Tag: IGPR

  • Aproape 9.000 de poliţişti, pregătiţi să intervină în zonele aflate sub cod galben şi portocaliu

     “În conformitate cu dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, efectivele de ordine publică şi poliţie rutieră din cele 21 judeţe şi municipiul Bucureşti aflate sub atenţionarea de cod galben şi portocaliu au fost alertate, fiind în măsură să intervină în orice moment, în funcţie de evoluţia situaţiei meteo”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

    Potrivit sursei citate, din cei 8.969 de poliţişti mobilizaţi, 6.986 sunt de la ordine publică şi 1.248 din structurilor de poliţie rutieră.

    Aceştia vor ţine legătura permanent cu personalul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, iar atunci când situaţia o va impune, vor fi închise temporar sectoarele de drum afectate de ploi sau căderi de arbori. Totodată, Centrul Infotrafic al IGPR va informa permanent despre situaţiile produse în trafic.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recolta Poliţiei în patru zile: 51 de maşini furate

    În cadrul operaţiunii au fost organizate acţiuni în trafic, în special în locurile de comercializare a autovehiculelor second-hand. La nivel naţional au fost identificate 51 de vehicule urmărite în bazele de date naţionale şi internaţionale (33 de autoturisme, 3 motociclete, 13 utilaje de construcţie şi 2 rulote).

    Dintre acestea, 22 erau reclamate ca furate din Italia, 11 din Spania, 4 reclamate ca furate din România, 4 din Germania, 3 din Franţa, 2 din Olanda şi câte unul din Ungaria, Bulgaria, Iran şi din Slovenia, iar un autovehicul avea seria de şasiu modificată. Autovehiculele identificate au fost indisponibilizate în vederea efectuării constatărilor tehnico-ştiinţifice.

    Cercetările sunt continuate, în colaborare cu celelalte state, prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R., pentru repatrierea acestora către părţile vătămate şi pentru tragerea la răspundere a suspecţilor de furturi de autovehicule, precum şi a celor care au traficat aceste autovehicule ori au înlesnit prin orice mijloace înmatricularea în circulaţie în România.

    Nu în toate aceste cazuri autorii furturilor sunt români. De exemplu, la 12 septembrie, poliţiştii IPJ Hunedoara au indisponibilizat un autoturism care avea aplicate plăcuţe de înmatriculare spaniole. Posesorul autoturismului a declarat că l-a cumpărat în august de la un cetăţean spaniol, primind de la acesta şi o serie de documente emise de autorităţile spaniole. În urma verificărilor efectuate în Sistemul Informaţional Schengen, s-a stabilit că, în realitate autoturismul menţionat figurează reclamat furat la data de 6 septembrie din Germania, iar plăcuţele de înmatriculare aparţin unui alt autoturism, înmatriculat în Spania pe numele cetăţeanului spaniol.

    Acţiunea internaţională de combatere a traficului cu vehicule furate s-a desfăşurat în urma propunerii preşedinţiei lituaniene a Uniunii Europene şi la ea au luat parte toate cele 28 state membre UE. Pe parcursul operaţiunii, la sediul Europol din Haga a funcţionat Centrul de Operaţiuni JPO LITCAR, unde fiecare stat participant a detaşat poliţişti specializaţi în traficul internaţional cu autovehicule furate.

    La nivel naţional, acţiunea a fost organizată şi coordonată de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul Unităţii Naţionale Europol din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R. şi a I.G.P.F., fiind angrenate structurile de investigaţii criminale, poliţie rutieră, ordine publică, poliţie transporturi şi poliţie de frontieră din MAI.

  • Metoda prin care doi tineri au înşelat peste 40 de persoane pe internet

    Doi tineri din Călăraşi au fost arestaţi preventiv după ce au înşelat peste 40 de persoane, prin anunţuri on-line de vânzare a unor bunuri inexistente, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

    Potrivit anchetatorilor, cei doi, în vârstă de 25, respectiv 27 de ani, au postat pe diferite site-uri de publicitate anunţuri de vânzare a unor bunuri inexistente (smart TV-uri, laptop-uri, telefoane mobile).

    Ulterior, persoanelor interesate să cumpere bunurile descrise în anunţuri le-ar fi fost comunicate, pe email, informaţii privind modalitatea de achiziţie, plata preţului şi identitatea vânzătorului, se mai arată într-un comunicat de miercuri al IGPR.

    Citiţi articolul integral aici

  • Chestorul Gheorghe Popa, numit adjunct al şefului Poliţiei Române

     Oficiali din Ministerul Afacerilor Interne au declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Popa va ocupa de luni funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Române, în locul lui Viorel Vasile, căruia urma să îi expire împuternicirea. Vasile Viorel a solicitat să îi înceteze mai devreme împuternicirea, din motive personale.

    Potrivit surselor citate, Gheorghe Popa va avea în subordine Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Investigare a Fraudelor.

    Înainte să fie împuternicit în funcţia de adjunct al şefului Poliţiei Române, chestorul Gheorghe Popa ocupa funcţia de director adjunct al Direcţiei Generale Mobilizare Operaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 220 de tone de VIN FALSIFICAT, distribuite pe piaţă. Băutura se vindea în en-gros-uri

     Suspectul a fost prins în urma unui control efectuat de ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi poliţişti de la serviciile de investigarea fraudelor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău şi (IPJ) Prahova, împreună cu inspectori din cadrul Ministerului Agriculturii.

    Potrivit poliţiştilor, administratorul societăţii comerciale este suspectat că, în perioada ianuarie – aprilie 2013, a furnizat, cu ajutorul a zece distribuitori, în vederea comercializării, băuturi falsificate la pet-uri de doi litri, în mai multe en-gros-uri din Argeş, Brăila, Buzău, Ialomiţa şi Prahova.

    Cu ocazia cercetărilor, a reieşit că bărbatul a distribuit aproximativ 222.000 de litri de vin falsificat, în valoare de 770.000 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atenţie, şoferi! Peste 1.500 de poliţişti de la Rutieră şi 298 de radare vor monitoriza traficul între 1 şi 6 mai

     Odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, se anticipează un trafic intens, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral, potrivit sursei citate.

    În acest context, miercuri, până la ora 15.00, traficul rutier de pe Autostrada Soarelui este supravegheat şi din aer, cu ajutorul unui elicopter.

    Până în 6 mai, poliţiştii rutieri vor desfăşura misiuni de patrulare pe arterele spre litoral, pentru fluidizarea traficului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Percheziţii în judeţul Călăraşi: 12 persoane, suspectate că au obligat mai multe tinere să se prostitueze

     Percheziţiile au fost făcute la domiciliile suspecţilor de către poliţişti din cadrul Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Călăraşi, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Călăraşi.

    Potrivit anchetatorilor, în perioada 2009-2013, cei 12 suspecţi, între care există relaţii de rudenie, au racolat, găzduit şi transportat în Italia mai multe tinere, care proveneau din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VACANŢA DE 1 MAI: Coloane de kilometri formate de maşinile în drum spre litoral sau spre munte

     Astfel, potrivit informaţiilor centralizate la 9.45, pe DN1 s-a format o coloană de autovehicule la Comarnic, pe sensul către Braşov, pe o distanţă de doi kilometri, iar pe Autostrada Soarelui coloanele de maşini măsoară aproximativ trei kilometri la staţia de taxare de la Feteşti, pe sensul către Constanţa.

    Poliţiştii de la Rutieră au anticipat un trafic intens odată cu începerea mini-vacanţei de 1 Mai şi Paşti, în special pe principalele artere care leagă Capitala de staţiunile turistice montane şi de pe litoral.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adrian Năstase rămâne la Spitalul Floreasca. IGPR şi IML pot decide în cazul unui eventual transfer

    Medicul Bogdan Opriţa a precizat că Adrian Năstase rămâne în Spitalul Floreasca şi, după ce comisia medico-legală va da verdictul, unitatea sanitară se va supune acestuia. “Comisia de la spital a stabilit că un eventual transfer al pacientului poate fi stabilit doar în urma evaluării medico-legale. În acest sens, am înaintat adrese Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Medicină Legală”, a spus Bogdan Opriţa. Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul “Trofeul Calităţii”. Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Poţi combate evaziunea fiscală şi contrabanda cu beţivi nenorociţi care se plâng ca muierile?

    Combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei, precum şi destructurarea grupărilor infracţionale reprezintă “prioritatea zero” a Poliţiei Române, a declarat, joi, chestorul Liviu Popa, citat de agenţia de presă Mediafax. În ce priveşte grupările infracţionale, chestorul Liviu Popa a spus, la bilanţul activităţii Inspectoratului General al Poliţiei Române pe 2011, că destructurarea acestora este una dintre priorităţile instituţiei pe care o conduce. “Dacă anul trecut am spus să nu rămână piatră pe piatră, anul acesta să nu mai existe piatră întreagă”, a spus Popa. Potrivit Mediafax, şeful Poliţiei Române a mai spus că în 2011 s-au înregistrat rezultate foarte bune în combaterea fraudei, unde s-au constatat prejudicii de peste trei miliarde de lei, din care s-au recuperat 115 milioane de lei.

    Declaraţa şefului Poliţiei vine la exact un an după ce, cu prilejul bilanţului din 2010 al instituţiei pe care o conduce, Popa declara: “Din punct de vedere personal, aş vrea să se facă disponibilizări în Poliţia Română, pentru că este un moment extrem de prielnic de modernizare a Poliţiei şi de asanare a mediului poliţienesc. Avem suficienţi poliţişti beţivi, nenorociţi. Până acum, pentru nemuncă, niciunul nu a fost dat afară. S-a spus cine nu munceşte nu greşeşte, cine nu greşeşte merită să fie promovat. Ar trebui să plece cei care fac Poliţia de ruşine.” În aceeaşi săptămână, chestorul Liviu Popa, spunea că, deşi au suficient combustibil, poliţiştii “se plâng ca muierile”: “Să mă mai lase! Au destulă benzină şi nu muncesc”, în replică la plângerile sindicaliştilor din poliţie legate de modificarea procedurilor pentru achiziţia de combustibil. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a cerut atunci demisia şefului IGPR, Liviu Popa, pentru declaraţiile publice “iresponsabile” făcute la adresa poliţiştilor, susţinând că aceste are o “exprimare suburbană” şi un “comportament necorespunzător în serviciu”.