa gasim suficienti oameni”, este de parere Laszlo Bock, vicepresedinte al diviziei de resurse umane din cadrul Google. “Am inceput sa ne ferim de metodele traditionale de recrutare de personal de teama de a nu trece cu vederea unii dintre cei mai potriviti candidati la un anumit post”, a explicat acesta.Chestionarele, o tendinta excentricaGoogle nu este insa singura companie in cautare de noi metode “cantitative” prin care sa gaseasca si sa angajeze specialisti. In general, angajatorii au inceput sa adopte o serie de teste in cadrul interviurilor cu potentiali angajati, prin care pot determina capabilitatile acestora, nivelul de inteligenta, personalitatea si sinceritatea lor. Tendinta se resimte din ce in ce mai mult in piata, pe masura ce numarul companiilor care folosesc chestionare biografice similare celui conceput de Google este din ce in ce mai mare.Astfel de metode insa s-au dovedit a fi caracteristice interviurilor pentru joburi in cadrul companiilor de dimensiuni foarte mari, care cauta sa angajeze in urma unui singur rand de interviuri o adevarata armata de oameni care pot indeplini aceleasi sarcini, asa cum este cazul specialistilor in servicii de telefonie sau a agentilor de asigurare. Din acest motiv, astfel de metode de recrutare de personal sunt rar folosite in Silicon Valley, care este construit in spiritul talentelor idiosincratice.”Yahoo!, spre exemplu, nu are nevoie de teste, puzzle-uri sau intrebari capcana atunci cand ia interviuri potentialilor candidati la un post”, a declarat Jessie Wixon, purtator de cuvant in cadrul celui mai important portal de Internet din lume, Yahoo!. In schimb, Google este cunoscut pentru interviurile extrem de riguroase unde candidatii au de trecut diferite probe dificile. Spre exemplu, gigantul in cautare a pus la incercare candidatii la un job, acestia trebuind sa rezolve o serie de probleme foarte dificile.20.000 de angajati in 2007?Cu toate acestea, expansiunea continua a Google este uimitoare chiar si pentru standardele ridicate ale Silicon Valley. Compania inchiriaza in permanenta noi cladiri pentru a-si extinde campusul si asa destul de mare, dar si pentru a-si deschide noi birouri in diferite locatii din toata lumea.Mai mult, numarul angajatilor din cadrul celui mai mare motor de cautare din lume s-a dublat de la an la an in ultimii trei ani. Si, chiar daca Google are acum aproximativ 10.000 de angajati, Laszlo Bock nu vede niciun motiv pentru care nu s-ar inregistra o dublare a numarului de angajati si anul acesta. Asta ar insemna insa ca motorul de cautare sa angajeze aproximativ 200 de oameni in fiecare saptamana.Prin urmare, Bock, care s-a alaturat echipei Google in primavara anului trecut si care a lucrat inainte pentru General Electric, a incercat sa transforme procesul de recrutare de personal al gigantului online, pentru a-l face mai riguros si mai eficient.Pana acum, Google a refuzat sa angajeze ingineri care au avut un GPA (grade-point average) mai mic de 3,7 puncte. Iar agentii de publicitate online erau admisi numai in cazul in care GPA-ul era de minim 3 puncte. Iar de multe ori, compania avea in vedere un candidat pentru o perioada destul de mare, de aproximativ doua luni, timp in care acesta trebuia sa treaca printr-un set complex de interviuri.Din pacate insa, majoritatea cercetarilor academice sugereaza faptul ca factorii pe care Google a pus cel mai mult accent pana acum, adica rezultatele scolare si interviurile, nu sunt o metoda eficienta de recrutare si angajare de personal. “Interviurile sunt un indicator ineficient pentru performanta”, considera Laszlo Bock. “Nivelul presupunerilor facute in timpul interviurilor pentru job-uri este specific, intr-un mod unic, Google”, a adaugat acesta, avand in plan ca departamentul de resurse umane pe care il conduce sa adopte un stil de intervievare mai iconoclastic.Chestionar cu 300 de intrebariGoogle a decis sa descopere daca poate folosi in favoarea sa informatii cu privire la experienta de viata sau personalitatea candidatilor la un job in cadrul companiei pentru a putea gasi eventualele genii ascunse.Astfel, vara trecuta, fiecare dintre angajatii celui mai mare motor de cautare din lume, care aveau o vechime mai mare de cinci luni de zile, a trebuit sa completeze un chestionar format din 300 de intrebari. Unele dintre acestea erau intrebari punctuale, cum ar fi “Ce limbaje de programare cunoasteti?” – sau “La ce servicii de informare online sunteti abonati?”. Altele se refereau la comportamentul angajatilor – “Biroul dumneavoastra este curat sau dezordonat?” sau la personalitatea acestora – “Sunteti o persoana introvertita sau extrovertita?”. Nu au fost insa excluse nici intrebari care se incadreaza in categoria intrebarilor traditionale specifice unui departament de resurse umane, cum ar fi: “La ce reviste sunteti abonat?” sau “Ce animale de casa aveti?””Am urmarit sa acoperim o gama destul de variata de intrebari”, a explicat Bock. “Pana la urma, nu este chiar neobisnuit sa te plimbi pe coridoarele unei cladiri din complexul Google si sa te impiedici de un catel”, a mai spus acesta. “Este posibil ca posesorii de caini sa aiba personalitatea diferita intr-un mod benefic.”Informatiile adunate in urma acestui chestionar au fost comparate de analistii Google cu 25 de indicatori diferiti de masurare a performantei fiecarui angajat. Una dintre concluzii este ceea ce compania numeste “cetatenie organizationala”, considera Todd Carlisle, analist din cadrul Google, cu doctoratul in psihologie organizationala, care a conceput chestionarul. “Acest termen se refera la activitatile pe care le face un angajat, activitati care teoretic nu intra in atributiunile sale, dar care fac sediul Google un loc placut pentru o zi de munca”, a explicat Carlisle.Pasul urmator a fost analizarea celor doua milioane de informatii distincte adunate in urma chestionarului lui Todd Carlisle. Printre primele constatari ale analistului se numara si faptul ca obsesia lui Google cu performantele academice ale angajatilor nu a fost intotdeauna corelata cu succesul acestora in cadrul companiei.”Uneori se poate intampla ca o persoana care a excelat din punct de vedere academic sa nu aiba aceleasi rezultate si la locul de munca”, este de parere Todd Carlisle. Acesta a aratat ca nu toti cei 600 de angajati cu doctorat din cadrul Google sunt potriviti pentru jobul pe care il au.Intr-adevar, nici unul din factorii utilizati in chestionar nu au ajutat la determinarea celui mai bun angajat pentru un anumit post in cadrul Google. Si nici faptul ca detin un animal de casa nu a putut oferi vreo informatie utila despre angajat, care sa poata fi corelata cu jobul acestuia. Insa Carlisle a reusit sa creeze cateva chestionare separate care sa ajute Google sa selecteze cei mai potriviti candidati pentru anumite domenii – inginerie, vanzari, finante sau resurse umane. Pana in prezent, aproximativ 15% dintre candidatii pentru un job in cadrul Google completau un astfel de chestionar, iar incepand cu aceasta luna, compania are in plan sa ceara tuturor candidatilor acest lucru.4% din angajati demisioneaza anualCu toate ca Google incearca sa angajeze in permanenta cat mai multi oameni intr-un timp foarte scurt, trebuie sa aiba grija ca acestia sa se poata integra in cultura companiei. Din cadrul Google pleaca anual aproximativ 4% dintre angajati, insa procentul este mai mic decat in cadrul altor companii din Silicon Valley. Iar Google ofera destul de multe beneficii pentru a putea retine angajatii, de la mancare gratuita – la “tot timpul necesar” in care acestia sa lucreze la proiecte personale si asa mai departe. Cu siguranta ca si actiunile incurajeaza angajatii sa ramana in cadrul companiei pentru a putea profita in urma cresterii cotatiei la bursa a acestora. Metoda Google de a angaja personal nou este sustinuta de cercetari academice care demonstreaza ca o cantitate mare de informatii cu privire la candidat – numite si “biodate” in randul expertilor – reprezinta intr-adevar un mod potrivit de a gasi angajatii potriviti.Michael Mumford, un profesor de psihologie din cadrul Universitatii din Oklahoma specializat in evaluarea de talent, considera ca astfel de teste si chestionare sunt destul de eficiente, insa companiile care adopta aceasta metoda pentru selectionarea candidatilor la un job nu ar trebui sa se bazeze in totalitate pe raspunsurile primite, chiar daca par a fi corelate cu o performanta ridicata la locul de munca.”Trebuie sa stiti sigur sau cel putin sa aveti o teorie pentru care o persoana care detine un catel poate fi un bun programator pe computer”, a explicat Mumford. “Daca intrebarea din chestionar se refera la faptul ca persoana respectiva a initiat un club in liceu, este clar ca este un indicator de leadership”, a adaugat acesta.In cazul Google insa, este inca devreme pentru a determina daca noul sistem de recrutare functioneaza sau nu, avand in vedere ca departamentul de resurse umane a adoptat chestionarele de doar cateva luni si numai pe anumite departamente unde urmareste sa faca angajari.Pe de alta parte, exista si o opozitie in ceea ce priveste noua metoda de a face angajari a companiei pe motiv ca un computer are mai putine sanse sa determine care este candidatul potrivit pentru un anumit job decat o alta persoana. “E ca si cum ai spune cuiva ca ai toate informatiile necesare despre persoana cu care ar trebui sa se casatoreasca”, crede Carlisle, analistul din cadrul Google.Si cu toate acestea, chiar inainte de a vedea rezultatele obtinute in urma chestionarelor, Laszlo Bock, vicepresedintele diviziei de resurse umane din cadrul Google, a constatat primele schimbari in ceea ce priveste obsesia companiei cu performantele academice.”Am remarcat ca printre noii angajati au inceput sa se numere tot mai multi oameni cu experienta in jobul pentru care candideaza”, a explicat Bock. Copyright The New York Times Traducerea si adaptarea de Anca Arsene