Concluzia analizei facute de SAR este ca ordonanta, care schimba
regimul impozitarii pentru PFA si persoanele platite pe drepturi de
autor, se contrazice cu propriile ei norme de aplicare, fiind
neaplicabila si, ca atare, recomanda contribuabililor sa nu depuna
niciun fel de declaratii pana ce ordonanta “nu va fi reemisa intr-o
forma clara si corecta”. SAR considera ca, din moment ce definitia
activitatilor care pot fi “reconsiderate” ca activitati dependente
(si pentru care taxele datorate sunt identice cu cele pentru
contractele de munca) este confuza, autoritatile fiscale vor avea
puteri absolute asupra contribuabililor, care risca sa fie
sanctionati pentru ca interpretarea pe care ei o dau acestei
definitii difera de cea a organelor fiscale. In plus, nu se stie ce
inseamna din punct de vedere juridic “reconsiderarea” unor
activitati si nici daca acest proces va conferi persoanelor in
cauza aceleasi drepturi ca si salariatilor (ex. concedii de odihna,
medicale, pentru ingrijirea copilului, dreptul la greva etc.).
In plus, daca ordonanta pune aceste obligatii in sarcina
platitorului de venit, normele metodologice le pun in sarcina
beneficiarului de venit, ceea ce in practica “genereaza haos si
vulnerabilizeaza atat platitorii de venit, cat si beneficiarii de
venit in fata organelor de control, care ii vor putea amenda fie
pentru ca nu au respectat OUG 58/2010, fie pentru ca nu au
respectat normele de aplicare”.
Cuantumul amenzii pentru nerespectarea obligatiilor de depunere
lunara, intre 7.500 si 15.000 de lei pentru fiecare contract in
parte, este considerat “absurd de mare” si necorelat in nici un mod
cu valoarea contractului declarat.
Societatea Academica Romana considera ca ordonanta “nu va aduce
la buget suma, de altfel modica, care este tinta Guvernului”,
pentru ca va creste costurile de tranzactie atat pentru cetatean,
cat si pentru stat, fiind mai degraba costisitoare decat
profitabila. “Pentru a se face o adevarata analiza cost-beneficiu a
acestei prevederi ar fi trebuit calculat timpul de implementare
pierdut de organele statului si de contribuabili, care depaseste cu
mult beneficiile potentiale. Aceste costuri provin mai ales din
frecventa lunara a platilor”, sustine SAR, care recomanda o singura
plata pe an, la sfarsitul anului fiscal, nu lunar si pentru fiecare
contract in parte.
Exista, de asemenea, riscul ca erorile de conceptie si formulare
la OUG 58 sa genereze o serie de procese unde contribuabilii vor
invoca neclaritatea legii in apararea lor si vor castiga. “Aceasta
harababura”, considera SAR, ar fi putut fi evitata daca ordonanta
ar fi prevazut clar ca taxele sociale sunt datorate si pentru alte
contracte decat cele de munca (ar fi putut fi enumerate expres
acele contracte exceptate de la plata acestor taxe), fara a se
folosi “falsa constructie juridica” a “reconsiderarii unui
contract”.
SAR conchide ca ordonanta si normele sale de aplicare “sunt un
exemplu clar de reglementare aberanta si imposibil de aplicat, care
saboteaza statul de drept”. In opinia Societatii, ar trebui fie ca
legea sa fie reemisa, cu consultarea unor specialisti capabili sa
faca o lege aplicabila, sau sa se renunte la ea definitiv si statul
sa se concentreze pe controale care sa verifice daca angajatorii
incheie contracte adecvate. “Problemele administrative prezentate
de controlul la un organ de presa la care soferii sunt platiti prin
drepturi de autor sunt infinit mai mici decat cele de a stabili
cate luni contribuie pe an la ajutorul de somaj un scenarist care a
fost remunerat in tot anul pentru doua scenarii”, apreciaza autorii
analizei.
Din conducerea SAR fac parte Alina Mungiu-Pippidi, profesor la
Hertie School of Governance din Berlin, Ioan Popa, profesor la ASE
Bucuresti, Anca Harasim, director executiv al AmCham Romania, Ana
Maria Sandi, consultant la misiunea Bancii Mondiale din Bucuresti,
Sorin Vieru, profesor la Universitatea Bucuresti, psihologul Aurora
Liiceanu.
