BusinessMagazin

Tag: gastronomie

  • Grupul Le Manoir anunţă deschiderea La Vinuri, noul gastro wine bar cu specific românesc

    Meniul de vinuri cuprinde 50 de etichete atent selecţionate de la producători din principalele regiuni viticole ale ţării -Banat, Dobrogea, Moldova, Muntenia şi Transilvaniaprintre care se numără unele dintre cele mai bune crame româneşti: Davino, Petro Vaselo, SERVE, Metamorfosis, Prince Ştirbey. Mai mult, oaspeţii La Vinuri se pot bucura de o selecţie de şpriţuri de Dealu Mare şi Oltenia, preparate după metoda clasică, cu sifon.
     
    Localul vine cu preparate culinare, româneşti, la preţuri ce variază între 10 şi 45 RON: platoul de mezeluri din carne de Mangaliţa, brânzeturile cu tradiţie, spuma de vinete, fasolea bătută, servită cu ceapă. “În calitate de importatori de produse gastronomice şi vinuri franţuzeşti, precum şi de operatori de restaurante, de peste 13 ani, ne bucurăm să observăm că există o ofertă generoasă de produse româneşti bune şi că artizanii autohtoni acordă o atenţie tot mai mare tehnicilor de preparare. Am deschis La Vinuri, fiindcă am identificat atât crame, cât şi furnizori care ne pot livra constanţă în calitate, şi am decis să completăm această selecţie cu câteva preparate tradiţionale, precum sarmalele şi drobul de miel, create în bucătăria localului.”, declară Cristian Preotu, proprietar al grupului Le Manoir.
     
    Noul local are o capacitate de 20 de locuri la masă, în interior şi 20 pe terasă. Ambianţa este una modernă, în care se remarcă o serie de accente specifice culturii locale: ţesături olteneşti realizate la războaie tradiţionale, vase de lut şi o colecţie de pictură, ce aduce împreună nume precum Arthur Verona, Constantin Piliuţă, Sorin Ilfoveanu, Ştefan Câlţia,
    Ştefan Pelmuş şi Teri Iacsa. “La Vinuri îşi propune să devină o destinaţie atât pentru segmentele de turişti şi expaţi care îsi doresc să se bucure de o experienţă culturală specifică, dar şi pentru publicul român, căutător de răsfăţuri locale. Lor le propunem, deci, răcoritoarele noastre naţionale, realizate în casă din siropuri de fructe şi sifon, ţuicile Zetea sau Ilie Galben şi berea artizanală românească.”, completează Cristian Preotu.
     
    Investiţia în reamenajarea localului deţinut încă din 2010, de către grupul Le Manoir este evaluată la 50.000 de Euro. Reprezentanţii La Vinuri preconizează un trafic de 50 de persoane pe zi şi o notă de plată medie de 75 RON.

     

  • A fost ales cel mai bun restaurant din lume. Cât costă o cină aici

    Cu renumitul chef Daniel Humm, la cârmă, acest restaurant serveşte o excepţională bucătărie înnobilată cu produse proaspete locale, de sezon, care surprinde şi încântă. Un meniu format din 11 feluri de mâncare costă 295 de dolari şi ai nevoie de trei ore pentru a-l savura.

    “Niciodată, nici măcar în vis, nu m-am gândit că mă voi afla vreodată în această poziţie”, a declarat Humm, după ce a aflat că este câştigător.  

    “Bucătăria mi-a dat totul. Am părăsit şcoala la 14 ani şi m-am înhămat la o cursă în care nimeni nu a crezut. Mâncarea m-a învăţat tot ce ştiu: limbi străine, cultură. Am călătorit în mai toată lumea şi apoi l-am întâlnit pe Will care mi-a devenit cel mai bun prieten şi partenerul meu de afaceri. Este incredibil ce se întâmplă”.

    Aflaţi toată povestea pe www.gustarte.ro

  • Restaurantul din România care îşi propune să provoace simţurile celor care îi trec pragul

    Într-o dimineaţă însorită de februarie, în clădirea Galleron din spatele Ateneului Român, Cristian Preotu, proprietarul Le Bistrot Français, îşi prezintă colecţia de tablouri ce împodobeşte noua locaţie a restaurantului. Ajutor îi este criticul de artă Tudor Octavian, care, vorbind despre tablouri, face o retrospectivă a tipurilor de colecţionari şi a comentat însemnătatea artei pentru români de-a lungul timpului. Cristian Preotu nu face parte din categoria colecţionarului care cumpără tablouri pentru certificări ale sumelor plătite, ci pentru propria plăcere, este ideea principală transmisă de Tudor Octavian.

    Mai exact, multe dintre tablouri sunt atipice pentru o colecţie – majoritatea sunt portrete care aparţin unor pictori mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Iar decizia de a decora restaurantul cu lucrări ce au acelaşi fir artistic şi care aparţin epocii în care a fost proiectat designul clădirii reprezintă un atu, o dovadă de bun gust al colecţionarului, este de părere criticul de artă. Începând din ianuarie, restaurantul găzduieşte o expoziţie proprie de tablouri, ce însumează 20 de opere ale picturii româneşti, cu o valoare de peste 150.000 de euro. Printre cele mai reprezentative se numără „Tătăroaice”, realizat de către Nicolae Tonitza, cu o valoare estimată de 18.000-25.000 de euro, „După bal”, de Eustaţiu Stoenescu, şi „Rochia verde”, de Ion Theodorescu-Sion, evaluate până la 8.000 de euro, respectiv 7.000 de euro. „Le Bistrot Français este un amestec de experienţe franţuzeşti şi româneşti, care se întrepătrund spre deliciul oaspeţilor noştri, demonstrând afinitatea pe care cele două culturi le-au avut întotdeauna una pentru cealaltă”, declară Cristian Preotu, proprietarul grupului Le Manoir, din care face parte şi bistroul.

    Evenimentul marchează lansarea oficială a restaurantului în noua sa locaţie, din strada Nicolae Golescu nr. 18, zona din spatele Ateneului Român, unde Le Manoir şi-a stabilit birourile şi s-a extins cu mai multe unităţi. Le Bistrot Français are acum o sală de oaspeţi şi trei saloane private, cu o capacitate totală de 64 de locuri la masă, şi este rezultatul unei investiţii de 600.000 de euro – în amenajarea bucătăriei, a pivniţei de vinuri şi a spaţiului dedicat oaspeţilor. Meniul de mâncare este franţuzesc, specific zonei de fine dining, fiind creat şi implementat de către echipa de bucătari români condusă de Sorin Miftode, împreună cu Sebastian Gravé, chef francez cu experienţă în restaurante premiate de către ghidul Michelin. Meniul creat de chef Sebastian este alcătuit din câteva produse între care se numără platoul de stridii proaspete Perle Blanche No. 3 şi preparate gastronomice cu influenţe basce, ca L’Oeuf Parfait, ce îmbină oul, trufele negre de Transilvania, brânza Comté şi foie gras-ul sau lupul de mare fript în stil basc. Mai mult, în completarea meniului culinar franţuzesc vine lista de vinuri a restaurantului, ce include peste 600 de etichete, dintre care se remarcă atât nume recunoscute la nivel internaţional, precum Château Margaux, Masseto, Château D’Yquem, cât şi o selecţie generoasă de sortimente româneşti. Toate acestea sunt păstrate într-o pivniţă special amenajată, prevăzută cu sistem special de control al temperaturii şi umiditatăţii.

    ,,Ne adresăm unor oameni cărora le place să mănânce bine, care înţeleg mâncarea bună şi vin pentru bucuria proprie. E un mod de viaţă, nu o declaraţie publică. În mâncarea de bistrou se mănâncă tot din farfurie, nu există nimic pus pentru decor şi nici pentru vanitate”, declară Cristian Preotu. Recunoaşte că a făcut localul „ca pentru el”, ceea ce explică amănunte pe care nu le-ar înţelege un om de finanţe, dar un gurmand da. De exemplu, lista de vinuri are 60 de pagini şi a fost premiată de revista Wine Spectator, care a inclus restaurantul în lista primelor 1.000 din lume în ce priveşte lista de băuturi. Costul stocului se ridică la 200.000 de euro, „iar dacă mâine aş reduce selecţia pentru a scădea costurile, impactul asupra businessului ar fi neglijabil. Totuşi, nu o voi face. Falsurile se văd, atât în gastronomie cât şi în artă, iar eu prefer să mă ţin departe”, afirmă antreprenorul.

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume – GALERIE FOTO

    „El celler de can roca” este cel mai bun restaurant din lume, conform topului anual al celor mai bune 50 de destinaţii gastronomice. Topul, întocmit de publicaţia britanică Restaurant Magazine, a ajuns la ediţia cu numărul 13 şi pare că suferă din cauza numărului ghinionist, pentru că au apărut şi o serie de controverse legate de listă şi de jurizare. Ba a apărut chiar şi mişcarea Occupy 50 best.

    În top 10 se află restaurante din Spania, Italia, Danemarca, Statele Unite, Londra, Japonia, Brazilia, Thailanda, nume binecunoscute în gastronomie. Încă din 2013 primul loc a fost disputat de două restaurante, cel danez, Noma, şi cel spaniol, El Celler de Can Roca. În 2013 El Celler a ocupat primul loc, iar în 2014 Noma a ajuns să ocupe această poziţie. De ce sunt atât de faimoase aceste restaurante încât să fie clasate pe locurile fruntaşe?

    Cu trei stele Michelin şi pe primul loc în topul acestui an, El Celler de Can Roca este creaţia fraţilor Joan, Josep şi Jordi Roca, un restaurant cu 55 de locuri deschis în 1986. În 2013 fraţii Roca au prezentat El Somni, o producţie multisenzorială care explora interacţiunea dintre gastronomie, muzică şi artă.

    În 2014 întreaga echipă s-a angajat într-un tur al restaurantelor din sudul Statelor Unite şi America Latină, în timp ce localul lor a fost închis. El Celler este angajat şi în proiectul numit Terra Animada, care îşi propune să catalogheze specii sălbatice rare de plante care să fie reintroduse în alimentaţie. El Celler oferă o experienţă care îmbină tradiţionalul şi avangarda, criticii spunând că restaurantul nu-şi uită niciodată rădăcinile şi oferă ceea ce se numeşte căldura familială. 

    Noma, care se află într-un fost depozit pescăresc, a fost ales de patru ori cel mai bun restaurant din lume şi ocupă anul acesta locul trei. Cu două stele Michelin şi dominat de personalitatea chefului René Redzepi, Noma s-a mutat la începutul acestui an în Japonia, timp de cinci săptămâni, o mişcare primită cu entuziasm de japonezi. Redzepi este un tehnician care se joacă şi asimilează constant culturi şi obiceiuri culinare.

    Osteria Franciscana din Modena, Italia, ocupă locul al doilea în 2015. Restaurantul are trei stele Michelin, iar cheful Massimo Bottura se bucură de succesul cărţii sale intitulate „Să nu ai încredere niciodată într-un bucătar italian slăbănog”. Creaţiile sale sunt şi rămân italieneşti, dar formele şi texturile sunt prezentate clientului în moduri nemaiîntâlnite.

    Topul întocmit de Restaurant Magazine este realizat în baza voturilor a peste 1.000 de critici alimentari, bucătari, cunoscători şi profesionişti din industria alimentară, de două ori mai mulţi decât adepţii mişcării Occupy 50 Best, a cărei petiţie a fost semnată, până în momentul scrierii acestui articol, de 407 persoane.  Este adevărat că printre semnatari de află destule nume de chefi, somelieri şi proprietari de restaurante, care reproşează lipsa de criterii în sistemul de întocmire a topului, autopromovarea, pentru că unii dintre chefii din listă sunt şi membri ai juriului, naţionalismul, ba chiar şi şovinismul listei. „Ce au în comun Noma, El Bulli şi Fat Duck? Au îmbolnăvit sute de consumatori, dar au fost încoronate drept cele mai bune restaurante din lume”, arată manifestul care deschide pagina de internet a grupului.

    Semnatarii petiţiei spun că juraţii topului 50 au tendinţa de a recompensa restaurante situate în oraşe turistice, în timp ce altele rămân neobservate sau unele zone, cum este Orientul Mijlociu, sunt slab reprezentate. Alţii au spus că trebuie să existe o reprezentare naţională şi echilibrată, pentru că în jur de 60% dintre restaurantele din clasament se află în Europa de Vest. Nu ne putem pronunţa în privinţa argumentelor Occupy 50 Best, dar putem admite că există o anumită opacitate în întocmirea topului restaurantelor, iar sistemul de notare nu este la fel de limpede precum cel al acordării stelelor Michelin. Ghidul francez are, de exemplu, inspectori anonimi care pun note inclusiv aranjamentelor florale de pe mese şi care emit rapoarte detaliate, în timp ce top 50 nu solicită justificări sau comentarii din partea juriului.

    Pe de altă parte, topul 50 Best a fost puternic mediatizat de la înfiinţarea sa, în 2002, şi s-a constituit într-un concurent serios al Ghidului Michelin. Organizatorii, sponsorizaţi de companii din industria alimentară, cum sunt San Pellegrino sau Lavazza, susţin că încearcă să protejeze anonimatul juriului; membrii acestuia au reguli clare care specifică, de exemplu, că voturile nu pot fi acordate restaurantelor pe care le deţin sau în care au interese.

  • Povestea societăţii gastronomice secrete unde femeile nu au voie

    San Sebastian este tărâmul restaurantelor de top din Europa, având a doua cea mai mare densitate de stele Michelin pe metru pătrat din lume, unicul din Europa. Puţini sunt cei care ştiu însă că acest uimitor oraş găzduieşte şi cele mai multe societăţi gastronomice secrete, supranumite txokos.

    Cu greu poate pătrunde cineva în această lume secretă, uşile acestor cluburi private nu sunt deschise turiştilor, ci doar membrilor aleşi cu grijă.

    Situată în zona orasului vechi, Kanoyetan este cea mai “bătrână” astfel de societate, numărând 115 ani. 

    Preşedintele clubului, Gabrielle Otegui Polit, şi Txema Garay Iribaren, un membru de bază au fost de acord, în 2016, să dezvăluie unui jurnalist BBC câteva dintre secretele acestui univers.

    Kanoyetan înseamnă un salon foarte încăpător, o bucătărie mare şi un bar. Mâncarea, vinul şi cidrul sunt sfinte aici. “Venim să mâncăm, să bem şi să socializăm – nu să ne uităm la televizor”, explică Polit.

    Fiecare găteşte pentru ceilalţi, apoi fiecare mânâncă ceea ce doreşte, completează meniul ales, pe care-l lasă apoi într-o cutie specială de lemn, alături de o sumă de bani pentru ingredientele folosite.

    “Acest club este ca o a doua familie pentru fiecare membru, este refugiul nostru, regatul nostru”, spune Polit.

    Martín Berasategui, un bucătar faimos, onorat cu nu mai puţin de opt stele Michelin, este cel mai cunoscut membru al clubului. Însă toţi încearcă să impresioneze prin ingrediente care mai de care mai speciale şi reţete deosebite, asumându-şi riscuri. De exemplu, specialitatea lui Poli este merluciu la grătar, iar a lui Iribaren, chipirones (calamari mici). Cidru tare, bucăţi de morcilla de Burgos ( cârnaţi în sânge, picanţi) şi brânză untoasă Idiazabal sunt nelipsite de la Kanoyetan.

    Cititi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Povestea societăţii gastronomice secrete unde femeile nu au voie

    San Sebastian este tărâmul restaurantelor de top din Europa, având a doua cea mai mare densitate de stele Michelin pe metru pătrat din lume, unicul din Europa. Puţini sunt cei care ştiu însă că acest uimitor oraş găzduieşte şi cele mai multe societăţi gastronomice secrete, supranumite txokos.

    Cu greu poate pătrunde cineva în această lume secretă, uşile acestor cluburi private nu sunt deschise turiştilor, ci doar membrilor aleşi cu grijă.

    Situată în zona orasului vechi, Kanoyetan este cea mai “bătrână” astfel de societate, numărând 115 ani. 

    Preşedintele clubului, Gabrielle Otegui Polit, şi Txema Garay Iribaren, un membru de bază au fost de acord, în 2016, să dezvăluie unui jurnalist BBC câteva dintre secretele acestui univers.

    Kanoyetan înseamnă un salon foarte încăpător, o bucătărie mare şi un bar. Mâncarea, vinul şi cidrul sunt sfinte aici. “Venim să mâncăm, să bem şi să socializăm – nu să ne uităm la televizor”, explică Polit.

    Fiecare găteşte pentru ceilalţi, apoi fiecare mânâncă ceea ce doreşte, completează meniul ales, pe care-l lasă apoi într-o cutie specială de lemn, alături de o sumă de bani pentru ingredientele folosite.

    “Acest club este ca o a doua familie pentru fiecare membru, este refugiul nostru, regatul nostru”, spune Polit.

    Martín Berasategui, un bucătar faimos, onorat cu nu mai puţin de opt stele Michelin, este cel mai cunoscut membru al clubului. Însă toţi încearcă să impresioneze prin ingrediente care mai de care mai speciale şi reţete deosebite, asumându-şi riscuri. De exemplu, specialitatea lui Poli este merluciu la grătar, iar a lui Iribaren, chipirones (calamari mici). Cidru tare, bucăţi de morcilla de Burgos ( cârnaţi în sânge, picanţi) şi brânză untoasă Idiazabal sunt nelipsite de la Kanoyetan.

    Cititi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Restaurante unice pe care să le încerci în 2017, dacă vei călători în aceste ţări

    Din New York şi până în Grecia, legende ale gastronomiei mondiale pregătesc meniuri unice în lume, care mai de care mai spectaculoase. Gustarte.ro a întocmit o listă a unor restaurante de succes, cu preparate gastronomice unice, de încercat în călătoriile anului 2017.

    Iată o selecţie a restaurantelor anului 2017, făcută de cei de la Finedininglovers:

    White Gold Butchers – New York, SUA

    April Bloomfield este unul dintre cei mai de succes chefi la nivel mondial. Cel mai nou restaurant pe care l-a deschis se numeşte White Gold Butchers şi se află în Manhattan. Preparate din carne precum inimă sau limbă de vită se află printre piesele de rezistenţă ale meniului gândit de Bloomfield.

    Sushi Wakon, Kyoto, Japonia

    Kyoto este deja recunoscut ca un paradis culinar, iar Sushi Wakon, deţinut de protejatul lui Jiro Ono, Rei Masuda, este un loc pe care niciun gurmand nu-l poate rata odată ajuns aici. Masa este servită într-o grădină cu iaz de 800 de ani, iar clienţii se pot bucura din plin de Ginza sushi.

    Igniv, St. Moritz, Elveţia

    Cea mai nouă bucătărie a lui Andreas Caminada, cel mai tânăr chef din Europa, onorat cu trei stele Michelin, se află în St. Moritz la Palatul Badrutt. Igniv (cuib) le promite oaspeţilor o inedită experienţă culinară în stil elveţian.

    Lista completă a restaurantelor poate fi citită pe site-ul gustarte.ro.

     

  • Românul care visa să devină pompier, dar a ajuns să gătească pentru liderii lumii

    De 16 ani, chef Ştefan Popescu trăieşte zi de zi în hotel. Ca orice turist, călătoreşte zilnic şi tră­ieşte tot felul de experienţe noi. Doar că el e turist în universul gastronomic, iar experienţele lui sunt cel mai frecvent culinare. Toată viaţa lui profesională se învârte în jurul restaurantelor din cadrul unor mari lanţuri hoteliere din Bucureşti şi din Anglia. Când nu inventează reţete în bucă­tărie, susţine workshopuri pentru cursanţii care se văd călcându-i pe urme peste câţiva ani. A gătit, de-a lungul timpului, pentru secretarul general al NATO şi pentru Petro Poro­şenko, actualul pre­şe­dinte al Ucrainei, iar în septembrie a fost bucătarul care a pregătit meniul lui François Hollande, pentru vizita sa în Bu­cureşti. Faceţi cunoştinţă cu bucătarul-şef al restaurantului Barbizon Steakhouse, din hotelul Pullman, chef Ştefan Popescu.

    „Când eram mic, îmi plăcea să stau în bucătărie, pe lângă mama, dar nu mă gândeam la o carieră în gastronomie, eu voiam să devin pompier“, povesteşte Ştefan Popescu, în timp ce mânuieşte ingredientele şi ustensilele pentru un preparat făcut să te cucerească încă din denumire: surf and turf (preparat care combină carnea roşie cu fructele de mare) cu piure de păstârnac, spumă de sparanghel, reducţie de pătrunjel şi spanac tânăr, înnobilat cu sos bisque de homar.

    E ca peştele în apă (sau ca homarul în ocean) când se plimbă prin bucătărie, cu mişcările acelea sigure, anume făcute ca să-ţi dea încredere că ştie el ce face. „În 2000, când s-a deschis hotelul Mar­riott din Bucureşti, am văzut un anunţ şi m-am dus să mă angajez ca bucătar, deşi nu aveam niciun fel de experienţă. Am ajuns în bucătărie şi de acolo a început aventura.“ L-a avut ca mentor întâi pe englezul Nick Hawkes, bucătarul-şef de la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, la care a văzut pentru prima dată cum se mânuieşte cuţitul ca un profesionist.

    Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Românul care visa să devină pompier, dar a ajuns să gătească pentru liderii lumii

    De 16 ani, chef Ştefan Popescu trăieşte zi de zi în hotel. Ca orice turist, călătoreşte zilnic şi tră­ieşte tot felul de experienţe noi. Doar că el e turist în universul gastronomic, iar experienţele lui sunt cel mai frecvent culinare. Toată viaţa lui profesională se învârte în jurul restaurantelor din cadrul unor mari lanţuri hoteliere din Bucureşti şi din Anglia. Când nu inventează reţete în bucă­tărie, susţine workshopuri pentru cursanţii care se văd călcându-i pe urme peste câţiva ani. A gătit, de-a lungul timpului, pentru secretarul general al NATO şi pentru Petro Poro­şenko, actualul pre­şe­dinte al Ucrainei, iar în septembrie a fost bucătarul care a pregătit meniul lui François Hollande, pentru vizita sa în Bu­cureşti. Faceţi cunoştinţă cu bucătarul-şef al restaurantului Barbizon Steakhouse, din hotelul Pullman, chef Ştefan Popescu.

    „Când eram mic, îmi plăcea să stau în bucătărie, pe lângă mama, dar nu mă gândeam la o carieră în gastronomie, eu voiam să devin pompier“, povesteşte Ştefan Popescu, în timp ce mânuieşte ingredientele şi ustensilele pentru un preparat făcut să te cucerească încă din denumire: surf and turf (preparat care combină carnea roşie cu fructele de mare) cu piure de păstârnac, spumă de sparanghel, reducţie de pătrunjel şi spanac tânăr, înnobilat cu sos bisque de homar.

    E ca peştele în apă (sau ca homarul în ocean) când se plimbă prin bucătărie, cu mişcările acelea sigure, anume făcute ca să-ţi dea încredere că ştie el ce face. „În 2000, când s-a deschis hotelul Mar­riott din Bucureşti, am văzut un anunţ şi m-am dus să mă angajez ca bucătar, deşi nu aveam niciun fel de experienţă. Am ajuns în bucătărie şi de acolo a început aventura.“ L-a avut ca mentor întâi pe englezul Nick Hawkes, bucătarul-şef de la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, la care a văzut pentru prima dată cum se mânuieşte cuţitul ca un profesionist.

    Citiţi mai multe pe www.da.zf.ro

  • Povestea tânărului care la doar 24 de ani a devenit campionul mondial al patiseriei şi îngheţatei

    Yazid Ichemrahen avea 19 ani când a câştigat titlul de cel mai bun patiser din Franţa. i-au trebuit încă doi ani să cucerească apoi titlul european, iar după alţi trei ani a devenit campionul mondial al patiseriei şi îngheţatei. Era anul 2014. Nu îi place să vorbească despre asta, însă îi place să stea în bucătărie şi că creeze opere de artă comestibile. Nu de alta, dar în ultimii ani gastronomia mondială s-a transformat astfel încât a devenit cea de-a opta artă.

    Astfel, în final, ce contează? Forma sau gustul? Amândouă, crede tânărul patiser care are acum 26 de ani. Spune că a început să gătească încă din copilărie, şi a crescut practic în bucătărie, acolo unde se simte confortabil şi astăzi. „În final, ceea ce realizez trebuie să îmi facă mie plăcere, şi abia apoi clienţilor. Dacă nu-mi va plăcea mie, nu cred că ei îl vor aprecia”, a spus Yazid Ichemrahen. Chef-ul francez a fost prezent recent la Bucureşti cu ocazia evenimentului Fete de la Gastronomie. Este a doua oară când ajunge în România, de fiecare dată la Bucureşti, oraş pe care l-a descoperit în mică măsură în timpul unor plimbări prin zona centrală, pe la „casa lui Ceauşescu” (Casa Poporului), pe Calea Victoriei şi prin centrul vechi.

    „Dacă ar fi să creez o prăjitură dedicată Bucureştiului, una care să-mi amintească de oraş, aş folosi ciocolată, multă ciocolată. Mi se pare că Bucureştiul nu are multe ciocolaterii unde să se parieze atât pe produs cât şi pe design”, povesteşte el.

    Bucureştiul nu se află pe lista oraşelor sale preferate, cel puţin nu încă. Aminteşte de New York, oraş care l-a cucerit iremediabil şi unde se vede locuind. Are o energie aparte metropola numită Centrul Universului şi spune că i-ar plăcea ca peste circa doi ani să îşi deschidă acolo prima patiserie-cofetărie.

    Momentan are 15 patiserii în zona de sud a Franţei, în special în zona Avignon. Vrea să se extindă, însă nu are planuri bine conturate. În România însă antreprenorul Cristian Preotu, care deţine împreună cu soţia sa mai multe businessuri în domeniul gastronomiei de lux, printre care şi reţeaua de magazine Comtesse du Barry, spune că se gândeşte la o colaborare cu tânărul patiser. El vorbeşte fie de o colaborare la nivel de reţete pentru celelalte businessuri ale lui, fie de deschiderea unei cofetării în franciză.

    Preotu deţine mai multe afaceri în distribuţie, retail şi HoReCa, cu afaceri cumulate de peste 6 milioane de euro. Antreprenorul controlează astfel cinci magazine de gastronomie Comtesse du Barry în România şi unul în Serbia, două de modă pentru copii sub brandul Petit Bateau, un restaurant franţuzesc, unul cu specific japonez şi o ciocolaterie sub brandul Michel Cluizel. Mai mult, are şi o afacere de distribuţie de vinuri din Franţa în special, dar şi din Italia, Australia sau SUA, vinuri pe care le livrează către retaileri precum Mega Image (20 dintre magazinele companiei), Metro Cash & Carry, Selgros sau Real. Pe lista de clienţi se mai găsesc şi circa 40 de restaurante din Bucureşti şi alte câteva din ţară.

    Astfel, colaborarea cu Yazid Ichemrahen nu ar fi prima de acest gen pentru Preotu în contextul în care antreprenorul român mai are alte trei francize franţuzeşti.

    „Pe Cristian (Preotu, n.red.) l-am cunoscut acum câţiva ani printr-un prieten comun care lucrează tot în domeniul gastronomiei. De atunci am ţinut legătura, iar acum sunt a doua oară la Bucureşti cu el. De fiecare dată mi-a mai dezvăluit câte ceva din secretele acestei capitale”, povesteşte patiserul. La rândul său, Preotu afirmă că a mers special la Avignon să îl cunoască pe campionul mondial al patiseriei şi îngheţatei. „Ce m-a surprins cel mai mult este că ai nişte produse create de campionul mondial, care arată ca adevărate opere de artă şi care costă foarte puţin, circa 4 euro. Este o afacere care cred că ar putea prinde şi în România.”

    Antreprenorul român nu exclude însă o colaboare cu Yazid Ichemrahen doar pe partea de consultanţă, patiserul francez fiind consilierul multor afaceri de profil din toată lumea. În businessul de patiserii el mai are un asociat, care preferă însă discreţia, iar Yazid Ichemrahen spune că este un „silent partner”.

    Yazid Ichemrahen este însă maestrul patiser, în bucătărie el fiind cel care decide ce ingrediente foloseşte, în ce combinaţii şi ce rezultat vrea să obţină. „Nu am ingrediente pe care să le consider a fi preferate. Îmi place să gătesc cu ciocolată şi cu fructe însă nu mă limitez.” Patiserul francez găteşte încă din copilărie, şi spune că pasiunea pentru dulciuri a venit din interior. Nu a avut pe nimeni să îl inspire iniţial, mai ales că a crescut o perioadă într-un orfelinat. Originar din oraşul francez Epernay din nordul Hexagonului, el a fost crescut ulterior de o familie adoptivă care mai avea doi copii, pasionaţi la rândul lor de patiserie. Astfel, miercurea după-amiaza, după ce mergea la şcoală, dacă era cuminte, recompensa sa era că putea pregăti o prăjitură cu iaurt. „Cred că viaţa mea a început din nou după ce mi-au fost recunoscute meritele în patiserie. M-a convins să continui faptul că am văzut în ochii altor oameni plăcere după ce mi-au gustat produsele”, scrie el pe site-ul propriu.

    Faptul că nu a fost legat de familie i-a permis însă să călătoreasă şi să înveţe de la cei mai buni din domeniu, experienţă care l-a făcut riguros şi atent; spune că dezvoltarea sa se datorează atât muncii asidue cât şi oportunităţii de a cunoaşte şi de a învăţa de la unii dintre cei mai cunoscuţi chefi din lume. Avea 14 ani când a făcut primul său internship la maestrul patiser Vincent Dallet, pentru ca apoi portofoliul său de colaborări să crească. Ulterior, a lucrat pentru unii dintre cei mai importanţi chefi din hexagon şi în restaurante decorate cu „constelaţii Michelin”, precum Relais & Châteaux La Chèvre d’Or din satul Eze sau Cordeillan-Bages din Gironde. Apoi, a fost ajutor de patiser la restaurantul cunoscutului Joël Robuchon din cadrul Hôtel Métropole din Monaco. De atunci până astăzi însă Yazid Ichemrahen a dezvoltat propriul său business, a devenit cel mai bun patiser şi cofetar din lume şi oferă consultanţă multor restaurante cotate a fi printre cele mai bune din lume. „Mi-amintesc de unul dintre primii mei angajatori. Era cotat la vremea aceea ca fiind campionul mondial la patiserie; mi-a spus atunci că responsabilităţile nu se oferă, se preiau. Această frază mi-a ghidat cariera încă de atunci şi m-a ajutat să evoluez rapid pentru a ajunge cine sunt astăzi.” Şi planurile sale nu se opresc aici.