Tag: india

  • Apple vrea să devină cât mai puţin dependentă de China: Compania vrea să mute între 15% şi 30% în Vietnam sau India

    Gigantul Apple le-a cerut marilor furnizori cu care lucrează să analizeze care ar fi costurile pentru a muta între 15% şi 30% din capacitatea de producţie din China către sud-estul Asiei, în contextul în care compania americană se pregăteşte să îşi restructureze lanţul de furnizori, potrivit CNBC.

    Cererea Apple este rezultatul extins al disputei comerciale dintre Beijing şi Washington, însă chiar dacă cele două părţi ajung la un acord, compania nu îşi va schimba decizia, potrivit Nikkei, care citează mai multe surse din piaţă.

    Producătorul iPhone-urilor a decis că riscurile la care se expune prin dependenţa majoră de China, ca locaţie de producţie, sunt prea mari şi continuă să crească.

    Principalele companii care asamblează pentru Apple, precum Foxconn, Pegatron, Wistron, Quanta Computer, Compal Electronics, Inventec, Luxhare şi Goertek trebuie să îşi evalueze opţiunile din afara Chinei, potrivit Nikkei.

    Printre ţările luate în considerare se numără Mexic, India, Vietnam, Indonezia şi Malaezia, cu India şi Vietnam drept favorite pentru producţia de smartphone-uri.

     

     

     

  • TomTom: Bucureşti, locul 3 în Europa şi 11 în lume la aglomeraţia din trafic

    Capitala României se află pe locul 11 la nivel global, în coborâre cu un loc faţă de 2017. 
     
    Statisticile colectate arată că bucureştenii petrec cu 48% timp suplimentar în trafic în fiecare zi, în condiţiile în care media din Moscova ajunge la 57%, iar cea din Instanbul la 53%. Alte oraşe aglomerate din Europa sunt  Saint Petersburg (47%), Kiev (46%) Bruxelles (37%), Londra (37%) şi Paris (36%). 
     
    În Bucureşti, cele mai aglomerate perioade ale zilei sunt dimineaţa, când şoferii pierd în trafic cu 89% mai mult timp, şi seara, cu o medie de 94%. În general, bucureştenii pierd aproape 30 de minute blocaţi în trafic, dimineaţa şi seara. 
     
  • Partidul premierului Narendra Modi anunţă VICTORIA în alegerile generale din India

    Datele Comisiei electorale au arătat că partidul Bharatiya Janata a obţinut 299 de mandate din cele 542 de locuri din camera inferioară a Parlamentului, cu principalul său rival, Congresul Naţional indian.

    Datele nu au indicat ce procent din cele 600 de milioane de voturi exprimate în timpul alegerilor care au durat timp de şase săptămâni au fost numărate. Deşi numărătoarea finală va fi terminată până joi seara, preşedintele BJP Amit Shah a susţinut că a obţinut victoria, creditând “conducerea” lui Modi.

    Modi însuşi a postat pe Twitter: “India câştigă încă o dată.”

    Alegerile au fost văzute ca un referendum pentru susţinerea primului ministru în vârstă de 68 de an, ale cărui reforme economice au avut rezultate nwconcludente, dar a cărui popularitate în societatea puternic stratificată a Indiei a suferit.

    Jumătate dintre sondajele de ieşire de la urne, publicate după scrutinul care s-a încheiat duminică, au indicat victoria lui Modi şi a partidului Bharatiya Janata. Un partid sau o coaliţie are nevoie de o majoritate simplă de 272 de locuri, sau puţin peste jumătate din locurile din camera inferioară a Parlamentului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Top zece cele mai bune aeroporturi din 2019 – VIDEO

    1. Hamad International Airport, Qatar (DOH)
    2. Tokyo International Airport, Japonia (HND)
    3. Athens International Airport, Grecia (ATH)
    4. Afonso Pena International Airport, Brazilia (CWB)
    5. Gdansk Lech Wałęsa Airport, Polonia (GDN)
    6. Sheremetyevo International Airport, Rusia (SVO)
    7. Changi Airport Singapore, Singapore (SIN)
    8. Rajiv Gandhi International Airport, India (HYD)
    9. Tenerife North Airport, Spania (TFN)
    10. Viracopos/Campinas International Airport, Brazilia (VCP)
     

  • Cel puţin şapte persoane au murit în India în urma ciclonului tropical Fani

    Ciclonul tropical Fan, echivalentul unui uragan de categoria 4, care s-a produs vineri lângă oraşul Puri din statul Odisha, a adus vânturi susţinute de până la 240 de kilometri pe oră. Furtuna este de aşteptat să slăbească în timp ce se mută spre Kolkata, unul dintre cele mai populare oraşe ale Indiei, şi Bangladesh.

    Cei şapte oameni care au murit în Odişa au fost ucişi de căderea copacilor şi de prăbuşirea zidurilor, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Sanjeev Panda.

    Fani a provocat alunecări de teren, fiind cel mai puternic ciclon care a lovit regiunea de când o furtună a ucis cel puţin 10.000 de oameni în 1999. Acest incident a determinat India să reevalueze planificarea gestionării dezastrelor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • David versus Goliat: Motivul RIDICOL pentru care gigantul producător de chipsuri Lay`s dă în judecată câţiva fermieri din India

    PepsiCo, un gigant de 177 miliarde doalri care deţine brandul de chipsuri din cartofi Lay`s, a dat în judecată un mic grup de fermieri din India pentru că aceştia ar fi cultivat un tip de cartofi asupra căruia gigantul susţine că are drepturi exclusive, potrivit Business Insider.

    Compania cere câte 143.000 de dolari fiecăruia dintre cei patru fermieri pentru că au cultivat soiul numit FL-2027, asupra căruia PepsiCo spune că are drepturi exclusive în India încă din 2016, potrivit unor documente depuse la tribunalul din Ahmedabad.

    După o audiere ce a avut loc vineri în tribunalul din Ahmedabad, PepsiCo a declarat că a luat măsuri legale doar „ca ultimă variantă”, adăugând că va încerca să ajungă la o variantă de înţelegere cu fermierii implicaţi în caz.

    „PepsiCo India a propus o cale amiabilă de înţelegere cu oamenii care au folosit seminţe din acest soi într-un mod ilegal. (…) Compania a fost forţată să ia măsuri legale ca ultimă variantă pentru a proteja un interesul miilor de fermieri care sunt implicaţi în programul nostru colaborativ de cultivare”, a declarat compania.

     

     

  • Replica UiPath după ce a fost criticată pentru donaţia de un milion de euro pentru Notre Dame: Vom ajuta şi 500.000 de copii săraci din România şi India

    ”Anunţul făcut de Daniel Dines, Co-fondator şi CEO al UiPath, în cadrul #UiPathTogether Paris, în legătură cu decizia companiei de a susţine cu un 1 milion de euro refacerea catedralei Notre Dame e în spiritul valorilor UiPath, care derulează permanent acţiuni cu impact social global.
     
    Până de curând, UiPath a făcut investiţii importante în iniţiative de educaţie prin intermediul UiPath Academy şi Academic Alliance, cel mai recent program prin care am extins colaborarea cu şcoli şi universităţi din întreaga lume. Independent de aceste proiecte, UiPath şi-a asumat încă din 2018 misiunea de a susţine pe termen lung copiii care se află în risc de sărăcie, din România şi India.
     
    Prin intermediul Fundaţiei UiPath, o organizaţie non-profit fondată de UiPath România, compania va susţine copiii din comunităţile sărace din România şi India să aibă un viitor mai bun prin acces la educaţie de calitate, cu sprijinul tehnologiei. Până în 2025, Fundaţia îşi propune să transforme viaţa a 500.000 de copii.”
     
  • ALERTĂ NASA: Un test balistic prin care India a distrus un satelit pune în pericol astronauţii şi Staţia Spaţială Internaţională

    Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a declarat că doar 60 de fragmente de deşeuri cu dimensiuni de minimum 10 centimetri au fost suficient de mari pentru a fi detectate. Dintre acestea, 26 de fragmente ajung în cel mai înalt punct de pe orbita ISS.
     
    “Este un lucru îngrozitor, îngrozitor să creezi un eveniment care să producă deşeuri ce pot ajunge deasupra Staţiei Spaţiale Internaţionale”, a declarat Bridenstine într-un eveniment care a avut loc marţi.
     
    “Acel tip de activitate nu este compatibil cu viitorul misiunilor spaţiale cu echipaj uman”, a mai spus acesta.
     
    Riscul ca deşeuri mici să lovească ISS a crescut cu 44% în zilele care au urmat testului, a menţionat Bridenstine.
     
    “Nu este acceptabil ca noi să permitem crearea de câmpuri de deşeuri spaţiale care pun în pericol viaţa oamenilor”, a continuat acesta. “Lucrul bun este că deşeurile sunt pe o orbită suficient de joasă a Pământului, încât, cu timpul, vor dispărea”, a spus Bridenstine, care a adăugat că ISS şi astronauţii de pe avanpostul spaţial nu au păţit nimic.
     
  • A reuşit să transforme câteva sute de dolari într-un gigant cu afaceri de 4,4 miliarde de dolari

    Dilip Shanghvi s-a născut pe 1 octombrie 1955 într-un mic orăşel din Gujarat, India, în familia lui Shantilal Shanghvi şi a lui Kumudei Shanghvi. Antreprenorul şi-a petrecut copilăria şi anii de liceu alături de părinţii săi în localitatea Burrabazar din Calcutta. Aici, a urmat liceul  J.J. Ajmera şi a obţinut o diplomă de licenţă în comerţ din partea Universităţii din Calcutta.

    După terminarea facultăţii a început să-şi ajute tatăl în afacerea acestuia cu medicamente din Calcutta. În acea perioadă i-a venit ideea de a produce el însuşi medicamente, în loc să vândă produsele altora.

    În 1982 Shanghvi a pus bazele Sun Pharmaceutical Industries cu un capital de 140 de dolari, în Vapi, cu un medicament pentru psihiatrie. În 1997, Sun a achiziţionat compania americană Caraco Pharma, cu dorinţa de a extinde activitatea companiei şi în Statele Unite. Zece ani mai târziu a cumpărat o altă companie farmaceutică israeliană, Taro Pharma. Shanghvi s-a retras din poziţia de preşedinte şi CEO al companiei în 2012 şi l-a numit ca succesor pe Israel Makov, fost executiv al Teva Pharmaceuticals, păstrând însă poziţia de director general.

    În aprilie 2014 Sun a achiziţionat compania într-o tranzacţie de 3,2 miliarde de dolari, preluând totodată şi datoriile de 800 milioane de dolari ale companiei; afacerea s-a încheiat în martie 2015. În urma acesteia, Sun a devenit cea mai mare companie farmaceutică din India, cea mai mare companie farmaceutică indiană din SUA şi cea de-a cincea companie specializată în medicamente generice din lume.

    În ianuarie 2018, guvernul indian l-a ales pe Shanghvi drept al 21-lea membru al comitetului central al Reserve Bank of India, principala instituţie bancară a statului. El este de asemenea preşedinte al consiliului de administraţie al Institutului Indian de Tehnologie din Bombay, iar din 2017 a fost ales titular al Bursei Rhodes (premiu internaţional acordat absolvenţilor străini pentru a putea studia în cadrul Universităţii Oxford).

    În 2016, guvernul Indiei i-a acordat antreprenorului premiul Padma Shri, al patrulea cel mai important titlu civil din stat,  iar un an mai târziu publicaţia India Today l-a clasat pe locul al 8-lea în poporul celor mai puternice persoane din India.

    Dilip Shanghvi este căsătorit cu Vibha Shanghvi; ei au împreună un fiu, Aalok, şi o fiică, Vidhi, amândoi fiind angajaţi în cadrul companiei Sun Pharmaceuticals. În ianuarie 2019, averea antreprenorului se ridica la 8,6 miliarde de dolari. În prezent, compania are venituri anuale de aproximativ 4,4 miliarde de dolari şi peste 52.000 de angajaţi.

  • Cum să faci sute de mii de euro în România din tradiţia altor ţări

    “Întotdeauna am fost atrasă de bijuterii, în special de cele din argint, şi le-am căutat mereu, pe oriunde am călătorit. În 1998 am ajuns în Cairo cu o bursă postuniversitară şi acolo, timp de un an, am descoperit bijuteriile Africii de Nord, ale nomazilor Saharei, tuaregii, dar şi ale grupurilor etnice din Egipt, Libia, Algeria, Tunisia, Maroc, care au o tradiţie extraordinară de sute de ani în lucrul bijuteriilor din argint. A fost perioada în care m-am îndrăgostit iremediabil de aceste bijuterii, iubire care avea să-mi schimbe viaţa la un moment dat”, povesteşte Maria Mănoiu despre modul în care a luat primul contact cu bijuteriile etnice autentice, care i-au „furat inima”.

    Pe drumurile nesfârşite din Maroc, Mali, Burkina Faso şi Ghana ideea de business s-a legat, astfel că a devenit logic pentru antreprenoare ca la întoarcerea în ţară să îmbine două pasiuni de-o viaţă – bijuteriile şi călătoriile – şi să pornească în aventura pe care a numit-o Metaphora.
    „Am început businessul în toamna lui 2010, în toiul crizei. Însă Metaphora este dovada că atunci când crezi în visul tău, nimic nu te poate opri. Şi, cum zicea scriitoarea americană Anais Nin, «Life shrinks or expands in proportion to your courage» (Viaţa se micşorează sau se extinde proporţional cu curajul tău).”

    Maria Mănoiu este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, secţia limbi străine – arabă şi franceză. După un an petrecut în Egipt s-a întors în România şi s-a angajat în publicitate, în departamentul de creaţie, fiind copywriter timp de 10 ani în mai multe agenţii.

    Astfel, cu ajutorul cunoştinţelor în advertising ea a reuşit să dezvolte brandul Metaphora, chiar dacă antreprenoriatul îi era străin. „Nu am avut nicio tangenţă cu mediul de business, sunt o fire artistică, o idealistă cu picioarele pe pământ, dacă pot să spun aşa. Ideea businessului a venit într-un moment în care simţeam că trebuie să fac ceva cu mai mult sens, ceva în care să cred. Din fericire, experienţa din advertising mi-a fost foarte utilă în crearea şi apoi în creşterea brandului care este astăzi Metaphora. Business am învăţat în primul rând făcând greşeli. Încă mai fac greşeli, pentru că îmi asum mereu riscuri, însă reuşesc să învăţ tot mai mult din ele, ceea ce e esenţial, până la urmă.”

    Maria Mănoiu a pornit businessul cu o investiţie de 28.000 de euro în primul import de bijuterii din Maroc. Metaphora înregistrează anual creşteri de 30-40%, iar la final de 2018 a ajuns la afaceri de peste 250.000 de euro. „Metaphora s-a născut din pasiune, dar un business nu supravieţuieşte din pasiune, ci din vânzări.

    Creştem constant cu 30%-40% pe an şi am încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de peste 250.000 euro. Pe măsură ce businessul creşte, ne cresc şi costurile operaţionale şi cele de stoc, iar provocarea este să creştem constant şi să aducem în continuare bijuterii de calitate pe piaţa românească, fără să facem compromisuri”, spune ea.

    Cum ajunge la bijuteriile pe care le comercializează în România? Călătorind în fiecare an în cel puţin patru ţări din care importă bijuterii – Thailanda, India, Nepal, Maroc şi alte ţări –, iar în fiecare ţară petrece între două şi trei săptămâni în căutarea unor modele autentice, cât mai puţin atinse de moda zilei de astăzi.

    „Caut modele esenţiale, vechi, care sunt deja clasice în cultura respectivă, încărcate de simboluri locale, lucrate în tehnicile specifice zonei. Mă ajută să decopăr şi să identific bijuterii experienţa de peste 20 de ani de colecţionat bijuterii din toată lumea, de strâns o bibliotecă întreagă de cărţi şi albume de bijuterii din ţările care mă interesează.

    La finalul acestor câteva săptămâni în fiecare ţară, care în total sunt câteva luni pe an petrecute în alte lumi, pe alte continente, unde viaţa are alt ritm, oamenii zâmbesc mai mult, dar sunt şi mai puţin punctuali, când am strâns suficiente mostre le dau în lucru oamenilor cu care colaborez în fiecare ţară şi care coordonează zeci de artizani bijutieri locali, fiecare specializat în alt stil şi alte tehnici, iar aceştia, la rândul lor, vor lucra modelele care peste câteva luni bune vor ajunge pe site-ul Metaphora.”

    Procesul de producţie este unul îndelungat şi complex, care cere multă flexibilitate şi adaptare la neprevăzut, adaugă Maria Mănoiu. Motivaţia pentru tot acest efort vine în primul rând din pasiune şi din dorinţa de a aduce pe piaţa locală obiecte unice şi de calitate din alte culturi. „Dacă aş înceta să fiu exigentă cu calitatea mi-aş pierde, cu siguranţă, motivaţia să continuu. Acesta este, probabil, şi motivul principal pentru care Metaphora este unică pe piaţa bijuteriilor din România.”

    Astfel, având în vedere că timpul de execuţie a bijuteriilor este mare, brandul are constant pe stoc mii de bijuterii, ceea ce înseamnă mai multe zeci de mii de euro blocate, spune antrepenoarea. Deşi investiţia permanentă şi constantă în stoc poate crea probleme de cash-flow, ea a reuşit să treacă peste acest obstacol şi „am reuşit să scăpăm de sincope”. „Pentru un business de acest gen stocul este crucial, iar bijuteriile pe care le vindem noi sunt lucrate integral manual, ceea ce ia foarte mult timp – în general durează între una şi sase luni ca o comandă să fie gata de export din ţara de origine către noi. Şi trebuie ţinut cont de toţi timpii de lucru, plus durata importului şi a celorlalte formalităţi legale cronofage, ca să nu rămânem niciodată fără suficient stoc.”

    Ea mai spune că brandul Metaphora se diferenţiază de celelalte companii care comercializează bijuterii online prin produsele unicate lucrate manual în ţările de origine. „În ultimii cinci ani piaţa de e-commerce a crescut spectaculos în România şi astăzi sunt probabil sute de magazine online care vând bijuterii din argint, însă oferta lor este similară pentru că marea majoritate îşi comandă stocurile de pe site-uri mamut de vânzări en-gros din China. De aceea nu reuşesc să se diferenţieze, iar bătălia se dă pe preţ. Or atunci când preţul este cel mai important criteriu, calitatea este întotdeauna invers proporţională. Procesul nostru de achiziţie este unul mult mai complex, mai costisitor şi mai de durată, însă ştim cu toţii că lucrurile de calitate nu se fac peste noapte şi nici nu se vând cu 70% reducere. Iar clientele noastre apreciază că pot purta bijuterii unice pe piaţa din România.”

    Pentru afacerea Metaphora lucrează trei persoane, dar anumite departamente, precum marketing, strategie, analytics şi partea de social media, sunt externalizate. Planurile pentru anul în curs includ majorarea cifrei de afaceri şi dezvoltarea şi implementarea unor funcţii noi pe site-ul Metaphora, care este singurul loc în care brandul îşi vinde produsele.
    „Anul acesta vrem să dezvoltăm şi să implementăm funcţii noi pe site, să investim în tool-uri noi, deci să punem accent pe partea tehnică a site-ului, cea care nu se vede, dar care îmbunătăţeşte experienţa online a clienţilor. În următorii cinci ani ne propunem să ne mărim echipa, să triplăm cifra de afaceri, să aducem bijuterii din ţări încă neexplorate şi să lansăm Metaphora pe pieţele internaţionale. E mult de muncă, dar şi motivaţia şi entuziasmul nostru sunt pe măsură.”