Tag: crestinism

  • Descoperirea care SPULBERĂ unul dintre cele mai mari MITURI ALE CREŞTINĂTĂŢII. Ce s-a găsit într-o Biblie scrisă în urmă cu aproape 2.000 de ani

    Pasajul din Corinteni potrivit căruia femeile trebuie să rămână tăcute în Biserică a fost folosit pentru a justifica exclusivitatea bărbaţilor în preoţie, însă, recent, cercetătorii au au descoperit că acesta nu a fost scris de Apostolul Pavel, ci ar fi fost adăugat mai târziu, scrie The Telegraph.

    Este vorba de pasajul din Corinteni,14:34: „Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă în biserică, căci lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, precum zice şi Legea”.

    Cercetătorul american  Philip Barton Payne a studiat Codex Vaticanus, una dintre cele mai vechi versiuni ale Bibliei, identificând un simbol, denumit „distigme-obelos”(două puncte adăugate lângă text) care apare lângă acest pasaj. 

    Într-un articol, publicat de Cambridge University Press, el a explicat că simbolul a fost pus de „scribul B”, care credea că nu face parte din original, ci a fost adaugat mai tarziu.

    Potrivit cercetătorului, aceste pasaj nu este în concordanţă cu altele din scrisorile Apostolului Pavel către Corinteni, spre exemplu acela potrivit căruia „orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul dezvelit îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă”. Acesta ar demonstra că femeilor le era permis să slujească.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Liviu Pop: Ştiu sigur că bugetul Educaţiei va fi cel mai mare din ultimii zece ani

    „Ştiu sigur că anul viitor bugetul Educaţiei va fi cel mai mare din ultimii zece ani. Nu e bugetul lui Liviu Marian Pop, nu sunt pe persoană fizică în acest Guvern, sunt pe guvernare PSD-ALDE. Aceasta e o dorinţă a noastră, prin programul de guvernare, să avem buget din ce în ce mai mare”, a spus ministrul Educaţiei, Liviu Pop, în prezenţa profesorilor, veniţi din toată ţara la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” pentru dezbaterea cu tema „Libertate prin Educaţie”, organizată de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Merkel îl îndeamnă din nou pe Martin Schulz să accepte negocieri pentru prelungirea coaliţiei

    După aflarea rezulatului, Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat, a semnalat duminică seară intenţia de a trece în opoziţie. Însă Angela Merkel i-a recomandat liderului social-democrat să reanalizeze decizia privind trecerea în opoziţie, exprimând speranţa prelungirii coaliţiei guvernamentale.

    Luni, Martin Schulz a argumentat că Partidul Social-Democrat nu are altă opţiune decât să treacă în opoziţie “pentru a apăra democraţia de cei care exprimă dubii asupra ei şi o atacă”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patriarhul Daniel anunţă noutăţile despre ORA DE RELIGIE în şcolile din România

    Patriarhul Daniel a spus că în societatea de astăzi “marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material, este esenţială cultivarea unei educaţii integrale care să modeleze şi să cultive pe om nu numai profesional, ci şi spiritual”.

    “Credinţa creştină şi conştiinţa naţională ne îndeamnă să privim cu multă responsabilitate unele aspecte negative ale actului educaţional prezent, care plasează România între ţările europene cu un procent mare de abandon şcolar şi delicvenţă juvenilă. Pentru a ieşi din această curbă descendentă este necesară o intensificare a conlucrării tuturor factorilor implicaţi în educaţie: statul, societatea civilă, părinţii, elevii şi dascălii, dar şi centrele eparhiale şi parohiile, astfel încât educaţia să devină o prioritate naţională constantă, o bază solidă a evoluţiei noastre spre un viitor mai bun.

    În acest efort comun de înnoire a actului educaţional, profesorul de Religie trebuie să se remarce prin modul de predare adaptat elevilor săi, prin cunoştinţele sale, dar şi prin comportamentul său spiritual profund creştin. De ce? Pentru că tinerii caută, în Familie, în Biserică şi în Şcoală, modele autentice care să-i ajute să discearnă între provocări efemere (trecătoare) şi perspectivele durabile ale vieţii. În această privinţă, dorim să exprimăm aici aprecierea şi recunoştinţa noastră pentru lucrarea misionară pe care o desfăşoară, cu multă dăruire şi competenţă, majoritatea profesoarelor şi profesorilor de religie din Arhiepiscopia Bucureştilor”, a declarat Patriarhul Daniel care a subliniat faptul că mulţi copii au optat pentru ora de religie.

    “Ora de Religie este un apostolat educaţional, o misiune sfântă, deopotrivă spirituală şi socială, adică o chemare şi o trimitere din partea lui Dumnezeu pentru a modela suflete tinere în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, dar şi în comuniune cu toate generaţiile de sfinţi din toate timpurile. De aceea, considerăm că nu există vreo investiţie mai mare decât transmiterea credinţei ca lumină pentru viaţa în societate, dar şi pentru a dobândi viaţa veşnică în împărăţia iubirii veşnice a Preasfintei Treimi”, a spus acesta, scrie realitatea.net

  • Angela Merkel, în topul preferinţelor germanilor

    Sondajul, realizat de institutul de sondare Forsa, a fost publicat cu zece zile înaintea alegerilor generale ce vor avea loc pe 24 septembrie.

    Astfel, partidul cancelarului Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), se situează pe primul loc în preferinţele alegătorilor germani, fiind susţinut de 37% dintre respondenţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată telefonul ortodox care se vinde cu 25.000 de dolari. Norocoşii pot cumpăra un exemplar binecuvântat

    Compania moscovită Gressp a creat 988  de unităţi (numărul este o referinţă la anul în care creştinismul a ajuns în Rusia) cu valori cuprinse între 6.300 şi 25.000 de dolari. Preţul depinde, desigur, de cât de mult aur a intrat în carcasa telefonului.

    Când vine însă vorba de funcţionalitate, uitaţi de social media, scriu cei de la Russia Today. Telefonul ortodox vă va purta înapoi la zilele în care cea mai puternică aplicaţie era cea de mesagerie.

    “Am vrut să minimizăm riscul adicţiei faţă de telefon”, a spus Anatoly Sautin. “Vrem ca oamenii să se concentreze pe lumea reală, nu pe una virtuală.”

    Telefonul este dotat cu o cameră “performantă” de 3 megapixeli şi are o memorie de 32 GB. Producătorul oferă totuşi o garanţie de 12 luni.

    “Primul telefon va fi dăruit Patriarhului Chiril”, au mai spus reprezentanţii companiei. “În perioada următoare vrem să şi ducem câteva unităţi la Moscova, pentru a fi binecuvântate.”

  • SINDROMUL Ierusalim. Mulţi dintre cei care ajung în Oraşul Sfânt păţesc ceva extrem de GRAV. ”Apare dintr-o dată”. VIDEO

    Ierusalim este oraşul care are cel mai mare număr de locuri sacre şi este considerat de mulţi centrul spiritual al lumii.

    De asemenea, este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume care are o importanţă însemnată pentru creştini, evrei şi musulmani. Unii credincioşi sau chiar turişti ajung să sufere, însă, de sindromul Ierusalim.

    Vezi aici SINDROMUL Ierusalim. Mulţi dintre cei care ajung în Oraşul Sfânt păţesc ceva extrem de GRAV. ”Apare dintr-o dată”. VIDEO

  • Biserica a MINŢIT până acum? Cine a fost cu adevărat PĂCĂTOASA Maria Magdalena

    Maria Magdalena este una dintre cele mai controversate figuri din religia creştină, fiind interpretată şi reinterpretată de nenumărate ori, atât de membrii bisericii, cât şi de istorici. 
     
    Conform evangheliilor, Maria Magdalena a fost prezentă în toate evenimentele importante ale lui Iisus, inclusiv, şi mai ales în momentul crucificării şi al descoperirii mormântului gol.
     
  • Care este prima ţară creştină din lume

    Armenia este o ţară mică, cu o populaţie de doar 3 milioane de locuitori, dar mulţi istorici cred că în 301 după Hristos, ea a devenit prima ţară care a adoptat creştinismul ca religie oficială.

    În prezent 95% dintre armeni sunt creştini. Conform legendei armenii au fost creştinaţi de către Grigorie Luminătorul. 

     

  • Cum arată telefonul ortodox care se vinde cu 25.000 de dolari. Norocoşii pot cumpăra un exemplar binecuvântat

    Compania moscovită Gressp a creat 988  de unităţi (numărul este o referinţă la anul în care creştinismul a ajuns în Rusia) cu valori cuprinse între 6.300 şi 25.000 de dolari. Preţul depinde, desigur, de cât de mult aur a intrat în carcasa telefonului.

    Când vine însă vorba de funcţionalitate, uitaţi de social media, scriu cei de la Russia Today. Telefonul ortodox vă va purta înapoi la zilele în care cea mai puternică aplicaţie era cea de mesagerie.

    “Am vrut să minimizăm riscul adicţiei faţă de telefon”, a spus Anatoly Sautin. “Vrem ca oamenii să se concentreze pe lumea reală, nu pe una virtuală.”

    Telefonul este dotat cu o cameră “performantă” de 3 megapixeli şi are o memorie de 32 GB. Producătorul oferă totuşi o garanţie de 12 luni.

    “Primul telefon va fi dăruit Patriarhului Chiril”, au mai spus reprezentanţii companiei. “În perioada următoare vrem să şi ducem câteva unităţi la Moscova, pentru a fi binecuvântate.”