BusinessMagazin

Tag: investitii

  • ROCA X, fond românesc de investiţii în start-up-uri şi tehnologie dedicat afacerilor europene disruptive, anunţă primele cinci investiţii

    Fondul românesc de investiţii în tehnologie ROCA X, destinat afacerilor disruptive la început de drum, intenţionează să devină un jucător regional, cu acces la companiile de tehnologie europene. Ambiţia acţionarilor ROCA X e să creeze o punte de legătură între companiile tech, resursele umane necesare dezvoltării lor, investitorii privaţi şi instituţionali şi pieţele de desfacere worldwide, cu o modalitate extrem de rapidă în luarea deciziilor de investment.

    Publicul-ţintă al fondului sunt tinerii antreprenori cu idei revoluţionare din zona de tehnologie, în stadiu de MVP sau prototip, cu viziunea de a avea un impact în societate şi cu pasiunea pentru a transforma această dorinţă în realitate. ROCA X nu activează exclusiv într-o anumită nişă ci monitorizează activ atât evoluţia unor domenii din piaţa de tech: blockchain, AI, fintech, cât şi tendinţele nou apărute în tehnologie, derivate din dimensiunile noi ale dezvoltării societăţii şi umanităţii.

    După evaluarea a peste 150 de start-up-uri în doar câteva luni de activitate, ROCA X are deja cinci investiţii în valoare de 600.000 de euro. Afacerile cuprinse în portofoliul ROCA X la momentul actual sunt Feeel – o platformă digitală europeană care centralizează accesul la servicii de sănătate, Beez – o soluţie de cashback, Feexers – marketplace pentru servicii de household & beauty, Betmarkets – o soluţie ce transformă pariurile sportive în instrumente de investiţie şi PatchAI, asistent virtual pentru pacienţii implicaţi în teste clinice.

    În acest moment în pipe line-ul ROCA X sunt aproape 20 de  companii, aflate în diverse stadii de analiză: companii de fintech, proptech, bigdata&AI precum şi start-up-uri din domeniul medical şi energie verde. Aceste plasamente rapide dovedesc nevoia acută a unui astfel de instrument financiar flexibil şi rapid.

    În timp ce sursele tradiţionale de finanţare se bazează exclusiv pe metrici şi indicatori ai succesului pentru a maximiza profitabilitatea investiţiilor, ROCA X ţine cont şi de potenţialul de creştere, alăturând la criteriile standard o viziune financiară curajoasă.

    Într-un peisaj european şi local unde nevoia de finanţare este în creştere, ROCA X alege să activeze în principal în primele etape de finanţare (de tip Seed şi Series A funding), aceasta fiind zona cea mai puţin acoperită de opţiuni de investire. De aceea, pe lângă capitalul plasat iniţial de ROCA X, companiile din portofoliu vor necesita şi runde ulterioare de finanţare, care să le asigure creşterea accelerată dorită. Fiind un partener implicat, ROCA X îşi doreşte să fie parte a procesului de creştere al acestor start-up-uri.

    Acţionarii fondatori ai ROCA X sunt persoane fizice si juridice exclusiv de origine română, aflate în proporţie majoritară la prima investiţie în domeniul tehnologic, care au înţeles că viitorul în business este indubitabil legat de evoluţia tehnologiei. Ei au pus laolaltă pentru începutul acestui demers 2,7 milioane de Euro.


     

  • Viitorii pensionari ai României controlează 16% din Banca Transilvania, adică au investiţii de 1,9 mld. lei

    Spre comparaţie, la final de decembrie 2018 investiţia acestora, prin intermediul Pilonului II, era de 1,4 miliarde de lei, adică o deţinere de 14,05%. La BRD Soc Gen, Pilonul II are 870 milioane de lei, adică o participaţie de 10%, în urcare în S1/2019 de la 7,6%.

    Viitorii pensionari ai României au 15,8% din Banca Transilvania prin intermediul fondurilor de pensii private obligatorii Pilon II şi au astfel investiţii de 1,9 miliarde de lei la S1/2019 la cea mai tranzacţionată acţiune de la Bursa românească, potrivit calculelor realizate de ZF din rapoartele semestriale.
    Spre comparaţie, în decembrie 2018 fondurile Pilon II aveau 1,4 miliarde de lei investite la cea mai mare bancă din România şi aveau o participaţie de 14,05% din capitalul social, potrivit datelor agregate de ZF.

    Cititi mai mutle pe www.zf.ro

  • Executiv Air-France KLM, despre zborurile pe distanţe lungi anunţate de TAROM: „Nu este uşor să faci asta – este scump. Preţul pentru o aeronavă este de 250 de milioane de euro”

    „Lucrăm împreună cu mulţi parteneri din alianţa SkyTeam, aşa cum este şi TAROM, iar dacă au planuri să dezvolte rute de lung curier, suntem bucuroşi să avem un partener puternic aici. Totuşi <Este greu să trăieşti din aer>, aşadar nu este niciodată uşor să începi să operezi rute de lung curier – este nevoie de multe investiţii  în această direcţie – trebuie să te asiguri că acest model funcţionează”, răspunde Thijs Komen, general manager Air France KLM pentru Europa Centrală, Alpi şi zona Balcanilor, întrebat despre părerea sa asupra perspectivelor TAROM de dezvoltare a businessului de zboruri pe distanţe lungi.

    Recent, operatorul naţional de stat  şi-a anunţat intenţia a opera curse spre Asia şi Statele Unite de pe aeroportul Otopeni.

    Întrebat care este nivelul investiţiei în deschiderea operaţiunilor zborurilor de lung curier, executivul de la Air France KLM spune că, în situaţia în care TAROM decide să cumpere o aeronavă nouă, preţul pentru un Boeing 787 Dreamliner (una dintre opţiuni pentru acest tip de zboruri) „la raft” este de 250 de milioane de euro. Desigur, observă el, există şi varianta închirierii aeronavelor sau a operării acestora în regim charter „Dar nu este uşor să faci asta – este scump”.

    În ceea ce priveşte Air France – KLM, investiţiile în tehnologie se numără printre priorităţile companiei în următoarea perioadă: „Investim zilnic în tehnologie câte 3 milioane de euro, adică 1,2 miliarde de euro pe an”.

    În afară de evoluţia rapidă a tehnologiei, provocările industriei aviaţiei din prezent se leagă de sustenabilitate. „Nu ştiu cât de important este subiectul sustenabilităţii în România, dar în Olanda sunt multe discuţii pe această temă. Pe aeroportul Schiphol nu mai este permisă creşterea fiindcă opinia publică este împotriva creşterii acestei industrii din motive de sustenabilitate – vedem că în ţările nordice oamenii vor să călătorească mai puţin decât obişnuiau, ori aceasta este provocarea cheie cu care se confruntă industria noastră”.

    Alte provocări pentru operatorii europeni de zbor tradiţionali se leagă de modul în care se dezvoltă competitorii – atât cei low-cost, cât şi companiie din regiunea Golfului, care se dezvoltă rapid (precum Emirates Airlines, Qatar Airways): „Ne bucurăm de competiţie, dar ar trebui să fie făcută sub umbrela aceloraşi reguli şi legi sub care ne aflăm şi noi. Vedem că operatorii din Golf au parte de anumite circumstanţe care nouă nu ne sunt permise în Europa”.

    Pe  7 octombrie 2019, KLM a sărbătorit 100 de ani de la înfiinţare, fiind cea mai veche companie aeriană din lume care operează sub numele său iniţial, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii companiei.

    KLM a început cu zboruri scurte spre Londra, apoi şi-a extins serviciul prin zboruri intercontinentale în Asia şi America. Compania regală olandeză are zboruri directe spre nu mai puţin de 162 de destinaţii din întreaga lume cu o flotă de 214 aeronave. În 2018 compania a transportat peste 34 milioane de pasageri, iar operaţiunile sale sunt dirijate de peste 33.000 de angajaţi in toată lumea.

    KLM a fost fondată în 1919 de către Albert Plesman şi a operat primul zbor pe 17 mai 1920, de la Croydon, Londra la Amsterdam, la bordul aeronavei aflându-se doi jurnalişti britanici şi o scrisoare de la primarul Londrei către omologul său din Amsterdam. Primul zbor intercontinental KLM a decolat pe 1 octombrie 1924 din Amsterdam cu destinaţia Jakarta. Călătoria a durat 55 de zile şi a avut 21 de opriri. În următorii ani, serviciul intercontinental a fost extins. În 1930, au fost operate zboruri spre Curacao, iar în 1946 KLM a fost prima companie aeriană care a conectat Europa continentală şi America, prin zborurile transatlantice Amsterdam – New York.

    Primul zbor Bucureşti – Amsterdam a fost operat în urmă cu 54 de ani, pe 31 martie 1965. În prezent, KLM operează 2 zboruri cu plecare din Bucureşti spre Amsterdam la programul de iarnă şi 3 zboruri la programul de vară. Acestora se mai adaugă zborurile operate în parteneriat cu Tarom, membru a aceleiaşi alianţe aeriene. Aproximativ 75% – 80% dintre pasagerii români călătoresc spre destinaţii intercontinentale, dintre care cele mai cerute sunt America şi Asia.

    „România creşte rapid – am anunţat deja prin Air France că vom avea oa treia rută zilnică pe perioada iernii; românii călătoresc din ce în ce mai mult, nu doar spre Europa, ci şi spre restul lumii din huburile noastre”, descrie Thijs Komen perspectivele sale asupra pieţei locale.

     

     

  • Cine va câştiga şi cine va pierde din războiul comercial dintre Statele Unite şi China

    Următoarele fabrici ale lumii nu vor fi în Asia de Sud, în contextul în care regiunea pierde în cursa de atragere a investiţiilor noi în producţie, scrie un editorialist al Bloomberg.

    Irene Yuan Sun consideră că Vietnamul va fi câştigătorul războiului comercial, pe măsură ce chinezii şi alţii producători se mută spre această ţară din Asia de Sud-Est.  Dacă există un pierzător, cel puţin în termeni de oportunităţi ratate, putem vorbi desspre ţările din Asia de Sud.

    În faţa costurilor în creştere, producătorii chinezi trebuie să decidă dacă să investească în tehnologii de automatizare sau să se relocheze.  Cea de-a doua variantă oferă oportunităţi imense pentru ţările mai puţin dezvoltate, în timp ce companiile chineze pot ajuta la reînvierea industrializării şi la transformarea economică de care au nevoie în noile lor case.

    S-ar putea să nu existe o astfel de şansă în această generaţie. Singura cale posibilă pentru o prosperitate de durată a fost construcţia unui sector de producţie care să fie conectat la lanţurile globale de valoare, care să crească nivelurile productivităţii şi care să creeze job-uri în toată economia.

    Dovezile arată că ţările din sudul Asiei au rămas în urmă în ceea ce priveşte atragerea de investiţii în producţie. Nu doar Vietnamul are un avantaj: ţările din Africa, de asemenea, consideră producţia o prioritate. Doar Etiopia a deschis peste 10 parcuri industriale în perioada recentă şi au pus bazele unei agenţii guvernamentale pentru a atrage investiţiile străine. Potrivit unui raport al World Bank, regiunea africană sub-sahariană este pe primul loc din punctul de vedere al reformelor încă din 2012.

    Chiar dacă PIB-ul total al Asiei de Sud este cu 70% mai mare decât al Africii, continentul a primit de trei ori mai mult şi jumătate din nivelul investuiţiilor din China spre Asia de Sud în 2012, cel mai recent an pentru care Naţiunile Unite au publicat statistici referitoare la investiţiile străine directe. În ultimii cinci ani, Institututul Întreprinderilor Americane care urmăreşte investiţiile globale din China a înregistrat 13 dealuri de investiţii în Africa şi doar nouă în Asia de Sud.

    Bangladesh oferă o perspectivă asupra problemei. Ţara trebuie să creeze 2 milioane de job-uri în fiecare an doar pentru a ţine pasul cu populaţia în creştere. Totuşi, în pofida unui sector al producţiei în creştere, nu poate să reducă birocraţia şi să realizeze reformele de care este nevoie pentru a atrage investiţii şi a diversifica producţia de haine. În ultimii câţiva ani, Bangladesh a scăzut pe locul 176 din 190 de ţări într-un clasament al gradului de dificultate în ceea ce priveşte modul în care se fac afacerile (Ease of Doing Business). Compania cu origini în Bangladesh DBL Group investeşte într-o nouă facilitate de producţie de îmbrăcăminte care va genera 4.000 de locuri de muncă – în Etiopia.

    „Fantezia, mai întâlnită mai ales în India, că o ţară poate cumva să facă un salt mare de la o economie preponderent rurală, care se bazează pe agricultură, înspre una ce se bazează pe servicii, este doar atât: o fantezie. Africa de Sud nu îşi poate permite să piardă şansa de a creşte sectorul producţiei”, concluzionează editorialistul de la Bloomberg.

  • Analiştii cred că Europa va resimţi şi mai multă „durere” în războiul comercial dacă SUA îşi reduce investiţiile în China

    Europa este vulnerabilă în faţa unei „dureri” economice mai mare chiar decât tarifele dacă administraţia Trump decide să meargă înainte cu planurile de a reduce investiţiile SUA în China, cred analiştii politici citaţi de CNBC.

    Presa internaţională a scris recent că administraţia Trump se pregăteşte să limiteze planurile de investiţii dintre SUA şi China, adică cele mai mari economii ale lumii.

    „Dacă aceste ameninţări se concretizează, riscul pentru Europa ar veni din frica unui război comercial care escaladează din ce în ce mai mult şi pune presiune pe un yuan deja slăbit. (…) Asta se traduce într-o cerere mai redusă din China, şi din restul lumii – deci mai multă durere pentru economia extrem de dependentă de exporturi a Europei”, spune Constantine Fraser, analist politic pe Europa în cadrul grupului de cercetare TS Lombard.

    Printre opţiunile analizate de americani se numără şi delistarea unor companii chinezeşti de pe bursele americane şi să oprească investiţiile fondurilor de pensii în piaţa din China.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Lanţul de restaurante La Mama, dezvoltat de Cătălin Mahu, bifează a şaptea unitate în Capitală, în urma unei investiţii de 150.000 de euro

    Lanţul de restaurante La Mama, controlat de Cătălin Mahu, s-a extins cu un local în incinta Muzeului Ţăranului Român din Capitală, în urma unei investiţii de 150.000 de euro, bifând astfel a şaptea unitate a reţelei.

    ”În momentul în care am preluat spaţiul de la Muzeul Ţăranului Român, am gândit amenajarea împreună cu nişte arhitecţi, adaptându-ne la specificul acestui loc. Investiţia s-a ridicat undeva la 150.000 euro şi ne bucurăm de ce a ieşit”, spune Cătălin Mahu, proprietarul lanţului de restaurante La Mama.

    În cei peste 20 de ani de la lansarea businessului La Mama pe piaţa locală, mai bine de 15 milioane de clienţi au trecut pragul restaurantelor, contribuind la creşterea constantă a cifrei de afaceri până la 4,4 milioane de euro în 2018, plus 6% faţă de anul anterior.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Opinie – Maxim Frolov, vicepreşedinte vânzări globale, Kaspersky Lab: Cinci greşeli care transformă trainingul de securitate cibernetică din companii într-o pierdere de bani

    În ciuda acestor estimări, unele companii sunt sceptice în ceea ce priveşte instruirea personalului în domeniul securităţii cibernetice. Mai exact, reprezentanţii lor cred că oamenii, fie că sunt conştienţi de potenţiale ameninţări, fie că nu sunt, vor face mereu greşeli. Nu este o risipă din banii companiei să investească în cursuri care nu generează rezultatele dorite?
    Adevăratul scop al instruirii în domeniul securităţii cibernetice este mai mult decât simpla conştientizare, este să schimbe comportamentul online al unui angajat, nu doar să informeze despre ameninţări şi măsuri.
    Bazându-ne pe mai mult de 20 de ani de cercetări în domeniul cibernetic şi furnizând servicii de securitate pentru a elimina „factorul uman“ dintre ameninţările cibernetice, am constatat că următoarele cinci greşeli pot face ca formarea în domeniul securităţii informatice să nu aibă rezultatele dorite.

    Formatul ineficient
    Învăţarea şi dezvoltarea în cadrul unei companii pot veni sub diferite forme: o prelegere ţinută de un angajat ori de un vorbitor extern sau un curs pe calculator. Un format de curs care se potriveşte unei firme s-ar putea să nu meargă pentru alta, astfel încât companiile ar trebui să aleagă un format care s-a dovedit eficient pentru atingerea unui anumit set de competenţe.
    Din experienţa noastră, o prelegere plictisitoare nu este potrivită pentru un curs de formare menit să îmbunătăţească abilităţile practice ale angajaţilor în materie de securitate cibernetică. Folosind un format online, puteţi îmbina mai multe tipuri de conţinut (video, text, teste) şi adăuga elemente de gamificare care transformă o lecţie dintr-o obligaţie plictisitoare în ceva mult mai amuzant şi interactiv. Mai mult, un curs online le permite angajaţilor să progreseze în ritmul propriu şi să dedice mai mult timp subiectelor complicate. Aceste lucruri sunt aproape imposibile atunci când angajaţii participă la cursuri tradiţionale.
    Aceeaşi calificare pentru toate rolurile
    Există convingerea că responsabilitatea securităţii informatice a unei companii le aparţine tuturor, deoarece acţiunile oricui pot afecta întreaga companie. Aşadar, este tentant să introduci cursuri de conştientizare în domeniul securităţii, cu scopul de a transforma fiecare angajat într-un profesionist în securitate cibernetică.
    Cu toate acestea, conţinutul unui curs de formare în domeniul securităţii, care ar fi util pentru anumiţi angajaţi, depinde de sistemele şi informaţiile pe care le au la dispoziţie. Să înveţi oamenii nişte lucruri pe care nu le vor folosi niciodată (în special la locul de muncă) nu este eficient din punctul de vedere al costurilor. Pur şi simplu, pentru a evita atacurile în masă, toată lumea ar trebui să ştie cum să identifice site-urile evident periculoase, cum ar fi cele care solicită actualizarea software-ului. Personalul care are acces la informaţii sensibile şi la sistemele de importanţă critică pentru afacere ar trebui să participe la un curs mai avansat şi să poată recunoaşte mesajele false personalizate.

    Excesul de informaţii
    Adesea, formarea în domeniul securităţii este concepută pentru a acoperi simultan toate subiectele importante. Însă acest tip de format nu produce mari schimbări de comportament, deoarece este puţin probabil să fie asimilate toate informaţiile.
    Conţinutul este reţinut cel mai bine atunci când este livrat în module mici. Dacă o lecţie scurtă (care nu va consuma mult din timpul de lucru) este dedicată unui singur subiect şi oferă un număr rezonabil de doze de informaţie, este mult mai probabil ca oamenii să poată să reţină cum ar trebui să reacţioneze în cazul unei anumite ameninţări.

    Lipsa de practică şi repetiţie
    Uneori există conţinut bun în traininguri, dar nu este memorat aşa cum ar trebui din cauza lipsei de repetiţie. Se ştie, însă, că repetiţia e mama învăţăturii.
    Cursurile de instruire în domeniul securităţii au adesea un public neinteresat, care poate ascultă instrucţiunile, dar nu este motivat să le înveţe. Companiile ar trebui, prin urmare, să ţină cursuri care fac ca subiectele să fie uşor de reţinut, subliniind aspectul cel mai important de mai multe ori. De exemplu, pentru a evidenţia importanţa parolelor complexe, acest subiect ar trebui să fie consolidat şi menţionat de mai multe ori pe tot parcursul cursului: în lecţii despre protecţia informaţiilor sensibile, social media, e-mail etc.

    Lipsa relevanţei pentru viaţa reală
    Modalitatea de rezolvare a problemei reprezentate de angajaţi poate părea evidentă – creşterea gradului de conştientizare şi informarea acestora cu privire la regulile şi politicile generale de securitate informatică. Din nefericire, această strategie nu va funcţiona atunci când scopul ar trebui să fie schimbarea comportamentului.
    Majoritatea angajaţilor nu au o pregătire în domeniul securităţii sau în IT, în general. Este posibil, prin urmare, să nu înţeleagă ce ar trebui să facă, dacă îi sfătuim să-şi menţină aplicaţiile actualizate şi să fie atenţi la deschiderea anexelor de e-mail suspecte. Pentru a depăşi această barieră de comunicare, pregătirea ar trebui să se realizeze prin simularea situaţiilor potenţiale cu care un angajat s-ar putea confrunta – cum ar fi lucrul cu e-mailuri sau navigarea pe internet în căutarea unui site pentru a-şi descărca serialele preferate.Pentru a avea succes, instruirea în domeniul securităţii informatice trebuie să se desfăşoare într-un mod care nu numai că acoperă toate subiectele esenţiale, ci le face uşor de înţeles şi de reţinut.
    Atunci când angajaţii sunt obligaţi să-şi petreacă ore întregi în sesiuni de training, pe un subiect care nu face parte din responsabilităţile lor, poate fi dificil pentru companii să se asigure că aceştia preiau recomandările. În schimb, dacă trainingul nu durează prea mult şi este uşor de înţeles, este mult mai probabil să ducă la un număr mai mic greşeli şi la o mai bună securitate.

  • Investiţiile în gaze lichefiate au ajuns la un nivel record de 50 milioane de dolari, în 2019

    Sectorul industrial este principalul motor de creştere din Asia pentru gazele naturale lichefiate, China urmând să depăşească Japonia din poziţia de cel mai mare importator mondial de gaze lichefiate, peste cinci ani.

    “Anul acesta am depăşit deja cele mai mari investiţii făcute vreodată, 50 miliarde de dolari”, a spus Fatih Birol la o conferinţă anuală a producătorilor şi consumatorilor de gaze naturale lichefiate organizată la Tokyo. “Cea mai mare creştere vine din Asia. În următorii cinci ani, aproximativ o treime din cererea globală de gaze lichefiate va veni numai din China”, a adăugat Birol.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie: Ce vor să găsească investitorii străini în afacerile româneşti?

    Ciprian Nicolae este director pentru investiţiile în Europa Centrala si de Est, CVI

    Investitorii de tip private equity, adică fondurile care oferă capital în schimbul unei participaţii în companie, în general, au criterii uşor diferite faţă de investitorii de private debt, cum suntem noi, CVI. Ca investitor de private debt, furnizăm companiei capitalul necesar sub formă de datorie, împrumut care trebuie rambursat la scadenţă. Este similar cu modul în care băncile oferă finanţare, dar diferenţa specifică e reprezentată flexibilitatea noastră, înţelegerea afacerilor şi rapiditatea deciziei în colaborarea cu antreprenorii. În general, elementele principale la care ne uităm când dorim să facem o investiţie sunt fundamental diferite faţă de cele pe care le iau în considerare băncile.

    Astăzi, există multe fonduri dispuse să realizeze tranzacţii în România, deoarece economia locală este atractivă, antreprenorii români au o reputaţie bună iar consumurile casnice sunt în continuă creştere, alimentând în continuare interesul în special în investiţiile în sectorul FMCG. Cu toate acestea, există o provocare cu privire la investiţiile în companii de mărime medie în România din cauza structurii actuale a mediului de afaceri românesc, care este destul de specifică. Conform unui studiu realizat în 2018, care analizează afacerilor locale, doar 613 companii, adică 0,10% din totalul companiilor româneşti, înregistrează o cifră de afaceri anuală de peste 50 de milioane de euro. Pe de altă parte, există 616.709 de companii care în 2017 au avut venituri între zero şi un milion de euro. În ce priveşte segmentul de piaţă al companiilor de mărime medie, ne concentrăm asupra celor care realizează între 5 şi 20 de milioane de euro şi, potrivit aceluiaşi studiu, avem aproximativ 20.000 de astfel de afaceri active în România.

    Rezultatele studiului ajută, de fapt, antreprenorii care se încadrează în intervalul de mai sus, cu o cifră de afaceri între 5 şi 20 milioane de euro, deoarece înseamnă că au la dispoziţie acces la diferite fonduri de investiţii care ar putea să le faciliteze dezvoltarea şi scalarea afacerilor. Cei care sunt activi în sectoare care sunt, în general, influenţate pozitiv de comportamentul consumatorilor şi de creşterea economiei româneşti, precum FMCG, sănătate, imobiliare, se află într-o poziţie deosebit de favorabilă. Aş spune că este vorba despre cele mai atractive sectoare ale economiei româneşti şi nu suntem singurul investitor interesat de ele; am văzut multe tranzacţii în aceste domenii în ultimul deceniu, fie că este vorba de concurenţa străină care achiziţionează afaceri locale sau fonduri internaţionale care preiau controlul strategic al unor astfel de companii.

    Desigur, fiecare companie este diferită şi nu putem generaliza această discuţie, deoarece se întâmplă să avem un sector atrăgător, dar cu afaceri care fie nu performează deloc, fie au rezultate foarte slabe şi, din această cauză, nu vom lua respectivul sector în considerare. Dar, în mare, preferinţa noastră pentru anumite sectoare vine în primul rând din ciclul economic al ţării respective, din acest motiv avem atenţia îndreptată către aceste industrii din România.

    Acum că am discutat despre preferinţele noastre în materie de industrii, probabil mulţi antreprenori sunt curioşi care este modalitatea pe care investitorii o folosesc pentru a analiza companiile şi a determina dacă acestea sunt „investibile” şi atractive. Pentru noi, primul criteriu pe care îl aplicăm este întotdeauna cel cantitativ şi cuprinde dimensiunea afacerii (minim câteva milioane de euro în cifra de afaceri) şi dimensiunea finanţării solicitate – cel puţin trei milioane de euro finanţare de tip private debt pentru investiţii sau alte nevoi financiare.

    Al doilea criteriu este cel calitativ şi se referă la transparenţa antreprenorului şi la atractivitatea afacerii în general. Având în vedere riscul mai mare deja asociat cu finanţarea de tip debt, procesul nostru de screening este întotdeauna unul foarte minuţios, pentru care avem nevoie de un grad mare de deschidere şi transparenţă din partea antreprenorilor. Lipsa de transparenţă, întârzieri în furnizarea de informaţii, ascunderea informaţiilor semnificative, schimbarea termenilor tranzacţiei după ce aceştia au fost deja negociaţi – reprezintă semnale de alarmă pentru toţi investitorii, nu doar pentru noi, fiind considerate cele mai mari bariere sau obstacole în relaţia investitor-antreprenor şi, prin urmare, pot chiar bloca finalizarea tranzacţiilor de finanţare. Întotdeauna subliniez faptul că investitorul are aceleaşi obiective cu antreprenorul – şi anume de a creşte şi maximiza potenţialul afacerii, beneficiind ulterior amândoi de succesul obţinut.

    Odată ce primele două criterii sunt îndeplinite, urmează apoi analiza indicatorilor de performanţă ai afacerii, analiza oportunităţilor, a concurenţei şi bineînţeles analize financiare avansate care vizează rentabilitatea, costul, structura bilanţului, lichiditatea, fluxul de numerar şi indicatorii financiari. Rezultatele acestor analize sunt luate în considerare înainte de a lua decizia finală dacă o companie îndeplineşte sau nu criteriile noastre de investiţii. De obicei, acestea variază de la o companie la alta şi de la o industrie la alta, dar, în general, obiectivul nostru este să investim în companii care au perspective de creştere.

    Toate subiectele de mai sus, de obicei, sunt dezbătute la prima întâlnire dintre investitor şi antreprenor.  Dar, dacă ar trebui să rezum întrebările sau subiectele cheie pe care un investitor trebuie să le înţeleagă despre o afacere în care ar putea investi, aş spune că următoarele sunt cele mai importante:

    1.  Care este produsul sau serviciul pe care îl oferiţi?
    2. Cine este publicul ţintă?
    3. Care este necesarul de capital, în ce îl veţi direcţiona şi cum va influenţa afacerea?
    4. Care este modelul dumneavoastră de venit?
    5. Care sunt indicatorii cheie de performanţă pe care îi aplicaţi afacerii dumneavoastră?

    Desigur, numerele sunt importante, dar nu putem să lăsăm la o parte povestea – o imagine de ansamblu concisă asupra afacerii, managementul cheie şi, bineînţeles, obiectivele companiei sunt la fel de importante şi nu pot fi omise. La urma urmei, nu investim doar în numere, ci şi în oameni şi în povestea din spatele, dar mai ales din viitorul lor.

  • Cine sunt milionarii români care au investit, în ultimii ani, în producţia de vin

    Radu Timiş, proprietarul Cris-Tim, Valer Blidar de la Astra Vagoane Călători şi Raul Ciurtin, fondatorul Albalact (vândut între timp), sunt trei dintre antreprenorii care au decis să îşi orienteze o parte din câştiguri către domeniul vinului, sector care a atras la nivel internaţional unii din marii bancheri şi oameni de afaceri ai lumii. Ei nu sunt însă singurii.

    „Este un business în care am investit din pasiune, alături de un prieten cu care sunt partener în mai multe afaceri. Totul a început după o discuţie la un pahar de vin, iar acum îmi place să mă plimb printre rândurile de vie şi să fiu implicat în procesul de producţie”, spunea anterior omul de afaceri clujean Simion Mureşan. El e, alături de fratele său Teofil, acţionar al Direct One (telecom) şi Electrogrup Cluj (energie), iar împreună cu un prieten, Claudiu Sugar, a investit acum aproape un deceniu într-o cramă, o pensiune şi un restaurant vizavi de salina Turda. Crama La Salina, pe care se exploatează 70 de hectare de viţă-de-vie, era în momentul când a pornit la drum singurul producător de vin din judeţul Cluj.

    Licoarea lui Bacchus nu a cucerit de-a lungul anilor doar papilele gustative ale unora dintre cei mai critici connoisseuri, dar şi-a câştigat un loc de cinste şi în portofoliile unora dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din lume. Unii au investit în podgorii pe colinele din Toscana, Dealu Mare sau Bordeaux, în timp ce alţii au pariat pe colecţii de sute sau mii de sticle a căror valoare merge spre sute de mii sau chiar milioane de euro. Într-o perioadă în care preţul petrolului fluctuează, iar cel al aurului are şi el propriile urcuşuri şi coborâşuri (deşi mai mici), investitorii caută pariuri alternative, asociate unor riscuri mai mici. Vinul s-a dovedit pentru connoisseuri, pasionaţi, dar şi pentru oamenii de afaceri cu un fin simţ al businessului un pariu sigur.

    Producţia de vin este însă o afacere susţinută de cele mai multe ori financiar de alte businessuri. Cel puţin la început, spun mulţi dintre investitorii în domeniu.
    Unii afirmă că este pură pasiune, alţii sunt convinşi că businessul cu vin are nevoie de răbdare şi timp pentru a-şi arăta roadele. Chiar şi zece ani de răbdare. Tocmai de aceea, nu renunţă la businessul lor iniţial. „A început ca un hobby. Am un prieten care produce vin în zona Dealu Mare, dar care are un business mult mai mare decât mine. El mi-a insuflat «microbul»”, spune Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători din Arad, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de material rulant. El este unul dintre cei mai noi adepţi ai investiţiilor în domeniul viticol şi a pariat 5 milioane de euro în domeniu. Antreprenorul a achiziţionat deja 25 de hectare de teren în zona Tohani (Dealu Mare) şi continuă investiţiile. Blidar afirma recent că a descoperit vinul Fetească Neagră din zona Tohani încă din tinereţe şi a rămas preferatul său toată viaţa. Astfel, decizia de a merge în zona Tohani cu propria sa investiţie a venit natural.

    România este unul dintre cei mai mari producători de vin de la nivel european şi îşi face loc chiar şi la vârful clasamentului mondial, alături de state care nu mai au nevoie de nicio prezentare, precum Franţa, Italia, Spania, Germania sau Portugalia. Astfel, pare o alegere logică pentru antreprenori să parieze pe vin.
    Pentru că, în business, cele mai multe pariuri se fac cu mintea, nu cu sufletul.