Tag: henry

  • O bijuterie de dinozaur

    Metalele şi pietrele preţioase nu sunt singurele materiale din care se pot crea bijuterii, după cum o demonstrează diverşi designeri şi companii.

    După Monique Pean, care a lansat bijuterii confecţionate din fildeşi fosilizaţi de morsă şi oase de dinozaur, compania William Henry, specializată pe accesorii pentru bărbaţi, a hotărât şi ea să facă pasul înspre bijuterii confecţionate din materiale preistorice, pe care altădată le utiliza doar la bricege, scrie CNN.

    Compania foloseşte pentru gama sa de coliere, brăţări, butoni sau stilouri oase de dinozaur sau dinţi de mamuţi lânoşi, cel mai rar material întrebuinţat până în prezent fiind un ou pietrificat de dinozaur care a fost transformat într-un stilou unicat. 

  • Supereroi în luptă

    Producţia Warner Bros. Pictures ”Batman vs. Superman: Zorii Dreptăţii„ îi aduce din 25 martie la cinema pe Henry Cavill şi Ben Affleck într-o confruntare epică, sub îndrumarea regizorală a lui Zack Snyder. 

    Temându-se că acţiunile eroului cu puteri nelimitate vor avea consecinţe de necontrolat, legiuitorul oraşului Gotham decide să ia măsuri şi îi declară război noului zeu al oraşului Metropolis. În acest timp, omenirea încearcă să stabilească cel fel de supererou ar fi mai potrivit pentru a-i garanta protecţie necondiţionată. Cu Batman şi Superman în luptă unul împotriva celuilalt, răufăcătorii au suficientă libertate să pună la cale un plan care va ameninţa siguranţa întregii planete.

    Pe lângă Henry Cavill şi Ben Affleck, din distribuţia filmului mai fac parte: Gal Gadot, Jesse Eisenberg, Jeremy Irons, Holly Hunter, Callan Mulvey, Tao Okamoto, Amy Adams, Laurence Fishburne şi Diane Lane.

  • Cea mai fericită adolescentă din lume: tatăl său i-a organizat o petrecere de 6 milioane de dolari – GALERIE FOTO

    Aniversarea de 15 ani a adolescentei Maya Henry nu a fost una obişnuită: organizată într-un complex de 20.000 de metri pătraţi în San Antonio, Texas, petrecerea a costat nu mai puţin de 6 milioane de dolari. Spaţiul a fost decorat cu cireşi înfloriţi, pereţi de trandafiri şi fântâni.

    Tatăl fetei, avocatul Thomas J. Henry, a contractat serviciile unei companii de organizări evenimente din New York. Firma a pus la dispoziţie 150 de oameni pentru a asigura desfăşurarea fără cusur a petrecerii.

    Lista de invitaţi a numărat 600 de persoane, iar sărbătorita şi-a exprimat satisfacţia pe reţelele sociale: “A fost o noapte minunată, pe care nu o să o uit niciodată. Le mulţumesc celor care au participat dar mai ales părinţilor mei, care mi-au împlinit toate dorinţele.”

    Sursă foto: Daily Mail

  • Opinie Daniel Bujorean, Ensight Managament Consulting: Cealaltă dimensiune a competiţiei. Sfaturi de la cea mai competitivă economie a lumii

    De cele mai multe ori managementul îşi defineşte termenul din prisma activităţilor de marketing, adică întâlniri în „primă linie” cu o companie competitoare, activităţi de go-to market, comunicare în mass-media şi mai puţin din perspectiva activităţilor interne precum reducere de costuri şi optimizare de procese sau creştere a productivităţii cu impact în costuri şi venituri. A concura înseamnă atât a te „duela” pe piaţă pentru prospectarea clienţilor, a vinde, precum şi a îmbunătăţi continuu şi intrinsec compania şi portofoliul de produse.

    Un raport din Elveţia, cea mai competitivă economie a lumii potrivit World Economic Forum, cu titlul „Business Competitiveness Switzerland” explică importanţa celei de-a doua dimensiuni a competiţiei: „Competitivitatea în afaceri este capacitatea unei firme de a crea valoare prin creştere şi profitabilitate sustenabile pe termen lung. Sunt două dimensiuni ale competitivităţii în afaceri – generală şi intrinsecă. Dimensiunea generală (contextul în care o companie operează) influenţează natura practicilor pe care o companie alege să le adopte. Dimensiunea intrinsecă se referă la comportamentele şi practicile care permit unei firme să îşi susţină performanţa pe termen lung“ (IMD World Competitiveness Center, Lausanne, 2014).

    Companiile au acuzat diferiţi factori externi pentru necompetitivitate, dintre care amintim doar câţiva, aşa cum apar în raportul de ţară al Fondului Monetar Internaţional din 2015: infrastructura, mediul macroeconomic nefavorabil şi o slabă specializare a serviciilor de pregătire profesională. Premisa acestui articol consideră că deşi factorii externi sunt foarte importanţi, sunt şi factori intrinseci care influenţează competitivitatea unei companii.

    Raportul elveţian, menţionat mai sus evidenţiază o serie de factori care au susţinut competitivitatea celor mai de succes firme elveţiene: managementul talentului, managementul performant al proceselor, transparenţa în luarea deciziilor, cooperarea internă, inovaţia, dezvoltarea continuă a avantajelor competitive şi deschiderea pentru investiţii în digitalizare.

    Din experienţa consultanţilor de la Ensight Management Consulting, factorii intrinseci sunt imperativi în creşterea competitivităţii unei companii pe termen lung şi această transformare trebuie să aibă loc mai degrabă mai curând decât mai târziu.
    Din păcate, de cele mai multe ori, companiile nu au parte de pieţe cu creşteri exponenţiale care să mascheze problemele de management intern. De aceea, sunt importante: managementul şi redesignul proceselor de afaceri pentru reducerea costurilor, creşterea productivităţii şi creşterea calităţii. De asemenea este important să optimizăm vânzările prin: definirea strategiei de vânzări, segmentarea clienţilor, optimizarea portofoliului de produse şi clienţi şi eficientizarea forţei de vânzări.

    Rolurile şi responsabilităţile clar definite pentru toate nivelele sunt o trăsătură distinctivă a majorităţii companiilor de succes, concluzionează studiul elveţian. „Firmele de top au mai mult succes decât companiile cu performanţă medie în asigurarea interacţiunii şi cooperării între consiliul director şi echipa de management. Adiţional, Campionii Creşterii se concentrează preponderent pe excelenţa proceselor ca parte centrală a afacerii precum şi pe transparenţa fluxului decizional.”

    Şi în final, în egală măsură, companiile din România trebuie să investească în inovaţie şi digitalizare dacă doresc să respecte recomandările de bună practică ale elveţienilor.
    Francezii de la Eurogroup Consulting, care sunt parte din aceeaşi reţea de consultanţă ca şi Ensight Management Consulting, vorbesc în cel mai recent studiu al lor („Managerii faţă în faţă cu Revoluţia Digitală, 2015“) despre o revoluţie digitală care va transforma radical relaţiile de management în companie.

    Conform acestui studiu, „revoluţia digitală va transforma radical practicile de management. Comunităţile de lucru de pe reţelele sociale interne vor facilita o sporire considerabilă a transparenţei; ierarhiile vor fi reduse pe măsură ce munca devine colaborativă; acum munca nu se referă la informaţia pe care o păstrăm pentru noi, ci la cea pe care o împărtăşim cu ceilalţi. Scenariul viitorului model managerial este deja scris“.

    Scenariul este deja scris, titrează colegii noştri francezi şi nu pot fi contrazişi. Digitalizarea, cooperarea internă susţinută de noile tehnologii şi inovaţia tehnologică influenţează în mod direct proporţional un management performant al proceselor de business, managementul talentelor şi transparenţa deciziilor, adică toate acele elemente care susţin competitivitatea firmelor elveţiene. Revoluţia digitală nu este viitorul, ci prezentul.

     

  • Citatul zilei: Henry Ford

    Henry Ford: “De ce nu funcţionează corect omenirea? Pentru că nu poţi învăţa la şcoală ceea ce se va întâmpla în lume la anul.”

  • A dezvolta o idee deja existentă: 
istoria revoluţiei digitale

    Este nu numai o lucrare cu tentă biografică, ci şi ştiinţifică, care prezintă modul cum computerul personal şi internetul şi telefonul inteligent au apărut din minţile lui Charles Babbage, Ada Lovelace, Alan Turing, Robert Noyce, Tim Berners-Lee, Bill Gates, Larry Page sau a lui Jimmy Wales.

    Mi-a plăcut faptul că Isaacson a prezentat într-o istorie cu, să recunoaştem, puternice accente masculine şi contribuţia feminină, pentru că primii paşi în ceea ce astăzi numim programare au fost făcuţi de femei – Ada Lovelace, fiica poetului Byron, care a conceput primul algoritm procesat de o maşină, Grace Hooper, cu o contribuţie majoră la primele limbaje de programare, sau grupurile de doamne care s-au ocupat de programarea primelor calculatoare, mecanice, electromecanice sau cu lămpi (dar să ştiţi că am văzut şi puncte de vedere feministe care îi reproşau autorului anumite abordări; nu insist, feministele pot scrie propriile lor volume).

    Dând Cezarilor ce li se cuvine, cartea lui Isaacson este, totuşi, o istorie a inginerilor, cu sau fără diplomă, a celor care au creat tran-zistorul, microcipul, procesoarele, PC-ul sau interfaţa grafică. Multe fapte sunt cunoscute, dar capătă o dinamică aparte în textul cărţii, iar rezultatul este plăcut, alert, instructiv. Capitolele ţin de cronologie şi prezintă salturile mari: Computerul, Programarea, Tranzistorul, Microcipul, Jocurile video, Internetul, Computerul personal, Web; ultimul, ”De-a pururi Ada„, încercă să analizeze viito-rul evoluţiei om-maşină, care iscă astăzi atâtea întrebări. 

    Ce mai trebuie spus? Faptul că nici măcar vârfuri precum Bill Gates, Steve Jobs sau Larry Page nu-şi pot asuma deplin creaţiile lor; o istorioară din carte descrie exact ce vreau să spun: unul dintre cofondatorii Twitter, Jack Dorsey, a început, la un moment dat, să îşi aroge o serie de merite în interviuri, iar un alt cofondator, Evan Williams, i-a recomandat să se calmeze. ”Dar eu am inventat Twitter„, a replicat Dorsey. Iar celălalt i-a răspuns: ”Nu, n-ai inventat tu Twitter. Nici eu. Nici Biz Stone. Oamenii nu inventează lucruri pe internet. Doar dezvoltă o idee deja existentă„.

  • Singurul mod prin care angajaţii din România pot avea un salariu decent la 30-40 de ani

    Un studiu publicat recent de economiştii Martin Gervais, Nir Jaimovich, Henry Siu şi Yaniv Yedid-Levi demonstrează că ideea conform căreia tinerii ar trebui să păstreze un loc de muncă pentru o perioadă îndelungată este falsă.

    Astfel, studiul arată că cei care schimbă mai des job-urile între 20 şi 30 de ani au şanse mari de a avea ulterior un salariu mai bun decât cei care lucrează pentru o singură companie.

    “Oamenii care schimbă mai des angajatorii vor avea salarii mai mari încă din primii ani de muncă”, remarcă Henry Siu, profesor la Facultatea de economie din Vancouver. “Schimbarea locurilor de muncă este asociată, statistic, salariilor mai mari şi care aduc satisfacţie mai mare în anii cu cea mai mare putere de muncă, între 35 şi 45 de ani”.

    Cât despre şomajul în rândul tinerilor, care este de obicei mai mare decât în cadrul altor categorii de vârstă, studiul arată că nu găsirea locurilor de muncă este problema, ci păstrarea lor. “Cei din categoria 18-25 de ani găsesc mai uşor de muncă decât cei trecuţi de 35 de ani. Problema însă este că aceştia nu au răbdare să lucreze pentru acelaşi angajator, de aici impresia că şomajul este mai ridicat”.

    Ca şi concluzie, Henry Siu încearcă de demonteze ideea că păstrarea unui loc de muncă pentru foarte mult timp va aduce, în cele din urmă, satisfacţie. “Dacă te angajezi la o companie când ai 25 de ani şi speri că vei ajunge să fii mulţumit la 50, trebuie să înţelegi că aceasta este o gândire incorectă. Alţii vor schimba zece joburi în acest interval şi ţi-o vor lua cu mult înainte.”

  • Cinci ceasuri de lux cu un preţ incredibil – GALERIE FOTO

    Platinum World Time, produs de Patek Philippe

     

    Acest ceas costă 4 milioane de dolari. Cadranul afişează ora în format 24 de ore în diverse ţări. Este uşor de făcut diferenţa între noapte şi zi în zonele afişate.


    Meteoris, produs de Louis Moinet

     

    Acest ceas este produs dintr-o bucată de meteorit de pe lună, de aici venind şi numele. Materialele folosite au mai mult de două mii de ani vechime, iar cadrul este realizat din aur de 18 carate. Preţul este de 4,6 milioane de dolari.


    Supercomplication, produs de Patek Phillipe

     

    Atunci când a fost scos la licitaţie de Sotheby’s, în 1999, ceasul celor de la Patek Phillipe a fost evaluat la 11 milioane de euro. Obiectul a fost produs pentru Henry Graves şi a necesitat patru ani de muncă. Ceasul este din 1932 şi este realizat din aur de 18 carate, având un mecanism în 24 de trepte.


    201 carats, produs de Chopard

     

    Ceasul în valoare de 25 de milioane este îmbogăţit cu diamante în formă de inimă, după cum urmează: trei diamante roşii de 15 carate, trei albastre de 12 carate şi trei argintii de 11 carate. În centru se află un diamant galben. În total, pe ceas se află 874 de diamante ce cântăresc 201 carate.


    Joaillerie 101 Manchette, produs de Jaeger-LeCoultre

     

    Acest ceas incredibil este în formă de brăţară şi are 576 de diamante şi un safir. Restul ceasului este realizat exclusiv din aur alb de 18 carate. Acest model nu a fost încă estimat.

  • Doi exploratori britanici au parcurs aproape 3.000 de km pe jos, stabilind un nou record mondial

    Celor doi britanici le-a luat 105 zile să ajungă la Polul Sud şi înapoi, parcurgând în medie 27 de km pe zi în condiţii extreme, cu temperaturi de până la -46 de grade Celsius; ei au folosit sănii cu o greutate de aproape 200 de kg fiecare. Astfel, Saunders şi L’Herpiniere au doborât recordul mondial pentru cea mai lungă distanţă parcursă pe jos.

    Exploratorul britanic Căpitanul Robert Falcon Scott a condus prima expediţie britanică la Polul Sud (numită Terra Nova) pe 17 ianuarie 1912. El şi-a pierdut viaţa alături de colegii săi, Dr. Edward Wilson şi Locotenent Henry (“Birdie”) Bowers, pe 29 martie 1912, în Antarctica, în drumul spre întoarcere.

    Ben Saunders este un pionier al explorărilor polare, fiind unul dintre cei trei exploratori din istorie care au schiat singuri către Polul Nord (călătorie numită de Reinhold Messner “de zece ori mai periculoasă decât pe Everest”). La vârsta de 26 de ani, Ben a fost cel mai tânăr explorator care a făcut această călătorie. A obţinut în 2004 şi recordul pentru cea mai lungă călătorie polară făcută de un britanic. Nimeni nu a mai încercat acest lucru de atunci.

    Falcon Scott, nepotul Căpitanului Robert Falcon Scott, şi Robert Swan OBE, primul care a mers până la Polul Nord şi Polul Sud, fondator al companiei 2041, sunt sponsorii expediţiei.

  • Capitalistul săptămânii: Tomáš Jan Bat’a

     Bata este cel mai mare producător şi retailer mondial de pantofi, potrivit Guinness World Record, cu peste 14 miliarde de perechi de pantofi vândute până în prezent. Baťa s-a născut în capitala cehă Praga, în fami-lia industriaşului Tomáš Baťa Sr., cel care a fondat com-pania în 1894, în  Zlín, Ceho-slovacia. După o perioadă de ucenicie la fabrica din Zlín, Bata Jr. a preluat atribuţiile de conducere ale companiei la doar 18 ani, după ce tatăl lui a murit într-un accident de avion, în 1932.

    A studiat în Anglia, iar apoi în Canada, într-o perioadă când nazismul era la apogeu în ţara lui natală. A anticipat venirea celui de-al doilea război mondial şi, împreună cu alte 100 de familii din Cehoslovacia, s-a mutat în Canada în 1939. Au fondat acolo o fabrică de pantofi şi un centru de inginerie, într-un oraş care şi acum poartă numele companiei: Batawa, Ontario. Bata a introdus noi tehnologii în domeniu şi a ridicat mai multe fabrici.

    Depozitul companiei din Cehoslvacia avea prima instalaţie automatizată din Europa şi un sistem mecanic repetitiv de producţie, la fel ca şi cel folosit de Ford în producţia de maşini. Spre deosebire de el, Bata era preocupat şi de angajaţi, care, pe lângă salarii, erau încadraţi în programe sociale şi dispuneau de facilităţi sportive spon-sorizate de companie. La mijlocul anilor 1930, în perioada marii crize economice (1929 – 1933), compania s-a confruntat cu o dilemă: Mussolini avea nevoie de cizme pentru armată.

    Cehii se confruntau în acea perioadă cu rate uriaşe ale şomajului, iar Bata trebuia să fie pragmatic pentru a salva compania şi viaţa angajaţilor, prin urmare a obţinut contractul. După încheierea războiului, fabrica din Cehia a fost naţionalizată de comunişti, care îl numeau pe Bata „diavol capitalist„. Compania avea sediul central în Toronto, iar între 1946 şi 1960 au fost deschise 25 de noi fabrici; producţia şi vânzările s-au extins în 79 de ţări, compania avea 66 de fabrici şi 4.100 de magazine.

    Până la începutul anilor ’90, Bata vânduse aproape 300 milioane perechi de pantofi pe an şi avea peste 80.000 de angajaţi. După căderea comunismului în Cehoslovacia, în decembrie 1989, Bata s-a întors triumfal în oraşul lui natal, la cererea preşedintelui Vaclav Havel. În 2000, fabrica din Batawa (Canada) a fost închisă, iar în 2004 sediul central al companiei a fost mutat în Elveţia, sub conducerea fiului lui Baťa, Thomas G. Baťa. Bata estimează că vinde zilnic pantofi pentru mai mult de un milion de clienţi şi are 30.0000 de angajaţi, 5.000 de magazine şi 27 de fabrici.