Tag: crestinism

  • Povestea cu final nefericit a lui Lajos Simicska, eminenţa cenuşie din spatele succesului lui Viktor Orbán

    Împreună, Viktor Orbán şi Lajos Simicska au remodelat peisajul politic şi economia Ungariei, creând ceea ce Orbán a numit mai târziu un „stat iliberal“. Acest nou sistem, construit pe capturarea instituţiilor statului şi pe corupţie neîngrădită, va întări moştenirea lăsată de Orbán în politica maghiară zeci de ani de-acum încolo, scrie Rényi Pál Dániel într-o analiză publicată pe portalul de ştiri 444.hu despre cum au ajuns la putere premierul Ungariei, Viktor Orbán, şi partidul său, Fidesz. Această poveste de loialitate şi trădare îl are ca personaj principal pe Lajos Simicska, arhitectul-şef al acestui sistem. În Gazdagret, una dintre numeroasele suburbii ale Budapestei, există o casă aflată la doar câţiva paşi distanţă de autostrada care duce spre Austria. Situată într-un cartier modest, casa în sine nu iese cu nimic în evidenţă. A fost construită cândva în anii 1970. Tipic, geamurile din faţă sunt acoperite cu perdele pentru a bloca vederea de pe şosea. Însă în ultimul deceniu, această casă aparent obişnuită a jucat un rol esenţial în modelarea viitorului Ungariei. După ce Viktor Orbán şi partidul său au câştigat majoritatea parlamentară în 2010 şi au început transformarea Ungariei, cele mai importante decizii politice şi de afaceri ale ţării au fost luate între zidurile acestei case cu două etaje.
    Până în 2014, casa din strada Radóc numarul 8 a găzduit întâlniri ale celor mai bogaţi şi mai influenţi oameni din Ungaria – miliardari, miniştri, secretari de stat şi oficiali de partid de nivel înalt. În weekenduri, vederea dubelor Audi şi Volkswagen, cu numere ale vreunei instituţii de stat, blocând strada îngustă nu era ceva neobişnuit. Oaspeţii – cum ar fi János Lázár, fostul lider al grupului parlamentar Fidesz, care mai târziu a devenit şeful de cabinet al primului-ministru, şi Antal Rogán, ministrul responsabil de comunicarea guvernamentală – de multe ori trebuia să aştepte câteva ore până să îl întâlnească pe stăpânul casei. Vizitatorii trebuia să-şi lase telefoanele la intrare şi erau obligaţi să treacă prin detectoare de metale.
    Casa nu a fost niciodată o locaţie oficială guvernamentală, dar a fost un loc în care s-au luat decizii importante: ce firmă de construcţii austriacă, germană sau maghiară va câştiga achiziţii publice, cine va primi contracte de publicitate de la stat şi chiar şi decizii privind numirile în funcţii publice. Casa i-a aparţinut lui Lajos Simicska, primul trezorier al Fidesz. 
    Timp de zeci de ani, Simicska a fost cea mai influentă şi temută persoană din culisele financiare din Ungaria, eminenţa cenuşie a politicilor maghiare. Victoria Fidesz din 2010 l-a făcut rapid cel mai puternic jucător politic şi financiar din Ungaria.
    Până în 2014, Simicska şi Orbán au condus Ungaria împreună. Aceşti doi bărbaţi au construit fundaţia unui stat modern monopartid. Orbán se asigura că primesc voturi şi conducea în politică, în timp ce Simicska oferea ajutor financiar şi economic. După ce Fidesz a câştigat majoritatea parlamentară pentru a doua oară, în 2014, relaţia dintre cei doi s-a stricat până la nivelul la care nimic nu mai putea fi reparat. Orbán a decis că trebuie să-l scoată pe Simicska din peisaj. Ultimii trei ani din politica maghiară au fost despre războiul lor. Începând cu mijlocul anilor ’90, Simicska şi Orbán au început să construiască un sistem precis, bazat pe finanţarea partidelor corupte folosind o reţea obscură de companii, proiectată să transfere fonduri publice în mâini private. Simicska a fost creierul din spatele pactelor de coaliţie infame, al înţelegerilor secrete de formare a cartelurilor politice şi a afacerilor oculte dintre Fidesz şi MSZP, succesorul partidului comunist, pentru împărţirea contractelor cu statul.
    Rolul esenţial al lui Simicska în victoria Fidesz din 2010 este incontestabil. Între anii 2010 şi 2014, el a controlat, practic, agenda legislativă prin proiectele depuse de membrii individuali ai parlamentului. De-a lungul anilor, companiile sale de construcţii şi mass-media au generat un profit de peste 35 de milioane de euro. Conflictul neaşteptat, dar inevitabil, dintre Orbán şi Simicska a venit în lunile de după alegerile din 2014. Insultat şi trădat, Simicska a promis răzbunarea împotriva premierului şi le-a spus prietenilor şi patronilor că îl va doborî pe Orbán. Dar eforturile sale de trei ani au eşuat atunci când Fidesz a câştigat pentru  treia oară alegerile naţionale, în 2018. Simicska avea să piardă tot.
    Simicska şi Orbán au studiat la aceeaşi liceu din fosta capitală medievală Székesfehérvár. Armata au făcut-o tot împreună, după care s-au dus la acelaşi colegiu special, Colegiul Bibó István din cadrul Facultăţii de Drept ELTE, unde Fidesz a fost înfiinţat în 1988. Acolo au fost studenţi şi preşedintele parlamentului László Kövér, şi preşedintele ţării János Áder, dar şi alţi oficiali ai viitorului Fidesz. Într-un interviu din tinereţe, Orbán l-a descris pe Simicska ca fiind cea mai strălucită minte a Fidesz. Lajos, un student foarte capabil, dar rebel şi impulsiv, a fost exmatriculat din liceu. În timpul facultăţii, el era celebru pentru capacitatea sa de a bea cantităţi impresionante de alcool. În ciuda faptului că nu au jucat fotbal împreună, Lajos a influenţat profund abordarea lui Orbán faţă de politică. Simicska nu a fost niciodată popular printre cei care au condus Fidesz, partid în care legăturile care unesc eşaloanele superioare au fost făurite pe terenul de fotbal. Participarea sa la procesul de luare a deciziilor a avut loc prin intermediul lui Orbán. Orbán a crescut în Alcsútdoboz, un sat de 1.500 de locuitori în Ungaria rurală. Tatăl sau, Győző Orbán, a fost membru al Partidului Comunist, iar Viktor a fost membru al Ligii Tinerilor Comunişti. Simicska însă a fost puternic influenţată de sentimentele anticomuniste ale părinţilor săi.
    Prietenia lor s-a adâncit în anii de armată, unde ambii au fost sancţionaţi disciplinar: Orbán pentru că a urmărit meciurile din Cupa Mondială din 1982 şi Simicska pentru că a făcut comentarii contra partidului. Atunci, declaraţiile anticomuniste ale lui Simicska i-au lăsat o impresie profundă lui Orbán. În primele zile ale lui Fidesz, politicile partidului au fost formate de două grupuri. Simicska (şi oameni care gândeau ca el) vedeau în partid o investiţie pentru a-şi realiza ambiţiile de îmbogăţire şi putere. Alţii, cum ar fi János Áder şi László Kövér, au avut viziuni mai politice, punând pe piedestal „revoluţionarii“ imperiului austro-ungar. Orbán a înţeles importanţa ambelor abordări. Partidului tânăr avea să-i fie uşor, pentru că trebuia să înfrunte partidul socialist, care avea deja o reţea solidă de active imobiliare, funcţionari şi legături. Orbán şi Simicska au realizat că partidului îi trebuia o bază financiară.
    Anii următori s-ar dovedi a fi vitali pentru Fidesz. După primele alegeri libere ale celei de-a treia republici Ungare, Fidesz a obţinut 9% din voturi şi a intrat în parlament, dar era doar a doua forţă liberală după SZDSZ, Alianţa Democraţilor Liberi. Înţelegând oferta excesivă de partide de stânga, Orbán şi Simicska au decis să aducă Fidesz la mijloc.
    Simicska a lucrat iniţial pentru Fidesz în calitate de consilier juridic. El era relativ necunoscut publicului larg când Orbán i-a cerut ulterior să devină trezorierul Fidesz. În secret, Simicska a negociat un acord cu Forumul Democrat Maghiar (MDF), partidul conservator de guvernământ. Ca parte a acestei înţelegeri, a fost introdus un proiect de lege pentru a oferi partidelor nou formate proprietăţi imobiliare pe care le-ar putea vinde mai târziu. Proiectul de lege a fost justificat prin faptul că partidul socialist maghiar avea un „avantaj competitiv“ faţă de partidele mai noi.
    Principalii beneficiari ai proiectului de lege au fost MDF şi Fidesz. Ambele au primit câte o jumătate de clădire ca sediu de partid. Ulterior, imobilul a fost vândut pentru echivalentul a 3 milioane de euro. Cu bani în mână, Simicska avea acum resursele necesare pentru a construi o reţea de companii care să pună bazele imperiului de afaceri al Fidesz. La începutul anilor ’90, echipa Orbán-Simicska a făcut tot ce-i stătea în putere pentru a consolida financiar Fidesz şi pentru a construi o infrastructură de partid. Această atitudine de jaf i-a îndepărtat pe alegătorii de stânga şi pe liberali, dar a arătat clar că Orbán şi Simicska erau singurii care înţelegeau politica modernă din Ungaria. După un scandal imobiliar izbucnit în presă, cei doi au lucrat la stabilirea propriului imperiu mediatic.
    În 1994, Simicska a preluat controlul Mahir, o companie de publicitate valoroasă de stat, printr-o procedură de achiziţii publice. De asemenea, el a obţinut controlul asupra Hirlapkiadó, una dintre cele mai mari companii de edituri din Ungaria, care deţinea drepturile de publicare a unui ziar maghiar important. Simicska a format o alianţă cu Gábor Liszkay, pe atunci CEO al Hirlapkiadó, pentru a obţine drepturile de publicare ale companiei pe cinci ani.
    Operaţiunile lui Simicska aproape că au distrus Fidesz. În ciuda succesului iniţial după tranziţia democratică a Ungariei, popularitatea partidului a scăzut la un nivel istoric. Fidesz a obţinut doar 7% din voturi în alegerile din ’94, puţin peste pragul de intrare în parlament. Gábor Fodor, unul dintre fondatori, a plecat să continue politica liberală la SZDSZ, la fel ca István Hegedűs şi Zsuzsa Szelényi. Însă Orbán a avut încredere în planurile directorului său financiar.
    Simicska, care nu era popular printre membrii de bază ai Fidesz, a căutat întotdeauna aliaţi. El l-a invitat pe Szilárd Kövér, fratele unui dintre liderii Fidesz László Kövér, să intre în boardul Mahir. În ciuda faptului că şi-a făcut o mulţime de adversari cu afacerile sale dubioase, cu această mişcare, Simicska l-a adus de partea sa pe László Kövér, unul dintre cei mai importanţi confidenţi ai lui Orbán.
    După cum revista maghiară Élet és Irodalom a descoperit cinci ani mai târziu, echivalentul a aproximativ 3 milioane de euro obţinuţi prin afacerea cu sediile centrale s-au dus într-o companie minieră controlată anterior de tatăl lui Orbán. Cu ideologul-şef László Kövér implicat în afacere, nimeni nu a îndrăznit să critice nimic. Simicska a fost protejat de oficialii Fidesz la nivel înalt. În 1994, Orbán şi Simicska au preluat controlul asupra finanţelor partidului şi şi-au consolidat complet puterea.
    Din 1994, Orbán a fost ocupat cu realizarea transformării conservatoare a partidului. Principalul partid liberal, SZDSZ, a format coaliţie cu MSZP, partidul de guvernământ. Pentru a se repoziţiona, Fidesz s-a concentrat asupra ocupării dreptei politice după declinul Forumului Democrat Maghiar. În timp ce Orbán făcea turul ţării, împărtăşind noile sale idei, Simicska a început să construiască finanţele şi mijloacele de propagandă ale partidului.
    Între 1995 şi 1997, Simicska şi colegii săi au vândut 16 societăţi unor persoane care nu existau. Cu ajutorul acestor companii fantomă, ei au evitat plata a 1 milion de euro în impozite, făcând disponibile fonduri pentru înfiinţarea primului cotidian al  Fidesz, Napi Magyarország.
    Datorită dedicării şi muncii lui Orbán, Fidesz a câştigat alegerile generale din 1998. Simicska a lucrat la extinderea canalelor de publicitate ale partidului. Un confident de-ai săi a fost numit director al Postabank, o bancă de stat, care a achiziţionat imediat drepturile de publicare a Magyar Nemzet, cel mai mare cotidian. Ei au plătit echivalentul a 3.000 de euro pentru a finaliza tranzacţia. Folosind bani din fondurile private ale partidului, au fondat şi o nouă revistă, Heti Válasz.
    Doi confidenţi de-ai lui Simicska au fost invitaţi să conducă Magyar Nemzet: prietenul de colegiu şi avocatul Tibor Győri şi Gábor Liszkay. Cei mai mari 10 clienţi ai lor au fost toţi companii de stat, cu compania de jocuri de noroc deţinută de statul Szerencsejáték Zrt. şi cabinetul primului-ministru fiind facturate pentru mai mult de 1 milion de euro pentru publicitate.
    Veţi putea citi a doua parte a poveştii lui Lajos Simicska în următoarea ediţie a revistei. 

  • De ce Paştele catolicilor se sărbătoreşte în altă zi faţă de Paştele ortodocşilor

    Catolicii din lumea întreagă sărbătoresc şi în acest an Paştele la altă dată decât ortodocşii. Cum s-a ajuns la aceste diferenţe în calendar care pot ajunge chiar şi la cinci săptămâni?

    Diferenţa calendaristică dintre Paştele occidentalilor şi Paştele orientalilor a apărut ca urmare a unor evoluţii istorice complexe şi îndelungate, precum şi coroborării calendarului solar cu cel lunar.

    În Antichitate, au existat foarte multe diferenţe în prăznuirea Paştelui în lumea creştină. Astfel, în primele secole, creştinii din părţile Siriei şi Asiei Mici celebrau Paştele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Paştele Învierii (Învierea) la 16 Nisan. Deoarece serbau Paştele odată cu iudeii, adică la 14 Nisan, aceştia se numeau Quartodecimani. De precizat că Nisan (nume de origine babiloniană) este cea de-a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic. Nisan este o lună de primăvară de 30 de zile. Totodată, în limba turcă este numele lunii aprilie.

    Protopashiti, alţi creştini din zona Antiohiei, serbau Paştele duminica, dar aveau grijă ca acea duminică să cadă totdeauna în săptămâna azimilor iudaice.

    Totodată, cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămâna în care a murit şi a înviat Hristos. În vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan era comemorată moartea lui Hristos, fiind numită Paştele Crucii. Duminica următoare era sărbătorită Învierea şi cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primavară. Sărbătoarea se numea Paştile Învierii.

    Regulile Paştilor, stabilite la Niceea

    Pentru a elimina controversele legate de sătrbătoarea Paştilor, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Paştile vor fi serbate totdeauna în prima duminică ce cade după prima noapte cu Lună plină de după echinocţiul de primăvară. În acest caz este vorba de coroborarea calendarului solar, în funcţie de care este stabilit echinocţiul de primăvară, cu calendarul lunar, stabilit în funcţie de fazele lunii.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Mitropolit: Sper ca prin vizita Papei Francisc în România să se facă paşi spre unitatea creştină

    Întrebat, marţi, la Cluj-Napoca, la lansarea mesajului de Paşti de la reşedinţa mitropolitană dacă vizita Papei Francisc în România va fi un pas spre unitatea creştină, mitropolitul Clujului a spus că aceasta este speranţa lui.

    „Sperăm să fie. Oricum, noi, ceea ce vedem e că Papa Francisc este un om tare deschis sufleteşte şi jovial. Vizita Papei o văd pozitiv, unul dintre puncte fiind şi întâlnirea cu înaltul cler ortodox, cu PF Patriarh Daniel, cu mitropoliţii şi cu ceilalţi episcopi, în Catedrala Naţională din Bucureşti în 31 mai. Aşteptările mele sunt ale oricărui creştin bun ca să se facă paşi înspre unitatea creştină. Aberaţii precum cea petrecută cu prilejul Paştilor catolice (atentatele din Sri Lanka – n.a.) să nu se mai întâmple. Bieţii oameni erau la slujbă şi vreo grupare fundamentalistă musulmană a pus la cale ceea ce s-a petrecut”, a spus mitropolitul Clujului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Annegret Kramp-Karrenbauer este succesoarea Angelei Merkel la conducerea CDU

    Annegret Kramp-Karrenbauer a primit 517 voturi în cursul scrutinului desfăşurat vineri cu ocazia congresului CDU.

    Friedrich Merz s-a clasat pe locul al doilea, cu 482 de voturi.

    Până acum, Annegret Kramp-Karrenbauer, în vârstă de 56 de ani, era secretar general al partidului Uniunea Creştin-Democrată. În perioada 2011 – februarie 2018 a fost premier al landului Saarland.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce lasă în urmă Angela Merkel, cel mai puternic politician al Europei

    “Nu voi căuta nicio altă funcţie politică după ce mandatul meu se va încheia”, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la începutul săptămânii trecute la Berlin, care a ajuns să stârnească ecouri în cele mai importante publicaţii ale lumii. Merkel a precizat în cadrul acesteia ​că nu va mai candida la preşedinţia formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată, în contextul în care alegerile interne pentru un nou lider urmează să aibă loc pe 8 decembrie.

    Anunţul cancelarului german vine în condiţiile în care prezicerea demisiei politice a Angelei Markel devenise aproape „un sport naţional” în Germania, potrivit BBC. Aceeaşi sursă spune că anunţul „liderului cu cicatrici de război marchează formal ceea ce ar putea fi începutul sfârşitului”, în contextul în care ea a spus mereu că poate fi cancelar cât timp îşi păstrează rolul de lider al partidului. Dorinţa pe care şi-a exprimat-o acum, de a renunţa la conducerea CDU, ar avea rolul de a reduce criticile din interiorul partidului pe care îl conduce şi recâştigarea votanţilor care l-au părăsit CDU în favoarea unor partide precum AfD (Alternative für Deutschland – Alternativa pentru Germania; extrema dreaptă) sau cel al Verzilor.

    „În calitate de cancelar şi lider al CDU, sunt responsabilă din punct de vedere politic pentru tot, atât pentru succese, cât şi pentru eşecuri. Când oamenii ne spun ce cred despre modul în care a fost format guvernul şi despre modul în care ne-am desfăşurat activitatea în primele şapte luni în acest parlament, acesta este un semnal clar că lucrurile nu pot continua aşa cum sunt. A venit timpul să deschidem un nou capitol”, a mai declarat cancelarul german. Ea a precizat şi că nu îşi va alege succesorul la conducerea partidului şi că va accepta „orice decizie democratică” luată de partid.

    Merkel a confirmat astfel ideea care începuse să se vehiculeze înaintea anunţului său, subliniind că s-a gândit dinaintea vacanţei de vară să nu mai candideze la conducerea CDU.

    „Prin această decizie, mă distanţez de convingerea că funcţia de lider al partidului şi cea de cancelar trebuie să fie deţinute de aceeaşi persoană“, a explicat Angela Merkel, precizând că i-a informat despre aceste decizii pe Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU, filiala bavareză a CDU), precum şi pe Andrea Nahles, preşedintele Partidului Social-Democrat (SPD, centru-stânga), partener de guvernare.

    Decizia cancelarului german vine în contextul în care efectele criticilor dure din ultimii ani asupra politicilor flexibile în materie de imigraţie îşi fac din ce în ce mai simţite efectele. Criticii susţin că situaţia a generat seria de rezultate slabe pentru partidul Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta) în alegerile regionale desfăşurate recent. Partidul CDU a scăzut cu 11 procente, până la 27%, la alegerile desfăşurate în landul german Hesse, iar acesta este cel mai slab rezultat înregistrat de partid încă din 1966. SPD, aflat în coaliţie cu CDU, a scăzut cu un procent similar, până la 19,8%. Principalii beneficiari au fost Verzii.

    Anunţul cancelarului german marchează apusul carierei politice a celui mai puternic lider politic european, primul cancelar german femeie, cancelarul german cu cel mai lung mandat şi încheierea unei ere politice în Europa.

    Jurnaliştii de la Financial Times au enumerat câteva dintre reperele din cariera politică de 18 ani a cancelarului german. Ea a devenit prima femeie şi prima persoană care aparţine religiei catolicei aflată la conducerea partidului Uniunea Creştin Democrată (CDU), condus anterior de Helmut Kohl, la data de 10 aprilie 2000. În contextul în care Kohl fusese implicat în 1999 într-un scandal legat de finanţarea partidului,  Merkel, chiar dacă a fost protejata lui – numită de el «mein Mädchen» (fata mea) –  a publicat o scrisoare deschisă în care l-a criticat, crescându-şi astfel popularitatea în rândul alegătorilor.

    În 2005, a devenit primul cancelar german femeie. CDU şi partidul-frate bavarez al acestuia, Uniunea Creştin-Socială, au format o coaliţie de guvernare împreună cu Partidul Social Democrat. Patru ani mai târziu, în 2009, l-a întâlnit pe preşedintele american Barack Obama în Washington. Cei doi au dezvoltat o relaţie apropiată în perioada în care Obama şi-a derulat campania electorală la Berlin, înainte de alegerile prezidenţiale ale Statelor Unite din 2008; în 2011, Obama i-a oferit lui Merkel Medalia Prezidenţială a Libertăţii, una dintre cele mai importante recunoaşteri acordate civililor de Statele Unite.

    Pe 27 septembrie 2009, Angela Merkel a fost realeasă cancelar şi a format de data aceasta o coaliţie de guvernare cu Partidul Democrat Liberal (FDP). Cel de-al doilea mandat al său a fost însă umbrit de criza financiară şi de măsurile de austeritate din zona UE.

    În 2010, guvernele din zona euro, conduse de Angela Merkel şi de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, au aprobat primul plan de bailout al Greciei, un pachet de împrumuturi de urgenţă pentru a preveni defaultul ţării. În 2013, eforturile de austeritate conduse de Angela Merkel şi Sarkozy au culminat – în contextul în care s-a instalat „regula bugetului”, care obligă guvernele naţionale să observe un echilibru bugetar.  Pe 22 septembrie 2013, Merkel câştigă totuşi cel de al treilea mandat în calitate de cancelar al Germaniei după ce a direcţionat CDU spre cele mai bune rezultate ale sale în mai mult de 20 de ani. În 2014, devine cel mai longeviv în funcţia de şef de guvern din UE.

    În 2015, a făcut o vizită în Rusia cu scopul comemorării celui de al doilea război mondial, în contextul conflictului din Ucraina. Ea a folosit ocazia pentru a critica anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea, care a deteriorat relaţiile Moscovei cu Europa. Cancelarul german are un rol cheie în negocierea acordului de încheiere a luptelor între Rusia, Ucraina şi forţele separatiste din Donbass. Totuşi, înţelegerea nu a reuşit să oprească ostilităţile din estul Ucrainei.

    În 2015, pe fondul unui număr fără precedent de migranţi care ajung în Europa – majoritatea fugind de războiul din Siria – guvernul lui Merkel anunţă politica uşilor deschise pentru refugiaţi: toţi sirienii care caută azil pot să rămână în Germania, indiferent de ţara prin care au pătruns în aceasta. În lunile ce urmează, susţinerea publică a leadershipului lui Merkel scade, iar criticile politicilor sale migraţioniste cresc. Mai mult de 800.000 de persoane au solicitat azil în Germania în acel an.

    Horst Seehofer, şeful partidului conservator bavarez CSU, descrie politica de refugiaţi a cancelarului german drept o „greşeală”. Presa internaţională nu credea însă acelaşi lucru: pe 9 decembrie a fost numită Personalitatea Anului de revista Time.

    În martie 2017, Merkel a făcut prima vizită în Statele Unite după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte. Ea şi preşedintele american au avut o relaţie tensionată, în contextul discuţiilor despre obligaţiile de cheltuieli de apărare ale NATO, surplusul contului curent al Germaniei, precum şi relaţia din domeniul energiei cu Rusia.

    După ce a încercat să construiască o alianţă cu Verzii şi cu Partidul Liber Democrat (FDP) fără succes, Merkel a optat pentru o altă coaliţie cu SPD. După mai multe luni de negocieri şi paralizie politică, votanţii SPD vor să reînnoiască o coaliţie guvernamentală cu creştin-democraţii lui Merkel. În următoarea săptămână este împuternicită în funcţia de cancelar pentru a patra oară.

    Partidul ei suferea însă deja din cauza celor mai slabe rezultate la voturi din 1949 şi până atunci, în contextul în care un număr semnificativ de votanţi se mutau înspre alternativa antiimigraţie a dreptei extreme.

    În iunie 2018, blocul conservator german porneşte un conflict deschis pe tema azilului politic: lupta se dă între Merkel şi Seehofer, în prezent ministrul de interne al ţării, care vrea să întărească regimul de azil politic al Germaniei şi să permită poliţiei să refuze refugiaţii la graniţă în situaţia în care au fost înregistraţi în altă ţară din UE.

    În iulie 2018, Merkel şi Seehofer au ajuns la o înţelegere; aceasta încheie criza care a împins guvernul de doar trei luni al Germaniei în pragul prăbuşirii, ameninţând să distrugă alianţa de aproape 70 de ani dintre CDU şi CSU.

    Angela Merkel a anunţat pe 29 octombrie că va renunţa la rolul de lider al CDU după 19 ani în care s-a aflat la conducerea acestuia, prevestind încheierea unei ere politice a uneia dintre cele mai puternice naţiuni din Europa. A spus de asemenea că nu îşi doreşte un alt mandat de cancelar în 2021 şi nu va mai căuta un alt rol politic.

    Analiştii citaţi de presa internaţională spun că urmează vremuri grele, în care va domni incertitudinea.

    Wirtschaftswunder (miracolul economic) generat de Angela Merkel în cei 13 ani în care a condus ţara se vede cel mai bine, potrivit observaţiilor jurnaliştilor de la Bloomberg, în piaţa muncii: noi locuri de muncă sunt create în fiecare lună, iar rata şomajului a ajuns la cel mai redus nivel de după reunirea Germaniei. Disciplina bugetară şi aversiunea faţă de datorii – parte din psihicul germanilor – au devenit aproape o obsesie a acestora în criza din zona euro. Ţara a început să conducă prin exemplu – marcând surplusuri bugetare şi reducând datoriile.

    Un alt reper al erei Merkel a fost orientarea către energia verde – cancelarul a decis să se îndepărteze de resursele de energie nucleară după dezastrul japonez de la Fukushima, din 2011. Schimbarea a ridicat totuşi preţul energiei. Chiar dacă ţara rămâne unul dintre cei mai mari producători mondiali, trebuie să facă faţă competiţiei chinezeşti, avansului maşinilor electrice şi economiei digitale. O populaţie care îmbătrâneşte se adaugă riscurilor, iar criticii au stârnit şi o problemă din ce în ce mai pregnantă pe piaţa imobiliară: locuinţele sunt puţine şi s-au scumpit – una din concluziile unei întâlniri organizate recent la Berlin este că ţara are nevoie de 1,5 milioane de apartamente noi în următorii patru ani.

    Potrivit BBC, alegerea evidentă la conducerea partidului după Merkel ar fi Annegret Kramp-Karrenbauer, în prezent secretarul partidului. Dacă noul şef va fi Annegret Kramp-Karrenbauer, moştenitorul ideologic al cancelarului, este posibil ca Merkel să poată rămâne la conducerea guvernului până în 2021. Dacă nu, „vine sfârşitul“, a avertizat Kramp-Karrenbauer. Alte variante ar fi ca la conducerea partidului să vină Jens Spahn, ministrul sănătăţii, un critic al politicilor migraţioniste ale cancelarului, care şi-a anunţat candidatura, precum şi Friederich Merz, un fost lider al grupului parlamenter CDU-CSU şi un vechi rival al Angelei Merkel.

  • Angela Merkel nu va mai candida la preşedinţia Uniunii Creştin-Democrate (CDU)

    Anunţul a fost făcut de către cancelarul german în cadrul unei şedinţe de partid, au declarat mai multe surse din cadrul CDU.

    Pasul făcut de cancelar este neaşteptat, având în vedere faptul că Merkel a declarat în mai multe rânduri că „poziţia de cancelar şi de lider de partid sunt absolut legate”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preda, mesaj pentru Orban: “Eu sunt creştin, dar nu sunt cretin”

    “Partidul Naţional Liberal se duce într-o direcţie greşită. Românii au nevoie de soluţii, românii nu au nevoie de o politică a anilor ’96-2000, pentru că politica ’96-2000 pentru dreapta românească a însemnat începerea dezastrului, dispariţia PNŢCD-ului. Acum, PNL-ul dacă nu-şi revizuieşte foarte rapid oportunitatea de a conduce România, de a arăta românilor că poate conduce România cu soluţii, degeaba jucăm ping pong cu Dragnea e de vină, Dragnea este un hoţ, Dragnea este un nenorocit, asta vede fiecare cetăţean”, a declarat la RFI Cezar Preda.

    Preda a mai spus că referendumul a fost pentru Orban doar ”ultima greşeală, ultima aventură”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un influent om de afaceri candidează împotriva Angelei Merkel pentru şefia partidului condus de cancelarul german

    “Mi se pare necesar în mod urgent ca formaţiunea CDU să formuleze noi obiective politice care pe termen scurt să conducă la o schimbare notabilă de direcţie”, a declarat Andreas Ritzenhoff, un antreprenor în vârstă de 61 de ani, într-un interviu acordat grupului media Funke.

    “Sunt preocupat de ceea ce se întâmplă în Germania, în Europa şi în spaţiul occidental. Observ ameninţări la adresa economiei, a bunăstării, securităţii, asupra libertăţii, culturii, asupra spiritului popoarelor noastre. Obiectivul trebuie să fie o nouă ascensiune a societăţii occidentale de tip liberal”, a subliniat Andreas Ritzenhoff, proprietarul unei companii de aluminiu, potrivit site-ului revistei Focus.

     

  • Austria este pregătită să ia măsuri pentru protecţia frontierelor sale după acordul din Germania

    Compromisul între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi filiala sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU) privind imigraţia, prevede înfiinţarea de centre de tranzit în Germania unde imigranţii care au solicitat azil în alte state UE ar urma să fie reţinuţi până când Berlinul reuşeşte să negocieze retrimiterea lor în ţările unde au fost iniţial înregistraţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara care obligă CREŞTINII SĂRACI să îşi înlocuiască ICOANELE cu portretul preşedintelui daca vor să mai primească AJUTOR SOCIAL

    Credincioşii creştini s-au repezit să înlocuiască tablourile religioase din locuinţe cu postere care proslăvesc partidul comunist şi conducătorul acestuia; celor care au făcut acest lucru li s-a promis că vor scăpa de sărăcie, relatează SCMP.
     
    Mii de creştini dintr-un sat extrem de sărac din Sud-Estul Chinei au înlocuit imaginile cu Isus cu cele ale preşedintelui Xi Jinping; autorităţile au promis că dezvoltă pentru aceştia un program de ajutor şi încearcă, totodată, „să transforme credincioşii creştini în membri loiali ai partidului”.
     
     
    Plasat la marginea lacului Poyang, cel mai mare lac cu apă dulce din China, provincia Yugan este cunoscută deopotrivă pentru nivelul de sărăcie extremă al locuitorilor dar şi pentru procentul ridicat de creştini din această zonă. Peste 11% din cei 1 milion de locuitori sunt, conform statisticilor, sub limita de sărăcie extremă, iar 10% dintre locuitori sunt creştini.
     
     
    Iar în timp ce oficialii locali dau asigurări căvor dubla eforturile pentru a combate sărăcia în regiune, locuitorilor li s-a spus clar să-şi scoată din locuinţe toate reprezentările religioase şi să le înlocuiască cu imagini ale lui Xi, idee care duce cu gândul la practica larg răspândită în trecut, când potretele cu Mao Zedong erau aproape nelipsite din locuinţele chinezilor.