Din colaborarea cu designerul industrial Ron Arad a apărut un scaun de sufragerie, denumit AKO, inspirat de un produs din oferta retailerului. AKO arată la interior ca un scaun obişnuit, protejat însă pe trei părţi de o învelitoare din oţel inoxidabil şi cupru, care-şi schimbă nuanţa de culoare în funcţie de cum cade lumina. Scaunul, care marchează cea de a douăzecea aniversare a retailerului, a fost produs într-o serie limitată de 10 bucăţi, colecţionarii trebuind să se despartă de circa 20.000 de euro pentru a achiziţiona unul, conform The Telegraph.
Tag: cuvinte
-
Antreprenorul care vrea să ca toate oraşele din România să devină inteligente
Cristian Danciu are un background internaţional de business development în domenii precum consultanţă financiară, resurse naturale, energie regenerabilă, construcţii navale, arhitectură. Atât el, cât şi arhitecţii implicaţi în dezvoltarea proiectului Green Spots, Aurel Basuc şi Adrian Ţuţuianu, din echipa Triptic Studio, au fost implicaţi în proiecte internaţionale. Elementele comune ale celor trei tineri au fost revenirea în ţară şi implicarea activă în mediul românesc.
Ei sunt parteneri şi cofondatori în cadrul biroului de arhitectură şi amenajări interioare Triptic Studio. Asocierea lor se leagă de înfiinţarea, în urmă cu şase ani, a Asociaţiei Române a Tinerilor Arhitecţi, care avea ca scop promovarea proiectelor şi a activităţilor studenţilor atât în ţară, cât şi peste hotare.
Ei spun că dezvoltarea ideii Green Spots a venit ca o consecinţă a activităţii studioului de arhitectură. „Specificul activităţii unui studio de arhitectură implică analiza continuă a designului, funcţionalităţilor şi nevoilor spaţiilor publice şi private”, spun ei.
De asemenea, din experienţa de antreprenori, au identificat o caracteristică de bază în mediul urban, şi anume aceea de a fi permanent conectat la mijloacele mobile de comunicare.
Planul de dezvoltare a proiectului în continuare implică în primul rând implementarea la nivel naţional şi apoi regional a produsului Green Spots. Tinerii şi-au propus să dezvolte soluţia în direcţia conceptului de smart city – „care devine o nevoie pentru mediul urban din România şi Europa”. -
100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Andreea Preda, marketing manager Teilor
Din funcţia de marketing manager în cadrul companiei Teilor, Andreea Preda conduce o echipă de nouă oameni.
Ea a urmat un master în marketing, servicii şi managementul comunicării în cadrul Universităţii Constantin Brâncoveanu şi spune că fiecare etapă a reprezentat o cărămidă strategică în parcursul său profesional. „Am avut perioade în care m-am confruntat cu întrebări fundamentale şi trăirea de contradicţii. Barometrul a fost de multe ori în zona feedbackului celor din jur, care au fost în mod activ indicatori de performanţă şi de verificare.” Potrivit Andreei Preda, în următorii 3-5 ani departamentul pe care îl conduce vizează transformarea într-un cluster regional.
„Suntem în plin proces de elaborare a strategiei de abordarea pentru noile pieţe”, spune ea. Lanţul de bijuterii Teilor, deţinut de antreprenorul Florin Enache şi avându-l ca CEO pe Horaţiu Vasilescu, are deja peste 40 de magazine în cele mai importante oraşe din ţară, iar expansiunea continuă în România, dar şi în străinătate.
-
Contraspionul personal
Un absolvent al Glasgow School of Art, Erlend Prendergast, a proiectat un dispozitiv denumit CounterBug menit să nu-i permită asistentului digital Alexa de la Amazon să adune câte informaţii personale ar putea, scrie Dezeen. Dispozitivul acţionează prin trei programe, Murmur, care şopteşte cuvinte menite să contrazică spusele utilizatorului când acesta discută despre preferinţe sau hobby-uri, Blabber, care o ţine de vorbă pe Alexa cât utilizatorul e plecat, şi Scramble, care ţipă să acopere eventuale cuvinte de pe lista de monitorizare a NSA atunci când sunt rostite de utilizatorii săi.
-
Martor la transformarea în cenuşă a opt secole de istorie
Eram într-o deplasare de presă la Paris, iar pe 15 aprilie, la ora locală 19, aveam programată o vizită la centrul Pompidou, pentru a vedea atelierul lui Constantin Brâncuşi. Ajunsesem cu vreo 15 minute mai devreme, însă, centrul fiind închis pentru public după ora 18, am aşteptat puţin după ora 19 pentru ca echipa de pază să îmi permită accesul. În timp ce aşteptam, am văzut un fum gros, portocaliu, care acoperea cerul deasupra pieţei. „Notre Dame!”, s-a auzit de undeva.
Următorul lucru pe care l-am auzit era rugămintea coordonatorului nostru de grup să nu mă îndrept spre zona din care venea fumul gros. Imediat ce am trecut de clădirea centrului Pompidou, am văzut cum flăcările cuprinseseră deja turla principală a catedralei. Mii de oameni de pe bulevard se îndreptau către direcţia focului, unii filmând, alţii cu mâinile la gură şi privirea supefiată, alţii plângând.
Până am ajuns la piciorul podului d’Arcole de peste Sena, deja se adunaseră numai în raza mea vizuală zeci de mii de oameni care priveau flăcările. Pe o parte a râului Sena era mistuit de flăcări un simbol al Parisului şi al creştinătăţii, pe cealaltă parte miile de oameni priveau încremeniţi, se luau în braţe sau plângeau, filmau şi transmiteau live pe reţelele de socializare. Sirenele se auzeau din toate direcţiile, în timp ce un elicopter survola zona, însă autorităţile păreau neputincioase în faţa flăcărilor care, cu fiecare minut ce trecea, erau înteţite de vântul care bătea.
M-am aşezat pe marginea unei construcţii ce părea a fi o fântână arteziană şi am început să scriu un text pentru cititorii noştri, însă nu îmi găseam cuvintele ca să descriu ce se întâmplă în jurul meu. Încercam să transmit reportajul în redacţie (fără succes, din cauză că nu mai aveam semnal pe telefon în mulţimea de oameni), când un vuiet a străbătut piaţa, dublat de un vaiet general al mulţimii. Turla principală cedase sub flăcări şi se prăbuşea sub privirile întregii lumi.
Flăcările şi-au continuat avântul şi nu s-au oprit până nu au decimat tot acoperişul catedralei. Am încercat să mă apropii mai mult, însă autorităţile franceze extindeau perimetrul de siguranţă – în curând au evacuat ambele poduri din proximitatea locului în care mă aflam.
Înconjurat de mii de oameni, primesc un telefon de la coordonatorul de grup: „Răzvan, te rog frumos să vii chiar acum înapoi, CNN transmite că s-a confirmat că este vorba de un atac terorist!”. În momentul acela m-am uitat la miile de persoane în jur şi mi-am imaginat cum ar primi vestea dacă pericolul exista într-adevăr. Căutările de pe Google mi-au arătat că a existat un tweet de la o anumită persoană care susţinea aşa ceva: „CNN can now confirm that Notre Dame fire was caused by an act of terrorism” („CNN poate să confirme acum că focul de la Notre Dame a fost cauzat de un act de terorism”), dar nicio altă informaţie. O ştire care s-a dovedit a fi falsă, dar m-am îngrozit numai la gândul panicii care s-ar fi putut crea acolo. La insistenţele colegilor din presă, m-am îndreptat către grupul nostru, care finalizase vizita la atelierul lui Constantin Brâncuşi de la Pompidou.
Pe drum, în apropierea centrului, 10-15 persoane erau adunate şi se uitau la un show de stradă, în cadrul căruia cinci bărbaţi dansau pe muzica unui sistem audio portabil. Privitorii păreau încântaţi şi total deconectaţi de incendiul care, la 500 de metri de ei, mistuia catedrala Notre Dame din Paris, iar fumul umplea orizontul de deasupra artiştilor stradali.
Flăcările au fost stinse complet abia după aproape 14 ore. Pagubele şi costurile reconstrucţiei încă nu au fost evaluate, însă încă din primele ore donaţiile pentru refacerea catedralei au curs, în mai puţin de 24 de ore strângându-se aproape un miliard de euro.
Cele 16 statui din cupru care decorau turla, reprezentând cei 12 apostoli şi patru evanghelişti, fuseseră îndepărtate pentru restaurare cu doar câteva zile înainte de incendiul devastator. Relicvele preţioase aflate în vârful turlei au fost însă distruse după ce aceasta s-a prăbuşit. Pe lângă daunele provocate de căldura excesivă, pompierii afirmând că temperaturile au ajuns la 800 de grade Celsius, experţii va trebui să evalueze daunele cauzate de cantităţile mari de apă pe care pompierii le-au turnat în clădire.
Francois-Henri Pinault, preşedinte şi CEO al grupului Kering care deţine brandul Gucci, şi tatăl său, François Pinault, vor dona 100 de milioane de euro prin compania Artemis, potrivit unui anunţ lansat de familie.
Rivalii lor, familia Arnault, au ieşit doar la câteva minute distanţă şi au anunţat că vor da 200 de milioane de euro şi vor pune la dispoziţie expertiza şi resursele arhitecturale şi de design pe care le au prin intermediul grupului de lux LVMH, care cuprinde branduri precum Louis Vuitton şi Moët.
De asemenea, şi companiile româneşti au anunţat donaţii, prima fiind UiPath, prima companie românească din tech evaluată la un miliard de dolari, care a promis un milion de euro.
Catedrala Notre Dame din Paris, un monument ridicat în cinstea Fecioarei Maria, a fost construită între secolele XII şi XIV, arhitectura de stil gotic fiind considerată una reprezentativă pentru arhitectura franceză. A avut o înălţime maximă de 69 de metri. Localizată în centrul capitalei Franţei, este şi sediul Arhiepiscopiei Parisului. A avut o capacitate de circa 10.000 de persoane, iar aici a avut loc ceremonia de încoronare a lui Napoleon.
Catedrala a avut o istorie tumultuoasă, care a culminat cu incendiul de anul acesta. În 1790, în timpul Revoluţiei Franceze, catedrala a fost profanată. Este considerată cel mai vizitat loc din Europa, cu circa 13 milioane de turişti anual.
-
Limba cu cele mai puţine cuvinte din lume are 123 de cuvinte şi îţi ia 30 de ore pentru a o învăţa
Toki Pona este limbajul cu cele mai puţine cuvinte din lume, conţinând doar 123. Toki Pona a fost creată în 2001 de către Sonja Lang. Ea şi alţi vorbitori de Toki Pona susţin că numărul redus de cuvinte este de ajuns să exprime aproape orice idee, relatează Business Insider.Pentru a crea noul limbaj, Lang a lucrat invers, împotriva tendintei generale de a crea un lexicon natural. Ea a început prin reducerea şi consolidarea specificului în general. Economia acestei limbi se realizează reducând gândirea simbolică la elementele sale de bază, fuzionând concepte conexe, iar cuvintele îndeplinesc mai multe funcţii în vorbire.O persoană are nevoie doar de 30 de ore pentru a o învăţa Toki Pona. Această uşurinţă de a învăţare, o face ideală pentru a putea fi folosită ca limbă internaţională, care ar putea conecta milioane de oameni de pe tot globul.Ce este o maşină? se întreabă Sonja Lang. “Ai putea spune că o maşină este un spaţiu ce este folosit pentru deplasare. Asta ar fi tomo tawa”, spune ea. “Totuşi, dacă eşti lovit de o maşină, asta s-ar putea traduce altfel, un obiect dur m-a lovit, kiwen utala.”, completează Lang.Toki Pona are cinci palete de culori: loje (roşu), laso (albastru), jelo (galben), pimeja (negru) şi walo (alb). Precum un pictor, un vorbitor poate combina cuvintele pentru a crea diferite nuanţe. De exemplu, loje walo este roz.Pentru numere, Toki Pona are doar cuvintele wan (unu), tu (doi) şi mute (câteva). Vorbitorii au extins utilizarea unor cuvinte, folosind cuvântul “luka” (mână, braţ) şi pentru exprima cifra cinci, iar “mute” să fie folosit pentru numarul 10. Pentru a spune numărul dorit, vorbitorii trebuie să repete, adăugând până când ajung la numărul respectiv. Scopul limbii nu este acela de a exprima calcule complexe sau numere cu foarte multe cifre.Scopul este simplitatea, iar în acest limbaj “simplu” înseamnă “bun”. Ambele concepte sunt combinate într-un singur cuvânt: pona.“Daca te poţi exprima într-un mod simplu, atunci chiar înţelegi despre ce vorbeşti şi asta e bine”, spune Sonja Lang.Limbajul este înrădăcinat în viaţa primitivă, în conceptele de bază. Nu există expresii de politeţe (cuvinte precum “te rog” sau “mulţumesc” sunt exprimate, mai degrabă, prin limbajul corporal).De asemenea, lexicul limbajului prezintă o tendinţă pentru pozitivitate. “Cuvântul pona înseamna tot ceea ce este bun în lume: o banana, un pisoi draguţ etc. Daca îi spun prietenei mele că este “jan pona”, atunci îi transmit că este o persoana bună, un om frumos.”, spune un vorbitor al Toki Pana.Există câteva cuvinte care descriu diferite organisme, însă nu este niciunul care să facă referinţă la gadget-urile moderne. În limbajul Toki Pana, tehnologia este redusă la un cuvânt, ilo, care înseamnă unealtă. -
Confesiunile unei angajate Facebook: am avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă din viaţa mea
Să lucrezi pentru Facebook pare o oportunitate pe care nu trebuie să o ratezi, însă lucrurile nu par a fi chiar aşa, potrivit unei foste angajate Facebook care a spus pentru The Guardian că acolo a avut parte de cea mai toxică experienţă de muncă.
Sarcina ei în cadrul diviziei de “Trending” era să aleagă ce link-uri să apară în caseta „trending” a Facebook. „În fiecare zi, analizam sute de subiecte (sau cuvinte cheie), despre care Facebook îmi spunea că sunt în tendinţe pe platformă. Apoi, alegeam o poveste, compuneam un titlu şi un scurt rezumat care apăreau în casetă”, mărturiseşte tânăra.
Fosta angajată spune că în departamentul în care lucra tronau favoritismul, sexismul şi intimidarea. Mediul de muncă devenise inconfortabil, angajaţii erau nervoşi, deprimaţi şi nu aveau dreptul să îşi exprime opiniile. Părerile femeilor erau ignorate şi nu li se recunoşteau meritele şi competenţa în soluţionarea problemelor, spune fosta angajată. “Am constatat că, atunci când raportam o problemă sau o discrepanţă, raportul meu nu era luat în considerare. Numai că atunci când un bărbat făcea acelaşi lucru compania se mobiliza în a rezolva acele chestiuni. Această ignorare era devastatoare. Am ajuns la un punct în care nici nu mă mai oboseam să raportez probleme”, adaugă ea.
O femeie a raportat o problemă cu pontarea la locul de muncă, dar supervizorul său a spus că nu este nicio problemă. Săptămâna următoare mai mulţi angajaţi au semnalat faptul că le lipsesc ore din program.
Afirmaţiile acesteia sunt susţinute şi de faptul că din 2014 până acum, 15 din cei 45-50 de angajaţi ai departamentului Trending şi-au dat demisia, iar zece din 15 au fost femei.
Salariile pentru asemenea poziţie se învârteau în jurul a 55.000 şi 65.000 de lire pe an
-
Adrian Cojocar, director general adjunct la Patria Asset Management, fost jurnalist pe pieţele de capital la ZF (2006-2014): „Ziarul Financiar mi-a arătat cum se poate împăca matematica cu scrisul, două cuvinte care nu prea au nimic în comun la prima vedere”
„Pe mine, care sunt un pasionat al matematicii încă de pe băncile şcolii, Ziarul Financiar m-a învăţat cum se transmite uşor şi eficient un mesaj sau o idee către o audienţă, chiar dacă în spate se găsesc anumite calcule «plicitisitoare» sau «greu digerabile» şi care au un impact important în viaţa noastră de zi cu zi.
La Ziarul Financiar am avut ocazia să cunosc şi să învăţ de la specialişti cu zeci de ani de experienţă şi cu poziţii de top din diverse domenii de activitate şi să urmăresc «pulsul» zilnic al pieţelor, două lucruri foarte importante în dezvoltarea mea ulterioară.”