BusinessMagazin

Tag: export

  • China a inventat un nou tip de export: statul care te urmăreşte şi ştie totul despre tine

    Odată cu noul Drum al Mătăsii, o reţea de legături comerciale şi de infrastructură de transport şi energie răspândită în toată lumea, China creează şi un „Drum al Mătăsii digital pentru secolul XXI”, după cum spune chiar preşedintele chinez Xi Jinping. Nerăbdătoare să păşească pe acest drum sunt state cu tendinţe autoritare, cărora China le exportă tehnologie ultramodernă de supraveghere a populaţiei. Compania Huawei joacă un rol important în iniţiativa Beijingului.

    Analiştii se tem că astfel China îşi construieşte o poziţie dominantă în sectorul informaţiilor şi cel al tehnologiei inteligenţei artificiale. Mai multe state din jurul României se visează porţile de intrare a comerţului chinezesc în Europa. Guvernul Serbiei vrea să folosească tehnologia pentru a îmbunătăţi siguranţa publică în capitala Belgrad şi a ales să implementeze „Soluţia pentru un oraş sigur” a Huawei – un sistem de supraveghere care include instalarea a mii de camere de supraveghere. Premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, a fost ministrul de informaţii al dictatorului Slobodan Milosevici.

    În ultima vreme, mai multe ziare şi publicaţii au scris despre „statul supraveghetor” pe care în construiesc şi îl exportă conducătorii de la Beijing. The New York Times şi revista Newsweek sunt unele dintre ele. Poveştile lor i-au atras atenţia lui Zak Doffman, contribuitor la Forbes specializat în supraveghere şi securitate cibernetică.

    „Sub conducerea preşedintelui Xi Jinping“, scrie New York Times, „guvernul chinez a extins considerabil supravegherea internă, alimentând o nouă generaţie de companii care produc tehnologie sofisticată la preţuri tot mai mici. O iniţiativă globală de infrastructură răspândeşte această tehnologie mai departe.“

    Ziarul american s-a concentrat pe cazul Ecuadorului, care are un sistem de supraveghere instalat din 2011, „o versiune de bază a unui program de control computerizat pe care Beijingul a cheltuit miliarde de dolari pentru a-l construi de-a lungul unui deceniu de progres tehnologic. Potrivit guvernului din Ecuador, camerele video furnizează imagini poliţiei pentru examinare. „Investigaţia ziarului a constatat că filmările ajung şi la temuta agenţie de informaţii interne a ţării, care, în timpul preşedintelui anterior, Rafael Correa, a avut o lungă istorie de urmărire, intimidare şi atacare a adversarilor politici.“ Sistemul Ecuador“, se arată în articolul din The New York Times, „se numeşte ECU-911 şi a fost făcut în mare parte de două companii chinezeşti controlate de stat, CEIEC şi Huawei“. Huawei a informat ziarul printr-un comunicat că „furnizează tehnologii pentru a sprijini programele pentru oraşe inteligente şi oraşe sigure din întreaga lume. În fiecare caz, Huawei nu se implică în stabilirea politicii publice în ceea ce priveşte modul în care este utilizată această tehnologie“.

    Între timp, un articol din Newsweek s-a concentrat pe dezvoltarea de sisteme de supraveghere bazată pe inteligenţă artificială, de multe ori cu investiţii şi colaborări din SUA, inclusiv cu companii precum Microsoft, Google şi universităţi americane. „În statele cu instituţii care nu pot fi trase la răspundere şi cu abuzuri frecvente în ceea ce priveşte drepturile omului“, arată Newsweek, „sistemele AI vor produce, cel mai probabil, pagube mai mari.“ China este un exemplu deosebit pentru că liderul său a îmbrăţişat cu entuziasm tehnologiile AI şi a creat cel mai sofisticat stat supraveghetor din lume în provincia Xinjiang, urmărind mişcările zilnice ale cetăţenilor şi utilizarea smartphone-urilor.

    Articolul explică faptul cum „companiile chinezeşti precum Huawei şi ZTE construiesc oraşe inteligente în Pakistan, Filipine şi Kenya cu o tehnologie de supraveghere cuprinzătoare încorporată“ şi, deşi „vânzarea de echipamente avansate pentru profit este diferită de utilizarea tehnologiei cu un scop geopolitic expres, aceste noi capabilităţi pot să planteze seminţele supravegherii universale: întrucât guvernele devin din ce în ce mai dependente de tehnologia chinezească pentru a-şi gestiona populaţia şi pentru a-şi păstra puterea, acestea se vor confrunta cu presiuni mai mari pentru a se alinia la agenda Chinei.

    Zilele trecute, ZDNet a raportat că „Serbia vrea să utilizeze tehnologia pentru a îmbunătăţi siguranţa publică în capitala Belgrad. În acest scop, guvernul a decis implementarea soluţiei Huawei Safe City – un sistem de supraveghere care include instalarea a mii de camere de securitate“. Huawei a elaborat un studiu de caz în privinţa Serbiei, care, potrivit ZDNet, „a dispărut în mod misterios“ când jurnaliştii au început să pună întrebări. În acest caz, Huawei a pretins că este „singurul furnizor care poate oferi o soluţie completă pentru un oraş sigur. În prezent, Huawei a implementat sistemele Safe City în 230 de oraşe pentru mai mult de 90 de guverne naţionale sau regionale“.

    Huawei s-a concentrat mai mult în ultima vreme pe lumea strălucitoare a reţelelor viitorului, 5G. SUA fac presiuni pentru a împiedica implementarea tehnologiei Huawei 5G în reţele din ţările aliate. Argumentul său este că echipamentele chinezeşti pot conţine dispozitive care fie facilitează colectarea de informaţii, fie permit un atac asupra reţelei. În plus, autorităţile americane susţin că Huawei are legături puternice cu guvernul de la Beijing şi este obligată să-şi prezinte ofertele. Toate acestea sunt negate în mod vehement de partea chineză.

    Potrivit celor de la The Times, CIA a prezentat informaţii înalţilor oficiali britanici la începutul acestui an care susţin suspiciunile că Huawei „a primit finanţare de la ramuri ale aparatului de securitate al Beijingului. Serviciile americane de informaţii au dovedit Marii Britanii că Huawei a luat bani de la Armata de Eliberare a Poporului, de la Comisia Naţională de Securitate a Chinei şi de la o a treia ramură a reţelei de informaţii chineze“.

    The Times susţine că informaţiile au fost furnizate „numai celor mai înalţi oficiali din Regatul Unit“ şi că CIA a acordat materialului „o clasificare de certitudine puternică, dar nu absolută“. Ziarul a scris, de asemenea, că o a doua sursă spune că există o opinie în interiorul comunităţii de informaţii din SUA că „ministerul chinez al siguranţei – principala organizaţie de securitate şi spionaj a Chinei – a aprobat finanţare guvernamentală pentru Huawei“.

    În ciuda acestui fapt, Marea Britanie a decis să includă Huawei în reţeaua sa 5G, restricţionându-i accesul doar la sistemele esenţiale.
    Marea Britanie nu este singura care ignoră avertismentele din SUA. Recent, Huawei a anunţat că „a semnat 40 de contracte comerciale pentru reţele 5G cu operatori de top la nivel mondial şi că a livrat mai mult de 70.000 de staţii de bază 5G pe pieţele din întreaga lume“.

    Potrivit companiei, aceasta „a ajutat peste 160 de oraşe din peste 40 de ţări şi regiuni să implementeze proiecte pentru oraşe smart. Huawei a jucat un rol activ în dezvoltarea standardului naţional chinez pentru oraşe inteligente. Intelligent Operation Center (IOC), o soluţie dezvoltată de Huawei cu rol de «creier» al oraşului inteligent, a fost desfăşurată în mai mult de 10 oraşe din întreaga lume şi a devenit liderul domeniului IOC global“.

    Există numeroase referinţe, chiar dacă studiul de caz din Serbia a fost şters. „Soluţiile Huawei pentru oraşe sigure sunt implementate acum în peste 700 de oraşe din peste 100 de ţări şi regiuni“, susţine compania, „inclusiv în Brazilia, Mexic, Serbia, Singapore, Spania, Africa de Sud şi Turcia. În Africa de Sud şi Thailanda, Government Cloud Solution a Huawei ajută guvernele să administreze resursele, să integreze datele şi să crească în mod continuu adoptarea ICT (Information and Communications Technology – tehnologia informaţiei şi comunicării). În Brazilia, serviciul Huawei de e-taxe a contribuit la dublarea numărului de facturi electronice emise şi a ajutat ţara să-şi implementeze reformele fiscale.“

    Un documentar recent al BBC susţine că o soluţie pentru oraşe sigure aplicată de Huawei în Pakistan ascundea carduri Wi-Fi suplimentare” în incintele sistemelor de supraveghere video care reprezentau o posibilă ameninţare latentă, de tipul backdoor. Dispozitivele au fost cercetate şi apoi eliminate. „Cu soluţia noastră“, arată Huawei, „în oraşul Lahore a scăzut timpul mediu necesar pentru a răspunde la incidentele de siguranţă publică de la 30 de minute la 10 minute şi a fost redus timpul mediu în care ofiţerii de politie rezolvă un caz de la 45 de zile la 2 zile.”

    „Iar în China, de unde Huawei îşi obţine doar puţin peste 50% din veniturile din ce în ce mai mari, compania a participat la peste 60 de proiecte pebtru oraşe smart, inclusiv în Beijing, Shanghai, Tianjin, Shenzhen, Suzhou, Jilin, Yiyang şi Gaoqing (oraşe cu populaţii cât ale unor ţări – n.r.). Am folosit cele mai noi tehnologii cum ar fi 5G, cloud computing şi IoT pentru a ajuta clienţii să construiască noi tipuri de guvernare, care să permită o administrare mai inteligentă a oraşului şi să promoveze un mediu mai prietenos cu oamenii şi cu afacerile.”

    Zak Doffman, specialistul în supraveghere şi securitate cibernetică care scrie pentru Forbes, crede că toată această poveste se poate reduce la experimentul Xinjiang, de opresiune permisă de sistemele de supraveghere. Xinjiang ar fi parte dintr-un program mult mai amplu din China, chiar cea mai extremă parte a acestui program. China a dezvoltat acolo un laborator de supraveghere ferit şi nelimitat. Xinjiang este o provincie cu o populaţie mai mare decât 22 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Inteligenţa artificială se hrăneşte cu date de instruire brute, în condiţii de siguranţă. Tehnologia poate fi îmbunătăţită fără constrângeri.

    În mai 2018, Departamentul de Securitate Publică al Regiunii Autonome Xinjiang şi Huawei au semnat un acord de cooperare strategică pentru un laborator comun de inovare. Un reprezentant al Huawei la ceremonia de semnare a declarat că organizaţia „va integra resursele, va oferi produse şi servicii de top şi va coopera pe scară largă cu întreprinderile locale de tehnologie înaltă pentru a construi o societate mai sigură şi mai inteligentă împreună cu departamentul de securitate publică al regiunii autonome“.

    Apoi, în august 2018, Huawei Urumqi DevCloud a fost lansat pentru a „promova dezvoltarea industriei de informaţii şi software în district şi în tot Urumqi“.

    Laboratoarele de tehnologie pe care China le-a dezvoltat (opresiv) în Xinjiang şi (mai sensibil) în metropolele ei uriaşe sunt exportate necontenit printr-un efort susţinut de stat pentru obţinerea unei poziţii dominante în sectorul securităţii. Prin achiziţionarea acestei tehnologii subvenţionate de statul chinez şi prin participarea la runde de investiţii nechibzuite pentru unicornii AI, Occidentul este un participant voluntar la acest effort, notează Doffman.

    Şi, aşa cum a explicat New York Times, „împrumuturile de la Beijing au pus la dispoziţia guvernelor tehnologii de supraveghere pe care nu şi le puteau permite în trecut, în timp ce sistemul autoritar chinez a diminuat transparenţa şi responsabilitatea utilizării“, adăugând că „start-up-urile chinezeşti, susţinute în parte cu investiţii americane, concurează pentru a construi soluţii de poliţie automată.

    Nadege Rolland, asociat la Biroul Naţional de Cercetare Asiatică din Washington, a declarat pentru Deutsche Welle că este important să se acorde atenţie „componentelor intangibile“ ale Drumului Digital al Mătăsii, cum ar fi promovarea de către Beijing a versiunii sale de norme de guvernanţă pentru internet. „Pentru ţările semiautoritare din întreaga lume, dintre care un număr mare se află sub umbrela Iniţiativei Belt and Road (BRI), modelul chinez de supraveghere digitală a populaţiei pare, probabil, destul de atrăgător“, a spus Rolland, fost consilier al guvernului francez pentru strategie în privinţa Chinei.

    „Deoarece ţările BRI devin dependente de China pentru internet, ele deschid posibilitatea pentru Beijing de a monitoriza şi de a deturna traficul de date, ajutând astfel la colectarea de informaţii de către China şi la progresele tehnologice în domenii precum AI“,
    a adăugat ea.

  • Cine are un superbusiness: Gusto din Băicoi, profit de 4 mil. euro din pufuleţi. Avans de 43% în 2018. Compania realizează la export aproape jumătate din vânzările anuale

    Acesta este cel mai înalt nivel al profitului net realizat de companie în ultimele două decenii. De asemenea, compania a raportat cifră de afaceri de 122,7 milioane de lei (peste 26 mil. euro), mai mare cu 17% decât rulajul din 2017. Eliodor Apostolescu, directorul ge­neral şi acţionar al companiei, spunea că în 2018 compania a încheiat contracte noi de distribuţie, dar a şi dezvoltat produse noi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Rusia a găsit şase suspecţi în scandalul petrolului contaminat exportat către Europa

    Comitetul de Investigaţii din Rusia a identificat şase suspecţi care ar fi fost implicaţi în contaminarea a milioane de barili de petrol, din cauza căreia livrările către mai multe ţări europene au fost oprite, potrivit Bloomberg.

    Suspecţii, printre care CEO-ul companiei Nefteperevalka OJSC, Svetlana Balabay şi adjunctul Rustam Khusnutdinov, sunt acuzaţi că ar fi furat în mod repetat petrol în valoare de cel puţin 1 milion de ruble (15,300 dolari), în perioada august 2018 – aprilie 2019.

    Patru dintre suspecţi au fost reţinuţi iar ceilalţi doi sunt căutaţi de anchetatori, potrivit unui anunţ oficial.

    În lunile martie şi aprilie 2019, o parte dintre suspecţi ar fi furnizat petrol contaminat cu cloruri organice pentru a ascunde faptul că au furat petrol, potrivit anchetatorilor. Apoi, petrolul contaminat a intrat în sistemul naţional operat de Transneft PJSC.

    La finalul lunii aprilie, rafinăriile din mai multe ţări din Europa de Est au refuzat să accepte petrol din conducta Druzhba, care porneşte din Rusia, pe fondul unor raporate cu privire la nivelul extrem de ridicat de cloruri din petrol. Asta a dus la oprirea legăturilor de export a Druzhba, iar furnizarea nu a fost încă reluată.

    Aproximativ 30 de milioane de barili sunt contaminaţi, potrivit estimărilor companiei de consultanţă Energy Aspects.

     

     

  • Cum s-a transformat o fabrică din Slatina într-unul dintre cei mai importanţi producători de ţevi industriale din lume

    TMK Artrom a fost printre primele companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, iar una dintre acţiunile sale a fost chiar prima tranzacţionată în cadrul unei şedinţe bursiere. După 24 de ani, cu venituri care s-au ridicat în 2018 la 1,4 miliarde lei, TMK Artrom Slatina deţine o cotă de piaţă de 5,4% la nivel global pe zona de ţevi industriale.

    TMK Artrom Slatina aparţine de grupul TMK, deţinut de omul de afaceri rus Dimitri Pumpianski. „Noi suntem divizia cea mai mică, dar anul trecut cred că am avut cea mai bună performanţă – ca indicatori, nu ca valoare, pentru că noi reprezentăm 5-6% din cifra de afaceri a grupului”, explică Adrian Popescu, directorul general al TMK Artrom Slatina. De regulă, când petrolul are o ascensiune fulminantă, ei au rezultate foarte bune pe uzinele din Rusia, dar ultimii trei ani a mers foarte bine piaţa ţevilor industriale, potrivit explicaţiilor lui Popescu. „TMK are unităţi de producţie şi în Statele Unite şi în Rusia, sigur că există schimburi între ei dar au pieţe diferite. America va importa întotdeauna ţeavă, pentru că producţia internă nu acoperă decât 60% din necesar”, mai spune directorul general referindu-se la tensiunile comerciale dintre cele două superputeri.

    Potrivit ZF, TMK a finalizat anul trecut o investiţie de 36 milioane dolari într-o capacitate de tratamente termice pentru ţevi. Investiţia nu a mărit capacitatea de producţie, însă a lărgit gama de produse cu valoare adăugată. Producătorul de ţevi industriale din Slatina exportă peste 80% din producţie – în mare parte pe piaţa europeană şi pe cea americană. În 2018, veniturile TMK Artrom Slatina au ajuns la 1,4 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 18% faţă de 2017. Pentru 2019, Adrian Popescu previzionează acelaşi volum de vânzări ca anul trecut, poate cu o uşoară creştere.

    Cea mai importantă investiţie de anul trecut a fost achiziţia combinatului siderurgic de la Reşiţa, principalul furnizor de materie primă al TMK Artrom Slatina. Mai exact, combinatul de la Reşiţa asigură toată materia primă necesară unităţii de la Slatina, reprezentând aproximativ 60% din capacitatea totală a  combinatului siderurgic. Preţul plătit de către TMK Artrom celor de la TMK Europe pentru participaţia deţinută a fost de 62,29 milioane euro, cu un avans de 100.000 euro iar restul pe parcursul a cinci ani, începând din 2020.

    „Noi suntem companie românească, facem investiţii ca TMK Artrom”, explică Popescu. „Exportăm în proporţie de 80%, nu suntem o companie dependentă de piaţa internă. Sigur, este multă manufactură industrială în România, multă mecanică, este o piaţă bună.” Mai mult, spune Popescu, există companii care au mutat operaţiunile în România pentru că foarte multe componente sunt cumpărate de la Artrom. „Avem clienţi care au venit după noi, la Vâlcea, Târgovişte; sunt fabrici mici, vin cu trei camioane şi cinci containere, cu 20 de oameni şi gata.

    În Statele Unite, compania vinde numai produse premium. „Ne-am dus numai pe zona de produse de nişă premium, am crescut veniturile şi tarifele nu s-au simţit. Rentabilitatea unui produs commodity în metalurgie este de până la 10%; profitabilitatea la un produs premium, pe de altă parte, poate varia între 15 şi 36%, a declarat Adrian Popescu. Dacă în 2016 vânzările pe piaţa din America de Nord au reprezentat doar 5% din vânzările TMK Artrom Slatina, în 2018 procentajul a ajuns la 25% (piaţa din America de Nord include Statele Unite şi Canada, dar este tratată ca o singură zonă de desfacere – n.red.). Exporturile către America de Nord au generat două treimi din profitul anului trecut pentru TMK Artrom Slatina, asta în ciuda tarifelor vamale la importurile de oţel şi aluminiu impuse de administraţia Trump în 2018.

    În ceea ce priveşte tensiunile comerciale apărute între state precum China, Rusia şi Statele Unite, directorul general al TMK Artrom nu crede că acestea vor avea un impact semnificativ asupra pieţelor. „Nu văd astăzi, pe piaţa europeană, o influenţă foarte puternică; noi lucrăm pe foarte multe nişe şi nu s-a întâmplat niciodată să cadă toate. Dacă una are o cădere, te repliezi imediat, iar noi suntem destul de flexibili. Am avut ani în care au mers mai bine ţevile pentru energetice şi ani în care au mers mai bine cele mecanice.”

    Sectorul auto este unul extrem de important pentru companie, cu aproximativ 12% din vânzările totale.„Producem fie direct produsul pentru asamblare, fie îi dăm clientului un produs finit sau semifinit. Noi, în cele mai multe cazuri, suntem în situaţia a doua, iar în Europa vindem către aproape orice mare producător auto“, a spus Adrian Popescu. TMK Artrom Slatina este furnizor direct pentru Dacia, atât pentru fabrica Renault din Piteşti, cât şi pentru alte centre de producţie. Compania livrează pentru mai multe mărci din industria auto, de foraje, electronice sau electrocasnice.

    „Da şi nu”, răspunde Popescu la întrebarea dacă vor exista modificări în activitate pentru adaptarea la trecerea de la motoare pe combustie la motoare electrice. „Noi avem ţevi care merg în construcţia de motoare, dar cantitatea este foarte mică. Spre exemplu, producem cămăşi de cilindri pentru nişte motoare foarte puternice, dar consumul e de câteva sute de tone pe an. Aici nu e un consum foarte mare, acela în găsim în caroserii, în structura de rezistenţă a maşinii care nu se schimbă”, explică el.

    Capacitatea de producţie a TMK Artrom Slatina este în prezent de 200.000 de tone pe an, dar există dorinţa de a extinde capacitatea, în următorii cinci ani, până la 320.000 de tone. Această eventuală extindere ar implica, însă, schimbări importante în fluxul operaţional.

    „Noi suntem limitaţi de diametrul maxim al ţevii pe care putem să o producem, adică 250 de milimetri. Piaţa de peste 250 de milimetri începe să devină şi mai deficitară la producţia internă şi să importe cât mai mult; cu cât mergi spre dimensiuni mai mari, intri într-o zonă care e dependentă de import. În Europa eşti intern, te mişti mult mai uşor”, spune Popescu. Spune că şi-au propus doar să retehnologizeze fabrica, nu să construiască o unitate nouă. Tehnic e posibil şi încearcă să o facem cu cât mai puţini bani. „E simplu să îţi faci un laminor, interesant e să obţii acelaşi efect cu mai puţini bani. În metalurgie, cam toate liniile de laminare sunt gândite, din start, să poată fi extinse. Noi nu am avut nevoie, pentru că am vrut să fim stabili pe gama pe care activăm. Astăzi facem 200.000 de tone şi vedem că este loc pe piaţă, prin urmare e logic să mă gândesc la o extindere.” În ceea ce priveşte costurile, acestea s-ar ridica la o valoare de „zeci de milioane”.

    Compania are în total 2.330 de angajaţi, dintre care 1.500 lucrează la fabrica din Slatina. Pentru 2019, Popescu spune că va propune bugetarea a alte 60 de locuri de muncă. „De găsit îi găsim noi, am găsit noi acum doi ani 140 de oameni. Nu mai e situaţia de acum 6-7 ani, când îi luai de pe stradă, dar am început să fim şi noi mai curajoşi şi să luăm mulţi copii.” Salariul mediu, în zona operaţională, este în prezent de 4.900 de lei brut, dar costurile cu forţa de muncă vor creşte cu inflaţia plus o anumită valoare, acest lucru fiind specificat în business planul Artrom. „Am mers pe experienţă, pe nişte statistici: ca să menţin forţa de muncă aplic inflaţia plus ceva, şi din acest motiv am aplicat, inclusiv anul trecut, diverse fidelizări pentru oamenii cheie. Noi avem un nucleu de oameni, aproximativ 60% din total, cu vârste între 30 şi 50 de ani care sunt deja superspecializaţi.”

    În ultimii trei ani, compania a avut cea mai mare fluctuaţie de personal din istorie, dar aceasta se situează însă sub cele din alte sectoare, specifică Adrian Popescu. „Mai sunt doar trei uzine de genul acesta în România, pe tehnologie de ţeavă; ce să facă omul ăla, unde să se ducă? Dar ca să dea randament, trebuie să ştii să îl ţii în piaţa forţei de muncă”, încheie Adrian Popescu.

  • Cum s-a transformat o fabrică din Slatina într-unul dintre cei mai importanţi producători de ţevi industriale din lume

    TMK Artrom a fost printre primele companii listate la Bursa de Valori Bucureşti, iar una dintre acţiunile sale a fost chiar prima tranzacţionată în cadrul unei şedinţe bursiere. După 24 de ani, cu venituri care s-au ridicat în 2018 la 1,4 miliarde lei, TMK Artrom Slatina deţine o cotă de piaţă de 5,4% la nivel global pe zona de ţevi industriale.

    TMK Artrom Slatina aparţine de grupul TMK, deţinut de omul de afaceri rus Dimitri Pumpianski. „Noi suntem divizia cea mai mică, dar anul trecut cred că am avut cea mai bună performanţă – ca indicatori, nu ca valoare, pentru că noi reprezentăm 5-6% din cifra de afaceri a grupului”, explică Adrian Popescu, directorul general al TMK Artrom Slatina. De regulă, când petrolul are o ascensiune fulminantă, ei au rezultate foarte bune pe uzinele din Rusia, dar ultimii trei ani a mers foarte bine piaţa ţevilor industriale, potrivit explicaţiilor lui Popescu. „TMK are unităţi de producţie şi în Statele Unite şi în Rusia, sigur că există schimburi între ei dar au pieţe diferite. America va importa întotdeauna ţeavă, pentru că producţia internă nu acoperă decât 60% din necesar”, mai spune directorul general referindu-se la tensiunile comerciale dintre cele două superputeri.

    Potrivit ZF, TMK a finalizat anul trecut o investiţie de 36 milioane dolari într-o capacitate de tratamente termice pentru ţevi. Investiţia nu a mărit capacitatea de producţie, însă a lărgit gama de produse cu valoare adăugată. Producătorul de ţevi industriale din Slatina exportă peste 80% din producţie – în mare parte pe piaţa europeană şi pe cea americană. În 2018, veniturile TMK Artrom Slatina au ajuns la 1,4 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 18% faţă de 2017. Pentru 2019, Adrian Popescu previzionează acelaşi volum de vânzări ca anul trecut, poate cu o uşoară creştere.

    Cea mai importantă investiţie de anul trecut a fost achiziţia combinatului siderurgic de la Reşiţa, principalul furnizor de materie primă al TMK Artrom Slatina. Mai exact, combinatul de la Reşiţa asigură toată materia primă necesară unităţii de la Slatina, reprezentând aproximativ 60% din capacitatea totală a  combinatului siderurgic. Preţul plătit de către TMK Artrom celor de la TMK Europe pentru participaţia deţinută a fost de 62,29 milioane euro, cu un avans de 100.000 euro iar restul pe parcursul a cinci ani, începând din 2020.

    „Noi suntem companie românească, facem investiţii ca TMK Artrom”, explică Popescu. „Exportăm în proporţie de 80%, nu suntem o companie dependentă de piaţa internă. Sigur, este multă manufactură industrială în România, multă mecanică, este o piaţă bună.” Mai mult, spune Popescu, există companii care au mutat operaţiunile în România pentru că foarte multe componente sunt cumpărate de la Artrom. „Avem clienţi care au venit după noi, la Vâlcea, Târgovişte; sunt fabrici mici, vin cu trei camioane şi cinci containere, cu 20 de oameni şi gata.

    În Statele Unite, compania vinde numai produse premium. „Ne-am dus numai pe zona de produse de nişă premium, am crescut veniturile şi tarifele nu s-au simţit. Rentabilitatea unui produs commodity în metalurgie este de până la 10%; profitabilitatea la un produs premium, pe de altă parte, poate varia între 15 şi 36%, a declarat Adrian Popescu. Dacă în 2016 vânzările pe piaţa din America de Nord au reprezentat doar 5% din vânzările TMK Artrom Slatina, în 2018 procentajul a ajuns la 25% (piaţa din America de Nord include Statele Unite şi Canada, dar este tratată ca o singură zonă de desfacere – n.red.). Exporturile către America de Nord au generat două treimi din profitul anului trecut pentru TMK Artrom Slatina, asta în ciuda tarifelor vamale la importurile de oţel şi aluminiu impuse de administraţia Trump în 2018.

    În ceea ce priveşte tensiunile comerciale apărute între state precum China, Rusia şi Statele Unite, directorul general al TMK Artrom nu crede că acestea vor avea un impact semnificativ asupra pieţelor. „Nu văd astăzi, pe piaţa europeană, o influenţă foarte puternică; noi lucrăm pe foarte multe nişe şi nu s-a întâmplat niciodată să cadă toate. Dacă una are o cădere, te repliezi imediat, iar noi suntem destul de flexibili. Am avut ani în care au mers mai bine ţevile pentru energetice şi ani în care au mers mai bine cele mecanice.”

    Sectorul auto este unul extrem de important pentru companie, cu aproximativ 12% din vânzările totale.„Producem fie direct produsul pentru asamblare, fie îi dăm clientului un produs finit sau semifinit. Noi, în cele mai multe cazuri, suntem în situaţia a doua, iar în Europa vindem către aproape orice mare producător auto“, a spus Adrian Popescu. TMK Artrom Slatina este furnizor direct pentru Dacia, atât pentru fabrica Renault din Piteşti, cât şi pentru alte centre de producţie. Compania livrează pentru mai multe mărci din industria auto, de foraje, electronice sau electrocasnice.

    „Da şi nu”, răspunde Popescu la întrebarea dacă vor exista modificări în activitate pentru adaptarea la trecerea de la motoare pe combustie la motoare electrice. „Noi avem ţevi care merg în construcţia de motoare, dar cantitatea este foarte mică. Spre exemplu, producem cămăşi de cilindri pentru nişte motoare foarte puternice, dar consumul e de câteva sute de tone pe an. Aici nu e un consum foarte mare, acela în găsim în caroserii, în structura de rezistenţă a maşinii care nu se schimbă”, explică el.

    Capacitatea de producţie a TMK Artrom Slatina este în prezent de 200.000 de tone pe an, dar există dorinţa de a extinde capacitatea, în următorii cinci ani, până la 320.000 de tone. Această eventuală extindere ar implica, însă, schimbări importante în fluxul operaţional.

    „Noi suntem limitaţi de diametrul maxim al ţevii pe care putem să o producem, adică 250 de milimetri. Piaţa de peste 250 de milimetri începe să devină şi mai deficitară la producţia internă şi să importe cât mai mult; cu cât mergi spre dimensiuni mai mari, intri într-o zonă care e dependentă de import. În Europa eşti intern, te mişti mult mai uşor”, spune Popescu. Spune că şi-au propus doar să retehnologizeze fabrica, nu să construiască o unitate nouă. Tehnic e posibil şi încearcă să o facem cu cât mai puţini bani. „E simplu să îţi faci un laminor, interesant e să obţii acelaşi efect cu mai puţini bani. În metalurgie, cam toate liniile de laminare sunt gândite, din start, să poată fi extinse. Noi nu am avut nevoie, pentru că am vrut să fim stabili pe gama pe care activăm. Astăzi facem 200.000 de tone şi vedem că este loc pe piaţă, prin urmare e logic să mă gândesc la o extindere.” În ceea ce priveşte costurile, acestea s-ar ridica la o valoare de „zeci de milioane”.

    Compania are în total 2.330 de angajaţi, dintre care 1.500 lucrează la fabrica din Slatina. Pentru 2019, Popescu spune că va propune bugetarea a alte 60 de locuri de muncă. „De găsit îi găsim noi, am găsit noi acum doi ani 140 de oameni. Nu mai e situaţia de acum 6-7 ani, când îi luai de pe stradă, dar am început să fim şi noi mai curajoşi şi să luăm mulţi copii.” Salariul mediu, în zona operaţională, este în prezent de 4.900 de lei brut, dar costurile cu forţa de muncă vor creşte cu inflaţia plus o anumită valoare, acest lucru fiind specificat în business planul Artrom. „Am mers pe experienţă, pe nişte statistici: ca să menţin forţa de muncă aplic inflaţia plus ceva, şi din acest motiv am aplicat, inclusiv anul trecut, diverse fidelizări pentru oamenii cheie. Noi avem un nucleu de oameni, aproximativ 60% din total, cu vârste între 30 şi 50 de ani care sunt deja superspecializaţi.”

    În ultimii trei ani, compania a avut cea mai mare fluctuaţie de personal din istorie, dar aceasta se situează însă sub cele din alte sectoare, specifică Adrian Popescu. „Mai sunt doar trei uzine de genul acesta în România, pe tehnologie de ţeavă; ce să facă omul ăla, unde să se ducă? Dar ca să dea randament, trebuie să ştii să îl ţii în piaţa forţei de muncă”, încheie Adrian Popescu.

  • Moştenirea lui Ceauşescu este preluată de polonezi: Africa poate fi un tărâm al oportunităţilor de afaceri pentru Europa de Est, după cum o demonstrează Polonia, care produce tractoare şi lactate şi exportă carne acolo.

    Şi marile puteri europene şi-au îndreptat atenţia spre Africa. Berlinul şi Viena chiar au atenţionat că statele africane au nevoie de mai multe investiţii europene. Problema este că producătorii şi exportatorii chinezi, ghidaţi de guvernul de la Beijing, sunt deja în plină campanie de cucerire a Africii.
     
    În 2017, preşedintele Poloniei Andrzej Duda a vizitat fabrica de tractoare deschisă de producătorul polonez Ursus în Etiopia şi a încurajat de acolo companiile din ţara sa să investească în Africa.
     
    Ursus a putut să-şi deschidă uzina africană mulţumită unui acord bilateral prin care Polonia a oferit linii speciale de credit pentru construirea liniilor de producţie şi pentru facilitarea cooperării. „Sunt ţări uriaşe aici, cu un potenţial mare“, a spus Duda.
     

  • Omul de afaceri care a dus apa minerală pe rafturile americanilor cu un preţ peste Evian

    Dacă Scoţia este ţara whisky-ului, dacă Franţa se vinde prin vinurile Bordeaux, iar Grecia vinde brânză feta şi măsline, România are o putere foarte mare în ce priveşte apele minerale; noi credem că România are un avantaj intangibil în acest domeniu industrial”, crede Jean Valvis, antreprenorul român care a transformat în doar câţiva ani Aqua Carpatica în cel mai bine vândut brand de apă minerală plată din ţară.

    În 2018, vânzările Aqua Carpatica au ajuns la aproximativ 75 milioane euro, pe fondul unui consum ridicat şi al dezvoltării brandului pe o poziţie premium şi în pieţele externe.

    „Suntem pe piaţă din 2011 cu Aqua Carpatica, iar în termeni consolidaţi, anul trecut am ajuns la un nivel de 70-75 milioane euro cu businessul. Ne bazăm pe calitatea superioară în lupta cu multinaţionalele, care au cifre de afaceri mult mai mari şi organizaţii corporatiste bine construite de 40-50 de ani“, a explicat Jean Valvis în cadrul ZF Live.

    Businessul Aqua Carpatica a crescut în 2018 cu peste 20% potrivit calculelor Business MAGAZIN, în condiţiile în care pentru anul 2017 vânzările au fost estimate la circa 60 milioane euro. Creşterea înregistrată este astfel dublă faţă de nivelul de creştere al pieţei, care s-a plasat, potrivit omului de afaceri, la 10% anul trecut. „Segmentul de ape minerale a crescut cu 10-12% în acest an. Consumul per capita creşte, cel puţin în cazul brandului Aqua Carpatica, peste acest nivel. Luăm cotă de piaţă şi din stânga, şi din dreapta“, adaugă Valvis.

    Aqua Carpatica a spart barierele ţării, ieşind în ţări europene precum Germania şi Marea Britanie, şi s-a dus dincolo de graniţele bătrânului continent, spre Japonia, SUA şi Dubai, iar în fiecare ţară Valvis ţinteşte acelaşi raft premium ca şi în România.

    Mai mult, compania a intrat şi în lanţurile Whole Foods, deţinute de gigantul Amazon. „Aqua Carpatica este deja în 14 ţări şi vrem să mergem selectiv. Cu cât merge mai bine, cu atât extindem mai mult. SUA şi Anglia sunt cele mai bune pieţe externe pentru noi. În California de Nord, avem 18 puncte de vânzare în magazinele Whole Foods ale Amazon“, spune Valvis.

    „It`s water love!” este sloganul cu care Valvis duce Aqua Carpatica mai departe în pieţele internaţionale. „De doi-trei ani facem eforturi extraordinare, construim campaniile, avem brand story şi mergem cu acest slogan şi această idee de «Apa care te iubeşte înapoi»”.

    În parcursul său antreprenorial, Valvis vrea să transforme apa, prin Aqua Carpatica, în brandul de ţară al României şi le cere guvernanţilor să bugeteze investiţii şi în brandingul naţional, pentru a încuraja exportul şi a reduce astfel deficitele.

    „Zero de la stat pentru branding. Nu am reuşit să conving clasa politică, să înţeleagă că exportul este unul dintre parametrii principali ai dezvoltării pentru creşterea economică. Consumul, investiţiile directe şi exportul. Pentru ca ţara ta să meargă bine, trebuie să meargă exportul.”

    El îşi hrăneşte convingerea şi pariul pe izvoarele din Carpaţi plecând de la premisa unei calităţi incomparabile, în ceea ce priveşte rezervele de apă minerală, cu cea din ţări europene mari precum Germania.

    „O spun cu toată tăria: rezervele de apă minerală calitativ superioară faţă de multe alte ţări sunt aici sub munţii Carpaţi. Rezervele sunt uriaşe şi nu avem doar cantitate, dar avem şi rezerve de apă minerală fără nitraţi, nepoluate cu îngrăşământ. În scurt timp, Grecia, Olanda, Germania vor avea o mare problemă cu cantitatea de apă potabilă, pentru că au mari probleme cu pânza freatică. Noi avem prilejul acesta cu munţii, cu pădurea, cu o populaţie fabuloasă de urşi şi de lupi, care menţin ecosistemul”, explică el.

    Şi pentru că zeci de ani de experienţă antreprenorială l-au învăţat pe Jean Valvis să nu aştepte iniţiativa guvernanţilor, el va lansa în perioada următoare un film despre România, care îl va ajuta să îşi susţină politica de promovare la export. „Trebuie să existe un concept pe spatele României. Construiesc un film acum, cu bani privaţi, despre imaginea ţării”, spune antreprenorul.

    Însă cât de departe îţi poţi dori să duci un brand de apă şi ce faci cu el mai departe?

    „Vreau să cresc până nu mai am apă”, spune Valvis. „Eu am început proiectul Aqua Carpatica, dar acesta este un proiect al României, care va merge mai departe. Se va continua cu fiii mei, nepoţii mei şi va merge în continuare ca un diamant al României.”

    Brandingul reprezintă principalul pilon de creştere pe care se bazează Valvis şi povesteşte că a fost nevoit chiar să îşi creeze un departament special pentru a-şi putea susţine imaginea în toate pieţele pe care le adresează.

    „Dacă ar fi să promovez un model de business ca antreprenor, ar fi acela de a creşte salarii şi de a specializa oamenii încontinuu. Am creat un departament de digital marketing pentru că agenţiile nu sunt pregătite şi pentru că situaţia reală îmi impune să vin cu soluţii de digital marketing pentru California sau Melbourne sau Dubai. Există acum pagina Aqua Carpatica în arabă pentru piaţa din Dubai. Cine îmi dă mie acest serviciu în România? Este mai uşor să creez o echipă, care este bine plătită şi pe care încerc să o ţin lângă mine.”

    El îşi bazează afirmaţiile pe o experienţă antreprenorială complexă încât Jean Valvis este fostul proprietar al brandului Dorna, pe care l-a transformat în urmă cu un deceniu în lider de piaţă înainte de a-l vinde către Coca-Cola. Mai mult, acesta a deţinut şi brandul de lactate LaDorna, pe care l-a vândut francezilor de la Lactalis. În urma acestor tranzacţii, Business MAGAZIN l-a descris pe omul de afaceri drept „creatorul de branduri”.

    Cu brandul de vinuri Sâmbureşti, business în care a intrat acum mai bine de 10 ani, el a depăşit pragul de 6 milioane euro şi volumul de un milion de sticle. „Vinurile Sâmbureşti au avut o creştere de 15-18% în ultimul an, iar businessul total pe vinuri este de 6-7 mil. euro. Producem 1,2 milioane sticle pe an.“

    Antreprenorul a anunţat în cadrul ZF Live un proiect de investiţii suplimentar de 2 milioane de euro pentru Sâmbureşti. „Vom crea o linie superpremium şi vom incrementa această gamă de Chateau Valvis încă mai sus, unde selecţia se va face nu prin presarea unor ciorchini întregi, ci boabă pe boabă. Va fi o colecţie de rezervă deosebită.“

    Antreprenorul greco-elveţian, „bucovinean de adopţie”, cum îi place să se numească, a prins şi mai multă încredere în brandul Sâmbureşti după ce a câştigat o competiţie internaţională importantă la care a participat cu Feteasca Neagră.

    „Doresc să fac aceste investiţii în vinuri pentru că vinurile de Sâmbureşti sunt apreciate. Am câştigat acum cu Feteasca Neagră la Bordeaux medalia de aur, iar acolo se duc 2.000-2.400 de concurenţi, şi noi încercă şi dovedim că, în anumite varietăţi şi soiuri, România nu e deloc mai prejos decât vinurile franţuzeşti.”
    Valvis spune că educaţia şi sănătatea sunt două domenii în care România este deficitară şi în care este loc de mai multe investiţii, atât din partea statului, cât şi din mediul privat. În segmentul de sănătate, chiar el ar putea fi următorul care pune banii pe masă şi investiţia pe hartă.

    „Pe lângă educaţie, este o altă nevoie aici în societate. Vreau să fac o unitate în domeniul medical, în domeniul bolilor, un spital”, spune Valvis. „Consider că este un subiect care doare ţara. Şi ar trebui să fie imediat politici care să gestioneze plecarea oamenilor din ţară. Să facem cumva să nu pierdem doctorii,
    IT-iştii, ei sunt bani investiţi din bugetul românesc şi care pleacă în alte pieţe. (…) E clar că trebuie să întorci ceva societăţii, nu poţi sta bogat şi fericit, iar oamenii de lângă tine să fie săraci, nefericiţi şi bolnavi. Asta nu are sens în nicio religie, în niciun context, nicăieri. De aceea trebuie făcut ceva şi la nivel privat (în domeniul sănătăţii – n.red.)”, adaugă Valvis.

    Jean Valvis susţine că, în prezent, problemele României ţin de criza politică din ţară şi de autonomia băncii naţionale. „Criza aceasta a noastră, cu deciziile luate prin OUG care nu sunt de fapt ordonanţe, cu diminuarea rolului parlamentului, cu opoziţia care nu e chiar opoziţie, cu schimbările repetate de cod fiscal, astea sunt chestii puternice care nu ne consolidează ca să ne putem bate în continuare, dar totuşi, ca antreprenor cu un diamant în mâini, trebuie să faci abstracţie şi să te ocupi de treaba serioasă. (…) Economic, eu aş fi cerut autonomia băncii naţionale pentru ca banca să poată ţine moneda la nivel.“

  • Lumea se înarmează: Ruşii au exportat armament de 15 miliarde de dolari anual în ultimii ani

    “În ultimii trei ani volumul nostru anual a fost de aproximativ 15 miliarde de dolari”, a declarat oficialul rus.
     
    Şugaiev a menţionat că “produsele principale, care reprezintă mai mult de 50% din exporturile de armament, sunt echipamente pentru aviaţie”.
     
    Potrivit unui studiu recent al Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), Rusia a devenit în 2017 al doilea cel mai mare producător de armament din lume, depăşind Marea Britanie, însă la mare distanţă în spatele Statelor Unite.
     
    Valoarea totală a vânzărilor de armament, în plan intern şi extern, realizate de cele 10 companii ruse din topul SIPRI a ajuns la 37,7 miliarde de dolari în anul 2017.
     

  • Un start-up pe zi. Doi IT-işti din Oradea au investit 20.000 de euro într-o afacere cu birouri reglabile pe înălţime

    Beniamin Duca şi George Bocancios, doi IT-işti din Oradea, şi-au pus la bătaie economiile adunate din IT, 20.000 de euro şi au creat în 2017 brandul Ergoliv, sub care produc birouri reglabile pe înălţime şi covoare ergonomice anti-oboseală. Produsele costă între 4.000 şi 4.500 de lei (1.000 de euro) şi ar putea găsi o piaţă foarte bună la export.
     
    „Cochetam cu ideea unui start-up de câţiva ani, ambii fiind din mediul IT, unde interesul spre a crea un business ia amploare. Noi foloseam de ceva vreme birouri reglabile pe înălţime şi am văzut ce beneficiu aduc în viaţa unui programator care stă 6-8 ore la serviciu. Dar când am încercat să cumpărăm aceste birouri, am văzut cât de mică este oferta în România. Am făcut trei versiuni de birouri prototip, iar în urma încurajărilor din partea prietenilor am început să lucrăm la un stoc iniţial“, spune Beniamin Duca, cofondatorul companiei Ergo Activ Desk SRL, care deţine brandul Ergoliv.
     

  • Cum poate să coste un peşte milioane de dolari? – VIDEO

    Un campion la un festival dedicat acestei specii de peşte din Japonia a fost vândut cu 1,8 milioane de dolari în 2017. Acesta a fost cel mai scump peşte din această specie vândut vreodată.

    A fost vândut de ferma japoneză Sakai Fish, specializată pe creşterea peştilor Koi de peste 100 de ani. Peştii din această rasă, originară din Japonia, sunt de o varietate enormă. Distincţiile între ei se fac în funcţie de criterii precum coloritul şi dimensiunea.

    Japonia este responsabilă de 90% din producţia totală de astfel de peşti. În 2016,  a exportat 295 de tone de peşti Koi. Dar nu doar japonezii vând crapi japonezi. Pe site-urile româneşti de profil sunt populare anunţurile de vânzare de icre sau de peşti Koi, cu preţuri care ajung la câteva sute de lei pentru un crap japonez.