Tag: Daniel Constantin

  • Agricultura pregăteşte o “listă neagră” cu fermieri şi instituţii care nu vor mai primi subvenţii

     “Se introduce un nou concept, conceptul de fermier activ, astfel încât nu mai pot beneficia de plăţi directe decât acei fermieri care înregistrează şi lucrează în agricultură. Exemple sunt numeroase, consiliile locale, aeroportul nu ştiu care din Bucureşti sau din alte zone care până acum cel puţin pe pajişti, pe administrarea corectă în bune condiţii agricole şi de mediu a pajiştilor, primeau aceste plăţi directe”, a spus ministrul.

    El a explicat că, nefiind fermieri activi, aceste instituţii şi fermieri vor figura pe “o listă neagră” şi nu vor mai putea primi plăţile pe suprafaţă.

    “Nu este o categorie foarte mare astfel încât să creeze probleme. Mai mult, acest lucru cred că aduce avantaje pentru cei care lucrează în agricultură”, a spus Daniel Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Evaziunea fiscală la carne este de 30-40% din piaţă

     “Evaziunea fiscală pe zona de carne, pe zona de importuri, s-a redus în ultimul timp. Aveam un procent de peste 50% în anul 2012, iar acum este de 30-40%, dar încă foarte ridicat. Este un semn însă că instituţiile care se ocupă îi fac datoria”, a afirmat el.

    Ministrul a adăugat că atunci când se vorbeşte despre evaziune fiscală şi despre marfa care intră în ţară sau care ajunge în anumite depozite fără documente, partea de control sanitar-veterinar este mult mai uşor de evitat de către cei care fac evaziune.

    El spune că soluţiile ca alimente alterate să nu mai ajungă în rafturi sunt întărirea controalelor şi combaterea evaziunii fiscale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Românii preferă produsele tradiţionale, dar au fost înşelaţi de multe ori de producători

     “Ajunsesem pe vechea legislaţie să avem în România 4.402 produse tradiţionale, obţinute în mare parte şi în sistem industrial, fără limită de cantitate, fără să fie prevăzute controale elaborate din punct de vedere al cantităţii, din punct de vedere al metodei care se foloseşte pentru a obţine un produs tradiţional”, a spus Constantin.

    El a adăugat că apetitul consumatorului din România este mai mare atunci când este vorba de produse tradiţionale sau produse bio.

    “Vânzările au crescut foarte mult şi de aceea a existat această intenţie a multor producători ca produsele respective să fie atestate ca fiind tradiţionale, însă a existat o problemă de înşelare a consumatorului”, a explicat ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce spune ministrul Agriculturii despre carnea alterată: Probabil este din zona de evaziune. Nu cred să fi ajuns la vânzare

     “Este puţin probabil ca marfa să fi ajuns să fie pusă în vânzare. Se desfăşoară deja o acţiune a Direcţiei Antifraudă. S-au identificat anumite cantităţi. Probabil că provine din zona de evaziune fiscală şi controalele au fost eludate”, a spus ministrul Daniel Constantin.

    Anchetatorii fac percheziţii, miercuri, la peste 100 de adrese din Capitală şi din mai multe judeţe, în cazul unei reţele ai cărei membri sunt suspectaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, după ce ar fi livrat în magazine tone de produse din carne alterată.

    Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile, făcute de procurorii DIICOT, vizează membrii unei grupări organizate suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani şi punere în circulaţie de produse alterate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Reintroducem certificatele de depozit la cereale, de care să beneficieze toţi fermierii

     “Săptămâna viitoare vom avea o iniţiativă guvernamentală, o Ordonanţă de urgenţă sau proiect de lege pentru reintroducerea certificatului de depozit. Într-un an în care producţia este mare avem nevoie de acel certificat de depozit care ajută fermierii să îşi ducă producţia într-un siloz şi beneficiază de un certificat pe baza căruia pot lua credit”, a spus ministrul.

    El spune că aşa cum este în prezent legislaţia favorizează un număr redus de persoane, în special marii fermieri.

    Schema de garantare a certificatelor de depozit pentru seminţe de consum a fost operaţionalizată începând cu anul 2009 şi a funcţionat până în aprilie 2013, când a fost suspendată.

    “Noua formă a legii favorizează toţi fermierii. E un proiect discutat cu fondurile de garantare şi cu băncile. Săptămâna viitoare sper să intre pe ordinea de zi a guvernului”, a mai spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Constantin: Consultanţii pentru proiecte agricole vor fi acreditaţi, ca să nu “amăgească” fermierii

     “În luna mai vom avea 150 de milioane de euro, prima sesiune – suntem primul minister care deschide pachetul financiar 2014-2020. Avem câteva priorităţi, şi anume investiţii în utilajele agricole, investiţii în fermele de reproducţie, fermele de creştere, dar şi fermele de familie. Vom da pentru toţi fermierii mici, cei care nu au posibilitatea şi care probabil că au fost şi amăgiţi la un moment dat de consultanţi, vom da posibilitatea să aibă acces la proiecte tip, care pe lângă că sunt puse gratuit la dispoziţie vor beneficia şi de o garantare pentru cofinanţare de 80%”, a spus ministrul.

    El a arătat că fermierii au fost “amăgiţi” câteodată de consultanţi şi au suportat costuri mari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: Zăpada a venit la timpul potrivit pentru agricultură

     Constantin a fost întrebat dacă se gândeşte la un sprijin financiar pentru producătorii agricoli în urma intemperiilor.

    “În această perioadă cred că producătorii agricoli au avut beneficii, pentru că m-am uitat şi de câteva zile urmăresc hărţile, stratul de zăpadă. La nivel naţional existau două pericole, pe de o parte lipsa de umiditate, care începe să se resimtă pentru că într-adevăr am avut rezerve de umiditate în sol din lunile septembrie, octombrie, dar începea să dispară. A venit această zăpadă la timpul potrivit pentru acest motiv. Al doilea pericol pe care îl aveam era legat de posibil îngheţ, care iată se preconizează a veni în perioada următoare. Dacă nu aveam zăpadă, plantele erau expuse şi riscam producţia”, a precizat Daniel Cosntantin.

    El a arătat că, în mare parte, avantajele pentru producătorii agricoli sunt evidente în această perioadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: PC merge la euroalegeri alături de PSD şi UNPR. O propunem pe Grapini pentru loc eligibil

     “Biroul Politic s-a întrunit într-un format restrâns. Biroul Politic a validat propunerea ca la alegerile europarlamentare PC să participe, pe o listă comună, alături de PSD şi UNPR. Suntem consecvenţi ideii că ar trebui să avem liste comune şi la alegerile europarlamentare, înţeleg că există totuşi opinii divergente în partidul celorlalţi aliaţi şi din acest punct de vedere noi am validat această propunere, cel puţin pentru acest moment, vom vedea şi dacă PNL se va alătura sau nu acestei liste”, a precizat Daniel Constantin, după şedinţa Biroului Politic al PC.

    El a arătat că Biroul Politic al partidului a validat două propuneri pentru europarlamentare pentru un loc eligibil fiind propusă Maria Grapini, iar a doua propunere fiind preşedintele organizaţiei Prahova, Laureţiu Rebega.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • George Turtoi, şeful APDRP, va fi numit secretar de stat în Ministerul Agriculturii

     “Am înaintat astăzi premierului propunerea de numire în funcţia de secretar de stat a domnului George Turtoi, în prezent director general la APDRP. Am vrut să fie cineva din sistem, pe care să-l promovăm într-o funcie tehnică. Are toate cunoştinţele necesare şi toate abilităţile pentru a coordona ambele agenţii de plăţi şi autorităţile de management de la nivelul Ministerului Agriculturii şi de asemenea Direcţia de Politici Europene”, a declarat Daniel Constantin pentru MEDIAFAX.

    El a adăugat că pentru funcţia de director general al APDRP va “merge” tot pe experţi din cadrul ministerului. Astfel, adjunctul lui Turtoi, Eugen Popescu, va fi avansat în funcţia de director general al agenţiei.

    “Cred că este un semnal destul de important şi pentru angajaţii celor două agenţii de plăţi. Este o motivaţie şi pentru ei că dacă vor lucra foarte bine vor avea toate şansele ca pe un sistem profesionist să avanseze. Premierul a fost de acord cu propunerea şi probabil că va semna decizia astăzi-mâine şi sper ca până la sfârşitul săptămânii să fie publicată în Monitorul Oficial”, a mai spus ministrul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisiile parlamentare au avizat bugetul Ministerului Agriculturii. Niciun amendament nu a fost acceptat

     Constantin a arătat, la dezbateri, că este bucuros că bugetul Agriculturii pe 2014 este în creştere cu 7% faţă de acest an şi răspunde nevoilor, menţionând că sunt acţiuni noi incluse în buget, cum ar fi plata pe suprafaţă, subvenţiile obişnuite pe animale, ajutorul de minimis, sistemul de irigaţii.

    “Cred că răspundem încet-încet nevoilor şi promisiunilor făcute în campanie”, a afirmat Constantin.

    El a mai spus că nu sunt prevăzute cheltuieli suplimentare cu bunuri şi servicii şi de capital, în acest domeniu ministerul funcţionând pe linia de avarie, dar înţelege constrângerile bugetare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro