Tag: comunitati

  • Cum a reuşit o fostă jurnalistă să-i strângă pe bucureşteni în jurul unei singure idei. Povestea “Copacului cu haine”

    Cristina Hurdubaia a lucrat mai mulţi ani în presă, până când, povesteşte ea, a venit criza financiară şi şi-a pierdut apartamentul luat cu credit, pentru că nu mai putea să îl plătească. A renunţat, apoi, la presă, a luat o pauză, după care a avut loc tragedia din clubul Colectiv şi, de atunci, s-a schimbat totul.

    Aşa a luat naştere comunitatea “Împreună rezistăm”, a cărei denumire a fost preluată de la piesa cu acelaşi nume a trupei româneşti underground EMIL.

    “Ideea nu a fost a mea, eu doar m-am oferit a doua zi după tragedie să ajut cum pot, când am auzit că se vrea organizarea unui concert caritabil, pentru ajutorarea victimelor. (…) Însă, în timp ce mă ocupam de promovarea evenimentului caritabil, am ajuns, uşor-uşor, să coordonez partea de ajutorare a familiilor, în sensul că trebuiau găsite familiile, nu puteam vira banii strânşi în conturile Fundaţiei Estuar – bani care s-au strâns şi în afara concertului caritabil – aşa că rolul meu major a fost să găsesc soluţii”, povesteşte Cristina Hurdubaia.

    Cu timpul, însă, solidaritatea societăţii cu victimele şi familiile lor s-a diminuat. “Dacă, în primele două-trei luni, toată lumea se înghesuia să doneze victimelor Colectiv, după această perioadă a fost din ce în ce mai greu. Empatia s-a dus destul de repede.”

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Henry Kissinger: Victoria lui Donald Trump a fost o reacţie la atacuri asupra valorilor SUA. Rusia, China studiază opţiunile

    Într-o serie de interviuri acordate revistei The Atlantic, Henry Kissinger a evocat principalele provocări cu care se va confrunta Administraţia Donald Trump şi oferă recomandări pentru evitarea unui război cu China.

    “Fenomenul Trump este, în mare parte, o reacţie a americanilor din categoria de mijloc la atacurile asupra valorilor lansate de comunităţi intelectuale şi academice. Există şi alte cauze, dar aceasta este cea mai semnificativă”, apreciază Henry Kissinger, fost consilier prezidenţial pentru Siguranţa Naţională şi fost secretar de Stat în administraţiile preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford.

    Jeffrey Goldberg, The Atlantic: Aţi fost surprins de victoria lui Donald Trump?

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şcoala virtuală a angajaţilor din companii

    Nu este un secret că învăţarea pentru specialiştii din companii a ieşit din sala de clasă tradiţională sau din rigorile unui program fix. Dar ce se întâmplă după finalizarea cursurilor? Knolyx aduce instrumentele necesare pentru livrarea de cursuri (elearning), pentru consolidarea comunităţilor din organizaţii, după acestea, dar şi pentru organizarea de evenimente – într-un singur loc.

    ELEMENTUL DE NOUTATE:

    Knolyx este unica platformă integrată ce oferă instrumente pentru livrarea de cursuri, organizarea de evenimente şi consolidarea comunităţii organizaţiilor, potrivit reprezentanţilor Gentlab.

    EFECTELE INOVAŢIEI:

    Platforma aduce într-un singur loc componente diverse pentru organizarea şi susţinerea de cursuri online şi offline, organizarea de evenimente şi/sau webinare, administrarea business process managementului şi live coaching. Totodată, prin intermediul platformei se poate crea şi modera comunitatea fiecărei organizaţii (atât intern, în rândul angajaţilor, cât şi extern, în rândul partenerilor şi clienţilor.)

    La nivelul companiilor, Knolyx generează un management facil al sesiunilor de training (gestiunea centralizată a sesiunii de training, de la pregătire până la follow up; rapoarte detaliate pentru sesiuni de training, generate automat, ce pot fi trimise către managerii de departament, rapoarte de sinteză pentru cursuri, clienţi, traineri, cursanţi), precum şi economii de timp (prin, de pildă, refolosirea materialelor de curs şi identificarea rapidă a resurselor necesare, crearea rapidă a unei noi sesiuni de curs pornind de la cele existente, comunicare optimizată cu participanţii la training etc.)

    DESCRIEREA INOVAŢIEI:

    Knolyx este o platformă B2B de tip SaaS (Software as a Service) dezvoltată integral de compania Gentlab; oferă servicii de eLearning pentru orice industrie sau domeniu. Ideea produsului a pornit de la o nevoie reală privind livrarea cursurilor şi susţinerea lor într-un timp eficient, potrivit informaţiilor trimise de companie.  Dezvoltarea proiectului a durat un an, iar în proiect au fost implicaţi şapte dezvoltatori. Investiţia în Knolyx s-a ridicat la 120.000 de euro. Componenta de eLearning se defineşte prin funcţionalităţi precum: crearea, distribuţia, administrarea şi susţinerea cursurilor, crearea grupelor de cursanţi, elaborarea chestionarelor de evaluare a cursanţilor înainte de a începerea cursului; păstrarea cursanţilor implicaţi şi motivaţi prin inserarea elementelor de gamification; business process management (definirea fluxurilor de aprobare spre automatizarea proceselor interne, cum ar fi aprobarea noilor parteneri sau livrarea de cursuri) etc. La acestea se adaugă o componentă de organizare de evenimente (care include realizarea de transmisiuni live, organizarea de evenimente tip webinar etc.), precum şi de creare a comunităţilor de la nivelul organizaţiilor (moderarea şi crearea subiectelor de discuţie, crearea spaţiului în care profesionişii îşi pot exersa cunoştinţele dobândite etc.).

  • Autorităţile federale şi regionale din Belgia au convenit să semneze tratatul CETA săptămâna viitoare

    Autorităţile federale şi regionale din Belgia au ajuns la un acord privind tratatul comercial UE-Canada, care ar putea să fie semnat săptămâna următoare, a declarat premierul belgian Charles Michel, informează Mediafax.

    Premierul Charles Michel a declarat că liderii comunităţilor regionale şi lingvistice din Belgia au ajuns la un acord privind un text comun care ar trebui să elimine incertitudinile privind importurile agricole şi sistemul de soluţionare a disputelor.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • EPIDEMIA de rujeolă:Focarele au apărut în comunităţi de romi din Bistriţa, copiii nu au fost vaccinaţi/Arad: 17 persoane se află sub tratament

     Focarele de rujeolă identificate la graniţa dintre judeţele Bistriţa Năsăud şi Cluj au apărut în comunităţi de romi cu populaţie migratoare şi în care copiii nu au fost vaccinaţi, iar astfel s-a ajuns la îmbolnăvirea a peste 200 de copii din cele două judeţe.

    Directorul adjunct al DSP Bistriţa Năsăud, Doina Georgeta Petri, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că la nivelul judeţului au fost înregistrate 124 de cazuri de rujeolă.

    ”Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în comuna Petru Rareş, apoi în Ciceu-Mihăieşti, pe toată valea la graniţa cu judeţul Cluj şi în Parva, ca şi focare. În total am avut 124 de cazuri, până în luna mai. Rujeola au adus-o de undeva, este populaţie de etnie romă, cu mare potenţial migrator, de mişcare. De undeva au adus-o. A fost un caz internat la Cluj cu rujeolă, iar persoanele din satul Reteag, comuna Petru Rareş, s-au dus în vizită cu un copil de 7 luni şi a adus rujeola în comună. Apoi alte rude din Parva au fost în vizită în Reteag şi aşa am avut cele două focare pe care am reuşit să le stăpânim. Am încercat să stabilim ruta, s-au plimbat şi prin străinătate unde au fost cazuri de rujeolă, dar nu am reuşit să identificăm sursa iniţială”, a spus Petri.

    Mihaela Cătană, mediator sanitar în comuna Petru Rareş, a declarat, la rândul său, că în zonă este populaţie de etnie romă, iar cazurile de rujeolă au apărut din cauza migraţiei în Italia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FOCUS Criză de specialişti în fonduri europene: comunităţile mici, incapabile să ia bani UE

     O analiză realizată de MEDIAFAX reflectă faptul că între Centru şi provincie există o distanţă ca de la cer la pământ în materie de personal profesionalizat pentru accesarea banilor europeni pe care România îi are alocaţi în perioada următoare pentru proiecte din fonduri structurale şi nu numai.

    Dacă la nivelul ministerelor şi al celorlalte structuri centrale s-au pregătit deja planurile strategice pentru stabilirea direcţiilor de finanţare, ba chiar s-au deschis, în unele ministere, cum ar fi acela al Agriculturii, programe punctuale de finanţare, nu acelaşi lucru se întâmplă în localităţile mici, sărace, unde se simte acut lipsa investiţiilor în infrastructură. Vorbim aici despre cele 80% din comunele României, în care drumurile sunt presărate cu gropi sau n-au cunoscut niciodată asfaltul, şcolile şi grădiniţele, spitalele şi dispensarele au toaleta în fundul curţii, iar locurile de muncă lipsesc cu desăvârşire.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Baza de clienţi în România a Lycamobile, cel mai mare operator de reţele mobile virtuale (MVNO) din lume, a crescut la 100.000

    Pe piaţa locală, baza de clienţi a Lycamobile a crescut la 100.000, iar produsele Lycamobile sunt disponibile în 64.000 de puncte de vânzare.

    “România reprezintă o oportunitate strategică  extraordinară pentru dezvoltarea în zona Europei de Est. Ne aşteptăm la creşteri semnificative în România şi ne dorim să ajutăm comunităţile de români – atât acasă, cât şi peste hotare – prin intermediul serviciilor noastre de înaltă calitate, la preţuri accesibile.” a comentat Subaskaran Allirajah, Preşedintele Lycamobile

    Operatorul de reţele mobile virtuale (MVNO) Lycamobile are 15 milioane de clienţi în 20 de ţări şi sărbătoreşte un an de când s-a lansat în România.

  • Tânărul care a oprit refugiaţii. Cum a schimbat Ionuţ Sabău destinul unei întregi comunităţi din Satu Mare

    Un mesaj spus direct, răspicat şi fără ocolişuri a schimbat soarta unei întregi comunităţi. Un tânăr de 28 de ani din oraşul Ardud, judeţul Satu Mare, a arătat că atunci când există voinţă pot fi mutaţi şi munţii.

    Ionuţ Sabău a fost portavocea locuitorilor din cartierul Mădăras, oraşul Ardud, care s-au opus derulării în localitatea lor a unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, prin Ministerul Afcerilor Interne, prin care ar fi ajuns aici câteva zeci de refugiaţi.

    Ionuţ a fost printre primii care au aflat de acest proiect, ascuns până acum locuitorilor din Ardud. În doar două ore a mobilizat peste 100 de persoane care s-au strâns la căminul cultural din localitate pentru a anunţa că se opun venirii migranţilor. Apoi a strâns aproape 200 de semnături, listă pe care a prezentat-o a doua zi la o întâlnire cu prefectul de Satu Mare, Eugeniu Avram, spre a fi trimisă ministrului Petre Tobă.

    Citiţi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro