Tag: IGPR

  • IGPR: Amenzi mai mari pentru apelurile abuzive la 112, începând de joi

    „Începând de astăzi, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancţionează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. De asemenea, alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie este sancţionată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei. Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenţie, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor”, transmite Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), printr-un comunicat.

    Sursa citată arată că, potrivit legii, alertarea falsă este utilizarea intenţionată, nejustificată, a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenţiei agenţiilor specializate de intervenţie (structurile autorităţilor administraţiei publice, care au rolul de intervenţie imediată pentru soluţionarea urgenţelor în domeniile ambulanţei, serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare – S.M.U.R.D., poliţiei, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum şi alte structuri).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cazul care a cutremurat România. Şeful IGPR, despre ancheta în dosarul uciderii fetiţei de 5 ani în Baia Mare: Sperăm ca în câteva zile să o rezolvăm

    Ioan Buda a declarat, vineri, presei, la Cluj-Napoca, la ceremonia de absolvire a noii promoţii a Şcolii de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” că în cazul de la Baia Mare se lucrează într-o echipă complexă mixtă.

    ”Lucrăm intens la ancheta de la Baia Mare sub coordonarea procurorului, avem un cerc de patru suspecţi, suntem şi facem paşi buni. Sperăm ca în cursul câtorva zile, cât mai repede, să rezolvăm şi acest caz. Toate cazurile sunt dificile, în ceea ce priveşte omoruri, violuri. Probele AND sunt comparate, sunt la laborator. Se lucrează într-o echipă complexă mixtă, să sperăm că vom avea şi rezultate”, a spus Buda.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Poliţiştii unei structuri din cadrul IGPR, cu sediul în Cluj-Napoca, realizează profiluri care duc la prinderea infractorilor

    Unitatea Teritorială de Analiză a Informaţiilor (UTAI) Cluj-Napoca a fost înfiinţată în anul 2006, reprezentanţii acesteia acceptând pentru prima oară să dezvăluie, prin intermediul MEDIAFAX, detalii din activitate.

    Şeful structurii, comisar-şef de poliţie Daniela Păcurar, a declarat corespondentului MEDIAFAX că analizele efectuate conduc, de asemenea, şi la identificarea unor elemente de probă noi în administrarea anchetelor.

    ”Unitatea noastră a avut o contribuţie importantă în ceea ce priveşte soluţionarea unui număr mare de dosare penale, prin realizarea de analize operaţionale care sprijină activitatea organelor judiciare în identificarea autorilor infracţiunilor, precum şi în identificarea unor elemente de probă noi în administrarea anchetelor, atât în cazul infracţiunilor care au vizat viaţa, integritatea corporală sau sănătatea, cât şi în cazul infracţiunilor îndreptate împotriva patrimoniului”, a explicat Daniela Păcurar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aglomeraţie pe drumurile spre staţiunile turistice de pe Valea Prahovei şi Litoral

    Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sâmbătă la prânz nu sunt anunţate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită.

    În ceea ce priveşte fluenţa traficului, există aglomeraţie pe sensul de urcare al DN1 Ploieşti – Braşov în zona localităţii prahovene Comarnic şi la ieşirea de pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti în DN7.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât muncesc în realitate poliţiştii din România: Poliţistul care s-a rănit cu un cuţit a avut anul trecut în lucru un singur dosar în cadrul căruia a făcut o singură audiere

    ”Ofiţerul de poliţie este în stare stabilă, rămânând internat la spital pentru a fi monitorizat şi supus tuturor investigaţiilor medicale necesare. Informaţiile potrivit cărora poliţistul avea un volum mare de muncă, fapt ce ar fi generat nemulţumiri ale acestuia, nu se susţin. În anul 2017, ofiţerul de poliţie a avut în lucru un singur dosar penal, în cadrul căruia a efectuat o singură audiere. De asemenea, pe tot parcursul anului 2017, a primit spre soluţionare 6 petiţii”, arată IGPR.
     
    Pentru stabilirea cauzelor care l-au determinat pe poliţist să îşi provoace răni, a fost deschisă o anchetă, sub coordonarea procurorului, privind vătămarea corporală din clupă.
     
    Conducerea Poliţiei Române a dispus luarea măsurilor necesare pentru ca ofiţerul de poliţie să primească asistenţa medicală şi psihologică de care are nevoie.
     
    Poliţistul din Prahova s-a rănit, marţi, cu un cuţit după ce a ieşit de la serviciu, apoi a mers la Poliţia Floreşti, unde a fost găsit de colegi.
     
  • Lucrări pe Autostrada Soarelui, pe ambele sensuri, pentru plombarea suprafeţei carosabile

    Conform sursei citate, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 16:00, se vor executa lucrări de plombare a suprafeţei carosabile pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe sensul de mers către litoral, între kilometrii 12 şi 36, pe benzile unu şi cea de urgenţă, precum şi pe celălalt sens de mers, între kilometrii 36 şi 20, pe aceleaşi benzi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape 2.000 de permise de conducere, reţinute în minivacanţa de 1 Iunie şi Rusalii

    În minivacanţa de 1 Iunie şi Rusalii, 8.900 de poliţişti au fost de serviciu, suplimentar faţă de efectivul curent, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • IGPR: Trei autostrăzi, 25 de drumuri naţionale şi 103 drumuri judeţene, închise din cauza viscolului

    Trei autostrăzi, respectiv A2 Bucureşti – Constanţa, A3 Bucureşti – Ploieşti, A4 Ovidiu – Agigea, 25 de drumuri naţionale şi 103 drumuri judeţene sunt, la ora transmiterii ştirii, închise din cauza ninsorii şi a viscolului, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

    Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat că, drept urmare a ninsorii şi viscolului din ultimele ore, circulaţia rutieră este închisă pe trei autostrăzi, pe 44 de tronsoane de pe 25 de drumuri naţionale şi pe 103 drumuri judeţene (104 tronsoane).

    Pe alte cinci drumuri naţionale a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

    Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, în judeţul Constanţa sunt închise DN 22 tronsonul Ovidiu-Mihai Viteazu; DN 3 tronsonul Murfatlar – Ostrov; DN 3C tronsonul Constanţa – Ovidiu;
    DN 38 tronsonul Agigea – Negru Vodă (punct de trecere a frontierei către Republica Bulgaria); DN 2A tronsonul Hârşova – Mihail Kogalniceanu; DN 22A tronsonul Hârşova – limita jud. TL;

    În judeţul Tulcea, nu se circulă pe DN 22 tronsonul Baia – limita jud. CT şi tronsonul Smârdan – Garvăn; DN 22A tronsonul Cataloi – limita jud. CT, DN 22D tronsonul Măcin – Horia; DN 22E Garvăn – IC Brătianu; DN 22F tronsonul Izvoarele – Nalbant.

    În judeţul Călăraşu, sunt închise DN 3 tronsonul limita jud. IF – Chiciu; DN 3A tronsonul Lehliu Gară – limita jud. IL; DN 3B tronsonul Călăraşi – limita jud. IL; DN 21 tronsonul Călăraşi – limita jud. IL; DN 31 tronsonul Olteniţa – Cuza Vodă, iar în judeţul Ialomiţa sunt închise DN 1D limita jud. PH – Urziceni; DN 3A tronsonul limita jud. CL – Feteşti. DN 3B tronsonul limita jud. CL – Gura Ialomiţei; DN 21 tronsonul limita jud. BR – limita jud. CL. DN 21A tronsonul limita jud. BR – Ţăndărei; DN 2A tronsonul Malu – limita jud. CT. DN 2C tronsonul Tovărăşia – Slobozia.

    În judeţul Brăila, sunt închise DN 21 tronsonul Brăila – limita jud. BZ; DN 21A Bărăganul – limita jud. IL; DN 22 tronsonul Brăila – Grădiştea; DN 2B tronsonul limita jud. BZ – Brăila, tronsonul Brăila – Şendreni. (E87), DN 23 tronsonul Brăila – limita jud. VN, iar în judeţul Galaţi nu se circulă pe DN 24D tronsonul Tuluceşti – limita jud. VS.

    În judeţul Buzău, sunt închise DN 2B tronsonul Buzău – limita jud. BR; DN 2C tronsonul Costeşti – Padina şi DN 22 tronsonul Râmnicu Sărat – limita jud. BR, iar în Vrancea nu se circulă pe DN 23 tronsonul Năneşti – Măicăneşti – limita jud. BR; DN 23A tronsonul Gologanu – Ciorăşti; DN 23B tronsonul Măicăneşti – Ciorăşti şi DN 2N tronsonul Bogza – Dumbrăveni.

    Totodată, în judeţul Ilfov nu se circulă pe DN 3 tronsonul DNCB – limita jud. CL, iar în judeţul Giurgiu este închis DN 41 tronsonul Băneasa – limita jud. CL.

    În judeţul Prahova, este închis DN 1D tronsonul Albeşti Paleologu – limita jud. IL.

  • Poliţia Română a scos la concurs alte aproape 2.400 de posturi

    Poliţia Română a scos la concurs 2.397 de posturi pentru încadrare din sursă externă, 2.303 dintre acestea fiind pentru încadrare directă de agenţi în structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori câini, se arată într-un comunicat remis agenţiei de presă MEDIAFAX de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

    “Dintre cele 2.397 posturi, 2.303 sunt pentru încadrare directă de agenţi în structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori câini. Celelalte 94 sunt pentru reîncadrarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie, care au avut calitatea de poliţişti şi pot fi reîncadraţi, în conformitate cu prevederile art. 9, alin.21 din Legea nr.360/2002 privind Statutul Poliţistului cu modificările şi completările ulterioare şi care au studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv îndeplinesc condiţiile legale”, se notează în comunicat.

    Cei care vor să devină poliţişti se pot înscrie în perioada 3-7 octombrie. Detaliile privind condiţiile de înscriere, documentaţia necesară,tematica şi bibliografia pot fi consultate pe paginile web oficiale ale structurilor teritoriale de poliţie, mai anunţă IGPR.

    Reprezentanţii instituţiei precizează că fiecare Inspectorat Judeţean de Poliţie îşi va alege intervalul orar în care primesc dosarele de înscriere ale candidaţilor.

    Acţiunea face parte din planul Ministerului Afacerilor Interne de reducere a deficitului de personal, la începutul lunii septembrie fiind anunţate 5.416 posturi scoase la concurs pentru funcţii în cadrul Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, IGSU, Inspectoratul General pentru Imigrări, precum şi în alte structuri, destinate ofiţerilor şi agenţilor/subofiţerilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vacanţe fictive în Bulgaria vândute on-line. Câte persoane au fost păcălite

    Poliţiştii din Ilfov au reţinut două persoane pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, după ce ar fi vândut zeci de pachete turistice fictive, a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române(IGPR), printr-un comunicat de presă transmis mass-mediei. Poliţiştii din Ilfov au reţinut un bărbat, de 29 de ani, administrator al unei agenţii de turism din oraşul Popeşti-Leordeni şi o angajată a acestuia, de 39 de ani.

    “În perioada februarie – mai a.c., cei doi ar fi încheiat 26 de contracte pentru pachete turistice în străinătate, în special în Bulgaria şi Italia, contracte care nu ar fi fost onorate”, se arată în comunicatul de presă. Victimele ar fi primit contractele şi voucherele, în general, prin e-mail, plata fiind efectuată prin transfer bancar. Prejudiciul total este de aproape 50.000 de euro.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz