Nu ştiam ce înseamnă somon, fructe de mare, carpaccio sau burrata.
Nu ştiam pentru că nu aveam de unde să ştim, pentru că nu eram umblaţi în afară.
Comunismul nu i-a lăsat pe oameni să plece peste graniţă de teamă că ar fi intrat în contact cu lumea occidentală, care evoluase mai mult. Acum suntem liberi şi 3,5 milioane de români trăiesc şi lucrează în afară. Niciun război nu a dus la această migraţie externă.
De multe ori noi, cei care am rămas în ţară, vedem aceste plecări ca pe un lucru rău, pentru că România se depopulează, comune şi sate întregi rămân fără oameni, iar economia rămâne fără forţă de muncă, aproape cea mai bună.
În ţară companiile au rămas să se descurce fie cu tinerii care se plimbă dintr-un job în altul, să experimenteze, fie trag de oamenii care sunt aproape de pensie să mai rămână să mai lucreze pentru că nu au cu cine să îi înlocuiască.
După 20 de ani, după 10 sau după 5 ani, o parte din cei plecaţi în afară au ajuns pe poziţii executive în multinaţionale. De aici au început să cutreiere lumea ca expaţi, azi la Londra, peste un an la Geneva, apoi în Dubai.
Business MAGAZIN îşi propune ca pe parcursul următoarelor luni şi ani să-i scoată în faţă pe românii care au ajuns să lucreze în corporaţiile externe sau pe cei care şi-au făcut un business în afară. Cu ajutorul lor, dar şi cu ajutorul „căpşunarilor”, România se internaţionalizează în fiecare zi, o parte din experienţa lor, o parte din ceea ce au învăţat ei în afară, ajunge în România prin diverse forme.
Pe lângă faptul că avem nevoie de banii lor pentru a acoperi ceea ce noi consumăm din import, avem nevoie şi de knowledge-ul lor, pentru care nu plătim nimic.
Poate că o parte dintre ei se vor întoarce în România peste ani, şi atunci businessul românesc va mai pune o cărămidă.
După căderea comunismului, polonezii, ungurii, cehii şi-au deschis graniţele şi pieţele pentru a-şi lăsa cetăţenii să plece în afară, să vadă cum e, iar pe de altă parte să intre multinaţionalele care au venit cu experienţă, cu knowledge, cu acces la pieţele externe, cu finanţare, cu salarii mai mari.
În timp ce ungurii îşi trimiteau o generaţie de tineri în afară pentru a se şcoli, noi încă trăiam din sloganul „Nu ne vindem ţara” şi „Voi nu aţi fost aici să mâncaţi salam cu soia”.
După 2000, lucrurile au început să se schimbe, iar apropierea de NATO şi Uniunea Europeană ne-a adus în postura de a începe să învăţăm ce înseamnă internaţionalizarea Românei.
Primul deceniu după ’90 se vede acum în business. România nu are nicio companie în top 10 regional, prima fiind Dacia, pe locul 14. Companiile poloneze, cehe, ungare sunt peste tot în această zonă pentru că au avut de la cine să înveţe ce înseamnă ieşirea din propriile graniţe.
Noi nu avem nicio companie regională, nici de stat, nici privată, care să fie prezentă în toate ţările din Europa Centrală şi de Est, o piaţă de peste 100 de milioane de locuitori.
Nu suntem prezenţi şi pentru că nu am avut cu cine, nu am avut români care să fi lucrat în afară şi care să ştie ce înseamnă lumea multinaţionalelor.
Ca să discuţi cu bancherii de la Londra trebuie să ştii şi să fii din lumea lor. Nu poţi să le ceri lor să înveţe cum este lumea din Vaslui sau Teleorman. Milioanele de dolari se obţin atunci când pe masă sunt fructe de mare, somon sau carpaccio. Pentru că şi costă mai mult.
Micii sunt ieftini, sunt buni, dar arată că nu poţi să faci business mare acolo.
Pentru ca firmele româneşti să crească mai repede decât o fac acum, trebuie să aibă şi oameni mai buni. Pe piaţa locală găseşti oameni buni, dar fără ca aceştia să fie internaţionali nu poţi să vezi dincolo de propriul gard. Când lucrezi cu cifre mari, şi pieţele sunt mai mari.
România are nevoie mai întâi ca românii care lucrează în afară să înveţe, să ocupe poziţii şi funcţii în companiile globale, pentru ca apoi o parte din această experienţă să fie transferată în România. Avem nevoie de experienţe externe, avem nevoie de rigoare, avem nevoie să ştim care este limbajul businessului mare, avem nevoie de contacte externe, avem nevoie de acces la finanţarea externă, dacă vrem ca firmele româneşti să devină campioane, măcar regionale.
Degeaba avem resurse interne dacă nu ştim ce să facem cu ele, dacă nu sunt oameni care să mai fi lucrat în afară cu aceste resurse. Privirea noastră este internă, este limitată, iar orice strategie se opreşte la primul judeţ întâlnit în cale. Pentru că nu am avut ocazia să lucrăm cu cifre mari, noi nu gândim în ţări, nu gândim în regiuni, nu realizăm produse şi servicii pentru lumea globală.
Poate cu ajutorul acestor generaţii care au plecat să lucreze în afară, care acumulează în fiecare zi experienţă, la un moment dar businessul românesc le va folosi experienţa.
Ca să trecem de la piept de pui la grătar – o formă primitivă de mâncare, fără prea multă valoare adăugată – la fructe de mare şi somon, ne trebuie ceva timp, o deschidere externă mare şi o înţelegere a faptului că există şi lucruri bune în aceste plecări externe ale românilor.
Tag: comunism
-
Cum trecem mai repede de la piept de pui la grătar cu cartofi prăjiţi şi salată la somon şi fructe de mare cu sos de şampanie?
-
Liftul tranziţiei
“După începutul activităţii apar şi provocările într-o piaţă românească în care monopolul era deţinut de companiile de stat: tehnologie învechită la ascensoarele din piaţă în comparaţie cu produsele venite din vest, lipsa acută de dotări specifice activităţii, o atitudine neprietenoasă a instituţiilor şi întreprinderilor faţă de firmele private, lipsa cash-flow-ului – plăţile serviciilor facturate se derulau cu mare întarziere”, descrie directorul general al ELMAS, Marton Geza Roth, momentul 0 din istoria companiei pe care o conduce.
Aceasta îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei echipamentelor de ridicat şi manipulat şi asigură toate serviciile în ceea ce priveşte aceste produse, începând de la consulting şi alegerea soluţiei optime pentru utilizator şi până la proiectare, fabricare, transport, montaj şi punere în funcţiune, service, piese de schimb. Printre produsele realizate de companie în fabrica din Braşov se numără ascensoare electrice şi hidraulice, poduri rulante, platforme de materiale, dispozitive de manipulat, dar şi alte produse din domeniul instalaţiilor de ridicat.
Anul trecut, la 28 de ani pe plan local, ELMAS a ajuns la o cifră de afaceri de aproape 122 mil. lei (26,5 mil. euro) şi un număr de 370 de angajaţi, fiind unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală din zona de producţie de maşini, utilaje şi echipamente, alături de companii precum Schaeffler România sau Bosch Rexroth.
Pe fondul creşterii comenzilor interne şi externe, directorul general al companiei previzionează o creştere a cifrei de afaceri pentru anul acesta cu 10% faţă de anul anterior.
Marton Geza Roth a făcut parte dintre cei 12 electromecanici care deveneau asociaţi în cadrul întreprinderii mici private ELMAS (acronim care are la bază semnificaţia ElectroMecaniciAscensoare), într-o legislaţie confuză în ceea ce priveşte capitalismul în care se avânta România. El este de altfel şi principalul acţionar al companiei, restul titlurilor fiind deţinute de alte persoane fizice.
În ianuarie 1991, compania şi-a început activitatea prin servisarea primelor patru ascensoare de la blocurile de locuinţe din Braşov. După cum îşi aminteşte directorul general al companiei, trecerea de la angajat într-o întreprindere de stat la asociat într-o întreprindere privată a însemnat pentru cei 12 şi disponibilitatea lor de a trece de la un program de 8 ore pe zi la unul 24 din 24.
La începutul afacerii, asociaţii firmei, care reprezentau cinci confesiuni religioase şi trei naţionalităţi diferite, au adunat – nu fără dificultate – capitalul social obligatoriu de 100.000 lei: 40% bani vărsaţi în cont şi 60% bunuri în natură (scule de mână, scule electrice etc.). În următoarele luni de funcţionare a afacerii, salariile au fost asigurate din capitalul vărsat. Afacerea s-a dezvoltat, iar investiţiile ulterioare s-au finanţat prin reinvestirea continuă a profitului. După anul 2003, au început să dezvolte compania şi prin accesarea de credite bancare şi/sau fonduri europene. Acest principiu este păstrat şi astăzi în planurile de dezvoltare ale companiei.
Alegerea Braşovului a fost o decizie firească pentru asociaţii firmei, care locuiau cu familiile lor în Braşov şi cunoşteau piaţa locală de service de ascensoare, segment pe care compania cu capital 100% românesc şi-a început activitatea.
Inflaţia galopantă şi deprecierea monedei naţionale au fost alte provocări, ca şi majorările succesive ale salariilor angajaţilor din companiile de stat, comparativ cu salariile din mediul privat în stagnare – clienţii nu acceptau modificări de tarife, iar salariile depindeau de veniturile realizate.
„S-au încheiat în anul 1991 primele contracte de service de întreţinere ascensoare, apoi de reparaţii şi revizii, dar în scurt timp ne-am dat seama că veniturile realizate nu puteau finanţa dezvoltarea afacerii. Trebuia să ne diversificăm activitatea”, descrie directorul general al companiei un punct de cotitură în dezvoltarea acesteia.
Astfel, ELMAS a început activităţile de reparaţii şi modernizare ale podurilor rulante. În 1993, au încheiat un prim parteneriat în acest sens cu producătorul german Demag Cranes & Components; trei ani mai târziu au devenit dealeri ai Linde Material Handling pentru vânzarea şi servisarea stivuitoarelor şi au început să livreze şi să monteze primele ascensoare importate din Europa.
Borna primului milion de euro a fost atinsă în 1999, iar de atunci au urmat creşteri anuale succesive ale cifrei de afaceri până în 2008, când aceasta ajunsese deja la 28 de milioane de euro.
Criza financiară ce a urmat a fost însă nemiloasă şi pentru companiile din industrie, când veniturile ELMAS s-au redus dramatic, cu până la 50% din cifra de afaceri.
„A trebuit să adoptăm o nouă strategie de dezvoltare a companiei şi astfel ne-am mărit piaţa prin dezvoltarea exportului şi diversificarea gamei de produse, toate în domeniul instalaţiilor de ridicat şi manipulat. Cu toate greutăţile din piaţă, am continuat investiţiile în retehnologizarea producţiei, crearea de noi facilităţi de service şi vânzări, dezvoltarea de produse noi, laborator propriu de încercări etc., apelând la credite bancare pe termen mediu şi lung”, descrie Marton Geza Roth strategia companiei de a combate criza. Potrivit informaţiilor acordate anterior de reprezentanţii companiei, în cadrul exporturilor se regăsec livrările de poduri rulante, ascensoare şi structuri metalice.
Astfel, printre măsurile de eficientizare şi dezvoltare a companiei se numără realizarea reţelelor proprii de puncte de lucru în ţară (Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Ploieşti, Zalău, Târgu-Mureş, Suceava etc.), dar şi companii de distribuţie a produselor în ţările vecine (ELMAS Daru în Ungaria, ELMAS în Bulgaria şi ELMAS Logistică în Republica Moldova).„O bună parte a produselor noastre au trezit interes pentru export şi continuăm să ne îmbunătaţim portofoliul, să adoptăm tehnologiile noi, să găsim tot mai mulţi parteneri externi şi să creştem exportul. Vom reuşi dacă beneficiile dezvoltării sunt distribuite într-un sistem în care să câştige toată lumea, atât compania, cât şi personalul implicat”, descrie directorul general al companiei priorităţile lor în perioada următoare.
În prezent, compania are 370 de angajaţi, iar reprezentantul acesteia vizează atingerea numărului de 400 de angajaţi până la sfârşitul anului: „Căutăm ingineri de vânzări, ingineri tehnologi, electromecanici, sudori, lăcătuşi mecanici, operatori CNC, stivuitorişti şi vopsitori industriali şi îi sprijinim pe cei care se decid să-şi schimbe domiciliul şi să se alăture echipei noastre”.Lipsa de personal este resimţită şi de domeniul de activitate al ELMAS: „Ne-am adaptat din timp la această situaţie şi avem parteneriate cu universităţi cu profil tehnic, colegii tehnice; suntem unul dintre fondatorii Şcolii Profesionale Kronstadt. Desfăşurăm în cadrul companiei diferite stagii de practică pentru elevi şi studenţi care iau contact cu tehnologiile şi tehnica modernă din domeniul instalaţiilor de ridicat.”
De altfel, compania s-a confruntat de-a lungul timpului cu multe greutăţi care „ne-au călit şi format pentru o competiţie cu multe dificultăţi din piaţă”, spune Geza Roth.În ceea ce priveşte cele mai recente proiecte ale companiei, directorul general al ELMAS menţionează o investiţie de 1,5 milioane de euro în construcţia şi utilarea unei cantine moderne la fabrica de macarale industriale, ascensoare şi structuri metalice, în montarea unui stocator de gaze tehnice, precum şi continuarea retehnologizării facilităţilor de producţie.
Un alt proiect a fost început în urmă cu doi ani, în urma unei investiţii de 700.000 de euro. „Am pornit o activitate nouă, unică în Europa de Est, reamenajând şi investind într-o facilitate industrială în care refabricăm stivuitoare degradate, care până nu de mult erau considerate deşeuri şi aruncate. Inspirându-ne din noile directive privind economia circulară, refabricăm aceste echipamente. Spre bucuria noastră, proiectul este viabil, iar activitatea începe să devină profitabilă”, explică directorul general.
Pentru acest an, compania şi-a programat investiţii (parte din acestea deja definitivate), în montarea de panouri fotovoltaice pe propria hală de producţie, cu o suprafaţă de 5.200 de metri pătraţi (exclusiv pentru consumul propriu de energie), în retehnologizarea fabricii de macarale industriale şi structuri metalice, dar şi în realizarea unui sistem de monitorizare a parametrilor de consum electric.
„Un proiect ambiţios, care se află în faza de obţinere a autorizaţiei de construcţie, finanţat din credite bancare, este parcarea automatizată Hirscher, din centrul istoric al Braşovului. Într-un spaţiu din incinta unei clădiri se vor depozita, folosind şapte lifturi automate şi boxe de depozitare, 244 de autoturisme şi SUV-uri. Viteza de lucru estimată este de 7 autoturisme parcate într-un minut şi 40 de secunde. Va fi o lucrare de referinţă amplasată în oraşul nostru. Mare parte a componentelor se vor produce în fabrica noastră din Brasov”, descrie Marton Geza Roth următorul proiect al companiei, relevant pentru următorii ani de istorie capitalistă a acesteia.
-
Cum arăta insula Ada Kaleh, una dintre cele mai valoroase comori ale României, ce a fost scufundată de comunişti
Ada Kaleh înseamnă în limba turcă “Insula Fortăreaţă” şi a fost fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis despre aceasta şi o descria “lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini şi de viţă sălbatică”.Se pare că prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbeşte despre insula Saan cu 216 oameni. Din 1430, locul devine cunoscut drept Ada Kaleh şi a rămas în posesiune turcă aflată sub ocupaţie austro-ungară până în anul 1918 – 1920, când a devenit teritoriu românesc, chiar dacă era locuită în totalitate de turci.În ciuda expansiunii comunismului în România, Ada Kaleh rămăsese singurul loc unde timpul se oprise, unde oamenii trăiau după aceleaşi legi vechi de sute de ani şi se răsfăţau cu acelaşi tabieturi: un fel de cafea făcută în nisip cu o aromă deosebită, un parfum de trandafiri unic, bijuterii făcute manual la preţuri modice şi tutun de calitate 100% natural. -
TOMAC pune egal între PCR şi PSD. Partidul foloseşte aceleaşi sloganuri, la fel ca în regimul criminal comunist
“Cui îi este frică de Diaspora? Pentru comunişti, românii care plecau ilegal din ţară erau consideraţi principalul inamic al regimului. Peste ani, ne-am trezit în situaţia în care partidul care moşteneşte toate structurile PCR a reluat în mod asumat aceeaşi linie de propagandă ca partidul mamă de care s-a desprins după 1989.
Se numeşte PSD, dar nu e nicio diferenţă între sloganurile PCR şi ale PSD-ului de azi atunci când se referă la românii plecaţi peste hotare. Lumea românească de peste hotare este diferită. În primul rând, pentru că cei mai mulţi români iubesc sincer această ţară. Îi leagă tot ceea ce ne reprezintă – tradiţia, cultura, patrimoniul şi, în mod special, ataşamentul faţă de locul de unde au plecat”, a transmis liderul PMP, Eugen Tomac, într-o postare duminică pe Facebook.
Acesta a adăugat că social-democraţii sunt speriaţi de faptul că tot mai mulţi români plecaţi peste hotare sunt interesaţi de evoluţiile din România, motiv pentru care PSD foloseşte tactici specifice regimului comunist.
“Faptul că cetăţenii români plecaţi la muncă în Uniunea Europeană devin din ce în ce mai interesaţi de evoluţia României este un lucru extraordinar şi aceasta este spaima cea mai mare a PSD. Încep să se întoarcă “acasă” românii care nu pot fi manipulaţi. Dacă generaţia celor care au plecat în perioada comunistă a prins spaima de regim, iar prin mineriade au reuşit să-i ţină departe de implicarea în politică, pe românii plecaţi în ultimii ani nu-i mai poate opri nimeni.
Cu voturile lor, Preşedintele Băsescu a obţinut cel de-al doilea mandat; cu voturile lor, Preşedintele Iohannis a spulberat PSD-ul în 2014. Prin implicarea Diasporei, în sfârşit putem spera că există şansa de a trimite PSD-ul în opoziţie pentru o lungă perioadă de timp. Acesta este motivul pentru care puterea de azi, la fel ca şi regimul criminal comunist de ieri, a declarat război total Diasporei. Le este frică de milioanele de voturi care nu se văd azi în sondaje, dar pot umple urnele de vot de mâine”, a completat Tomac pe reţeaua de socializare.
-
Colecţia Ligia şi Pompiliu Macovei. Comorile adunate şi create de o pictoriţă şi un abil arhitect, devenit diplomat. „Nu a fost un comunist, a fost un om care a trăit momentul istoric”
Într-o zonă unde buldozerele lui Ceauşescu nu au mai reuşit să ajungă, pe strada 11 Iunie, la numerele 36-38, foarte aproape de Dealul Patriarhiei şi de un club frecventat de mulţi bucureşteni tineri, se încăpăţânează să reziste o casă cu un interior plin de culoare şi bun gust. Adăposteşte colecţia Ligia şi Pompiliu Macovei, ce cuprinde comori create sau strânse de o artistă plastică şi un arhitect ajuns diplomat.
Citiţi mai multe pe www.descopera.ro
-
Noi am avut o criză economică a bogăţiei, nu una a sărăciei, ca părinţii noştri
După zece ani, cineva constată: „Noi, în România, generaţia noastră, a celor care am început să muncim pe la mijlocul anilor 2000, am avut o criză a bogăţiei, nu una a sărăciei, aşa cum a fost criza de pe vremea părinţilor noştri imediat după căderea comunismului”.
Prăbuşirea sistemului comunist a însemnat căderea şi închiderea a aproape o treime din fabrici, scăderea numărului de salariaţi de la 8 milioane, la 6 milioane şi apoi la 5 milioane, scăderea dramatică a veniturilor prin amputarea lor reală prin explozia inflaţiei şi devalorizarea monedei naţionale. La toate acestea s-a adăugat o perioadă gri pentru România – între 1990 şi 2000 – în care nu se vedea niciun viitor, decât cel de a pleca din ţară.Familii întregi s-au trezit peste noapte şomere tocmai când aveau copiii mici sau în primii ani de şcoală. Noroc că aceste familii au devenit proprietari ai apartamentelor unde stăteau la un preţ extraordinar de mic, aceasta fiind de fapt cea mai mare avere a românilor.
Apariţia capitalismului românesc nu a adus şi noi locuri de muncă, ci doar a transferat active, contracte şi bani din buzunarul statului într-un buzunar privat. Afacerile private rezistau pentru că puteau să plătească salarii care creşteau în acelaşi ritm cu inflaţia sau creşterea dolarului.
Opţiunea de a lucra peste hotare era limitată doar la varianta rămânerii în Germania, Austria, Grecia, Statele Unite după vreun meci de fotbal, având în vedere că în primul deceniu după Revoluţie nu se deschiseseră graniţele şi nu puteam circula liber în Europa.
După anul 2000 lucrurile s-au schimbat, odată ce am fost traşi în NATO şi Uniunea Europeană şi au început să apară investitorii străini, care au atras apoi şi investiţii româneşti. Au apărut joburi noi, mai bine plătite, au apărut clădiri de birouri, multe dintre fabrici au fost înlocuite cu alte industrii, cu o valoare adăugată mai mare.
Timp de opt ani, între 2000 şi 2008, România a traversat o perioadă economică extraordinară: au apărut creditele, maşinile au devenit accesibile, au apărut creditele pentru locuinţe, creditele pentru vacanţă, salariile au crescut, inflaţia s-a redus, iar cursul valutar, coşmarul primului deceniu, chiar a scăzut. Dolarul a coborât de la 4 lei, la 2,8 lei.Criza începută în septembrie 2008 a fost total diferită de cea de după căderea comunismului: adică a fost o criză a bogăţiei. Cu excepţia perioadei 2009-2011, când numărul de locuri de muncă s-a redus cu 600.000 – de la 4,8 milioane la 4,2 milioane –, cu excepţia perioadei de creştere a cursului de la 3,6-3,8 lei la 4,2 lei pentru 1 euro, cu excepţia reducerilor salariilor întâi în sectorul privat apoi în sectorul de stat, lucrurile nu au fost dramatice, ca pe vremea părinţilor sau bunicilor.
Cei care s-au trezit şomeri au plecat imediat la muncă în străinătate fără probleme – iar Anglia stă mărturie –, reuşind să câştige mult mai mult decât în ţară. Chiar în perioada crizei, nu numai că fabricile nu s-au închis, ci dimpotrivă, au început să facă din nou angajări, având comenzi din afară.
Au început să apară lanţuri de supermarketuri care se extindeau exploziv deşi era criză, cum ar fi Lidl, Kaufland, Mega Image etc.
S-au creat noi locuri de muncă în retail, dar şi în industria automotive. Au apărut noi lanţuri – poate nu vă aduceţi aminte, dar H&M a venit în 2011 şi a avut aproape cele mai mari vânzări pe metrul pătrat din tot grupul la deschidere; s-au construit noi malluri – Promenada, Mega Mall, ParkLake etc.; au apărut noi clădiri de birouri, iar marile multinaţionale, în special din industria IT, reîncepeau să crească salariile pentru a atrage forţă de muncă. Salariile mici – cele situate în jurul nivelului minim pe economie – s-au dublat, iar salariul mediu a crescut de la 350 de euro (2008) şi 325 de euro (2009) la 530 de euro în 2017.Cursul leu euro s-a stabilizat în jurul a 4,3-4,4 lei pentru un euro imediat după creşterea din 2008-2009, inflaţia a început să scadă, atingând un nivel de 0, iar dobânzile la lei, spre stupoarea tuturor economiştilor, au scăzut de la 6-8% la 0,6-1%.
În plină criză a apărut programul Prima Casă, care a revigorat piaţa imobiliară. Pentru tineri acest program a fost extraordinar, o oportunitate cu care te întâlneşti o singură dată în viaţă: să ai posibilitatea să-ţi cumperi un apartament de 50.000-60.000 de euro pe care să-i plăteşti în 10-15 ani, spre deosebire de bunici şi părinţi, care îşi plăteau apartamentele în 30 de ani.Bineînţeles că au fost pierzători în criză, antreprenori români, patroni, oameni de afaceri care s-au trezit că au făcut datorii prea mari în perioada de boom, iar businessul, aflat într-o scădere a veniturilor, nu le mai poate plăti. Au pierdut cei care s-au trezit cu salariile tăiate în timp ce trebuia să-şi plătească ratele la bancă. Au pierdut cei care au avut credite în franci elveţieni pentru că s-a dublat cursul valutar al francului, au pierdut cei care au avut credite în euro şi care trebuia să plătească creşterea cursului, au pierdut cei care trăiau în oraşe mijlocii şi mici pentru că nu mai venea niciun investitor, cele mai multe investiţii îndreptându-se către oraşele mari.
Patronii care nu au putut să facă faţă scăderii businessurilor şi-au băgat firmele în insolvenţă, reuşind să scape, cel puţin parţial, de plata datoriilor.Dacă tragem linie şi adunăm, criza din 2008 a fost o criză cu salarii în creştere, cu păstrarea maşinii în cele mai multe din cazuri – nu cred că a dispărut aglomeraţia de pe străzi –, a fost o criză cu noi locuri de muncă, a fost o criză chiar şi cu ştergeri de datorii atât pentru companii cât şi pentru persoane fizice, a fost o criză în care au crescut economiile în bănci, a fost o criză în care mulţi şi-au luat apartamente, a fost o criză cu creşterea consumului, a fost o criză cu schimbarea mai des a hainelor, a fost o criză cu vacanţe în străinătate şi city-breakuri, a fost o criză cu smartphone-uri şi cu Converse.
Chiar nu a fost atât de rea această criză. -
Acasă la „Bucuria“, la Cricova şi Purcari. Cum te întorci în timp peste Prut
O conversaţie de vreo două minute s-a derulat în felul acesta într-o cafenea din Chişinău, cu replici în română de o parte şi în rusă de cealaltă parte.Situaţii ca aceasta au loc frecvent în Chişinău, iar pentru localnici nimic nu-i de mirare, deşi eu am rămas cu gura căscată să aud discuţia şi să realizez că fiecare înţelege şi ştie să vorbească limba celuilalt, însă, totodată, niciunul nu vrea să-şi sacrifice graiul pentru o conversaţie pe care noi am numi-o normală.Şi poate că nu e asta mare filosofie, dar realitatea pe care o reflectă este. O societate scindată în două, în care cetăţenii sunt fie pro-ruşi, fie proeuropeni şi în care ideologiile de acest tip ajung să separe chiar familii.Nu am trăit în comunism. Timpul a ţinut suficient de mult cu mine încât să mă lase să experimentez viaţa în democraţie, fără să ştiu ce sunt electricitatea după program, uleiul pe cartelă sau cravata de pionier. Am văzut însă filme şi mi s-au spus poveşti despre acea perioadă şi, chiar fără să vreau, în mintea mea s-a conturat un peisaj gri, înceţoşat, ca o imagine „cu purici“ pe ecranul unui televizor fără cablu. Practic, echivalentul imaginii mele despre comunism. -
Preşedintele Cehiei a învestit pentru a doua oară un Guvern condus de Andrej Babis
ANO, partidul antiimigraţie şi eurosceptic condus de Babis, a obţinut cele mai multe mandate în urma alegerilor parlamentare care au avut loc în octombrie, însă la începutul anului, Guvernul său a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură.
Pentru a depăşi blocajul, ANO a negociat un acord de coaliţie cu Partidul Social-Democrat (CSSD). Cele mai multe formaţiuni politice au refuzat să intre în alianţă cu Babis, care se confruntă cu acuzaţii de fraudă.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Testamentul lui Coposu, găsit după 23 de ani: Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare a intereselor proprii/ Seniorul ţărănist îi ierta pe torţionarii comunişti: Nu trebuie pedepsiţi, ci internaţi în ospicii
”Fundaţia Corneliu Coposu, împreună cu Asociaţia 21 decembrie 1989, a prezentat public conţinutul Testamentului lui Corneliu Coposu. Documentul a fost găsit după 23 de ani de la trecerea în eternitate a Seniorului de reprezentanţii Fundaţiei Corneliu Coposu, în arhiva acesteia. Testamentul este structurat în trei părţi: primul fragment conţine date testamentare private, cea de-a doua conţine schiţa calităţilor de care un om politic adevărat are nevoie, iar a treia parte este construită ca un cod etic politic. Testamentul politic al liderului PNŢCD, Corneliu Coposu, îndeamnă generaţia tânără să se implice în apărarea valorilor democraţiei şi să nu cedeze presiunilor de orice fel, pentru că doar în acest mod România va reuşi să depăşească traumele lăsate de perioada comunistă. Alte idei care transpar din testamentul politic al lui Corneliu Coposu sunt: credinţa în Dumnezeu, în familie şi faptul că restaurarea Monarhia ar fi singura măsură care să asigure salvarea României. Printre principiile enunţate enunţate de Seniorul PNŢCD se mai numără patriotismul dovedit prin fapte, nu prin vorbe şi puterea exemplului personal care să educe tinerii în spiritul valorilor universale”, se arată într-un comunicat de presă al Fundaţiei Corneliu Coposu.
Testamentul a fost scris în noapte de 24 spre 25 iulie 1994, de pe patul de spital. Corneliu Coposu urma ca în dimineaţa zilei de 25 iulie să fie supus unei intervenţii chirurgicale pe care, cu câte ceasuri înainte, o simţea ca fiind sfârşitul: “S-ar putea ca intervenţia chirurgicală să-mi fie fatală ”. În acest context, Corneliu Coposu nota în acea noapte că “în momentele de răscurce, care învederează scadenţele inevitabile şi rigoarea fără excepţii a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schiţa intenţii sau dorinţe care să supravieţuiască dispariţiei lor. Neavând nici o avere sunt scutit de obligaţia de a da destinaţie unor “bunuri (….) Recunoştiinţa mea fără margini pentru scumpii mei părinţi, care m-au învăţat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna şi făţărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care-l servesc”.
Astfel, una dintre dorinţele private ale Seniorului a fost să fie “înmormântat fără pompă, fără cuvântări în cimitirul din Bucureşti”, iar conducerea Partidului Naţional Ţărănesc să treacă “sub jurisdicţia lui Ion Diaconescu. Nădăjduiesc sincer ca toţi prietenii politici să-i dea concursul, să-l sprijinească şi să contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu şi al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-şi valorifice veleităţile”.