La polul celalalt, sunt manageri expati care au venit in Romania cu un mandat limitat, dar tara le-a placut atat de mult, incat nu doar ca au ramas aici, ci s-au si casatorit cu romance.
Din randul strainilor care conduc afaceri pe piata romaneasca, doar doi sunt antreprenori – Wargha Enayati – care a dezvoltat aici CMU – si Enrico Perini, care a construit grupul de firme Romstal, una dintre putinele afaceri care s-a extins din Romania peste granite.
Peste doua milioane de romani lucreaza in strainatate. Cei mai
multi culeg capsune, lucreaza in hoteluri si restaurante, fac
menajul sau au grija de copiii strainilor, unii inca mai culeg
firimiturile de pe piata de constructii, iar altii si-au incercat
pur si simplu norocul cu propriile afaceri. O alta categorie, mai
putin numeroasa, este cea a specialistilor, precum medicii si
inginerii, care si-au gasit prin forte proprii locuri de munca in
afara tarii.
Sunt insa si romani care au plecat de aici ca sa conduca acolo;
au fost alesi din zeci, sute sau chiar mii de omologi din alte
tari, dupa ce in Romania au demonstrat ca pot face fata unor
responsabilitati mai mari.
Si-au gasit locul peste tot in lume – in Europa, America, Asia
sau Africa -, castiga bine si, spre deosebire de ceilalti
conationali care lucreaza in strainatate, pastreaza o relatie
lipsita de revolta cu tara natala. Nu sunt resemnati, nu exclud
gandul de a se intoarce sa lucreze aici si nici nu vad in Romania o
tara cu lipsuri multe si oportunitati putine. Ei nu au plecat de la
rau la bine, ci de la bine la mai bine, iar toata povestea
relocarii nu poarta incarcatura unei tranzitii fundamentale, ci
reprezinta mai degraba o experienta personala si profesionala noua
si prin care trebuie sa treaca, la un moment dat, orice manager cu
pretentii.
Mariana Gheorghe, care conduce cea mai mare companie din Romania
– OMV Petrom -, Liliana Solomon, CEO Vodafone, sau Calin Dragan de
la Coca-Cola sunt doar cateva exemple de oameni care, pana sa
ajunga sa conduca afaceri mari in Romania, au condus divizii sau
departamente in strainatate. Se intampla in orice domeniu, iar
importul si exportul de manageri a devenit un fenomen firesc. Multi
vad in mandatele internationale pe care le primesc cel mai bun
stagiu de pregatire pentru o pozitie mai importanta si, de multe
ori, evolutiile ierarhice ulterioare le confirma supozitiile.
Sa luam un exemplu concret: Cristian Negrescu lucreaza ca senior
director de operatiuni pentru categoria de ciocolata la nivel
global in cadrul Kraft Foods. Numirea in aceasta functie a avut loc
in urma cu trei luni, insa cariera de expat si-a inceput-o in urma
cu 12 ani, cand, din functia de director tehnic adjunct la fabrica
din Brasov a Kraft Foods Romania, a fost trimis la Strasbourg, ca
responsabil de servicii tehnice al Kraft Foods Franta. In 2000,
primeste postul de director de productie la fabrica din Halle,
langa Bruxelles, iar cinci ani mai tarziu este numit director de
operatiuni al Kraft Foods Belgia. Ramane in continuare un roman
expatriat, pentru ca in 2008 devine directorul de dezvoltare si
inginerie al Kraft Foods America de Nord, in divizia de snacks.
Acum locuieste la Zürich. Nu se gandeste la ce-ar fi fost daca
ar fi ramas in Romania, daca o ascensiune ierarhica la nivel local
i-ar fi asigurat o viata mai linistita, dar poate mai saraca in
satisfactii profesionale. “Sunt convins ca deciziile pe care le-am
luat in viata ar fi lasat loc de mai bine, mai pragmatic, mai
eficient. Dar cu certitudine, o decizie buna a fost cand, impreuna
cu familia, ne-am hotarat sa ducem o <viata migratoare>.
Vom avea o groaza de amintiri spectaculoase pentru pensie”,
spune Cristian Negrescu. Pentru traseul profesional in cadrul celui
de-al doilea producator mondial din industria alimentara da “vina”
si pe o combinatie reusita dintre “sprijinul si increderea unor
lideri de valoare” si o anumita doza de noroc “in momentele de
turnura ale carierei mele: m-am aflat la locul si la momentul
potrivit”. Dincolo de asta, Kraft Foods este o companie care, in
general, incurajeaza transferul de talente de pe o piata pe alta.
Numai la nivel de management, filiala din Romania si-a trimis
reprezentanti in Austria (unul), in Elvetia (trei), Serbia (unul)
si Ungaria (doi).
De altfel, industria bunurilor de larg consum s-a transformat,
in ultimii ani, intr-unul dintre cei mai activi exportatori de
manageri. Sigur, o ierarhizare a celor mai generoase companii din
acest punct de vedere si, implicit, a industriilor de care apartin
este limitata si dependenta de investitiile straine dintr-un anumit
domeniu. Altfel spus, numarul managerilor romani relocati in
strainatate din industria auto, spre exemplu, este foarte mic,
tocmai pentru ca nu prea ar avea unde sa se relocheze, in timp ce
in sectorul bunurilor de larg consum, al serviciilor financiare sau
al productiei farmaceutice, lucrurile stau mult mai bine datorita
intrarii in piata a unui numar mare de jucatori internationali.
Simona Popovici este cel mai recent exemplu de manager format in
cadrul unei companii multinationale, din al carei plan de cariera
face parte relocarea in strainatate.
ECA International a comparat nivelul costului de trai in cele
mai mari 254 de orase din lume, luand in considerare aprecierile
expatilor europeni. Printre criteriile luate in calcul la
elaborarea topului se numara climatul general, calitatea aerului,
disponibilitatea bunurilor, accesul la serviciile de sanatate,
locuintele, serviciile publice, infrastructura, viata sociala,
securitatea personala si conflictele politice.
Primul loc este ocupat de doua capitale europene, Berna si
Copenhaga, fiind urmate de Anvers, Bruxelles si Bale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Maxim 3% dintre top managerii din Romania sunt cu adevarat buni”, sustine Radu Furnica, presedintele companiei de executive search Leadership Development Solutions (LDS), intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin. “Restul sunt, mai mult sau mai putin, niste impostori”, considera seful LDS, care este de mai bine de 13 ani partenerul pentru piata locala al uneia dintre cele mai mari firme de executive search din lume, Korn/Ferry International. Venind din partea lui Furnica, unul dintre cei mai vechi si mai scumpi head-hunteri de pe piata locala, ce are in portofoliu clienti precum Lafarge, Nestlé, Renault, Unilever, Heineken, MasterCard sau Millennium Bank, constatarea este cu atat mai socanta.
“In companiile romanesti, numarul managerilor de varf capabili sa aduca un plus real de valoare afacerii pe care o conduc este extrem de mic”, sustine seful LDS, care s-a remarcat de curand printr-unul dintre cele mai mediatizate contracte de plasare de pe piata. La jumatatea lunii ianuarie, Radu Furnica a intermediat instalarea lui Petru Vaduva in locul Ancai Ioan la conducerea Tiriac Holdings, grup de firme ale carui afaceri sunt estimate la circa 2,2 miliarde de euro in 2008. Abilitatile managementului de top sunt cu atat mai importante in perioadele economice dificile, asa cum este cea pe care o parcurgem acum, comenteaza headhunterul, iar pentru companiile ce au lasat fraiele pe mana unor sefi ce nu stiu sa gestioneze asemenea momente de criza, iesirea la liman ar putea sa nu mai vina niciodata.
Situatia despre care vorbeste Furnica e greu de explicat, daca ne gandim ca dupa mai multi ani de cresteri sustinute, pachetele salariale pentru managerii de top ai marilor corporatii au ajuns la cifre cu cinci zerouri, ba chiar, in unele cazuri, si la un milion de euro anual. Pe de alta parte, majoritatea multinationalelor care au intrat de-a lungul timpului pe piata romaneasca au ales sa incredinteze conducerea filialelor de aici unor manageri straini, a caror experienta pe alte piete ar fi trebuit sa reprezinte o garantie solida a priceperii lor. In ultimii ani s-a tot vorbit de o tendinta de inlocuire progresiva a managerilor straini cu cei romani, inclusiv in multe din companiile care in anii ’90 n-ar fi avut de unde sa aleaga candidati autohtoni suficient de buni.
Fapt e ca la ora actuala, in topul primelor zece companii dupa cifra de afaceri, raportul dintre sefii romani si expatriati se apropie de paritate: in timp ce Petrom, Rompetrol sau Vodafone sunt conduse de romani, Arcelor Mittal Steel Galati, Dacia sau Metro au top manageri straini. Proportia se pastreaza si pentru celelalte firme importante din Romania: pentru a da doar cateva exemple, la ING Asigurari de Viata conducerea a fost preluata anul trecut de Cornelia Coman (care l-a inlocuit pe olandezul Bram Boon cand i s-a incheiat mandatul), Daniel Boaje i-a luat locul la Cetelem francezului Phillippe Foursy, iar Mihaela Damian l-a inlocuit tot in 2008 pe Panos Manolopoulos la Stanton Chase International.
“Noi preferam managerii locali, iar criza economica va aduce o presiune suplimentara in directia reducerii mai rapide a numarului de expati prezenti in Romania”, spune Radu Bugica, country manager al fondului de investitii Sygma Bleyzer, actionar al Covalact, unul dintre principalii producatori de lactate din tara. Conducerea Covalact este in prezent asigurata de Zsolt Kovacs, dupa ce fostul sef, Ioan Balan, si-a dat demisia in ianuarie, dupa 26 de ani la conducerea companiei. Mihai Sfintescu, director de investitii in cadrul 3TS Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de tip venture capital din Europa Centrala si de Est, spune ca “sunt preferati managerii romani cu experienta in medii multinationale sau cu un background puternic de antreprenori”.
Directorul 3TS Capital lasa sa se intrevada o tendinta creata de criza globala: in curand, companiile ar putea promova tot mai multi manageri romani repatriati, familiarizati atat cu piata interna, dar care au si experienta internationala. Unul dintre motivele pentru care, ani la rand, multinationalele si uneori chiar si firmele romanesti au preferat sa aduca straini la conducerea filialelor de aici tine de ipoteza unei experiente mai indelungate si mai vaste a acestora. In multe cazuri, strainii au venit in Romania dupa multe mandate petrecute pe alte piete est-europene, compania in cauza aducand, odata cu managerul respectiv, un know-how de care managerii romani nu ar fi avut cum sa beneficieze. Radu Furnica desfiinteaza insa abrupt acest “mit al expatului atotstiutor”: in Romania, spune el, “majoritatea expatriatilor sunt niste mercenari, cu ochii pe portofel, nu transfera know-how-ul si standardele inalte catre colegii lor romani si dupa ce pleaca, e ca si cum nu ar fi fost”.
Toni Iordache: “La varful companiilor din Romania sunt foarte multi oameni supraplatiti”
Maxim 3% dintre top managerii din Romania sunt cu adevarat buni”, sustine Radu Furnica, presedintele companiei de executive search Leadership Development Solutions (LDS), intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin. “Restul sunt, mai mult sau mai putin, niste impostori”, considera seful LDS, care este de mai bine de 13 ani partenerul pentru piata locala al uneia dintre cele mai mari firme de executive search din lume, Korn/Ferry International. Venind din partea lui Furnica, unul dintre cei mai vechi si mai scumpi head-hunteri de pe piata locala, ce are in portofoliu clienti precum Lafarge, Nestlé, Renault, Unilever, Heineken, MasterCard sau Millennium Bank, constatarea este cu atat mai socanta.
“In companiile romanesti, numarul managerilor de varf capabili sa aduca un plus real de valoare afacerii pe care o conduc este extrem de mic”, sustine seful LDS, care s-a remarcat de curand printr-unul dintre cele mai mediatizate contracte de plasare de pe piata. La jumatatea lunii ianuarie, Radu Furnica a intermediat instalarea lui Petru Vaduva in locul Ancai Ioan la conducerea Tiriac Holdings, grup de firme ale carui afaceri sunt estimate la circa 2,2 miliarde de euro in 2008. Abilitatile managementului de top sunt cu atat mai importante in perioadele economice dificile, asa cum este cea pe care o parcurgem acum, comenteaza headhunterul, iar pentru companiile ce au lasat fraiele pe mana unor sefi ce nu stiu sa gestioneze asemenea momente de criza, iesirea la liman ar putea sa nu mai vina niciodata.
Situatia despre care vorbeste Furnica e greu de explicat, daca ne gandim ca dupa mai multi ani de cresteri sustinute, pachetele salariale pentru managerii de top ai marilor corporatii au ajuns la cifre cu cinci zerouri, ba chiar, in unele cazuri, si la un milion de euro anual. Pe de alta parte, majoritatea multinationalelor care au intrat de-a lungul timpului pe piata romaneasca au ales sa incredinteze conducerea filialelor de aici unor manageri straini, a caror experienta pe alte piete ar fi trebuit sa reprezinte o garantie solida a priceperii lor. In ultimii ani s-a tot vorbit de o tendinta de inlocuire progresiva a managerilor straini cu cei romani, inclusiv in multe din companiile care in anii ’90 n-ar fi avut de unde sa aleaga candidati autohtoni suficient de buni.
Fapt e ca la ora actuala, in topul primelor zece companii dupa cifra de afaceri, raportul dintre sefii romani si expatriati se apropie de paritate: in timp ce Petrom, Rompetrol sau Vodafone sunt conduse de romani, Arcelor Mittal Steel Galati, Dacia sau Metro au top manageri straini. Proportia se pastreaza si pentru celelalte firme importante din Romania: pentru a da doar cateva exemple, la ING Asigurari de Viata conducerea a fost preluata anul trecut de Cornelia Coman (care l-a inlocuit pe olandezul Bram Boon cand i s-a incheiat mandatul), Daniel Boaje i-a luat locul la Cetelem francezului Phillippe Foursy, iar Mihaela Damian l-a inlocuit tot in 2008 pe Panos Manolopoulos la Stanton Chase International.
“Noi preferam managerii locali, iar criza economica va aduce o presiune suplimentara in directia reducerii mai rapide a numarului de expati prezenti in Romania”, spune Radu Bugica, country manager al fondului de investitii Sygma Bleyzer, actionar al Covalact, unul dintre principalii producatori de lactate din tara. Conducerea Covalact este in prezent asigurata de Zsolt Kovacs, dupa ce fostul sef, Ioan Balan, si-a dat demisia in ianuarie, dupa 26 de ani la conducerea companiei. Mihai Sfintescu, director de investitii in cadrul 3TS Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de tip venture capital din Europa Centrala si de Est, spune ca “sunt preferati managerii romani cu experienta in medii multinationale sau cu un background puternic de antreprenori”.
Directorul 3TS Capital lasa sa se intrevada o tendinta creata de criza globala: in curand, companiile ar putea promova tot mai multi manageri romani repatriati, familiarizati atat cu piata interna, dar care au si experienta internationala. Unul dintre motivele pentru care, ani la rand, multinationalele si uneori chiar si firmele romanesti au preferat sa aduca straini la conducerea filialelor de aici tine de ipoteza unei experiente mai indelungate si mai vaste a acestora. In multe cazuri, strainii au venit in Romania dupa multe mandate petrecute pe alte piete est-europene, compania in cauza aducand, odata cu managerul respectiv, un know-how de care managerii romani nu ar fi avut cum sa beneficieze. Radu Furnica desfiinteaza insa abrupt acest “mit al expatului atotstiutor”: in Romania, spune el, “majoritatea expatriatilor sunt niste mercenari, cu ochii pe portofel, nu transfera know-how-ul si standardele inalte catre colegii lor romani si dupa ce pleaca, e ca si cum nu ar fi fost”.
Toni Iordache: “La varful companiilor din Romania sunt foarte multi oameni supraplatiti”
“Este alegerea ideala pentru BCR”, aprecia Andreas Treichl, presedintele Erste Bank, referindu-se la numirea britanicului Dominic Bruynseels in functia de presedinte executiv al bancii romanesti. In varsta de 48 de ani, Bruynseels va prelua de la inceputul lunii iulie sefia asupra unui sfert din activele sistemului bancar romanesc, atat cat detine in prezent BCR. Inlocuirea austriacului Manfred Wimmer, care a asigurat interimatul dupa ce Nicolae Danila a parasit banca, in decembrie 2007, marcheaza si finalizarea (formala, cel putin) a programului de integrare a BCR in structurile Erste Bank.
Odata ce restructurarea va fi terminata, la carma BCR “va fi numit un CEO care isi va putea dedica intreaga atentie clientilor si dezvoltarii pozitiei pe piata a bancii”, informa laconic anuntul facut de oficialii bancii in momentul demisiei lui Nicolae Danila. Si nu cu multa vreme in urma, presedintele Erste Bank spunea ca si-ar dori sa gaseasca un bancher roman pentru conducerea bancii, fara a exclude insa nici posibilitatea de a fi ales un expat. De altfel, in cadrul grupului austriac, politica privind managementul la varf al bancilor cumparate de-a lungul timpului in Europa Centrala si de Est difera de la tara la tara. Astfel ca, daca in in Austria, Ungaria, Croatia si Ucraina la conducere se afla un manager local, in Cehia, Slovacia si Serbia austriecii au optat pentru straini. In acest context, in ultimele luni nume ca acela al presedintelui ING Bank, Misu Negritoiu sau al celui de la UniCredit Tiriac, Dan Pascariu (de altfel, doi dintre putinii romani care conduc o banca din topul primelor zece) au fost vehiculate adesea ca potentiale optiuni pentru conducerea BCR.
Dupa mai multe luni de cautari (coordonate chiar de Andreas Treichl), s-au oprit insa asupra unui bancher strain – alegere motivata intr-o oarecare masura, spun voci din piata, si de dificultatea gasirii unui bancher roman capabil si dispus sa preia sefia “perlei” din coroana Erste Bank.
Bancherul britanic vine in Romania din Dubai, unde a fost relocat incepand cu august 2007, odata cu numirea sa in functia de senior executive director pentru piete emergente in cadrul Barclays. De altfel, Bruynseels a lucrat intreaga sa cariera, de 27 de ani, pentru Barclays Bank, ocupand pe rand pozitii la nivel de sucursala in Londra, apoi la nivel regional, central si international. Una dintre cele mai mari realizari ale sale, noteaza comunicatul de presa al BCR in care se anunta oficial numirea britanicului, a fost achizitionarea in 2005 a bancii africane Absa, cea mai mare preluare a unei banci de retail realizata in anul respectiv la nivel global.
Revenind insa la BCR, fraiele vor trece la 1 iulie a.c. din mainile lui Manfred Wimmer in cele ale bancherului britanic, care devine astfel si cel de-al patrulea presedinte al bancii romanesti. Wimmer, care a fost nevoit sa renunte la functiile sale din cartierul general al Erste Bank atunci cand s-a mutat la Bucuresti pentru a asigura interimatul, se va intoarce acum la Viena, pentru a se alatura comitetului executiv al bancii.
Conducerea executiva a celei mai mari banci din sistem va fi astfel asigurata de trei expati si doi romani: noul presedinte si doi vicepresedinti straini (cehul Martin Skopek, responsabil pentru retail si private banking si austriacul Helmuth Hintringer, responsabil pentru activitatea financiara si de risc), respectiv de Oana Petrescu (responsabila cu operatiunile) si Jean Andronie (pentru corporate banking).
Cooptarea expatilor (cel mai adesea proveniti din cadrul grupului-mama) in managementul bancilor cumparate in Romania nu este, de altfel, o politica straina nici altor grupuri bancare. La BRD-Société Générale, spre exemplu, conducerea este asigurata in prezent, din functia de presedinte-director general, de francezul Patrick Gelin, secondat de trei directori generali adjuncti – romanii Sorin Popa si Petre Bunescu si respectiv francezul Hervé Barbazange.
Spre deosebire insa de experienta austriecilor de la BCR, care au inceput procesul de restructurare sub bagheta lui Nicolae Danila si a trebuit mai apoi sa se adapteze din mers plecarii lui, la BRD situatia a fost un pic diferita. Timp de sase ani – dinainte de momentul in care francezii au devenit actionari majoritari ai BRD, in urma unei tranzactii de 200 de milioane de dolari, in 1999, conducerea bancii a fost asigurata neintrerupt de Bogdan Baltazar. Bancherul roman, care conducea BRD inca din 1998, a fost cel care, dupa privatizare, a avut misiunea de a o restructura si de a o aduce la standardele grupului francez.
Mai in gluma, mai in serios, Romania a fost numita de multe ori “paradisul expatilor”, iar managerii care nu adera la aceasta opinie sunt mai degraba exceptii. Dincolo de curtoazia raspunsului cand sunt intrebati cat de mult le place Romania, raman faptele: de regula, managerii care vin din alte tari isi doresc sa ramana, chiar daca pentru asta trebuie sa paraseasca firma care i-a adus aici.
Gunter Grieb este un bun exemplu al expatilor ce nu vor sa paraseasca Romania: dupa ce a plecat de la Kaufland, nici macar nu l-a interesat sa discute pe marginea ofertelor care l-ar fi dus in alte tari. Printre cei care au ramas se numara si alti top manageri din retail – François Oliver (Metro), Ali Ergun Ergen (Baneasa Development), Regis Mougel (Cora), Clemens Petschnikar (Artima) sau Rainer Exel (miniMax Discount).
“Piata romaneasca este foarte dinamica, permite unui manager sa faca lucruri interesante”, declara Gunter Grieb pentru BUSINESS Magazin. A avut mai multe oferte, dar in final a avut de ales intre patru propuneri, toate apropiate comertului, domeniu in care a capatat cea mai multa experienta. A preferat, dupa propriile spuse, tot o firma nemteasca, “pentru ca m-am inteles cel mai bine cu ei”.
Asa ca saptamana trecuta, in aceeasi zi in care a semnat pentru incheierea contractului cu Kaufland, Grieb a batut palma cu nemtii de la Obi.
Reteaua de bricolaj va deschide in cateva luni primul magazin de pe piata romaneasca, iar fostul manager de la Kaufland este responsabil de vanzari si achizitii, din functia de COO – atributii care se aseamana destul de mult cu ceea ce facea si la Kaufland. Totusi, pentru a se integra in echipa retelei de tip do-it-yourself (DIY), este “cantonat” deocamdata vreme de patru saptamani in Germania, unde face un training intensiv.
Un alt punct comun cu functia pe care a ocupat-o anterior este accentul pe viteza in extindere, pentru ca si Obi vrea sa deschida multe magazine in timp scurt – strategie pe care a aplicat-o si Kaufland, care are acum, la circa doi ani si jumatate de la lansare, nu mai putin de 32 de magazine.
Reteaua Obi are planificate pentru acest an doua-trei deschideri, “dar suntem pregatiti pentru cel putin zece noi magazine anul viitor”, declara pentru BUSINESS Magazin Dieter Messer, membru al board-ului Obi International, responsabil cu expansiunea.
Chiar daca la Kaufland era director general, iar pe cartea de vizita la Obi va scrie COO (italianul Romano Quinzi fiind managing director), Grieb declara ca acum il intereseaza mai putin titlul si crede ca “e mai important sa ai libertate de actiune”, acesta fiind si cauza principala a despartirii sale de Kaufland.
In cadrul Obi, “care e o organizatie mai descentralizata”, neamtul de 39 de ani spera sa-si poata manifesta mai liber spiritul intreprinzator, fata de Kaufland, unde “de multe ori deciziile au fost luate in Germania, chiar daca nu am fost de acord cu ele”.
Despartirea de Kaufland nu s-a petrecut insa in termeni neprietenosi, iar conditia esentiala pe care au pus-o fostii angajatori a fost clauza de non-combat, altfel spus sa nu intre intr-o organizatie concurenta, in domeniul alimentar. Poate asa a si fost exclusa o alta oferta pe care Grieb o avea pentru piata romaneasca, la o retea de cash & carry.
Pentru acordul asupra despartirii, negocierile au durat mai bine de noua luni, timp in care Grieb si-a incasat insa salariul negociat cu Kaufland, care se plasa, conform unor surse din piata, la circa 20.000 de euro lunar. Banii i-au oferit suficienta libertate, iar neamtul a cochetat in urma cu cateva luni chiar cu ideea de a-si dezvolta o afacere proprie in Romania – un restaurant la Bucuresti, impreuna cu un partener.
“Am renuntat insa, pentru ca investitia intr-un restaurant este destul de riscanta: azi poate sa fie in voga si peste sase luni nu-i mai trece nimeni pragul”, spune Grieb. A preferat in schimb sa investeasca, impreuna cu fratele sau, intr-un teren de 12.000 mp in sudul Germaniei, unde urmeaza sa dezvolte un proiect de retail, dar inca nu s-a hotarat ce anume.
Neincheierea socotelilor cu Kaufland a avut insa si parti mai putin roz, pentru ca fara sa fi terminat contractul cu ei nu putea accepta o alta oferta. Oricat de bune erau conditiile angajatorilor precedenti, oferta Obi a fost mai tentanta. De altfel, intr-un interviu recent acordat BUSINESS Magazin, seful Obi afirma ca “pentru ofertele salariale nu avem competitie pe piata romaneasca”.
Iar motivatia e simpla: intrarea Obi pe piata este deja tarzie si reteaua nu-si mai permite sa-si creasca oamenii in cadrul organizatiei proprii. Are de recuperat un decalaj imens fata de marii jucatori – ca internationalii Praktiker si Bricostore sau autohtonii Ambient si Dedeman -, iar de mare folos sunt oamenii deja scoliti in alte companii concurente.
Astfel ca Obi stimuleaza acum si mai mult cresterea salariilor din retail, care “s-au majorat constant in ultimii ani, ajungand sa se dubleze”, declara Alexandru Talmazan, managing partner al firmei de executive search Wrightson Romania. Astfel, spune el, in momentul de fata salariile pentru un director de retea nationala in acest segment variaza intre 10.000 si 30.000 de euro net lunar, “majoritatea directorilor fiind expatriati”.
Pentru nivelul imediat urmator, spune George Butunoiu, director general al GB Consulting, salariile nete variaza intre 6.000 si 10.000 de euro, plus prime pentru performante, masina si asigurari. In al treilea nivel de management, veniturile nete se plaseaza in intervalul a 3.000-5.000 de euro lunar.
Astfel, un director de magazin are un salariu anual de baza de 120.000 de lei (circa 32.500 de euro), iar pachetul total pentru acest post este de 143.500 de lei (aproape 39.000 de euro), din care bonusul variabil reprezinta 21,6%, declara Ioana Tot, human resources consultant la Consulteam, reprezentanta in Romania a grupului Mercer, companie ce realizeaza studii salariale.