Tag: Francois Hollande

O anchetă a El Pais, unul dintre ziarele cu cea mai mare circulaţie din Spania, cu o orientare politică uşor spre stânga, atrage atenţia asupra statutului muncitorilor străini de pe şantierul naval francez Saint-Nazaire – din care spaniolii, polonezii, românii, balticii şi oameni din alte naţii care muncesc acolo fac un adevărat Turn Babel, iar guvernul de la Paris un exemplu de luptă eroică pentru păstrarea activelor strategice în patrimoniul naţional.

Articolul din El Pais face parte din iniţiativa jurnalistică ”Europa cetăţenilor“, finanţată de Parlamentul European.

Într-o zi, şefii unei oarecare companii l-au trimis pe Fran Martinez să instaleze conducte în Franţa. Proiectul era promiţător, dar ceea ce a descoperit spaniolul atunci când a ajuns a fost uimitor, în sens negativ. A fost cazat într-o casă pe care o împărţea cu toţi colegii săi, unde cel mai nefericit dintre membrii echipei trebuia să doarmă pe hol. ”Situaţia spaniolilor din Franţa este deplorabilă, dar pentru polonezi sau români este chiar criminală“, a povestit el. ”Tot ceea ce vă pun pe statul de plată este o minciună“, spune muncitorul galician de 42 de ani, care timp de patru luni a construit supermarketuri în Paris şi a lucrat alte patru luni în Saint-Nazaire, un mic oraş situat la gura râului Loara.

Cândva un simbol al mândriei industriei naţionale, şantierele navale din Saint-Nazaire au devenit emblema unei paradigme căreia UE vrea să-i pună capăt: muncitori detaşaţi care migrează în ţările membre, dispuşi să accepte salarii mai mici şi condiţii de muncă inferioare. Acolo, ei speră că se vor împlini în viitorul apropiat prevederile din acordul convenit de liderii UE la Bruxelles – ca lucrătorii migranţi să fie încorporaţi în forţa de muncă locală.

Alain Georget este unul dintre cei 8.000 de muncitori care îşi câştigă existenţa lucrând pe şantierele navale Saint-Nazaire, unde, până de curând, se construiau cisterne de gaze naturale şi nave purtătoare de elicoptere. ”Condiţiile de muncă pentru muncitorii francezi sunt într-adevăr rele: trebuie să-şi forţeze limitele fizice la nesfârşit, pe salarii insuficiente şi cu programe de lucru proaste“, explică Georget. ”|nsă muncitorii detaşaţi sunt de obicei într-o situaţie mult mai gravă.“

Condiţiile proaste şi vulnerabilitatea şi insecuritatea locurilor de muncă sunt lucruri care au făcut dificilă contactarea lucrătorilor de pe şantier.

Libera circulaţie a muncitorilor constituie unul dintre cei trei piloni fundamentali ai UE. Două milioane de europeni sunt trimişi în alte ţări membre de către angajatorii lor. |n Germania, o treime din cei 30.000 de lucrători din abatoare este formată din valurile de migranţi veniţi din sudul sau estul Europei. Companii cu sediul în Luxemburg au angajat muncitori francezi doar pentru a-i trimite mai târziu în ţara lor de origine, un mod de a face economii la cheltuieli sociale. |n sectorul construcţiilor din Belgia – în care o treime din muncitori sunt detaşaţi – au existat cazuri de 22 de niveluri de subcontractare. Unele companii au întins decalajul salarial dintre cei mai vechi angajaţi şi noii veniţi, străini, la maximum, profitând de faptul că statisticile privind reglementarea detaşărilor sunt depăşite cu circa 20 de ani, iar reformele nu au fost încă implementate.

Muncitorul detaşat, după ce a fost angajat în ţara de origine – a nu se confunda cu cetăţeanul UE care migrează în mod voluntar pentru a căuta un loc de muncă într-un alt stat membru – ar trebui să beneficieze de aceleaşi contracte ca omologii lor localnici din ţara membră a UE, potrivit acordului de la Bruxelles adoptat în octombrie. Acordul va intra în vigoare peste ani de zile. UE menţine un principiu fundamental în această reformă: salarizarea este aceeaşi pentru aceeaşi activitate în acelaşi loc. Un exemplu ar fi lucrătorii slovaci subcontractaţi la Viena, care au acum dreptul la acelaşi bonus de Crăciun pe care îl primesc colegii lor austrieci.

Din parcarea angajaţilor din Saint-Nazaire lipsesc plăcuţele de înmatriculare franceze, dar există o mulţime de camioane din Polonia, Ungaria şi din ţările baltice. De asemenea, se pot observa cu uşurinţă maşini spaniole, portugheze sau greceşti şi chiar din ţări care nu fac parte din UE, cum ar fi Serbia şi Ucraina. Sindicatele au calculat că în Saint-Nazaire există mai mult de 2.000 de muncitori detaşaţi. ”Şantierul naval a devenit un Turn Babel. Este complicat şi ineficient să lucrezi cu oameni cu care nu poţi să comunici“, explică Georget, delegat sindical al Confederaţiei Generale a Muncii.

Arhitectura şi ţesătura urbană ale Saint-Nazaire pot face un vizitator să creadă că acest oraş cu aproximativ 70.000 de locuitori nu are vreo valoare istorică deosebită. |nsă baza de beton de 18 metri pe 300 metri de pe ţărm spune altceva. Construcţia proiectată de nazişti a apărut în timpul ocupaţiei germane pentru adăpostirea şi repararea unei părţi a flotei germane din Atlantic. Baza pentru submarine a devenit o ţintă preferată pentru bombardamentele aliaţilor, iar din această cauză până la sfârşitul războiului oraşul a ajuns în ruină şi pustiu.

Cu toate acestea, baza a rezistat şi micul contingent al trupelor naziste din Saint-Nazaire a fost ultimul grup din toată Europa de Vest care s-a predat, la un an după eliberarea Parisului şi la două săptămâni după sinuciderea lui Hitler. Saint-Nazaire, fost port de comerţ cu sclavi, şi-a schimbat din nou atenţia spre Atlantic după război. Astăzi, aici se construiesc cele mai mari nave de croazieră din lume.

Şantierul naval nu se închide niciodată – există întotdeauna cineva care lucrează până târziu. Mulţi dintre sudorii sau dulgherii detaşaţi din Saint-Nazaire nu ştiu care le sunt drepturile stabilite prin acordul de la Bruxelles şi sunt înşelaţi să lucreze mai multe ore decât cele prevăzute în contractele lor, spune Georget. El crede că anchetele celor de la protecţia muncii ar trebui să descopere corupţia din industrie care continuă să existe în paralel cu aceste noi acorduri. ”Contractul semnat poate fi legal, dar când vine vorba de muncitori detaşaţi, promisiunile pe care acestea le conţin nu sunt aproape niciodată îndeplinite“, spune liderul sindical. ”Cei ca noi, dar angajaţi în Franţa au săptămâna de lucru de 35 de ore, în timp ce muncitorii detaşaţi sunt dispuşi să lucreze şi 50 de ore, iar aceasta pentru bani mai puţini.“

|n cea mai mare parte a timpului, lucrătorii detaşaţi din Saint-Nazaire trăiesc o viaţă simplă, dominată de rutină. Cei mai mulţi dintre ei nu stau mai mult de un an. Deşi condiţiile lor de muncă sunt mai rele decât ale colegilor localnici, unii dintre străini pot câştiga lunar de până la patru ori venitul din ţara lor doar acceptând salariul minim din Franţa. Ei vin acolo să economisească cât mai mult posibil şi să se întoarcă în ţara lor pentru a continua să lucreze la aceeaşi companie. Eforturile de a ajunge la un acord la Bruxelles au scos în evidenţă divergenţele dintre Est şi Vest.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a făcut din această problemă prima sa ”cause célèbre“ în Europa şi a reuşit să pună lucrurile în mişcare. ”Am oprit companiile mari care angajează forţă de muncă străină cu singurul obiectiv de a reduce costurile de producţie“, spune Anges Jongerius, o europarlamentară olandeză. Ea subliniază faptul că există muncitori detaşaţi care trăiesc în condiţii ”inacceptabile“ şi că, atunci când reforma va căpăta forţă, angajatorii vor fi obligaţi să acopere costurile traiului şi de transport ale acestora. Polonia a respins reforma lui Macron, pe care o consideră prea radicală. Din 1,9 milioane de astfel de muncitori, circa 420.000 sunt polonezi, cel mai mare număr dat de o ţară a UE, potrivit datelor Comisiei Europene. 420.000 de persoane sunt o masă de alegători deloc de neglijat. Ungaria, Lituania şi Letonia susţin poziţia Varşoviei.

În Franţa ar fi 300.000 de muncitori detaşaţi. Un număr suficient de mare pentru a fi exploatat politic. Rata şomajului din Saint-Nazaire este de 8,5%, sub media regională (Pays de la Loire) şi naţională. Nu se poate spune că oraşul este în criză. ”Este un exemplu de renaştere industrială de succes“, spune pentru Bloomberg Goulven Boudic, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Nantes. Pe lângă port şi şantierele navale, un alt angajator important al oraşului este o fabrică Airbus, cu 3.000 de angajaţi. Producţia acolo duduie datorită boomului din industria aeronautică. Cu toate acestea, pe piaţa muncii sunt tensiuni. Şomajul mic reflectă, printre altele, lipsa de angajaţi cu calificarea potrivită economiei locale. De altfel, după cum spune David Samzun, primarul socialist al Saint-Nazaire, şomajul nu este atât de redus pe cât ar trebui având în vedere activitatea economică. Concurenţa este serioasă. ”Polonezi, lituanieni, români, toţi vin din ţări cu tradiţie serioasă în construcţia de nave“, explică Christophe Morel, un reprezentant sindical. Pentru a pregăti un tânăr în meseriile necesare şantierului este nevoie de circa patru ani.

”Muncitorii detaşaţi şi dumpingul salarial sau social îngreunează angajarea tinerilor localnici“, explică Xavier Perrin, viceprimar al oraşului, care crede că folosirea lucrătorilor detaşaţi promovează idei naţionaliste şi populiste, în condiţiile în care Saint-Nazaire ar trebui să fie o emblemă a succesului globalizării. |nainte de alegerile parlamentare de anul trecut, a existat teama că tensiunile create de muncitorii detaşaţi vor aduce un aport semnificativ de voturi Frontului Naţional, un partid xenofob. Preşedintele Emmanuel Macron a ales Saint-Nazaire pentru prima sa deplasare oficială. Pretextul a fost vizitarea navei gigant MSC Meraviglia, construită acolo, dar Macron s-a folosit de prilej pentru a se afişa printre muncitori şi a le promite că locurile lor de muncă sunt sigure. Una dintre primele decizii importante pe care le-a luat preşedintele a fost să naţionalizeze şantierele pentru a nu fi preluate de o companie italiană. 

Pedro, un specialist în conducte în vârstă de 43 de ani venit din nordul Portugaliei, spune, la o bere după treabă alături de trei colegi francezi, că în ultimii cinci ani a lucrat în rafinării, şantiere navale şi fabrici de produse lactate din Franţa, Germania şi Regatul Unit şi că nu a simţit niciodată ostilitate faţă de colegii săi francezi, spre deosebire de Marea Britanie. |nsă ştie că există tensiuni. Salariul minim în Portugalia este la jumătate din cel din Franţa. |n Polonia, salariul minim este cu 1.000 de euro mai mic.

Samuel, un francez de 36 de ani, spune că nu are nimic împotriva lucrătorilor detaşaţi, dar îşi exprimă regretul faţă de faptul că subcontractanţii pentru care aceştia lucrează caută forţă de muncă ieftină din întreaga Europă.

Pe strada Penhoet, care duce la intrarea în şantierele navale, şase agenţii de recrutare au toate anunţurile din ferestrele lor ştampilate cu ”Urgent“: caută electricieni, vopsitori industriali, sudori, specialişti în conducte şi constructori de boilere.
Măsurile aprobate la Bruxelles vor creşte costurile şi sarcina administrativă ale muncii prin detaşare. Doar 0,4% dintre muncitori ajung în ţări cu un salariu minim mai bun decât cel din ţara lor de origine, iar din această cauză impactul lor economic la scară globală este foarte limitat.

Cu toate acestea, în Saint-Nazaire, angajaţii consideră că aceste măsuri vor avea un mare impact economic şi, în final, vor pune capăt inegalităţii salariale. Martínez, care a plecat de la compania galiciană pentru că nu i-au fost plătite orele suplimentare din Franţa, speră că angajaţii nu se mai vor simţi discriminaţi în Europa datorită naţionalităţii lor.