BusinessMagazin

Tag: Editura Publica

  • Evită greşeala de a încerca să nu faci nicio greşeală!

    Deşi există suficiente motive pentru ca oamenilor să le fie frică să vorbească în public – spune Berkun – “până n-o să văd pe cineva fugind de la pupitru în toiul prezentării şi năspustindu-se spre ieşirea de serviciu ca să scape cu viaţă, n-a să pot spune că vorbitul în public este mai înfricoşător decât moartea!”. Acesta este stilul în care ni se adresează autorul pe tot parcursul cărţii: oral, lipsit de morgă, cu vibrări ironice şi îndemnuri stenice. El încearcă să facă ordine şi să ne exileze prejudecăţile legate de oratorie în zona care le este hărăzită: debaraua memoriei. Potrivit unei liste cu cele mai mari temeri omeneşti (“The Book of Lists”, de David Wallenchinsky, 1977), vorbitul în faţa unui grup apare pe primul loc, înainte spaimei de înălţimi, de gândaci, de probleme financiare sau chiar de moarte.

    Aşa încât Berkun ne explică pe-ndelete cum să ne gestionăm frica şi reacţiile la stress, cum să ne concentrăm eficient şi cum să anticipăm succesul în loc să ne lăsăm zdrobiţi de groaza de eşec. Cum, în timpul unui discurs, există multe variabile care nu pot fi prevăzute (şi care duc la anxietăţi scuzabile), se cuvine să planificăm cât mai mult şi să ţinem sub control acel factori care depind de noi. Adică, între altele, să ne adecvăm publicului (care este de fiecare dată altfel) şi reacţiilor sale, să implicăm pe cât posibil auditoriul, să găsim ritmul potrivit (şi să-l schimbăm din mers dacă e cazul), să exersăm brevilocvenţa (pentru că publicul are tendinţa de a se plictisi). Şi, mai ales, să înţelegem că nu suntem perfecţi şi că trebuie să evităm greşeala de a încerca să nu facem nicio greşeală.

    Scott Berkun, “Confesiunile unui vorbitor public”, Editura Publica. Bucureşti, 2012

  • Magia Kawasaki

    Marketingul, aşa cum îl ştiam, graţie proliferării internetului şi-a modificat parametrii. Am pătruns într-o nouă eră, în care leadership-ul trebuie meritat, fie că este vorba despre o organizaţie măruntă sau despre una puternică. Înainte, existau “cei mari”: ziarele, revistele care aveau cea mai mare vizibilitate erau considerate autoritatea supremă. Ele se adresau masei de consumatori spunându-le: “Aveţi încredere în noi, noi ştim cel mai bine ce vi se potriveşte”.

    Noul marketing funcţionează altfel: clientul este cel care hotărăşte pentru sine. Ca să hotărască în favoarea mărcii sau firmei dumneavoastră, trebuie să-l vrăjiţi. Să-l determinaţi, prin felurite metode, să vă caute, să renunţe la scepticism, la blazare, la imobilism sau la resemnare şi să intre sub influenţa felului în care dumneavoastră vedeţi lumea. Să devină dependent de produsele dvs. – într-un mod pozitiv, nu amăgindu-l – astfel încât să trăiască încântarea de a vă fi client şi încrderea deplină. Până într-atât încât să treacă cu vederea micile neajunsuri despre care vorbeam în preambulul acestui articol.

    Fiecare capitol din “Încântare” este un ghid care vă arată cum să lucraţi asupra punctelor slabe şi cum să le consolidaţi pe cele puternice. Cum surâdeţi? Ştiţi să salutaţi cum se cuvine? Iată nişte detalii aparent minore cărora, dumneavoastră ca antreprenor, aţi uitat să le mai acordaţi importanţă. Până într-atât încât aţi devenit un simulacru al personajului care eraţi cu câţiva ani înainte. Aţi devenit poate arogant, fără să vă daţi seama, şi v-aţi transformat surâsul într-un rictus automat. Reveniţi, prin urmare, la felul dumneavoastră autentic de a fi. Pentru că magia (încântarea) este nu doar o metodă de a acţiona asupra celorlalţi, ci şi asupra propriei persoane.

    Iar cel mai nimerit om care să vă vorbească despre aceste acţiuni este însuşi Guy Kawasaki. Nu este profesor de psihologie, ci un practician al artei de a încânta clienţii. Fost “evanghelist” al MacIntosh, a părăsit Apple pentru crea numeroase “start-up”-uri memorabile: Garage Technology Venture sau Alltop, de pildă. El inspiră şi călăuzeşte milioane de de antreprenori care se îmbulzesc la conferinţele sale, iar aici, în acest volum de referinţă, vă livrează cele mai “încântătoare” secrete ale sale.

    Guy Kawasaki – “Încântare”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • Ce face internetul din mintea omului

    Autorul şi-a dat seama că, în decursul anilor, modul de funcţionare al minţii sale s-a schimbat. Nu mai era capabil să dea atenţie unui lucru mai mult de câteva minute şi toate informaţiile care îi erau supuse atenţiei puteau fi doar survolate. “Creierul meu, mi-am dat seama, nu doar o lua razna. Era flămând. Cerea să fie hrănit aşa cum îl hrănea netul – şi cu cât înghiţea mai multă hrană, cu atât foamea sporea. Chiar şi atunci când nu eram lângă computer, tânjeam să-mi verific mailul, să clichez pe link-uri, să fac ceva Googling. Voiam să fiu conectat.”

    Să nu ne lăsăm păcăliţi însă de acest efect retoric. Cartea consemnează, cu acuitate, metamorfozele cerebrale survenite ca urmare a relaţiei intime cu internetul, cele mai multe de semn negativ, dar nu uită să sublinieze şi salturile de nivel cognitiv, privirea “fenomenologică” pe care ne-o înlesneşte şi ne-o dezvoltă Reţeaua.

    Traducătorul cărţii (deosebit de nuanţat şi de plastic în tălmăcire) îi rezumă cât se poate de eficient miza: “Utilizarea intensivă a internetului nu modifică numai <softul> activităţii noastre cerebrale, deprinderile, cunoştinţele şi capacităţile noastre pur intelectuale, ci, prin intermediul schimbării acestora, provoacă fără dubiu adevărate mutaţii şi restructurări profunde, unele ireversibile, ale ‘hardului’ nostru, modificând circutiele şi funcţiile creierului ca organ corporal”. Mintea liniară (literară, dacă vreţi), a omului deprins să citească bunele şi vechile cărţi de hârtie a fost dată la parte de un nou gen de minte, care doreşte şi are nevoie să primească şi să distribuie informaţii în explozii scurte, izolate.

    “O lectură obligatorie – spune Daniel Menaker, de la Barnes & Noble Review – pentru oricine doreşte o expunere substanţială, pătrunzătoare a tehno-temerilor pe care, oricât de firave ar fi, mulţi dintre noi le-am împărtăşit în ultimele decenii.”

    Nicholas Carr, “Superficialii: efectele internetului asupra creierului uman”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • Lumea fascinantă a informaţiei. De la tobele vorbitoare la iPad

    James Gleick este absolvent de Harvard, fondator al revistei “Metropolis”, redactor, timp de zece ani, la New York Times şi conferenţiar la Universitatea din Princeton, impus la nivel internaţional prin două volume de referinţă, “Chaos” şi “Isaac Newton”, devenite bestseller-uri de popularizare a ştiinţei, construieşte în acest volum un roman al informaţiei, o istorie exhaustivă a unui subiect aparent banal, dar, în fapt, de o complexitate ameţitoare. Informaţia, adică eroina acestei cărţi, personajul ei principal, străbate, sub ochii noştri, milenii întregi şi o infinitate de locuri.

    Pornim, o dată cu omenirea, din Africa, de la primele semne ale limbajului articulat, de la tobele vorbitoare şi ajungem în spaţiile unde s-a folosit pentru întâia oară scrisul şi alfabetul, ulterior trecem prin Grecia, pentru ca apoi să poposim în Anglia, ca să asistăm la elaborarea celor dintâi dicţionare şi la inventarea maşinii diferenţiale de către Charles Babbage, la inventarea cartelei perforate, la firele de telegraf şi la toate acele elemente de tehnologie care care jucat, la vremea lor, un rol la ţeserea pânzei de păianjen a informaţiei în care suntem, fără putinţă de scăpare, prinşi. Totul pentru a ajunge la Claude Shannon, cel care s-a apropiat cel mai mult de o teorie unificată a informaţiei, folosindu-se de matematici. Inventatorul bitului, unitatea de măsură care serveşte la cuantificarea informaţiei, a descoperit că informaţia este intrinsec legată de ordine şi de nesiguranţă, şi, tocmai de aceea, şi de entropie, aşa cum alţii au legat-o de fizică, de mecanica cuantica sau au spus că reprezintă însăşi viaţa.

    Ambiţia lui Gleick nu este să tragă concluzii definitive, ci să ne restituie toate interogaţiile majore care i-au frământat pe oamenii de ştiinţă de-a lungul veacurilor în legătură cu Domnia sa, Informaţia. O carte pe cât de utilă, pe atât de bine scrisă şi de delectantă.

    James Gleick, “Informaţia, o istorie, o teorie, o revărsare”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • Cel mai bun sfat pentru manageri: învăţaţi să spuneţi poveşti!

    În loc de tradiţionalul “a fost odată ca niciodată”, Denning, el însuşi un excelent povestitor, îşi începe explicaţia astfel: “Iată o carte care vorbeşte despre o idee simplă, dar puternică: cea mai bună cale de a relaţiona cu oamenii pe care încerci să îi conduci este adesea printr-o poveste. Este scrisă dintr-un impuls practic şi pedagogic şi arată cum să te foloseşti de arta povestirii pentru a înfrunta cele mai dificile provocări cărora trebuie să le facă faţă lidershipul în prezent.”

    Prin urmare, arta povestirii, “storytelling”, deşi aplicabil = eficient în varii domenii care nu-i sunt, în mod obişnuit, specifice, de la politică la marketing, este, pentru autorul nostru, instrumentul predilect de persuasiune în universul managementului, iar în această sferă se concentrează majoritatea eforturilor sale analitice. Vechea triadă (recunoaşterea unei probleme/ analiza/ preconizarea unei soluţii) şi-a atins limitele pentru publicul modern, adesea plicitisit de comunicarea clasică, şi a trebuit să fie înlocuită – în viziunea lui Denning – printr-o altă triplă succesiune de termeni – captarea atenţiei/ stimularea dorinţei de schimbare/ şi, de-abia la urmă, înrădăcinarea convingerii prin folosirea unor argumente explicate practic.

    Utilizarea unor poveşti şi a unor formule simbolice pentru fiecare dintre aceste trei etape îngăduie publicului să-şi pună temporar în paranteză cinismul şi să-şi păstreze deschis spiritul faţă de mesajul transmis. Asta pentru că, pedalând în registrul emoţional, recursul la naraţiune, la poveste, permite mobilizarea afectelor salariaţilor şi joacă un rol substanţial în procesul de identificare cu întreprinderea.

    Arta povestirii demonstrează, cu numeroase exemple la îndemână, cum poţi, în calitate de lider, să inciţi la acţiune, cum îi poţi face pe oameni să colaboreze şi cum îi poţi aduce spre performanţă. O carte care a reuşit tot ceea ce şi-a propus, devenind bestseller internaţional, un ghid pentru liderii mileniului III şi nu doar… o poveste.

    Stephen Denning, “Arta povestirii în afaceri”, Editura Publica, Bucureşti, 2011

  • Criza financiară explicată pe înţelesul tuturor

    Ca să ajungă aici, ei trasează o panoramă istorică, întemeiată pe date statistice considerabile, ce privesc 66 de state repartizate pe întreg teritoriul planetei, începând, în principal, cu anul 1800, dar coborând uneori în timp până la China secolului al XII-lea sau în Europa medievală.

    Un prim punct de inters al cărţii este stabilirea unei tipologii a celor şase diferite varietăţi de crize financiare: criza datoriei externe (a datoriei suverane), criza datoriei interne, criza bancară, criza monetară, criza de inflaţie şi, în sfârşit, crahul bursier. Conceptele utilizate sunt definite, sistematic, în termeni simpli şi operaţionali, iar capitolele următoare analizează tot ce ne-au învăţat până acum statisticile despre fiecare tip de criză în parte şi despre felul în care crizele interrelaţionează (mecanismele de contagiune de la un tip la altul de criză).

    Ultimele secţiuni ale cărţii fac un tablou complet al crizei subprimelor din Statele Unite, expunând consecinţele şi dimensiunile ei internaţionale, văzute prin prisma ansamblului experienţelor trecute. Cartea vine, în final, cu o hartă-itinerar care doreşte să ne arate cum vor merge lucrurile în anii care urmează; ţinând seama că a fost publicată în 2009, şi de faptul că situaţia actuală a unor ţări precum Grecia şi Irlanda confirmă multe dintre ipotezele ei, s-ar putea spunea spune că a avut un ton profetic.

    Această cufundare în date statistice le îngăduie autorilor două concluzii fundamentale: cea dintâi confirmă faptul că acumularea unor datorii excesive (fie că este vorba despre datorii publice, bancare, de întreprindere sau individuale) atunci când lucrurile merg bine constiutie un pericol cu cele mai perverse consecinţe. Şi cea de-a doua, care justifică titlul cărţii, consemnează caracterul sistematic al sindromului “de data asta e altfel”.

    De fiecare dată, avem parte de acelaşi circ: actorii economici dar şi puterile publice trăiesc cu convingerea că aceste crize financiare li se întâmplă doar altora, că aceste crize s-au putut întâmpla doar în trecut, dar că, acum, creşterea economică e întemeiată pe baze solide şi complet diferite, care justifică continuarea îndatorărilor în exces. Din păcate, aşa cum am început să simţim cu toţii pe pielea noastră, “eterna reîntoarcere” nu funcţionează doar la nivelul miturilor, ci şi al realităţii stringente.

    Carmen N. Reinhart, Kenneth Rogoff, “De data asta e altfel. Opt secole de sminteală financiară”, Editura Publica, Bucureşti, 2012

  • Presentation Zen: cum să scăpăm de slide-urile PowerPoint

    O intuiţie fulgurantă care l-a făcut pe Garr Reynolds să-şi dea seama că trebuia găsit ceva pentru a pune capăt chinului provocat de slide-urile Power Point proaste şi de naraţiunile lipsite de viaţă care le însoţesc. Aşa a început odiseea scrierii acestei cărţi, care, pe măsură ce prindea formă, s-a “mutat” pe pagina Presentation Zen, care avea să devină cel mai vizitat site destinat designului de prezentare de pe internet.

    Pentru Reynolds, o prezentare eficientă şi plăcută trebuie să spună o poveste şi să comunice un mesaj care să fie receptat cum se cuvine. Care este acest mesaj? Care este cea mai bună metodă de a-l transmite vorbind şi arătând, în acelaşi timp, o imagine pe care se mai află şi un text? În orice caz, nu printr-o listă de “bullets” pe PowerPoint.

    Sub impulsul filosofiei Zen (care, atenţie, nu este o metodă, un proces sistematic, planificat cu minuţiozitate, ci mai degrabă o abordare, un cadru mental), prezentările trebuie regândite, neuitând o clipă că publicul nu poate, simultan, să citească diaporamele şi să-l asculte pe prezentator. Trebuie, prin urmare, să fim siguri că cele două aspecte nu interferează, ci, dimpotrivă, se suplinesc, se sprijină una pe alta. În acest context, stabilirea unei relaţii cu publicul este esenţială. Interlocutorul trebuie să se “înfăţişeze gol”, metaforă care pune accentul pe ideea de simplitate, de limpezime, de integritate şi de pasiune.

    Un alt punct asupra căruia trebuie lucrat este designul prezentării, în cadrul căruia trebuie, de asemenea, să mizăm pe frumuseţea şi eficienţa simplităţii, armoniei şi echilibrului. Nu întâmplător, însăşi cartea lui Garr arată ca un album de artă, cu texte scurte, imagini ample şi punere în pagină aerisită. Cum spunea ilustrul Seth Godin: “Vă rog să nu cumpăraţi această carte! Dacă oamenii vor începe să facă prezentări mai bune, ale mele vor avea de suferit.”

    Singura observaţie (şi aceea minoră) pe care aş avea-o de făcut acestei încântătoare cărţi este că, tot căutând simplitatea elocventă şi sugestia de impact, nu a izbutit să găsească un titlu atât de ofertant precum “PreZENtation”.

    Garr Reynolds, “Presentation Zen”, Editura Publica, Bucureşti, 2011

  • Există un al şaselea simţ?

    Noua apariţie e o carte descumpănitoare, pentru că valorizează un tip de cunoaştere – cea spontană, rapidă, intuitivă – aflat în profundă contradicţie cu lumea în care trăim şi cu prejudecata suverană potrivit căreia o decizie este cu atât mai bună cu cât timpul şi efortul investite sunt mai mari.

    Se ştie: cu toţii îi învăţăm pe copiii noştri că “graba strică treaba”. Sau le spunem: uită-te înainte să sari! Sau: gândeşte înainte să acţionezi! Aşa încât a veni azi să propovăduieşti graba şi prospeţimea primei reacţii poate constitui un sacrilegiu în raport cu străvechile şi aşezatele noastre principii care recomandă temeinicia, verificarea de două ori a unei concluzii, încetineala înţeleaptă.

    Bizuindu-se pe zeci de exemple concrete, dintr-o largă paletă de domenii de activitate şi pornind de la studii de ultimă oră din domeniul neuroştiinţei şi al psihologiei, volumul “Blink” (“Clipirea”) demonstrează că diferenţa dintre o decizie bună şi una greşită nu stă atât în volumul de informaţii cu care lucrăm, cât în capacitatea de a ne concentra asupra unor detalii esenţiale. Pe scurt (ca să fim în spiritul cărţii), Gladwell ne învaţă cum putem lua decizii mai bune – acasă, la birou şi în viaţa de zi cu zi, fără să prejudiciem calitatea opţiunii noastre.

    Dar Gladwell nu vrea să facă doar un elogiu al al puterii privirii aruncate pe fugă. În multe privinţe, el este interesat şi de acele momente în care instinctul ne înşeală. Pentru că abilităţile noastre de cunoaştere spontană – un al şaselea simţ – se manifestă haotic din cauza unui set foarte exact de motive, care pot fi identificate şi înţelese, trebuie să învăţăm “când să ascultăm de copmputerul interior şi când trebuie să îi contestăm eficienţa”.

    Malcolm Gladwell, “Blink”, Editura Publica, Bucureşti, 2011

  • De la ferma de râme la afacerea de peste 1 miliard

    Cartea sa, “Delivering Happiness”, a izbutit să rămână pe locul întâi în New York Times Bestseller List timp de 27 de săptămâni. Este o istorie trăită a unui mare succes antreprenorial, împărţită în trei secţiuni: Profituri; Profituri şi pasiune; Profituri, pasiune şi scop. Scrisă într-o formă narativă accesibilă şi plină de umor, ea urmăreşte aventurile antreprenoriale ale lui Hsieh şi ne împărtăşeşte lecţiile pe care acesta le-a învăţat în viaţă şi în afaceri.

    Povestea începe cu vremea când avea nouă ani şi visa să facă avere vânzând râme, ajunge la momentul LinkExchange, companie printre ai cărei membri fondatori se număra şi pe care a vândut-o către Microsoft, contra sumei de 265 de milioane de dolari, iar în cele din urmă insistă asupra episodului în care s-a alăturat celor de la Zappos, în calitate de consultant şi investitor, sfârşind prin a deveni CEO al acestei companii.

    A reuşit să crească Zappos de la aproape nimic la vânzări brute de mărfuri anuale de peste 1 miliard de dolari, făcând-o astfel să ajungă în topul revistei Fortune al “Celor mai bune companii pentru care să lucrezi”. Trebuie menţionat şi faptul că, în 2009, Zappos (o afacere de vânzări online de pantofi) a fost cedată către Amazon, printr-o tranzacţie evaluată la peste 1,2 miliarde de dolari.

    Mai mult însă decât o autobiografie a unui om împlinit (dar care a cunoscut şi eşecuri usturătoare), această carte ne descrie modelul unei culturi organizaţionale profund diferite de cele tradiţionale, care explică felul cum efortul de a-i face fericiţi pe cei din jurul tău ne poate face mai fericiţi şi pe noi înşine.

    Tony Hsieh, “Cum să livrezi fericire”, Editura Publica, Bucureşti, 2011

  • Eroi, campioni, specialisti si rechini: cateva formule pentru a invinge criza

    Andrej Vizjak si Vasile Iuga (doi specialisti prestigiosi, cel
    dintai lider pentru Serviciile de Consultanta in Afaceri ale
    Pricewaterhouse Coopers pentru Europa de Sud-Est, cel de-al doilea
    – Country Managing Partner al PwC Romania) au intreprins o analiza
    laborioasa a “concentrarii globale” si o vasta cercetare,
    intemeiata riguros pe statistici si pe studii de caz, la nivelul
    unui grup de 600 de companii care au reusit sa faca fata cu succes
    crizei generale, mult mai bine decat concurentii lor.

    O prima concluzie: cei care au reusit sa prospere, in cadrul
    peisajului economic dezolant al ultimilor ani, nu au fost neaparat
    jucatorii grei din economie. Multe companii mici si mijlocii au
    iesit intarite din criza economica: 11% din totalul companiilor cu
    o cifra de afaceri intre 100 de milioane si 20 de miliarde USD au
    izbutit sa-si sporeasca valoarea chiar si in intervalul 2008-2010,
    cu o rata de succes de trei ori mai mare decat a rivalilor din
    domeniu, iar succesul lor a derivat mai putin din diferentiere si
    avantaje de cost, cat mai degraba din urmarirea unor tinte de
    achizitie atractive.

    Scopul lucrarii, acela de a sprijini companiile sa isi dezvolte
    strategiile concurentiale intr-un mediu tot mai afectat de procesul
    de concentrare economica globala, este atins atat prin analize
    punctuale, cat si prin eforturi de sinteza a intregului fenomen si
    de stabilire a unor principii castigatoare. in acest ultim sens,
    autorii stabilesc patru tipuri de invingatori ai crizei: Local
    Specialist, Regional Hero, International Champion si Industry
    Shark, carora le sunt prezentate ulterior (capitolele 2-5 ale
    cartii), formulele de success.

    Totodata, sunt supuse atentiei studii de caz din 11 domenii de
    activitate (privind companii din Romania sau din Europa de
    Sud-Est): utilitati, telecomunicatii, banci, industrie alimentara,
    farmaceutice, media online, retail, asigurari, petrol si gaze,
    autovehicule, bunuri de larg consum.

    Volumul se incheie intr-un teritoriu predictiv, care prezinta
    potentialii invingatori si posibilii perdanti, acestia din urma
    fiind cei care nu se pot identifica intr-unul din cele patru
    profile schitate anterior.

    Andrej Vizjak, Vasile Iuga, “Formule de succes pentru
    urmatorul deceniu”, Editura Publica, Bucuresti, 2011