Tag: harti

  • Startup de 100 de dolari

    Cartea lui Chris Guillebeau “Startup de 100 de dolari” nu este un ghid explicit, care să te înveţe cum să porneşti o afacere cu bani puţini, într-o lume în care banii sunt din ce în ce mai rari şi mai scumpi, ci cum să gândeşti, să acţionezi şi să câştigi într-o lume în care acţiunea este răsplătită cu câştiguri pe măsură, dacă antreprenorul dovedeşte că ştie exact ce îi trebuie clientului şi mai ştie şi să îşi preţuiască munca şi să îşi respecte partenerul.

    Povestea unui profesionist în vânzări care şi-a construit o afacere din întâmplare şi a ajuns să vândă saltele, pe care le livrează cu bicicleta şi care mărturiseşte că are doi ani minunaţi de când şi-a pierdut slujba, poveştile unor oameni care îi învaţă pe alţii secretele fotografi ei, ale limbilor străine, povestea unor antreprenori care produceau mobilă, şi-au pierdut materia primă şi s-au orientat spre lecţii de călărie, povestea unui expert în administrarea bonusurilor acordate clienţilor fi deli de către companiile aeriene sau istoria unui indian care învaţă oamenii să exceleze în Microsoft Excel şi care obţine pentru asta 136.000 de dolari pe an, iată doar câteva dintre istoriile pe care le puteţi citi în cartea lui Guillebeau.

    Autorul însuşi este scriitor, blogul său, “The Art of Non-Conformity” fi ind printre cele mai vizitate 15.000 de situri din Statele Unite, şi se pricepe de minune să se monetizeze, publicând ghiduri ieşite din standarde, pe bani frumoşi. Titlurile sunt grăitoare: “Become a Travel Hacker”, “Get Everything (Ass Kicking Optional)”, “Publish Your Best Seller” sau “Unconventional Guide to Art and Money”.

    Pe lângă lecţiile directe – ideea, valoarea acesteia, ce şi cum vinzi, Chris Guillebeau oferă şi câteva lecţii indirecte, dar cu atât mai importante. Una este să îţi respecţi munca şi să o preţuieşti la adevărata ei valoare: dacă poţi furniza un document care ajută oamenii să economisească mii de dolari, poate că acel mic pdf, de doar 25 de pagini, poate şi merită să fi e vândut cu 100 de dolari, chiar dacă pare scump – importantă nu este forma acelui document, ci cunoştinţele pe care le oferă.

    Chris Guillebeau oferă un potenţial drum către eliberarea individului dintr-un sistem pe care nu-l mai agreează din ce în ce mai mulţi oameni.

    Chris Guillebeau – “Startup de 100 $”, Editura Publica, Bucureşti, 2013

  • Cea mai înaltă clădire din lume, de acum pe hărţile Google

    Evenimentul a însemnat două premiere în ce priveşte Google Street View: prima oară când a fost vorba despre un zgârie nori şi prima oară în lumea arabă, potrivit ediţiei online a The Wall Street Journal. 

     

  • Cine te supraveghează ilegal zi şi noapte

    PE BĂTRÂNUL CONTINENT, lumea nu vorbeşte, pe la colţuri, tocmai de bine despre Facebook şi Google. La târgul de comunicaţii mobile de la Barcelona, operatorii telecom arătau cu degetul către faptul că regulile antimonopoliste se aplică diferit în cazul celor două companii. „Excesul de zel din Europa ţinteşte doar operatorii din telecom„, spunea franc şeful Vodafone Vittorio Colao, arătând către competiţia agresivă şi preţurile foarte mici pe care le pot pretinde clienţilor.

    Apoi, Camera Inferioară a Parlamentului german decidea să limiteze mărimea ştirilor pe care Google şi alţi operatori le pot etala în serviciile de căutare pe internet. Publisheri precum Axel Springer şi Bertelsmann, ale căror venituri obţinute din ziare şi reviste sunt în scădere, au cerut ca motoarele de căutare şi servicii precum Google News să plătească pentru ştirile postate. În Franţa, compania anunţa alocarea a 60 de milioane de euro pentru finanţarea proiectelor digitale ale presei franceze, după o perioadă în care editorii francezi, sprijiniţi de preşedintele Hollande, s-au războit cu Google, la fel ca vecinii nemţi.

    De departe, ştirea care a suscitat cel mai crescut interes se lega de noi investigaţii şi „o măsură punitivă„ din partea autorităţilor europene de reglementare, pentru că Google nu a respectat un termen limită până la care trebuia să arate cum va alinia politica în domeniul confidenţialităţii datelor la reglementările UE, după cum relata Bloomberg, citată de Mediafax.

    MATT BRITTIN, UNUL DINTRE VICEPREŞEDINŢII GOOGLE ÎN EUROPA, vorbea la Londra despre continuarea ofensivei pe toate planurile pentru consolidarea afacerilor companiei în pofida animozităţilor din diverse pieţe: „După ce ani buni ne-am petrecut timp să fim în casele utilizatorilor noştri, acum, când toţi cunoscuţii, informaţiile şi internetul sunt în buzunarul lor, ne adaptăm să fim şi acolo„.

    „Serviciile adiţionale pe care le oferim, precum reţeaua socială Google Plus sau serviciul Google Earth, au rolul de a aduce valoare adăugată pentru utilizatorii finali, dar şi pentru clienţii noştri, care se pot promova mai bine în funcţie de obiceiurile internauţilor şi deci să crească efectul publicităţii„, a declarat Ed Parsons, responsabilul de tehnologie geospaţială.

    Spre exemplu, un client care caută prin Google, de pe mobil, un magazin de electrocasnice va primi printre rezultate pe cele mai apropiate de locul în care se află. Aşadar, un comerciant se va putea promova doar în locul în care activează, iar un astfel de serviciu oferit „plăteşte cât pentru toată investiţia noastră în astfel de sisteme„.

    Ed Parsons spune că aspectele legate de localizare sunt „extrem de sensibile, mai ales în aceste vremuri„, iar pentru a evita intruziunea în viaţa privată, utilizatorului i se solicită acordul pentru a putea fi identificat – la nivel mondial, procentul celor care aleg regulat să poată fi localizaţi este mai mic de 10% şi va rămâne stabil în anii următori, potrivit datelor Google.

    „Ca să fiu sincer, am fost puţin luaţi prin surprindere de impactul pe care l-a avut serviciul Street View asupra oamenilor, aşa că am dezvoltat rapid o tehnologie prin care să blurăm feţele oamenilor sau care să elimine, ca urmare a unor reclamaţii, anumite imagini„, comentează Parsons. Analiştii Bernstein Research consideră că principalele avantaje ale companiei în viitorul apropiat vor fi derivate din rata tot mai ridicată de utilizare a smartphone-urilor şi tabletelor în rândul consumatorilor, care va genera, pe fondul contextului de care menţionează oficialul Google, venituri tot mai mari din publicitate.


    Europa e încă în aşteptarea răspunsurilor la întrebările trimise încă de anul trecut referitoare la respectarea confidenţialităţii datelor.

  • Vosganian: Trebuie să refacem manualul de geografie economică, să ne ajute la dezvoltarea industriei

     “Hărţile economice ale României au dispărut din şcoli şi din birouri. A dispărut, de asemenea, manualul de geografie economică. Noi trebuie să refacem acest manual ca să ştim exact când vrem să dezvoltăm industria, de unde trebuie să plecăm. Industria românească nu este numai cazul Oltchim sau Mechel”, a afirmat Vosganian la o conferinţă pe tema reindustrializării României.

    El a menţionat că există companii puternice în România care constituie o bază promiţătoare pentru industrie, însă dintre cele 23 de mari domenii industriale, 17 se găsesc într-o proporţie ridicată într-un mare decalaj de competitiviate faţă de Uniunea Europeană.

    “Din fericire, avem investiţii străine în România. Din păcate, cea mai mare parte a lor înregistrază un decalaj de competitivitate faţă de unităţilor lor din alte ţări”, a mai spus Vosganian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Farsele de 1 aprilie ale YouTube, Twitter şi Google – VIDEO

    Duminică seara târziu, Twtiiter a  anunţat că se va orienta spre un alt serviciu, în afară de cel clasic, “Twtr”.
    Twitter a postat: “Trd th nw Twtr Yt? Mr tm fr mr twts!”, prescurtarea de la “Tried the new Twitter yet? More time for more tweets”(Aţi încercat noul Twitter? Mai mult timp pentru mai multe tweet-uri). Reţeaua de socializare a anunţat că pentru preţul de cinci dolari pe lună, poţi să îţi păstrezi vocalele din textele postate folosind serviciul Twitter premium.

    Argumentele companiei erau cât se poate de credibile: “Facem asta deoarece credem că eliminând vocalele încurajăm un mod mai dens şi mai eficient de comunicare. Vedem în asta şi o oportunitate de diversificare a veniturilor”.

    O altă farsă a fost făcută de Google. Reprezentanţii motorului de căutare au anunţat că au introdus o nouă “scentsation”(senzaţie) ca parte a căutării Google. Se numeşte “Google Nose”, iar acesta ar avea o bază de dată de mirosuri de 15 milioane de scentibiţi.

    “În lumea de azi, nu avem suficient timp pentru a ne opri să mirosim trandafirii”, a spus Jon Wooly, manager de producţie al Google într-un videoclip postat pe YouTube.

    Prin intersectarea “fotonilor cu valurile infra-sunete”, Google Nose ar alinia moleculele astfel încât să transmită o anume mireasmă. Iar dacă simţiţi nevoia să căutaţi o comoară îngropată, motorul de căutare  a dezvăluit, doar de 1 aprilie, şi un modul de hărţi pentru astfel de comori.
    O varietate de tehnici ar dezvălui simbolurile ascunse din astfel de hărţi, printre care lumina soarelui aplicată hărţilor, dar şi un tip de cerneală specială care se dezvăluie dacă este plasat în apropierea unei surse de căldură.

    Google ar putea avea probleme de promovare a noilor “servicii” prin videoclipul  făcut dacă anunţul făcut de YouTube sâmbătă ar fi adevărat: acesta ar fi trebuit să se închidă de 1 aprilie  pentru a desemna un câştigător pentru videoclipul cu cele mai multe vizualizări. De asemenea, reprezentanţii companiei au declarat că nu vor mai accepta noi postări. Unul dintre aceştia a mai spus : “Încurajez pe toată lumea să se uite la cât mai multe videoclipuri înainte ca YouTube să şteargă totul”.

     

     

  • Google a lansat o nouă aplicaţie de hărţi pentru iPhone şi iPad

    Aplicaţia Google este gratuită şi disponibilă în peste 40 de ţări şi în 29 de limbi, a anunţat compania. Iniţiativa Google a fost în mare parte aşteptată după ce Apple a renunţat la propriul soft de hărţi. Prima aplicaţie de hărţi a Google a fost un element esenţial încă de la lansarea iPhone în 2007. Apple a fost intens criticată pentru rezultatele inexacte ale aplicaţiei proprii de hărţi, pentru rutele care au făcut utilizatorii să se rătăcească şi pentru informaţiile insuficiente oferite, iar directorul general Tim Cook a fost nevoit să ceară scuze clienţilor.

    Mai multe pe zf.ro

  • Apple l-a concediat pe managerul diviziei de hărţi, serviciu criticat puternic de clienţi

    Compania a lansat propriul serviciu de hărţi în septembrie, când a introdus noul sistem de operare iOS 6 şi a lansat la vânzare iPhone 5, potrivit CNBC.

    Utilizatorii s-au plâns, însă, că serviciul de hărţi conţine erori geografice, are deficite de informaţii şi nu include caracteristici care fac serviciul Google Maps popular, precum informaţii despre transportul public, date ample despre trafic sau poze ale străzilor.

    Şeful diviziei de hărţi, Richard Williamson, care a lucrat la Apple mai mult de zece ani, a fost concediat de vicepreşedintele Eddy Cue, potrivit portalului All Things Digital. Williamson a condus echipa care a dezvoltat serviciul de hărţi pentru iOS 6.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele 23 de locuri secrete pe care Google Maps nu vi le arată (GALERIE FOTO)

    Vezi aici care sunt cele 23 de locuri SECRETE pe care Google Maps nu vi le arată (GALERIE FOTO)

    Palate regale, case de miliardari, instalaţii secrete, rafinării sau amplasamente militare apar blurate sau lipsesc din imaginile difuzate de Maps.


  • Cât de groaznice sunt hărţile de pe noul sistem de operare iOS6 (GALERIE FOTO)

    Odată cu folosirea tehnologiei 3D, unele locuri arată ca după apocalipsă, printre acestea aflându-se şi monumente celebre ale omenirii. Business Insider a grupat câteva dintre cele mai revoltătoare erori.

  • Google a lansat un program care transforma graficele in harti interactive

    Google Public Data Explorer se bazeaza pe tehnologia pe care
    Google a obtinut-o in 2007, atunci cand a achizitionat Trendalyzer,
    scrie InformatinWeek. “Cu Data Explorer, poti sa
    amesteci grafice linie, harti, grafice fasii”explica Jurgen
    Schwarzler, statician in cadrul Google. “Virtualizarea este
    dinamica, si in timp le poti vedea cum se misca si cum se schimba
    topicile”, a completat acesta.