BusinessMagazin

Tag: expat in romania

  • Cum i s-a părut România unui antreprenor străin când a venit acum 20 de ani să investească aici

    În 2004, când Alejandro Solano, executivul spaniol din fruntea HERCESA Imobiliara, a ajuns prima dată la Bucureşti, Lipscaniul arăta ca un câmp de luptă, iar România părea, la acea vreme, lipsită de ambiţii antreprenoriale şi de dorinţa de a schimba lucrurile în bine. Totuşi, el nu a fost descurajat. Ba din contră, povesteşte că totul părea învăluit într-un aer exotic. Cum priveşte lucrurile acum, după aproape două decenii distanţă, în care a învăţat limba română şi a învăţat să se împartă între „acasă” de aici şi „acasă” de peste hotare?

    Exista o mică diferenţă culturală, nu uriaşă, ci o mică diferenţă culturală între Europa de Est şi cea de Vest. Deci pentru mine totul era foarte exotic şi nou. Chiar îmi amintesc că am fost foarte fericit să fiu aici, să vizitez ţara şi apoi să învăţ cultura. Aşa că am fost foarte curios de la început legat de limbă, cultură, mâncare, istorie. Citisem şi o mulţime de cărţi”, rememorează Alejandro Solano vara lui 2004, când a ajuns pentru prima dată pe meleaguri româneşti. Dar, cu toate că a avut un şoc cultural de început, nu mai simte asta după atâţia ani. „Pentru mine, România este ca şi a doua mea ţară. Simt că am două naţionalităţi. Cred că de-a lungul anilor s-a schimbat foarte mult, evident. Doar cineva care a fost atât de mult timp aici poate percepe schimbările pentru că unele dintre ele sunt doar estetice, dar multe altele sunt şi culturale, şi cred că ţara şi-a schimbat puţin mentalitatea, parcă a câştigat mai multă încredere şi stimă de sine.”

    Dacă în 2004 România i-a lăsat impresia că nu era atât de avidă după dezvoltare, să încerce lucruri noi, nu avea acest spirit antreprenorial, spune că astăzi lucrurile stau total diferit şi „cred că asta a fost cea mai mare schimbare”. Acum, observă în oameni energia şi dorinţa de a face o ţară mai bună. „Şi apoi sunt lucrurile mici pe care le vezi. De exemplu, când am ajuns, în 2004, Lipscani era ca un câmp de luptă şi erau nenumărate magazine cu rochii. Acum e transformat. Este plin de comerţ şi culoare, baruri şi restaurante şi alte lucruri.” Infrastructura, subliniază el, e şi ea mai bună. „Cred că deşi o parte din infrastructură a fost dezvoltată cu întârzieri şi aşa mai departe, poţi vedea că este în curs de dezvoltare. Trenul de la aeroport la gară este doar un exemplu.” Ar mai schimba totuşi, câte ceva, de pildă industria serviciilor, care spune că ar trebui să fie mai orientată spre client.

     

    Vamaiot de ocazie

    Una dintre primele destinaţii pe care Solano a avut ocazia să le viziteze în România a fost Vama Veche, care „la rândul său a evoluat foarte mult” faţă de prima sa vizită, care s-a suprapus cu prima sosire în România. „Un prieten şi coleg mi-a spus că merge în Vamă şi m-a întrebat dacă vreau să îl însoţesc. Normal că am acceptat, pentru mine Marea Neagră era ultima frontieră. Mi s-a părut foarte exotic, am dormit cu cortul pe plajă. Plajele din Spania sunt plictisitoare acum.” Alt loc pe care îl consideră special la noi în ţară e în Munţii Apuseni, iar ca mâncăruri favorite, deşi dieta nu îi permite prea des, spune că îi plac sarmalele şi papanaşii. Pe români îi consideră foarte primitori. „Experienţa mea în România a fost o experienţă foarte bună datorită oamenilor pe care i-am găsit aici. Am prieteni foarte buni, prieteni români, care m-au susţinut încă de la început, când încercam să mă adaptez la ţară. M-au învăţat limba. M-au învăţat cultura. Mi-au arătat locurile. Asta cred că ar fi cea mai bună caracteristică (a ţării – n. red.).” Din Spania îi lipsesc mâncarea şi locurile preferate din oraşul natal, Madrid, şi care „au un loc special în  inima mea”, dar cel mai mult, momentele cu familia şi prietenii. Însă merge acasă lunar, iar ca expat, pe lângă beneficiile private, spune că un mare avantaj este acela de a învăţa cultura în fiecare. „Şi cred că acesta este cel mai mare beneficiu.”

     

    O industrie cu ecou

    Executivul susţine că, deşi în copilărie îşi dorea să ajungă fotbalist, odată ce a intrat în industria imobiliară, ce l-a determinat să rămână a fost faptul că eşti implicat în proiecte pe care le poţi vedea şi peste ani, e ca o moştenire. Îi place şi să vadă feţele oamenilor când cumpără o casă şi ei livrează acea casă. „Şi cred că sunt plini de bucurie. E foarte plăcut să le oferi oamenilor un produs care să le aducă atâta bucurie, e ceva foarte satisfăcător.” În România, Hercesa, care, potrivit informaţiilor publice disponibile, a înregistrat o cifră de afaceri de 65,7 milioane de lei anul trecut, a ajuns la peste 900 apartamente livrate în proiectul Vivenda Residencias. De asemenea, compania a reabilitat clădirea hotelului Cişmigiu şi a berăriei Gambrinus din Centrul Bucureştiului, două repere arhitectonice.

    Pentru Alejandro Solano, o zi de lucru include, uneori, întâlniri online, alteori întâlniri în centrul oraşului, dar şi momente când „trebuie să merg în Nord, să petrec mult timp în maşină, şi asta e ceva ce detest – traficul din Bucureşti”. Iar serile îi place să iasă la cină cu prietenii. În opinia lui, o calitate esenţială la un lider e inteligenţa emoţională, şi la angajaţii săi caută, în primul rând, onestitate, iar lucrul peste care nu ar trece este lipsa acesteia. O greşeală frecvent întâlnită consideră că poate fi aceea de a subestima oamenii. „Cred că întotdeauna trebuie să laşi oamenii să te surprindă.” Sfatul său pentru tineri este să aibă stimă de sine. „În sensul că ar trebui să le pese cu adevărat de ei înşişi. Şi să muncească la a fi mai buni, dar cred că poţi obţine asta doar având stimă de sine. Şi cred că asta te poate duce oriunde.” În plan personal, anul viitor îşi doreşte să îşi îmbunătăţească handicapul la golf şi să fie sănătos, dar şi să reia legăturile pierdute cu prietenii săi.   ■

     

     

    Carte de vizită Alejandro Solano

    1. Este licenţiat în managementul afacerilor în cadrul Universităţii Carlos al III-lea din Madrid şi are două diplome de master, una în multimedia, obţinută de la Teesside University, şi una în real estate, din partea Universităţii din Washington;

    2. Şi-a început cariera în echipa Hercesa, în 2004, şi a rămas în companie până în prezent;

    3. Când era copil voia să devină fotbalist, dar a ales să rămână în această industrie deoarece aici a găsit, prin primul loc de muncă, o oportunitate;

    4. Este pasionat de golf.

     

     

    „Welcome to the hotel Cişmigiu”


    Hercesa Imobiliara, compania condusă pe plan local de Alejandro Solano, este cea care în 2004 a cumpărat clădirea Hotelului Cişmigiu din Capitală şi, după ce a reabilitat-o, în urma unei investiţii de 15 milioane de euro, a redeschis unitatea în urmă cu un deceniu. Hotelul de patru stele este căutat în special de oamenii de afaceri, axându-se puternic pe turismul de business, cu 80% turişti străini. Anul acesta, unitatea a ajuns la un grad de ocupare similar cu cel atins în 2019 – de 70%, şi cu 60% mai mare decât anul trecut, când încă se resimţeau încă efectele pandemiei COVID, iar numărul mediu de înnoptări este de 1,5. Reprezentanţii unităţii estimează că vor încheia anul cu o cifră de afaceri de 1,45 mil. euro, în creştere cu 136% faţă de anul precedent, iar pentru 2023 preconizează un salt de 15%. Hotelul a fost deschis iniţial în urmă cu un secol, în 1912, şi are o capacitate de 60 apartamente, alături de şase săli de conferinţe, funcţionând cu circa 22 de angajaţi.

  • În amalgamul de roluri pe care le-a avut de-a lungul timpului, un francez a început să îşi construiască, în România, o nouă viaţă. Care este povestea lui şi de ce a ales să rămână aici?

    În amalgamul de roluri pe care le-a avut de-a lungul timpului, din 2014 Frédéric Lamy a început să construiască, în România, o ţară pe care o descrie ca agilă şi foarte diferită de cea natală, o nouă viaţă. Cum a fost aceasta până acum?

    „Primul meu contact cu România a avut loc în ianuarie 2012, cu ocazia unei întâlniri a echipei de CEO Leroy Merlin. La vremea aceea activam în Turcia şi ţin minte că prima impresie despre  România a fost că era o ţară cu o capitală mare, potenţial pe măsură, populată de oameni foarte calzi”, îşi aminteşte Frédéric Lamy. La zece ani distanţă au avut loc, cu siguranţă, foarte multe schimbări, iar ţara şi-a confirmat potenţialul de dezvoltare, „având în vedere creşterea economică uimitoare din ultimii opt ani”. Ocazia de a veni aici i-a fost oferită în 2014, la doi ani după prima vizită, şi îşi aminteşte că fost încântat să accepte această propunere. „A fost momentul în care mi-am spus: Leroy Merlin este deocamdată o companie mică pe piaţa locală, însă predecesorul meu a pus o bază bună, pe care pot dezvolta un business DIY de amploare.” Astăzi, acest business este „o companie de retail de bricolaj profitabilă, omnicanal”, cu 20 de magazine, 3.000 de angajaţi, 14 milioane de clienţi pe an, aproximativ 145 de milioane de produse vândute şi vânzări de 612 milioane de euro anul trecut, care în 2022 se estimează că vor creşte la  700 de milioane.

    Carieră-mozaic

    Executivul şi-a început cariera în 1994, ca auditor financiar la Arthur Andersen. Ulterior, s-a alăturat grupului Compaq IT, timp de doi ani, în calitate de controlor financiar pentru divizia Consumer PC. În 1999 a creat şi a lansat marca Dyson în Franţa, în calitate de director financiar, iar în 2001 a iniţiat un proces de Leverage Management Buy Out (LMBO) în cadrul unei companii franceze specializate în electrocasnice mici. Ulterior, s-a alăturat grupului internaţional britanic Kesa în calitate de director comercial european. În 2009, Lamy a venit în echipa grupului Leroy Merlin. După o perioadă de formare operaţională ca director de vânzări şi director de produs în Franţa, a fost numit director general al Leroy Merlin în Turcia, unde a rămas timp de trei ani. În 2014 a preluat conducerea operaţiunilor locale ale jucătorului şi a transformat complet compania datorită achiziţiei retailerului austriac Baumax. Frédéric Lamy este, de asemenea, consilier pentru comerţ exterior al autorităţilor franceze din România, membru al Consiliului de Administraţie şi trezorier al Camerei de Comerţ Franceze din România, profesor de afaceri internaţionale la ASE (Academia de Studii Economice, Bucureşti), iar în trecut a fost preşedintele Şcolii Franceze Anna de Noailles din Bucureşti timp de patru ani.

    Investiţie pentru escapade de weekend

    Dincolo de responsabilităţile pe care le are la cârma companiei, executivul spune că face tot posibilul să petreacă cât mai mult timp alături de familie, chiar dacă uneori nu este atât de simplu să facă asta. „Partenera mea are la rândul său o profesie foarte solicitantă şi este pasionată de ceea ce face, dar încercăm mereu să ne dedicăm timp împreună în afara Bucureştiului, în weekenduri, atunci când putem. Pe de altă parte, sunt şi tată, îmi iubesc enorm copiii. Unii dintre ei sunt deja studenţi, studiază departe de România, dar încerc să comunic zilnic cu ei. Copiii sunt centrul universului meu, iar pandemia a fost dură în acest sens, m-am simţit uşor rupt de ei. Dar iată că noile tehnologii ne-au ajutat să ne auzim în fiecare zi.” În bucătăria autohtonă îi plac foarte mult dulciurile tradiţionale, printre care papanaşii sau cozonacul pe care românii îl pregătesc în perioada Crăciunului. În ceea ce priveşte destinaţia preferată de weekend, aceasta este în Buşteni, la munte, unde a şi achiziţionat un mic loc pentru familia sa. „Când mă duc acolo, tot stresul acumulat în timpul săptămânii dispare!” Între România şi ţara natală, Franţa, observă multe diferenţe: „Relaţia cu familia este alta aici, iar capacitatea de estimare a timpului pentru acţiuni este total diferită. Noi, francezii, avem tendinţa de a gândi prea mult, în timp ce românii sunt cei mai pragmatici oameni de pe pământ. Admir foarte mult această calitate!” Despre români mai spune că sunt oameni familişti, direcţi, extrem de inteligenţi, sensibili – „uneori uşor susceptibili…”, cu o inimă foarte mare. „Iar personalitatea pe care o admir cel mai mult este Mihai Eminescu, pentru poeziile sale uimitoare.” De acasă îi lipsesc Oceanul Atlantic din sud-vestul Franţei, oraşul său natal, Saint Jean de Luz, „care este uimitor, tradiţional”, dar îi este dor, totodată, şi de mâncarea locală. „Încerc să mă duc acolo de cel puţin două ori pe an.” Când vine vorba despre ce ar îmbunătăţi în România, spune că ar fi un pic arogant din partea sa să se pronunţe, „având în vedere că sunt un oaspete în ţara voastră”. Însă, adaugă el, „probabil nu veţi fi surprinşi dacă voi indica nevoia unei infrastructuri globale în România. Visez la o autostradă între Ploieşti şi Braşov sau la un tren de mare viteză între Bucureşti şi Cluj Napoca”.

    Fiecare zi cu lecţia ei

    La birou, ne-a povestit că nicio zi nu seamănă cu alta: „Am un job foarte divers. Petrec timp atât la birou, alături de echipa mea, pentru a seta sau rezolva diverse situaţii de business, dar petrec şi mult timp în magazinele Leroy Merlin şi cele concurente, călătoresc în alte ţări pentru inspiraţie constantă când vine vorba de practici eficiente de afaceri. Cel mai important lucru pentru mine este că nu am nicio zi în care să nu învăţ ceva nou, fiind în contact permanent cu echipele mele sau cu terţi”. Executivul este de părere că pentru a fi un bun lider, trebuie să fii empatic, chiar dacă nu este atât de simplu să o faci în fiecare zi. Consideră, de asemenea, că şi calităţile care ţin de viziune sau de strategie sunt importante, dar nu sunt baza. „Mai mult decât atât, trebuie să reacţionezi în cel mai onest şi uman mod cu putinţă în orice situaţie, aşa reuşeşti să creezi un impact real şi sincer.” Privind retrospectiv la întregul său parcurs profesional, spune că cele mai mari greşeli pe care le-a făcut în carieră au fost legate, în mare parte, de un soi de nerăbdare sau poate de incapacitatea de a-i asculta pe ceilalţi. „De câţiva ani încerc să corectez acest lucru. Am tendinţa de a fi pasionat şi entuziast şi ştiu că acest lucru poate fi obositor pentru ceilalţi, chiar şi pentru familia mea.” În ceea ce priveşte calităţile pe care le caută la angajaţii din echipă, acestea spune că sunt simple: „Oamenii trebuie să fie curioşi, sensibili şi dornici să înveţe. Nu sunt atât de ataşat de competenţele de afaceri, pe care le poţi dobândi în timp”. Iar legat de greşeli, este de părere că oamenii au dreptul să le facă. „Singurele pe care nu le tolerez sunt minciuna şi lipsa de respect sau de onestitate.”

    Încheie cu un sfat pentru tineri: „Keep being opened and agile! (Continuaţi să fiţi deschişi şi agili!).   

    CV de cavaler – în business

    Frédéric Lamy, CEO, Leroy Merlin România

    1. S-a născut în oraşul francez Saint Jean de Luz, are 51 de ani şi este tată a patru copii;

    2. A absolvit EM Lyon Business School, ESSEC Business School şi Harvard Business School;

    3. Şi-a construit cariera într-o multitudine de companii, pe mai multe pieţe şi în diverse roluri de  top management şi nu numai, începând cu Arthur Andersen, compania în care a debutat parcursul său profesional, şi continuând cu Compaq, Dyson – el fiind cel care a lansat marca în Franţa, Kesa şi, din 2009, Leroy Merlin;

    4. Împleteşte activitatea de business cu cea academică, ca profesor de afaceri internaţionale la ASE, dar şi cu o serie de responsabilităţi în cadrul Camerei de Comerţ Franceză din Bucureşti;

    5. De asemenea, este Cavaler al Ordinului francez Palmes Academiques (ordin francez acordat de Republica Franceză), şi a primit în 2021 o medalie de onoare din partea Ministerului Sănătăţii din România pentru construcţia unui spital pentru tratarea COVID-19;

    6. Este pasionat de sport, mai ales de tenis, îi place să călătorească în toată lumea şi să gătească, dar se declară, totodată, un cititor avid de eseuri şi romane geopolitice, o carte pe care o recomandă fiind „Etapele gândirii sociologice”,  a autorului francez Raymond Aron.

  • Expat în România. De la expat la cetăţean cu acte-n regulă

    În toamna anului 1999 a acceptat o ofertă de muncă în sectorul bancar local, iar după primii 15 ani petrecuţi în România, Utku Ogrendil, aflat în prezent la cârma operaţiunilor locale ale operatorului de plăţi în numerar şi încărcare electronică PayPoint, a devenit cetăţean român. Azi, după 23 de ani petrecuţi pe meleaguri autohtone, executivul se declară încă îndrăgostit de România.

    Am ajuns în România în septembrie 1999. Venisem în ţară să lucrez în domeniul financiar, la o bancă. Mi s-a părut o provocare interesantă, având în vedere că sectorul bancar privat era încă la început şi avea mult potenţial de dezvoltare”, a povestit Utku Ogrendil, CEO al PayPoint România, care a înregistrat 12 miliarde de tranzacţii în perioada august 2021 – august 2022, cu o valoare lunară medie de 1,2 miliarde de lei. El a preluat funcţia de CEO al PayPoint în vara anului trecut. Încă din prima zi petrecută aici, Utku Ogrendil s-a simţit ca acasă, chiar dacă se afla pe un teritoriu necunoscut. De departe, cel mai mult i-au plăcut deschiderea şi căldura oamenilor cu care a interacţionat. „De atunci, multe lucruri s-au schimbat şi putem vedea evoluţia României în multe sectoare, cum sunt cel financiar sau sectorul IT, dar mă bucur să văd că oamenii au rămas la fel de primitori şi deschişi. Cred că acest lucru este extrem de important atât în business, cât şi pe plan personal. Mi-a plăcut aici atât de mult, încât de 15 ani sunt cetăţean român şi iubesc România.” Utku Ogrendil este de loc din Turcia, o ţară balcanică foarte asemănătoare cu România din multe puncte de vedere. De asemenea, executivul spune despre România că este o ţară de o frumuseţe aparte şi foarte variată din perspectiva peisajelor şi locurilor unde poţi merge să te relaxezi, să te plimbi şi să descoperi ceva nou, iar în ceea ce priveşte preparatele preferate, de pe pe lista lui nu lipsesc ciolanul şi cozonacul. „Ca destinaţii de vacanţă, nu pot să aleg un singur loc. Am tot vizitat România în anii aceştia, de când sunt aici, şi pot spune că mai am încă multe de văzut. Sunt şi foarte multe exemple de preparate delicioase din bucătăria românească pe care le servesc cu plăcere.” Întrebat ce ar „perfecţiona”, CEO-ul PayPoint România a răspuns că „poate s-ar putea îmbunătăţi viteza cu care se întâmplă lucrurile, pentru că văd un potenţial uriaş din multe puncte de vedere, de care însă poate nu profităm din plin”. De asemenea, consideră că ar fi de dorit ca jucătorii de pe piaţa financiară să fie mai uniţi, să comunice mai mult între ei şi să se ajute reciproc pentru ca industria să crească şi să fie în beneficiul oamenilor.

    Carte de vizită

    Utku Ogrendil, CEO al PayPoint România

    1. A absolvit Management şi Finanţe la University of Hartford, în SUA;

    2. Are o experienţă de 23 de ani în industria financiar – bancară, în poziţii de vicepreşedinte, director general adjunct şi CEO;

    3. În iunie 2021 a intrat în echipa PayPoint România, când a preluat funcţia de CEO al operatorului de plăţi în numerar şi încărcare electronică;

    4. Primul său vis a fost să devină veterinar;

    5. Este pasionat de sport şi de grădinărit.

    Copilărind printre cifre

    Utku Ogrendil a terminat Management şi Finanţe la University of Hartford, în 1997, iar în toamna anul 1999 a ajuns în Bucureşti, pentru a-şi începe cariera în industria bancară. În cei 23 de ani de carieră, executivul a deţinut diverse funcţii în mai multe companii active în domeniul bancar – începând de la funcţia de deputy director corporate banking, continuând cu roluri de vicepreşedinte sau director general adjunct şi finalizând cu preluarea poziţiei de CEO, pe care o deţine în prezent în cadrul PayPoint România. „Sunt fiu de bancher, asta am văzut şi auzit toată copilăria mea în casă. Termenii financiari mi-au fost familiari încă de când eram mic, n-aveam cum să nu intru şi eu în domeniul financiar”, a povestit reprezentantul PayPoint România, care în schimb, în copilărie, visa să devină veterinar. În prima parte a zilei, Utku Ogrendil spune că încearcă să fie prezent cât de mult poate la birou pentru a rezolva treburile interne şi pentru a fi lângă colegi, în mijlocul acţiunii. „De obicei, întâlnirile mi le programez după-amiază.”

     

    Răbdare, ambiţie, responsabilitate şi adaptabilitate

    Când vine vorba de lecţii şi sfaturi de leadership, şeful PayPoint România e de părere că un lider bun trebuie să fie deschis, să fie prezent şi să asculte pe toată lumea, iar un angajat bun trebuie să fie ambiţios şi dedicat muncii sale. „Cred că am făcut multe greşeli, încă mai fac şi mai cred că e normal să greşeşti. Cum e vorba românească: numai cine nu munceşte, nu greşeşte. Din greşeli înveţi, aşa vezi care sunt consecinţele neatenţiei şi deciziilor luate pripit. Un sfat bun pe care mi l-aş oferi la începutul propriei cariere ar fi: Ai răbdare, Utku!” De asemenea, executivul este de părere că un tânăr care se află la începutul carierei trebuie să aibă multă ambiţie, iar înainte de a face bani şi de a ajunge într-o poziţie înaltă în carieră, trebuie să fie dispus să muncească mult şi să înveţe să se adapteze la noile cerinţe şi să se descurce în orice situaţie dificilă care ar putea apărea. Iar dacă ar fi să rezume într-un cuvânt întregul său parcurs profesional, „acel cuvânt ar fi responsabilitate”.

     

    Anii pandemici, un exerciţiu de adaptare

    Pentru Utku Ogrendil anii de pandemie au fost ani de reflecţie, în care şi-a analizat parcursul profesional şi a rememorat realizările pe care le-am avut în diferite echipe din care a făcut parte. „În plus, ultimii doi ani au fost, ca pentru toată lumea, un amplu exerciţiu de adaptare. Ne-am adaptat la noile reguli şi ne-am adaptat stilul de viaţă. În acelaşi timp, am conştientizat importanţa relaţiilor sociale care au fost bulversate în totalitate de pandemie. Avem nevoie de socializare, iar ultimii doi ani ne-au demonstrat şi cât de mult. Ca rezoluţie profesională pentru anul acesta, îmi doresc ca PayPoint să mai urce nişte trepte şi să se dezvolte frumos”, a spus executivul. El consideră că, deşi a fost şi este o perioadă cu multiple provocări pe plan economic, 2022 a venit totuşi cu o serie de oportunităţi generate de relaxarea restricţiilor din timpul pandemiei. „În acelaşi timp, în aceşti doi ani, am observat un apetit crescut pentru servicii digitale, cum ar fi cumpărăturile online sau social media. Prin urmare, provocarea a venit chiar din această nevoie de a accelera procesul de digitalizare al companiei, în timp ce ne adaptăm la noul context social-economic. Chiar dacă suntem, în prezent, principalul operator de plăţi în numerar şi încărcare electronică din România, ne aflăm în continuare într-un proces de creştere, învăţare şi dezvoltare, atât în zona digitală, cât şi în ceea ce priveşte consolidarea poziţiei noastre pe piaţă, prin extinderea reţelei naţionale de parteneri şi investiţii în infrastructură şi tehnologie.” În urma tendinţei de digitalizare a serviciilor, pe parcursul anului în curs, PayPoint România a adăugat peste zece servicii noi disponibile în locaţiile PayPoint, printre care achiziţia voucherelor electronice pentru diverse servicii, produse de tip e-money pentru cumpărături online sau produse loteristice. De altfel, aplicaţia mobilă PayPoint, care le permite clienţilor să plătească direct de pe telefon facturile la utilităţi – precum apă, gaze sau electricitate – să-şi reîncarce creditul pentru cartelele prepay sau să efectueze alte tranzacţii online, a ajuns să opereze, în medie, 10 milioane de tranzacţii lunar, iar aproximativ 5 milioane de clienţi unici au făcut tranzacţii prin terminalele PayPoint – pentru încasare facturi, reîncărcare electronică şi altele – în primele nouă luni ale anului 2022. „PayPoint a atins un nivel de maturitate în privinţa volumelor tranzacţionate, care au rămas relativ constante în perioada 2020 – 2021, iar anul acesta ne aşteptăm la aceeaşi tendinţă. Spre exemplu, am avut în jur de 12 miliarde de tranzacţii în perioada august 2021 – august 2022, iar valoarea lunară a tranzacţiilor operate a fost, în medie, de 1,2 miliarde de lei pe lună, iar până la finalul anului 2022 estimăm că tendinţa se va menţine.” De asemenea, jucătorul este activ, în prezent, în circa 20.000 de puncte de vânzare pe tot teritoriul României. În iulie 2021, PayPoint România deţinea peste 19.000 de terminale de plată. Cele mai folosite servicii de pe terminalele companiei sunt plata facturilor şi încărcările electronice, iar valoarea medie a unei plăţi operate a rămas în jurul sumei de 100 de lei. „Acestea pot fi folosite ca POS pentru plata cu cardul a cumpărăturilor din magazin, dar şi pentru plata cu numerar a serviciilor PayPoint disponibile, precum plata facturilor, reîncărcări electronice sau achiziţia de vouchere electronice“, a spus Utku Ogrendil.   

    El a explicat că anul financiar al PayPoint România începe în luna aprilie şi se finalizează în luna martie a anului următor, adăugând că până acum datele financiare ale companiei se prezintă conform aşteptărilor. „În acest an financiar suntem aproape de a atinge bugetul stabilit. Avem mai multe proiecte în derulare pe care le vom anunţa în curând. Printre obiectivele noastre se numără creşterea numărului de parteneri PayPoint, iar în următorii ani intenţionăm să creştem prin diversificarea portofoliului de servicii oferite, ceea ce sperăm să genereze un impact pozitiv asupra volumelor tranzacţionate.” Despre impactul crizei geopolitice actuale asupra businessului pe care îl conduce, CEO-ul PayPoint România spune că se reflectă asupra creşterii valorii facturilor la utilităţi, din care derivă un risc de colectare a banilor de la comercianţi, ceea ce poate avea efecte negative la scară largă dacă situaţia va continua la fel. „Iar dacă se va menţine acest ritm, este foarte probabilă intrarea într-o lungă perioadă de recesiune care, inevitabil, va afecta toate industriile.”

  • Cum se simte în ţara noastră unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri străini şi ce părere are el despre angajaţii români şi despre România

    Pentru Javier Garcia del Valle, CEO şi, de un an, şi proprietar al agenţiei de turism Happy Tour, România a devenit, în 2008, al doilea loc căruia îi spune „acasă”. Deşi îi lipsesc tapasurile spaniole savurate alături de prietenii din ţara natală pe malul mării, nici experienţele din România nu se lasă mai prejos, oferindu-i doze memorabile de adrenalină când străbate Transfăgărăşanul şi Transalpina pe motocicletă. Cât de provocatoare a fost plecarea în „cealaltă parte a continentului” şi cum se vede, prin ochii săi, evoluţia pieţei locale în ultimul deceniu şi jumătate?

    „Primul meu contact cu România a fost în 2007, când GED mi-a propus să intru în boardul Happy Tour. Da, auzisem de România, dar nu fusesem niciodată, iar poveştile pe care le auzisem nu erau cele mai frumoase. Însă odată ajuns aici, mi-am schimbat opinia total”, spune Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar al agenţiei de turism Happy Tour, un business prezent în România, Bulgaria şi Turcia, ţări în care operează cu echipă de circa 80 de angajaţi şi vânzări de aproximativ 18 milioane de euro, estimările pentru acest an vizând o dublare, ba chiar şi mai mult. Executivul a preluat anul trecut compania de la GED Capital.

    Aici a ajuns să se simtă ca acasă – termenul cu care şi descrie România într-un cuvânt, spunând, de asemenea, că este o ţară extraodinară, care are atât de multe lucruri de oferit, de la natură şi locurile unice de pe aceste meleaguri, la oamenii „frumoşi”. „Îmi plac foarte mult românii, sunt nişte oameni ospitalieri, vorbesc engleza, sunt similari nouă, spaniolilor, sunt deschişi şi nu te fac să te simţi ca un străin. Din punct de vedere profesional, sunt muncitori, excelează în anumite domenii şi sunt profesionişti.” Când i-a fost propus rolul actual, povesteşte că primul său gând a fost că este o provocare să meargă în Europa de Est. „Pentru mine, ca spaniol, România este poziţionată la capătul celălalt al continentului şi reprezenta o mutare în partea cealaltă a Europei. Dar cum nu am refuzat niciodată o provocare, nu mi-a trebuit mult să o accept. Am primit propunerea la finalul lui decembrie (2007 – n. red.) şi pe 1 februarie, anul care urma, m-am relocat în România.”

    „Un business, oricare ar fi acela, va avea momente de răscruce şi, dacă la primul impediment renunţi, dacă te împotmoleşti la primul hop, nu ai cum să mergi mai departe, să creşti, să te dezvolţi. Şi hopuri vor fi multiple. Dacă ne raportăm la industria noastră, turismul, doar în ultimul an am avut pandemie, război, Blue Air, zboruri anulate, overbooking. Dacă nu perseverăm, nu reuşim să le depăşim şi să mergem mai departe, businessul nu va fi pe drumul cel bun.”

     Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar, Happy Tour

    Cu bune şi cu rele. În opinia lui, în ultimii 15 ani România s-a dezvoltat foarte mult din toate punctele de vedere, inclusiv pe partea de infrastructură rutieră, „de care ne plângem cu toţii şi care încă are nevoie de dezvoltare”. Bucureştiul, spune executivul, este foarte cosmopolit comparativ cu 2007 şi poate fi comparat cu orice altă capitală europeană. „Spre deosebire de ce era în 2007, acum a devenit un hub regional de business. Mai toate multinaţionalele sunt prezente în România. Iar engleza nu a fost niciodată o problemă, lucru care a ajutat comunitatea de expaţi.” Este însă de părere că sunt în continuare multe lucruri de îmbunătăţit în România, ca, de altfel, în orice altă ţară. Aici consideră că e nevoie, cu certitudine, de un mai bun trafic management şi mai multe drumuri. „Infrastructura rutieră este o problemă vizibilă şi care, cumva, ţine în loc şi dezvoltarea ţării. De asemenea, stabilitatea şi credibilitatea în mediul politic şi de business este ceva la care orice ţară trebuie să fie atentă. Aş mai adăuga şi o supraveghere mai atentă a companiilor care nu respectă legea.”

    Între Spania şi România spune că sunt multe diferenţe, „de la felul în care acţionăm în business, până la felul în care manageriem businessul”. Cea mai mare provocare pe care o vede în România sunt taxele pe angajaţi, mari comparativ cu Spania, şi faptul că există companii care sunt „inventive” pentru a scăpa de ele. Despre beneficiile pe care le ai ca expat, el subliniază că fiecare contract pentru fiecare expat e diferit, dar lucrurile de bază spune că sunt similare pentru toţi, însă „fiecare îşi negociază contractele. Unele oferă chiria, altele plătesc pentru educaţia copiilor, altele oferă un buget de călătorie şi tot aşa. Beneficiile sunt diferite”.

    Carte de vizită Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar, Happy Tour

    1. Are o experienţă internaţională de peste trei decenii în industria turismului, în poziţii de top management, formată pe pieţe din SUA, Europa şi China;

    2. Din 2008 face parte din echipa Happy Tour, companie al cărei proprietar a devenit în urmă cu un an;

    3. Primul său vis a fost să îşi construiască o carieră în aviaţia militară;

    4. A studiat economia, dar pentru că nu i-a plăcut suficient, a renunţat la cursuri şi s-a înscris la o altă facultate, specializându-se pe managementul ospitalităţii;

    5. Este pasionat de sport, în special golf şi motociclism.

    Printre lucrurile din ţara natală cărora le duce dorul spune că iarna îi lipsesc familia şi prietenii, aperitivele de la unu după-amiaza – bere cu tapas, servite alături de prieteni, privind marea, dar şi clima din Spania. „M-am obişnuit, dar uneori când este foarte frig, aşa tare aş vrea să fug la căldură!” Un alt lucru care îi lipseşte este să trăiască şi să petreacă mult timp afară. Acum însă reuşeşte să ajungă acasă mai des decât în pandemie. „În trecut mergeam de cel puţin 4-5 ori pe an, în pandemie am mers de vreo două ori, dar anul acesta pare că lucrurile se aşează şi pot ajunge acasă mai des.” Aici, mâncarea sa preferată este ciolanul de porc şi zacusca, iar ca destinaţie de vacanţă îi place foarte mult Transilvania şi Delta Dunării şi, când prinde ocazia, străbate ţara pe două roţi. „Am motocicletă şi ador să merg pe Transfăgărăşan sau Transalpina.” Despre personalităţile româneşti pe care le admiră cel mai mult, spune că îi este foarte greu să nominalizeze doar o singură persoană. „Sunt sportivi care excelează şi sunt de admirat, precum Nadia Comăneci, Năstase, Halep, Virgil Stănescu, Hagi, mari compozitori precum Enescu, scriitori mari, Eminescu, Cioran şi alte personalităţi precum Henri Coandă, aproape de domeniul meu de activitate, şi mulţi alţii. În zona de business, i-am urmărit şi îi admir pe fraţii Pavăl.”

     

    Tot răul spre bine. Deşi a reuşit să îşi construiască un parcurs de succes în turism, primul vis al lui del Valle, încă din copilărie, a fost să aibă o carieră aviatică. S-a înscris ca voluntar în Forţele Aeriene Spaniole, „pentru că, dacă veneai din interior, aveai nişte avantaje în momentul în care te înscriai la Academia Militară”, însă când a venit vremea înscrierilor, câteva puncte în minus l-au trecut pe lista de respinşi. A aplicat apoi către Academia de Forţe Aeriene, dar din cauza unei probleme de sănătate, nu a fost admis nici acolo. A urmat apoi un program susţinut de operatorul aerian naţional al Spaniei, Iberia, pentru a deveni pilot însă, cu toate că fusese selectat, momentul a coincis cu o grevă în urma căreia s-au oferit mai puţine posturi, aşa că nu a mai avut ocazia să obţină un job. „Pentru acest motiv, m-am gândit că Dumnezeu nu vrea ca eu să fiu la manşa avionului, aşa că am decis să mă reorientez. Cum tatăl meu avea o agenţie de turism, m-am orientat către turism, şi astfel am ajuns aici. Am studiat economia, dar nu mi-am terminat studiile, pentru că nu mi-a plăcut. Am renunţat la această facultate şi m-am orientat către managementul ospitalităţii, facultate pe care am terminat-o şi iată-mă aici.” La capitolul work-life balance, executivul spune că ţine tare mult să păstreze balanţa viaţă personală – viaţă profesională, deşi recunoaşte că au  fost momente în care a fost greu şi balanţa s-a înclinat către viaţa profesională, dar în acelaşi timp, pandemia, în felul ei, „ne-a făcut pe toţi să privim către viaţa personală.” În timpul liber petrece mult timp cu familia, prietenii, îi place să joace golf şi alocă timp acestei pasiuni. Ziua sa începe dimineaţa devreme, şi de cele mai multe ori alege să facă sport înainte de a pleca spre birou, unde, în majoritatea cazurilor, are agenda plină, fie cu call-uri, fie cu meetinguri în afara biroului.  „Rar se întâmplă să plec de la birou mai devreme de 18:30-19:00, şi atunci când o fac, merg către un eveniment.”

    „Pentru mine, ca spaniol, România este poziţionată la capătul celălalt al continentului şi reprezenta o mutare în partea cealaltă a Europei. Dar cum nu am refuzat niciodată o provocare, nu mi-a trebuit mult să o accept.”

     Javier Garcia del Valle, CEO şi proprietar, Happy Tour

    Perseverenţa, esenţa leadershipului? În opinia lui Javier Garcia del Valle, o trăsătură esenţială pentru un lider este perseverenţa. „Un business, oricare ar fi acela, va avea momente de răscruce şi dacă la primul impediment renunţi, dacă te împotmoleşti la primul hop, nu ai cum să mergi mai departe, să creşti, să te dezvolţi. Şi hopuri vor fi multiple. Dacă ne raportăm la industria noastră, turismul, doar în ultimul an am avut pandemie, război, Blue Air, zboruri anulate, overbooking. Dacă nu perseverăm, nu reuşim să le depăşim şi să mergem mai departe, businessul nu va fi pe drumul cel bun. Şi acesta este doar un exemplu. În istoria unei companii, momentele tensionate vor fi multe. Nu există altfel.” Deşi nu pretinde că a avut o carieră fără cusur, Garcia e de părere că a greşi e omeneşte şi că problema nu e să faci o greşeală, ci să o faci şi să nu o corectezi, să nu înveţi din ea. „Eu continui să învăţ din greşelile mele.” La angajaţii din echipă caută, în primul rând, onestitatea, „crucială” în ceea ce-l priveşte. „Apoi, în funcţie de poziţia pe care au, sunt calităţi relaţionate postului – munca în echipă, angajament, etică etc. Nu voi tolera miniciunile şi tot ce ţine de asta.” Tinerilor aflaţi la începutul carierei le recomandă două lucruri. „Primul lucru este să fii cu ochii în patru, să te trezeşti dacă vrei să-ţi vezi visul cu ochii (M.J. Powell). Şi al doilea este ca atunci când vrei să faci un lucru, să-l priveşti din toate unghiurile.” În încheiere recomandă şi o carte, pe care a citit-o recent: The Ride of Lifetime, de Robert Iger (fost CEO al Walt Disney).   

  • Johan Gabriels: „Cred că e mai uşor să găseşti oameni motivaţi în România, decât în Europa de Vest. În Vest suntem răsfăţaţi – nu mai suntem obişnuiţi să suferim. Totul este acolo, la îndemână.”

    Johan Gabriels a ajuns în România pentru prima dată în 2009, în plină criză, iar de atunci, şi-a petrecut majoritatea vieţii aici. Executivul, care coordonează strategia de expansiune a fintechului B2B belgiano-francez iBanFirst  în regiunea Europei de Sud – Est, a găsit aici una dintre principalele calităţi pe care le apreciază atât la un coleg, cât şi la el însuşi: Motivaţia. Despre aceasta vorbeşte deseori şi în boardurile străine, indiferent de compania pentru care lucrează.

    Johan Gabriels mărturiseşte că atunci când era student, nu prea ştia ce voia să facă şi, deşi aspira spre o carieră în zona artistică – precum ar fi arhitectura, domeniul artelor – acela nu avea să fie parcursul urmat. A mers înspre universitatea spre care s-au îndreptat şi prietenii săi de la acea vreme şi a studiat ingineria comercială, o combinaţie între economie şi inginerie. Primul job l-a obţinut chiar înainte să termine facultatea, în ultimul an, motiv pentru care spune că soarta i-a surâs încă de la începutul carierei: „Am fost mereu un tip norocos – cred. În ultimul an de facultate, veniseră companii care voiau să testeze studenţii pentru a le oferi un job – aşadar am primit un job la Arthur Andersen, în consultanţă  (companie care a devenit Accenture între timp n.red.)”.

    Consultanţa părea o mişcare bună, în condiţiile în care nu ştia în ce direcţie să o apuce, aşa că a rămas acolo vreme de aproape patru ani, când următoarea oportunitate a venit către el: a primit o ofertă de la Mars, unul dintre clienţii săi de atunci. Era un job în finanţe, de una a evoluat apoi înspre unul de marketing, în zona de hrană pentru animale). Tot acolo a venit şi prima oportunitate de a schimba geografia unde lucra – iar primul pas peste graniţe a fost unul cât se poate de îndrăzneţ: „În 1992 am devenit vicepreşedinte în Rusia (eram însă la acel moment doi oameni în companie, preşedintele şi cu mine).

    Am construit o echipă frumoasă acolo, iar în 1993, odată cu naşterea primului meu fiu, am decis să mă mut în Franţa, la Strasbourg. Rusia era sălbatică atunci”. Următoarea schimbare a venit odată cu numirea în primul său rol de CEO – pentru brandul de sucuri Tropicana din portofoliul PepsiCo – funcţie ce implica responsabilităţi în Franţa, Italia, Spania şi în regiunea Benelux. „Apoi, cred că am avut o criză a vârstei de mijloc timpurie – am vrut să schimb industria – m-am îndreptat spre o companie numită Capital One din Regatul Unit. Iniţial, credeam că este vorba despre o staţie radio, dar s-a dovedit a fi o instituţie financiară care se ocupa de carduri de credit în Statele Unite”, îşi aminteşte Gabriels, glumind.

    Capital One era pe atunci o companie foarte dinamică – pe care o numeşte drept „prima companie de fintech, dinainte ca lumea fintechurilor să existe”. Erau foarte disruptivi în bankingul de pe atunci şi, de altfel, aşa se şi promovau: „Nu suntem o bancă”. „Cumva, asta m-a atras – ne-am mutat în Statele Unite – în Washington şi Richmond – compania a început cu 10.000 de carduri, făceau doar asta la vremea aceea – apoi au devenit o bancă. S-ar putea să vedeţi un trend similar în lumea fintechurilor de astăzi – istoria pare să se repete”.

    După Capital One, care este acum a treia cea mai mare bancă de retail din Statele Unite, s-a mutat în subsidiara companiei din Regatul Unit. Următorul pas a fost cel care l-a adus mai aproape de România: în 2007, în perioada în care Royal Bank of Scotland, împreună cu Fortis Bank şi Santander au devenit ABN Amro, a luat parte la integrare şi a devenit responsabil de câteva ţări în acest proces. „Sunt multe lucruri pe care le poţi spune despre mine – dar nu sunt o persoană care să lucreze din birou. Când am venit în România, m-am simţit bine, aşa că m-am înscris în rolul de candidat pentru funcţia de CEO al ABN Amro, în toamna anului 2009. 

    Din acel moment, majoritatea vieţii mi-am petrecut-o în România.” A fost mai întâi la ABN Amro, care s-a rebranduit ulterior în RBS, apoi, după mandatul său de acolo, a avut oportunitatea să devină CEO al unei bănci româneşti – Banca Comercială Carpatica, care este acum Patria Bank. În 2016 s-a orientat înspre zona de Fintech, pentru a pune bazele MoneyCorp România, apoi Ebury, în 2018, cu care a deschis mai multe ţări din regiune, iar acum, de mai bine de un an, este la iBanFirst, responsabil de noile pieţe: „Ghiciţi de unde am început din nou? Din România”.

    „Cred că e mai uşor să găseşti oameni motivaţi în România, decât în Europa de Vest. În Vest suntem răsfăţaţi – nu mai suntem obişnuiţi să suferim. Totul este acolo, la îndemână.”

    Johan Gabriels

    Dincolo de orice criză sunt oamenii

    A aterizat aici în plină criză… în 2009, dar după cum spune chiar el: „Mereu există câte o criză, dar ce contează pentru mine şi spun asta şi uitându-mă retrospectiv la cariera mea, sunt oamenii. Am întâlnit oameni minunaţi imediat ce am ajuns aici, iar prima impresie a ţinut mai mult de deschiderea pe care am găsit-o – nu am simţit niciun fel de negativitate”. Nu ştie nici acum dacă felul în care a fost primit ţine de şansa sa sau de o poziţionare a noastră, ca naţiune, faţă de vestici. „Românii se uită câteodată în sus prea mult la vest-europeni, dacă te duci în Ungaria, Germania, Franţa, clar nu este cazul să găseşti o astfel de atitudine.

    Poate să fi fost asta ceea ce am găsit aici sau poate am fost norocos să dau de oamenii potriviţi, de conexiunile potrivite.” A fost totuşi o perioadă dificilă la acel moment, pe care crede că a reuşit să o gestioneze mai bine. „Fuziunea Royal Bank of Scotland, Fortis, ABN Amro – nu a mers bine – Fortis nu mai există, Santandero a făcut o mişcare bună şi a ieşit rapid din ecuaţie, RBS a fost salvată de plătitorii de taxe britanici şi a trebuit să vândă majoritatea unităţilor. De aceea, astăzi nu există un ABN Amro în România, a fost un moment dificil.”

    La momentul în care venise în România, proaspăt numit CEO, a primit vestea din Scoţia că banca era „non-core” pentru ei. „Dacă lucrai în România pentru acea bancă – ce era una dintre cele mai bune bănci din România din punctul meu de vedere şi primeai mesajul că „eşti non-core”, adică „nu eşti important”, acela nu este un mesaj bun. Am vrut să îi ajut în schimbarea acestui mesaj şi cred că ne-am descurcat bine – îmi aduc aminte de prima întâlnire de la acea vreme, după care ajunsesem la sloganul <<Non core este core pentru noi>>.”  Apoi, părţi din bancă au fost vândute către Citi, altele către Unicredit, dar, după ani, chiar şi în acele condiţii, spune că: „Am reuşit să construim o relaţie bună cu oamenii, ne putem uita în ochii oricui a lucrat pentru bancă la acea vreme, chiar şi după această poveste, am vrut să stau în România”.

    Imaginea aeroportului Otopeni i-a rămas în minte şi „Nu este cel mai frumos loc” – aşa că alegerea de a rămâne aici, pare chiar iraţională – „Atunci când aterizez pe Otopeni, se simte totuşi ca a doua casă pentru mine. Cred că este greu de descris de ce este aşa – că e vorba despre felul meu de a fi, despre modul în care observ locurile. Unii oameni urăsc să fie într-un zbor Ryanair dinspre Bruxelles spre Bucureşti, în aglomeraţie – mie mi se pare amuzant, observ atitudinile şi felul în care oamenii se comportă. Este principiul: vezi paharul pe jumătate plin sau gol”. A găsit aici oameni extraordinari încă de la început, lucru care s-a păstrat pe tot parcursul carierei de altfel – acum, la iBanFirst, lucrează mai ales cu tineri ce avansează rapid în roluri de senior. Se consideră pentru ei un mentor sau chiar un „părinte în business” , îi place să dea mai departe din cunoştinţele pe care le-a dobândit. 

    Apoi, îi place, de asemenea, să reprezinte România în şedinţele de board ale acestor companii – indiferent de compania pentru care lucrează. „Dacă eşti cineva din board în Franţa sau în Regatul Unit, te uiţi la România diferit – fiind din Europa de Vest, eu consider că am avut un avantaj în a promova România – este mai uşor pentru mine să o fac decât chiar un român. Este puţin nedrept, înţeleg asta, dar de aceea încerc să compensez – în ceea ce priveşte Fintech-urile, acestea se dezvoltă bine aici, la iBan, au avut o evoluţie bună şi vor să se extindă şi mai mult în această regiune, în Europa de Est.”

    Cum suntem văzuţi, mai exact, de executivii din boardurile străine? „Nu este vorba despre o imagine rea, ci despre faptul că este o imagine necunoscută. Sunt surprins să văd câţi oameni invit în România, care au 40, 50 de ani şi pentru care este prima vizită aici. Şi da, există o anumită percepţie. Există percepţia unei diaspora răspândite, dar asta ţine mai mult de necunoscut totuşi. Dacă nu ai fost niciodată în ţară şi auzi ştirile, acestea se concentrează mereu pe aspectele negative, nu pe cele pozitive.” Aşadar, crede că felul în care este văzută România ţine mai degrabă de percepţie – odată ce au fost aici, vesticii se îndrăgostesc de ţară. „Am organizat aici un summit de business, a fost un mare succes – au spus că nu pot face asta în ţările lor; altă dată spun lucruri de-a dreptul amuzante – cum ar fi că nu ştiu că avem electricitate în maşini. E o chestiune care ţine însă mai mult de necunoaştere decât de aspectul negativ, care poate fi deturnat rapid prin dovezi precum un business de succes şi prin competenţa oamenilor de aici.”

    „Nu pot spune şi nu voi spune că România este cea mai bună – dar, nu este neapărat iarba mai verde altundeva. Dacă te uiţi la salariile din Vest, acestea sunt duble sau triple, dar uită-te la alte costuri şi la jobul pe care ţi-l vor oferi, care este probabil la un nivel mai redus decât al celui pentru care eşti calificat.”

    Johan Gabriels

    Cel mai bun talent al angajatului român? Motivaţia

    „Cred că e mai uşor să găseşti oameni motivaţi în România, decât în Europa de Vest. În Vest suntem răsfăţaţi – nu mai suntem obişnuiţi să suferim. Totul este acolo, la îndemână, au un job uşor. Cred că în ţări precum România, unde vrei să faci următoarea mişcare, vrei să îţi construieşti o carieră, vrei un loc care este mai potrivit copiilor tăi. Drive-ul acesta este mult mai prezent aici.” Motivaţia este, de altfel,  şi principala calitate pe baza căreia recrutează. „Dacă există motivaţie, nimic altceva nu contează, dacă nu există motivaţie, nimic altceva nu contează. Motivaţia este cea care contează. Poate nu eşti cel mai deştept om, poate nu ai cea mai bună educaţie, dar dacă eşti motivat să ajungi undeva, vei face acel lucru.

    Opusul nu funcţionează.” Această atitudine îl caracterizează şi pe el, deşi mărturiseşte că este în continuare nevoie de efort la început pentru a educa oamenii, pentru a-i pregăti; le şi spune tinerilor aflaţi la început de carieră să îşi găsească un mentor, un lider care să îi ajute să facă următorii paşi. Crede că este mai uşor pentru el să găsească oameni motivaţi în România, decât în Franţa sau Belgia. Apoi, un alt motiv raţional pentru care a ales România, poate cel mai important, este rapiditatea cu care se întâmplă lucrurile aici:  „Cred în continuare că dacă ai o idee, vrei să faci ceva – vei vedea un impact mai mare al deciziilor tale într-o ţară precum România, decât în una ca Franţa, Germania, Belgia. Impactul este aproape imediat – este în continuare un mediu antreprenorial. Nu spun că totul este perfect – să nu mă înţelegeţi greşit.”

    În ceea ce priveşte mediul românesc de business – observă că în scena antreprenorială există, de asemenea, o bază bună de talente, dar cărora le lipseşte structura, nu ştiu să obţină finanţare: „Vedeţi noi iniţiative de crowdfunding precum Seedblink, de exemplu, fonduri de capital de risc, specializaţi în Europa de Est nu sunt însă atât de mulţi, aproape că trebuie să mergi în Europa de Vest ca să obţii finanţare. Este mult mai dificil pentru un antreprenor est-european să crească dincolo de ţara lui de origine. Dar există şi o evoluţie în acest sens – există o efervescenţă – printr-un summit recent am încercat să oferim exemple de succes, cum ar fi Bitdefender, eMAG, dar sunt şi alţii mai mici care au reuşit. Suntem aici să ajutăm – câteodată pierzi încrederea în tine – această încredere este cea mai importantă fiindcă există atât de multe aspecte negative care ţin de corupţie, poţi să faci un business fără să fii implicat în corupţie sau politică.”

    Asta fiindcă, la fel de importantă precum motivaţia, este integritatea: „Dacă există integritate, nimic altceva nu mai contează, dacă nu există integritate, nimic altceva nu mai contează. Dacă ai motivaţie şi integritate, poţi să realizezi lucruri. Să încercăm să găsim mentori, să fim implicaţi. Dacă ne referim la Europa, de unde credeţi că va veni «aurul» în următorii 5-10 ani? Trebuie să fie din Europa de Est, nu din Europa de Vest, credeţi-mă”. De ce? „Sunt atât de multe lucruri de făcut aici. Aveţi o populaţie mai tânără, mai motivată, pericolul este că acei oameni se mută în Europa de Vest. Dar poate că, odată cu criza, asta se va întâmpla mai puţin. Poate se vor gândi că România nu este atât de rea şi că poate pot face un business aici – dacă aş începe un business acum, l-aş începe în Europa de Est.” Johan Gabriels nu îi condamnă însă pe tinerii care aleg să „vadă despre ce este vorba” în alte capitale europene. Mai mult decât atât, crede că este benefic ca ei să studieze peste graniţe sau să acumuleze experienţă de carieră acolo, să înveţi, cum a făcut şi el: 

    „Nu pot spune şi nu voi spune că România este cea mai bună – dar, nu este neapărat iarba mai verde altundeva. Dacă te uiţi la salariile din Vest, acestea sunt duble sau triple, dar uită-te la alte costuri şi la jobul pe care ţi-l vor oferi, care este probabil la un nivel mai redus decât al celui pentru care eşti calificat. Nu spun oamenilor că nu ar trebui să se mute, ci: mută-te, dar nu lua o decizie finală în acest sens. Mută-te, iar în câţiva ani s-ar putea să ai o părere diferită. Sau nu – învaţă din această experienţă.”

    Chiar şi în echipa sa actuală, observă că cel puţin jumătate dintre angajaţi, dacă nu mai mulţi, au avut o primă experienţă în afara ţării, dar apoi s-au întors: „Dacă acei oameni pot găsi un mediu de business în România care este similar celui din Europa de Vest, unde poţi promova, unde ai liderii potriviţi, sunt susţinuţi, preferă să lucreze în România. Păstrarea talentelor aici ţine şi de mediul de business, de lideri, de managerii din România, care trebuie să se adapteze unui stil mai vestic, mai puţin tradiţionalist”. 

     

    Carte de vizită Johan Gabriels

    1. A fost numit la conducerea operaţiunilor din Europa de Sud şi Est, inclusiv din România, ale iBanFirst, în 2021;

    2. A acumulat experienţă în domeniile financiar şi tehnologic, precum şi o bună cunoaştere a pieţei româneşti, în ultimii 15 ani, interval în care s-a aflat la conducerea mai multor instituţii financiare şi bancare printre care RBS, Banca Comercială Carpatica, Moneycorp şi Ebury;

    3. Fondată la Paris în 2013, iBanFirst este reglementată ca instituţie de plată, ce are peste 4.000 clienţi din întreaga Europă. Compania a atras finanţări de la fonduri de venture capital, printre care Elaia, Bpifrance Large Venture şi NJJ Capital;

    4. Platforma de tranzacţionare globală iBanFirst are un rulaj de aproximativ 2 miliarde de euro lunar.

  • Ce spune un manager străin cu zeci de ani de experienţă despre muncitorii din România şi ce notă oferă el ţării noastre în funcţie de infrastructură şi sistemul medical

    Cu un parcurs profesional de peste 20 de ani în sectorul serviciilor şi tehnologiilor de plată, care l-a purtat în şase ţări de pe trei continente, spaniolul Manuel Fernandez Amezaga şi-a petrecut ultimii doi ani din carieră la cârma operaţiunilor locale ale Sodexo, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa tichetelor de masă. Ce lecţii i-a adus experienţa autohtonă şi ce ar îmbunătăţi la România, ţară pe care o caracterizează, într-un cuvânt, drept „surprinzătoare”?

    Primul contact al lui Manuel Fernandez Amezaga cu România a fost într-o zi de vară: 29 august 2020. „Pentru mine a fost o mare surpriză pentru că nu ştiam prea multe despre România. Adică ştiam câte ceva, de la românii care locuiesc în Spania, unde este o comunitate imensă. Mereu îmi spuneau: «Avem o ţară foarte frumoasă. Trebuie să mergi să o vizitezi». Şi într-adevăr, mi-a plăcut foarte mult Bucureştiul când am ajuns, iar oamenii au fost cu adevărat primitori.

    Aşa că s-a simţit foarte bine încă de la început.” A venit în România în plină pandemie, după ce a condus timp de trei ani operaţiunile Sodexo în Filipine, despre care spune că e o ţară săracă, în care oamenii au multe probleme, dar în ciuda acestui lucru sunt foarte prietenoşi. „Asia e complet diferită din punct de vedere cultural. Oamenii sunt atât de politicoşi, zâmbesc întotdeauna. Te simţi bine în compania lor. E şi cazul României, bineînţeles, dar dacă vii din Europa în Asia, te simţi wow. Aceşti oameni chiar fac o diferenţă în modul în care vedem lucrurile.

    În Filipine locuiesc şi 15 oameni în case mici, de 50 de metri pătraţi, dar cu toate acestea îşi păstrează zâmbetul pe buze, merg la muncă, nu se plâng deloc. E un mindset complet diferit. Sunt recunoscători chiar dacă au cutremure, inundaţii.” Despre România, spune că este „suprinzătoare”, iar la români apreciază cel mai mult dorinţa lor de a avea succes. Şi asta pentru că, spre deosebire de alte ţări, românii „sunt foarte mândri şi vor să livreze cu succes. Nu se opresc până nu reuşesc. Şi vor să facă lucrurile perfect din prima, nu să revină asupra lor. Asta e o lecţie pentru mine, să nu mă opresc şi să nu renunţ”.

     

    Problemele pieţei, prin ochii unui expat

    În cei doi ani petrecuţi aici şi-a făcut o imagine destul de clară şi despre ce merge bine şi ce ar putea fi îmbunătăţit. Dacă i-ar sta în putere să schimbe ceva, ar îmbunătăţi în primul rând drumurile, infrastructura. „Sunt foarte puţine autostrăzi, e dificil să te mişti în interiorul ţării. Aş fi vizitat mai mult dacă erau drumurile mai bune.” Şi sistemul medical consideră că ar putea fi dezvoltat. „Dacă România va îmbunătăţi infrastructura şi sistemul medical, probabil că va putea să aducă înapoi talentele de peste graniţe.

    Cu facilităţi bune în spitale ţara va face un pas mare în faţă. Şi ar trebui investit mai mult în IT-iştii locali pentru că sunt multe talente aici. Dar acest lucru trebuie promovat.” Crede, totodată, că o infrastructură mai bine pusă la punct ar atrage şi mult mai multe companii. O altă problemă pe care o vede în România e inflaţia, în faţa căreia e de părere că ar trebui să se găsească soluţii pentru a ajuta angajaţii. „E dificil să creşti salariile la acel nivel, deoarece companiile pot pierde competitivitatea.

    Dar poţi mări puterea de cumpărare a angajaţilor fără să măreşti salariile, oferindu-le noi beneficii, lucru care se întâmplă deja în alte ţări, unde taxele scad, pentru a avea consum mai mare. Pentru că astăzi, dacă ai o inflaţie de 15%, primeşti un salariu şi îl ţii, deoarece îţi e frică de ce se întâmplă. Banii stau în bancă, iar economia nu se mişcă, e statică. Aşa că e imperios necesar să mişti banii în economie, astfel încât să creezi mai mult consum, mai multe joburi. E vorba de stimulare.”

    De altfel, Sodexo România a anunţat recent un parteneriat cu start-up-ul autohton MyBenefits, o platformă de loializare şi beneficii pentru angajaţi, prin care oferă peste 28.000 de beneficii extra- salariale integrate în scheme personalizate tuturor angajatorilor şi angajaţilor din România, angajaţii având astfel posibilitatea să îşi selecteze singuri, online, beneficiile în funcţie de bugetul alocat de angajator, dar şi să le schimbe lunar. Prin intermediul parteneriatului, cele două companii şi-au setat drept obiectiv să devină principalul furnizor de beneficii extra-salariale flexibile din România, îmbunătăţind totodată experienţa consumatorului final cât şi a angajatorului. 

    Manuel Fernandez Amezaga, CEO, Sodexo Benefits and Rewards România & Bulgaria

    „Obişnuiesc să le ofer oamenilor spaţiu şi încredere. Nu îmi place micromanagementul. Dar dacă vrei să îl eviţi trebuie ca oamenii tăi să îşi asume responsabilităţi, decizii, riscuri. Dacă nu eşuezi, nu înveţi. Trebuie să ieşi din zona de confort, dar poţi să faci asta doar dacă eşti investit cu autonomie şi încredere.”

     

    România, de nota 8

    În general, Amezaga se trezeşte în jur de 6:30-7:00 AM şi, cu toate că are o agendă aglomerată, cu meetinguri, calluri etc., spune că îi place foarte mult să delege. „Trebuie să mă încred în colegii direcţi, dar şi în restul echipei. Obişnuiesc să le ofer oamenilor spaţiu şi încredere. Nu îmi place micromanagementul. Dar dacă vrei să îl eviţi trebuie ca oamenii tăi să îşi asume responsabilităţi, decizii, riscuri. Dacă nu eşuezi, nu înveţi. Trebuie să ieşi din zona de confort ca să poţi să evoluezi, dar poţi să faci asta doar dacă eşti investit cu autonomie şi încredere.”

    Ca lider, consideră că e importantă încrederea, autonomia, să îţi asumi riscuri şi să îţi încurajezi şi oamenii să o facă. „Le dau oamenilor spaţiu, dar aştept şi rezultate. Nu e o problemă dacă faci greşeli, dar am nevoie să performezi şi să aduci rezultate, pentru că suntem o companie condusă de performanţă. Nu tolerez ca oamenii să nu îşi facă treaba, să piardă timpul, pe net, de exemplu.

    Dar în România nu e cazul, oamenii se implică, livrează. Nu mă interesează câte ore stau la birou, ci să se focuseze pe ce au de făcut, pe livrarea de rezultate, odată cu care primesc şi încredere, autonomie.” Executivul are doi copii, o fiică de 13 ani şi un băiat de 11 ani, care, încă de la vârsta de 7, respectiv 5 ani au învăţat ce înseamnă viaţa de „nomad”, căci întreaga familie se mută în funcţie de jobul său, copiii schimbă şcoala, „s-au obişnuit să locuiască în străinătate şi le place România”. În timpul liber, îi place să meargă la pădure, când e zăpadă, sau să facă hiking.

    De asemenea, joacă tenis şi paddle, un sport „în creştere în România”. Pentru că a ajuns în mijlocul crizei COVID, nu a reuşit să viziteze încă foarte multe locuri, din cauza restricţiilor. A bifat momentan Clujul, Transfăgărăşanul, Constanţa, Braşovul – locul lui preferat de până acum, şi pe viitor îşi doreşte să descopere mânăstirile din Bucovina şi Delta Dunării. Mâncare românească nu prea mănâncă, pentru că preferă bucătăria mediteraneană, dar cu toate acestea se declară fan al micilor.

    Amezaga spune că traiul în România e bun, la fel şi work-life balance-ul. „România creşte, economia stă bine. Ştiu cum era România acum 20 de ani din presă, din televiziune. Astăzi e cu totul altă poveste. E o ţară care evoluează, va deveni mai importantă, are o rată a şomajului mică. Deşi mulţi români pleacă în alte ţări, în Spania, Italia, cred că şi aici calitatea vieţii e bună şi accesibilă.” Printre beneficiile primite ca expat spune că în general sunt incluse locuinţa, şcoala copiilor şi o călătorie anuală în ţara natală. Dacă în Filipine, o vizită acasă implica un drum de 20 de ore, escale şi o diferenţă de fus orar de şapte ore, acum spune că e norocos pentru că îţi poate vizita familia des. Recunoaşte însă că îi lipseşte un singur lucru: „să ţin o prezentare în limba spaniolă”. Când l-am întrebat dacă ar porni aici un business, mi-a răspuns că nu doar că nu i-ar permite contractul, care îi interzice să dezvolte orice fel de afacere, dar că nici nu crede că are un mindset pentru antreprenoriat. Ne-a oferit şi o recomandare de lectură: Cómo hacer que te pasen cosas buenas (Cum să faci lucrurile bune să se întâmple), de Marian Rojas Estapé, care tratează puterea creierului şi modul în care mintea noastră funcţionează. În încheiere, l-am rugat să ofere României un calificativ, pe o scară de la 1 la 10. A ales 8, „pentru că mai sunt lucruri de îmbunătăţit”.

     

    CV de expat

    Manuel Fernandez Amezaga, CEO, Sodexo Benefits and Rewards România & Bulgaria

    ► Are o experienţă de peste 20 de ani în managementul echipelor, în sectorul serviciilor şi tehnologiilor de plată;

    ► De-a lungul carierei a deţinut roluri care l-au purtat în şase ţări, pe trei continente: Spania, Grecia, SUA, Anglia, Filipine şi România, experimentând diferite culturi;

    ► Face parte, de asemenea, din boardul Foreign Investor Council;

    ► Are o diplomă de licenţă în drept de la Universitatea de Drept, Universidad CEU Luis Vives, Spania, şi o diplomă postuniversitară la IESE Business School;

    ► Vorbeşte fluent spaniolă, engleză, greacă şi italiană;

    ► Este pasionat de sporturi, în special tenis, paddle şi hiking.

  • Cum a ajuns un american să se îndrăgostească de România şi să îşi construiască o viaţă de vis aici. A început dormind pe canapeaua unui prieten din Bucureşti, iar acum are o carieră de invidiat şi chiar şi o pensiune de lux

    Întâlnirea lui Bryan Jardine cu România, în 1996, nu a fost cea mai reuşită: l-a primit un aeroport sufocant, similar celor pe care le văzuse în America Centrală, iar apartamentul său din acea perioadă, cu vedere spre Casa Poporului, îl trimitea cu gândul la gloria apusă a micului Paris. A vrut să cunoască însă mai bine ţara şi bine a făcut, fiindcă România l-a recompensat cu o viaţă (cât 10) pe care ar lua-o oricând de la capăt aici.

    Bryan Jardine a ajuns pentru prima dată în România în calitate de reprezentant al Asociaţiei Barourilor Americane (ABA), ca parte a unui program finanţat de USAID (Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională) în care ABA plasa avocaţi în ţări est-europene care făceau tranziţia de la economiile comuniste la cele capitaliste. Multe dintre „regulile jocului” de la acea vreme nu erau scrise, multe dintre legi nu existau: de exemplu, nu existau legi privind concurenţa, falimentul, tranzacţiile garantate. Programul respectiv lua avocaţi americani, care au mers în aceste ţări cu proiecte de legislaţie model elaborate de ABA. Era de obicei pentru un an – ca un an sabatic de lucru şi, în timp ce majoritatea colegilor mei săi voiau să meargă la Budapesta, Praga, Varşovia, el a ales Bucureştiul. „Motivul era că vorbeam spaniola, studiasem un an la universitatea din Ecuador, văzusem că limba este asemănătoare, cu o bază latină şi studiasem latina în liceu – iar în ’87 am fost la Rio de Janeiro, unde am făcut surf timp de şase luni – am învăţat atunci portugheza destul de rapid, ştiind spaniola”. Prima impresie nu a fost neapărat pozitivă: „În 1996, aeroportul îmi amintea de ceva ce văzusem în America Centrală, simţeam că am aterizat înapoi pe aeroportul din Quito în 1982, aeroportul era într-un stil vechi, era cald, oamenii te agasau ca să iei un taxi – să te întorci în Bucureşti dinspre Otopeni însemna un ambuteiaj foarte mare fiindcă erau doar două benzi pe sens. Apartamentul meu era în zona Unirii şi aveam o vedere asupra Casei Poporului – vedeam cumva o glorie apusă, prăfuită, era ca în pozele pe care le vezi acum cu ce era Calea Victoriei între 1920 şi 1930. Prima impresie a fost că totul era foarte murdar. Nu m-am descurajat însă şi  nu voiam să mă întorc”.

    A călătorit mult în România în perioada 1996-1997, a văzut mult din ţară şi a lucrat cu multe ONG-uri active la vremea respectivă – „am cunoscut diverşi miniştri şi reprezentanţi în Parlament”. Îşi aminteşte, de asemenea, că se uita la ProTV – „asta m-a ajutat foarte mult să învăţ limba română”.

    După un an, era pregătit să se întoarcă la firma de avocatură din Los Angeles, dar tocmai când pleca, în săptămâna aceea, asistenta sa de atunci i-a oferit o carte de vizită de la o cunoscută casă de avocatură din Washington, ce voia să îşi deschidă o filială la Bucureşti. Se pare că prietenul asistentei respective primise, la rândul său, cartea de vizită de la un avocat american care a lucrat în Budapesta la o firmă de avocatură interesată de expansiunea în regiune. L-a sunat, iar când a plecat din Bucureşti în august 1997 pentru a se întoarce în LA, s-a oprit în Washington, unde a primit ulterior invitaţia de a înfiinţa şi conduce acel birou din Bucureşti. Avea în jur de 30 de ani – nu era nici partener în firma din LA, ajunsese acolo doar până la nivelul de asociat – aşa că a decis  să se mute în Washington DC, cu prietena ce avea să îi devină mai târziu soţie. Ea era însoţitor de zbor pentru United Airlines şi, la prima sa sosire în Bucureşti, în 1996, se relocase în Frankfurt. Aşadar, cei doi s-au mutat în Washington, iar timp de opt luni, Bryan Jardine a lucrat cu partenerii de acolo pentru a-i convinge să deschidă un birou în Bucureşti. Au aprobat într-un final decizia, dar lucrurile nu au fost uşoare nici după acel moment fiindcă, atunci când Jardine a ajuns în Bucureşti, firma nu avea un buget. „Am dormit pe canapeaua unui prieten care deţine un restaurant aici, nici măcar nu aveam buget pentru o cameră de hotel. Practic, am început cu nimic, am închiriat apoi un apartament, am cumpărat o imprimantă de la Ambasada Americană la o licitaţie, apoi am început să angajăm avocaţi, să avem clienţi, am dezvoltat un business frumos.” Mai târziu însă, firma de avocatură care l-a angajat şi-a regândit strategiile – pentru că biroul din Budapesta al firmei fusese achiziţionat de o altă firmă. Astfel, după această achiziţie, firma  de avocatură ajunsese să aibă birouri doar în New York, Washington şi Bucureşti – „era o hartă neobişnuită pentru anul 2001”. L-au sunat, i-au spus că va trebui să închidă biroul din România şi că e binevenit la biroul din Washington, dar el nu voia să se întoarcă acolo.

    Bryan Jardine, managing partner, Wolf Theiss

    „Cred că am o viaţă mai bună aici decât aş fi avut-o în Statele Unite. În Statele Unite cheltui mai mulţi bani pe diverse lucruri care aici costă mai puţin – cum ar fi bona sau serviciile medicale – oricât de mult se plâng oamenii în legătură cu sistemul de sănătate românesc, este totuşi gratuit. Iar în ceea ce priveşte sistemul privat de sănătate, dacă ar fi să îmi acopăr cheltuielile de acest tip în Statele Unite, mi-ar dubla asigurarea. Şi costul alimentelor este mai mare în Statele Unite, în timp ce calitatea acestora nu este atât de ridicată, la fel hainele, divertismentul – totul.“

     

    Bryan Jardine, managing partner Wolf Theiss

    „Să impui comunismul unei culturi precum a românilor, după război, după părerea mea, în ultimă instanţă, a fost lipsit de legitimitate şi nu avea şanse de reuşită din start. Românii nu vor să asculte neapărat de o autoritate centrală – uitaţi-vă la felul în care conduc prin Bucureşti. Au o abordare de genul „Live and let live”, de aceea sunt atraşi de americani, care cred că împărtăşesc în mod natural acest tip de atitudine. Când vii cu o atitudine sau o identitate impuse, nu cred că poate fi îmbrăţişată cu uşurinţă – cu excepţii, desigur.“

     

    Bryan Jardine, managing partner, Wolf Theiss

    „O cafea în Bucureşti este mult mai ieftină decât în München – în Iaşi, Cluj, este şi mai ieftină. Vinurile româneşti câştigă premii internaţionale. Dacă eşti o persoană tânără, la 20 de ani, şi poţi lucra remote – De ce să nu vii la Bucureşti? Oamenii sunt primitori, locul acesta ar fi în top – din perspectiva vieţii sociale. Totul este la un Uber distanţă acum.“

    Atacul terorist de la 11 septembrie a fost unul dintre motivele pentru care el şi soţia sa au decis să rămână în România. Compania pentru care soţia sa lucra deţinea cele două avioane implicate în atentat, iar în ziua acestuia, nu a reuşit să o contacteze timp de 12 ore. În plus, a durat 10 zile apoi ca ea să se întoarcă – prin urmare a decis să nu mai lucreze în acest domeniu.

    Bryan Jardine a ajuns astfel să facă naveta  între Budapesta şi Bucureşti – având la acea vreme 70% dintre clienţi aici. Firma nu le plătea lui şi soţiei să călătorească împreună, astfel că luau trenul de noapte pe atunci – era înainte ca România şi chiar Ungaria să fie în UE, era un drum de noapte de 13 ore. Îşi aminteşte cu lux de amănunte detaliile acelor călătorii: aveau un coş de picnic şi un DVD portabil. Nu aveau copii, dar aveau un doberman pentru care au plătit în plus şi pe care îl luau cu trenul – aveau voie să călătorească cu el în România, dar în Ungaria nu, aşa că ascundeau câinele acolo… „Am făcut asta timp de 2-3 ani, de câteva ori pe lună. Condiţiile în tren sunt la fel şi acum, e oarecum trist că în 20 de ani nu s-au îmbunătăţit – trenurile sunt foarte vechi şi problema era – mai ales iarna – căldura era atât de puternică, că nu puteai să respiri, deschideai fereastra şi apoi era atât de frig încât toată noaptea închideai şi deschideai fereastra”.

    Obosise, iar firma nu lua încă în calcul deschiderea unui birou aici, totuşi, a fost implicat în unele afaceri importante prin această afiliere – cea mai mare fiind în 2005, când UPC România a cumpărat Astral Telecom. Jardine auzise despre Wolf Theiss când câţiva dintre avocaţii din firma locală afiliată în care a fost implicat începeau să plece spre această firmă, apoi a fost abordat chiar el printr-un headhunter. În mai 2005, au început interviurile şi, începând cu 15 septembrie 2005, a fost angajat ca managing partner, cu rolul de a construi biroul din Bucureşti.

    Dacă ar fi să dea timpul înapoi, Bryan Jardine nu şi-a schimba decizia de a rămâne în România – de asemenea, crede că ţara noastră este în continuare o destinaţie bună, atât când vine vorba despre investiţii străine, expaţi, cât şi tineri nomazi digitali.

    „România este una dintre principalele destinaţii, alături de Polonia, când vine vorba de investiţii străine directe în regiunea noastră, dacă te uiţi, de pildă, la investiţiile în retail. Chiar dacă pierde din populaţie, România este una dintre cele mai mari ţări din Sud-Estul Europei, atât din punct de vedere al mărimii, cât şi al numărului de locuitori – există mult potenţial de consum intern. Când vorbim despre nivelul macro, cred în continuare că România este importantă. Dacă te uiţi la realităţile geopolitice, companii din Turcia, Ucraina, se relochează, România are oportunitatea de a fi un centru regional de investiţii şi un pilon de securitate în Europa de Sud-Est”. Iar când vine vorba de nomazii digitali, este aceeaşi „ţară fun” pe care a găsit-o el, deşi poate nu ca acum 25 de ani. „Zâmbesc când unii tineri pretind că sunt hippie şi „îndură” greutăţile vieţii de aici, dar toţi au telefoane mobile conectate la internet. Ei nu ştiu cum era să vii aici cu harta în mână, fără servicii de streaming TV, fără telefoane inteligente, cafenele, Starbucks, laptopuri, Cineplex, malluri. Acum poţi să fii un nomad digital, o cafea în Bucureşti este mult mai ieftină decât în München – în Iaşi, Cluj, este şi mai ieftină. Vinurile româneşti câştigă premii internaţionale. Dacă eşti o persoană tânără, la 20 de ani, şi poţi lucra remote – De ce să nu vii la Bucureşti? Oamenii sunt primitori, locul acesta ar fi în top – din perspectiva vieţii sociale. Totul este la un Uber distanţă acum”.

  • „De ce nu Bucureşti? Toată lumea vrea la Paris, Londra, Roma, Barcelona?”

    Ausra Lucinskaite a ocupat funcţii de management în cadrul mai multor lanţuri hoteliere internaţionale din Anglia şi ţările baltice. Însă, a decis că România poate fi o provocare, iar din toamna anului trecut ocupă funcţia de director general al hotelului Marmorosch din Bucureşti. Când alţii ar fi ales Roma, Londra sau Barcelona, ea a decis să facă din „Micul Paris” următoarea sa casă.

    „Mi-am început cariera în turism ca supervizor în  departamentul de mâncare şi băutură pentru că atunci când eram studentă obişnuiam să lucrez în hotelul unchiului meu pe timpul verilor. A fost o experienţă foarte bună pentru că îl urmăream pe unchiul meu ca să văd cum se conduce un hotel, cum comunică cu echipa şi oaspeţii. Îmi doream să fiu ca unchiul meu.

    Ulterior, am lucrat în Londra în mai multe lanţuri hoteliere internaţionale, iar această experienţă a fost una dintre cele mai bune şcoli de ospitalitate, pentru că m-a făcut să înţeleg ce înseamnă cu adevărat acest domeniu”, spune Ausra Lucinskaite, directorul general al hotelului de cinci stele Marmorosch din Bucureşti.

    Ea a preluat funcţia de director general al hotelului Marmorosch în luna noiembrie a anului trecut. În perioada august – noiembrie, hotelul a fost condus de către Harmen Silver. Ea a ocupat mai multe poziţii de management în industria ospitalităţii premium din Londra şi cea de lux din ţările baltice. Însă, de la finalul anului trecut a acceptat provocarea de a face parte din echipa hotelului Marmorosch, care a reuşit în scurt timp de la deschidere să devină un reper al pieţei hoteliere premium din Bucureşti.

    După ce a petrecut timp de patru ani în departamentul de mâncare şi băutură, a luat decizia de a experimenta ospitalitatea din poziţia de guest relations manager (n.red – manager relaţii clienţi). „În această poziţie, am înţeles cu adevărat ce se întâmplă într-un hotel. Vorbeşti cu oaspeţii când sunt fericiţi, când sunt supăraţi, iar rolul tău este să îi faci să se simtă bine. Această funcţie de manager relaţii clienţii mi-a oferit o înţelegere mai largă cu privire la oaspeţi, despre ce este de fapt ospitalitatea”, povesteşte ea.

    Ultimul hotel în care a lucrat a fost Park Plaza din Londra, care are circa 400 de camere, iar gradul mediu de ocupare era de circa 90% în fiecare zi. „Îmi amintesc că îmi începeam tura la ora 7 dimineaţa şi primeam diverse telefoane de la recepţie cu privire la turiştii care aveau diferite nemulţumiţi. Îmi suflecam mânecile şi mă duceam la ei cu un zâmbet, iar colegii mă întrebau cum puteam să fac acest lucru. Singurul mod în care puteam să fac acest lucru era să am o energie pozitivă, pentru că scopul meu era să rezolv problemele şi să le fac ziua mai bună.”

    Hotelul de cinci stele Marmorosch a fost deschis în clădirea fostului Palat al Băncii Marmorosch din centrul Bucureştiului. Hotelul este deţinut de grupul lituanian Apex Alliance Hotel Management, care deţine şi operează patru hoteluri în Bucureşti, iar investiţia în acesta a ajuns la circa 42 milioane euro. De altfel, hotelul este primul din România care se alătură brandului Autograph Collection Hotels, din portofoliul Marriot International.

    Renumita bancă românească din secolul XIX a fost înfiinţată în 1848 de către Iacob Marmorosch, care s-a asociat în 1864 cu Mauriciu Blank. Clădirea de pe strada Doamnei din Bucureşti a fost construită între 1915 şi 1923, în stil neoromânesc, cu influenţe bizantine şi gotice. Interiorul este decorat în stil Art Nouveau. Deschiderea hotelului a avut loc în luna august a anului trecut, iar la scurt timp a şi devenit un reper al pieţei hoteliere din Bucureşti. Ausra Lucinskaite a văzut venirea în România ca pe o provocare şi nu a stat mult pe gânduri până să accepte să preia funcţia de director general al hotelului din centrul Bucureştiului.

    „De ce nu Bucureşti? Toată lumea vrea la Paris, Londra, Roma, Barcelona, iar apoi spui Bucureşti? De ce Bucureşti? De ce nu? Este o destinaţie pe care nu toată lumea ar alege-o. Sunt o persoană care, în general, caută lucruri diferite. Nu pot să exprim cât de încântată sunt că mă aflu  acum în Bucureşti. Oamenii mă întreabă dacă spun adevărul sau doar un lucru din politeţe. Aici oamenii îşi exprimă sentimenele aşa cum sunt ele, dacă sunt nefericiţi, exprimă acest lucru. România era o ţară nedescoperită de mine. Românii ar trebui să aibă o părere mai bună despre ei.”

    A fi pozitivă mereu nu este neapărat mai dificil, spune ea, însă face parte din jobul său, iar dacă ea emană o energie negativă, ar putea afecta atât echipa, cât şi oaspeţii. Atitudinea potrivită poate schimba perspectiva turistului, iar pozitivitatea face parte din munca de ospitalitate.  „Colegii mei mă întreabă de unde am această energie, dar e despre cum alegi tu, să fii pozitiv sau negativ, indiferent de ce provocări apar, ajută foarte mult să ai o atitudine pozitivă.” Industria ospitalităţii a fost puternic încercată în ultimii ani, pe de o parte, criza pandemică a reprezentat una dintre cele mai dificile perioade pentru operatorii din turism, iar pe de altă parte, acest sector al pieţei se confruntă atât cu creşteri ale costurilor, cât şi cu o criză a forţei de muncă, care persistă de câţiva ani.

    O soluţie găsită de unii hotelieri atât din România, cât şi din afară, pentru problema forţei de muncă este înlocuirea angajaţilor cu roboţi, însă Ausra Lucinskaite este de părere că o astfel de metodă ar pierde esenţa ospitalităţii. „Nu cred că acest lucru se va întâmpla şi pentru hotelurile de patru sau cinci stele, contactul uman va fi imperativ. Nu îmi pot imagina un oaspete care vine la un hotel de cinci stele să interacţioneze cu un robot. Soluţiile digitale ar putea ar avea un plus valoare, dar omul nu va putea fi niciodată înlocuit”, precizează ea. Deschiderea hotelului a avut loc în plină pandemie, astfel, gradul mediu de ocupare până în prezent a fost de circa 25-30%.

    Reintroducerea restricţiilor din toamna anului trecut s-a resimţit puternic în activitatea hotelului. Izbucnirea războiului nu a condus la o cerere în scădere, însă, după ridicarea restricţiilor, nivelul rezervărilor nu a crescut, aşa cum era de aşteptat. Cu toate acestea, directorul general al hotelului se aşteaptă anul acesta la o dublare a gradului mediu de ocupare, însă, în privinţa veniturilor, lucrurile sunt incerte. Cu toate că restricţiile au fost ridicate, încă există o temere cu privire la reintroducerea lor, ceea ce ar putea afecta organizarea evenimentelor, dar şi apetitul turiştilor de a călători. Mai mult, pandemia a schimbat comportamentul turiştilor, care, acum, aleg să îşi rezerve vacanţele în ultimul moment, ceea ce creează o foarte mare incertitudine pentru hotelieri. Cu toate acestea, Ausra Lucinskaite spune că există semne ale revenirii rezervărilor de tip early-booking, hotelul Marmorosch având deja câteva rezervări pentru toamna acestui an. „Oamenii îşi fac planuri, ceea ce e bine, e un semn bun.”