BusinessMagazin

Tag: imigrant

  • Povestea emoţionantă a refugiatului care vindea pixuri pentru a-şi putea hrăni copiii, după ce a fugit din Siria. Ce a făcut acesta cu banii primiţi din donaţii – FOTO, VIDEO

    Povestea lui a făcut înconjurul lumii, iar campaniile de strângere de fonduri de pe internet au fost de mare succes. În total s-au strâns 191.000 de dolari. 

    După închiderea campaniei online, Abdul Halim al-Attar a promis că va utiliza banii pentru a-şi ajuta semenii şi s-a ţinut de cuvânt. Acum are o brutărie, o şaormerie şi un restaurant şi a angajat 16 solicitanţi de azil sirieni, scrie The Independent.

    Bărbatul de 33 de ani, care îşi creşte singur copiii, s-a mutat într-un apartament cu două camere şi face în continuare tot ce poate pentru a le oferi acestora o viaţă mai bună.

    Cel care l-a ajutat şi i-a făcut publică povestea a fost Gissur Simonarson. Activistul norvegian a postat, pe Twitter, în luna august fotografia unui tată care vindea pixuri pe străzile din Beirut (Liban) în timp ce-şi cară fiica adormită pe umăr.

    “Este o imagine emoţionantă. Îi vezi expresia feţei şi modul în care ţine pixurile, ca şi cum sunt tot ce are pe lume”, a declarat Simonarson, potrivit CNN.

    Impresionaţi, oameni din toată lumea au început să întrebe cum pot să-l ajute pe tatăl sirian. Cum la acea vreme, Gissur Simonarson nu ştia cine este bărbatul care vindea pixuri şi nici cine l-a fotografiat, pe reţele de socializarea s-a creat  #BuyPens. În doar două zile, a fost găsit.

    Tatăl singur cu doi copii a fost copleşit de emoţie când a aflat că oamenii vor să îl ajute. El a povestit că a lucrat în Siria la o fabrică de ciocolată, dar aceasta s-a închis şi nu a mai avut unde să muncească. După ce a ajuns în Liban a tot încercat să se angajeze, dar nu a găsit niciun loc de muncă şi de aceea s-a apucat de vândă pixuri pe străzi.

    Abdul Halim al-Attar a mărturisit, într-un interviu pentru Associated Press, că banii din donaţii i-au dat posibilitatea să îşi ajute prietenii şi rudele care încă se află în Siria: “Nu numai că viaţa mea s-a schimbat, dar şi viaţa copiilor mei va fi alta. La fel şi viaţa oamenilor din Siria pe care am putut să îi ajut”.

    Potrivit The Independent, ca să poată intra în posesia banilor donaţi a fost pentru el o adevărată luptă, pentru moment putând să obţină doar 40% din suma strânsă pe internet. Serviciile PayPal nu operează în Liban, iar banii i-au fost transferaţi numerar de un militant în Dubai. Astfel, numai taxele de procesare bancară au fost de aproximativ 20.000 de dolari. 

    “Am investit banii, altfel se pierd… când Dumnezeu vrea să îţi dea ceva, vei primi”, a spus Abdul Halim al-Attar.


     

  • Un IMIGRANT sudanez a alergat prin Eurotunel 50 de kilometri, a sărit 4 garduri şi a trecut de 400 de camere de supraveghere. Ce s-a întâmplat când a ajuns la ieşire

    Abdul Rahman Haroun, un imigrant în vârstă de 40 de ani, a ajuns în Marea Britanie după ce a reuşit să străbată pe jos tunelul care străbate Canalul Mânecii, din Franţa în Marea Britanie. Eurotunelul are 50 de kilometri, 4 garduri şi este supravegheat de 400 de camere video. La ieşire, imigrantul sudanez a avut parte de o surpriză.

    Un imigrant sudanez a alergat prin Eurotunel 50 de kilometri, a sărit 4 garduri şi a trecut de 400 de camere de supraveghere. Ce s-a întâmplat când a ajuns la ieşire

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Românul care a fost şofer de limuzină în New York şi a ajuns milionar în Silicon Valley

    Cristian Gheorghe a imigrat în SUA înainte de Revoluţie, când avea 23 de ani, fără să cunoască limba engleză şi fără să aibă prea multe perspective pe tărâmul făgăduinţei. A lucrat mai întâi ca şofer de limuzină, iar câţiva ani mai târziu a fondat compania Tidemark, devenind milionar în dolari.

    Gheorghe a crescut în România într-o familie cu venituri medii: tatăl lui era lucrător la strung, iar mama, contabil. Şi-a obţinut diploma de licenţă în inginerie, fiind primul membru al familiei care a absolvit facultatea. Era pasionat şi de calculatoare şi electronice şi cumpăra şi vindea albume Pink Floyd pe piaţa neagră. În perioada de la sfârşitul anilor ’80, în care Guvernul se îndrepta spre un colaps haotic, a decis că era timpul să plece şi să îşi încerce norocul în Statele Unite ale Americii. Ajuns acolo, a reuşit să se angajeze în cadrul unei firme de construcţii din New York.

     “Căram foi de furnir de la primul etaj la al doilea etaj în mod repetat” a declarat Gherghe într-un interviu acordat Reuters. „Mă plăteau cu 100 de dolari pe săptămână şi un sandviş la ora prânzului. A fost un început greu, dar cel puţin lucram”. În mai puţin de un an, el şi-a îmbunătăţit astfel cunoştinţele de limba engleză şi perspectivele odată cu acestea.

    A reuşit apoi să găsească un job potrivit pregătirii sale: a început să scrie cod pentru o mică firmă din domeniul IT. Pentru a câştiga mai mulţi bani, lucra şi ca şofer de limuzină în timpul nopţii şi în weekenduri. În total, în 1990, ajungea la venituri de 700 de dolari pe săptămână. Pentru a economisi bani, dormea pe o saltea pe canapeaua unui văr din Connecticut.

    Gheorghe era mereu în căutare de oportunităţi şi, în urma discuţiilor cu unul dintre clienţii lui, Andrew Saxe, care s-a dovedit a fi şeful unei mici companii care se ocupa de managementul publicităţii prin poştă, a găsit un nou job. Saxe avea nevoie de programatori, prin urmare a fost bucuros să îl primească pe Gheorghe în echipa lui.

    Au construit împreună Saxe Marketing, o afacere care a fost vândută ulterior companiei Experian pentru 30 de milioane de dolari în 1997. Gheorghe a prins astfel gustul antreprenoriatului şi, un an mai târziu, a construit compania Tian Software, care analiza traficul web pentru companii mari. Tian Software a fost vândută în 2005 companiei OutlookSoft pentru o sumă care nu a fost publicată.

    În 2007, SAP a cumpărat OutlookSoft în schimbul a 400 de milioane de dolari, iar Gheorghe a rămas până în 2009 la conducerea companiei în calitate de vicepreşedinte. S-a angajat apoi la Greylock Partners şi s-a mutat între timp şi în Silicon Valley. Nu a durat foarte mult timp pentru ca Gheorghe să contureze următoarea afacere, Tidemark Sytems, construită în 2010 şi axată pe piaţa de business analytics software. Compania lui are clienţi companii cu venituri de cel puţin 500 de milioane de dolari, dar şi clienţi precum Netflix, Acxiom, Hostess şi Brown University cu cifre de afaceri mai mari de un miliard de dolari, potrivit unei publicaţii americane.

     

     

  • Românul care a fost şofer de limuzină în New York şi a ajuns milionar în Silicon Valley

    Cristian Gheorghe a imigrat în SUA înainte de Revoluţie, când avea 23 de ani, fără să cunoască limba engleză şi fără să aibă prea multe perspective pe tărâmul făgăduinţei. A lucrat mai întâi ca şofer de limuzină, iar câţiva ani mai târziu a fondat compania Tidemark, devenind milionar în dolari.

    Gheorghe a crescut în România într-o familie cu venituri medii: tatăl lui era lucrător la strung, iar mama, contabil. Şi-a obţinut diploma de licenţă în inginerie, fiind primul membru al familiei care a absolvit facultatea. Era pasionat şi de calculatoare şi electronice şi cumpăra şi vindea albume Pink Floyd pe piaţa neagră. În perioada de la sfârşitul anilor ’80, în care Guvernul se îndrepta spre un colaps haotic, a decis că era timpul să plece şi să îşi încerce norocul în Statele Unite ale Americii. Ajuns acolo, a reuşit să se angajeze în cadrul unei firme de construcţii din New York.

     “Căram foi de furnir de la primul etaj la al doilea etaj în mod repetat” a declarat Gherghe într-un interviu acordat Reuters. „Mă plăteau cu 100 de dolari pe săptămână şi un sandviş la ora prânzului. A fost un început greu, dar cel puţin lucram”. În mai puţin de un an, el şi-a îmbunătăţit astfel cunoştinţele de limba engleză şi perspectivele odată cu acestea.

    A reuşit apoi să găsească un job potrivit pregătirii sale: a început să scrie cod pentru o mică firmă din domeniul IT. Pentru a câştiga mai mulţi bani, lucra şi ca şofer de limuzină în timpul nopţii şi în weekenduri. În total, în 1990, ajungea la venituri de 700 de dolari pe săptămână. Pentru a economisi bani, dormea pe o saltea pe canapeaua unui văr din Connecticut.

    Gheorghe era mereu în căutare de oportunităţi şi, în urma discuţiilor cu unul dintre clienţii lui, Andrew Saxe, care s-a dovedit a fi şeful unei mici companii care se ocupa de managementul publicităţii prin poştă, a găsit un nou job. Saxe avea nevoie de programatori, prin urmare a fost bucuros să îl primească pe Gheorghe în echipa lui.

    Au construit împreună Saxe Marketing, o afacere care a fost vândută ulterior companiei Experian pentru 30 de milioane de dolari în 1997. Gheorghe a prins astfel gustul antreprenoriatului şi, un an mai târziu, a construit compania Tian Software, care analiza traficul web pentru companii mari. Tian Software a fost vândută în 2005 companiei OutlookSoft pentru o sumă care nu a fost publicată.

    În 2007, SAP a cumpărat OutlookSoft în schimbul a 400 de milioane de dolari, iar Gheorghe a rămas până în 2009 la conducerea companiei în calitate de vicepreşedinte. S-a angajat apoi la Greylock Partners şi s-a mutat între timp şi în Silicon Valley. Nu a durat foarte mult timp pentru ca Gheorghe să contureze următoarea afacere, Tidemark Sytems, construită în 2010 şi axată pe piaţa de business analytics software. Compania lui are clienţi companii cu venituri de cel puţin 500 de milioane de dolari, dar şi clienţi precum Netflix, Acxiom, Hostess şi Brown University cu cifre de afaceri mai mari de un miliard de dolari, potrivit unei publicaţii americane.

     

     

  • Cine este Manuel Valls, noul premier al Franţei

     Deşi mai apreciat în cadrul dreptei decât al stângii, acest bărbat cu ambiţii asumate, cu ton de multe ori autoritar, şi-a trasat timp de doi ani în această funcţie drumul către Matignon, sediul Guvernului, în ritm de polemici generate de fermitatea sa.

    Ultima este disputa din ianuarie cu polemistul Dieudonné, condamnat de mai multe ori pentru antisemitism şi ale cărui spectacole a reuşit să le interzică. Cu câteva luni înainte, el a provocat o revoltă după arestarea la şcoală şi expulzarea în Kosovo a unei eleve de liceu de etnie romă, în vârstă de 15 ani, care locuia în estul Franţei.

    Membri ai stângii radicale din cadrul partidului au cerut deseori demiterea lui. Aceasta pentru că Manuel Valls place mai mult dreptei. Într-un sondaj publicat în martie, 41 la sută dintre simpatizanţii dreptei l-ar fi ales drept premier dintre personalităţile socialiste, faţă de doar 20 la sută dintre simpatizanţii stângii.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Fără publicitate! Fără jocuri! Fără şmecherii! Totul face 19 mld. dolari

    FACEBOOK A ANUNŢAT CĂ OFERĂ 16 MILIARDE DE DOLARI PENTRU APLICAŢIA DE MESAGERIE INSTANT WHATSAPP, ACEASTA FIIND ACHIZIŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ DIN ISTORIA REŢELEI DE SOCIALIZARE. Facebook va plăti 4 miliarde de dolari în numerar şi 12 miliarde în acţiuni. Pe lângă cele 16 miliarde dolari, fondatorii şi angajaţii WhatsApp vor primi acţiuni în valoare de 3 miliarde dolari.

    „WhatsApp este pe punctul de a conecta un miliard de persoane. Serviciile care ating un astfel de nivel au o valoare neverosimilă„, a afirmat Mark Zuckerberg.„WhatsApp a construit un serviciu de mesagerie mobilă în timp real care deţine o poziţie de lider şi care creşte foarte rapid„, subliniază Facebook într-un comunicat. Grupul dezvăluie că WhatsApp are peste 450 de milioane de utilizatori lunar, dintre care 705 sunt activi zilnic, şi că peste un milion de persoane îşi deschid cont în fiecare zi. Volumul de mesaje trimise se apropie de volumul total al SMS-urilor operatorilor de telecomunicaţii la nivel mondial.

    ABORDARE CONTRA PIEŢEI. Jim Goetz, partener la fondul de capital de risc Sequoia Capital, spune că aversiunea lui Jan Koum faţă de publicitate şi folosirea datelor personale ale utilizatorilor pentru a vinde reclame provine din copilăria petrecută în comunism, cu teama permanentă de „poliţia secretă„.

    Sequoia Capital este singurul investitor care a avut încredere în WhatsApp şi a finanţat devreme dezvoltarea companiei. Alături de Koum şi Acton, Sequoia va fi al treilea mare câştigător al mutării companiei Facebook.

    WhatsApp nu adună informaţii referitor la numele, sexul, adresa sau vârsta utilizatorilor. Pentru utilizarea serviciului este suficientă confirmarea numărului de telefon. „Este o abordare clar contra pieţei, influenţată de experienţele lui Jan dintr-o copilărie petrecută într-un stat comunist cu poliţie politică. L-a făcut să aprecieze mijloacele de comunicare care nu sunt urmărite sau ascultate„, explică Goetz într-o postare publicată miercuri pe blogul fondului Sequoia Capital.

    Angajat la Yahoo până în 2007, Koum a părăsit compania alături de programatorul Brian Acton, deziluzionaţi de obsesia cu publicitatea a companiilor de servicii online.
    În 2009, cei doi au înfiinţat propria firmă, cu o strategie bazată pe crearea unei aplicaţii de mesagerie uşor de utilizat, ignorând complet advertisingul.

    „Nimeni nu se trezeşte dimineaţa gândindu-se la publicitate, nimeni nu adoarme cu gândul la noile reclame pe care le va vedea mâine. Fără publicitate! Fără jocuri! Fără şmecherii!„, scria Koum în 2012 într-o postare pe blog.

  • Victor Spirescu, imigrantul român devenit celebru în Marea Britanie, a dispărut fără urmă

     Angajaţii de la spălătoria auto din Biggleswade (comitatul Bedfordshire) au povestit că românul Victor Spirescu s-a întors după prima zi de muncă în apartamentul în care locuia împreună cu colegii săi, şi-a făcut bagajul, şi-a luat toate lucrurile şi i-a anunţat că pleacă să-şi vadă fratele, aflat la Londra. “Nu ştim unde se află în acest moment şi nici ce face şi nici poate fi contactat pe telefonul mobil din România, pentru că l-a închis”, au povestit foştii săi colegii, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

    Ei spun că Victor Spirescu a lucrat o singură zi şi a renunţat la locul de muncă de bunăvoie. De asemenea, conducerea spălătoriei auto din Biggleswade neagă categoric că românul a fost concediat.

    Românul Victor Spirescu, în vârstă de 30 de ani, a ajuns în Marea Britanie la 1 ianuarie, fiind întâmpinat pe Aeroportul Luton de jurnalişti şi de parlamentarul laburist Keith Vaz, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Interne din Camera Comunelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Multimilionar din crimă organizată. Azi: Salvatore “Lucky” Luciano

    La 21 de ani, împreună cu Benjamin “Bugsy” Siegel, viola o fată la uşa unei case de pe o stradă newyorkeză, când au fost zăriţi de Meyer Lansy, un imigrant polonez în vârstă de 16 ani, care trecea pe acolo şi voia să salveze o domişoară la ananghie. Nu ştia că încercând să facă o faptă bună va intra într-o viaţă a crimei. Poliţia a apărut, iar în urma încăierării care a izbucnit cei trei tineri au fost închişi două zile pentru tulburarea odinii publice. În acele 48 de ore, Luciano şi Siegel l-au luat pe Lansky sub aripa lor şi s-au înfrăţit.

    Luciano Salvatore era un imigrant italian care fusese arestat la numai câteva ore după debarcare pentru că furase fructe de pe o tarabă. În 1915 fusese închis pentru comerţ cu droguri, imediat după ce îl cunoscuse pe Lansky. La început, Luciano a fost ca un tutore pentru polonez, apoi au lucrat împreună, controlând câteva bande din New York care se ocupau cu spargerea şi jefuirea magazinelor, antreprozitelor şi apartamentelor din New York. Luciano s-a specializat în prostituţie.

    Tinerii au devenit membri ai bandei Jacob Orgen. Micul Augie, cum era cunoscut Orgen, câştiga bani frumoşi de pe urma controlării sindicatelor şi Luciano a devenit asasinul cel mai temut din New York iar arma sa favorită era dalta de spart gheaţa. Răsplata sa a fost un lanţ de bordeluri care în 1925 îi aduceau un venit de peste 1 milion de euro pe an. Era deja bogat când prohibiţia i-a oferit alte ocazii de a câştiga şi mai mult.
    În anii care au urmat, Luciano şi bunii săi prieteni au ucis rivali din bandele care dominau oraşul şi au ajuns, în jurul vârstei de 40 de ani, să controleze ei New York-ul. Un asociat spunea despre Lansky şi Luciano că “erau invicibili. Dacă cei doi ar fi devenit preşedintele şi vice-preşedintele SUA, ar fi condus ţara mult mai bine decât politicienii idioţi.”

    În ciuda poreclei sale, Lucky Luciano nu a fost mereu norocos. A fost judecat şi condamnat la închisoare între 30 şi 50 de ani pentru 90 de capete de acuzare asociate prostituţiei. Părea că acela îi va fi sfârşitul. După care, în 1942, a fost vizitat în închisoare de Lansky, care izbutise să încheie un acord cu serviciul de informaţii al marinei.

    De la imigranţii italieni pro-Mussolini care lucrau în docuri se scurgeau informaţii despre convoaiele Aliaţilor. Lansky a încheiat o înţelegere prin care Mafia, condusă de Luciano din închisoare, urma să lucreze cu o unitate specializată de contrainformaţii, pentru a-i depista pe spionii şi sabotorii italieni; Luciano urma să fie eliberat la sfârşitul războiului. Înainte ca Aliaţii să debarce în Sicilia, Luciano le-a trimis vorbă conducătorilor Mafiei siciliene să-i ajute pe americani – o colaborare care s-a dovedit de nepreţuit. Iar autorităţile americane s-au ţinut de cuvânt. În 1945 Luciano a fost eliberat, dar nu avea să rămână în libertate în SUA, ci a fost deportat în Italia.

    Dar noua viaţă nu era destul de stimulatoare şi de periculoasă pentru Luciano, care tânjea după complexităţile lumii interlope din New York, după luminile strălucitoare ale rampei şi putere.Pe 26 ianuarie 1962, luciano s-a dus la aeroportul din Napoli pentru a se întâlni cu un producător american, pentru un film despre viaţa sa, dar a suferit un infarct fatal în sala de aşteptare.

    Informaţiile sunt preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oameni din lume”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press