Tag: instanta

  • Adrian Ţuţuianu îşi toarnă cenuşă în cap, după ce a folosit expresia „PSD, un partid de maimuţe”: Mă includ şi eu în această categorie

    „Expresia nu-mi aparţine mie, aparţine unui om din Ministerul Economiei, dar nu am nicio îndoială că există un anume suport pe acest subiect. Dacă dânsul vrea să facă un asemenea gest, vă asigur că voi merge în instanţă, ştiu să mă apăr, sunt avocat de meserie şi ştiu foarte bine ce vorbesc”, a declarat Ţuţuianu întrebat fiind dacă înregistrările sunt veridice.

    Senatorul PSD a precizat că ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, „nu este potrivit” pentru funcţia pe care o ocupă la Guvern.

    „Am aceeaşi părere şi acum. L-am invitat pe domnul ministru să vină în judeţul Dâmboviţa într-o vizită, am stabilit un program cu trei săptămâni înainte, a fost agreat împreună, în dimineaţa zilei în care era programată vizita – cunoscută şi de presa locală – mi-a reconfirmat că este prezent la ora 10,00. La ora 10,00, m-am trezit la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, cu un secretar de stat şi un consilier de la cabinetul ministrului. L-am sunat să-l întreb dacă s-a întâmplat ceva, vreau să vă spun că nu mi-a răspuns nici astăzi. Şi al doilea lucru pe care îl spun foarte ferm: în judeţul Dâmboviţa există trei societăţi comerciale din industria de apărare, pe care le gestionează Ministerul Economiei. La momentul acesta, în această industrie sunt probleme cu totul deosebite (…). Eu cred că domnul ministru Andruşcă nu este potrivit pentru postul de ministru al Economiei, cred că este datoria noastră să semnalăm această chestiune şi să cerem, ca oameni politici responsabili, îmbunătăţirea actului de guvernare, îmbunătăţire care se poate realiza doar prin oameni cu calităţi profesionale certe.”, a adăugat Ţuţuianu.

     

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Motivul incredibil pentru care al doilea astronaut care a păşit pe Lună şi-a dat în judecată copiii

    Buzz Aldrin, azi în vârstă de 88 de ani, şi-a dat în judecată cei trei copii pe motiv că aceşti i-au băgat adânc mâna în economiile personale. Fostul astronaut s-a plâns în instanţă că odraslele sale au abuzat de cărţile sale de credit şi au transferat sume importante din conturile lui fără să-i ceară permisiunea. Mai mult, fostul astronaut pretinde că fiul său Andrew nu-i spune nimic despre tranzacţiile financiare pe care le face în numele său şi retrage constant sume de bani din conturi.

    Aldrin pretinde că i-a cerut fiului său să înceteze să-l mai reprezinte în afaceri, însă acesta ar fi refuzat. Fiindcă nu s-a conformat, octogenarul a cerut instanţei să nu-l mai recunoască drept mandatar al său în afaceri şi să-i anuleze dreptul de a-i controla reţelele sociale şi o serie de afaceri non-profit, scrie The Blast.
     
    De cealaltă parte, copiii lui Aldrin cred că fostul astronaut suferă de Alzheimer, de pierdere a memoriei, de paranoia, de stări de confuzie şi de delir. E au depus în instanţă trei depoziţii care susţin acelaşi lucru, la care ar fi adăugat o serie de probe. Ei au cerut instanţei să amâne procesul pentru a furniza suficiente dovezi care să demonstreze că tatăl lor este incapabil să ia decizii pentru el însuşi.

    Când credea că nu se poate mai rău, Aldrin a aflat că va fi părăsit şi de avocatul lui, care şi-a exprimat dorinţa de a nu-l mai reprezenta în faţa magistraţilor. Steven Selz a depus o întâmpinare la judecătorie prin care a cerut acordul de a renunţa la clientul său. Motivul? „Între noi au intervenit diferende ireconciliabile”, a explicat Selz, citat de publicaţia menţionată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     
  • Noi probleme pentru Liviu Dragnea. Instanţa supremă a decis redeschiderea unui dosar Tel Drum în care este vizat liderul social-democrat

    „Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Confirmă redeschiderea urmăririi penale dispusă în dosarul Direcţiei Naţională Anticorupţie numai in rem şi numai cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice”, se arată în minuta magistraţilor de la instanţa supremă.

    Instanţa a decis şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale rezoluţiei din data de 14 octombrie 2013, respectiv cele referitoare la neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate a activelor unei societăţi.

    Ancheta în acest dosar a fost iniţial închisă în 2013, însă procurorii DNA au cerut redeschiderea urmăririi penale, motivând că că la momentul anchetei, probele nu au fost administrate în mod corespunzător şi acum deţin probe noi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Instanţa a decis să înceapă judecata în dosarul lui Darius Vâlcov de la Tribunalul Gorj

    Curtea de Apel Craiova a respins, joi, contestaţia fostului ministru al Finanţelor şi senator de Olt, Darius Vâlcov, şi a altor doi inculpaţi din dosar, faţă de decizia din luna mai a acestui an a Tribunalului Gorj, care a dispus începerea judecăţii.

    Decizia instanţei este definitivă, dezbaterile pe fond urmând să înceapă la Tribunalul Gorj.

    Consilierul premierului Viorica Dăncilă este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premieră în JUSTIŢIE. Instanţa a pronunţat PRIMA ACHITARE motivată de ILEGALITATEA interceptărilor obţinute în baza PROTOCOLULUI SRI-PG

     Magistraţii arată că orice normă juridică trebuie să fie ”edictată în acord cu principiile constituţionale, principii care exclud categoric ca Protocolul STRICT SECRET să fie încorporat într-un mod obscur în procedura penală”. Tehnic vorbind, judecătorii militari au creat o jurisprudenţă care ar putea genera, în lanţ, un şir de achitări în dosarele create pe baza probelor obţinute de echipele mixte SRI-PG.
     
    În motivarea soluţiei de achitare a lui Cantemir Groza, subofiţer din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, acuzat de luare de mită, magistraţii arată că probele care au stat la baza condamnării în primă instanţă sunt interceptări obţinute în baza protocolului încheiat între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi SRI, ele fiind nule.

    Subofiţerul de jandarmi a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, în primă instanţă, iar în luna iulie (la apel), Curtea Militară de Apel Bucureşti l-a achitat definitiv pe bărbat.

    ”Apărătorul inculpatului a arătat că este în imposibilitatea de a formula apărările adecvate prin interzicerea accesului la fişa postului inculpatului (secretă), contrar jurisprudenţei CEDO; a arătat, de asemenea, că probele obţinute prin mijloace tehnice speciale sunt afectate de protocolul strict secret dintre Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vigoare şi aplicabil la data faptelor, solicitând înlăturarea acestor probe ca fiind obţinute în afara cadrului procesual penal”, se arată în motivare.

    Instanţa: Probele obţinute de echipele mixte sunt nule absolut

    Magistraţii mai consideră că a fost nesocotit principiul loialităţii probelor – prin activitatea comună a echipelor mixte urmând o procedură secretă, iar constatarea nulităţii, indiferent dacă este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulităţii.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

     

  • Doi jurnalişti Reuters au fost condamnaţi la şapte ani de închisoare în Myanmar

    Wa Lone, în vârstă de 32 de ani, şi Kyaw Soe Oo de 28 de ani, au colectat dovezi privind execuţia a zece militanţi Rohingya de către armata din satul Inn Din din nordul statului Rakhine.

    Reporterii au spus instanţei că doi ofiţeri de poliţie le-au înmânat documente la un restaurant din nordul oraşului Yangon, cu câteva momente înainte ca alţi ofiţeri să-i aresteze.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicatele din Penitenciare anunţă că au atacat în instanţă ordinul “ilegal” prin care a fost împuternicit a treia oară şeful ANP/ Tudorel Toader, acuzat de “o nouă încercare de dezinformare”

    Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) reacţionează la ceea ce califică a fi o nouă încercare de dezinformare din partea ministrului Tudorel Toader, precizând că tema duratei mandatului directorilor de penitenciare este una falsă şi ascunde politizarea prin împuterniciri repetate şi, deseori, ilegale a şefilor penitenciarelor.

    Sindicatul susţine că ministrul Justiţiei dezinformează grosolan opinia publică, realitatea fiind că, de când acesta este în funcţie, a blocat concursurile pentru ocuparea posturilor de director de penitenciare după ce le-a anunţat pe site-ul instituţiei, împuternicind, în schimb, “într-un mod lipsit de transparenţă, în funcţii de conducere, ofiţeri pe care să-i poată controla discreţionar la fiecare 6 luni”, arată FSANP într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    “Tudorel Toader l-a împuternicit ilegal pentru cel ce-al 3-lea mandat în funcţia de director general al ANP pe comisarul şef Marian Dobrică, deşi în urmă cu doar câteva luni se pronunţase în sensul încetării unor astfel de practici ca fiind ilegale, iar directorul general anunţase în Consiliul de conducere al ANP măsuri în acelaşi sens, după discutarea în prealabil a aspectelor tehnice şi a alternativelor cu ministrul. FSANP informează că a depus deja acţiune în instanţă pentru suspendarea şi anularea Ordinului ministrului justiţei (OMJ) 1543/2018 care acordă în mod ilegal cea de-a 3-a împutenicire, contrar prevederilor legii şi că a sesizat organele de urmărire penală referitor la comiterea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, având în vedere că Marian Dobrică îndeplineşte acte legate de o calitate pe care în drept nu o poate avea (art. 258, alin. 1 Noul Cod Penal)”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Monsanto, condamnată la despăgubiri de 289 mil. dolari pentru glifosat, erbicid folosit şi la noi

    Procesul început în 2016 este primul în care s-a dat o sentinţă în ceea ce priveşte efectele glifosatului, compusul principal din Roundup, suspiciunile fiind că poate cauza cancer. Alte 5.000 de procese vizând acest compus se află în desfăşurare în SUA, deşi Mosanto susţine că 40 de ani de cercetări au arătat că glifosatul este sigur.

    Ca urmare a acestei decizii, în cursul zilei de marţi, organizaţia Greenpace a cerut interzicerea glifosatului în toate ţările din Europa. Fermierii români folosesc erbicidele pe bază de glifosat pentru combaterea buruienilor de peste 40 de ani, motivând eficienţa ridicată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Monsanto, condamnată la despăgubiri de 289 mil. dolari pentru glifosat, erbicid folosit şi la noi

    Procesul început în 2016 este primul în care s-a dat o sentinţă în ceea ce priveşte efectele glifosatului, compusul principal din Roundup, suspiciunile fiind că poate cauza cancer. Alte 5.000 de procese vizând acest compus se află în desfăşurare în SUA, deşi Mosanto susţine că 40 de ani de cercetări au arătat că glifosatul este sigur.

    Ca urmare a acestei decizii, în cursul zilei de marţi, organizaţia Greenpace a cerut interzicerea glifosatului în toate ţările din Europa. Fermierii români folosesc erbicidele pe bază de glifosat pentru combaterea buruienilor de peste 40 de ani, motivând eficienţa ridicată.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întâlnire de gradul 0 în penitenciar: Tatăl şi fiul, ambii violatori ai aceleiaşi victime

    Damian Baciu se află în puşcărie din 2006, el cerând în ultimele luni de mai multe ori să fie eliberat condiţionat. Individul va mai sta însă câteva luni în închisoare, perioadă în care se va întâlni cu fiul său. Tânărul, Virgil Baciu, a fost şi el arestat, luni, după ce şi-a violat sora de 24 de ani, o tânără cu probleme psihice. Aceeaşi victimă pe care, în 2006, a violat-o şi Damian Baciu,  scrie ziaruldeiasi.ro
     
    Acum două zile, la mai puţin de 24 de ore de când fiul său a fost arestat, Damian s-a prezentat în faţa judecătorilor şi a cerut să fie eliberat condiţionat. Deşi este eligibil pentru liberare condiţionată încă din decembrie, când a atins fracţia necesară eliberării urmare a recursului compensatoriu, Judecătoria a refuzat să îl trimită înapoi în societate pe Damian, invocând că acesta nu s-a corijat. Decizia nu este, însă, definitivă.
     
    În decembrie 2017, când o altă instanţă a respins cerere de liberare a lui Damian, aceasta motiva că „încă nu poate avea convingerea deplină că s-a realizat reeducarea condamnatului prin formarea unei atitudini corecte faţă de valorile sociale importante încălcate prin săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat“. Bărbatul a ajuns în puşcărie după ce, în 2006, şi-a violat fiica minoră de cel puţin patru ori.
     
    Fiul lui Damian, Virgil Baciu (20 de ani), a ajuns acum trei zile în arest, el urmând a fi transferat în puşcărie după ce va fi trimis în judecată. Virgil este acuzat că a vio­lat aceeaşi victimă, sora sa, de cinci ori.  Victima este acum însărcinată în luna a cincea. Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, abuzurile ar fi avut loc în perioada martie – iulie 2018. Abuzurile aveau loc, de regulă, când mama celor doi era plecată la muncă sau când tânărul se îmbăta.