Tag: de

  • Blogul de 100 de milioane de dolari: www.techcrunch.com

    Michael Arrington este mai mult decat un simplu avocat. In CV-ul lui scrie deopotriva consultant de business, investitor si antreprenor. Iar lista afacerilor pe care le-a infiintat este destul de lunga, de mentionat fiind nume precum Achex, Zip.ca, Pool.com sau Edgenio. Mai mult, Arrington este genul de persoana careia ii plac foarte mult petrecerile si gazduieste destul de frecvent cate una in locuinta personala din Atherton, California, a carei curte de aproximativ 4.000 de metri patrati este suficient de incapatoare pentru a primi cateva sute de invitati.
    Ceea ce l-a consacrat insa in Silicon Valley, aducandu-i titlul de “Mr. Web 2.0” (Domnul Web 2.0), este blogul TechCrunch, pe care avocatul-antreprenor Arrington l-a creat initial pentru a face o arhiva cu profilul mai multor companii aflate la inceput din internet. La scurt timp de la lansare, acesta a inceput sa puna pe blog, pe langa datele corporate, si diferite stiri cu informatii interesante din lumea IT&C. Si nu o data s-a intamplat ca Arrington sa fie primul care sa publice pe site o stire despre companiile din domeniu sau care sa abordeze anumite informatii dintr-un unghi diferit fata de cel al publicatiilor consa?crate, precum New York Times sau Wall Street Journal.

    Din simpla pasiune
    “Am inceput TechCrunch din pasiune”, povesteste Arrington. “De-abia mai tarziu am inceput sa realizez ca pot castiga mai multi bani din blogging decat din avocatura sau orice alta activitate.”
    In mai bine de doi ani, blogul TechCrunch a devenit un punct de reper si o sursa de informatie pentru multi specialisti din industria IT&C, fiind de asemenea desemnat al treilea cel mai popular blog din lume, potrivit clasamentului realizat de Technorati.
    Dincolo de popularitatea de care se bucura, despre blogul TechCrunch se poate spune ca este o companie online in toata regula. Pentru Arrington lucreaza opt oameni angajati permanent, iar recent, a fost adus si un director executiv, care sa ia deciziile mai importante in ceea ce priveste blogul. Miscarea este mai mult decat justificata, avand in vedere ca TechCrunch, impreuna cu alte bloguri afiliate, printre care CrunchGear, numara cel putin 1,5 milioane de utilizatori in fiecare luna si 4 milioane de vizualizari, conform companiei de cercetare a pietei comScore. Din publicitatea afisata pe aceste site-uri, Arrington incaseaza lunar in jur de 240.000 de dolari (peste 165.000 de euro), ceea ce inseamna, daca se poate spune asa, ca cifra de afaceri anuala a TechCrunch
    se ridica la 2,88 de milioane de dolari (aproape 2 milioane de euro).

    100 de milioane de dolari?
    Daca s-ar decide sa vanda TechCrunch, Arrington ar putea incasa chiar si 100 de milioane de dolari (in jur de 69 de milioane de euro). In ultima luna, zvonurile privind aceasta posibila vanzare si mai mult, privind ideea ca potentialul cumparator ar putea fi CNet.com, s-au intensificat. Iar evaluarea blogului la o suma atat de mare l-a adus pe Michael Arrington inca o data in lumina reflectoarelor, mai ales in conditiile in care chiar el prin declaratiile date in presa traditionala, dar si prin cateva articole publicate pe blog, a lasat sa se inteleaga ca ar pune la cale o vanzare. Deocamdata insa, zvonurile au fost infirmate de ambele parti.
    O serie de analisti sunt insa de parere ca suma la care a fost evaluat blogul TechCrunch este mult prea mare. Daca Doug McIntyre de la 24/7 Wall Street merge pe ideea ca “CNet valoreaza 1,2 miliarde de dolari (aproximativ 820 de milioane de euro), de ce nu ar valora TechCrunch a douasprezecea parte din aceas?ta suma?”, alti specialisti aduc argumentul ca ce?le doua nu pot fi comparate nici din punctul de vedere al incasarilor sau numarului de vizitatori, si implicit, nici din cel al valorii. Dupa parerea acestora, blogul lui Arrington a ajuns deja sa atraga oamenii care conteaza, prin aceea ca este important si are influenta in domeniul tehnologiei, insa potentialul de crestere nu justifica suma de 100 de milioane de dolari.

  • Comandantul de la pupitru

    Cand era mic, Jeff Bewkes visa sa devina capitanul unui vas, dar rapid, la carma caruia sa cunoasca triumful. Acum, la 54 de ani, se pare ca Mosul i-a ascultat dorinta si i-a pregatit o nava, ce-i drept, mai mare, pe care sa o conduca dupa bunul plac catre victorie. Incepand cu prima zi a anului 2008, Bewkes il va urma pe actualul CEO Richard Parsons la carma celui mai mare conglomerat media si de entertainment din lume, Time Warner Inc.
    Vestea nu a fost surprinzatoare, pentru ca, spre deosebire de cadourile de sub brad, numirea in functie s-a facut dupa doi ani de pregatire a deciziei. La inceputul anului 2006, Parsons, cel care a condus board-ul din 2003 pana in prezent, si-a anuntat planurile privind succesiunea sa, iar Bewkes era inca de pe atunci candidatul preferat. Ce il recomanda in fata actualului sau sef? Formarea academica la universitati ca Yale sau Stanford sau cei aproape 29 de ani de experienta in companie, din care mai mult de jumatate in top management? Probabil ca ambele, insa Parsons a afirmat ca lucrurile care l-au diferentiat pe Bewkes de alti aspiranti la post, ca Steve Case, Bob Pittman sau Ted Turner, au fost inteligenta sa si buna judecata. Oricum, probabil ca si rezultatele pozitive obtinute in calitate de CEO al diviziei Home Box Entertainment au cantarit destul de mult in luarea deciziei. Sub conducerea lui Bewkes, HBO s-a transformat dintr-un canal de filme cu plata in mini-studioul care a dat publicului doua dintre cele mai indragite seriale ale tuturor timpurilor: “Sex and the City” si “Clanul Soprano”. Acum, Jeff Bewkes trebuie sa faca fata asteptarilor mari privind schimbarile pe care le va aduce in companie. Dupa cei cinci ani in care, sub conducerea lui Parsons, actiunile Time Warner au stagnat, investitorii spera ca “era Bewkes” va fi una a reorganizarii diviziilor si a cresterii actiunilor. Viitorul CEO Time Warner si-a format renumele de manager al eficientei, care urmareste cresterea profitabilitatii prin orice modalitate, fie aceasta si renuntarea la business-urile nerentabile.
    Cat este dispusa Time Warner sa plateasca pentru aceasta schimbare bine-primita de investitori, dar nu neaparat si de angajati? Conform contractului pe cinci ani aprobat de board, Bewkes va primi anual minim 1,75 milioane de dolari, suma care va creste la 2 milioane de dolari daca va fi ales presedinte al consiliului administrativ.

  • De profesie incognito

    Pentru Frankie Stein, a purta haine obisnuite nu este o optiune. Fiecare zi este pentru ea o ocazie tocmai buna pentru o noua costumatie, iar singura conditie este ca aceasta sa se asorteze la culoarea parului din saptamana respectiva, fie el verde, portocaliu sau fuchsia.

    In ultima vreme cel putin, tinuta ei preferata consta intr-un costum ce reprezinta un ciorchine de struguri realizat din spuma poliuretanica mov, la care asorteaza o coafura roz. Acest look poate fi insa inselator pentru cei care o intalnesc pentru prima oara pe Frankie, care este de altfel cel mai cunoscut consultant in materie de costume din Statele Unite si proprietara unui boutique high-end denumit kitsch Frankie Steinz. “Oamenilor le place sa se simta liberi, sa aiba ocazia de a-si trai fanteziile”, spune Stein.

    “Iar in sprijinul acestei teorii cred ca vorbeste suficient faptul ca de ceva vreme am ajuns sa ma intalnesc cu clientii numai pe baza de programare. Iar motivul pentru care iubesc ceea ce fac este in principal faptul ca astfel am ocazia sa patrund in lumea fanteziilor clientilor mei.” In boutique-ul sau, acest emporio al costumelor cu capitala in Manhattan, Stein isi da intalnire tete-a-tate cu clientii pentru a reusi sa identifice exact personajul in care acestia ar trebui sa se transforme in noaptea de Halloween.

    “Ascult foarte atent ceea ce-mi spune interlocutorul, pentru ca incerc sa-i construiesc, in timp ce vorbeste, un soi de profil psihologic care ma ajuta sa inteleg ce ar vrea si li s-ar potrivi cu adevarat”, spune ea. “Cateodata imi ajunge sa le urmaresc mimica pentru a constientiza ceea ce isi doresc, si atunci ii intrerup si le spun, de pilda, “Ce-ar fi sa fii o zana?” si atunci ii vad cum se insenineaza deodata. Iar de aici incolo este treaba lui Stein sa-si transforme cat mai credibil clientul fie intr-o zana, fie intr-o tornada sau chiar in Joe DiMaggio – asta pentru a numi doar cateva din cele cateva mii de costume pe care le are pe stoc in cele doua magazine ale sale.

    Luna octombrie este in mod firesc cea mai agitata din an pentru Stein, iar in aceasta perioada, fiind pe deadline, isi petrece mai toate orele din zi croind costumele, facand probe peste probe. Iar pentru a-si termina la timp toate costumele apeleaza, la ajutor, angajand pana la 10 freelanceri cu ajutorul carora depaseste momentul.

    Daca primele comenzi pentru petrecerile de Halloween incep de obicei sa curga de prin luna iulie, in restul anului Stein isi concentreaza toata atentia asupra restului pietei, realizand costume pentru diversele petreceri newyorkeze, conventii sau evenimente corporatiste. In plus, Stein lucreaza in permanenta si pentru televiziune, teatru sau productiile cinematografice de amploare. Printre altele, Stein este raspunzatoare si pentru costumele purtate de Kate Winslet si Kirsten Dunst in apreciatul film din 2004 , “Stralucirea eterna a mintii neprihanite”. Insa ceea ce a contribuit in mare parte la faima de care se bucura astazi, sunt costumele supradimensionate, realizate din spuma poliuretanica, care iau forma unor obiecte cotidiene, precum un platou cu fructe sau un ochi gigantic. Iar pentru clientii care vor meniul complet, Stein realizeaza si masti din papier-mach? sau palarii elaborate.

    De-a lungul carierei sale de 22 de ani, Stein a realizat costume de Halloween pentru Kate Moss, pe care a imbracat-o in Keith Richards, pentru Sigourney Weaver pe care a transformat-o intr-o vrajitoare, pe Marc Anthony l-a deghizat in Prince , iar pe solistul trupei Matchbox Twenty, Rob Thomas, l-a transformat pentru o seara intr-un sef de trib indian. Inainte de a deveni costumier cu faima si acte in regula, Stein a fost de profesie contabil. Asta pana cand s-a hotarat sa isi deschida si un mic magazin, in care vindea dulapuri speciale pentru colectionari si apoi diverse obiecte de colectie.

    In timp, de la micile obiecte s-a ajuns la aranjamente elaborate in vitrine, printre care un aranjament memorabil construit in jurul statuii unui om asezata pe un platou garnisit cu legume si fructe si inconjurat de manechine imbracate in bucatari. Costumarea manechinelor din vitrina a fost primul pas, in scurt timp Stein incepand sa se costumeze ea insasi si astfel sa castige atentia vip-urilor locale din Aspen, acolo unde locuia in 1984 impreuna cu sotul ei.

    Avand in portofoliu clienti precum Dolly Parton, Jack Nicholson, Anjelica Houston, Goldie Hawn si Kurt Russell, Stein si-a transformat afacerea intr-una axata pe costume si pana in 1989 o reloca in New York. Cat despre succesul de care se bucura astazi atat ea, cat si profesia de costumier, Stein nu are foarte multe de spus, asa ca arunca “vina” pe sarbatoarea care ii obliga pe oameni sa se reinventeze. “Halloween-ul are ceva special. Aceasta este singura explicatie pentru faptul ca toata treaba asta cu costumele s-a transformat intr-o veritabila industrie, si inca una atat de mare”, spune ea. “La urma urmei, ceva e cert. Toata lumea vrea sa fie libera.”

    FISA POSTULUI

    Numele functiei
    Companii care angajeaza: Companii teatrale, balciuri sau companii de productie cinematografica. Sau, ca antreprenor, exista posibilitatea deschiderii unui magazin de costume, precum cel al lui Stein.
    Unde sa cauti posturi libere: Backstagejobs.com, PropPeople.com, si Crewnet.com sunt cateva locuri perfecte pentru documentare in ceea ce priveste profesia de costumier in lumea teatrului. Mandy.com si imdb.com, pe de alta parte, publica proiectele in lucru si calendarele productiei de film si televiziune.

    Nivel salarial
    Pretul unui costum variaza intre 1.500 de dolari si 85.000 de dolari, in functie de modalitatea de productie folosita la realizarea lui si atentia pentru detalii presupusa de acesta. Antreprenorii fara experienta sau renume in piata pot castiga intre 500 si 800 de dolari pe costum.

    Abilitati necesare
    Inclinatia spre arta vizuala este punctul de plecare, insa sunt necesare si cunostintele despre design si textile sau alte materiale, pentru a putea alege cele mai bune materiale din care va fi fabricat costumul. Atentia pentru detalii este foarte importanta, dar si un simt al ceea ce ar arata bine pe client.

    Numarul de posturi similare in Statele Unite Conform datelor Biroului de Statistica a Muncii din SUA, exista circa 17.000 de costumieri in America, dintre care un sfert sunt freelanceri.

  • (Supra)Omul de afaceri

    In caz ca nu ati aflat inca, afacerile nu sunt pentru oameni. Prima conditie pentru a putea intra si reusi in afaceri este sa te dezbraci de toate slabiciunile si vulnerabilitatile umane si sa imbraci in schimb costumul de business.
    Si atunci, preferabil, unul de la Brioni sau de la Dior, in functie de caz si de gen. Nici vorba, un pret care merita platit pentru a cumpara succesul. Insa cat de comod poate fi costumul atunci cand acesta te strange ca un corset in jurul punctelor slabe si te obliga sa devii un fel de supererou invaluit in mantia infailibilitatii? Simplu, vor raspunde toti oamenii de succes cu care vei vorbi pe aceasta tema: totul se rezuma la o eficienta gestionare a rolurilor si la o trasare corecta a granitelor. Adica seara iti lasi problemele de la serviciu la usa si costumul de supermanager pe umeras in dulap, in timp ce dimineata iti uiti slabiciunile la dus si iti agati conditia umana in cuier, inainte de a-ti imbraca elegantul costum de la Brioni.
    Daca totul suna cu mult mai simplu decat este, asta se intampla dintr-un singur motiv, si anume ca adevaratul tabu in lumea afacerilor este o discutie deschisa despre slabiciuni – fie ele ale managerului sau ale companiei. Un fenomen inexplicabil face ca in mediul de business niciun alt cuvant sa nu aiba un ecou mai puternic decat “slabiciune”. Iar cand chiar trebuie pronuntat, cuvantul tabu este rostit in soapta, cu teama si un oarecare soi de evlavie, deoarece se stie ca ecoul il va propaga in toate punctele cardinale ale lumii de business. Iar cand spui slabiciune, spui faliment. E suficient sa implici o oarecare vulnerabilitate, iar banii sunt retrasi, aliantele se rup, actiunile sunt vandute cu viteza luminii. Si uite asa tranzitia de la om la supraom in business devine un rau necesar, mediul de afaceri se transforma intr-un veritabil teren mitic, echivalentul Muntelui Olimp coborat la nivelul marii, iar businessul devine apanajul semizeilor si supraoamenilor.
    Albert Humphrey intervine brusc in aceasta ecuatie, cu efecte secundare considerabile. Artizanul analizei SWOT (Strengths, Weaknesses, Opportunities, Threats) nici nu-si imagina in anii ’60 cata bataie de cap va da comunitatii de afaceri odata cu tehnica de planificare strategica construita de el pentru a usura povara de pe umerii managerilor. Si asta fiindca, pe masura ce analiza SWOT a devenit un instrument indispensabil pentru realizarea strategiei unei companii, pana si supraoamenii de afaceri s-au vazut nevoiti sa accepte evidenta. Inainte de a merge mai departe, era mai mult decat necesara acceptarea nu numai a punctelor tari, dar si a celor slabe. Brusc, in lumea afacerilor trebuia pus punctul pe W.
    Acceptarea slabiciunilor in business ramane totusi o problema dificila, fiindca niciodata nu poti preconiza unde te va duce aceasta strategie pe termen lung. Poti, pe de o parte, sa devii un om mai puternic, la fel ca Donald Trump, tocmai pentru ca ai reusit sa te ridici din nou si sa mergi mai departe, constient de punctele tale slabe, fara sa incerci sa le ascunzi de intreaga lume. Sau te poti trezi intr-o dimineata nevoit sa imbraci din nou mantia infailibilitatii, deoarece costurile marginale ale unei asemenea strategii au devenit mult prea mari pentru a ti le mai putea permite. Oricum ar fi, relatia dintre un om de afaceri si slabiciunile sale va fi intotdeauna una tensionata, deoarece “ce nu ma omoara ma face mai puternic” ramane o sintagma inacceptabila pentru un manager.
    Concluzia e simpla. Daca vrei sa intri in business, nu prea ai de ales: un guler scrobit, un costum corect si devii altcineva. Sau ramai tu insuti cu un “return on investment” cu mult mai putine zerouri si accepti pretul pe care trebuie sa il platesti pentru a-ti putea accepta fara regrete W-ul.

  • Crezi ca iti poti permite… vodca de un milion de dolari?

    “O vodca martini sec, agitat nu amestecat.” Infamele cuvintele ale lui James Bond care nu numai ca au dat nastere unei noi mode in ceea ce priveste cocteilurile anilor ’60, insa au reusit sa stea la baza unei ascensiuni nebanuite a unei intregi industrii. Si, la fel ca intr-un basm, pornind de la o simpla replica, in doar doua decenii scurte, vodca s-a transformat dintr-o cenusareasa a pietei de bauturi alcoolice intr-o stapana incontestabila a acesteia, care detine mai bine de un sfert din volumul vanzarilor, depasind net alte bauturi populare ca whiskyul, ginul sau bourbonul. Spectaculoasa insa este mai ales cresterea vanzarilor pe segmentul vodcii premium, de departe cel mai profitabil din industrie. Daca in Rusia secolului 17, un butoi de vodca de 12 litri costa nici mai mult nici mai putin decat doua vaci potrivite, astazi pretul unei sticle de vodca premium incepe de la 30 de dolari pentru a atinge insa cote ametitoare la varful segmentului de lux. Asta deoarece celor carora le place sa isi bea vodca cu stil un pret care incepe de la 3.500 de dolari si ajunge pana la 1 milion de dolari pentru o singura sticla nu li se pare exagerat, daca vodca respectiva este frumos asezonata cu o selectie de pietre pretioase si diamante.
    In definitia generica data vodcii de institutiile abilitate ale guvernului american aceasta este numita “o bautura alcoolica spirtoasa neutra, fara un caracter distinctiv, lipsita de gust, aroma sau culoare”. De fapt, cea mai mare parte a popularitatii de care se bucura astazi aceasta bautura este datorata tocmai gustui sau neutru, care ii permite sa fie combinata la fel de bine atat cu apa tonica, cat si cu sucul de rosii; poate da nastere unei bauturi crisp si corporate precum vodca martiniul marca James Bond, dar si uneia la fel de frivole ca o surubelnita cu suc de fructe. Asa se face ca, cel putin in teorie, o marca de vodca nu ar trebui sa se deosebeasca prea mult de o alta, iar simplul termen de vodca premium sa nu reprezinte altceva decat un oximoron.
    Cu toate acestea cea mai mare concurenta intre producatorii de vodca se manifesta mai ales la nivelul premium al pietei, acolo unde de ani de zile marci ca Vox, Stolichnaya sau Jean-Marc XO se lupta pentru a convinge consumatorii sa plateasca intre 30 si 60 de dolari pentru o sticla de vodca ultra-pura. Insa aceste preturi sunt mai mult decat rezonabile in comparatie cu cele vehiculate pe segmentul super-premium, acolo unde etichetele de pret au intre sase si sapte cifre. In ultimii doi ani mai ales lupta pe acest palier se da intre Diva si Diaka, doua branduri care isi disputa numele de cea mai scumpa vodca din lume. Diva Premium Vodka este o vodca triplu distilata, produsa de Blackwood Distillers din Scotia. Unicitatea bauturii poate fi rezumata intr-un singur cuvant: diamante. Dupa ce a fost filtrata printr-un carbune obtinut dintr-o specie rara de mesteacan nordic, vodca este filtrata apoi printr-o pudra obtinuta prin sfaramarea diamantelor si a altor pietre pretioase precum rubinele si smaraldele, pentru a obtine o puritate deosebita inainte de imbuteliere. Insa diamantele pot fi regasite si intregi in vodca Diva, asta deoarece in mijlocul fiecarei sticle se gaseste un tub de sticla plin cu 48 de pietre pretioase sau semipretioase, printre care si diamante. Pretul unei sticle este intre 3.700 de dolari si 1 milion de dolari, in functie de selectia de pietre pretioase care se gaseste in sticla. Producatorii mai spun ca nu exista doua sticle de vodca Diva identice, deoarece fiecare coloana de sticla umpluta cu cristale sau pietre pretioase din centrul acesteia este realizata ca un unicat de catre un specialist Hatton Garden. In functie de pret, printre cele 48 de pietre din fiecare sticla se poate regasi zirconiu cubic, topaz scotian, turmaline roz, topaz azuriu, topaz albastru londonez, ametist. Cristalele din fiecare sticla sunt pregatite si aranjate manual, iar aranjamentele sunt unice. Producatorul, Blackwoods Distillers ofera de asemenea un serviciu disponibil la cerere, prin care clientul isi poate alege singur pietrele care intra in componenta coloanei de sticla, astfel incat acestea sa alcatuiasca un cadou unic. Pietrele ce pot fi alese sunt diamantele, rubinele, smaralde si topazele selectate de principalul expert al centrului londonez al diamantelor, Hatton Garden.
    Celalalt brand cu care Diva isi disputa titlul de cea mai scumpa vodca din lume este DIAKA, numele reprezentand un acronim pentru “diamante” si “vodca”. Desi a fost anuntata cu mare fast lansarea acestei marci de ultra-lux, pretul acesteia nu a fost inca dezvaluit. Diaka este importata din Polonia si este si ea filtrata cu ajutorul diamantelor. Rudy N. Vogel, CEO-ul TransBorder Selling Inc., compania care a creat acest brand, spune ca procesul special de filtrare al vodcii lor ii va determina pe consumatori sa incerce Diaka si apoi acestia se vor intoarce singuri, convinsi de superioritatea neta a produsului lor. Implicarea diamantelor in crearea vodcii Diaka se rezuma insa numai la procesul de filtrare patentat, care implica 100 de asemenea pietre pretioase, fiecare de o dimensiune de pana la 1 carat. Aceste diamante sunt apoi asezate intr-un dispozitiv special prin care este trecuta apoi vodca. Prin crearea unei miscari centrifuge, diamantele se invart in dispozitiv, taind astfel moleculele lichidului de nenumarate ori, afirmandu-se ca acest proces ajuta la purificarea lichidului, dupa care vodca este filtrata din nou prin fulgi mai mici de diamante. Acest proces in doua faze se presupune ca ajuta la obtinerea unei fineti si a unei puritati mai mari a bauturii, producatorii sustinand ca produsul lor este incomparabil cu orice altceva de pe piata.

    Istorie
    Desi are o istorie lunga de mai bine de 900 de ani, popularitatea fara precedent a vodcii si vocatia sa de trendsetter pe piata bauturilor alcoolice reprezinta un fenomen de natura recenta. O necunoscuta absoluta in afara Rusiei, Poloniei si Scandinaviei, tarile sale de origine, vodca a inceput sa cunoasca popularitatea in partea vestica a lumii atunci cand un refugiat rus cu numele Vladimir Smirnoff, a carui familie condusese decenii la rand distileria din Moscova care reprezenta furnizorul oficial al vodcii tarului rus, a vandut reteta familiei sale americanului Rudolph Kunnett, care la randul sau a vandut-o companiei Heublein Co. in 1939. Gustul strain al vodcii Smirnoff s-a dovedit a nu fi extrem de popular in randul americanilor, cel putin pana cand Heublein, deja parte integranta a companiei Diageo, a inceput sa o promoveze ca ingredientul de baza perfect pentru cocteiluri. In 1960 vodca primea un nou avant din partea unui oarecare Bond, care isi marturisea pe marele ecran preferinta pentru martini-ul pe baza de vodca si nu gin, iar astazi copiii generatiei baby boomer par a fi redescoperit cu entuziasm traditia cocteilurilor la sfarsitul unei zile de munca, astfel incat in toate cocktail bar-urile din Moscova pana in Manhattan tinerii sunt vazuti sorbind tot mai multe bauturi pretentioase pe baza de vodca. Asa se face ca astazi si-au facut loc pe piata zeci de branduri de vodca, distilate intr-o multime de tari precum Japonia, Franta, Estonia, Irlanda sau Rusia, altele noi aparand in fiecare an si incercandu-si norocul pe o piata care nu pare a se opri din crestere.

  • Punct si de la capat

    Cel mai greu de impartit bun la partaj a fost capitalul de imagine al celor doi. Incapatanarea Cameliei Sucu de a-si pastra numele face si mai greu de estimat la cine va da mai bine acest capital de imagine. Camelia nici nu a luat in considerare o schimbare de nume, pentru ca simte ca numele Sucu, care a devenit un brand puternic de-a lungul timpului, ii apartine poate mai mult ca inainte. “Am investit foarte mult in acest brand si prin taria cu care am infruntat presa cu numele Sucu inainte, intr-un moment in care eram vulnerabila. Stiam foarte bine cine sunt, dar stiam la fel de bine ca orice este interpretabil.”
    Ceea ce nu este deloc interpretabil este faptul ca intr-o zi de 12 aprilie, in contul Cameliei au fost virati 37,5 milioane de euro. Atunci si-a castigat si identitatea de “femeia cu cele mai multe lichiditati din Romania”, eticheta care a devenit subiectul fierbinte al momentului. Tot atunci, Camelia Sucu a intrat in vizorul oamenilor de afaceri, al bancherilor si al fondurilor de investitii, care au vazut oportunitatea de a castiga ceva de pe urma femeii cu cei mai multi bani gheata. Ofertele nu au curs insa conform asteptarilor ei. Considera ca s-a intamplat asa pentru ca era deja cunoscuta in mediul de afaceri ca o femeie care stie ce sa faca cu banii, care stie sa ia decizii corecte pentru ea. “Nu eram doar o fosta nevasta care se trezeste brusc cu foarte multe lichiditati si nu stie ce sa faca cu ele.”

    Strategia inversa
    Grupul lui Dan Sucu, Mobexpert, este evaluat la peste 100 de milioane de euro, in timp ce Class, compania detinuta de fosta sa sotie, are o valoare de 6,25 milioane de euro. Raportul de forte este, cel putin in cifre, defavorabil doamnei Sucu. Ceea ce inseamna ca deocamdata, ea va trebui sa fie cu mult mai incisiva pentru a castiga atentia pietei si votul cumparatorilor si, poate, printr-o abordare agresiva sa scape de povara raportarii permanente la ceea ce a construit timp de 15 ani de zile. Pe ce mizeaza Camelia dupa un razboi de trei ani, cat au durat ostilitatile divortului? Nu mai are nimic de pierdut, iar pe umerii fostului ei sot si asociat apasa si o datorie de 32 de milioane de euro la banca. Desi nu-si propune o competitie directa cu Mobexpert, ea aduce in scena Natuzzi, noul brand cu care vrea sa atace piata de mobilier, care va contribui la cresterea afacerii Class.
    Desi in mediul de afaceri discretia este cuvantul de ordine, mai ales cand are loc un scandal, asul din maneca doamnei Sucu este abordarea inversa. In ultimii 3 ani de zile a reusit sa demonstreze ca poate sa construiasca un brand puternic – a iesit la rampa si si-a acceptat vulnerabilitatea in lumina reflectoarelor. Crezul ei in business este ca vulnerabilitatea nu are cum sa-i dauneze, iar punctele slabe pe care si le recunoaste nu pot fi exploatate de competitori. “Este foarte important sa stii cu cine ai de a face si de aceea eu nu cred ca a cunoaste foarte multe lucruri despre partenerul tau de afaceri este un lucru rau sau un punct slab pentru acesta. Sunt de parere ca ceea ce se stie despre mine acum nu are cum sa se intoarca impotriva mea ca un bumerang. Pana la urma eu sunt un om care a stiut sa treaca prin atat de multe, incat nu mai are cum sa fie vulnerabil.”
    Hotararea si indarjirea cu care doamna Sucu a plecat singura pe un drum cunoscut doar pe jumatate o fac sa declare ca nimic nu i se mai pare imposibil si singura sa certitudine este ca trebuie sa incerce pana la limita. Cat de confortabila poate fi insa competitia cu cineva care te cunoaste atat de bine? In ciuda faptului ca au construit impreuna timp de 15 ani, se pare ca cei doi nu se cunosc atat de bine incat sa-si anticipeze unul altuia miscarile, deoarece au preluat intotdeauna partile contrastante ale afacerii.
    “Dan ridica stalpii, fier-betonul si cimentul in timp ce eu alegeam mocheta, decoram si alegeam culorile. Am fost intotdeauna complementari, asa ca el nu a apucat sa afle cum imi fac eu treaba, iar eu nu stiu cum isi face el treaba. E adevarat ca poate sa invete, daca vrea, insa si eu pot sa invat cum se construieste. Ii urez mult succes sa tina pasul cu motorul din mintea mea, asta pentru ca mie imi place sa ma misc foarte repede.”

    La shopping dupa un GM
    Comparatia cu Mobexpertul o admite ca parte integranta a vietii ei de femeie de afaceri. Considera totusi ca fiecare dintre cele doua branduri – Mobexpert si Class – are nisa lui. “Stii de ce se va face mereu aceasta raportare? Fiindca Mobexpert a fost construit de Camelia si Dan Sucu”, spune ea, acceptand faptul ca un creator va fi mereu judecat prin prisma operelor sale.
    Ca un adevarat om de afaceri este dependenta nu neaparat de adrenalina, ci de competitie, pe care o vede ca o parte integranta si integrata in orice proces de dezvoltare, fie ca este vorba de o companie sau de un om. Nici profitul nu este mai prejos, si pentru a-si creste indicatorii de performanta vrea sa se dezvolte si pe verticala, si pe orizontala. E pregatita sa accepte faptul ca, pentru a realiza acest lucru, s-ar putea sa aiba nevoie de ajutor. “Oamenii de afaceri din generatia mea s-au obisnuit sa faca singuri totul, de la a descoperi o idee la transpunerea ei in practica si pana la dezvoltarea unui bussiness pe care sa-l administreze tot singuri. Eu nu vreau insa sa raman la stadiul acesta, pentru ca daca vreau sa cresc si pe verticala, nu pot sa raman in acelasi loc, si atunci trebuie sa recunosc ca am nevoie de un GM, insa unul care sa poata sa conduca grupul Class la fel de bine ca si mine.” Problema oamenilor din generatia mai tanara este faptul ca nu au suficienta incredere in ei, iar ea doreste sa-i impulsioneze si sa-i faca sa creada ca zarurile nu au fost aruncate. “Nu vreau sa ajunga sa aiba impresia ca daca generatia noastra a avut sansa de a pune bazele mediului de business in Romania, nu mai este loc.” Momentul conteaza: pe atunci era nevoie de antreprenori, acum este nevoie de oameni capabili sa conduca afacerile deja existente.

    Cate milioane incap intr-un cont?
    Cata atentie a mass-media poti sa “cumperi” cu 37,5 de milioane de euro? Asta a fost intrebarea pe care si-a pus-o si Camelia Sucu atunci cand si-a facut publica decizia de a-si vinde pachetul de 40% din actiunile Mobexpert. Si, categoric, acoperirea media a intrecut, de departe, propunerile concrete de business. Recunoaste ca s-ar fi asteptat sa o abordeze mai multa lume ca potential partener de afaceri, sa fie tratata ca o banca, sa fie privita preponderent din punct de vedere investitional. “Imediat dupa tranzactie, au fost cativa interesati sa-mi prezinte produsele lor, insa m-as fi asteptat sa fie mult mai multi, astfel incat sa nu mai am timp sa-mi fac si treaba mea si sa ma ocup si de toate acestea. Pot spune ca nu m-am simtit in niciun moment asaltata, nici de bancheri, nici de propuneri de afaceri.” S-a bucurat totusi de atentia unor mari grupuri financiare precum UBS din Elvetia, Merrill Lynch si Goldman Sachs.
    Cu aceasta ocazie, ea a descoperit inca o data ca oamenii au un apetit formidabil pentru cifre, si de aceea, din momentul in care pe capul acestui divort a fost pus un pret, si inca unul cu 7 zerouri in coada, toate celelalte aspecte ale despartirii au ramas in urma. Brusc, nimanui nu-i mai pasa de aspectele emotionale ale rupturii, ci de soarta milioanelor cu care Dan Sucu i-a platit contributia adusa la construirea Mobexpert-ului.

    Tranzactii cu sange rece
    Curiozitati referitoare la momentul tranzactiei au fost destule, dar Camelia prefera sa pastreze pentru sine detaliile, spunand doar ca la capitolul bani a depasit de mult momentul emotiilor. “De-a lungul a 17 ani am facut incasari si viramente, am semnat ordine de plata, credite de milioane de euro cu mari banci? ce emotii sa mai ai? Sigur ca am verificat contul, a fost o tranzactie foarte importanta, dar mi-a fost de foarte mare ajutor eficienta unei banci BRD cu care lucrez de foarte multi ani. Toate celelalte sunt foarte confidentiale.”
    Are un bancher privat? Nu spune prea multe despre asta… si se rezuma a spune ca ofertele care i-au fost facute au fost foarte interesante. Cu toate acestea admite ca primul produs bancar pe care l-a luat in calcul a fost unul care vizeaza viitorul copiilor sai – un fond de scolarizare pentru fiicele sale, Ioana (20) si Cristina (16). Iar in ceea ce priveste ultima tranzactie importanta pe care a realizat-o din acesti bani, a luat drumul pietei imobiliare si a fost in valoare de 3,6 milioane de euro. Din contul “misterios” ar mai putea pleca si alte sume, deoarece Sucu nu ezita sa declare ca vede banii ca pe un mijloc, nu ca pe un scop. “Imi place sa simt banii ca instrument de investitie, nu ca un cont din care sa rezulte doar dobanda.” Ca atare averea si-o estimeaza la 60 mil. euro, aceasta suma incluzand lichiditatile, valoarea grupului Class si a celorlalte investitii. “Consider ca am acum bani incat sa ajung sa ma plictisesc daca ma apuc sa-i numar. Insa fiind femeie de afaceri, n-are cum sa nu-mi placa jocul in sine si nu are cum sa nu-mi placa sa castig.”

    Investitor declarat
    E de la sine inteles ca urmatorul pas este diversificarea afacerilor. “Nu-mi place sa-mi pun toate ouale in acelasi cos, dar sunt constienta ca nu pot performa in toate.”
    De aceea, desi resursele financiare nu-i lipsesc, proprietara Class a decis sa-si concentreze toata atentia asupra unui numar restrans de proiecte. Primul pe lista, in ordinea importantei, este deschiderea magazinului monobrand Natuzzi, in care a investit 600.000 de euro. Desi istoria colaborarii dintre Camelia Sucu si Natuzzi a inceput in 1995, cand a adus pe piata primele produse premium, piata nu era pe atunci pregatita pentru un asemenea magazin.
    Era aproape imposibil ca piata imobiliara sa nu capteze si ea atentia si macar o parte din fondurile de care dispune Sucu, si astfel in capul listei de prioritati a femeii de afaceri se regaseste un proiect de dezvoltare imobiliara care promite ca va deveni realitate in cel mult doi ani. “Imi doresc sa construiesc ceva care sa impresioneze prin estetica si nu prin dimensiuni. Vreau sa lucrez cu un nume foarte important din arhitectura, care sa isi puna amprenta asupra acestui proiect, insa n-am sa dau nume, fiindca imi doresc sa se si intample.” Proiectul Sucu se va pozitiona direct pe segmentul inalt al pietei imobiliare, lucru impus daca nu de altceva, de numele, mari ale arhitectilor pe care vrea sa ii coopteze in acest proiect, dar si de faptul ca nu vrea sa finanteze acest proiect din fondurile proprii. “Daca alti oameni vor sa faca afaceri cu banii mei, si eu imi doresc sa fac afaceri cu banii altora”, spune ea, amintind ca una dintre cartile ei preferate este “Other people’s money”.

    Artera de lux din piata adormita
    In acelasi timp, pe cei de la UBS si i-ar dori parteneri in dezvoltarea unui alt proiect, si anume o clinica privata pentru femei, dar in ceea ce priveste acest obiectiv inca mai asteapta momentul oportun din punctul de vedere al preturilor terenurilor pentru a putea scoate si un profit. Pana atunci se ocupa de amenajarea birourilor Class. Pentru acestea a cumparat o casa in Dorobanti, ce are o arhitectura eclectica, o suprafata de 450 de metri patrati si al carei pret a fost de 1,650 de milioane de euro. “Nu a fost o achizitie impulsiva, desi aveam nevoie de un spatiu, ci am studiat foarte atent piata si consider ca am luat-o la un pret foarte corect.” Intre timp, biroul ei a devenit masina, pentru ca cea mai mare parte din timp si-o petrece in acest spatiu. Timpul petrecut pe drumurile din Bucuresti il fructifica la maxim. Este atenta la nevoile orasului, dar face asta ca un observator aprig de business. Si un lucru pe care l-a remarcat este oferta limitata de spatii comerciale premium si faptul ca artera de la Palatul Parlamentului pana la Piata Muncii este “adormita”. “In viziunea mea vad toata aceasta artera transformata intr-o imensa oferta de spatii pentru comertul de lux, cafenele, bistrouri etc. De la idee la realizare, drumul poate fi mai scurt sau mai lung, in functie de interese.” De aici pana la implicarea sa in acesta transformare mai lipseste doar un grup mai mare de investitori si un proiect coerent pentru toata zona. “Stiu sigur ca se va intampla si ca nu voi lipsi din acest proiect.”

    Cum se naste dinastia Sucu
    Confuzia este mare si acum, cand pe piata romaneasca de mobilier exista doi Sucu. Putem doar sa ne imaginam ce se va intampla in momentul in care atat grupul Class, cat si Mobexpert vor fi pregatite sa-si primeasca succesorii. Un Sucu… doi Sucu… trei Sucu… patru Sucu… si de un incoace cinci Sucu… Cati Sucu pot sa incapa pe piata de mobilier din Romania?
    Daca deocamdata nu se stie cum isi va imparti Dan Sucu afacerea intre fiicele si baiatul sau, Camelia Sucu marturiseste ca cea mai mare mandrie a sa ar fi ca la un moment dat cel putin una dintre fete sa preia conducerea companiei sale. “Chiar daca au mancat de mici business pe paine, nu am vrut niciodata sa se simta sigure ca la un moment dat compania va fi a lor. Cred ca daca copiii stiu unde vor ajunge si ce vor face, nu mai simt nevoia sa lupte, sa fie creativi si le lipseste motivatia de a creste pe propriile picioare.”
    Pe Ioana, fiica cea mare, Camelia a determinat-o sa se implice in afacere de la varsta de 16 ani, cand a lucrat un an de zile part-time ca asistent de vanzari in Class. “Era foarte greu pentru ea sa inteleaga cum sa fie ea angajat la firma in care mama ei era sef, insa lucra ca toti ceilalti, pe stat de plata, cu salariul normal pentru un angajat fara vechime.”
    Pentru inclinatia spre afaceri a fiicelor sale Sucu “da vina” pe ea insasi si pe exemplul pe care l-a dat. Obisnuita sa plece de la serviciu cu partenerul sau de afaceri si sa ajunga acasa cu partenerul de viata, nu-si dadea seama ca stilul sau de viata fusese deja transmis si copiilor. Pana in ziua in care a gasit-o pe Ioana jucandu-se singura pe balconul apartamentului lor din Militari cu un chitantier. “Recunosc ca mi-a placut, dar m-am si speriat – vorbea de vanzare-cumparare la numai 5 ani.”
    Ioana este astazi studenta la o facultate de business din Londra, in timp ce Cristina i-a urmat exemplul si a fost admisa si ea la liceul “New Mountain” din Londra, liceu pe care si l-a ales singura, deoarece este printre putinele scoli europene cu diploma de bacalaureat recunoscuta international. Sa le lase sa plece de langa ea a fost unul dintre cele mai grele lucruri, Camelia Sucu recunoscand ca este foarte buna prietena cu fiicele sale. Acum se imparte intre Londra si Bucuresti, cel putin o data la doua saptamani vizitandu-si fiicele.

    Prietenie pe muchie de business
    Masa de negocieri este un loc la fel de bun ca oricare altul pentru a marca inceputul unei frumoase prietenii. Deloc ciudat, in conditiile in care fondatoarea Class crede in fair-play in lumea dura a negocierilor.
    “Chiar si in sport – in jocurile de rugby, fotbal – oamenii joaca in teren, se ataca si sunt atenti unii la ceilalti pentru a vedea cand se greseste astfel incat sa marcheze. Cu toate acestea, oamenii aceia sunt puternici, jocul este fair-play.” Nu exista niciun motiv, din punctul ei de vedere, pentru ca afacerile sa se “joace” altfel. Afirma cu incredere ca are foarte multi prieteni in mediul de afaceri, dar nu crede ca exista loc de dusmanie in business. “Oamenii de afaceri sunt mult prea ocupati pentru a pierde vremea vorbidu-se de rau intre ei.”
    Despre putinul timp pe care si-l rezerva doar pentru ea, Camelia Sucu devine zgarcita cu detaliile. “Un pic de mister in viata oricui si mai ales in viata unei femei nu strica niciodata!” Admite doar ca ii este “Dor de biblioteca”, dupa cum intitula un articol publicat odata, in care se referea la faptul ca oamenii nu mai citesc si, ca atare, bibliotecile nu mai exista.
    “A venit ca o revolta interna, fiindca nici eu nu mai citesc azi. Imi este dor de Eliade, Sorescu sau Blaga, cartile adolescentei mele pe care le-am pastrat si la care imi place sa ma reintorc din cand in cand chiar si pentru mirosul lor pe care il asociez cu acea perioada.”

    Ce nu se stie despre Camelia Sucu

    Isi doreste sa urmeze cursurile unei scoli de design. Va alege Londra pentru a fi totodata si alaturi de fiicele si va urma, cel mai probabil in vara anului viitor, cursurile unui business center de design, care se intind pe o perioada de sase luni.

    Deocamdata spune “pas!” implicarii in politica, fiindca simte ca nu s-ar potrivi deocamdata acolo. Marturiseste ca ar face orice pentru Romania pentru a-i creste valoarea si imaginea, insa recunoaste ca politica este o lectie pe care insa nu a invatat-o.

    Sushi to go este prima alegere cand vine vorba de masa de pranz. Soferul ei obisnuieste sa o intrebe, in jurul orei mesei, “astazi de care peste va iau, din ala mort sau din cel un pic viu?”.

    Nu-si mai face de ceva vreme singura cumparaturile, iar frigiderul e plin cu sticle de apa si suc de portocale. Nu-i lipsesc in schimb niciodata fructele. Are mereu pe masa struguri si mere.

    Deocamdata sta cu chirie in Dorobanti, pentru ca prioritar pentru ea a fost sa achizitioneze o casa in care sa amenajeze birourile Class, si nu o resedinta pentru ea.

    Se plictiseste foarte repede de aranjamentele din showroom. Spune ca nu le suporta mai mult de 2 luni, fiindca “o oboseste plictiseala”. In acelasi timp nu-i place sa-i refuze nimic clientului nerabdator si se trezeste astfel mereu cu bucatarii desperecheate in magazin.

    Pe cine admira in business

    1. Pasquale Natuzzi – CEO, fondator si designer al celei mai mari companii producatoare de canapele de piele din lume si cel mai mare producator de mobila din Italia. Il admira pentru simtul stilului si pentru modul in care si-a construit si si-a administrat mai bine de 40 de ani afacerea.

    2. Donald Trump – CEO al Trump Organization. Sucu il admira pentru modul in care s-a ridicat de fiecare data si pentru ca a inteles importanta imaginii sale pentru succesul companiei lui. In plus, a avut curajul sa fie un personaj colorat care nu si-a pierdut niciodata speranta.

    3. Adrian S~rbu – Seful ProTV. Spune despre el ca este un om de afaceri pe stilul ei si ii apreciaza vizionarismul. Il considera un om de detaliu mai mult decat un om de afaceri si crede ca hotararea lui in afaceri nu reprezinta un handicap, ci dimpotriva.

    4. Cristina Copos – vicepresedinta Fundatiei “Renasterea”. O apreciaza pentru pragmatismul cu care isi pune in practica ideile, dar si pentru caldura pe care o transmite oamenilor cu care intra in contact. In aceasta alegere a cantarit foarte mult si implicarea in diverse actiuni caritabile.

    5. Georgiana Pogonaru – Manager si actionar principal al Romcolor 2000, cu care a impartit, in 2006, primul loc in topul celor mai de succes 100 de femei din Romania. Le leaga o prietenie veche, din vremea in care amandoua se aflau la inceput in afaceri.

    Cheltuielile Cameliei Sucu
    1.000 de lire sterline pe luna o costa banii de buzunar ai fiicelor sale, la care se adauga cheltuielile pentru scolarizare si chiria apartamentului in care locuiesc amandoua. Fetele mai primesc bani si din pensia alimentara platita de tatal lor. 12 ceasuri numara colectia Cameliei Sucu. Ceasurile pe care le-a strans din ’95 si pana acum le tine in seif la banca. Cel mai scump dintre ele este un Cartier cu briliante care valoreaza 28.000 de euro. Nu-si poate evalua garderoba, dar marturiseste ca este atrasa de lucrurile de buna calitate si de tinutele sub marca Dior, realizate de Galliano, si de Chanel clasic.

  • Pastila de crestere

    Povestea businessului ADM Farm pare guvernata de crestere. Din zorii afacerii, cand firma avea o singura masina pentru distributie, o Dacie “papuc”, Dragos Pop isi aminteste ca primul si singurul partener se arata de-a dreptul impresionat de cresterea companiei sale. Omul vedea prin tot orasul masini inscriptionate “foarte vizibil” cu sigla ADM Farm si credea ca Dragos Pop cumpara masini pe banda rulanta pentru compania sa aflata in plina expansiune. In realitate insa, partenerul vedea unica Dacie din “flota”, ce umbla de dimineata pana seara prin tot orasul pentru a-si largi piata.
    In 1998, cand a inceput acest business, totul depindea de cat de repede puteai sa castigi noi clienti si noi comenzi. Cu cat te dezvoltai mai repede, cu atat aveai mai multe sanse sa supravietuiesti si sa te impui pe o piata imatura, asa cum era atunci piata farmaceutica din Romania. De fapt, Pop admite chiar ca nu s-a extins la nivel national suficient de rapid.

    De la 8 produse la 8 depozite
    Pop foloseste exemplul cu prima sa masina, ce batea Bucurestiul in lung si-n lat, pentru a-si argumenta succesul. El crede ca daca s-ar fi lasat descurajat atunci, probabil n-ar fi reusit niciodata sa se dezvolte la nivelul de astazi. Daca si-ar raporta succesul la numarul de masini pe care ADM Farm le detine astazi, ar fi perfect. Le-a pierdut de mult numarul.
    Insa el se raporteaza la cifre de afaceri si profit, la oameni, la depozite si farmacii deschise, iar numarul acestora a crescut la fel de rapid in cei opt ani trecuti de la infiintarea ADM Farm.
    Atunci, in 1998-1999, aveau numai opt produse si acestea erau importate de la singurul partener de afaceri, printr-o investitie initiala prea mica pentru a si-o mai aduce aminte. “Undeva pe la 2.400 de dolari, bani cu care am platit vama produselor pe care le-am importat.” Acum insa distribuie peste 8.000 de produse multibrand, firma se concentreaza in continuare pe import, dar si pe retail si o dezvoltare continua a businessului. “Afacerile companiei au crescut cu minim 50% in fiecare an si au fost cresteri anuale si de 100%.” Aproape tot ce a castigat a reinvestit si lucrurile au dat, intr-adevar, roade: conduce 8 depozite la nivel national, dintre care trei cu investitii majore prin cumpararea terenurilor respective. In sediul central din Bucuresti a investit cel mai mult, aproape cinci milioane de euro, iar lucrarile sunt in plina desfasurare. Deocamdata, cladirea din sticla adaposteste doar birourile holdingului ADM Farm, iar o parte din infrastructura celui mai important depozit este in constructie chiar in spatele sediului.

    Rezident in management
    Pop, 39, medic de profesie, a inceput businessul “serios” relativ tarziu, la 30 de ani, dar se gandea la idei si solutii de a porni pe cont propriu inca din timpul facultatii. A si avut o serie de tentative cu care “si-a facut mana” de manager, iar cea mai importanta dintre ele, pana la reusita ADM Farm, a fost o firma de contabilitate. A renuntat la afacere din cauza schimbarilor repetate din legislatie si a ratei foarte scazute a profitului inregistrat de companie, dar a continuat sa caute oportunitati in diverse domenii, fara sa se descurajeze daca nu avea know-how-ul necesar in unele segmente.
    In cele din urma si-a oprit cautarile foarte aproape de locul din care plecase, pentru ca drumul din cabinetul medical la farmacie este unul foarte scurt si cat se poate de firesc. Un drum batatorit, e drept, deoarece oamenii vor avea mereu nevoie de medicamente, deci si un business destul de sigur. Drept dovada, nu are nici cea mai mica intentie sa-si dezvolte afacerea peste granite, “pentru ca piata din Romania este inca pe un trend ascendent, pe care nu putem sa-l pierdem”.
    Si medicina privata este in crestere, dar Pop pare sa-si fi incheiat “conturile” cu spitalele. Timp de patru ani a fost medic rezident in psihiatrie, iar perioada aceea l-a influentat decisiv sa porneasca pe cont propriu. Avea, totusi, un mare neajuns: cei 30 de dolari pe care ii castiga lunar nu puteau sa-i ajunga pentru un start-up cu un capital de inceput mare, ci doar pentru o investitie initiala minima. Dar nu toata lumea urmareste acelasi lucru: investitie minima, profit maxim si un timp foarte scurt intre cele doua?

    Pofta vine mancand
    ADM Farm mai avea nevoie de ceva, palpabil, intre investitia minima si profit: primul “depozit”, un apartament de bloc, a fost indeajuns de incapator pentru cantitatea de medicamente pe care le livra atunci. Dar viteza cu care s-a dezvoltat businessul l-a determinat sa deschida primul depozit adevarat la Suceava, orasul sau natal, la distanta de numai doi ani, in 2001. In acelasi an a mai inaugurat alte doua subsidiare, cu investitii minime de la 100 pana la 350 de mii de euro, iar compania detine azi 8 astfel de locatii. Dintre acestea, trei sunt realizate pe spatii cumparate si au necesitat investitii mai importante: depozitele de la Suceava si Craiova au costat, impreuna, aproximativ 7-800.000 de euro, dar cea mai mare infuzie de capital este inca in curs, la sediul central al ADM Farm din comuna Pantelimon, Bucuresti. Investitia finala va depasi 5 milioane de euro, dar nu se va opri acolo.
    Multitudinea de constructii pe care le-a realizat in ultimii ani, printre care si ridicarea si amenajarea propriei locuinte, i-au deschis treptat apetitul si pentru investitii importante in domenii ce nu au nimic in comun, la prima vedere, cu farmaciile, dar sunt, totodata, segmente “pe care nimeni nu le poate ignora in economia noastra”: imobiliarele si constructiile.

    Mai multi oameni, farmacii si depozite
    Chiar daca in perioada romantica de inceput al businessului avea o sumedenie de probleme pe ordinea sau “dezordinea de zi”, Pop spune ca acum, cand grupul este condus ca la carte, prin impartirea sarcinilor intre manageri, timpul sau liber este la aceeasi cotatie: minima. Acum nu are cinci sau zece angajati, ci 550, impartiti in cele doua divizii ale businessului: distributia si retailul. Din cele 1,5 milioane de euro, profitul pe primele sase luni ale anului, cota cea mai mare o detine distributia, pentru ca vanzarile grupului depind in acest moment de numai 17 farmacii. Pentru ca retailul este, in general, un segment mai profitabil decat distributia, Pop vrea sa cresca numarul farmaciilor la 30 pana la finele anului si la 150 pana in 2011. El tinteste sus si cand vine vorba despre planul general de business si vrea sa se dezvolte mai rapid decat piata romaneasca de farmaceutice. Vrea sa-si dubleze cota de piata pana la 10% in 2011, interval in care afacerile cu medicamente vor ajunge, estimeaza el, la peste 3 miliarde de euro, fata de 1,8 miliarde, cat este valoarea actuala.
    E o miza importanta, si presiunea pe companii e din ce in ce mai mare, mai ales ca nivelul maxim al pietei este inca departe. La tensiune contribuie si normele Good Distribution Practice (GDP – norme care urmeaza sa intre in vigoare din vara anului viitor), ce necesita investitii costisitoare pentru marii jucatori. Dar astea sunt regulile si astea sunt riscurile “pe care trebuie sa si le asume orice om de afaceri care vrea sa aiba succes. Odata ce ai pornit la drum, nu te mai poti opri”.
    Poate doar pentru o partida de pescuit sau doua…. Pop este un mare impatimit si pescuieste ori de cate ori gaseste timp… sau apa. In Delta se duce special pentru peste, dar nici excursiile pe Mediterana nu-l prind fara undite, deci nu rateaza niciodata ocazia unei capturi impresionante. Totusi, povestile pescaresti nu se potrivesc cu cele antreprenoriale, motiv pentru care nici nu aminteste vreuna, chiar daca aproape toate concediile exotice au fost si un prilej pentru pescuit.ADM Farm
    Grupul detine opt depozite proprii la nivel national, cu cea mai importanta investitie, de peste 5 milioane de euro, la sediul central din Bucuresti. Actualul proiect de investitii, cresterea numarului de farmacii al retelei Sante la 30 de unitati, necesita fonduri de 4 milioane de euro. Alte 2 milioane de euro se vor indrepta catre dublarea capacitatii logistice din Bucuresti, pana la 10.000 de metri patrati.

    Vanzare, listare sau fuziune
    In ultimul an, distribuitorii de farmaceutice s-au orientat serios catre atragerea de capital, fie ca vorbim de vanzari de actiuni, contractare de credite sau chiar listare pe Bursa. Pop nu s-a hotarat inca incotro se va indrepta sau in ce directie isi va conduce compania, nu isi poate estima valoarea companiei inca, pentru ca nu au fost destule operatiuni asemanatoare pe piata farma, dar este deschis la orice fel de tranzactie. Pana acum, cele mai importante tranzactii din piata de farmaceutice autohtona se pot numara pe degete: nemtii de la ANZAC au preluat 60% din distribuitorul Farmexpert, preluarea Dita de catre grupul Gedeon Richter si fuziunea dintre Tamisa Trading si Montero.

  • De la ea vine luxul

    La doar 30 de ani, Irina Radu conduce 13 magazine si 300 de angajati. La carma grupului Solmar a venit in urma cu 3 ani, cand in Romania aveau deschis un singur magazin. Dezvoltarea grupului pe piata romaneasca este opera ei si a echipei pe care tot ea a ales-o si a format-o. Este foarte usor sa iti dai seama ca isi iubeste munca, pentru ca atunci cand vorbeste despre companie foloseste des cuvantul familie, iar cand vine vorba despre activitatea sa cuvintele pasiune, dedicare si loialitate se regasesc frecvent in frazele pe care le rosteste. Crede, de altfel, ca femeile sunt mai multe (si mai potrivite) in acest domeniu, pe de-o parte pentru ca au un simt al esteticii mai pronuntat, iar pe de alta parte pentru ca nu il judeca si nu il privesc ca pe un business, ci il iubesc si ii sunt dedicate.

    Asigura-te ca iti place
    A inceput sa lucreze de la 18 ani, dar primul sau job adevarat l-a avut la 22. Cu diploma de economist in buzunar, fiind absolventa a Academiei de Studii Economice, a inceput sa lucreze la Interamerican, cea mai mare asociatie de companii de asigurari din Grecia la momentul acela. Se pare ca sangele chiar ii uneste pe oameni, pentru ca GM-ul Solmar este pe jumatate grecoaica, iar greaca o considera a doua ei limba. In Interamerican a lucrat doi ani si jumatate, in ultimii doi dintre ei fiind director de marketing pe partea romaneasca. Apoi si-a dat seama ca acest mediu nu i se potrivea, nici pentru varsta pe care o avea, nici pentru ceea ce-si dorea sa faca. Si-a facut astfel o companie de consultanta, in asociere cu un coleg de-al sau de atunci. Obiectivul ei si al companiei era sa atraga branduri in Romania, e drept, la un nivel foarte mic. Primele branduri au venit din Grecia, a doua sa casa. Compania a functionat destul de bine in primii 3 ani de activitate, cu 3 magazine deschise in Bucuresti. Dupa care, datorita problemelor companiei din Grecia, Irina Radu s-a vazut nevoita sa renunte la activitatea respectiva.
    Dar lucrurile au luat o intorsatura favorabila, pentru ca i s-a oferit oportunitatea de a prelua full time, si nu numai la nivel de consultanta, compania Solmar, care avea un singur magazin in Romania, respectiv Mango, dar care dorea sa se extinda pe o piata care promitea. Ceea ce lipsea era formula corecta pe care sa o aplice pentru dezvoltarea pe o piata neexploatata inca. “Noi ca si companie apartinem unui grup extrem de puternic in zona fostei Uniuni Sovietice. Avem, in momentul de fata, peste 250 de magazine in aceasta zona – Rusia, Ucraina, tarile baltice. Astfel ca relatia cu brandurile era deja consolidata si, prin urmare, era pacat sa ratam oportunitatea pietei din Romania, mai ales ca brandurile isi doreau un partener solid.”

    Raspunde la intrebare
    Experienta dobandita in Interamerican a ajutat-o pe partea administrativa si ca sa isi dea seama de ce fel de oameni are nevoie in compania pe care o conduce. Atunci cand face recrutari de personal, incearca sa-i descopere pe candidati ca si persoane. Nu se uita in CV-uri, ci la oameni. Nu o intereseaza foarte mult experienta profesionala sau studiile potentialilor angajati, ci daca se potrivesc sau nu conceptului de companie pe care ea l-a format. “Cand am inceput sa fac recrutari, imi doream sa gasesc persoane tinere cu dorinta de a evolua. Persoane dedicate si cu trasaturi de caracter pozitive, mai degraba decat persoane cu un CV impresionant si care pana la urma nu isi aveau locul in ceea ce eu voiam sa creez.” Si atunci a preferat sa ia acei oameni care aveau trasaturile de caracter pe care ea le dorea si sa-i formeze exact dupa modelul companiei. “Lucru care chiar a reusit. Nu se poate regasi la toti cei 300 de angajati, categoric, insa la acel core team pe care doream sa-l formez si care de fapt este motorul ce pune in functiune compania, lucrurile acestea chiar exista.”
    O intrebare importanta la un interviu este “Cum te vezi peste 5 ani?”, intrebare pe care Irina Radu o adreseaza de fiecare data unui candidat. Dar care ar fi, din perspectiva angajatorului, raspunsul corect? Sefa companiei Solmar considera ca important este sa existe un raspuns, pentru ca de multe ori oamenii se blocheaza la aceasta intrebare. Apoi se gandesc la un raspuns plauzibil si spun mai multe decat cred cu adevarat. “Eu cred ca oamenii ar trebui sa aiba niste aspiratii realizabile pentru ceea ce ei stiu ca pot si stiu sa faca, dar aspiratii care sa fie reale si sa simt ca cel care raspunde – chiar daca spune ca doreste sa aiba o familie cu 5 copii – este sincer si chiar s-a gandit la aceasta intrebare.” Cum se vede ea peste 5 ani? Cu o familie cu 2 copii. Se vede fericita alaturi de sotul sau si dedicata companiei pe care a crescut-o. Si tot intr-un viitor, mai mult sau mai putin indelungat, se vede locuind in Grecia. Si-ar dori sa faca naveta Atena-Bucuresti, si nu invers, cum o face acum.

    Foame de lux
    In numai 3 ani de zile a reusit sa aduca in Romania branduri extrem de cunoscute in intreaga Europa. In prezent compania este impartita in doua divizii. Prima se refera la cel mai vechi domeniu al firmei – si anume divizia de mass market retail din care fac parte brandurile Mango, Promod, Castro, Jennifer si doua branduri nou intrate in Romania – Oasis, un brand britanic si Max & Co. – linia young a brandului Max Mara.
    De cealalta parte se gaseste linia de luxury brands din care fac parte liniile secundare ale caselor de moda – D&G, Versace JC, Just Cavalli, CNC – Costume National, Gianfranco Ferre. Iar ultimul si cel mai mare proiect al grupului pe piata romaneasca este Victoria 46, un magazin multibrand ce reuneste peste 35 de designeri.
    Irina Radu nu crede ca este in concurenta cu magazinele monobrand ale brandurilor pe care le comercializeaza din simplul fapt ca se adreseaza unor clienti diferiti. “De obicei magazinele multibrand nu prea concureaza direct cu magazinele monobrand, pentru ca le ofera o mai mare diversitate, pe de-o parte, iar pe de alta parte se adreseaza unui segment mai larg de consumatori decat aceia care isi doresc un brand si atat.”
    In plus, doar linia a doua a casei de moda Versace este prezenta cu un magazin propriu pe piata romaneasca, iar brandurile care se gasesc in Victoria 46 sunt in regim de exclusivitate. “Am incercat sa concentram aici cam toate brandurile ce sunt la mare cautare pe piata europeana si sa nu ne limitam numai la numele mari si cunoscute.”
    In magazinul de pe Calea Victoriei 46 se gasesc nume precum Ives Saint Laurent, Roberto Cavalli, Christian Dior, Alexander McQueen, Balenciaga sua Marc Jacobs.
    Ideea unui astfel de magazin a venit in urma cu un an, dar a fost nevoie de ceva timp si de foarte multi bani, pentru a gasi o locatie potrivita pentru ce se dorea sa se realizeze, pentru ca niciunul dintre branduri nu ar fi fost de acord sa intre intr-un mall, Solmar derulandu-si, pana atunci, activitatea numai in mall-uri.
    “Este practic primul nostru magazin de strada si ne-a fost foarte dificil sa gasim o suprafata atat de generoasa (600 de metri patrati) pe o artera extrem de importanta cum e Calea Victoriei si cu un acces usor, pentru ca aceasta artera devine din ce in ce mai putin accesibila, locurile de parcare fiind foarte putine, si trebuia sa oferim clientilor un minim de confort din acest punct de vedere.”
    Oportunitatea unui spatiu a venit dupa aproape un an de zile de asteptari si cautari, iar actionarii grupului Solmar au investit peste un milion de euro numai in magazin. Dar pe langa acesti bani, exista si o necesitate de capital circulant extrem de ridicata pentru stocul de marfa. Brandurile de lux lucreaza pe un alt sistem – se desfasoara un proces de buying direct din showroom-uri cu 6 luni inainte ca marfa sa ajunga fizic in magazin, si atunci este necesar fondul de capital circulant pentru a asigura stocul necesar in fiecare sezon.

    Nu concurentei
    Sa conduci o companie din domeniul fashion iti pune sau impune cateva reguli in privinta aspectului si a vestimentatiei. Mai ales ca femeie este foarte important sa arati si sa te imbraci intr-un anumit fel, pentru ca prin tinuta exprimi un mesaj, iar acest mesaj trebuie sa fie cat mai pozitiv. “Nu ai cum sa lucrezi in domeniu si sa nu fii si tu in pas cu tendintele. Nu am putea lucra in fashion si sa ne imbracam cu lucruri care nu mai sunt la moda de cativa ani. Iar acest lucru nu inseamna sa fii ‘a fashion victim’, ci sa-ti respecti munca.” Cea care conduce Victoria 46 recunoaste ca aproximativ 40 de procente din venitul ei se duc pe haine, pantofi si accesorii. Iar un lucru pe care si l-a impus ca o regula este renuntarea la achizitionarea de la concurenta. “Nu o fac pentru ca nu mi-ar placea si alte branduri, ci din principiu.”
    Ce o atrage cel mai mult la acest domeniu este dinamismul cu care lucrurile se schimba. Nu crede ca exista loc de rutina, de aceea nu se vede facand altceva. Chiar daca in teorie se spune ca un manager general nu trebuie sa stea in aceasta pozitie mai mult de 4-5 ani, Irina Radu considera ca aceasta regula nu se aplica in domeniul modei.
    “Este un domeniu plin de provocari, in care schimbarile vin de la sezon la sezon. Este dinamic atat din perspectiva brandurilor pe care le ai deja, dar si din perspectiva noilor proiecte in care te poti angaja.” Pe de alta parte, crede ca daca ar face altceva, este ca si cum ar trada structura pe care singura a format-o, pentru ca in afara de sustinerea de capital pe care actionarii au acordat-o, toate celelalte lucruri sunt opera ei si a echipei ei.

    Solmar
    A aparut in anul 2000
    Mango este primul brand adus in Romania de Solmar
    Numarul angajatilor a ajuns la 300
    In prezent au deschise 13 magazine, iar pentru anul viitor mai pregatesc inca 15 magazine
    Cifra de afaceri pe 2006 a fost de 12 milioane de euro. Pentru 2007 estimeaza 19, iar pentru 2008 estimeaza 35 de milioane de euro, avand in vedere planul de dezvoltare pentru anul respectiv

  • Colectia de sfaturi

    Diamantele sunt scumpe, dar sfaturile bune sunt nepretuite. Si, dupa cum spunea Aristotel, “buna sfatuire este un fel de consultare. Cine se consulta cerceteaza si conchide”. In business, pentru a conchide este neaparat nevoie de un consilier si, uneori, compania de consultanta poate fi inlocuita de o colectie de sfaturi online.

    “Cum sa reduc costurile companiei?”, este intrebarea pe care si-o pune frecvent Ed Zander, directorul executiv al producatorului de telefoane mobile Motorola, care de cativa ani trece printr-o perioada dificila si care, prin prisma rezultatelor financiare in scadere, a pierdut un loc in clasamentul mondial al producatorilor de telefoane mobile.
    Colectia de sfaturi online eHow.com vorbeste de reducerea costurilor prin mai multe metode. Una dintre ele ar fi cercetarea pietei pentru a gasi cea mai buna oferta pentru echipamentele necesare in companie si pentru serviciile de telefonie fixa si mobila. De asemenea, un alt sfat presupune reducerea be-neficiilor mai putin necesare, cum ar fi de exemplu telefoanele mobile de serviciu pentru toti angajatii, cu toate ca in cazul Motorola nu asta ar fi problema. Iar o ultima masura este restructurarea echipei si eliminarea joburilor care presupun responsabilitati ce pot fi impartite intre ceilalti membri ai echipei. Numai ca si resursele umane sunt de multe ori o problema cu care se confrunta companiile. Spre exemplu, cele din domeniul tehnologiei duc lipsa de programatori specializati, dupa cum imi spunea zilele trecute directorul unei companii de IT din Romania. “Pe de-o parte, pentru ca la nivelul intregii piete, resursele umane pe acest segment sunt limitate, iar pe de alta parte, pentru ca este din ce in ce mai greu sa gasesti si sa angajezi oameni bine pregatiti”, explica el. La fel de bine, o alta problema intampinata frecvent de companii este mentinerea si fidelizarea angajatilor, pentru a putea preveni astfel fluctuatii semnificative ale personalului. Si in astfel de situatii se poate dovedi extrem de util un sfat de pe site-ul eHow.com, despre “Cum sa angajezi personal specializat” sau “Cum sa previi fluctuatiile de personal”, care in unele cazuri se poate dovedi suficient de util incat sa nu mai necesite si sfaturile unui consilier.
    In cazul fluctuatiilor de personal, primul sfat oferit este acela ca managementul firmei ar trebui sa realizeze ca banii nu inseamna totul si ca o buna metoda de a motiva angajatii o reprezinta recompensele financiare si, pe termen lung, oportunitatile de promovare. Un alt sfat pentru aceeasi problema spune ca atunci cand isi fac treaba bine, angajatii trebuie laudati, astfel incat sa simta ca sunt membrii valorosi in echipa. Si, cel mai important poate, compania trebuie sa creeze un mediu de lucru adecvat, pentru ca se pare ca modul in care interactioneaza cu sefii si cu colegii reprezinta un factor important in decizia angajatilor de a-si schimba locul de munca.
    Site-ul eHow.com este plin de astfel de sfaturi pentru aproape orice fel de problema, de la cum sa conduci si chiar sa distrugi o companie din pozitia de sef, cum sa faci un plan de afaceri sau cum sa obtii finantare pentru diferite proiecte.

    Cum sa repari o masina
    Si nu este vorba numai despre domeniul de business. Sfaturile merg pana la cum sa repari o masina, cum sa gasesti cea mai potrivita destinatie de vacanta si o oferta convenabila de calatorie, cum sa cumperi, activezi si setezi deja popularul telefon iPhone de la Apple sau cum sa organizezi o petrecere.
    Ideea acestui site apartine lui Courtney Rosen care, in perioada boom-ului dotcom din 1999, a atras de partea ei o serie de investitori printre care si Hummer Winbald, Media Technology Ventures si General Electric si finantari in valoare de aproximativ 30 de milioane de dolari. Perioada crahului dotcom a afectat puternic si eHow, care aproape ca ar fi dat faliment daca nu ar fi fost cumparat de IdeaExchange.com in 2001. De revenit, compania si-a revenit de-abia in a doua jumatate a lui 2004, iar evolutia sa a atras atentia companiei Demand Media care de anul trecut detine eHow. In esenta, eHow este o uriasa baza de date care cuprinde peste 70.000 de “sfaturi” prezentate sub forma unor articole scrise intr-o maniera semi-serioasa de tipul “Cum sa…”, care atrag insa lunar peste 8 milioane de utilizatori in cautare de solutii pentru problemele pe care le au. Sfaturile sunt categorisite in functie de domeniu, pe site existand in prezent 24 de domenii, fiecare cu cel putin cinci subcategorii.
    Printre cele mai populare domenii se numara Business, Career & Work, Arts & Entertainment, Internet, Computers, Sport & Fitness si Hobbies, Games & Toys. De departe insa, cea mai populara sectiune de sfaturi pare a fi cea de Travel, care numara aproape 16.000 de sfaturi vizavi de destinatii de calatorie, mijloace de transport, hoteluri si diferite lucruri utile in general in calatorii.
    Dincolo de asta, eHow are inclusiv sfaturi inventive despre “Cum sa organizezi nunta perfecta”, “Cum sa adopti un copil” si “Cum sa adopti un catel”, “Cum sa pregatesti o pizza delicioasa in 20 de minute”, “Cum sa te machiezi” sau “Cum devii actor”. De fapt, asa cum a spus Courtney Rosen, fondatoarea eHow, in emisiunea Oprah Winfrey, pe site-ul ei “exista sfaturi despre cum sa faci aproximativ orice”.

  • Cea mai scumpa masina de serie din lume

    Deja anuntata ca intrata in productie, masina americana DiMora Natalia SLS 2 va ridica stacheta foarte sus pe piata celor mai scumpe si mai puternice limuzine sportive din lume.
    La inceputul lui 2009. In Beverly Hills, in toata America si, promisiunea constructorului, in Europa, ca urmare a cresterii apetitului pentru super-lux pe batranul continent. Cat va costa bolidul? Aproximativ doua milioane de dolari.

    De la “infinit” la “plus infinit”
    De multe ori ne intrebam unde poate ajunge tehnologia sau luxul atunci cand vorbim despre masini. Cert este ca de fiecare data cand un constructor prezinta o masina de neimaginat pana atunci, un altul “ii ia fata” cu un model si mai luxos, si mai rapid, si mai avansat tehnologic.
    Este deci greu de spus unde se va ajunge. E clar ca totusi, pana in 2009, Bugatti va ramane cea mai scumpa si mai puternica masina de serie din lume, dar zilele de suprematie ii sunt numarate. Noul etalon pentru cel mai performant produs al industriei auto pare a fi, deja, DiMora Natalia SLS 2. Sa nu facem vreo confuzie. Vorbim despre masini construite in serie, pentru ca in lume sunt deja “piese” mai scumpe decat cele doua, dar acelea sunt masini de colectie. Ele nu au 1.200 de cai putere sau motor de 14 litri cu 16 cilindri in V. Nici sasiul nu este construit din materiale folosite de NASA in industria aerospatiala. Natalia insa le are pe toate. Ea mai are si 50 de computere ce se ocupa de buna functionare a masinii. Pentru ca are si functii de limuzina, fiecare fotoliu al masinii este independent si se poate roti sau inclina dupa bunul plac. Depinde in ce pozitie vreti sa stati pentru masaj.
    Alfred DiMora isi va vopsi bijuteria intr-o vopsea revolutionara ce-si schimba culoarea in functie de vremea de afara: o zi insorita transforma limuzina intr-un alb perlat stralucitor, ce respinge cu nonsalanta fiecare raza a soarelui, iar o eventuala rupere de nori va schimba masina in “tinuta de seara”: negru sau bleumarin, depinde de costumul sau rochia pasagerului. Ati auzit bine, este o masina ce vrea sa atraga si cele mai puternice femei din lume, nu numai pe barbatii de langa ele. Dovada clara: o poseta (dotare optionala), ce se asorteaza perfect la masina poate costa 12.000 de dolari. Un chilipir.
    Natalia va fi lansata in 2009, in Beverly Hills, dar pana atunci clientii vor putea urmari tot procesul de constructie al masinii printr-un sistem sofisticat de camere web. Si veti avea ce vedea, pentru ca masina va fi asamblata in totalitate manual.
    “Lansarea acestei masini reprezinta cel mai bun exemplu pentru ce inseamna viitor”, spune John Greenwood, fondatorul Proxy Partners, unul dintre principalii sponsori ai proiectului. “Astazi, daca vrei sa convingi eventualii clienti sa-ti cumpere produsul, trebuie sa te gandesti la idei imense, globale si, cel mai important, noi-noute. Pe langa asta iti trebuie si un marketing de exceptie.”
    Exact asta a facut si DiMora. Construieste cea mai rapida si mai scumpa masina din lume si isi promoveaza creatia printr-o campanie de marketing nemaiintalnita. Masina se va “naste” in direct, prin intermediul unor transmisii live pe Internet. Oamenii pot vedea cum lucreaza designerii masinii, toate testele efectuate, inclusiv cele de siguranta in caz de impact.
    Natalia si sponsorii sai vor promova si o expozitie de doi ani la Voyager, cel mai mare targ auto ce va fi deschis la Las Vegas, in 2008. Tot prin contractele de sponsorizare este garantat un concurs la nivel global, unde castigatorul poate pleca cu premiul cel mare, Natalia SLS 2. Promovarea in sine va fi un eveniment fara precedent.
    Alfred DiMora, fondatorul companiei din Palm Spings, este deja un specialist in constructia de masini super-luxoase, dar cunoscute deocamdata numai in Statele Unite: Clenet si Sceptre.

    Specificatii tehnice

    Motor V16 ce dezvolta 1.200 cp

    masina poate decupla cilindrii considerati de prisos, pentru a reduce puterea sau consumul

    senzori ce monitorizeaza pulsul, presiunea si respiratia conducatorului auto

    schimba luminozitatea din habitaclu sau volumul sistemului audio sau converseaza cu soferul ca sa nu adoarma

    in interior este dotata cu un mini-bar ticsit cu sticle de vin sau Sampanie ce se deschid singure

    scrumierele sunt incrustate cu cristale Waterford