Tag: farmacie
-
Ce sume se învârt în spatele unui celebru slogan. Câţi bani face ”Farmacia inimii” Catena
,,Profitul înregistrat s-a încadrat în limitele prognozate, ceea ce ne va permite să investim în continuare în dezvoltarea lanţului de farmacii“, a spus Alina Marinescu, farmacist şi director general al Catena.Obiectivele de dezvoltare ale companiei pentru anul acesta urmăresc creşterea numărului de farmacii cu cel puţin 6%, precum şi mărirea numărului de angajaţi, în unităţile Catena fiind angajate la finalul anului trecut 4.000 de persoane.Bugetul pentru investiţii în extinderea şi modernizarea spaţiilor actuale este de 15 mil. euro anul acesta. Catena vizează consolidarea în piaţă prin achiziţii de licenţe şi spaţii de retail, dar reprezentanţii companiei arată că principalul obstacol anul acesta este reprezentat de lipsa unor produse de pe piaţă, situaţie cu care se confruntă şi alţi jucători. -
DONA atinge pragul de 300 de farmacii
Farmacia DONA cu numărul 300 funcţionează în cadrul unui parteneriat în sistem de franciză, agreat între reţeaua de Farmacii DONA şi proprietarul lanţului de farmacii Medikon – Baby Farm, pentru 5 din cele 6 farmacii pe care acesta le deţine în Iaşi.
„300 de farmacii înseamnă pentru noi şansa de a fi şi mai aproape de pacienţi şi posibilitatea de a le oferi condiţii generale mai bune în ceea ce priveşte preţurile şi portofoliul de produse, ca urmare a creşterii puterii de negociere cu furnizorii şi producătorii”, a declarat Eugen Banciu, Preşedintele Grupului DONA.
Până în prezent, peste 130 de Farmacii DONA au fost redecorate. Doar în 2016 au fost investite în rebranding 5 milioane de lei, urmând ca anul acesta să fie alocate peste 2,5 milioane lei pentru reamenajarea farmaciilor. Cea de-a 300-a Farmacie DONA, recent inaugurată la Iaşi, beneficiază la rândul ei de un design modern. Unitatea este una dintre cele 16 unităţi partenere în sistemul de franciză DONA lansat anul trecut. Celelalte 15 sunt situate în oraşele: Bucureşti, Roşiorii de Vede, Alexandria, Brăila şi Iaşi. Programul de extindere prin francizare va fi continuat pe parcursul următorilor doi ani.
Partenerii DONA au acces la un sistem integrat pe verticală (cu activităţi în achiziţii, distribuţie en-gros, marketing ş.a.), sub condiţia respectării stricte a regulilor care au stat la baza dezvoltării şi succesului brandului „Farmacia DONA”. Concret, partenerii primesc acces la un set de instrumente esenţiale pentru dezvoltare: apartenenţa la un brand mediatizat, proceduri de lucru eficiente şi automatizate, programe de evaluare şi dezvoltare pentru farmacişti şi asistenţi, activităţi de marketing şi merchandising negociate cu producătorii de medicamente şi suplimente alimentare, suport pentru eficientizarea activităţii şi consultanţă de management. În schimb, fiecare partener va contribui cu o valoare proporţională din cifra de afaceri, la cheltuielile de promovare a brandului „Farmacia DONA” şi ale altor acţiuni de marketing şi de achiziţii implementate.
Marca “Farmacia DONA” reuneşte 300 de farmacii deţinute de 9 companii antreprenoriale cu capital privat românesc, a căror cifră de afaceri a fost de 966 milioane lei la finele lui 2016.
-
Câţi bani câştigă un farmacist de 72 de ani din Bucureşti cu o singură farmacie
Farmacia Academia, situată la intersecţia dintre strada Ion Câmpineau şi strada Academiei, lipită de magazinul Emporio Armani şi în apropiere de hotelurile Grand Hotel Continental şi Novotel, a avut anul trecut o cifră de afaceri fabuloasă, având în vedere că este signura, deţinută de un farmacist de 72 de ani, arată datele de la Ministerul de Finanţe.„Am deschis farmacia în 1996 şi aici preparăm tot ce au nevoie clienţii noştri. Este singura farmacie pe care o avem. O farmacie adevărată este cea cu laborator în care se prepară medicamente“, a spus Huştiu Iordache, 72 de ani, farmacist de profesie, care lucrează zi de zi în cadrul propriei farmacii.
Vedeţi AICI Câţi bani câştigă un farmacist de 72 de ani din Bucureşti cu o singură farmacie
-
„Supermarket“ de pastile: Farmacia Tei ajunge în Dristor cu o unitate cât un Lidl
Farmacia Tei, business care a înregistrat anul trecut venituri de 119 mil. lei, în creştere cu 43% faţă de anul anterior, s-a extins în Capitală şi a deschis în cartierul Dristor o unitate de 1.000 de metri pătraţi, suprafaţă comparabilă cu cea medie a unui magazin Lidl, potrivit datelor ZF. Noua unitate are 80 de angajaţi.
„Având în vedere că farmacia pe care o avem în Lacul Tei de 650 de metri este neîncăpătoare, ne-am gândit că ar fi bine ca persoanele din sectorul 3 şi 4 să vină în zona Dristor să se decongestioneze cealaltă farmacie“, a spus Roxana Maftei, proprietara farmaciilor.
-
ATAC INCREDIBIL în Constanţa: Un militar a stropit cu benzină o farmacistă, ameninţând-o că îi dă foc. Cum s-a terminat totul
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, incidentul a fost semnalat în jurul orei 20.00, la faţa locului deplasându-se imediat o echipă operativă.
Potrivit martorilor, un bărbat a intrat în farmacia din cartierul constănţean Km 4 – 5 cu o sticlă cu benzină, stropind-o pe farmacistă şi apoi rafturile cu medicamente. El a ameninţat-o apoi pe femeie că îi dă foc, cerându-i bani, dar aceasta a apucat să apese butonul de panică. Martorii au sunat la 112, iar bărbatul a fugit din farmacie, fiind însă prins de mai mulţi tineri.
-
Farmaciile DONA au lansat programul de francizare
Taxa de francizare pentru farmaciile care aleg să îşi desfăşoare activitatea sub marca DONA este între 3.000 – 5.000 de euro, în funcţie de nivelul de dezvoltare al unităţii farmaceutice, a anunţat preşedintele grupului Eugen Banciu la conferinţa de presă de miercuri, iar investiţia iniţială de 20.000 până la 50.000 de euro, în funcţie de dimensiunea farmaciei şi a nevoilor de implementare.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Ştiaţi că Pepsi s-a numit „Băutura lui Brad“ şi că se credea că ajuta la digestie
Caleb Bradham (27 mai 1867 – 19 februarie 1934) este farmacistul american cunoscut în toată lumea drept inventatorul Pepsi-ului. Bradham s-a născut în Chinquapin, Carolina de Nord, a absolvit Universitatea din Carolina de Nord şi a studiat şi la Universitatea de Medicină din Maryland. În jurul anului 1890 a renunţat la studiile de la Universitatea de Medicină deoarece familia sa nu şi-a mai permis să plătească. La întoarcerea în Carolina de Nord, a lucrat ca profesor la o şcoală de stat timp de un an. A deschis ulterior o farmacie pe care a numit-o Bradham Drug Company, în care, la fel ca multe alte farmacii din perioada respectivă, funcţiona şi un dozator de suc. În farmacia sa, Bradham a inventat în 1893 reţeta a ceea ce avea să devină una dintre cele mai cunoscute băuturi din lume: formată dintr-un amestec de extract de nuci de kola, vanilie şi uleiuri rare, „Băutura lui Brad“, redenumită Pepsi-Cola pe 28 august 1898 şi Pepsi în 1961.
Bradham şi-a redenumit băutura în baza unei combinaţii între termenii „pepsină“ şi „cola“. El credea la momentul respectiv că băutura ajuta la digestie la fel de mult ca enzimele de pepsină, deşi aceasta nu era folosită ca ingredient. Asistentul său, James Henry King, a fost cel care a gustat primul această băutură.
La data de 14 decembrie 1902, Pepsi-Cola Company a fost înregistrată în Carolina de Nord, cu Bradham în funcţia de preşedinte. În 1903, Bradham a mutat producţia Pepsi-Cola din farmacia sa într-un depozit închiriat din apropiere. Doi ani mai târziu a început să vândă Pepsi-Cola în sticle îmbuteliate (până la acest moment produsul fusese vândut exclusiv ca sirop în scopuri farmaceutice) şi a oferit două francize îmbuteliatorilor din Carolina de Nord. În 1909, pionierul în automobilism Barney Oldfield a fost prima celebritate care a promovat Pepsi-Cola, produs pe care l-a descris drept „o băutură îndrăzneaţă… răcoritoare, revigorantă, o băutură potrivită înainte de o cursă“. Conceptul publicitar „Delicioasă şi dătătoare de sănătate“ (Delicious and Healthy) a fost folosit în următoarele două decenii.
În paralel cu administrarea farmaciei sale, Bradham a fost preşedinte al The People’s Bank din New Bern, iar la un moment dat a fost propus drept candidat pentru funcţia de guvernator al Carolinei de Nord. A fost de asemenea ofiţer de marină în rezervă timp de 25 de ani. A fost numit locotenent în Miliţia Navală din Carolina de Nord, a fost promovat comandant în 1904, căpitan în 1913 şi s-a pensionat ca amiral în retragere.
În culmea succesului, a autorizat francize Pepsi-Cola în 24 de state americane. Totuşi, pe 31 mai 1923, Bradhama declarat falimentul companiei. Principalul factor care a influenţat eşecul afacerii lui a fost preţul ridicat al zahărului de imediat după Primul Război Mondial. Dacă înainte de război, preţul era de trei cenţi/livră, după război acesta a crescut la 28 de cenţi. Bradham cumpărase o cantitate mare de zahăr la preţul respectiv, care apoi a căzut rapid. În consecinţă, a vândut activele companiei către Craven Holding Company pentru 30.000 de dolari. După ce a declarat falimentul, Bradham s-a întors la operarea farmaciei sale. Ulterior, activele Pepsi au fost cumpărate de Charles Guth, preşedintele Loft, un producător american de dulciuri cu magazine care conţineau aparate de sucuri. El voia să înlocuiască sucurile Coca-Cola din magazinele sale după ce compania a refuzat să îi ofere un discount. Guth i-a determinat pe chimiştii de la Loft să rescrie formula Pepsi-Cola. În intervalul 1922-1933, în trei ocazii diferite, compania Coca-Cola a avut oportunitatea de a cumpăra Pepsi-Cola, însă a refuzat achiziţia cu fiecare ocazie. În 1965, Pepsi-Cola a fuzionat cu Frito-Lay, formând PepsiCo., companie cu venituri de peste 63 de miliarde de dolari şi peste 263.000 de angajaţi anul trecut, potrivit informaţiilor oficiale.
-
BNR lansează o nouă monedă în circuit numismatic
Caracteristicile monedei sunt următoarele: valoare nominală de 10 lei, din argint, formă rotundă, diametru de 37 de milimetri şi greutate de 31 de grame, potrivit site-ului BNR.
Aversul monedei prezintă sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, o reprezentare parţială a unui laborator din universitate, valoarea nominală „10 LEI”, stema României, anul de emisiune „2015” şi inscripţia „ROMANIA”.
Reversul monedei redă holul intrării principale în sediul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, siluetele unor absolvenţi, o reprezentare simbolică a ştiinţei medicale, inscripţiile „70 ANI”, „UNIVERSITATEA DE MEDICINA SI FARMACIE TARGU-MURES” şi „1945” – anul evenimentului aniversat.
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.
Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 monede iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 320,00 lei, potrivit BNR.
Monedele din argint dedicate împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş au putere circulatorie pe teritoriul României.
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.