Tag: confruntare

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Prima ţară europeană afectată grav de războiul SUA-Rusia. În curând riscă să rămână fără bani

    Preşedintele Statelor Unite a sancţionat zilele trecute 24 de ruşi, inclusiv oligarhi şi oficiali guvernamentali, sub acuzaţia că au participat la atacurile Rusiei împotriva democraţiilor occidentale, potrivit Reuters.

    Sancţiunile SUA au lovit interesele de afaceri ale miliardarilor, inclusiv pe cele ale companiei Rusal – cel mai mare producător mondial de aluminiu – care figurează pe lista entităţilor sancţionate, pierzând aproximativ 60% din valoarea sa de la publicarea anunţului.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Nu muşca mâna care te hrăneşte!

    Dar câteodată poate ar trebui reamintită.
     
    Acum câteva luni, Prevent, un furnizor bosniac de componente auto pentru Volkswagen, a oprit furnizarea de produse, perturbând întregul lanţ de aprovizionare pentru gigantul auto. În această situaţie nici nu mai contează pierderile –  care au fost de aproape 100 de milioane de euro –, ci livrarea produsului la timp.
     
    Bild, cel mai puternic ziar din Germania, spune într-un articol că deşi cele două părţi au ajuns ulterior la o înţelegere pentru reluarea producţiei, în final Volkswagen a decis să oprească colaborarea cu Prevent, deşi acest lucru îi aduce pierderi imediate de peste 200 de milioane de euro.
     
    Frank Schwope, specialist în cadrul băncii germane NORDLB, a comentat: ”Cred că este un caz de «Nu muşca mâna care te hrăneşte»“.
     
    Globalizarea include multe ţări, multe oraşe, multe companii în acest lanţ, care în lipsa acestui proces ar fi pe dinafară. Dar o parte dintre ţări, o parte dintre companii uită că sunt într-un lanţ global şi că pot fi scoase în orice moment, chiar cu pierderi aferente de o parte şi de alta.
     
    Grupul francez Renault a făcut Logan şi Dacia în România la Mioveni, dar aceste modele sunt produse fără probleme şi în Maroc, şi în Rusia.
     
    Globalizarea înseamnă că o companie are brandul, produsul final, iar aproape tot ce este sub capotă este făcut în altă parte, mai ieftin şi, de ce nu, poate chiar mai bine.
     
    Gigantul american Apple produce telefoanele iPhone în China cu un preţ în jurul a 100 de dolari, iar restul până la 500 înseamnă brand, cercetare-dezvoltare şi distribuţie.
     
    Ca să nu existe îndoieli, această globalizare şi includerea României în acest lanţ este bună, în primul rând pentru că nu am avea o altă alternativă. Această globalizare, chiar dacă pe lanţ te afli cu o valoare adăugată mai mică, la început doar cu forţa de muncă, pregăteşte oameni şi revigorează întregi zone economice.
     
    În industria auto, unde există supracapacitate, nu ai putea să înlocuieşti un brand consacrat cu brandul tău propriu. Cazul Dacia în comunism a fost o excepţie, dar erau alte timpuri.
     
    În prezent, România nu are cu ce să înlocuiască industria de componente auto şi această verigă din lanţul globalizării. Comanda vine din afară, de la cel care deţine produsul final şi brandul, şi tu eşti doar un furnizor.
     
    Investitorii străini vin pentru acest pachet pe care îl oferă România: de forţă de muncă bine calificată şi ieftină.
     
  • Recep Erdogan convoacă alegeri prezidenţiale şi parlamentare în Turcia

    “Chiar dacă preşedintele şi Guvernul lucrează la unison, suntem confruntaţi la orice pas cu bolile vechiului sistem”, a declarat Recep Erdoğan într-un discurs rostit miercuri la Ankara.

    “Evoluţiile din Siria şi din alte zone relevă urgenţa de a trece la noul sistem executiv pentru a adopta măsurile necesare unui viitor mai puternic al ţării noastre”, a explicat Erdogan.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nu muşca mâna care te hrăneşte!

    Dar câteodată poate ar trebui reamintită.

    Acum câteva luni, Prevent, un furnizor bosniac de componente auto pentru Volkswagen, a oprit furnizarea de produse, perturbând întregul lanţ de aprovizionare pentru gigantul auto. În această situaţie nici nu mai contează pierderile –  care au fost de aproape 100 de milioane de euro –, ci livrarea produsului la timp.

    Bild, cel mai puternic ziar din Germania, spune într-un articol că deşi cele două părţi au ajuns ulterior la o înţelegere pentru reluarea producţiei, în final Volkswagen a decis să oprească colaborarea cu Prevent, deşi acest lucru îi aduce pierderi imediate de peste 200 de milioane de euro.

    Frank Schwope, specialist în cadrul băncii germane NORDLB, a comentat: ”Cred că este un caz de «Nu muşca mâna care te hrăneşte»“.

    Globalizarea include multe ţări, multe oraşe, multe companii în acest lanţ, care în lipsa acestui proces ar fi pe dinafară. Dar o parte dintre ţări, o parte dintre companii uită că sunt într-un lanţ global şi că pot fi scoase în orice moment, chiar cu pierderi aferente de o parte şi de alta.

    Grupul francez Renault a făcut Logan şi Dacia în România la Mioveni, dar aceste modele sunt produse fără probleme şi în Maroc, şi în Rusia.

    Globalizarea înseamnă că o companie are brandul, produsul final, iar aproape tot ce este sub capotă este făcut în altă parte, mai ieftin şi, de ce nu, poate chiar mai bine.

    Gigantul american Apple produce telefoanele iPhone în China cu un preţ în jurul a 100 de dolari, iar restul până la 500 înseamnă brand, cercetare-dezvoltare şi distribuţie.

    Ca să nu existe îndoieli, această globalizare şi includerea României în acest lanţ este bună, în primul rând pentru că nu am avea o altă alternativă. Această globalizare, chiar dacă pe lanţ te afli cu o valoare adăugată mai mică, la început doar cu forţa de muncă, pregăteşte oameni şi revigorează întregi zone economice.

    În industria auto, unde există supracapacitate, nu ai putea să înlocuieşti un brand consacrat cu brandul tău propriu. Cazul Dacia în comunism a fost o excepţie, dar erau alte timpuri.

    În prezent, România nu are cu ce să înlocuiască industria de componente auto şi această verigă din lanţul globalizării. Comanda vine din afară, de la cel care deţine produsul final şi brandul, şi tu eşti doar un furnizor.

    Investitorii străini vin pentru acest pachet pe care îl oferă România: de forţă de muncă bine calificată şi ieftină. Încă.

    Bineînţeles că există o revoltă în fiecare dintre noi în privinţa acestei propoziţii de promovare a României, dar nu ştiu cu ce am putea înlocui în mod realist acest lucru.

    În primul deceniu de după căderea comunismului, o întreagă economie s-a prăbuşit în România pentru că toate întreprinderile, toate sectoarele, toată administraţia economică s-a trezit în faţa pieţei şi au înţeles că produsele lor sunt depăşite tehnologic sau nu mai au piaţă. Înainte era sistemul care trebuia să îţi găsească o piaţă de desfacere pentru produsele realizate, chiar dacă erau poate scumpe.

    În lumea de astăzi, unde există supracapacităţi la tot pasul, problema nu este produsul, ci cine îl cumpără şi cu cât, cine controlează pierderile. Componentele auto pot fi făcute în România, dar tot nemţii sau francezii deţin pieţele de desfacere.

    Acest sistem este valabil şi pentru centrele de servicii deţinute în România de Oracle, IBM, Microsoft, Adobe, Amazon, Endava etc.

    Antreprenorii români care lucrează în IT şi care sunt furnizori pentru giganţii internaţionali sunt ”furioşi“ pentru că înţeleg că sunt numai forţă de muncă. Dar nimeni nu-i opreşte să-şi dezvolte propriul IP – Intellectual Property – şi să obţină un preţ mai mare pentru ceea ce ei furnizează. Din păcate, este mai greu.

    Nu ştiu dacă România poate să aibă produsul final şi brandul, dar cu ajutorul multinaţionalelor poate să treacă la operaţiuni mai complexe, cu o valoare adăugată mai mare, cu salarii mai mari. Dar tot în acest lanţ al globalizării.

    Important este să nu uiţi cine te hrăneşte, chiar dacă această frază este extrem de dură şi revoltătoare.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • “Aşa ceva e ridicol!” Britanicii au tras concluziille despre Simona Halep

    Aşa cum multe nume importante din tenisul mondial au spus de-a lungul ultimelor săptămâni, britanicii cataloghează drept “ridicol” faptul că liderul mondial a fost nevoit să se prezinte la primul turneu de Mare Şlem al anului într-o rochie comandată de pe internet: “Simona Halep a părut o «nefavorită», îmbrăcată memorabil pe durata turneului, în aceeaşi rochie roşie pe care a ales-o online, făcută de o croitoreasă în China. Este ridicol să gândeşti că numărul 1 poate fi nesponsorizat pe durata unui Grand Slam şi că acea corporaţie ar alege să se despartă de ea la două luni după ce a atins performanţa”, au scris englezii.

    Pe de altă parte, performanţa fostului lider mondial, care a ajuns în finală după un drum epuizant, de-a lungul căruia s-a confruntat cu probleme fizice şi oboseală, nu putea fi trecută cu vederea.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

  • Cât câştigă un manager de producţie în industria auto

    Pachetul salarial oferit unui candidat care aplică pentru un job de manager de producţie în industria auto variază între 1.300 şi 1.700 de euro net pe lună, arată datele furnizate de compania de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Humangest România, informează Ziarul Financiar.

    „Pentru această poziţie, candidatul trebuie să aibă studii superioare în domeniul ingineriei mecanice, experienţă în domeniul electromecanic în industria automotive şi experienţă pe o poziţie similară de minimum doi ani. De asemenea, candidatul trebuie să aibă cunoştinţe de limbă engleză şi italiană la nivel avansat“, a explicat Oana Tufăroiu, sales & operations di­rector în cadrul Human­gest Group.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Orfană de la vârsta de 7 ani, căsătorită la 14 ani, mamă la 17 şi văduvă la 20 de ani. Cum a reuşit ea să construiască o afacere de succes

    Fiica unor foşti sclavi, orfană de la vârsta de 7 ani, căsătorită la 14 ani, mamă la 17 şi văduvă la 20 de ani, ea a construit una dintre cele mai profitabile companii conduse de o persoană de culoare în secolul al XX-lea, Madam C.J. Walker Manufacturing co., prin care a dezvoltat şi comercializat produse cosmetice de îngrijire a părului. A fost, de asemenea, prima femeie din SUA care şi-a făcut singură averea, iar popularitatea sa a depăşit barierele timpului.

    Walker s-a născut cu numele Sarah Breedlove pe 23 decembrie 1867 într-o familie săracă, părinţii săi fiind lucrători pe o plantaţie de bumbac din Louisiana; ca majoritatea copiilor de atunci, Sarah a început să lucreze alături de părinţi la o vârstă fragedă.

    Ei au murit însă din cauza unor virusuri puternice, iar copila s-a mutat în Mississippi, unde locuia sora ei. Din cauza comportamentului dispreţuitor pe care îl suporta din partea cumnatului său, Sarah s-a căsătorit cu un muncitor pe nume Moses McWilliams când avea doar 14 ani. Trei ani mai târziu, a născut-o pe fiica sa, Leila, moment în care şi-a propus să facă orice sacrificiu pentru ca fiica sa să aibă o viaţă mai bună. |nsă la scurt timp după ce Lelia a împlinit 2 ani, Moses a fost ucis într-un accident, iar Sarah a rămas singură, cu un copil, la doar 20 de ani. Tânăra s-a mutat în St. Louis, unde a lucrat într-o spălătorie pentru 1,50 dolari pe zi, timp de 18 ani. Lucrând până la 14 ore pe zi, a reuşit să economisească destui bani pentru a-şi trimite fiica la Colegiul Knoxville.

    Pe la vârsta de 30 de ani a început să-i cadă părul, în mare parte din cauza unui cumul de stres şi ani de utilizare a produselor dăunătoare pentru păr. Şi nu era singura. De fapt, majoritatea femeilor de culoare din acea vreme aveau aceeaşi problemă, însă pe piaţă nu existau produse de îngrijire a părului pentru această afecţiune. A încercat tot ce era disponibil, iar pentru că nu a găsit nimic potrivit, a început să experimenteze propriile leacuri de îngrijire a părului. Succesul i-a ieşit în cale abia în 1905, când, după cum a declarat ea însăşi mai târziu unui reporter, a avut un vis în care i s-a spus ce să folosească pentru a crea produsul-minune.

    În câteva săptămâni părul i-a crescut mai repede decât îi căzuse vreodată, iar pentru că prietenele sale s-au arătat interesate de acest leac, şi-a dat seama că ar putea să vândă acest produs. A preparat acasă o cantitate mai mare din acest produs-minune, după care a început să vândă din uşă în uşă prietenilor şi vecinilor, oferind şi mostre gratuite. Această tehnică a funcţionat, iar femeile de culoare din St. Louis au început să cumpere produsele cu entuziasm. Tocmai în această perioadă, Sarah a aflat că fratele ei a murit, lăsând o văduvă şi patru fiice în Denver. Aşa că a decis să se mute acolo pentru a le ajuta, unde a continuat să-şi vândă produsele din uşă-n uşă, cu un succes extraordinar.

    La scurt timp după ce a ajuns în Denver, Sarah s-a căsătorit cu jurnalistul C.J. Walker şi a început să folosească drept nume oficial apelativul Madam C.J. Walker. Cu ajutorul soţului, a început să difuzeze anunţuri în ziare, dezvoltându-şi rapid o afacere înfloritoare, trimiţând clienţilor colete prin poştă. După ce a absolvit colegiul, Lelia s-a mutat la Denver pentru a-şi ajuta familia. |n scurt timp, familia Walker ajunsese să câştige circa 10 dolari pe săptămână, o sumă destul de bună pentru acea vreme. C.J. a decis că afacerea şi-a atins întregul potenţial, însă soţia lui nu a fost de acord.

    Ea s-a gândit că femeile de culoare din întreaga ţară ar fi interesate de produsele ei, iar pentru aceasta, ar trebui să ştie de existenţa lor. Lăsând-o pe Lelia să se ocupe de comenzile prin poştă, Madam C.J. Walker a decis să plece într-un turneu de vânzări în statele din sudul SUA, drept pentru care, în următoarele câteva luni, a ajuns la vânzări săptămânale de 35 de dolari, mai mult decât dublu faţă de cât câştiga un muncitor alb, de sex masculin, din America, şi de 20 de ori mai mult decât media câştigului unei femei de culoare din acele vremuri.

    Realizând faptul că nu putea să se mai ocupe singură de această afacere, Walker a recrutat şi a pregătit o echipă de vânzări din uşă la uşă pentru a face demonstraţii şi a lua comenzi pentru produsele sale, la fel cum Avon a făcut decenii mai târziu. Cu o echipă de femei instruite, Walker a străbătut ţara, iar compania sa a crescut foarte rapid. |n 1908 s-a extins spre est, în Pittsburgh, unde a pus bazele biroului său de afaceri. Doi ani mai târziu, a construit o fabrică de producţie în Indianapolis, unde a angajat, în cele din urmă, peste 3.000 de persoane.

    Până în 1917, Madam C.J. Walker Manufacturing a devenit cea mai de succes afacere americană a unor persoane de culoare, iar Madam C.J. Walker, prima femeie din SUA care şi-a făcut singură averea. Ea a murit în 1919 din cauza unor complicaţii legate de hipertensiune, dar a rămas de-a lungul timpului un model respectabil pentru americanii care visează să-şi depăşească statutul.