Tag: gastronomie

  • Mâncarea festivalierilor

    Răzvan Pavel şi Marius Vrânceanu aveau la activ peste zece ani de experienţă fiecare în domeniul HoReCa, atât în managementul de restaurant, cât şi direct în bucătărie, atunci când s-au hotărât să înfiinţeze Wing Eat, amenajând o rulotă în care se prepară şi se vinde mâncare pe bază de carne de pui.

    „Startul a fost dat în 2019, iar rezultatele deja au început să apară. Drept dovadă, la sfârşitul lui august, am înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 200.000 de lei (43.000 de euro) şi un profit de 50.000 de lei, adică 11.000 de euro (în perioada martie-august – n. red.)”, spune Răzvan Pavel, cofondator în această afacere.

    În food truck-ul Wing Eat lucrează, în general, cei doi fondatori alături de încă un angajat, dar, în funcţie de complexitatea evenimentelor la care merg, numărul poate ajunge şi la nouă sau zece oameni, contractaţi în sistem de colaborare. Până acum, Wing Eat a mers la evenimente precum Untold şi mai multe festivaluri tip street food în Sibiu, Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Bucureşti.

    „Investiţia în business a fost de circa 30.000 de euro, bani care au fost investiţi în rulotă, mobilier, echipamente, cheltuieli de transport, înmatriculare şi obţinerea autorizaţiilor. Uşor-uşor, businessul a început să facă şi profit”, adaugă Răzvan Pavel.

    Iar planul lui şi al lui Marius Vrânceanu este să crească în continuare. În 2020, se gândesc la un al doilea food truck, astfel încât să poată merge la toate evenimentele de street food din România. Cum se vede piaţa rulotelor cu mâncare chiar din interiorul acesteia?

    „Cultura street food a apărut recent pe piaţa din România, însă aceasta se consolidează de la an la an, iar clienţii încep să fie atraşi din ce în ce mai mult de diversitate şi gusturi autentice. Clienţii Wing Eat sunt tineri, cu venituri peste medie, care au o plăcere foarte mare de a mânca în oraş şi care preferă produsele cu un gust autentic”, mai spune Răzvan Pavel.

    Autentic, deoarece furnizorii sunt locali şi contribuie cu produse crescute natural, în România. În ceea ce priveşte sosurile, acestea sunt pregătite de un bucătar propriu al Wing Eat. O porţie de cartofi costă 10 lei, iar un meniu format din cartofi şi cinci aripioare de pui se vinde la un preţ de 27 de lei.
    Poftă bună!


    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Intraţi pe platforma
    www.zf.ro/afaceri-de-la-zero
    şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

    ZF şi Banca Transilvania
    au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri
    de muncă.     
    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.


    Legoomi – aprozar şi producţie de legume (Bucureşti şi jud. Dâmboviţa)
    Fondatori: Ilie Ciorchină, Marius Tudorache, Andrei Drăgan
    Investiţie iniţială: 50.000 de euro (doar în aprozar)
    Cifră de afaceri în 2018: 100.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Muri Chocolatier – ciocolaterie artizanală (Cluj-Napoca)
    Fondator: Gabriela Mureşan
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Prezenţă: Cluj-Napoca, Bucureşti, online


    Suento şi Gram Bistro – restaurante (Bucureşti)
    Fondatori: Stelian Olaru şi Adriana Dănilă
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro (în Suento)
    Cifră de afaceri estimată în 2019: 350.000 de euro
    Prezenţă: Bucureşti


    Bianca Georgescu – producţie de încălţăminte (Bucureşti)
    Fondator: Bianca Georgescu
    Investiţie iniţială:
    5.000 de euro
    Prezenţă: naţională


    Darlington – atelier floral (Iaşi)
    Fondatori: Marina şi Marius Curcudel
    Investiţie iniţială: 150.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2018: 120.000 de euro
    Prezenţă: Iaşi

  • De două ori „da” în HoReCa

    Adriana Dănilă şi Stelian Olaru au în spate studii economice şi au lucrat mai bine de un deceniu în domeniul consultanţei în management, cu diferiţi clienţi pe zone precum dezvoltare strategică, restructurări şi optimizări de procese, management de proiecte, fuziuni şi achiziţii sau sisteme de management şi analiză a costurilor. Au decis să intre în domeniul HoReCa deoarece îşi doreau să înceapă un business propriu, ca urmare a unei pasiuni şi idei mai vechi, dar şi a oportunităţilor de la momentul respectiv. „Ne-am dorit să avem un restaurant care să fie un loc de suflet pentru clienţii noştri, un loc pentru relaxare, conectare, experienţe plăcute şi chiar interesante”, spune Adriana Dănilă.

    Iniţial au intrat în afacerea cu restaurante prin preluarea, la sfârşitul anului 2015, a restaurantului Gram din Calea Victoriei, „moment în care am început implementarea conceptului şi strategiei noastre, ce a presupus schimbări majore atât în ceea ce priveşte spaţiul, cât mai ales a meniului, structurii echipei şi proceselor din spate”, explică antreprenoarea. Au investit în deschidere în jur de 100.000 de euro din economii proprii, „însă acesta a fost doar începutul. Ca în orice business, dar poate în special în domeniul HoReCa, este necesar să investeşti permanent pentru a păstra nivelul calităţii, dar şi ca o urmare firească a creşterii afacerii. Ulterior am mai investit aproape aceeaşi sumă în spaţiu şi în echipamente”, notează Dănilă; profitul a fost, de asemenea, reinvestit în menţinerea standardelor restaurantului. „Pe de altă parte”, adaugă ea, „şi cifra de afaceri s-a dublat în acest interval şi e firesc ca acest lucru să fie susţinut prin investiţii”, adaugă ea. Fiind un domeniu nou pentru amândoi, au ales să lucreze cu diverşi specialişti pe partea legală şi operaţională. Implementarea strategiei a durat câteva luni, însă stabilizarea proceselor şi a businessului în ansamblul său s-a întins pe parcursului unui an.  

    Anul trecut au deschis, cu o investiţie similară, un nou restaurant – Suento by Gram. Adriana Dănilă spune că Suento a venit ca o continuare firească a poveştii începute la Gram Bistro, din dorinţa ca după stabilizarea primului local să se extindă într-o direcţie complementară. Potrivit antreprenoarei, deschiderea noului local a mers însă mult mai uşor ţinând cont de experienţa acumulată în anii trecuţi, în special pe partea operaţională, precum formarea şi gestionarea echipei, conceperea meniului, selecţia furnizorilor sau definirea proceselor de lucru şi a sistemelor de control al calităţii.

    Reprezentanţii businessului preconizează că restaurantul Gram Bistro va încheia anul acesta cu o cifră de afaceri de 650.000 de euro, „bani ce vin preponderent din vânzarea regulată în local”. Antreprenorii spun că de ceva vreme au început să colaboreze şi cu câteva dintre platformele de food delivery prezente pe piaţă, veniturile din această activitate fiind însă sub 10%. „În ceea ce priveşte marjele de profitabilitate, trendul este unul clar descendent, ca urmare a creşterilor salariale semnificative, precum şi a creşterilor preţurilor la materiile prime, pe care am ales să nu le transpunem în general în creşteri similare către clienţii finali. Ne aşteptăm ca trendul să continue poate chiar mai accelarat pe termen scurt şi mediu în contextul pieţei muncii şi dificultăţii găsirii de oameni competenţi.” 

    Pentru anul acesta ei se aşteaptă la o creştere a veniturilor de 5-10% în cazul primei locaţii, „în contextul în care la Gram avem deja un grad destul de ridicat de ocupare, iar o creştere mai semnificativă ar putea să vină pe termen mediu şi lung mai degrabă din intrarea pe noi zone de business”. În schimb, în ceea ce priveşte noua unitate, veniturile estimate pentru acest an sunt de aproximativ 350.000 de euro, în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul trecut; în cazul restaurantului Suento, pe lângă vânzarea regulată din local, o proporţie importantă din venituri, de circa 30%, este asigurată şi de evenimentele corporate şi private. „La Suento credem că există un potenţial încă mare de creştere, în special pe timpul zilei, şi ne dorim să ne consolidăm poziţia de spaţiu primitor pentru cei cu program flexibil, cei din industrii creative sau care au întâlniri în afara biroului”, spune Adriana Dănilă.

    Gram Bistro funcţionează cu 20 de angajaţi, iar Suento are o echipă de 14 persoane. În ceea ce priveşte modul de operare a celor două unităţi, modelele de business sunt similare, în sensul că ambele se bazează pe vânzarea în local şi într-o proporţie mult mai mică pe venituri din alte activităţi, precum livrări prin intermediul aplicaţiilor sau catering. „Locaţiile sunt însă diferite şi chiar complementare, în sensul că Gram este un spaţiu foarte vibrant, dinamic, la parterul unei clădiri de birouri din Piaţa Victoriei, cu o terasă urbană, mai micuţă, în timp ce la Suento am creat un spaţiu foarte primitor pe timpul verii, cu o gradină boemă şi umbroasă şi un interior intim şi elegant pentru restul timpului”, explică Adriana Dănilă. 

    Ea mai menţionează şi unele diferenţe impuse de natura spaţiului şi poziţionării. La Gram, de pildă, există meniul de prânz în timpul săptămânii, destinat celor care ies în pauza de masă sau vor să ia ceva rapid la pachet, în timp ce la Suento accentul în timpul zilei este pus pe un prânz mai relaxat, pentru persoane care vin la o întâlnire de business sau lucrează în afara biroului. De asemenea, spre deosebire de Gram, „un loc cu trafic intens şi meniu de prânz”, la Suento sunt organizate frecvent şi evenimente corporate de zi sau seară, precum lansări, conferinţe de presă sau workshopuri.În ceea ce priveşte poziţionarea din punctul de vedere al meniului şi serviciilor, aceasta este similară: „Ambele sunt localuri cu mâncare gustoasă şi o selecţie atentă de băuturi, preţuri corecte, într-un stil mai casual şi relaxant”.

    Marjele de preţ diferă între produse în funcţie de factori precum furnizorii, complexitatea meniului sau concurenţa. „Ca o regulă generală însă, materia primă reprezintă la noi în medie undeva la 40-45% din preţul unui produs, restul fiind reprezentant de costurile indirecte şi profitul aşteptat”, menţionează Dănilă. În restaurantul Gram, poziţionat la un nivel mediu din punctul de vedere al preţurilor, valoarea bonului mediu este de aproximativ 100 de lei, preparatele culinare variind între 25-35 de lei pentru salate sau paste făcute în casă şi 35-70 lei pentru preparate mai sofisticate. În ceea ce priveşte băuturile, reprezentanţii businessului spun că se concentrează îndeosebi pe producători locali, cu o selecţie amplă de vinuri româneşti şi beri artizanale, precum şi pe multe produse pregătite în casă, cum sunt limonadele. 

    La Suento, preţurile sunt similare, însă valoarea bonului mediu este în general mai ridicată, undeva la aproximativ 200 de lei, şi asta, spune antreprenoarea, pentru că este o locaţie unde lumea vine mai în tihnă, se stă mai mult şi de multe ori şi la ocazii speciale. Dănilă spune că meniul este gândit într-o direcţie cosmopolită, cu preparate reinventate şi un twist personal. „Cam toate produsele merg bine, mai ales că la fiecare schimbare de sezon am mai testat şi păstrat produsele populare.”

    Potrivit descrierii făcute de fondatoarea businessului, clienţii sunt, în ambele locaţii, persoane cu venituri medii şi peste medie, tineri, cu vârste cuprinse între 30-35 de ani, informaţi, educaţi şi implicit exigenţi în ceea ce priveşte serviciile şi experienţa de ansamblu, „ceea ce ne ajută şi pe noi să ne îmbunătăţim în permanenţă”, majoritatea clienţilor vizitând ambele restaurante. În timpul săptămânii Gram are zilnic circa 200-250 de clienţi şi undeva la 100-150 de clienţi în weekend, mulţi dintre aceşti fiind clienţi fideli. La Suento vara vin între 60 şi 100 de clienţi pe zi în timpul săptămânii, iar în weekend mai mult decât dublu, deoarece locaţia este plină pe întreaga durată a zilei. Pe timpul iernii, Suento înregistrează venituri mai scăzute, din cauza capacităţii mai mici a spaţiului din interior, de circa 50 de persoane.

    La nivel de competiţie, antreprenoarea spune că principalii concurenţi sunt localurile care oferă o experienţă similară celor două restaurante pe care le conduce. „Evaluăm astfel concurenţa din perspectiva segmentelor de clienţi cărora ne adresăm. La Gram, de exemplu, în timpul săptămânii, la prânz, concurenţa este una de proximitate, reprezentată de restaurantele care oferă opţiuni rapide şi de calitate de business lunch pentru angajaţii din clădirile de birouri din zonă. Seara în schimb, concurenţa este reprezentată de localuri la nivelul întregii zone centrale, iar în weekend concurenţa Gram este extinsă către localurile care oferă un brunch de calitate”, menţionează Dănilă.

    Reprezentanţii businessului spun că cea mai mare provocare în acest moment este una generală în întreaga industrie şi nu numai, şi anume dezechilibrul între cerere şi ofertă pe piaţa muncii. „De la sezon la sezon a devenit tot mai greu să găseşti personal profesionist şi dornic de a face treabă bună. Iar în momentul în care găseşti, provocarea devine să motivezi şi să păstrezi oamenii buni.” Antreprenoarea spune însă că la acest capitol au fost foarte norocoşi, iar echipele de bază au fost constante în ambele locaţii. „Încercăm în permanenţă să creăm în sânul echipei o comunitate, să promovăm buna înţelegere între colegi şi să transmitem esenţa lucrului în restaurante, şi anume: clientul să fie mulţumit, pentru a reveni şi pe viitor.” O altă provocare majoră, adaugă ea, este crearea unor procese şi controale care să asigure în mod constant o experienţă plăcută tuturor clienţilor, indiferent de momentul din zi când aceştia trec pragul uneia dintre unităţi. „Acest lucru acoperă nu doar calitatea mâncării şi a băuturilor, ci toate detaliile care fac parte din experienţa în locaţie – şi nu o dată, ci de fiecare dată.”

    În ceea ce priveşte planurile de extindere, cu toate că pentru anul acesta nu au bugetate investiţii în acest sens, Dănilă spune că „pe termen mediu ne dorim să continuăm extinderea localurilor într-un ritm sustenabil şi, desigur, complementar cu cele existente. Atenţia la detalii şi implicarea constantă sunt extrem de importante în acest domeniu, prin urmare şi ritmul de dezvoltare trebuie gândit astfel încât să se poată păstra valorile noastre cheie”.

  • La 19 ani se lăsase de şcoală, consuma droguri, fugise de acasă şi avea două joburi. Povestea omului care conduce astăzi un imperiu gastronomic de 300 de milioane de dolari

    Când Cameron Mitchell a avut o epifanie care i-a schimbat viaţa la vârsta de 19 ani, el atinsese deja cel mai prost moment din viaţa lui. Acesta se lăsase de liceu, locuia cu mama lui şi lucra la două restaurante simultan pentru a supravieţui, potrivit CNN.

    „Eram leneş şi nu mă îndreptam în nicio direcţie, sincer”, spune Mitchell. Punctualitatea a fost una dintre problemele sale. A întârziat la muncă atât de mult într-o singură lună încât a primit o suspendare de trei zile la un moment dat.

     Momentul care i-a schimbat viaţa a fost după această suspendare. „Era o zi aglomerată de vineri şi eram în bucătărie. Se făcea schimbul de tură. A fost ca şi cum timpul a îngheţat şi m-am gândit că iubesc asta. Iubesc să fiu într-un restaurant”, îşi aminteşte Mitchell.

    În acea noapte, Mitchell şi-a trasat un plan de carieră: bucătar-şef până la 23 de ani, manager general al unui restaurant până la 24, vicepreşedinte al operaţiunilor până la 30.

    În cei 35 de ani de la acel moment, Mitchell a depăşit cu mult ţintele propuse. Mai mult, acesta şi-a construit propriul imperiu de restaurante.

    Mitchell, care acum are 54 de ani, a lansat o companie privată denumită Cameron Mitchell Restaurants în 1993 şi deţine 55 de restaurante care operează în toată ţara, servind orice de la sortimente premium până la fripturi.

    Un alt lanţ al său de restaurante, construit pe un tipar casual, estecunoscut drept The Rusty Bucket Restaurant & Tavern, şi a fost lansat în 2002. Acum sunt 23 de locaţii în toată ţară.

    În plus, Mitchell are un business masiv din catering.

    Businessurile combinate au aproape 4.000 de angajaţi şi generează venituri actuale de 300 de milioane de dolari.

    „Pentru mine, scopul nu a fost niciodată să construiesc doar un restaurant”, spune Mitchell.

    Cu toate acestea, drumul spre antreprenoriat nu a fost deloc o prioritate pentru Mitchell când era adolescent.

    „Mă lăsasem de liceu, fugisem de acasă, eram ultimul din clasă şi luam droguri”, spune el.

    Acesta a intrat în declin în momentul când părinţii lui au divorţat, iar el avea numai 9 ani. „Am început să fumez în clasa a 7-a şi să consum alcool şi droguri în clasa a 8-a”, spune Mitchell.

    Când mama lui l-a ameninţat că va stabili o întâlnire cu serviciile de protecţia copilului pentru a discuta comportamentul său, acesta a fugit de acasă. Pentru câteva luni, a locuit pe străzi. „Am jefuit şi furat, dar nu am fost niciodată arestat”, spune el.

    După ce s-a întors acasă, iar mama lui nu îşi permitea să îi dea bani de prânz la şocală, acesta s-a angajat la un restaurant local. „Am muncit toată perioada liceului, dar a fost doar pentru bani de bere”.

    După ce a decis să îşi pună viaţa pe picioare, acesta a terminat Institutul Culinar din America, pentru ca mai apoi să devină bucătar-şef adjunct într-un restaurant din Columbia, Statele Unite. Un an mai târziu, acesta a devenit bucătar şef. Avea 23 de ani şi şi-a atins ţelul.

    Când avea 28 de ani şi realizase deja tot ce îşi propusese, a decis să meargă pe cont propriu. „Mi-am dat demisia şi pentru 3 săptămâni am stat în casă şi am studiat cărţi de business”.

    Acesta avea nevoie să strângă 400.000 de dolari pentru a deschide un restaurant. În următorul an, acesta a apelat la toţi prietenii şi toate contactele pe care şi le-a făcut în timp, pentru a-şi găsi investitori. A apelat chiar şi la avocatul său.

    În octombrie 1993, Mitchell a deschis Cameron American Bistrop în Worthington, Ohio. În anul următor, acesta a deschis al doilea restaurant, iar un an mai târziu pe al treilea.

    Acesta susţine că vrea să continue extinderea.

    „Iubesc businessul restaurantelor. Îl iubesc atât de mult încât le-am spus oamenilor că nu m-am dus la muncă în ultimii 20 de ani”.

    Asta nu înseamnă că nu a întâmpinat vremuri tulburi. „Este o industrie grea şi multe restaurante se închid repede. Prea mulţi antreprenori care nu ar trebui să intre în acest sector îşi încearcă norocul”.

     

     

  • Veste bună pentru milioane de români: O nouă zi de sărbătoare naţională a fost votată

    Recent a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 79/2019 privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc care prevede o nouă zi de sărbătoare naţională, respectiv prima duminică a lunii octombrie.
     
    ”În sensul prezentei legi, prin vin românesc se înţelege vinul obţinut din struguri proveniţi în proporţie de 100% din România şi care are inscripţionat pe etichetă drapelul României”, se arată în legea adoptată.
     
  • Dragoste în vremea portocalilor. Cum arată cea mai ”fierbinte” regiune a Spaniei, un Paradis pe pământ

    Cei mai înalţi munţi din Spania continentală sunt în Andaluzia. Vârful Mulhacén din lanţul muntos Sierra Nevada s-a oprit din crescut la puţin sub 3.500 de metri. Unul dintre cele mai frumoase castele din lume – Alhambra – a fost construit tot în această regiune din sudul Spaniei. O salbă de sate albe (celebrele Pueblos Blancos) încununează zonele de coastă ale Andaluziei. Un exemplu este Tarifa – un oraş-sat cunoscut de surferii, windsurferii şi kitesurferii din toată lumea. Cu o mare turcoaz mai mereu supărată (de vântul puternic din zonă), această localitate este clar o destinaţie pentru pasionaţii de sporturi de apă, că doar aici şi-au dat întâlnire Mediterana şi Atlanticul. La o privire mai atentă însă, descoperi că la doar câţiva paşi de plajă se află un orăşel alb ce îşi poartă cu mândrie influenţele maure, dar care a împrumutat şi ceva din liniştea insulelor greceşti. Aerul tot spaniol rămâne.

    Andaluzia este cea mai fierbinte regiune a Spaniei, atât la propriu, cât şi la figurat. Vara, temperaturile din termometre se apropie vertiginos de 40 de grade Celsius. Dar e o căldură care arde, care iese din asfalt. Iar iernile, blânde de altfel, sunt încălzite de ceva spectacole de flamenco în timp ce în aer se simte un parfum fin de portocale.

    În Japonia mi-am dorit să ajung primăvara, atunci când înfloresc cireşii. E o imagine ruptă din picturile marilor impresionişti. Nu degeaba an de an japonezii se bat cu turiştii străini pentru a surprinde cele mai frumoase cadre.

    În Provence, deşi nu am ajuns încă, vreau să aterizez vara, ca să miros lavanda în floare. Îmi pare un peisaj greu de egalat. Nu degeaba Cezanne, Van Gogh şi Picasso s-au îndrăgostit de această regiune din sudul Franţei.

    În Andaluzia nu ştiam că trebuie să ajung când portocalii sunt perioada lor de glorie. Nu ştiam de fapt când ar fi mai bine să merg, dar uneori lucrurile se întâmplă de la sine. La final de decembrie şi început de ianuarie, când temperatura coboară chiar sub pragul de 20 de grade (în timpul zilei, pentru ca nopţile să fie mai reci), toate drumurile sunt flancate de portocali încărcaţi până la refuz. Pe alocuri mai vezi şi unul-doi lămâi, iar norocoşii se pot întâlni şi cu un pomelo.

    În Cordoba – una dintre cele mai cunoscute trei minuni ale Andaluziei, alături de Sevilia şi Granada –, în faţa catedralei Mezquita, ai o grădină de portocali unde vizitatorii şi turiştii deopotrivă stau la un pahar de vorbă, iau prânzul sau pur şi simplu admiră arhitectura locului. Mezquita, perla coroanei din Cordoba, este unul dintre puţinele locuri din lume unde poţi merge la slujbă într-o moschee. Influenţa maură este peste tot în sudul Spaniei. În Mezquita, în Alhambra, în cartierele istorice din Granada, în Alcazarul (Palatul Regal, care încă este folosit de capetele încoronate ale Spaniei) din Sevilia. Aici ghidul ne-a povestit că putem vedea stilul Mudejár, care se află la intersecţia dintre arhitectura europeană şi cea maură. Este caracteristic pentru sudul Spaniei şi este o încântare pentru privire şi o dovadă în plus că măiestria omului nu ţine de tehnologie şi de studii, ci de înzestrare şi răbdare.

    Alcazarul este „sora mai mică”, dar nu mai puţin încântăroare, a palatului Alhambra, acesta din urmă fiind unul dintre, dacă nu cel mai important obiectiv turistic al Spaniei. Zilnic, mii de oameni trec pragul acestui loc pentru a descoperi cum se „croşetează” în piatră, pentru a vedea cum atenţia la detalii poate da naştere unor adevărate opere de artă. Aceeaşi Alhambra este locul celor mai apropiate de perfecţiune „piscine” din lume. Nu sunt piscine infinite (infinity pools), dar în apa lor cristalină se oglindeşte cel mai bine cerul. Iar în grădinile acestui loc trebuie să îşi fi dat masteratul cei mai importanţi hairstylişti din lume, pentru că niciun fir de iarbă nu iese din rând. Totul este aranjat şi ferchezuit la milimetru. Nu lipsesc nici portocalii din acest tablou în care palatul se profilează în cadru secund, cu o serie de culmi înzăpezite în spate, culmi ce se înalţă semeţe în spate. Alhambra se bate cu Versailles în multe clasamente pentru cel mai important palat al Europei. Se întrec în frumuseţe, în grandoare, în decadenţă. Dar sunt la fel de diferite ca un vin de Bordeaux (Franţa) şi unul de Rioja (Spania). Amândouă câştigă premii la competiţiile internaţionale de profil, dar iubitorii şi cunoscătorii ştiu că sunt cum nu se poate mai diferite. Este ca o competiţie de Miss Popularitate, iar rezultatul va fi mereu subiectiv.

    La fel de greu îmi e mie să aleg ce mi-a plăcut mie cel mai tare în Andaluzia. Sunt la fel de subiectivă şi ar fi incorect să aleg între minunea care se numeşte Sevilla şi Cordoba cea de poveste cu a ei Mezquita împrejmuită de curţile îmbrăcate în muşcate. E de altfel o competiţie în Cordoba între localnici, primăvara, pentru a primi titlul de cea mai frumos „coafată” curte din oraş. Locuitorii urbei îşi deschid porţile pentru vizitatori şi lupta începe. Câştigătorii cei mari sunt însă turiştii, care se pot bucura de această privelişte.

    Despre Sevilia cred că s-ar putea scrie romane întregi în care autori de top din lume să îi pună frumuseţea în versuri sau în proză. Dacă nu i-a cântat-o sau pictat-o încă niciun artist, atunci cu siguranţă urmează, pentru că oricât ai vrea să te opui, de Sevilia te îndrăgosteşti fără drept de apel. Am realizat de-a lungul anilor că îmi amintesc fraze şi citate fără să ştiu de multe ori unde le-am auzit sau când. Când am plecat spre Andaluzia, mi-a răsunat în minte „Si no has visto Sevilla, no has visto meraviglia”. În traducere, „Dacă nu ai vazut Sevilia, nu ai văzut minunea”. Ca de obicei, la pomul lăudat m-am dus sceptică şi, ca de alte multe ori, m-a cucerit. Definitiv şi irevocabil. Şi nu doar cu un loc, cu celebra ei piaţă Plaza de España, cu un fel de mâncare sau cu un vibe, ci cu totul.

    Că tot am amintit de frumuseţe şi dragoste, ar mai fi şi adormitele Pueblos Blancos, sate de un alb imaculat, mai ceva ca Albă-ca-Zăpada, şi zona de coastă unde marea se îmbrăţişează cu oceanul. Şi dacă mai adaugi pe listă şi Granada cu al ei Alhambra, atunci toate piesele acestui puzzle numit Andaluzia sunt gata, aşezate la locul lor. Iar imaginea finală este greu de uitat.

    Cred că aş putea să îl parafrazez pe Pablo Neruda, care zicea: „I want to do with you, what spring does to the cherry trees“ („Vreau să fac cu tine ce face primăvara cu cireşii“). Eu aş adapta versurile şi aş spune: „Vreau să fac cu tine ce face iarna cu portocalii în Andaluzia”.

  • Cum şi-a petrecut concediul Alin Burcea, CEO, Paralela 45: “Niciodată cu avionul” – VIDEO

    Am stat într-o „Bastide”, veche fermă transformată în spaţii de cazare, un loc extraordinar, care îţi oferă relaxare totală. În general, pe orice continent m-aş duce, circul numai cu maşina, cu trenul sau cu vaporul, dar niciodată cu avionul. În automobil, atunci când plecăm în vacanţă, punem întotdeauna un aparat de făcut cafea.

    Pe lângă acesta, în fiecare vară nu ne lipsesc multe pălării de soare, costume de baie şi papuci de plajă. În vacanţă folosesc mult gadgeturile, tabletă, telefoane, în aşa fel încât să nu se simtă că lipsesc. În acest mod sunt mereu prezent, fără să mă stresez foarte mult că plecând nu pot continua lucrurile ca atunci când sunt la birou. Suveniruri nu prea luăm, pentru că pur şi simplu nu avem unde să le punem. Am tot luat până acum zece ani, până am realizat că în final ajung într-un sertar.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Aş vrea să merg peste tot, cel puţin o dată. Însă, în primul rând, vreau să ajung în ţările nordice, în Iran, Armenia, Georgia şi în America de Sud.

    Care sunt preparatele dvs. favorite în vacanţă? Dar băuturile care le însoţesc?
    Mă adaptez culinar gastronomiei locale. În Turcia mănânc preparate din miel, kofte, iskender kebap, în Grecia musaca, salată grecească, tzatziki, kreatopita, în Spania mănânc paella, tortilla sau tapas. Nu beau tărie, vara trebuie băut ceva uşor, în compania familiei sau a prietenilor.

  • Cum şi-a petrecut concediul Alin Burcea, CEO, Paralela 45: “Niciodată cu avionul”

    Am stat într-o „Bastide”, veche fermă transformată în spaţii de cazare, un loc extraordinar, care îţi oferă relaxare totală. În general, pe orice continent m-aş duce, circul numai cu maşina, cu trenul sau cu vaporul, dar niciodată cu avionul. În automobil, atunci când plecăm în vacanţă, punem întotdeauna un aparat de făcut cafea.

    Pe lângă acesta, în fiecare vară nu ne lipsesc multe pălării de soare, costume de baie şi papuci de plajă. În vacanţă folosesc mult gadgeturile, tabletă, telefoane, în aşa fel încât să nu se simtă că lipsesc. În acest mod sunt mereu prezent, fără să mă stresez foarte mult că plecând nu pot continua lucrurile ca atunci când sunt la birou. Suveniruri nu prea luăm, pentru că pur şi simplu nu avem unde să le punem. Am tot luat până acum zece ani, până am realizat că în final ajung într-un sertar.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Aş vrea să merg peste tot, cel puţin o dată. Însă, în primul rând, vreau să ajung în ţările nordice, în Iran, Armenia, Georgia şi în America de Sud.

    Care sunt preparatele dvs. favorite în vacanţă? Dar băuturile care le însoţesc?
    Mă adaptez culinar gastronomiei locale. În Turcia mănânc preparate din miel, kofte, iskender kebap, în Grecia musaca, salată grecească, tzatziki, kreatopita, în Spania mănânc paella, tortilla sau tapas. Nu beau tărie, vara trebuie băut ceva uşor, în compania familiei sau a prietenilor.

  • Bucharest Street Food Carnival, un eveniment dedicat gurmanzilor, are loc între 6 şi 9 septembrie

    La eveniment vor participa invitaţi speciali din rândul chef-ilor cunoscuţi din gastronomia mondială, precum Elena Arzak şi Edorta Lamo, şi vor avea loc demonstraţii culinare ale celor mai renumiţi bucătari români, precum Adi Hădean, Nico Lontras, Joseph Hadad, Nicolau Tand şi mulţi alţii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un business extrem de profitabil: doi antreprenori români au investit într-un ”Castel” în Iaşi. După numai 7 ani, au ajuns la afaceri de 3,15 mil. euro. Care este reţeta succesului

    Antreprenorii Carmen şi Costel Rădeanu au investit 2 milioane de euro într-un complex situat pe una dintre cele şapte coline ale Iaşiului – Copou. Au trecut şapte ani de atunci, iar afacerea a ajuns în 2017 la rulaje anuale de 3,15 milioane de euro şi profit de 700.000 de euro.

    „La început a fost ideea, care din perspectiva noastră a fost cea mai de preţ investiţie. Pentru a o materializa însă, am pornit cu o investiţie de 2 milioane de euro. An de an am reinvestit profitul. Astfel, valoarea totală a investiţiei în resortul La Castel este de aproximativ 5 milioane de euro”, spune Robert Rădeanu, fiul celor doi antreprenori, care la 25 de ani este preşedinte al Consiliului de Administraţie. Investiţia iniţială, de 2 milioane de euro, a provenit, în cea mai mare parte (75%), din fonduri proprii, bani câştigaţi cu precădere din imobiliare, cei doi antreprenori intrând în afaceri la începutul anilor 1990; diferenţa, de 25%, a fost asigurată din finanţări externe.

    Afacerea, care reuneşte un complex ce se întinde pe 12.000 mp şi are pe ştatele de plată 160 de oameni, a plecat la drum cu şapte angajaţi. Complexul cuprinde şase săli de evenimente, cu o capacitate totală de aproape 1.200 de persoane. Numele alese pentru sălile de evenimente încearcă să contureze povestea unui castel în inima Moldovei – Castel Ballroom, Terasa Turnurilor, Sala Regală, Sala Coloanelor, Sala Veneţiană şi Sala Restaurant. Alături de sălile găzduite de complexul antreprenorilor ieşeni se regăseşte o grădină de vară cu 14 foişoare, capacitatea totală a acestora fiind de până la 200 de persoane. Complexul La Castel cuprinde şi 31 de camere de hotel şi un apartament regal.

    Chefii La Castel au fost premiaţi în diferite competiţii internaţionale. „Din acest motiv, toate reţetele sunt proprii, realizate de Zamfir Cristian, chef-ul executiv, în colaborare cu directorul de creaţie. La Castel are propria Academie de Gastronomie şi Ospitalitate, o şcoală de bucătari şi ospătari deschisă de noi”, adaugă Robert Rădeanu.

    Pariul pe vechimea şi educaţia angajaţilor a fost continuat la începutul anului printr-o iniţiativă nouă, în cadrul căreia chef-ul executiv, directorul de creaţie culinară, general managerul şi şefii de sală, conduşi de Robert Rădeanu, au vizitat restaurante din Ungaria, Austria, Italia, Elveţia, Germania şi Franţa pentru a degusta diferite platinguri de la restaurantele faimoase ale Europei, în încercarea de a observa şi a învăţa noi procedee şi tehnici de servire.

    De unde înclinaţia pentru HoReCa? „Cu toţii avem modele în viaţă. Înainte de mari autori şi iluştri oameni de ştiinţă, modelul şi sursa mea de inspiraţie este tatăl meu, Costel Rădeanu. Pentru mine, tata, care a lucrat ca ospătar pe vremea regimului comunist, este oglinda Castelului întrucât a avut o viaţă de poveste.”

    Robert Rădeanu susţine că îşi doreşte să „democratizeze gastronomia” şi să ofere acces la meniu şi celor care nu doresc să viziteze complexul prin serviciul de livrare Delivery Premium, care conţine întreg meniul. „Vrem să aibă acces la gastronomie şi cei cu o putere mai slabă de cumpărare”, spune şi Neculai Ciulu.

    Pe lângă resort, familia Rădeanu a înfiinţat Academia de Gastronomie şi Ospitalitate La Castel, lansată în octombrie 2017. Unul dintre numele mari care au participat la deschidere este „regele grătarelor”, Robert Rainford, care a susţinut un show live de gătit pentru publicul prezent la lansare.

    Familia Rădeanu analizează posibilitatea extinderii afacerii. „Analizăm oportunitatea unei francize, după finalizarea manualului La Castel”, spune Robert Rădeanu.

    Cel mai tânăr membru al familiei a preluat frâiele businessului în urmă cu patru ani, la doar 21 de ani. El coordonează activitatea consiliului, reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie, stabileşte direcţiile de dezvoltare şi stabileşte politicile contabile şi ale sistemului de control financiar.

    Absolvent al specializării Economia Turismului şi a Comerţului din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Robert Rădeanu ţinteşte un profit de un milion de euro pentru anul acesta. Printre planurile sale de viitor se regăseşte un magazin online care să concureze cu liderii de piaţă şi o aplicaţie de aprovizionare pentru domeniul HoReCa, implementată la nivel naţional. În plus, spune că este preocupat de mediu şi doreşte un business în această direcţie. „Îmi doresc să înfiinţez, în viitorul apropiat, o companie de taxi dotată exclusiv cu maşini electrice.”

  • Cum arată cel mai bun restaurant din lume în 2018 – GALERIE FOTO

    Osteria Francescana, localul din Modena deţinut de maestrul bucătar italian Massimo Bottura, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume pe 2018 de influenta publicaţie de profil britanică Restaurant.

    Aceasta este a doua oară când Osteria Francescana obţine acest titlu, prima dată fiind desemnat cel mai bun restaurant în 2016.

    Anul trecut, acest titlu a fost câştigat de Eleven Madison Park din New York.

    Anul acesta, revista Restaurant a organizat gala 50 Best Restaurants în Bilbao, oraş celebru pentru gastronomia avangardistă.