BusinessMagazin

Tag: inventator

  • Cum poţi să-ţi construieşti o casă cu etaj cu aproximativ 20.000 de euro

    Rick Hunt, inventator de profesie, originar din Cambridgeshire, a cheltuit doar 3.600 de dolari pentru locuinţa sa cu etaj. Cum a reuşit? Banii au fost cheltuiţi pe cumpărarea unui autobuz cu etaj vechi, pe care l-a transformat în casa sa şi a familiei sale, potrivit Daily Mail. 

    Casa-autobuz are o bucătărie, o baie, o zonă de dining, locuri pentru pasageri  (pentru când autobuzul este în mişcare), precum şi trei dormitoare.
     
    În total, casa mobilă l-a costat pe Hunt  şi pe soţia sa, Amanda, 20.000 de lire sterline. Alături de ei, în aceasta stau şi cei doi copii ai lor. 
    Cuplul şi-a investit toţi banii în această locuinţă, în ideea de a scăpa de ipotecă – valoarea medie a acesteia ajunge la 115.000 de lire sterline în Marea Britanie. 
     

  • Elon Musk descrie detaliat planul reţelei de tuneluri subterane pentru fluidizarea traficului rutier

    Planul inginerului Elon Musk este de a construi o reţea tridimensională de tuneluri subterane, cu zeci de niveluri în funcţie de direcţie. Maşinile ar urma să fie coborâte în tuneluri pe rampe asemănătoare cu ascensoarele şi să circule pe platforme cu viteze de până la 200 de kilometri pe oră, într-un trafic controlat de computere.

    În cadrul unei conferinţe organizată de grupul media TED (Technology, Entertainment, Design / Tehnologie, Divertisment, Design), Elon Musk a prezentat o simulare computerizată a proiectului reţelelor de tuneluri subterane.

    “Să vă arăt despre ce este vorba. Sunt câteva lucruri importante la o reţea 3D de tuneluri. În primul rând, trebuie integrate intrarea şi ieşirea din tunel în infrastructura oraşelor. Cu ajutorul unui lift, un fel de platformă pentru maşină aşezată pe un lift, putem integra intrarea şi ieşirea din tunel într-un spaţiu de dimensiunile a două locuri de parcare. Maşina este aşezată pe o platformă. Nu va fi limită de viteză, concepem un sistem care să funcţioneze la viteza de 200 km/h”, a explicat Elon Musk.

    Citeşte mai multe pe www.zf.ro

  • Cine este responsabil pentru inventarea „păcănelelor”

    Ce diferenţia aparatul lui Fey de celelalte era posibilitatea de a returna câştigul în monede. Aparatul lui avea trei bobine, fiecare cu câte 10 simboluri imprimate. Alinierea a trei simboluri sub formă de clopoţei aducea câştigul marelui premiu, de aceea, aparatul a fost numit „Bell„ (clopot). Un articol apărut într-o cronică din San Franscisco la data de 15 aprilie 1887 vorbea despre cum un grup de proprietari de saloane şi restaurante care se adunaseră la o demonstraţie a noului aparat „Liberty Bell„, potrivit cărţii „Slot Machine Mania„.

    Articolul descrie cum maşinăria se activa după ce într-un slot era introdusă o monedă, se trăgea un mâner, iar apoi bobinele se învârteau. Patronii au fost impresionaţi şi toţi cei prezenţi au prevăzut succesul aparatului. Cu mai bine de o sută de ani mai târziu, putem spune că predicţia lor s-a adeverit. 

    Designul lui Fey avea să devină standardul pentru viitoarele maşini electronice de joc, dar, din nefericire pentru el, în acea perioadă legile pentru patente nu acopereau şi zona dispozitivelor din domeniul jocurilor de noroc. Prin urmare, Fey nu şi-a vândut aparatele, dar le-a plasat în salonuri de joc şi în săli de bowling, tutungerii şi alte locuri de acest tip, colectând o taxă de 50% din câştigurile clienţilor.

    În 1907, Fey s-a asociat cu Herbert Mills, proprietarul companiei Mills Novelty. În 1910, aceasta a introdus aparatul de joc „Operator Bells„, cu câte 20 de simboluri pe fiecare bobină, ca modalitate de limitare a câştigurilor. Compania Mills a produs 30.000 de astfel de aparate care cântăreau circa 50 de kilograme.  Popularitatea „păcănelelor„ a crescut în SUA, chiar dacă nu erau legale în multe dintre statele americane. În 1940, acestea au intrat în Las Vegas, în cazinoul Flamingo. La început, au fost instalate în cazinouri ca o diversiune pentru soţiile şi prietenele jucătorilor de la mesele de poker. Tehnologia modernă a schimbat acest criteriu, în unele locuri acestea aducând 80% din profiturile cazinourilor.

  • Cine este responsabil pentru inventarea „păcănelelor”

    Ce diferenţia aparatul lui Fey de celelalte era posibilitatea de a returna câştigul în monede. Aparatul lui avea trei bobine, fiecare cu câte 10 simboluri imprimate. Alinierea a trei simboluri sub formă de clopoţei aducea câştigul marelui premiu, de aceea, aparatul a fost numit „Bell„ (clopot). Un articol apărut într-o cronică din San Franscisco la data de 15 aprilie 1887 vorbea despre cum un grup de proprietari de saloane şi restaurante care se adunaseră la o demonstraţie a noului aparat „Liberty Bell„, potrivit cărţii „Slot Machine Mania„.

    Articolul descrie cum maşinăria se activa după ce într-un slot era introdusă o monedă, se trăgea un mâner, iar apoi bobinele se învârteau. Patronii au fost impresionaţi şi toţi cei prezenţi au prevăzut succesul aparatului. Cu mai bine de o sută de ani mai târziu, putem spune că predicţia lor s-a adeverit. 

    Designul lui Fey avea să devină standardul pentru viitoarele maşini electronice de joc, dar, din nefericire pentru el, în acea perioadă legile pentru patente nu acopereau şi zona dispozitivelor din domeniul jocurilor de noroc. Prin urmare, Fey nu şi-a vândut aparatele, dar le-a plasat în salonuri de joc şi în săli de bowling, tutungerii şi alte locuri de acest tip, colectând o taxă de 50% din câştigurile clienţilor.

    În 1907, Fey s-a asociat cu Herbert Mills, proprietarul companiei Mills Novelty. În 1910, aceasta a introdus aparatul de joc „Operator Bells„, cu câte 20 de simboluri pe fiecare bobină, ca modalitate de limitare a câştigurilor. Compania Mills a produs 30.000 de astfel de aparate care cântăreau circa 50 de kilograme.  Popularitatea „păcănelelor„ a crescut în SUA, chiar dacă nu erau legale în multe dintre statele americane. În 1940, acestea au intrat în Las Vegas, în cazinoul Flamingo. La început, au fost instalate în cazinouri ca o diversiune pentru soţiile şi prietenele jucătorilor de la mesele de poker. Tehnologia modernă a schimbat acest criteriu, în unele locuri acestea aducând 80% din profiturile cazinourilor.

  • Un tânăr creat o isterie în lumea întreagă cu ultima sa invenţie. A făcut milioane de dolari într-un timp record

    Wayne Fromm este un inventator canadian care se consideră creatorul “selfie stick-ului”.

    Când spune asta, el nu se bazează pe faptul că a fost primul care a făcut asta, ci primul care şi-a imaginat aplicarea, dezvoltarea unui astfel de device. Primul om care a creat un selfie stick a fost Hiroshi Ueda în anii 80, pe vremea când era inginer la Minolta. Dar aparatul lui era limitat, funcţiona doar cu camere foto Minolta.

    “Selfie stick-ul meu se putea ataşa orice cameră sau smartphone. Iniţial, selfie stick-ul era mai complex şi mult mai rezistent. Am trecut peste selfie stick cu un tractor şi nu a păţit nimic”, povesteşte Fromm. Selfie stickul original era menit să ţină camere de până la 12 kg.
    Wayne Fromm a patentat selfie stick-ul încă din 2005, sub denumirea “Apparatus for supporting a camera and method for using the apparatus”. Versiunea lui Fromm a intrat pe piaţă in 2006 cunoscut publicului ca “Quik Pod”.

    Curând acesta s-a confruntat cu o problema falsurilor. Când îşi căuta produsul pe Alibaba (Amazonul Chinei), Fromm găsea produse contrafăcute, iar după ce selfie stick-ul a devenit la moda, aceste produse au început să apară şi în Statele Unite. A văzut produse care chiar aveau poze promoţionale cu fiica lui.

    Fromm şi-a dat seama că nu are cum să oprească apariţia falsurilor. Nu avea cum să-şi atribuie creaţia conceptului. Inventase Quik Pod, dar nu inventase idee de a ataşa camera pe băţ.

    Canadianul, în schimb, a mizat pe calitate pentru piaţa high-end şi a abordat compania GoPro cu care a reuşit să facă un parteneriat.
    Wayne Fromm a reuşit să vândă peste un milion de unităţi de Quik Pod până acum.

    “Vânzările au fost bune în această industrie. Quick Pod se află în 42 de ţări”, a spus Fromm.

  • Povestea omului care a reinventat cafeaua

    Ferencz Illy s-a născut în 1892 în Timişoara, când oraşul bănăţean făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Rădăcinile sale au fost mixte: tatăl – de naţionalitate maghiară, iar mama – de etnie germană. Illy a urmat studii economice la Timişoara, iar după liceu s-a mutat în Viena, unde a lucrat pentru două companii cu sediul în Transilvania până la 22 de ani, când a fost recrutat în armata austro-ungară şi a luptat pe aproape fiecare front din Primul Război Mondial.

    După război, a rămas cu sora sa la Trieste, în Italia. La sfârşitul anilor 1920, îşi luase deja un nume cu aer italian – Francesco Illy – şi s-a căsătorit cu Vittoria, o localnică, cu care a avut doi copii: Ernesto şi Hedda.

    Pe tărâmul italian a început şi povestea dintre Illy şi cafeaua ce avea să-i facă numele cunoscut şi peste secole. În primii ani a lucrat cu diverse companii ce se ocupau de vânzarea de cacao şi cafea, iar mai apoi s-a orientat către producţie şi antreprenoriat. În jurul anului 1930, Illy a inventat propria metodă de a menţine prospeţimea şi calitatea cafelei prăjite, astfel încât aceasta să fie transportată în condiţii optime către locaţii îndepărtate, în loc să fie prăjită la destinaţie. În acest timp, a stabilit chiar şi parteneriate cu fabricanţii locali de cafea.

    Trei ani mai târziu, în 1933, antreprenorul înfiinţează Illycafe, companie care deţine titlul de inventator al maşinii automate de cafea, aparat ce funcţionează pe bază de abur pasteurizat. „Illetta“, după cum a denumit-o fondatorul său, este de fapt predecesorul espresorului din zilele noastre. Francesco (Ferencz) Illy s-a stins din viaţă la 1956, la Trieste.

    După moartea sa, compania a fost preluată de fiul său, Ernesto, care a trăit până în 2008. Ernesto Illy, chimist de meserie, a moştenit şi pasiunea tatălui său pentru espresso; a lucrat într-un laborator de cercetare ce a devenit locul unde au fost descoperite peste 17 invenţii şi patente în domeniul cafelei, deţinute de compania Illy.

    Aceste patente ating aspecte variate în domeniul procesării şi preparării cafelei. Illy deţine trei din cele mai importante şapte inovaţii din domeniul cafelei din ultimii 100 de ani: tehnica presurizării, sistemul E.S.E – easy serving espresso – şi invenţia Illetta.

    În 2005, CEO şi preşedinte al Illycafe a devenit Andrea Illy, fiul lui Ernesto. Sub conducerea lui, compania s-a extins la nivel global de la 29 de ţări la peste 100 de ţări, iar veniturile au înregistrat o creştere de peste 130%. Andrea Illy a deţinut conducerea companiei până anul trecut, când Massimiliano Pogliani a fost numit CEO, iar Andrea Illy şi-a păstrat poziţia de preşedinte. Cea de-a patra generaţie a familiei Illy a făcut primii paşi în implicarea în afacere, fiii lui Andreea Illy – Andrea şi Ricardo – având diverse contribuţii în strategie, dezvoltare, vânzări sau comunicare. Ultimele date financiare ale firmei arată un venit consolidat de 437 de milioane de euro în 2015, în creştere cu 12% faţă de anul anterior, şi EBITDA de 66,4 milioane de euro, mai mare cu 7% faţă de 2014.

    Espressorul modern este o invenţie revendicată de Ungaria, ţară care îl promovează pe Illy; steagul cu roşu, alb şi verde se află arborat pe clădirea companiei din Trieste. În România, brandul Illy se găseşte prin intermediul distribuitorilor şi puţini români ştiu că Francesco Illy s-a născut şi şi-a petrecut copilăria la Timişoara.

  • Inventatorul care a creat o isterie mondială cu invenţia lui

    Wayne Fromm este un inventator canadian care se consideră creatorul “selfie stick-ului”.

    Când spune asta, el nu se bazează pe faptul că a fost primul care a făcut asta, ci primul care şi-a imaginat aplicarea, dezvoltarea unui astfel de device. Primul om care a creat un selfie stick a fost Hiroshi Ueda în anii 80, pe vremea când era inginer la Minolta. Dar aparatul lui era limitat, funcţiona doar cu camere foto Minolta.

    “Selfie stick-ul meu se putea ataşa orice cameră sau smartphone. Iniţial, selfie stick-ul era mai complex şi mult mai rezistent. Am trecut peste selfie stick cu un tractor şi nu a păţit nimic”, povesteşte Fromm. Selfie stickul original era menit să ţină camere de până la 12 kg.
    Wayne Fromm a patentat selfie stick-ul încă din 2005, sub denumirea “Apparatus for supporting a camera and method for using the apparatus”. Versiunea lui Fromm a intrat pe piaţă in 2006 cunoscut publicului ca “Quik Pod”.

    Curând acesta s-a confruntat cu o problema falsurilor. Când îşi căuta produsul pe Alibaba (Amazonul Chinei), Fromm găsea produse contrafăcute, iar după ce selfie stick-ul a devenit la moda, aceste produse au început să apară şi în Statele Unite. A văzut produse care chiar aveau poze promoţionale cu fiica lui.

    Fromm şi-a dat seama că nu are cum să oprească apariţia falsurilor. Nu avea cum să-şi atribuie creaţia conceptului. Inventase Quik Pod, dar nu inventase idee de a ataşa camera pe băţ.

    Canadianul, în schimb, a mizat pe calitate pentru piaţa high-end şi a abordat compania GoPro cu care a reuşit să facă un parteneriat.
    Wayne Fromm a reuşit să vândă peste un milion de unităţi de Quik Pod până acum.

    “Vânzările au fost bune în această industrie. Quick Pod se află în 42 de ţări”, a spus Fromm.

  • Reportaj din oraşul care a dat un sens unei invenţii eşuate

    În urmă cu câteva zeci de ani o invenţie a făcut furori în Silicon Valley. Lui Steve Jobs i-a plăcut atât de mult prototipul, încât i-a oferit inventatorului 63 de milioane de dolari pentru 10% din companie. Inventatorul a refuzat. Şi Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a fost impresionat, iar investitorul John Doerr, care pariase pe Google, a băgat 80 de milioane de dolari în afacere, spunând că „va deveni mai importantă decât internetul“.

    Este vorba despre Segway, vehicul electric bazat pe deplasarea prin înclinarea corpului, şi despre eşecul său răsunător, care într-un final şi-a găsit un loc în cadrul poliţiei, dar şi în turism, după cum aveam să observ în Praga. Centrul vechi al oraşului era plin de oameni pe Segway-uri care fie se plimbau de capul lor, fie făceau un tur al oraşului condus de un ghid. Eu am zis (la) pas pentru că îmi prefer picioarele ca mijloc de transport în oraşe frumoase cum este capitala Republicii Cehe.

    Am ajuns dimineaţa în Praga, iar oraşul abia se trezea, mai târziu decât capitala noastră zbuciumată. O tânără brunetă cu ochii albaştri m-a anunţat că nu era încă gata camera, apoi m-a rugat să aştept în barul hotelului. Am preferat în schimb să dau o tură prin împrejurimi şi am rămas uimit de liniştea urbei, fapt care avea să fie un motiv recurent de-a lungul timpului petrecut în capitala Cehiei. Unele străzi, piaţa centrală şi podul Carol au fost pline ochi de turişti chiar şi în timpul săptămânii, dar la câteva sute de metri depărtare de aceste locuri puteai da de scene pustii.

    Odată instalat în camera de hotel, cu avânt de aventurier, am pornit în descoperirea Pragăi şi m-am gândit că cel mai bine ar fi să pornesc urmând râul Vltava, mare şi vânjos, pe care plutesc ambarcaţiuni şi lebede şi care străbate o bună parte din Republica Cehă. Vltava este cel mai lung râu din Republica Cehă şi găzduieşte 17 poduri doar în Praga.

    Am urmărit râul şi am căscat ochii şi aparatul de fotografiat la toate clădirile impresionante şi bine întreţinute. Dacă pe malul râului mici comercianţi, cafenele şi baruri plutitoare abia îşi deschideau porţile, cu cât te îndreptai spre centru cu atât agitaţia creştea. Apogeul a fost atins pe podul Carol, unde proverbialul ac nu putea fi aruncat. Pictori şi desenatori se ofereau să-ţi facă portretul, să-ţi vândă tablourile, vreo două grupuri de cântăreţi distrau lumea, iar vânzătorii de magneţi şi alte suveniruri se ascundeau de soare în spatele umbrelelor.

    Fotografiind împrejurimile am văzut vârfurile ascuţite ale castelului Pragăi în depărtare. Ansamblul cetăţii este alcătuit din mai multe ziduri de incintă, castele, curţi interioare, toate grupate în jurul Catedralei Sf. Vitus, fosta necropolă regală şi imperială. Cetatea ocupă o suprafaţă de aproape 70.000 mp, cu o lungime de aproximativ 570 de metri şi o lăţime medie de aproximativ 130 de metri, potrivit Guinness Book.

    Aproape fără să-mi dau seama m-am îndreptat în direcţia acestuia urcând şi cotind pe străduţe pietruite. Am trecut şi pe lângă ambasada României, care se afla vizavi de un minimarket, unde am avut ocazia să întâlnesc cea mai plictisită creatură din acel moment de pe suprafaţa pământului. Am intrat în magazin, al cărei fundal sonor era susţinut de o muzicăchinezească, să-mi iau o apă plată (ghinion, am nimerit carbogazoasă). Când m-am dus la casă să plătesc, chinezoaica durdulie cred că ar fi preferat să privească cum se usucă vopseaua pe un gard decât să fie acolo şi să se obosească să-mi ia banii.

    Am plătit şi mi-am continuat drumul spre castel. Îmi era foame, dar nu găseam un loc potrivit unde să iau masa, aşa că am umblat prin curţile castelului şi împrejurimi alte câteva ore. Turişti de toate felurile şi mărimile se fotografiau şi imortalizau momente de sfârşit de iulie în capitala Cehiei, unde vremea era numai bună pentru plimbare. Într‑un final, m-am oprit la un restaurant din piaţa oraşului vechi, destul de aproape de celebrul ceas astronomic, şi am mâncat un burger uriaş alături de cartofi prăjiţi; am alăturat meniului şi câteva beri. Poate nu e cel mai praghez meniu, dar pofta trebuia satisfăcută.

    În piaţă era o forfotă palpabilă, un flux continuu de oameni trecea dintr-o parte în alta, iar printre ei tineri pe pe Segway-uri încercau să convingă oamenii să dea o tură. La un moment dat, un băiat tuns scurt, îmbrăcat cu un maieu alb şi pantaloni scurţi kaki a început să cânte la chitară. Cei mai mulţi îl ignorau, dar au fost câteva care s-au oprit şi i-au aruncat monezi în cutia deschisă. Îi era şi greu să convingă din cauza faptului că la câţiva zeci de metri depărtare zeci de oameni, îmbârligaţi în steagurile naţionale, se învârteau în cerc şi cântau. Între timp, în jurul tânărului cu chitara se învârteau vreo trei-patru băieţi pe Segway-uri.

     

  • Un tânăr a creat o isterie în lumea întreagă cu ultima sa invenţie. A făcut milioane de dolari într-un timp record

    Wayne Fromm este un inventator canadian care se consideră creatorul “selfie stick-ului”.

    Când spune asta, el nu se bazează pe faptul că a fost primul care a făcut asta, ci primul care şi-a imaginat aplicarea, dezvoltarea unui astfel de device. Primul om care a creat un selfie stick a fost Hiroshi Ueda în anii 80, pe vremea când era inginer la Minolta. Dar aparatul lui era limitat, funcţiona doar cu camere foto Minolta.

    “Selfie stick-ul meu se putea ataşa orice cameră sau smartphone. Iniţial, selfie stick-ul era mai complex şi mult mai rezistent. Am trecut peste selfie stick cu un tractor şi nu a păţit nimic”, povesteşte Fromm. Selfie stickul original era menit să ţină camere de până la 12 kg.
    Wayne Fromm a patentat selfie stick-ul încă din 2005, sub denumirea “Apparatus for supporting a camera and method for using the apparatus”. Versiunea lui Fromm a intrat pe piaţă in 2006 cunoscut publicului ca “Quik Pod”.

    Curând acesta s-a confruntat cu o problema falsurilor. Când îşi căuta produsul pe Alibaba (Amazonul Chinei), Fromm găsea produse contrafăcute, iar după ce selfie stick-ul a devenit la moda, aceste produse au început să apară şi în Statele Unite. A văzut produse care chiar aveau poze promoţionale cu fiica lui.

    Fromm şi-a dat seama că nu are cum să oprească apariţia falsurilor. Nu avea cum să-şi atribuie creaţia conceptului. Inventase Quik Pod, dar nu inventase idee de a ataşa camera pe băţ.

    Canadianul, în schimb, a mizat pe calitate pentru piaţa high-end şi a abordat compania GoPro cu care a reuşit să facă un parteneriat.
    Wayne Fromm a reuşit să vândă peste un milion de unităţi de Quik Pod până acum.

    “Vânzările au fost bune în această industrie. Quick Pod se află în 42 de ţări”, a spus Fromm.

  • Povestea inventatorului care a dat în judecată Apple pentru 10 miliarde de dolari. Susţine că a inventat iPhone-ul

    Thomas Ross, un american care locuieşte în Florida, a  dat în judecată Apple pentru 10 miliarde de dolari, precum şi pentru drepturi de autor pe toate viitoarele vânzări ale Apple. El pretinde că gigantul fondat de Steve Jobs a furat designul său pentru un dispozitiv electronic de citit, potrivit The Telegraph.

    Publicaţia britanică a obţinut o copie a documentelor procesului în care se arată că reclamantul, Thomass Ross, a făcut designul unui dispozitiv similar iPhone în 1992, iar acesta a fost în mod repetat ”exploatat de dispozitivele iPhone, iPod, ş.a., ale Apple”.

    Ross susţine că a aplicat pentru obţinerea unui patent al dispozitivului de citit în 1992 şi a oferit imagini ale desenelor ce au susţinut formularele completate pentru  obţinerea patentului în proces. Desenele arată un dispozitiv în formă rectangulară şi un ecran mare, ce ar putea suporta dispozitive suplimentare precum speakere şi microfoane, etc.  Problema este că desenele lui Ross includ mai multe caracteristici pe care iPhone nu le-a avut nicioadată, printre care şi o tastatură fizică poziţionată sub display.

    Totodată, Ross nu deţine patentul pentru tehnologia sa: deşi a aplicat pentru obţinerea acestuia în 1992, nu şi-a plătit taxele asociate obţinerii patentului. Dar asta nu l-a oprit pe Ross. El a adăugat relatărilor din procesul în care a acuzat Apple că această companie i-a cauzat ”un prejudiciu mare şi ireparabil, care nu poate fi compensat integral sau măsurat în bani.”