BusinessMagazin

Tag: creditori

  • Bitcoinul se îndreaptă către cea mai slabă săptămână din ultimele luni, pe măsură ce presiunile cu privire la vânzări rămân ridicate

    Bitcoinul a scăzut vineri la minimul ultimei luni şi se îndreaptă către cea mai slabă săptămână din ultimele şase luni, pe măsură ce traderii au marcat profituri după un lung raliu, o parte din decizii fiind luate pe fondul prăbuşirii exchange-ului cu expunere pe crypto Mt Gox, transmite Reuters.

    Cea mai mare criptomonedă în funcţie de valoarea de piaţă atinge acum 57.000 de dolari, minus cu 4% în ultimele 24 de ore, şi ajunsese anterior la 55.980 de dolari, cel mai slab nivel de la mijlocul lunii octombrie, cu 20% sub maximul de săptămâna trecută.

    „Presiunile privind vânzările au fost constante”, spune Matthew Dibb, director operaţional al managerului de crypto-active Stack Funds, care se aşteaptă că moneda să îşi găsească un nou nivel de susţinere la 53.000 de dolari.

    Bitcoinul a scăzut cu 13% săptămâna aceasta, însă este pe plus cu peste 90% de la începutul anului.

    Dibb susţine că unii investitori se tem cu privire la posibilitatea unui nou val de vânzări, în contextul în care o instanţă de judecată din Tokyo îşi va da acordul cu privire la plata unor creditori ai Mt Gox, un exchange de criptomonede care s-a prăbuşit în 2014 după ce a pierdut jumătate de miliard de dolari în Bitcoin. La acea vreme, Mt Gox — care era cel mai mare exchange cu expunere pe crypto din lume — a pierdut monedele a mii de clienţi, o parte din deţineri fiind ulterior găsite. Bloomberg estimează că plăţile vor reprezenta o fracţiune din cantităţile deţinute iniţial de creditori.

    „Cei afectaţi vor primi o cantitate mare de Bitcoin, cel mai probabil în T1 sau T2 din 2022, ceea ce a stârnit frici în piaţă”, susţine Dibb, adăugând că majoritatea creditorilor vor vinde, cel mai probabil, deţinerile.

    Ether, a doua cea mai mare monedă virtuală, se află la cel mai scăzut nivel al ultimelor trei săptămâni, circa 4.100 de dolari, cu un minus de 13% săptămâna aceasta.

    Bitcoinul şi Ether au suferit pierderi într-o perioadă în care sentimentul general a pieţelor globale s-a îndreptat în ultimele zile către temerile privind creşterea economică, ratele dobânzilor şi ritmul inflaţiei.

    „Perspectivele pe termen lung ale Bitcoinului sunt în continuare pozitive. Însă apele din următoarele luni vor rămâne tulburi deoarece investitorii instituţionali vor fi atenţi dacă Rezerva Federală va ridica ratele dobânzilor, declanşând astfel un selloff al activelor de risc, incluzând aici şi Bitcoinul”, spune Edward Moya, analist al grupul de tranzacţionare Oanda.

     

  • Cum să distrugi o afacere de 7 miliarde de euro cu 13.000 de farmacii şi peste 50.000 de angajaţi. Şi chiar să ajungi şi la puşcărie

    Anton Schlecker, cândva unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din Germania, deţinătorul unui lanţ de mii de farmacii, trebuie să facă faţă unui nou proces. El este bănuit că ar fi direcţionat peste 20 de milioane de euro de la creditori în conturile familiei sale, înainte ca lanţul său de distribuţie să intre în faliment în 2012.

    În cazul în care judecătorii de la tribunalul districtului Stuttgart îl găsesc vinovat pe businessman-ul în vârstă de 72 de ani, acesta ar putea fi condamnat la zece ani de închisoare. Soţia sa şi cei doi copii,  Meike şi Lars sunt, de asemenea, bănuiţi de complicitate. Este acesta sfârşitul poveştii de succes a lui Schelcker? 

    Schlecker şi-a deschis prima farmacie într-un oraş din sudul Germaniei, aproape de Stuttgart, în 1975. Din această primă afacere, el a continuat să construiască un imperiu de retail de neegalat. Doi ani mai târziu, deţinea deja 100 de magazine, iar până în 1984 numărul a crescut la 1.000.

    Nu după mult timp, antreprenorul a căutat să acceseze noi pieţe şi extindă afacerea şi în străinătate. Până în 2007, reţeaua de magazine a companiei s-a extins în 13 ţări europene, cu un număr de peste 52.000 de persoane, şi a generat venituri anuale de 7 miliarde de euro.

    În decurs de câteva decenii, Schlecker a  devenit lider de piaţă în Germania. Dar creşterea nu a fost una perfectă. Schlecker şi soţia sa au puşi timp de zece luni sub urmărire după ce au fost găsiţi vinovaţi de fraudă în 1998. Aceştia le spuneau angajaţilor că sunt plătiţi după normele legale, însă îi plăteau mai puţin.

    În 2010, Schlecker a avut noi probele cu legea, după ce s-a descoperit că montase ilegal camere video pentru a-şi monitoriza angajaţii, plătiţi, şi de această dată, sub media legală a salarizării. Ulterior, Schlecker a o lege menită să protejeze angajaţii part-time în folosul său, reuşind să reducă salariile lucrătorilor de la 12 euro la 6,5 euro pe oră. Chiar dacă practica a fost legală şi autorităţile nu au avut nicio putere să intervină, imaginea lui Schlecker a avut mult de suferit în urma acestui scandal.

    Pe măsură ce clienţii şi-au pierdut din ce în ce mai mult încrederea, conducerea companiei a decis să revizuiască imaginea magazinelor şi a lansat, în acest sens, o mare campanie de marketing. Cu toate acestea, campania nu a avut efectul scontat, banii au fost pierduţi, iar în 2012 compania a intrat în faliment.  

    Anton Schlecker şi întreaga sa familie au fost găsiţi responsabili pentru falimentul companiei. Aceştia au declarat ulterior că nu deţin “active private”. Instanţa din Stuttgart va decide dacă acest lucru este adevărat – sau dacă au fost doar suficient de rapizi pentru a-şi direcţiona ultimele economii din credite.

  • Bătălie aprigă în jurul falimentului Murfatlar: Curtea de Apel Constanţa urmează să decidă vineri dacă îl repune în drepturi pe lichidatorul Angelo Florian, înlocuit de Tribunalul Constanţa, după ce a acţionat „împotriva intereselor averii” Murfatlar SA şi a creditorilor acestuia

    Producătorul de vinuri Murfatlar, cândva cel mai mare jucător din industria de profil, a ajuns la cel de-al treilea lichidator judiciar în mai puţin de un an de zile după ce Tribunalul Constanţa a decis înlocuirea lui Angelo Ion Florian cu practicianul în insolvenţă Maestro. Acum, fostul lichidator, precum şi creditorul Murfatlar, compania Omnilogic SRL Unipersonală, contestă decizia. Până anul trecut, Murfatlar avea ca lichidator Fair and Full Insolvency Consultant.

    „La data de 14 aprilie 2021, (…) lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul prezentat Comitetului creditorilor şi instanţei cu privire la alegaţiile Fair and Full Insolvency Consulting SPRL depuse în dosarul nr 2938/118/2012 al Tribunalului Constanţa cu privire la pretinse abateri de la obligaţiile profesionale ale CII Angelo Ion Florian”, se arată în Buletinul Procedurilor Insolvenţei din aprilie.

    La aceeaşi dată, Tribunalul Constanţa admite sesizarea din oficiu a judecătorului sindic în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar CII Angelo Ion Florian şi membrii comitetului creditorilor – intimaţi BRD Groupe SGA SA, Omnilogic SRL Unipersonală, DGRFP Galati-AJFP Constanţa şi dispune înlocuirea intimatului CII Angelo Ion Florian din calitatea de lichidator al debitoarei Murfatlar Romania SA cu practicianul în insolvenţă MAESTRO SPRL, potrivit portal.just.ro .

    „Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă MAESTRO SPRL, cu un onorariu provizoriu de 5.000 lei fără tva şi cotă variabila de 4% din valorificări de bunuri şi recuperări creanţe, din averea debitoarei, în favoarea creditorilor.”

    Decizia a fost contestată atât de fostul lichidator, cât şi de creditorul Omnilogic SRL Unipersonală. Această companie figura anterior ca având sediul în Bulgaria, BG-7002 Ruse, UI Ştefan Caragea 10, ap. 4 şi CUI-ul 200977329. Acest CUI nu se regăseşte între cele înregistrate în România, iar la Registrul Comerţului din România apare o singură companie Omnilogic SRL, din Vâlcea, cu afaceri de 116.000 de lei. Alte date despre compania Omnilogic SRL Unipersonală nu există.

    În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă apare însă că Omnilogic SRL Unipersonală are o creanţă de 74,4 mil. lei la Murfatlar.

    Curtea de Apel Constanţa urmează să decidă vineri dacă îl repune în drepturi pe lichidatorul Angelo Florian, înlocuit de Tribunalul Constanţa, după ce a acţionat „împotriva intereselor averii” Murfatlar SA şi a creditorilor acestuia.

    Printre creditorii principali ai Murfatlar se mai numără şi BRD Groupe Societe Generale. În aprilie, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, apare că BRD „apreciază că probele solicitate de către creditoarea Omnilogic SRL Unipersonală nu sunt concludente şi pertinente. (…) Nu a avut niciun rost tergiversarea procedurii, transformarea procedurii într-o procedură mai mult decât toxică, împotriva intereselor averii debitorului. Acele bunuri s-au valorificat, a existat o ofertă, iar până la urmă, pe oportunitate cei care decid sunt creditorii.”

    Tot în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, dar în iunie, apare spre exemplu informaţia conform căreia „CII Angelo Ion Florian a efectuat plăţi către persoane de specialitate, avocaţi şi experţi, fără a avea aprobarea Comitetului Creditorilor şi fără a le menţiona în rapoartele depuse la dosarul cauzei, unde erau consemnate numai sume pentru plată salarii şi conservare şi pază bunuri (…).”

    Bătălia din jurul falimentului Murfatlar are loc în contextul în care businessul celui care a fost cel mai mare producător local de vin se vinde acum pe bucăţi. Printre activele ce se vând sau s-au vândut deja se numără crama, via, alte terenuri, stocurile de băuturi şi sediul social. Acestea sunt licitate separat. Crama şi plantaţia de viţă de vie sunt cele mai importante active ale fostului producător de vin Murfatlar.

    Producătorul de vin din Dobrogea a intrat în insolvenţă în 2012 la propria cerere. Compania era atunci cel mai mare producător de vinuri, cu afaceri care au ajuns la un maxim de aproape 50 mil. euro. Tot atunci exploata circa 3.100 de hectare de viţă de vie, nu toate pe rod (de aproape 10 ori mai mult decât ce e scos azi la licitaţie), potrivit cifrelor comunicate atunci de reprezentanţii companiei. Compania avea în portofoliu branduri precum Zestrea Murfatlar, Lacrima lui Ovidiu, Trei Hectare sau M1. A urmat apoi falimentul în 2018.

    Murfatlar a fost un business controlat de fraţii Dobronăuţeanu (Emanuel-Corneliu Dobronăuţeanu şi Ion Şerban Dobronăuţeanu) şi de George Ivănescu. Oameni de afaceri extrem de discreţi, ei s-au implicat în acţionariatul a peste 20 de companii locale cu activităţi în industria alimentară, a băuturilor, dar şi în turism sau proiecte în energie. De altfel, au avut şi alte afaceri cu probleme financiare precum Principal Company (mezeluri) şi fosta companie Biborţeni.

    Compania Murfatlar a fost implicată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la circa 600 mil. lei. Tocmai de aceea, asupra tuturor bunurilor licitate e instituită măsura sechestrului asigurator.

    Piaţa de producţie de vin din România s-a dezvoltat în ultimii ani, ajungând la circa 250 de crame, multe dintre ele butic. Cei mai mari jucători sunt astăzi Cramele Recaş, Jidvei şi Cotnari.

     

     

     

     

     

  • Bătălie aprigă în jurul falimentului Murfatlar: Curtea de Apel Constanţa urmează să decidă vineri dacă îl repune în drepturi pe lichidatorul Angelo Florian, înlocuit de Tribunalul Constanţa, după ce a acţionat „împotriva intereselor averii” Murfatlar SA şi a creditorilor acestuia

    Producătorul de vinuri Murfatlar, cândva cel mai mare jucător din industria de profil, a ajuns la cel de-al treilea lichidator judiciar în mai puţin de un an de zile după ce Tribunalul Constanţa a decis înlocuirea lui Angelo Ion Florian cu practicianul în insolvenţă Maestro. Acum, fostul lichidator, precum şi creditorul Murfatlar, compania Omnilogic SRL Unipersonală, contestă decizia. Până anul trecut, Murfatlar avea ca lichidator Fair and Full Insolvency Consultant.

    „La data de 14 aprilie 2021, (…) lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul prezentat Comitetului creditorilor şi instanţei cu privire la alegaţiile Fair and Full Insolvency Consulting SPRL depuse în dosarul nr 2938/118/2012 al Tribunalului Constanţa cu privire la pretinse abateri de la obligaţiile profesionale ale CII Angelo Ion Florian”, se arată în Buletinul Procedurilor Insolvenţei din aprilie.

    La aceeaşi dată, Tribunalul Constanţa admite sesizarea din oficiu a judecătorului sindic în contradictoriu cu intimatul lichidator judiciar CII Angelo Ion Florian şi membrii comitetului creditorilor – intimaţi BRD Groupe SGA SA, Omnilogic SRL Unipersonală, DGRFP Galati-AJFP Constanţa şi dispune înlocuirea intimatului CII Angelo Ion Florian din calitatea de lichidator al debitoarei Murfatlar Romania SA cu practicianul în insolvenţă MAESTRO SPRL, potrivit portal.just.ro .

    „Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă MAESTRO SPRL, cu un onorariu provizoriu de 5.000 lei fără tva şi cotă variabila de 4% din valorificări de bunuri şi recuperări creanţe, din averea debitoarei, în favoarea creditorilor.”

    Decizia a fost contestată atât de fostul lichidator, cât şi de creditorul Omnilogic SRL Unipersonală. Această companie figura anterior ca având sediul în Bulgaria, BG-7002 Ruse, UI Ştefan Caragea 10, ap. 4 şi CUI-ul 200977329. Acest CUI nu se regăseşte între cele înregistrate în România, iar la Registrul Comerţului din România apare o singură companie Omnilogic SRL, din Vâlcea, cu afaceri de 116.000 de lei. Alte date despre compania Omnilogic SRL Unipersonală nu există.

    În Buletinul Procedurilor de Insolvenţă apare însă că Omnilogic SRL Unipersonală are o creanţă de 74,4 mil. lei la Murfatlar.

    Curtea de Apel Constanţa urmează să decidă vineri dacă îl repune în drepturi pe lichidatorul Angelo Florian, înlocuit de Tribunalul Constanţa, după ce a acţionat „împotriva intereselor averii” Murfatlar SA şi a creditorilor acestuia.

    Printre creditorii principali ai Murfatlar se mai numără şi BRD Groupe Societe Generale. În aprilie, în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, apare că BRD „apreciază că probele solicitate de către creditoarea Omnilogic SRL Unipersonală nu sunt concludente şi pertinente. (…) Nu a avut niciun rost tergiversarea procedurii, transformarea procedurii într-o procedură mai mult decât toxică, împotriva intereselor averii debitorului. Acele bunuri s-au valorificat, a existat o ofertă, iar până la urmă, pe oportunitate cei care decid sunt creditorii.”

    Tot în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, dar în iunie, apare spre exemplu informaţia conform căreia „CII Angelo Ion Florian a efectuat plăţi către persoane de specialitate, avocaţi şi experţi, fără a avea aprobarea Comitetului Creditorilor şi fără a le menţiona în rapoartele depuse la dosarul cauzei, unde erau consemnate numai sume pentru plată salarii şi conservare şi pază bunuri (…).”

    Bătălia din jurul falimentului Murfatlar are loc în contextul în care businessul celui care a fost cel mai mare producător local de vin se vinde acum pe bucăţi. Printre activele ce se vând sau s-au vândut deja se numără crama, via, alte terenuri, stocurile de băuturi şi sediul social. Acestea sunt licitate separat. Crama şi plantaţia de viţă de vie sunt cele mai importante active ale fostului producător de vin Murfatlar.

    Producătorul de vin din Dobrogea a intrat în insolvenţă în 2012 la propria cerere. Compania era atunci cel mai mare producător de vinuri, cu afaceri care au ajuns la un maxim de aproape 50 mil. euro. Tot atunci exploata circa 3.100 de hectare de viţă de vie, nu toate pe rod (de aproape 10 ori mai mult decât ce e scos azi la licitaţie), potrivit cifrelor comunicate atunci de reprezentanţii companiei. Compania avea în portofoliu branduri precum Zestrea Murfatlar, Lacrima lui Ovidiu, Trei Hectare sau M1. A urmat apoi falimentul în 2018.

    Murfatlar a fost un business controlat de fraţii Dobronăuţeanu (Emanuel-Corneliu Dobronăuţeanu şi Ion Şerban Dobronăuţeanu) şi de George Ivănescu. Oameni de afaceri extrem de discreţi, ei s-au implicat în acţionariatul a peste 20 de companii locale cu activităţi în industria alimentară, a băuturilor, dar şi în turism sau proiecte în energie. De altfel, au avut şi alte afaceri cu probleme financiare precum Principal Company (mezeluri) şi fosta companie Biborţeni.

    Compania Murfatlar a fost implicată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la circa 600 mil. lei. Tocmai de aceea, asupra tuturor bunurilor licitate e instituită măsura sechestrului asigurator.

    Piaţa de producţie de vin din România s-a dezvoltat în ultimii ani, ajungând la circa 250 de crame, multe dintre ele butic. Cei mai mari jucători sunt astăzi Cramele Recaş, Jidvei şi Cotnari.

     

     

     

     

     

  • Ce locuinţe caută românii în pandemie?

    Situaţia de Work-from-Home în care se află mulţi dintre angajaţi vine cu un impact şi asupra pieţei rezidenţiale. După o perioadă în care unii dintre noi am petrecut mai mult de 90% din timp acasă, priorităţile în materie de amenajare, dar şi aspiraţiile când vine vorba de locuinţele noi s-au schimbat. Cum au evoluat preferinţele cumpărătorilor de locuinţe din Europa şi, mai ales, din România în ultimele luni, a povestit în cea mai recentă ediţei a webinarului Real Estate. Real Talk. by Storia.ro Andreea Hamza, Senior Director Living în cadrul companiei de consultanţă în imobiliare JLL România. 

    „Suntem o ţară de proprietari, dar nu neapărat pentru că suntem bogaţi sau pentru că avem o obsesie să deţinem imobile, ci tocmai pentru că avem resurse limitate şi vrem să ne asigurăm un minimum de confort şi de stabilitate”, răspunde Andreea Hamza,  Senior Director Living la compania de consultanţă în imobiliare JLL România, pe care am întrebat-o care este explicaţia statutului de proprietar în care se regăsesc mulţi dintre români.

    Ea precizează că lucrurile stau diferit în alte ţări europene şi mult mai mulţi oameni închiriază în loc să cumpere pentru că sunt şi încurajaţi de către stat să procedeze astfel: spre exemplu, în Olanda, statul subvenţionează o parte din chirie. De asemenea, legile protejează mult mai bine chiriaşii, în timp ce la noi majoritatea locuinţelor sunt deţinute de persoane fizice, nu de companii sau de investitori instituţionali. Aceste locuinţe de închiriat din statele vestice aduc astfel şi mai multă siguranţă, cu contracte mai clare şi pe termen mai lung precum şi pachete de servicii suplimentare.

    Există însă şi asemănări în comportamentul celor care caută locuinţe pretutindeni: „Atât în cazul românilor, cât şi în restul Europei, decizia de a cumpăra sau de a închiria este una raţională, nu neapărat o obsesie sau care să ţină de o mentalitate colectivă”. Andreea Hamza este însă de părere că lucrurile se schimbă, iar pe termen mediu şi lung va creşte şi ponderea investitorilor instituţionali în piaţa locală, ceea ce va fi sănătos pentru piaţă şi va aduce beneficii utilizatorilor finali. Specialistul în real estate face şi câteva precizări referitoare la modul în care ar trebui interpretat procentul numărului mare de proprietari din România. „Procentul de unităţi aflate în proprietate la noi este foarte mare – cred că ultimele statistici arătau 96%, dar asta nu înseamnă că 96% din populaţia adultă are o locuinţă în proprietate, ci de fapt ne arată că 96% din locuinţele existente sunt deţinute de proprietari”, explică ea.

    De asemenea, Andreea Hamza aminteşte şi de modul în care românii au ajuns la un grad de proprietate atât de mare. „Acest procent, la rândul lui, este artificial – ne amintim că până în 1989 statul era unicul proprietar al acestor imobile (vechi n.red), eram exact la polul opus faţă de situaţia de acum. La un moment dat, după 1989, statul a decis să vândă stocul de locuinţe către cetăţeni la preţuri foarte atractive. Prin urmare oamenii au cumpărat imobilele, au devenit proprietari; nu putem vorbi neapărat despre o obsesie a românilor.”

    Pe de altă parte, punctează specialistul în imobiliare, o statistică pe care o consideră importantă este cea care ne arată că suntem foarte înghesuiţi în aceste locuinţe: „Sunt mulţi tineri adulţi care locuiesc cu părinţii sau cu bunicii, cu alte rude, iar majoritatea locuinţelor existente sunt relativ mici ca suprafeţe şi ca număr de camere, aceasta este realitatea”.
    Andreea Hamza mai spune însă că această situaţie a evoluat de-a lungul ultimilor ani, odată cu apariţia dezvoltărilor imobiliare noi, însă – „Noi vorbim în continuare în număr de camere, faţă de alte ţări unde se vorbeşte de număr de dormitoare. Mulţi dintre noi dormim şi în living, în fosta sufragerie”. Astfel, în timp ce în România suprafaţa locuibilă medie este undeva la 46 de metri pătraţi, media la nivelul Uniunii Europene este de 102 de metri pătraţi.
    „Suprafeţele sunt strâns legate de preţ – sau invers – lucrurile se rezumă totuşi la puterea de cumpărare a populaţiei, astfel că nu ne aflăm în momentul în care să ne permitem suprafeţe foarte mari, dar trendul este ascendent. Vesticii cumpără case mai mari, la preţuri mai mari, dar într-un număr mai mic”, adaugă Hamza.

    Cum s-au schimbat apetitul românilor pentru locuinţe şi preferinţele legate de spaţiile de locuit? „Acest nou context a redefinit anumite aspecte legate de locuinţă, îndeosebi în ideea optimizării spaţiilor. Ceea ce s-a schimbat atât în România, cât şi în Europa, este nevoia care a devenit esenţială a cumpărătorilor, de a avea un spaţiu dedicat muncii de acasă – ştim cu toţii de ce am experimentat obligat forţat acest lucru – referindu-ne la unele industrii.”
    Un alt aspect esenţial care s-a schimbat este, potrivit Andreei Hamza, existenţa unor spaţii exterioare cât mai generoase – terase, grădini – per ansamblu, creşterea gradului de confort al locuinţelor căutate. „Acum casa a devenit mult mai importantă decât înainte, am fost nevoiţi să ne petrecem poate 90% din timp acasă, prin urmare creşterea gradului de confort este cea mai normală reacţie”, punctează Andreea Hamza. Ca urmare a contextului, a crescut deopotrivă interesul pentru case individuale, case cu grădini şi au devenit mai importante, de asemenea, şi facilităţile din apropiere.
    De altfel, potrivit unui studiu realizat pe un eşantion de peste 25.000 de persoane, în luna iunie 2020, pe utilizatorii Storia.ro şi OLX, doar 16% dintre cei care voiau să cumpere o locuinţă înainte de izbucnirea crizei de COVID-19 au declarat că au încetat să mai caute în această perioadă. Comportamentul potenţialilor cumpărători s-a modificat după criza COVID-19, în sensul că dintre cei care voiau să cumpere o casă, 66% şi-au menţinut această opţiune, 13% au renunţat să mai caute, 15% oscilează acum între apartament şi casă, 4,2% sunt interesaţi să închirieze o locuinţă, iar 3% vor să cumpere un apartament. În cazul celor care doreau un apartament, 43% şi-au păstrat intenţia, 16% au renunţat momentan la planurile de investiţie, în timp ce 25% oscilează acum între a achiziţiona un apartament sau o casă, 7,4% vor acum să cumpere o casă, iar 1% intenţionează să se mute cu chirie.
    Rezultatele studiului arată că cele mai importante aspecte care sunt luate în calcul la alegerea unei locuinţe sunt, în ordinea preferinţelor: compartimentarea eficientă, calitatea construcţiei şi a finisajelor, existenţa unui spaţiu exterior (grădină / terasă), confortul sporit (luminozitate, izolaţie, intimitate etc.), existenţa spaţiilor anexe (locuri de parcare, boxe).
    Când vine vorba despre situaţia de la nivel european, Andreea Hamza spune că exact aceiaşi factori s-au schimbat şi acolo – la care se adaugă necesitatea existenţei unei conexiuni foarte bune la internet: „Ei nu sunt atât de privilegiaţi ca şi noi la acest ultim capitol, iar în top trei nevoi ale cumpărătorilor în Europa se află: prezenţa unui spaţiu destinat muncii de acasă, spaţii exterioare şi conexiune la internet foarte bună”.

    Preţul este mereu un subiect fierbinte în piaţa rezidenţială şi au existat chiar o serie de predicţii ale prăbuşirii preţului imobilelor în contextul COVID-19, prin asemănarea cu criza anterioară. Andreea Hamza este însă de părere că premisele celor două momente sunt diferite, la fel şi nivelul de dezvoltare a pieţei din perioada 2008-2009, prin comparaţie cu cel de acum: „Criza din 2008 venea după un boom incredibil cu care nu ne-am mai confruntat şi cred că nici alte ţări nu l-au mai simţit – pe când acum piaţa este mult mai aşezată, a evoluat foarte sănătos, cred că piaţa este mult mai stabilă acum, iar nevoia de case acum este mult mai justificată”.
    Andreea Hamza apreciază că evoluţia preţurilor va fi diferită în funcţie de segmentul de cumpărători la care ne referim. „Sunt cumpărători care vor fi afectaţi de creşterea ratei şomajului şi care probabil nu se vor mai putea califica pentru un credit ipotecar şi aici probabil cererea va scădea şi, implicit, şi preţurile”. Pe de altă parte, există şi o categorie de clienţi mai puţin afectaţi – spre exemplu, cei din segmentul high end, care potrivit Andreei Hamza, chiar profită să facă aceste investiţii. „Ca trend general nu cred că se vor înregistra scăderi foarte mari, dar este încă prematur să ne exprimăm – nici nu ştim când se termină pandemia, nici nu ştim ce va urma. Nu cred însă că va exista o prăbuşire similară crizei anterioare – fundamentele pieţei sunt mult mai sănătoase mai solide şi mai stabile, iar produsele sunt mult mai bine aliniate cu nevoile cumpărătorilor.”
    Ea aminteşte de asemenea şi că în 2007, suprafeţele apartamentelor deveniseră extraordinar de mari – două camere ajungeau să aibă 80 – 90 de metri pătraţi, iar implicit şi preţurile erau foarte mari, or acum nu mai este cazul. „Mai există şi partea de facilităţi din cadrul ansamblurilor rezidenţiale care se îmbunătăţeşte de la an la an, dezvoltatorii încercau mereu să vină cu ceva nou, să ofere cât mai mult cumpărătorului, în 2007  – erau puţine proiecte care se diferenţiau şi care erau făcute aşa – acum sunt mult mai multe”.
    Astfel, precizează ea, oferta din categoria cumpărătorilor cu venituri mici – locuinţele cu preţuri de sub 1.000 de euro/mp sau în jur de 1.000 -1.300 de euro/mp, sunt mai expuse la aceste fluctuaţii economice – dar evoluţia va depinde foarte mult şi de măsurile guvernamentale care se vor implementa. Spre exemplu, programul Prima Casă, care a urmat crizei financiare din 2008-2009 – a readus la viaţă piaţa imobiliară: „Piaţa poate fi uşor ghidată prin măsuri guvernamentale, aşa că sunt şanse să nu fie atât de mare impactul – deocamdată nu avem scăderi masive de preţ, au apărut doar promoţii sau discounturi, dar nu au scăzut neapărat preţurile de listă pentru proiecte – încă lumea nu este speriată şi nu şi-a retras intenţiile de cumpărare, observă ea. Andreea Hamza se fereşte să facă predicţii referitoare la scăderea propriu-zisă a preţurilor, însă nu crede că aceasta va depăşi 3-5%.
    În ceea ce îi priveşte pe dezvoltatori, Andreea Hamza este de părere că va exista o concentrare pe optimizare, în contextul în care suprafeţele nu pot fi mărite: „Ideal ar fi să avem suprafeţe mai generoase, terase mari, o zonă de lucru de acasă – un birou în cadrul locuinţei, iar toate acestea implică suprafeţe mai mari – dacă ar fi să le faci cu uşurinţă, de aceea, în primă fază, dezvoltatorii se vor canaliza pe optimizarea cât mai bună a spaţiilor ca să nu influenţeze foarte mult preţurile de vânzare – degeaba ai produsul dacă nu ai şi clienţii care şi-l permit”.

    În acest nou context, cât de valabilă mai este deviza „Location, location, location”? „În fond nu cumpărăm doar nişte pereţi, amplasamentul va conta întotdeauna. Cumpărăm o locuinţă cu toate facilităţile din jurul ei. Evident, sperăm ca acestea să fie cât mai multe.” „Poate expresia «location, location, location nu va mai fi atât de importantă» – vor conta şi lucrurile menţionate mai devreme”.
    De altfel, Andreea Hamza aminteşte de studii realizate anterior de JLL la nivel european, din care reiese că dacă anterior a existat un trend ascendent pentru nevoia cumpărătorilor de a avea locuinţa amplasată lângă mijloacele de transport fiindcă de acolo se poate ajunge oriunde, acum a scăzut importanţa acestui criteriu. „E clar că locaţia pierde puţin teren în beneficiul suprafeţelor mari, al plusului de confort. Confortul e diferit pentru fiecare dintre noi.”
    Pe de altă parte, crede că nu vom lucra de acasă pentru totdeauna sau non stop – cu siguranţă vom avea nevoie să venim şi la birou şi să existe şi această parte de interacţiune cu colegii, socializare umană cu clienţii – când se va putea, bineînţeles. „Depinde de la business la business şi de la companie la companie, fiecare cu businessul ei şi cu profilul de angajaţi al ei.” Chiar dacă nu poate anticipa când va ajunge şi piaţa locală la nivelul celor vestice, Andreea Hamza crede că generaţiile următoare se vor orienta mai mult înspre piaţa chiriilor, în dorinţa lor de flexibilitate: „Cred că generaţiile care vin acum din urmă sunt mult mai înclinate spre acest cult al chiriei, pentru ei contează foarte mult mobilitatea, flexibilitatea – şi eu cred că ei vor schimba uşor regulile pieţei şi vor cizela şi proprietarii care la rândul lor sunt în acest moment prea ataşaţi de proprietate, uneori încalcă regulile elementare de intimitate, de pildă. De asemenea, un număr mai mare de investitori instituţionali care se uită din ce în ce mai atent pe piaţa din România pentru a-şi crea portofolii  de apartamente de închiriat vor ajuta mai mult piaţa pentru că vor veni cu condiţii mai bine definite, cu contracte mai solide – cred că tot spre beneficiul utilizatorilor, chiriaşilor va fi şi această schimbare, care va veni foarte curând”. 

    Sunt permanente sau temporare schimbările pieţei imobiliare aduse de pandemia de COVID-19?
    Eu cred că aceste schimbări vor rămâne şi întotdeauna vom avea în minte – dacă se mai întâmplă încă o dată o astfel de situaţie. „Eu ce fac? – Mai bine să fiu acoperit.“ Încet, încet vom reveni la vechile obiceiuri, cu statul în trafic şi cu petrecerea timpului mai mult în afara casei decât acasă, cum era mai demult, dar cu siguranţă vom fi mai atenţi în alegerea unei locuinţe acum şi vom ţine cont de factorii despre care spuneam – optimizarea spaţiilor, suprafeţe mai generoase pentru terase şi grădini, existenţa facilităţilor în imediata apropiere.

    Cum sunt preţurile locuinţelor „vestice” comparativ cu ale românilor?
    În Germania, preţurile pentru apartamentele care se adresează clasei medii pot ajunge de la 5.000 la 8.000 de euro pe metrul pătrat. Dar sunt proiecte şi zone şi la noi care au ajuns să vândă sau să vrea să vândă apartamente la preţuri similare cu marile capitale din Europa – piaţa noastră de high end vrea să ajungă tot acolo. Sunt şi la noi proiecte rezidenţiale unde preţurile ajung la 7.000 de euro/mp. În zona Primăverii, Kiseleff, zonele de high end, vorbim despre proiecte de două-trei milioane de euro.

    Cum va arăta piaţa rezidenţială la cinci ani post-pandemie?
    Cred că deja ne vom fi obişnuit cu criteriile despre care spuneam, cu existenţa biroului în cadrul locuinţei, cu suprafeţe şi grădini ca parte din compartimentarea apartamentului – aşa cum spuneam, locaţia nu va mai fi la fel de importantă, dar va rămâne totuşi un factor de decizie major. Nu ştiu cum vor evolua preţurile sau cererea şi oferta fiindcă, aşa cum spuneam, sunt foarte mulţi factori pe care nu putem să îi stabilim acum, dar în continuare vom avea fundamente stabile şi vom merge înainte cu dezvoltările, cu vânzările, cu îmbunătăţirea constantă a produselor, apartamentelor sau caselor. Sunt sigură că lucrurile se vor îmbunătăţi constant, la fel cum s-a întâmplat de la an la an şi până acum. 

    Real Estate. Real Talk. este numele seriei de webinarii realizate de Storia.ro în parteneriat cu Business MAGAZIN în care ne propunem să discutăm cu specialiştii pieţei imobiliare despre cele mai noi schimbări înregistrate pe aceasta. Urmăriţi-ne live în fiecare lună şi adresaţi întrebările voastre referitoare la imobiliare pe pagina de Facebook a Storia.ro.

  • Pandemia nu stă în calea tranzacţiilor de locuinţe

    Piaţa imobiliară trece prin schimbări majore – cauzate atât de contextul pandemic, cât şi de noile reguli în materie de creditare. Cel mai recent exemplu: Prima Casă devine Noua Casă – şi aduce schimbări importante deopotrivă de partea creditorilor, A celor care doresc să îşi cumpere o locuinţă, dar şi a noilor proiecte din piaţa rezidenţială. De ce trebuie să ţinem cont ca să accesăm un credit ipotecar acum a povestit în cel mai recent webinar Real Estate. Real Talk. Anca Bidian, CEO al brokerului de credite Kiwi Finance. 

    Situaţia de echilibru în care ne aflăm este rezultatul unor măsuri aliniate cu piaţa luate de bănci în perioada stării de urgenţă, când a existat un comportament prudent din partea băncilor, dar în paşi mici, ceea ce a a redus riscul unor măsuri disruptive, bruşte, agresive în piaţă. Astfel, potrivit Ancăi Bidian, CEO-ul Kiwi Finance, anul acesta creditarea ipotecară este cu 25% peste aceeaşi perioadă a anului trecut, un an considerat de altfel foarte bun şi normal, spre deosebire de contextul actual. Ea rezumă scurt situaţia de acum pe segmentul creditelor imobiliare: „Creditarea în pandemie şi-a văzut de treabă.”

    Pe de altă parte, o scădere dramatică a fost înregistrată pe segmentul creditelor de nevoi personale. „În creditarea negarantată intră cardurile de credit, overdrafturile, creditele de nevoi personale, creditele de magazin în rate şi numai spunând aceste lucruri ne dăm seama de ce a existat o scădere dramatică pe acest segment. S-au închis facilităţile – prin urmare, evident că foarte multe din scopurile şi adresabilitatea acestor credite au dispărut. În iunie trendul s-a inversat şi pentru acele credite, mult mai legate de retail şi de comerţ”, observă specialistul. În ceea ce priveşte creditele de nevoi personale în sume mai mari – de 10.000 – 20.000 de euro, care, de multe ori, au tot o destinaţie imobiliară (în sensul că merg foarte mult în renovări, în extinderi de case sau în achiziţii de maşini) – şi aici a existat o încetinire în perioada stării de urgenţă.

    Legat de condiţiile de creditare, Anca Bidian spune că modificările acestora nu au fost semnificative, iar acum s-a revenit la situaţia de dinainte de contextul pandemic: au existat câteva modificări de avans, la două sau trei bănci, la unele creşterea fiind mai „timidă”, de la 15% la 20%, în timp ce altele s-au îndreptat chiar spre 35%. „Acest lucru nu a avut niciun impact în piaţă în afara faptului că ele şi-au pierdut oamenii poate nişte clienţi pe care i-ar fi putut avea. Toate băncile au revenit ulterior la nivelul de 15% al avansului, la starea de dinainte”, subliniază ea.

    Au existat însă şi câteva măsuri de restricţionare a unor venituri din industriile care au fost închise prin lege, cum ar fi HoReCa, divertismentul, transporturile. „Din aceste industrii unele încep să îşi reia activitatea şi vedem că există o activitate – cele mai multe dintre bănci iau în considerare veniturile de după reluarea activităţii, nu consideră perioada respectivă ca pe o întrerupere în muncă, nu o consideră ca pe o problemă a angajatorului sau angajatului respectiv, ceea ce arată o bună înţelegere a situaţiei şi a ceea ce s-a întâmplat – iar acest lucru este valabil la industriile care au ales şomajul tehnic”, explică Anca Bidian. 

    Comparând criza din 2008 cu perioada pe care o traversăm, Anca Bidian spune că asemănările pot fi sintetizate astfel: „Asemănările sunt două: sunt crize şi una, şi alta, şi ne-am speriat şi la una, şi la cealalată, în rest există numai deosebiri. Este ca şi cum comparăm două accidente.  În rest, cele două crize nu au absolut nicio legătură”.
    CEO-ul Kiwi Finance explică faptul că, în primul rând, momentul T0 la care ar trebui să ne raportăm când vine vorba despre dezvoltarea economică este anul 2007: „În 2008, noi eram la un an şi 8-9 luni de la integrarea în UE, de la liberalizarea de conturi, de la tot ce a însemnat integrarea – tot timpul noi facem referire la 30 de ani (de capitalism – n.red.), T0 a fost însă 2007, de atunci noi începem să socotim că avem o economie de piaţă, comportamente de piaţă etc., când zicem cât de maturi suntem.

    Atunci aveam un an şi jumătate – acum suntem la 13 ani, ceea ce nu ne face maturi. Totuşi, când văd acum ciclicitatea crizelor, mai exact cam cât mai durează acum ciclul economic, văd că ne maturizăm mai repede – orice se maturizează acum mai repede – chiar şi economiile”.

    La criza anterioară, pe piaţă existau multe fonduri – multe speculative, cursul leu euro era de 3 lei, nu existau exporturi, iar dezechilibrele economice nu pot fi comparate cu situaţia de acum. La fel stăteau lucurile şi referitoare la comportamentul populaţiei:  „Eram toţi ca Alice în Ţara Minunilor, crezând că acela este viitorul”. Acum, în 2020, criza este generată de cu totul alte motive decât cele de atunci: „Maturitatea economiei este cu totul alta – şi vorbesc despre companiile cu capital privat românesc, care chiar dacă suntem în suferinţă, când ai un istoric în spate, acesta îţi dă şi energia mai mare de a trece prin perioade dificile”. La fel stau lucrurile şi când vorbim despre piaţa imobiliară, care este într-un stadiu cu totul diferit faţă de anul 2008: „Am auzit voci prin lunile aprilie-mai care atunci, la început, erau chiar publice, care anticipau o cădere a pieţei imobiliare de 35-50%,  dar o astfel de cădere înseamnă un dezastru”.

    Acum însă, preţurile cresc de fapt, tendinţa ascendentă fiind remarcată de la începutul lunii aprilie. Şi totuşi, de ce cresc preţurile în context pandemic? Pe durata stării de urgenţă, explică CEO-ul Kiwi Finance, piaţa imobiliară nu a dispărut fiindcă ar fi dispărut cererea, ci fiindcă nu se mai puteau face vizionări. „În 2009, piaţa imobiliară s-a dus în cap. Au dispărut banii din piaţă, în plus, după ce că oferta, era limitată, a dispărut de la tranzacţionare piaţa veche.” Ea reaminteşte că una dintre particularităţile pieţei româneşti este că e formată din cel mai mare număr de proprietari de locuinţe fără ipotecă la nivel european. Mulţi dintre proprietarii de pe segmentul locuinţelor vechi, atunci când intenţionau să vândă o astfel de locuinţă, nu aveau un comportament orientat spre negociere, prin urmare, dacă nu pot să vândă la preţul propus, nu vând. „Rămânem cu oferta nouă, care e mică faţă de nevoie, faţă de cerere, cu toate că ritmul construcţiilor a crescut mult în ultimii ani, tot nu îndestulează cererea. De câţiva ani se  vând proiectele pe hârtie, cererea este foarte mare, iar această piaţă nouă s-a pomenit că are un surplus de cerere venit dinspre piaţa veche.”

    Anca Bidian subliniază astfel eroarea majoră făcută de unii analişti care au prezis prăbuşiri mari ale pieţei, care ar fi putut genera grave dezechilibre economice. Or în contextul unei oferte subdimensionate, „nu cererea dictează piaţa, prin urmare cererea ia ce găseşte. Acum este piaţa vânzătorilor şi va mai fi astfel, cererea a crescut într-un ritm mult mai mare – şi vorbim despre cerere solvabilă. Atunci asta îţi arată cu atât mai mult atât sănătatea pieţei imobiliare, cât şi a celei de creditare, ele sunt surori. Cred că mai avem ani în care ne vom uita la felul acesta de piaţă – piaţa ofertei”. 

    Când vine vorba depre introducerea programului Noua Casă de către autorităţi, Anca Bidian precizează mai întâi că este benefică renunţarea la anteriorul „O familie, o casă” – „Acela era un program eminamente social, care nu avea legătură cu piaţa imobiliară actuală – s-ar mula pe locuinţe sociale, municipale, unde există o foarte mare lipsă”.

    Programul actual, explică ea,  are două componente, referitoare la piaţa de locuinţe vechi şi la cele noi.  Dacă pe piaţa veche lucrurile nu s-au schimbat semnificativ (pentru locuinţele construite înainte de ’90, plus cele terminate acum 5 ani, există cam aceleaşi elemente cu cele de la la Prima casă (5% avans, probabil că vor fi şi celelalte comisioane la fel, interdicţia de înstrăinare, la care se adaugă creşterea sumei până la maximum 70.000 de euro), noutatea este că pentru locuinţele noi date în folosinţă de maximum 5 ani, plus în cazul celor consolidate pe risc seismic, care intră tot la această categorie de clădiri noi, suma maximă a ajuns la 140.000 de euro.

    Fondul de Garantare  garantează 60% din sumă, iar avansul este de 15%, la fel ca în situaţia creditelor standard. Anca Bidian precizează că fondul garantează băncii, nu consumatorului (contrar unei înţelegeri greşite a acestei garanţii devenite populare). Dacă în situaţia primului segment veniturile de 4.000 de lei sunt suficiente, venitul necesar pentru creditele acestea noi trebuie să fie în jur de 7.000 de lei. „Trecem de la mass market, la piaţa affluent (într-o traducere aproximativă, clienţii cu venituri medii spre mari n.red.), este peste medie, să spunem că ne-am apropia cu două venituri medii în familie de acest prag. Nu ştiu cât de mult va ajuta – anul trecut, 7 credite din 10 au fost date pe credite standard, piaţa nu mai este influenţată de acest program, dar el fiind în piaţă, probabil va avea rolul lui”.

    Anca Bidian crede însă că acesta este un alt factor care va duce la creşterea preţurilor pe acest segment, al locuinţelor noi. „Ceea ce ar ajuta şi pe orizontală, şi pe verticală şi ar avea mai mult sens ar fi alinierea TVA-ului la achiziţiile noi – aici lucrurile ar avea un impact mult mai sănătos decât un program care este totuşi prociclic”. Ea aminteşte şi că „un credit imobiliar nu se termină atunci când îl iei, el abia începe atunci când îl iei şi durează 25 de ani. E viu, nu îl pui în sertar şi uiţi de el, are o dinamică mare în piaţă, trebuie să fii conectat în permanenţă la el ca să nu pierzi bani degeaba. Pe acest segment de clienţi affluent, care au o înţelegere, chiar sunt curioasă să văd care va fi impactul pe acest segment”.

    În încheiere, Anca Bidian oferă şi câteva sfaturi celor care sunt interesaţi de contractarea unui credit – valabile oricând, nu doar în context pandemic. „Acum şi întotdeauna, când ai nevoie de un credit, trebuie să te uiţi la toate aspectele referitoare la acesta – dobânda este unul dintre ele, dar nu este singurul, atât la momentul accesării, cât şi ulterior; creditele sunt diferite, iar pentru o piaţă aproape matură, unde avem foarte multe bănci de retail, existenţa acestora în piaţă înseamnă condiţii diferite din moment ce fiecare îşi achiziţionează propriii clienţi. De asemenea, în ceea ce priveşte avansul, aş vrea să precizez că acesta nu reprezintă o cheltuială, este părticica mea din casă. Dacă dau un avans mic, am şi eu o debara, care este numai a mea, dacă dau un avans puţin mai mare, am şi jumătate de dormitor şi tot aşa. Este la fel cu sintagma «să-ţi plăteşti creditul» – nu îţi plăteşti creditul, îţi plăteşti casa”. 

    Întrebări de la publicul Real Estate. Real Talk.

    1. În ce judeţe a scăzut cel mai mult media preţurilor pe metrul pătrat?

    Din portofoliul nostru, am avut scăderi (dar de 4%) în Constanţa şi Braşov. Poate să fie o particularitate din portofoliul nostru sau nu, însă acestea sunt cele două judeţe în care există şi achiziţii extralocale – în sensul că sunt destinaţii de vacanţă şi acolo cumpărau şi bucureştenii, şi clujenii etc. În această perioadă, este normal că aceste achiziţii sunt pe hold; s-ar putea ca aceasta să fie cauza scăderilor.

    2. Există facilităţi la credit pentru cei cu contracte de muncă în afara României?

    Există, iar în 2019, la noi în portofoliu, a fost segmentul cu cea mai mare creştere. Am avut 50% cerere crescută de la cetăţenii români care lucrează în străinătate faţă de 2018 şi care vor să cumpere imobile în România. Acest segment a fost unul îngheţat pe perioada izolării, atât de bănci, cât şi de piaţă – în condiţiile în care nu puteau să circule -, aveam tranzacţii în pragul semnării care nu puteau să vină. Situaţia a fost complicată, însă clar acesta este un segment creditabil în România.

    3. Care este trendul preconizat al preţurilor pentru imobiliare noi în următorii 5 ani?

    Proiecţiile noastre, făcute pe ipotezele actuale, dacă lumea îşi vede de treaba ei în felul acesta, cu bune, cu rele, nu vorbim de o lume ideală, ci de una predictibilă, proiecţia va fi de mici creşteri, în linie cu creşterea veniturilor, care arată o economie stabilă.

     

    Real Estate. Real Talk. este numele seriei de webinarii realizate de Storia.ro în parteneriat cu Business MAGAZIN în care ne propunem să discutăm cu specialiştii pieţei imobiliare despre cele mai noi schimbări înregistrate pe aceasta. Urmăriţi-ne live în fiecare lună şi adresaţi întrebările voastre referitoare la imobiliare pe pagina de Facebook a Storia.ro.

  • Pandemia nu stă în calea tranzacţiilor de locuinţe

    Piaţa imobiliară trece prin schimbări majore – cauzate atât de contextul pandemic, cât şi de noile reguli în materie de creditare. Cel mai recent exemplu: Prima Casă devine Noua Casă – şi aduce schimbări importante deopotrivă de partea creditorilor, A celor care doresc să îşi cumpere o locuinţă, dar şi a noilor proiecte din piaţa rezidenţială. De ce trebuie să ţinem cont ca să accesăm un credit ipotecar acum a povestit în cel mai recent webinar Real Estate. Real Talk. Anca Bidian, CEO al brokerului de credite Kiwi Finance. 

    Situaţia de echilibru în care ne aflăm este rezultatul unor măsuri aliniate cu piaţa luate de bănci în perioada stării de urgenţă, când a existat un comportament prudent din partea băncilor, dar în paşi mici, ceea ce a a redus riscul unor măsuri disruptive, bruşte, agresive în piaţă. Astfel, potrivit Ancăi Bidian, CEO-ul Kiwi Finance, anul acesta creditarea ipotecară este cu 25% peste aceeaşi perioadă a anului trecut, un an considerat de altfel foarte bun şi normal, spre deosebire de contextul actual. Ea rezumă scurt situaţia de acum pe segmentul creditelor imobiliare: „Creditarea în pandemie şi-a văzut de treabă.”

    Pe de altă parte, o scădere dramatică a fost înregistrată pe segmentul creditelor de nevoi personale. „În creditarea negarantată intră cardurile de credit, overdrafturile, creditele de nevoi personale, creditele de magazin în rate şi numai spunând aceste lucruri ne dăm seama de ce a existat o scădere dramatică pe acest segment. S-au închis facilităţile – prin urmare, evident că foarte multe din scopurile şi adresabilitatea acestor credite au dispărut. În iunie trendul s-a inversat şi pentru acele credite, mult mai legate de retail şi de comerţ”, observă specialistul. În ceea ce priveşte creditele de nevoi personale în sume mai mari – de 10.000 – 20.000 de euro, care, de multe ori, au tot o destinaţie imobiliară (în sensul că merg foarte mult în renovări, în extinderi de case sau în achiziţii de maşini) – şi aici a existat o încetinire în perioada stării de urgenţă.

    Legat de condiţiile de creditare, Anca Bidian spune că modificările acestora nu au fost semnificative, iar acum s-a revenit la situaţia de dinainte de contextul pandemic: au existat câteva modificări de avans, la două sau trei bănci, la unele creşterea fiind mai „timidă”, de la 15% la 20%, în timp ce altele s-au îndreptat chiar spre 35%. „Acest lucru nu a avut niciun impact în piaţă în afara faptului că ele şi-au pierdut oamenii poate nişte clienţi pe care i-ar fi putut avea. Toate băncile au revenit ulterior la nivelul de 15% al avansului, la starea de dinainte”, subliniază ea.

    Au existat însă şi câteva măsuri de restricţionare a unor venituri din industriile care au fost închise prin lege, cum ar fi HoReCa, divertismentul, transporturile. „Din aceste industrii unele încep să îşi reia activitatea şi vedem că există o activitate – cele mai multe dintre bănci iau în considerare veniturile de după reluarea activităţii, nu consideră perioada respectivă ca pe o întrerupere în muncă, nu o consideră ca pe o problemă a angajatorului sau angajatului respectiv, ceea ce arată o bună înţelegere a situaţiei şi a ceea ce s-a întâmplat – iar acest lucru este valabil la industriile care au ales şomajul tehnic”, explică Anca Bidian. 

    Comparând criza din 2008 cu perioada pe care o traversăm, Anca Bidian spune că asemănările pot fi sintetizate astfel: „Asemănările sunt două: sunt crize şi una, şi alta, şi ne-am speriat şi la una, şi la cealalată, în rest există numai deosebiri. Este ca şi cum comparăm două accidente.  În rest, cele două crize nu au absolut nicio legătură”.
    CEO-ul Kiwi Finance explică faptul că, în primul rând, momentul T0 la care ar trebui să ne raportăm când vine vorba despre dezvoltarea economică este anul 2007: „În 2008, noi eram la un an şi 8-9 luni de la integrarea în UE, de la liberalizarea de conturi, de la tot ce a însemnat integrarea – tot timpul noi facem referire la 30 de ani (de capitalism – n.red.), T0 a fost însă 2007, de atunci noi începem să socotim că avem o economie de piaţă, comportamente de piaţă etc., când zicem cât de maturi suntem.

    Atunci aveam un an şi jumătate – acum suntem la 13 ani, ceea ce nu ne face maturi. Totuşi, când văd acum ciclicitatea crizelor, mai exact cam cât mai durează acum ciclul economic, văd că ne maturizăm mai repede – orice se maturizează acum mai repede – chiar şi economiile”.

    La criza anterioară, pe piaţă existau multe fonduri – multe speculative, cursul leu euro era de 3 lei, nu existau exporturi, iar dezechilibrele economice nu pot fi comparate cu situaţia de acum. La fel stăteau lucurile şi referitoare la comportamentul populaţiei:  „Eram toţi ca Alice în Ţara Minunilor, crezând că acela este viitorul”. Acum, în 2020, criza este generată de cu totul alte motive decât cele de atunci: „Maturitatea economiei este cu totul alta – şi vorbesc despre companiile cu capital privat românesc, care chiar dacă suntem în suferinţă, când ai un istoric în spate, acesta îţi dă şi energia mai mare de a trece prin perioade dificile”. La fel stau lucrurile şi când vorbim despre piaţa imobiliară, care este într-un stadiu cu totul diferit faţă de anul 2008: „Am auzit voci prin lunile aprilie-mai care atunci, la început, erau chiar publice, care anticipau o cădere a pieţei imobiliare de 35-50%,  dar o astfel de cădere înseamnă un dezastru”.

    Acum însă, preţurile cresc de fapt, tendinţa ascendentă fiind remarcată de la începutul lunii aprilie. Şi totuşi, de ce cresc preţurile în context pandemic? Pe durata stării de urgenţă, explică CEO-ul Kiwi Finance, piaţa imobiliară nu a dispărut fiindcă ar fi dispărut cererea, ci fiindcă nu se mai puteau face vizionări. „În 2009, piaţa imobiliară s-a dus în cap. Au dispărut banii din piaţă, în plus, după ce că oferta, era limitată, a dispărut de la tranzacţionare piaţa veche.” Ea reaminteşte că una dintre particularităţile pieţei româneşti este că e formată din cel mai mare număr de proprietari de locuinţe fără ipotecă la nivel european. Mulţi dintre proprietarii de pe segmentul locuinţelor vechi, atunci când intenţionau să vândă o astfel de locuinţă, nu aveau un comportament orientat spre negociere, prin urmare, dacă nu pot să vândă la preţul propus, nu vând. „Rămânem cu oferta nouă, care e mică faţă de nevoie, faţă de cerere, cu toate că ritmul construcţiilor a crescut mult în ultimii ani, tot nu îndestulează cererea. De câţiva ani se  vând proiectele pe hârtie, cererea este foarte mare, iar această piaţă nouă s-a pomenit că are un surplus de cerere venit dinspre piaţa veche.”

    Anca Bidian subliniază astfel eroarea majoră făcută de unii analişti care au prezis prăbuşiri mari ale pieţei, care ar fi putut genera grave dezechilibre economice. Or în contextul unei oferte subdimensionate, „nu cererea dictează piaţa, prin urmare cererea ia ce găseşte. Acum este piaţa vânzătorilor şi va mai fi astfel, cererea a crescut într-un ritm mult mai mare – şi vorbim despre cerere solvabilă. Atunci asta îţi arată cu atât mai mult atât sănătatea pieţei imobiliare, cât şi a celei de creditare, ele sunt surori. Cred că mai avem ani în care ne vom uita la felul acesta de piaţă – piaţa ofertei”. 

    Când vine vorba depre introducerea programului Noua Casă de către autorităţi, Anca Bidian precizează mai întâi că este benefică renunţarea la anteriorul „O familie, o casă” – „Acela era un program eminamente social, care nu avea legătură cu piaţa imobiliară actuală – s-ar mula pe locuinţe sociale, municipale, unde există o foarte mare lipsă”.

    Programul actual, explică ea,  are două componente, referitoare la piaţa de locuinţe vechi şi la cele noi.  Dacă pe piaţa veche lucrurile nu s-au schimbat semnificativ (pentru locuinţele construite înainte de ’90, plus cele terminate acum 5 ani, există cam aceleaşi elemente cu cele de la la Prima casă (5% avans, probabil că vor fi şi celelalte comisioane la fel, interdicţia de înstrăinare, la care se adaugă creşterea sumei până la maximum 70.000 de euro), noutatea este că pentru locuinţele noi date în folosinţă de maximum 5 ani, plus în cazul celor consolidate pe risc seismic, care intră tot la această categorie de clădiri noi, suma maximă a ajuns la 140.000 de euro.

    Fondul de Garantare  garantează 60% din sumă, iar avansul este de 15%, la fel ca în situaţia creditelor standard. Anca Bidian precizează că fondul garantează băncii, nu consumatorului (contrar unei înţelegeri greşite a acestei garanţii devenite populare). Dacă în situaţia primului segment veniturile de 4.000 de lei sunt suficiente, venitul necesar pentru creditele acestea noi trebuie să fie în jur de 7.000 de lei. „Trecem de la mass market, la piaţa affluent (într-o traducere aproximativă, clienţii cu venituri medii spre mari n.red.), este peste medie, să spunem că ne-am apropia cu două venituri medii în familie de acest prag. Nu ştiu cât de mult va ajuta – anul trecut, 7 credite din 10 au fost date pe credite standard, piaţa nu mai este influenţată de acest program, dar el fiind în piaţă, probabil va avea rolul lui”.

    Anca Bidian crede însă că acesta este un alt factor care va duce la creşterea preţurilor pe acest segment, al locuinţelor noi. „Ceea ce ar ajuta şi pe orizontală, şi pe verticală şi ar avea mai mult sens ar fi alinierea TVA-ului la achiziţiile noi – aici lucrurile ar avea un impact mult mai sănătos decât un program care este totuşi prociclic”. Ea aminteşte şi că „un credit imobiliar nu se termină atunci când îl iei, el abia începe atunci când îl iei şi durează 25 de ani. E viu, nu îl pui în sertar şi uiţi de el, are o dinamică mare în piaţă, trebuie să fii conectat în permanenţă la el ca să nu pierzi bani degeaba. Pe acest segment de clienţi affluent, care au o înţelegere, chiar sunt curioasă să văd care va fi impactul pe acest segment”.

    În încheiere, Anca Bidian oferă şi câteva sfaturi celor care sunt interesaţi de contractarea unui credit – valabile oricând, nu doar în context pandemic. „Acum şi întotdeauna, când ai nevoie de un credit, trebuie să te uiţi la toate aspectele referitoare la acesta – dobânda este unul dintre ele, dar nu este singurul, atât la momentul accesării, cât şi ulterior; creditele sunt diferite, iar pentru o piaţă aproape matură, unde avem foarte multe bănci de retail, existenţa acestora în piaţă înseamnă condiţii diferite din moment ce fiecare îşi achiziţionează propriii clienţi. De asemenea, în ceea ce priveşte avansul, aş vrea să precizez că acesta nu reprezintă o cheltuială, este părticica mea din casă. Dacă dau un avans mic, am şi eu o debara, care este numai a mea, dacă dau un avans puţin mai mare, am şi jumătate de dormitor şi tot aşa. Este la fel cu sintagma «să-ţi plăteşti creditul» – nu îţi plăteşti creditul, îţi plăteşti casa”. 

    Întrebări de la publicul Real Estate. Real Talk.

    1. În ce judeţe a scăzut cel mai mult media preţurilor pe metrul pătrat?

    Din portofoliul nostru, am avut scăderi (dar de 4%) în Constanţa şi Braşov. Poate să fie o particularitate din portofoliul nostru sau nu, însă acestea sunt cele două judeţe în care există şi achiziţii extralocale – în sensul că sunt destinaţii de vacanţă şi acolo cumpărau şi bucureştenii, şi clujenii etc. În această perioadă, este normal că aceste achiziţii sunt pe hold; s-ar putea ca aceasta să fie cauza scăderilor.

    2. Există facilităţi la credit pentru cei cu contracte de muncă în afara României?

    Există, iar în 2019, la noi în portofoliu, a fost segmentul cu cea mai mare creştere. Am avut 50% cerere crescută de la cetăţenii români care lucrează în străinătate faţă de 2018 şi care vor să cumpere imobile în România. Acest segment a fost unul îngheţat pe perioada izolării, atât de bănci, cât şi de piaţă – în condiţiile în care nu puteau să circule -, aveam tranzacţii în pragul semnării care nu puteau să vină. Situaţia a fost complicată, însă clar acesta este un segment creditabil în România.

    3. Care este trendul preconizat al preţurilor pentru imobiliare noi în următorii 5 ani?

    Proiecţiile noastre, făcute pe ipotezele actuale, dacă lumea îşi vede de treaba ei în felul acesta, cu bune, cu rele, nu vorbim de o lume ideală, ci de una predictibilă, proiecţia va fi de mici creşteri, în linie cu creşterea veniturilor, care arată o economie stabilă.

     

    Real Estate. Real Talk. este numele seriei de webinarii realizate de Storia.ro în parteneriat cu Business MAGAZIN în care ne propunem să discutăm cu specialiştii pieţei imobiliare despre cele mai noi schimbări înregistrate pe aceasta. Urmăriţi-ne live în fiecare lună şi adresaţi întrebările voastre referitoare la imobiliare pe pagina de Facebook a Storia.ro.

  • Ca să închizi o afacere care nu merge şi unde pierzi mulţi bani îţi trebuie un curaj mult mai mare

    În criza anterioară, de acum un deceniu, mulţi antreprenori români nu au avut curajul să spună stop, să iasă la timp din businessul lor,
    marcându-şi pierderea, au aşteptat să se întâmple ceva, să-şi revină economia, clienţii, băncile să le dea credite în continuare, dar în schimb pierderile s-au mărit, au venit şi cu datorii în spate, ceea ce a pus businessul într-o situaţie fără ieşire.
    În România încă persistă în business stigmatul eşecului şi niciun antreprenor nu vrea să-şi treacă în CV închiderea unui business.
    Chiar dacă insolvenţa a ajuns ceva comun, închiderea unui business doare.
    După ce o afacere se prăbuşeşte de tot, toată lumea – consultanţi, avocaţi, bancheri, furnizori, creditori – ştiu ce era mai bine de făcut, ştiu când antreprenorul ar fi trebuit să-şi închidă businessul.
    În realitate nimeni nu ştie. Indicatorii economici sunt un reper, dar sunt post-mortem.
    Un antreprenor nu are curajul să-şi închidă afacerea când dă prima dată de greu, chiar dacă trăieşte zilnic sub ameninţarea lipsei de lichidităţi, cu creditori în antecameră, cu salariile şi taxele la stat neplătite. Astfel de situaţii fac parte din viaţă.
    Lumea este plină de exemple
    în care un antreprenor era la un pas de faliment, dar apoi şi-a revenit. Chiar Daniel Dines de la UiPath, companie care acum se îndreaptă spre o valoare de 10 miliarde de dolari, spune că în 2014 era la o lună şi jumătate de faliment, nu mai avea deloc bani, era la un pas să închidă totul.
    Până să creeze Uber, Travis Kalanick a avut numai eşecuri. Şi nici Uber nu este vreun succes financiar sau bursier, aşa cum este un succes operaţional şi de marketing.
    Pentru că este precum un copil pe care l-a creat, l-a crescut, i-a dat să mănânce, l-a dus la şcoală, un antreprenor nu va renunţa atât de uşor la afacerea lui dacă trebuie să o închidă. Va dormi cu pierderile lângă el până în ultimul moment pentru că este mult mai greu să închizi un business decât să-ţi limitezi pierderea.
    Businessul din România este plin de astfel de exemple.
    Poate ar trebui ca, în
    paralel cu romanele de succes în afaceri, antreprenorii să vorbească liber despre eşecuri, despre curajul de a închide un business, când
    poţi şi trebuie să faci acest lucru, care sunt semnele la care trebuie să te uiţi.
    Mai ales mediul de business din România are nevoie de astfel de exemple pentru că suntem la începutul unei noi crize şi cu cât antreprenorii îşi vor limita mai mult pierderile, cu atât vor reuşi mai repede să-şi revină.
    În criza anterioară peste 120.000 de firme au intrat în insolvenţă şi în faliment, lăsând în urmă active de peste 10 miliarde de euro.
    Este uşor să spui unui antreprenor că trebuie să se reinventeze, când el crede că modelul de succes pe care l-a avut îl va ajuta să supravieţuiască în continuare. Plus că nu toată lumea are capacitatea să se reinventeze, nu mai sunt bani, nu mai sunt oameni, nu mai există energie să o iei de la capăt.
    Cu toţii vom trece prin această criză, pierderile vor fi mai mari sau mai mici şi vom vedea cine a supravieţuit.
    Dar întotdeauna mai întâi trebuie să ai curajul de a începe un business, pentru că dacă nu-l ai, nu vei avea curajul să-l închizi atunci când lucrurile nu merg. 

  • Bugetul statului, ca francii elveţieni: România este mult mai pregătită pentru această criză decât acum zece ani, cu trei excepţii – datoriile comerciale private s-au triplat şi dacă cineva nu plăteşte se infectează tot lanţul, explozia deficitului bugetar, care va aduce o creştere majoră a datoriei publice, ceea ce va pune România cu spatele la zid în faţa creditorilor

    Dacă ne uităm pe datele statistice macro ale României din perioada 2008-2009, când a venit criza precedentă, şi le comparăm cu datele de astăzi, vom constata că România este mult mai bine pregătită pentru noua criză atât la nivelul populaţiei, cât şi al companiilor.

    Dar statul este total nepregătit şi ca să supravieţuiască trebuie să facă împrumuturi majore, care se vor vedea peste trei ani într-o creştere accelerată a datoriei publice, ceea ce va trimite România cu spatele la zid şi la mâna creditorilor.

    Faţă de criza de acum zece ani, România stă mult mai bine la dobânzile la lei şi în euro, la stabilitatea cursului, la nivelul salarial, la raportul dintre credite şi depozite, chiar şi la contul curent, care a fost cea mai mare vulnerabilitate în criza anterioară.

    Dacă ne uităm la deficitul bugetar, ne trezim în faţa unei explozii.

     

    Analiza indicatorilor:

     

    1. PIB-ul s-a dublat în zece ani: În 2008, PIB-ul a fost de 514 miliarde de lei (142 miliarde de euro), pentru ca în 2009 să scadă la 498 miliarde de lei (118 miliarde de euro), după o cădere economică de 7%.

    În 2019 PIB-ul a fost de 1.059 miliarde de lei (220 de miliarde de euro), iar prognoza pentru 2020 indică o scădere economică cuprinsă între 1,9% şi 8%.

    Economia s-ar putea să fie mult mai rezilientă pe parcursul anului decât arată datele datele de acum.

    Interesant este că această dublare PIB în zece ani a venit pe fondul creşterii numărului de salariaţi cu numai 20%, de la 4,8 milioane în 2008, 4,5 milioane în 2009 şi până la 5,2 milioane în 2019.

     

    2. Creşterea salariilor: În 2009, salariul minim net a fost de 469 de lei (112 euro) şi un salariu mediu net de 1.361 de lei, adică 325 de uro.

    În 2008 salariul minim net a fost de 442 de lei, adică 122 de euro, cu un salariu mediu net de 1.309 lei, adică 348 euro.

    În 2020, salariul minim net este de 1.346 de lei, adică 280 de euro, cu un salariu mediu net de 3.300 de lei, adică 680 de euro.

     

    3. Cursul leu/euro este mult mai stabil faţă de acum 10 ani: În 2008 cursul mediu a fost de 3,68 lei/euro, pentru ca în 2009 să crească la 4,23 lei/euro, adică un plus de 15%.

    În 2020 cursul este de 4,84 lei/euro, iar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR promite că vom vedea o stabilitate a cursului, o flucutaţie de doar câteva procente fiind acceptabilă.

    Din 2009 până acum, cursul a crescut cu numai 20%, în timp ce economia şi salariile s-au dublat.

     

    4. Inflaţia a scăzut substanţial faţă de criza precendetă: În 2008 inflaţia a fost de 7,85%, în 2009 a fost de 5,59%, iar acum inflaţia este de 2,6%, iar BNR face eforturi să nu scadă prea mult.

     

    5. Dobânda BNR: În 2008 BNR avea o dobândă de 10,25% (decembrie 2008), care a scăzut la 8% în decembrie 2009, pentru ca în mai 2020 să fie de 2%, iar Isărescu spune că trendul de scădere va continua.

     

    6. Dobânzile la nivelul băncilor: În 2008 dobânda medie la creditele în lei era de 17,3%, iar la depozite era de 11,89%, pentru ca în martie 2020 dobânda medie la creditele în lei să fie de 6,86%, iar la depozitele în lei de 2,03%.

     

    7. Depozitele rezidenţilor neguvernamentali în bănci (lei şi valută), care arată câţi bani au populaţia şi companiile la bănci: În 2008 soldul era de 151 de miliarde de lei, în 2009 a crescut la 167 de miliarde de lei, pentru ca în martie 2020 să fie de 375 de miliarde de lei.

    Economisirea populaţiei (lei şi valută) a crescut de la 82 miliarde de lei în 2008 la 97 de miliarde de lei în 2009, până la 230 de miliarde de lei în martie 2020, adică de aproape trei ori.

    Depozitele companiilor la bănci au fost de 59 de miliarde de lei în 2008, au scăzut la 56 de miliarde de lei în 2009, pentru a ajunge în martie 2020 la 127 de miliarde de lei.

     

    8. Creditul intern acordat sectorului privat (populaţie plus companii, în lei şi valută) a fost în martie 2020 de 272 de miliarde de lei, dintr-un total al creditului intern de 398 de miliarde de lei, de unde rezultă un sold al creditului guvernamental de 126 de miliarde lei.

    În decembrie 2008 soldul creditului intern a fost de 215 miliarde de lei, din care creditul neguvernamental a fost de 198 de miliarde de lei.

    În decembrie 2009 creditul intern a fost de 246 de miliarde de lei, din care creditul neguvernamental a fost de numai 199 de miliarde de lei.

    Între decembrie 2008 şi decembrie 2009 creditul guvernamental a explodat de la 17 miliarde de lei la 46 de miliarde de lei.

     

    9. Rezerva valutară (aur plus valută): În 2008 rezerva internaţională a fost de 28 de miliarde de euro, pentru a creşte la 30 miliarde de euro în 2009 (au intrat primii bani de la FMI). În aprilie 2020 rezerva internaţională a fost de 38,4 miliarde de euro, fără nicio datorie la FMI.

     

    10. Balanţa comercială: În 2008 exporturile României au fost de 33 de miliarde de euro, în 2009 au scăzut la 29 de miliarde de euro, pentru ca în 2019 să se dubleze, ajungând la 63 de miliarde de euro.

    În 2008, importurile au fost de 52 de miliarde de euro, au scăzut la 35 de miliarde de euro în 2009, pentru a creşte la 80 de miliarde de euro în 2019.

    La nivelul soldului comercial, în 2008 am avut un deficit de 19 miliarde de euro la un PIB de 144 de miliarde de euro, care a scăzut la 6 miliarde de euro în 2009 la un PIB de 118 miliarde de euro, pentru a ajunge la 17 miliarde de euro în 2019, dar la un PIB de 220 de miliarde de euro.

     

    11. Contul curent, care exprimă relaţia României cu exteriorul: În 2008 am avut un deficit de 16 miliarde de euro, cea mai mare vulnerabilitate a României în criza precedentă, care a scăzut apoi la 5 miliarde de euro în 2009, pentru a ajunge la 10 miliarde de euro în 2019, dar la un PIB dublu.

     

    12. Pilonul II de pensii: În 2009 nu cred că s-au strâns 1 miliard de euro, întrucât de-abia se înfiinţase, dar în martie 2020 a ajuns la 13 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un amortizor destul de bun pentru piaţa titlurilor de stat, adică finanţarea bugetului şi piaţa bursieră, unde fondurile de pensii Pilon II au ajuns să fie cei mai mari acţionari ai Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România.

     

    13. Cifra de afaceri a tututor companiilor: În 2008 cifra de afaceri a tuturor companiilor din România a fost de 1.082 miliarde de lei, adică 300 de miliarde de euro, pentru ca în 2018 să ajungă la 330 de miliarde de euro, iar pentru 2019 va depăşi 360 de miliarde de euro.

     

     

    La polul opus, vulnerabilităţile României:

     

    1. Creditul comercial, adică datoriile pe care le au companiile una la cealaltă, au ajuns la 125 de miliarde de lei (sold unic) şi la 380 de miliarde de lei soldul creditelor comerciale extinse.

    Creditele comerciale sunt de 3 ori peste creditele bancare pe termen scurt, care sunt de numai 34 de miliarde de lei.

    Acum zece ani, creditele bancare erau de 3 trei ori mai mari decât creditele comerciale.

    Pentru sectorul privat, creditul comercial reprezintă cea mai mare vulnerabilitate pentru că, dacă o firmă nu-şi plăteşte factura, infectează tot lanţul.

     

    2. Deficitul bugetar: În 2008, deficitul bugetar a ajuns la 24 de miliarde de lei, în condiţiile în care, cu un an în urmă era de numai 9 miliarde de lei. În 2009, deficitul a crescut la 36 de miliarde de lei.

    În 2019, deficitul bugetar a fost de 48 de miliarde de lei, iar în martie 2020, când aveam numai 2 săptămâni de criză, deficitul bugetar a urcat deja la 18 miliarde de lei.

    Conform prognozei guvernului, deficitul bugetar ar trebui să fie de 72 de miliarde de lei în acest an, adică 13 miliarde de euro, dar analiştii cred că ar putea depăşi în final 100 de miliarde de lei, ceea ce ar fi un dezastru având în vedere că trebuie finanţat.

    Problema este că şi în 2021 deficitul bugetar se va situa în jurul a 75 de miliarde de lei, dacă nu chiar mai mult.

    Din cauza rigidităţii bugetului, unde salariile şi pensiile consumă 80% din venituri, aproape că nu mai există bani pentru altceva.

     

    3. Datoria publică a statului (internă şi externă, în lei şi valută) a crescut în martie 2020 la 401 miliarde de lei, reprezentând 37,9% din PIB, iar până la finalul anului, probabil că va atinge 450 de miliarde de lei, dar la un PIB în valoare nominală mai redus, ceea ce va duce datoria publică la peste 40% din PIB, nivelul de alarmă fiind de 45% din PIB, nivel care va fi atins fără probleme în 2021, dacă deficitul bugetar se va menţine.

    În decembrie 2019, soldul datoriei publice a fost de 373 de miliarde de lei, adică 35% din PIB.

    În 2007, datoria publică a fost de 50 de miliarde de lei, adică 11,9% din PIB, a crescut la 66 de miliarde de lei în 2008, adică 12% din PIB, pentru a exploda în 2009 la 115 miliarde de lei, adică 21,8% din PIB.

    Din această datorie publică, în martie 2020 datoria externă a statului era de 41 de miliarde de euro, dintr-un total de 106 miliarde de euro al datoriei externe totale a României (public şi privată).

    În 2008 datoria externă a statului era de numai 11 miliarde de euro, la care s-a adăugat datoria externă privată de 61 de miliarde de euro, rezultând un total de 72 de miliarde de euro.

     

    Ca o concluzie, România intră în această nouă criză mai bine echipată, mai ales că expunerea externă pe valută s-a diminuat considerabil în sectorul privat, iar dobânzile la lei au scăzut substanţial, iar BNR promite că acest trend va continua.

    Creşterea salariilor a uşurat substanţial sarcina de plată a ratelor la bancă pentru casă pentru persoanele fizice, ponderea într-un salariu coborând la 30%, faţă de 80% cât era acum 10 ani.

    Dacă mai punem la socoteală că preţul apartamentelor a scăzut cu 30-50%, presiunea pe plata ratelor şi posibilitatea achiziţiei unui apartament s-au îmbunătăţit semnificativ.

    Nu mai există credite în franci elveţieni şi nici în euro pentru persoanele fizice, iar BNR, prin controlul dobânzii la lei, poate influenţa mult piaţa.

    Problema majoră a României o reprezintă bugetul de stat, cu 1,2 milioane de salariaţi şi 5 milioane de pensionari, care are un cost extrem de ridicat şi care nu poate fi redus atât de uşor prin tăieri de salarii sau creşteri de taxe sau impozite.

    Economia s-ar putea să meargă mai bine în acest an decât estimările analiştilor, dar asta nu însemnă că şi bugetul statului o va duce bine, ci dimpotrivă.

    Din păcate, ajustarea bugetului şi a deficitului bugetar nu va putea fi făcută lin, ci prin măsuri radicale, care însă vor afecta economia când se vor lua.

  • În pragul colapsului: Tara care este pe cale să intre pentru a 9-a oară în incapacitate de plată

    Argentina se află în pragul colapsului, întrucât este pe cale să intre în incapacitate de plată luna aceasta pentru a noua oară în istoria ţării, potrivit analiştilor citaţi de CNBC.

    Guvernul se află în negocieri dure cu creditorii internaţionali, în contextul în care politicienii au propus un plan de restructurare a datoriei externe de 65 miliarde dolari luna trecută.

    Oferta expiră vineri şi a fost deja respinsă de mai mulţi manageri de active importanţi.

    Într-o situaţie separată, o perioadă de graţie acordată pentru plata unor dobânzi de 500 milioane dolari pentru trei emisiuni de obligaţiuni diferite se încheie în data de 22 mai.

    Dacă până atunci guvernul nu ajunge la o altă înţelegere cu creditorii şi nu efectuează plăţile, Argentina ar putea ajunge în incapacitate de plată pentru a treia oară în doar două decenii.

    Colapsul vine la doar cinci luni după ce Alberto Fernandez a devenit preşedintele Argentinei.

    Ţara este în carantină naţională din 20 martie şi s-a confruntat cu o recesiune adâncă în ultimii doi ani, cu o inflaţie extrem de ridicată şi cu o criză a datoriei din ce în ce mai presantă.

    Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro