BusinessMagazin

Tag: deloitte

  • Raluca Bontaş şi Mihaela Vechiu, Deloitte: Cetăţenii ucraineni beneficiază de acces liber la piaţa muncii din România

    Guvernul României a aprobat o serie de derogări de la legislaţia imigrării, pentru a permite cetăţenilor ucraineni să se angajeze în România, fără a mai fi necesară obţinerea avizului de muncă şi a vizei de lungă şedere. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 20, adoptată în data de 8 martie 2022, toţi cetăţenii ucraineni care vor semna un contract individual de muncă cu o societate românească îşi pot prelungi şederea prin obţinerea unui permis de şedere în scop de muncă, direct de pe teritoriul României, fără să mai fie obligaţi să iasă din ţară.

    Astfel, odată cu adoptarea noii reglementări, cetăţenii ucraineni vor avea la dispoziţie două opţiuni suplimentare în ceea ce priveşte stabilirea în România: angajarea directă, fără a mai fi nevoie de obţinerea unei vize şi a unui aviz de muncă, şi solicitarea protecţiei temporare conform directivei europene ce oferă în mod automat dreptul de şedere şi de muncă. Autorităţile române urmează să publice zilele următoare procedura de aplicare pentru aceste reglementări.

    Conform OUG 20, persoanele care nu deţin documente care să dovedească experienţa profesională şi calificarea necesară ocupării unui loc de muncă sau lipsa unor antecedente penale incompatibile cu activitatea pe care urmează să o desfăşoare pot semna o declaraţie pe proprie răspundere, pe baza căreia să beneficieze de prevederile noii reglementări. În cazul acestor persoane, dreptul de muncă este limitat la cel mult doi ani, urmând ca în zilele următoare autorităţile să publice procedura de încadrare în muncă pentru această categorie.

    Pe de altă parte, excepţiile introduse prin OUG 20 nu sunt aplicabile în cazul profesiilor reglementate în România, conform legislaţiei în vigoare (precum medic, farmacist, arhitect etc.), indiferent dacă activitatea se desfăşoară în calitate de salariat sau în mod independent.

    Măsurile de sprijin implementate de guvern sunt binevenite în contextul actual, în care există un flux masiv de persoane care intră în România, dintre care o mare parte au capacitatea de a munci. Astfel, acestea vor putea să îşi asigure mijloacele de întreţinere necesare, în situaţia în care aleg să rămână în România, existând deja multiple iniţiative în acest sens, precum platforme ce au ca scop cuantificarea ofertei şi cererii de forţă de muncă.

    Noile măsuri din OUG 20 nu sunt aplicabile membrilor familiilor cetăţenilor ucraineni care vor beneficia de excepţiile menţionate în vederea angajării. Pentru aceştia, rămân în vigoare condiţiile anterioare, respectiv obţinerea admisiei, a vizei de lungă şedere şi a permisului de şedere în scopul reîntregirii familiei, dar şi posibilitatea de a aplica pentru protecţie temporară odată ce procedura va fi publicată de către autorităţile române (probabil în următoarele zile).

    Facilitarea accesului liber la muncă şi posibilitatea reglementării dreptului de şedere într-un mod facil şi rapid, atât pentru cetăţenii ucraineni, cât şi pentru membrii familiilor lor, ar plasa România pe lista ţărilor din Uniunea Europeană cu un regim favorabil în vederea stabilirii pe termen mediu şi lung. Acest lucru ar putea creşte gradul de atracţie şi retenţie al României pentru cetăţenii ucraineni, astfel încât ţara noastră să nu mai fie doar o zonă de tranzit spre ţările din vest.

    Material de opinie de Raluca Bontaş, Partener, şi Mihaela Vechiu, Manager, Servicii Dedicate Angajatorilor Globali, Deloitte România

     

     

  • Deloitte: Facturarea electronică, de la teorie la practică. Cum se aplică în România?

    Facturarea electronică a fost introdusă cu întârziere în România, însă, odată demarat procesul, autorităţile anunţă o evoluţie rapidă de la proiectul pilot la obligativitate pentru toate facturile emise, indiferent de tipul contribuabilului sau de mărfurile comercializate. Sistemul implementat în ţara noastră a fost inspirat din Italia, stat care a făcut primul pas în această direcţie încă din 2014. Ce presupune trecerea la acest sistem de facturare şi raportare şi care sunt aspectele care mai trebuie lămurite pentru continuarea procesului de extindere de la faza actuală la etapa următoare?

    La jumătatea anului 2019, Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României pentru întârzierea transpunerii în legislaţia naţională a Directivei 55/2014 privind facturarea electronică. Doi ani mai târziu, autorităţile române au adoptat ordonanţa de urgenţă privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional RO e-Factura, măsură necesară şi pentru atingerea obiectivelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, respectiv creşterea veniturilor la bugetul de stat.

    Decizia de dezvoltare a proiectului de facturare electronică în România a fost luată după analizarea modelului italian, iar autorităţile fiscale au subliniat încă de la început că programul pilot de implementare a sistemului pe relaţia dintre companii private şi instituţii ale statului (business to government – B2G) va pune bazele dezvoltării sistemului generalizat de facturare electronică în relaţia dintre companii private (business to business – B2B).

    Aşadar, facturarea electronică a debutat timid la finalul anului trecut, însă viteza cu care au fost implementate modificările asupra întregului concept, pentru trecerea la etapa următoare, este încurajatoare.

    Astfel, începând cu luna aprilie, opţional, şi cu luna iulie, obligatoriu, contribuabilii care furnizează altor companii (B2B) bunuri încadrate în categoria celor care prezintă risc ridicat de evaziune fiscală vor emite facturile în sistemul RO e-Factura, indiferent dacă beneficiarii sunt sau nu înrolaţi. Bunurile în cauză sunt specific menţionate, şi anume legumele, fructele, băuturile alcoolice, produsele minerale precum apă minerală naturală, nisip şi pietriş, dar şi articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Pe lista autorităţilor au fost de asemenea înscrise construcţiile noi.

    Prin urmare, primii contribuabili afectaţi de această măsură vor fi comercianţii, urmaţi de jucătorii din industria ospitalităţii (HoReCa) şi dezvoltatorii imobiliari. Însă, cum autorităţile par decise să generalizeze această obligativitate, şi celelalte categorii de contribuabili ar trebui să se pregătească pentru implementarea acestui sistem cât de curând.

    În plus, având în vedere dorinţa de aliniere la standardele europene, este de aşteptat ca relaţiile cu autoritatea fiscală  să se bazeze tot mai mult pe tehnologie şi, în acest context, contribuabilii trebuie să urmărească schimbările care intervin, astfel încât să se pregătească din timp pentru a face faţă noilor cerinţe.

     

    Practica la nivelul UE

    De-a lungul timpului, înainte de implementarea unor reglementări cu impact semnificativ, autorităţile din ţara noastră au organizat grupuri de lucru cu reprezentanţi ai celorlalte state membre cu experienţe similare. De cele mai multe ori, Italia şi Polonia au reprezentat surse de inspiraţie pentru România.

    Italia este printre primele ţări din UE care au introdus facturarea electronică obligatorie pentru tranzacţiile B2B.  Sistemul care permite emiterea şi raportarea obligatorie în timp real a facturilor de vânzări electronice (SdI) a fost introdus începând cu 1 ianuarie 2019. Raportarea SdI era deja o cerinţă pentru tranzacţiile B2G încă din anul 2014.

    Contribuabilii italieni emit facturile electronice într-un format XML specific şi, ulterior, le încarcă în SdI. Sistemul efectuează unele verificări formale şi, dacă factura este acceptată, platforma livrează e-factura destinatarului şi trimite un raport de livrare furnizorului. În caz contrar, se emite un proces-verbal de respingere. Dacă sistemul nu poate livra o factură electronică destinatarului, SdI salvează factura electronică la dispoziţia destinatarului pe platforma autorităţii fiscale şi informează furnizorul în consecinţă.

    Modelul Italian a reprezentat un exemplu şi pentru Polonia, care a introdus recent facturarea electronică cu caracter opţional. Contribuabilii polonezi pot opta, din ianuarie 2022, să intre în sistemul central de facturare electronică KSeF. În această fază pilot, primirea facturilor electronice este condiţionată de acceptul clientului.

    Similar României, autorităţile poloneze au operat rapid amendamentele necesare spre finalul lui 2021, anul 2022 este alocat testărilor, iar, începând din anul 2023, sistemul va deveni general obligatoriu.

    Polonia implementează un format standardizat, numit factură structurată emisă de KSeF în format XML. Elementele solicitate sunt foarte detaliate, iar sistemul va atribui fiecărei facturi o serie (ID) unică.

     

    Cum va funcţiona sistemul de facturare electronică în România

    În România, contribuabilii vânzători se vor putea conecta la sistemul RO e-Factura cu ajutorul certificatul digital calificat utilizat pentru accesarea spaţiului privat virtual (SPV). Similar cu modelul italian, factura va fi întocmită în format XML, acesta fiind considerat şi exemplarul original al facturii, dacă este însoţit de semnătura electronică a Ministerului Finanţelor.

    Transmiterea acesteia se va putea efectua fie prin interconectarea aplicaţiei disponibile la nivelul emitentului, utilizând o interfaţă (subiect de pre-autorizare), fie prin utilizarea aplicaţiilor puse la dispoziţie în mod gratuit de către Ministerul Finanţelor.

    După transmiterea facturii electronice, sistemul va efectua operaţiuni de verificare şi validare de structură, de sintaxă şi de semantică, ulterior generând un mesaj automat de răspuns. În cazul în care factura respectă structura, se aplică semnătura electronică a Ministerului Finanţelor (aspect care atestă primirea acesteia în sistemul naţional privind facturarea electronică) şi se comunică destinatarului. În situaţia în care factura nu respectă structura, emitentul primeşte mesaj cu erorile identificate. După corectarea acestora, factura se retransmite prin acelaşi sistem.

    Deşi teoria sună încurajator, din practică a rezultat, de-a lungul timpului, că, în fazele de implementare a unei astfel de măsuri, apar diverse neconcordanţe din cauza cărora întregul proces devine anevoios. Şi de această dată, fie că analizăm din punct de vedere comercial sau din punctul de vedere al resurselor care trebuie alocate pentru utilizarea sistemului, este de aşteptat ca noua măsură să genereze o povară administrativă suplimentară pentru mediul de afaceri, cel puţin în faza iniţială.

    Aspectele comerciale şi tehnice care ridică semne de întrebare pentru contribuabili ar trebui discutate şi lămurite cu autorităţile fiscale până în iulie 2022. Printre acestea se numără modalitatea de comunicarea a facturii către un client neînregistrat în sistem, perioada de implementare a unei conexiuni care să lege sistemul ERP (Enterprise Resource Planning) al contribuabilului la sistemul autorităţii fiscale sau procedura de transmitere a facturilor care conţin atât bunuri cu factor de risc ridicat, cât şi alte tipuri de bunuri.

    În concluzie, având în vedere complexitatea sistemului de facturare electronică şi experienţa altor state care l-au adoptat, pentru o implementare eficientă este nevoie de timp, comunicare şi cooperare între autorităţi şi mediul de afaceri.

     

    Material de opinie de Ramona Ţariuc, Director, Victoria Dobre, Manager Senior, şi Alexandru Stancu, Manager Senior, Taxe Indirecte, Deloitte România


     

  • Avocatul de business de ieri şi de mâine

    Fie că este vorba de un profesionist în dreptul de business „in-house” sau un avocat de business cu care lucrează o companie, un specialist în dreptul afacerilor este indispensabil pentru a ajuta antreprenorii şi companiile să navigheze prin hăţişul legislativ. Avocatura de business s-a schimbat foarte mult în ultimii 15 ani, schimbare care vine natural odată cu modificările legislative, dar şi cu tendinţa de digitalizare. Ce urmează pentru departamentele juridice ale companiilor şi pentru avocaţii de business?

    Dincolo de multiplele schimbări pe care le aduc atât reglementările, cât şi avansul tehnologiei, vedem în continuare un rol extrem de important pentru profesioniştii dreptului afacerilor în viitor şi un interes semnificativ al tinerilor de a se alătura profesiei noastre. În profesiile noastre contribuim decisiv la crearea premisei esenţiale în derularea afacerilor şi anume încrederea”, spune Alexandru Reff, country managing partner al Deloitte România şi Moldova. Activitatea profesioniştilor din dreptul de business, fie că fac parte din departamentele juridice ale companiilor sau sunt avocaţi de business, s-a diversificat în ultimii 15 ani.

    Rolul specialistului de business a trecut de la sfătuitor pe teme juridice la sfătuitor esenţial pentru strategia unei companii, au spus avocaţii de business şi directorii juridici care au participat la dezbaterea „Reff & Asociaţii | Deloitte Legal – ZF Ce înseamnă a fi avocat de business, dar şi director juridic într-o companie mare şi cum a evoluat această profesie în ultimii 15 ani?“. „Pe lângă contribuţia pur juridică pe care echipa o are, există şi un rol educativ foarte important. Suntem parte din deciziile de business care se iau din ce în ce mai mult şi a început cumva cu partea de achiziţii pe care UiPath o face, unde am devenit de la simplu implementator, să fim implicaţi începând cu momente mult mai incipiente, cum ar fi luarea deciziei,  strategia”, a spus Ioana Vieru, global corporate legal counsel la UiPath. Casa de avocatură Reff & Asociaţii | Deloitte Legal împreună cu ZF a organizat în decembrie videoconferinţa „Reff & Asociaţii | Deloitte Legal – ZF Ce înseamnă a fi avocat de business, dar şi director juridic într-o companie mare şi cum a evoluat această profesie în ultimii 15 ani?“.

    Evenimentul a prilejuit şi aniversarea de 15 ani a casei de avocatură Reff & Asociaţii | Deloitte Legal, care a intrat în top 5 cele mai mari case de avocatură din România. Într-una din rarele apariţii publice, avocaţii de business împreună cu directorii juridici ai unora dintre cele mai importante companii multinaţionale şi bănci din România au dezbătut rolul specialistului în dreptul de business în companie şi societate, cum s-a schimbat meseria în ultimii 15 ani şi care sunt perspectivele, într-un viitor în care modificările legislative sunt o certitudine, la fel şi tendinţa de digitalizare. Unul dintre punctele centrale ale discuţiei a fost avansul tehnologiei şi impactul acesteia pentru departamentele juridice şi pentru avocaţii de business. Dacă acum 15 ani încă se mai punea întrebarea „Vor fi înlocuiţi avocaţii de roboţi?”, acum este cert că un profesionist în dreptul de business nu poate fi înlocuit de un robot, dar digitalizarea îi uşurează semnificativ activitatea.

    „Suntem într-un moment foarte bun în care procesul tehnologic ne ajută foarte mult. Sunt şi soluţii din ce în ce mai avansate de inteligenţă artificială în domeniul juridic, soluţii care procesează volume mari de informaţii, date şi documente”, a spus Simina Mut, partener la Reff & Asociaţii | Deloitte Legal. În concluzie, rolul avocatului de business şi al departamentului juridic al companiilor va creşte în perioada următoare, iar pandemia a accelerat cererea de asistenţă juridică pentru mediul de business. „Ceea ce rămâne constant este rolul esenţial pe care îl joacă avocaţii şi juriştii între stat şi individ sau între stat şi mediul de afaceri. Statul cheltuieşte tot mai mult, iar pentru  asta are nevoie să colecteze tot mai mult, reglementează tot mai strict şi mai intruziv şi sancţionează mai sever, aşa că mă aştept ca impactul profesiei de avocat să crească în perioada următoare”, a concluzionat Alexandru Reff.

  • Videoconferinţa Deloitte – ZF „Future of work“. Viitorul muncii este flexibil şi hibrid

    Cei doi termeni care ar putea descrie viitorul muncii sunt „flexibil“ şi „hibrid“, iar principala provocare cu care se confruntă angajatorii este competiţia pentru talente, sunt câteva dintre concluziile videoconferinţei „Future of work“, organizată recent de Deloitte România în parteneriat cu Ziarul Financiar.

     

    Flexibilitatea a fost, probabil, cuvântul de ordine în ultimele 20 de luni, când am descoperit cu toţii că putem fi remarcabil de flexibili în modurile şi cu locurile din care lucrăm. De multe ori poate că nu a fost vorba de o flexibilitate, ci de o adaptare la situaţii noi prin mandatarea unui mod de lucru considerat adecvat, respectiv munca de acasă. (…) Viitorul muncii este flexibil şi hibrid în multe privinţe: de la personalizarea experienţelor pentru a răspunde cât mai multor aşteptări diferite ale angajaţilor, la redefinirea organizaţiei ca un ecosistem complex de colaborări în registre multiple“, a declarat Alexandru Reff, country managing partner, Deloitte România şi Moldova.

    Elke Meier, vicepreşedinte executiv financiar şi membru al Comitetului Executiv în cadrul BCR, a subliniat şi ea că viitorul muncii este unul hibrid. „Avem nevoie de diferite tipuri de lideri, unii care să conducă echipele care lucrează în regim hibrid, unii care să conducă echipele care vor să lucreze doar remote şi am realizat un întreg program pentru acest lucru în BCR, program care se numeşte Smart Work. Am acceptat că activăm într-o lume hibrid şi am implementat reguli pentru anumite departamente care să decidă câte zile să lucreze oamenii de la birou“, a explicat ea în cadrul evenimentului.

    John Guziak, partener, human capital în cadrul Deloitte Central Europe este de părere că lupta pentru talente se duce la nivel mondial acum. „Concurenţa pentru angajaţi se duce la nivel mondial acum. Faptul că oamenii sunt plătiţi în bitcoin elimină anumite limite geografice. Organizaţiile precum a noastră, precum Deloitte, lucrează cu guvernele pentru a se asigura că aceste lucruri nu se întâmplă. Cred că unul dintre lucrurile cele mai importante cu care se confruntă directorii financiari în acest moment este atragerea talentelor, în special a celor tineri, cum facem să îi păstrăm şi cum dezvoltăm talentele“, afirmă el.

    Raluca Bontaş, partener global employer services în cadrul Deloitte România a menţionat, printre altele, cât de important este pentru angajatori impactul pe care îl poate avea pierderea angajaţilor în faţa unei competiţii cât mai globalizate. „Am văzut cât de preocupant este impactul pe care îl poate avea pierderea angajaţilor în faţa unei competiţii cât mai globalizate şi am văzut şi că, cu preocuparea potrivită, businessurile convertesc ceea ce s-ar fi putut numi un risc operaţional de sustenabilitate într-o prosperitate de business“, a spus ea.

    Ionuţ Sas, vicepreşedinte fiscalitate în cadrul UiPath spune că situaţia demografică din România nu este cea mai fericită în ultima perioadă şi nu doar România se confruntă cu acest lucru. Mai mult, el crede că fiecare stat ar trebui să atragă şi reţină forţa de muncă, studenţii care termină anumite specializări, cât şi să atragă talente din alte teritorii. „În primul rând, ar trebui ca România ar trebui să fie stabilă din toate punctele de vedere – politic, fiscal şi macroeconomic. Sistemul de educaţie din România, trebuie să se reaşeze având în vedere capabilităţile viitorului. Este evident că curricula din sistemul de învăţământ românesc trebuie să fie modificată, trebuie să fie la fel de flexibilă precum angajatorii pentru că partea de educaţie are o componentă imediată şi asigură sustenabilitatea pe termen mediu şi lung“, a declarat el.

  • Avalanche depăşeşte Shiba Inu şi Dogecoin şi devine a zecea cea mai valoroasă criptomonedă din lume, cu o tehnologie care ar putea contesta dominanţa exercitată de Ethereum

    Criptomoneda Avalanche (tranzacţionată sub simbolul $AVAX) a ajuns pentru scurt timp la un nou maxim istoric de 114,96 dolari per token şi a devenit una dintre cele mai valoroase monede digitale din lume, cu o valoare de piaţă de 31,5 miliarde de dolari. Activul şi-a dublat valoarea în ultima lună şi a crescut cu peste 3.000% în ultimele 12 luni, scrie Fortune.

    Luni, la 18:00, preţul AVAX era de 135,7 dolari, iar capitalizarea ajungea la 30,2 miliarde de dolari, a zecea la nivel global, peste Dogecoin (29,5 miliarde de dolari) şi Shiba Inu (24,7 miliarde).

    Un nou acord încheiat între Avalanche şi firma de consultanţă şi audit Deloitte a stimulat, cel mai probabil, interesul în monedă şi tehnologia din spatele ei.

    Săptămâna trecută, Deloitte a anunţat că va lucra împreună cu Ava Labs, firma care a dezvoltat şi lansat Avalanche în septembrie 2020, pentru a folosi blockchain-ul Avalanche şi a lucra astfel cu Agenţia Federală pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă din SUA (FEMA).

    Deloitte şi Avalanche au declarat că vor implementa o nouă platformă de tip Close as You Go (CAYG) care va simplifica procesele FEMA de agregare şi validare a dezastrelor federale.

    „CAYG dispune de o interfaţă user-friendly facilitată de o serie inovatoare de blockchain-uri, ajutând agenţiile locale şi federale să se concentreze asupra recuperării, în locul amplelor procese de revendicare (claims processes – n.r.)”, spune John Wu, preşedinte al Ava Labs.

    Moneda este susţinută de propriul său blockchain care promite viteze accelerate, comisioane mai mici şi mai puţine deşeuri generate de echipamentele electronice prin comparaţie cu Ethereum, aflat în competiţie directă cu AVAX. În septembrie, Avalanche a atras finanţări de peste 230 de milioane de dolari din partea unor investitori precum firma americană de venture capital Polychain şi hedge fund-ul Three Arrows Capital din Singapore, lansându-şi un fond propriu numit Blizzard care va întreţine proiectele din cadrul platformei Avalanche.

    Avalanche se descrie drept „cea mai rapidă platformă de contracte smart din industria blockchain”. Contractele smart le permit cumpărătorilor şi vânzătorilor să introducă automat termenii unui acord în contracte care se execută singure. Ethereum a fost prima platformă majoră de acest fel din industria crypto.

    Ether este în prezent a doua cea mai valoroasă criptomonedă din lume, cu o capitalizare de 500 de miliarde de dolari. Însă creşterile înregistrate recent de AVAX au determinat unii investitori să pună la îndoială dominanţa exercitată în acest sens de Ethereum.

    Zhu Su, CEO al Three Arrows Capital, a scris recent pe Twitter că a „abandonat” Ethereum după câţiva ani în care a susţinut token-ul. Zhu, care a investit în AVAX, spune că utilizatorii Ethereum s-au plâns cu privire la costurile tranzacţiilor şi s-ar putea îndrepta către monede precum Solana şi Avalanche dacă platforma nu se va adapta suficient de rapid. Avalanche susţine că blockchain-ul său poate procesa 4.500 de tranzacţii pe secundă, faţă de 15 tranzacţii pe secundă pe Ethereum.

    Între timp, unii utilizatori fac referire la următoarele actualizări ale Ethereum. Tehnologia Ethereum 2.0 va fi disponibilă în totalitate anul viitor şi va îmbunătăţi experienţa utilizatorilor şi va îngreuna tot mai mult munca rivalilor.

     

  • Opinie Deloitte: România taxează drastic vânzarea creditelor neperformante. Cum se procedează în alte ţări?

    Piaţa cesiunii de creanţe neperformante este blocată, în România, din cauza impozitării excesive a sumelor obţinute din astfel de tranzacţii, regulă intrată în vigoare la 1 ianuarie 2018. Acest tratament fiscal a descurajat companiile din mai multe sectoare de activitate să recurgă la cesiunea creanţelor, dar în mod special instituţiile financiare, care apelau deseori la asemenea operaţiuni pentru a-şi curăţa bilanţul, conform recomandărilor oferite chiar de Banca Naţională a României. De altfel, din studiul comparativ la nivelul Europei Centrale „Prevederi fiscale privind cesiunea de creanţe de către instituţiile de credit”, realizat de Deloitte România, reiese că tratamentul fiscal aplicabil în ţara noastră în cazul cesiunii de creanţe este unul dintre cele mai costisitoare, în comparaţie cu alte ţări din Europa Centrală.

    Menţionăm că, înainte de 2018, creanţele aferente clienţilor cu întârzieri la plată erau, cel mai adesea, cesionate către societăţi specializate, dotate cu infrastructura necesară recuperării acestora. Dar, în ultimii trei ani şi jumătate, din cauza nivelului ridicat de impozitare, piaţa cesiunii de creanţe neperformante s-a blocat (s-au realizat foarte puţine tranzacţii de acest tip), băncile preferând să gestioneze intern recuperarea acestora, chiar cu riscul unor costuri mai mari cu ajustările pentru deprecierea creanţelor.   

     

    Limitările existente şi riscul menţinerii lor

    Concret, în prezent, în România, pierderea înregistrată ca urmare a cesiunii de creanţe este deductibilă doar în proporţie de 30%. Cu alte cuvinte, 70% din această pierdere este inclusă în baza impozabilă şi taxată cu 16%, impozit pe profit. Prin urmare, orice vânzare la un preţ mai mic de 11 cenţi la un dolar duce creditorul într-un impozit de plată mai mare decât venitul din cesiune.

    Menţinerea acestor limitări este cu atât mai discutabilă cu cât este de aşteptat ca nivelului creditelor neperformante să crească în viitorul apropiat. Mai exact, ca urmare a derulării celor mai recente teste de stres în sectorul bancar, Banca Naţională a României a estimat creşterea ratei creditelor neperformante pentru decembrie 2022 la 9,9% în scenariul de bază şi la 19,4% în scenariul advers. În prezent, rata creditelor neperformante în România este de 3,94%, comparativ cu 2,5%, în UE (la momentul martie 2021), iar expirarea măsurilor de ameliorare a efectelor pandemiei (moratorii) este doar una din cauzele care pot conduce neîndoielnic la creşterea ratei de credite neperformante. Totodată, indicativ, dorim să reamintim că în perioada care a urmat crizei financiare din 2008 această rată a depăşit 20%.

    Astfel, în cazul în care regulile fiscale se menţin, băncile vor avea de ales între a menţine creditele neperformante în bilanţ, ceea ce ar genera costuri suplimentare cu ajustările pentru deprecierea creanţelor şi cu asigurarea resurselor necesare pentru monitorizarea şi recuperarea acestora, sau a le cesiona către firme specializate în recuperare, dar cu costuri foarte mari impuse de taxarea excesivă.

     

    Unde se plasează România?

    Modificarea reglementărilor privind impozitarea în cazul cesiunilor de creanţe ar fi o măsură benefică pentru toţi agenţii economici, dar mai ales pentru bănci, având în vedere că ar încuraja vânzarea creditelor neperformante către societăţi specializate în recuperarea acestora şi le-ar permite să se concentreze pe activitatea lor economică de bază: atragerea de depozite şi acordarea de credite.

    În acest sens, se poate urma exemplul mai multor ţări din regiune cu regimuri fiscale mult mai favorabile aplicabile în astfel de tranzacţii. Din studiul efectuat de Deloitte România reiese că 11 ţări dintre cele 16 analizate permit deductibilitatea integrală a pierderilor înregistrate ca urmare a cesiunii creanţelor şi doar cinci, printre care şi România, au ales să limiteze deductibilitatea acestora, dintre care România, cel mai drastic. Mai mult, chiar şi din cele şapte ţări care aplică limite de deductibilitate, celelalte oferă totuşi un tratament fiscal mai favorabil decât cel din România. Spre exemplu, Polonia acceptă deductibilitate integrală în cazul cesiunii către fonduri specializate, iar Letonia permite deductibilitatea pierderii atunci când creanţele sunt vândute către o ţară din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European sau către un stat cu care are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri.

    În concluzie, modificarea sistemului de impozitare în cazul cesiunilor de creanţe neperformante în sensul transformării într-unul mai puţin împovărător pentru cei care oricum înregistrează pierderi din cauza neîncasării acelor creanţe, ar ajuta la îmbunătăţirea situaţiei financiare a entităţilor afectate şi le-ar permite concentrarea pe activitatea lor principală. Nu în ultimul rând, o astfel de măsură ar sprijini circulaţia banilor în economie.

    Material de opinie de Alexandra Smedoiu, Partener, Anca Ghizdavu, Senior Manager, şi Cristina Borş, Manager, Impozitare Directă, Deloitte România

  • Pariul pe verde: 23 mld. euro în mai puţin de un deceniu

    România are nevoie de cel puţin 23 de miliarde de euro investiţii în energia verde în următorii nouă ani. Pentru ca proiectele să se materializeze, TREBUIE ca mediul de afaceri şi decidenţii să ajungă la un acord şi să atragă fondurile europene prin politici coerente, care să pună în mişcare investiţiile. Va reuşi România sa nu piardă şi acest tren?

     

    Eu cred că potenţialul de investiţii este şi mai mare de atât. Sunt lucruri de rezolvat pe parcurs, sunt îngrijorări legate de capacităţile firmelor de a executa aceste lucrări,  dar, pe de altă parte, ele spun că abia aşteaptă aceste lucrări. Avem mare nevoie şi de politici care să pună în mişcare aceste investiţii“, spune Sorin Elisei, director în cadrul Deloitte România, liderul practicilor de sustenabilitate şi energie, şi unul dintre cei care, printre altele, a fost managerul de proiect din partea Deloitte pentru elaborarea Planului Naţional Integrat de Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC).

    Potrivit PNIESC, România va trebui să investească în următorii nouă ani circa 23 de mld. de euro în energie verde, iar banii ar trebui să se materializeze în  2.300 de MW instalaţi în energie eoliană şi peste 3.700 MW în energie solară.

    „Toate aceste investiţii din zona verde fac să crească costurile pentru producătorii europeni şi potenţial să îi facă mai puţin competitivi pentru piaţa globală.

    Dacă se va dori încurajarea anumitor domenii, cum ar fi energia verde, atunci taxele ar trebui să fie mai mici în zona asta tocmai ca să permită aceste investiţii“, spune Dan Bădin, partener servicii fiscale în cadrul Deloitte România.

    Declaraţiile au fost făcute în cadrul evenimentului „Care sunt oportunităţile la zi de finanţare din fonduri europene pentru sectorul energetic?“ organizat  de Deloitte România, în parteneriat cu Ziarul Financiar, o videoconferinţă care a reunit autorităţi din domeniul energiei şi fondurilor europene, jucători din industria energetică, precum şi specialişti ai firmei de consultanţă şi audit Deloitte.

    Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei, spune că, la începutul anului viitor, ministerul se bazează pe două programe care să susţină investiţii în energie verde şi fondurile se apropie de 12 mld. de euro.

    „Banii pentru investiţii pentru atingerea ţintelor climatice până în 2050 se vor derula prin două programe pe care Ministerul Energiei le va avea în derulare în perioada următoare: fondul de modernizare, a cărui valoare ne aşteptăm să fie de peste 10 mld. de euro la nivelul anului 2030 şi totodată ne referim la PNRR, componenta pe energie, care la nivelul ministerului are o valoare alocată de 1,6 mld. de euro“, a spus Dan Drăgan.

  • Camelia Malahov, Deloitte: Diminuarea risipei alimentare, o obligaţie legală care poate aduce şi beneficii fiscale

    Risipa alimentară reprezintă o preocupare din ce în ce mai mare la nivel global, fiind în atenţia principalelor organizaţii mondiale, dar şi a autorităţilor naţionale, care monitorizează fenomenul şi caută soluţii pentru optimizarea consumului de alimente şi accesul echitabil la hrană pentru ţările care se confruntă cu dificultăţi în această privinţă.

    Pandemia de COVID-19 a accentuat fenomenul, din cauza panicii care a indus un comportament iraţional în rândul populaţiei, respectiv constituirea de provizii exagerate care, în scurt timp, s-au transformat în deşeuri alimentare.

    Cea mai mare risipă alimentară este generată de gospodării, fiind urmate de comercianţii şi operatorii din industria ospitalităţii (HoReCa). Un studiu publicat recent de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) arată că 17% din totalul hranei produse la nivel mondial ajunge la gunoi. Pentru România, în lipsa studiilor locale, reprezentanţii ONU au folosit date estimative în studiul menţionat, din care a rezultat că, în fiecare an, românii aruncă la gunoi aproximativ 1,35 milioane de tone de hrană. Este vorba doar de risipa din gospodării, pentru deşeurile alimentare rezultate din comerţ sau HoReCa nefiind suficiente date disponibile.

    Cu aproximativ 70 de kilograme de alimente pe cap de locuitor care ajung anual la pubelă, ţara noastră se situează la jumătatea clasamentului european în ceea ce priveşte cantitatea de alimente aruncate, conform studiului ONU. Cehia şi Slovacia înregistrează o cifră identică, Bulgaria are un indicator de 68 de kg per cap de locuitor, în timp ce Republica Moldova sau Ucraina au câte 76 de kilograme.

    Potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Sănătate Publică pe această temă (2019), în România, risipa alimentară este estimată la 6.000 de tone pe zi, 49% provenind din gospodării, 37% din industria alimentară, 7% din retail, 5% din alimentaţie publică şi 2% din sectorul agricol.

    Aşadar, risipa alimentară se află la cote ridicate, iar pandemia a accentuat fenomenul, creşteri fiind consemnate atât la populaţie, care a cumpărat cantităţi foarte mari pentru a realiza provizii pe fondul incertitudinii cu privire la evoluţia pandemiei, dar şi pe lanţurile de distribuţie, care au suferit perturbări din cauza restricţiilor de circulaţie impuse pentru a limita răspândirea virusului, a lipsei personalului disponibil sau din cauza închiderii unităţilor de alimentaţie publică.

     

    Ce trebuie să ştie operatorii din domeniu?

    În aceste condiţii, autorităţile din întreaga lume caută soluţii pentru a reduce amploarea fenomenului, de la programe educaţionale care au drept scop responsabilizarea populaţiei, la prevederi legale care fie recompensează buna conduită (spre exemplu, credit fiscal în cuantumul produselor donate), fie impun unele reguli în gestionarea alimentelor.

    România a adoptat Legea 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, care prevede o serie de obligaţii pentru operatorii economici din domeniul alimentar. Printre acestea se numără elaborarea unui plan anual de diminuare a risipei alimentare, derularea de comunicări interne cu angajaţii pe această temă, adaptarea producţiei la condiţiile de piaţă (cerere-ofertă, asigurarea trasabilităţii), plan de cultură în funcţie de piaţa de desfacere, măsuri de educare şi informare referitoare la prevenirea risipei de produse agroalimentare, cuantificarea risipei de alimente, măsuri de redistribuire/utilizare a surplusului.

    Din perspectivă fiscală, sponsorizarea acordată în condiţiile prevăzute de lege (sub formă de produse) asigură o recuperare prin intermediul creditului fiscal a costurilor aferente şi pare a fi o soluţie utilizată şi în alte ţări pentru diminuarea risipei alimentare.

    De asemenea, Codul fiscal oferă posibilitatea deducerii costurilor generate de scoaterea din gestiune a bunurilor cu termen aflat aproape de expirare sau care nu mai pot fi consumate, dacă acestea respectă prevederile legii risipei alimentare şi/sau sunt transferate pentru reintroducerea în circuit, pentru transformare în compost sau biogaz.

    În concluzie, limitarea risipei alimentare este o obligaţie reglementată legislativ, dar, prin pregătirea unui plan de măsuri ce include urmărirea termenului de expirare a produselor, reducerea preţului de vânzare înainte de expirare, sponsorizarea produselor sau transmiterea acestora pentru utilizarea în obţinerea compostului sau biogazului, operatorii economici pot obţine şi un tratament fiscal favorabil.

     

    Material de opinie de Camelia Malahov, Director Taxe Directe, Deloitte România

  • Dan Bădin, Deloitte: Impozitul minim pe profit la nivel global, importantă victorie de etapă

    Acordul obţinut în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cu privire la stabilirea unui impozit minim pe profit la nivel global de 15% pentru marile companii, semnat de peste 130 de state, a fost prezentat ca fiind „cel mai important acord privind fiscalitatea internaţională încheiat într-un secol” şi „un pas colosal către o mai mare justiţie fiscală”. Însă înţelegerea, care a fost susţinută şi prin acordurile recente obţinute la nivelul G8 şi apoi G20, se dovedeşte a fi încă fragilă, având în vedere că vizează doar unul dintre cei doi piloni ai iniţiativei OCDE privind taxarea internaţională, cel referitor la impozitul minim pe profit.

    Pilonul care prevede impunerea unei taxe pe companiile din domeniul digital nu numai că nu a întrunit consensul marilor puteri, ci riscă să dezechilibreze din nou relaţiile dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite ale Americii (SUA).

    Consensul în cadrul OCDE a fost obţinut după un deceniu de dezbateri intense pe marginea reformei fiscalităţii internaţionale, cu scopul de a implementa un sistem echitabil de taxare a profiturilor companiilor multinaţionale în beneficiul tuturor statelor care contribuie la obţinerea acestora. Dar noile reguli, asupra cărora s-a convenit în cadrul organizaţiei, se aplică unui număr limitat de companii şi ocolesc domeniul care, în ultimii ani cel puţin, a căpătat o poziţie dominantă la nivel global.

    Concret, statele semnatare au convenit o reformă a impozitării multinaţionalelor axată pe două direcţii: una privind o rată globală de impozitare a profiturilor de cel puţin 15%, iar cealaltă, o nouă distribuire între state a drepturilor la impozitarea multinaţionalelor.

    Astfel, un stat va putea impozita profiturile obţinute de o companie naţională din străinătate dacă impozitul plătit acolo este mai mic de 15%, pentru a compensa diferenţa. Această regulă se aplică societăţilor cu o cifră de afaceri de peste 750 de milioane de euro. În schimb, distribuirea unor cote din profit către statele de unde se obţin veniturile se va putea solicita, în anumite condiţii, doar multinaţionalelor care generează peste 20 de miliarde de euro în cifra de afaceri globală şi a căror rentabilitate este mai mare de 10%. Aşadar beneficiile statelor din care se extrag veniturile vor fi limitate.

    Anumite ţări cu cote de impozitare a profiturilor sub cea stipulată în acord, printre care se numără Irlanda şi Ungaria, au refuzat să semneze convenţia, dat fiind că le diminuează avantajul competitiv dat de taxarea redusă în atragerea investitorilor. 

    Semnatarii acordului şi-au dat termen luna octombrie 2021 pentru finalizarea detaliilor tehnice şi pentru pregătirea unui plan de implementare efectivă în 2023.

    Această iniţiativă vine să oprească acea cursă de reducere a cotelor de impozit pe profit („race to the bottom”), în care statele lumii s-au întrecut în ultimii 30 de ani, şi va avea ca şi consecinţă firească o aliniere a cotelor naţionale minime la sau peste nivelul de 15%.

     

    Taxa digitală reaprinde conflictul dintre SUA şi UE

    Parafarea acordului se datorează, fără îndoială, faptului că noua conducere a SUA a anunţat, în prima parte a acestui an, că sprijină iniţiativa OCDE privind impunerea unui impozit minim pe profit la nivel global, după mai mulţi ani de opoziţie. Dar şi forma finală a înţelegerii a fost influenţată tot de administraţia americană, care respinge în continuare aplicarea unei taxe digitale la nivel global, care ar afecta în principal marii giganţi IT din SUA. Mai mult, americanii condiţionează menţinerea acordului de eliminarea taxei digitale din ţările care au impus-o unilateral şi de abandonarea de către UE a planurilor în această direcţie. Secretarul trezoreriei americane, Janet Yellen, a respins afirmaţia UE potrivit căreia această taxă ar putea fi complementară acordului privind impozitul minim pe profit la nivel global.

    Pe de altă parte, vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, a declarat recent că salută acordul OCDE, însă UE va merge înainte cu taxa sa digitală, care are obiective diferite faţă de ce s-a stabilit la reuniunea OCDE, iar domeniul de aplicare „este mai extins”. În plus, oficialii europeni încep să dezvăluie detalii cu privite la viitoarea taxă care ar urma să se aplice pe teritoriul UE, în cazul în care nu se ajunge la un acord global în acest sens. Se vehiculează aplicarea unei cote de 0,3% pe vânzările online de produse şi servicii ale companiilor care activează pe piaţa comună, cu cifră de afaceri anuală de peste 50 de milioane de euro. Aşadar, nu sunt vizaţi doar giganţii din tehnologie, ci mult mai multe companii.

    La rândul său, ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a anunţat, în cadrul reuniunii G20, că Franţa (care a impus unilateral o taxă pe veniturile companiilor din sectorul digital) este dispusă să renunţe la taxa naţională imediat ce este implementată una la nivel global.

    Cu toate acestea, pentru a nu compromite planurile privind introducerea impozitului minim la nivel global, oficialii europeni s-au arătat dispuşi să amâne anunţul privind taxa digitală până în toamnă.

     

    Ce ar putea avea de câştigat România?

    În aceste discuţii globale, Romania are un rol mai degrabă de spectator. Totuşi, rămâne întrebarea dacă aceste acorduri internaţionale vor afecta si companiile care activează în ţara noastră.

    Pentru România, care are un impozit pe profit de 16%, impactul acordului OCDE asupra cotei minime este aproape inexistent. Companiile româneşti nu sunt afectate deloc de noile prevederi stabilite la nivel global, iar pentru companiile multinaţionale care activează pe piaţa locală este posibil să apară anumite influenţe mai degrabă din potenţiale reorganizări interne ale grupurilor multinaţionale ca urmare a introducerii impozitului minim.

    Spre exemplu, se poate renunţa la utilizarea unor societăţi din grup localizate în circumscripţii cu fiscalitate mai permisivă, ceea ce ar putea, cel puţin teoretic, să ducă la menţinerea mai multor activităţi sau profituri în România şi, în consecinţă, să fie mai multe impozite plătite local. În plus, pentru bugetul de stat ar putea apărea efecte pozitive şi din alocarea profiturilor marilor companii multinaţionale care vând în România, fără a avea prezenţă fizică în ţară. Însă este încă prematur de estimat acest impact, având în vedere că încă nu s-a stabilit mecanismul de alocare către statele de unde se obţin veniturile.

    Un impact mai mare în România ar putea avea aplicarea unei taxe digitale la nivel european, dacă şi când se va implementa. Totuşi, trebuie să ţinem cont de faptul că pot fi şi companii româneşti din sfera digitală care ar trebui să plătească o astfel de taxă în România, dar şi în străinătate, dacă operează transfrontalier.

    În concluzie, acordul OCDE asupra impozitului minim este extrem de important la nivel de semnal politic, chiar dacă nu rezolvă toate inechităţile privind taxarea la nivel global. Rămân multe detalii care trebuie clarificate şi sunt de aşteptat negocieri politice şi tehnice intense în perioada următoare.

    Să nu uităm, totuşi, că OCDE nu are rol de legiferare şi trebuie ca fiecare stat să aprobe şi să implementeze local legislaţia necesară pentru aplicarea în practică a prevederilor cuprinse în acord. Aşadar, rămâne de văzut dacă va exista o aliniere în implementarea legislaţiei în fiecare ţară semnatară, precum şi dacă vor fi eventuale diferenţe faţă de propunerea OCDE. În plus, cel puţin în relaţia SUA-UE, rămâne problema spinoasă şi nerezolvată a taxei digitale, asupra căreia nu s-a ajuns la un acord.

     


     

  • Deloitte: Piaţa de fuziuni şi achiziţii a trecut de 1,2 mld. euro în S1/2021, cu 54 de tranzacţii. “Pe lângă tehnologie, domeniile în care investitorii vor continua să fie foarte activi sunt energia regenerabilă, imobiliarele şi sănătatea”

    Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a numărat 54 de tranzacţii în prima jumătate a anului comparativ cu 42 în perioada similară a anului trecut, şi a fost estimată la aproximativ 1,2-1,4 miliarde de euro luând în calcul suma totală a tranzacţiilor cu preţ declarat şi nedeclarat oficial, faţă de o valoare între 1 şi 1,2 miliarde de euro în S1/2020, în timp ce tranzacţiile comunicate au totalizat 485 de milioane de euro faţă de 572 de milioane de euro în S1/2020, arată datele Deloitte.

    „Notăm interesul investitorilor în particular pentru companiile care au excelat în perioada de pandemie, precum cele active în domeniul tehnologiei şi cele care s-au adaptat şi au dezvoltat noi tehnologii pentru a-şi menţine sau îmbunătăţi rezultatele. Pe lângă tehnologie, domeniile în care investitorii vor continua să fie foarte activi sunt energia regenerabilă, imobiliarele şi sănătatea”, spune Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.

    El apreciază că din ce în ce mai mulţi investitori vor evalua impactul ESG (environmental, social, governance) al companiilor pe care vor să le achiziţioneze, aşa că activitatea de M&A în anumite industrii poate aduce surprize în viitor. Acest aspect va depinde şi de unghiurile multiple din care investitorii vor evalua companiile.

    „Anul 2021 arată promiţător din punctul de vedere al activităţii de M&A, având în vedere entuziasmul din mediul de business local”, adaugă Radu Dumitrescu.

    Datele Deloitte indică patru tranzacţii cu o valoare declarată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro, anunţate în prima jumătate a anului, similar cu acceaşi perioadă a anului 2020.

    „Cu toate că pandemia de COVID-19 a avut un impact fără precedent asupra oamenilor, pieţele de M&A sunt guvernate de optimism. Infuzia cu lichidităţi a pieţelor cuplată cu presiunea pe strategiile de alocare a capitalului favorizează o situaţie dinamică în domeniul M&A. Ne aşteptăm ca activitatea să evolueze pozitiv pe fondul creşterii de certitudine”, spune Iulia Bratu, Director, Corporate Finance, Deloitte România.

    Cele mai mari tranzacţii din prima jumătate a anului 2021 au fost: Novalpina Capital, cu sediul în Londra, a achiziţionat MaxBet România pentru o valoare estimată de 250 de milioane de euro; achiziţionarea de către Glovo a operaţiunilor Delivery Hero din regiunea balcanică pentru o valoare comunicată de 170 de milioane de euro; fondul de investiţii Adventum a achiziţionat Hermes Business Campus de la Atenor pentru o valoare estimată de 150 de milioane de euro; preluarea de către Hidroelectrica a parcurilor eoliene Crucea Wind Farm şi Steag Energie pentru o valoare comunicată de 130 de milioane de euro.

    Cele mai active sectoare după numărul de tranzacţii au fost imobiliarele (inclusiv construcţiile), tehnologia şi serviciile financiare.

    Împreună, acestea au generat 24 de tranzacţii.

    Din punctul de vedere al valorii tranzacţiilor, cel mai activ sector a fost cel imobiliar, urmat de energie şi servicii financiare.