BusinessMagazin

Tag: comunism

  • The Observer: După 30 de ani va plăti cineva pentru ororile din orfelinatele din România

    “În cele trei decenii de la căderea sa, doar o mână de oameni s-au confruntat cu pedeapsa legală pentru rolurile lor în regimul represiv al lui Ceauşescu şi nu au existat cazuri penale pentru zeci de mii de copii maltrataţi de reţeaua inumană a regimului de instituţii de internare a minorilor. În curând, însă, asta s-ar putea schimba”, scrie publicaţia engleză The Observer.

    Procurorii investighează zeci de persoane cu responsabilitate directă sau indirectă pentru decesele din sistem, după o lungă anchetă a anchetatorilor de la Institutul de Investigare a Crimelor Comuniste, un organism de stat însărcinat să cerceteze abuzuri din perioada comunistă, mai notează The Observer.

    Florin Soare, un investigator al institutului care a petrecut câţiva ani adunând mărturii, estimează că între 1966 şi 1989 au existat între 15.000 şi 20.000 de decese inutile de copii în reţeaua sumbră a caselor de copii din România, marea majoritate având loc în cele rezervate pentru copii cu dizabilităţi.

    „Când am început cercetările, ştiam că există abuzuri, dar nu ne-am imaginat niciodată amploarea crimelor care au fost comise”, a spus el într-un interviu pentru publicaţia The Observer.

    Anchetatorii au transmis rezultatele muncii lor procurorilor români în 2017. Serviciul de urmărire penală a transmis pentru The Observer că se ocupă în continuare cu strângerea de probe „din cauza numărului mare de cazuri”.

    Acuzaţiile oficiale ar putea fi depuse anul viitor, notează publicaţia engleză.

  • Americanii încep să-şi critice propriul capitalism

    Dar acum, americanii au început să-şi critice propriul capitalism, pe care nu-l mai recunosc.

    Martin Wolf, cel mai cunoscut comentator de la Financial Times, ziarul de business al Europei, a făcut o recenzie unei cărţi scrise de un profesor american, Thomas Philippon – „The Great Reversal – How America Gave Up on Free Markets”.
    Martin Wolf l-a pus pe profesorul de economie din New York pe o listă a celor mai străluciţi economişti ai momentului, aici incluzându-i pe Olivier Blanchard, fostul economist-şef al FMI, Emmanuel Saez şi Gabriel Zucman, de la Universitatea din Barclay’s, şi recent premiata cu Nobel Esther Duflo de la Massachusetts Institute of Technology.
    Thomas Philippon scrie în carte că actualul capitalism american a ajuns un monopol, un oligopol care nu încurajează deloc competiţia, marile companii extrăgând rente extrem de profitabile din ceea ce fac omorându-şi concurenţa prin achiziţii şi consolidări.
    Competiţia, care reprezintă biblia capitalismului, este un cuvânt depăşit pentru liderii de business de astăzi, care fac orice pentru a nu avea competitori.
    Această concentrare la vârf a companiilor a devenit extrem de profitabilă, câştigurile actuale ale acestora, ca raport între profit şi PIB, dublându-se din 1990 încoace.
    Iar pretextul cu transferarea producţiei în China, pentru că acolo se produce mai ieftin, a creat monştri. Profesorul american a comparat capitalismul american cu capitalismul european, iar rezultatele au fost surprinzătoare: din 1999 până în 2017 creşterea reală a PIB-ului per capita a fost de 21% în SUA, de 25% în Uniunea Europeană şi de 19% în zona euro, în ciuda crizei financiare care a izbucnit în Europa.
    Profesorul american spune că ponderea salariilor în venituri este mai bună în Europa decât în Statele Unite, iar descoperirile tehnologice ale americanilor nu au dus la o îmbunătăţire extraordinară a productivităţii, aşa cum este percepţia generală, ci doar au dus la creşterea profiturilor.
    Maşinăria de lobby americană, care ar fi taxată ca trafic de influenţă dincolo de ocean, este văzută ca unul dintre cele mai mari pericole pentru capitalismul american.
    Este dată ca exemplu situaţia din Congresul american, unde un congresman îşi petrece 30 de ore pe săptămână strângând bani pentru campaniile electorale.
    Iar expresia este: „Dacă un lobbyist nu ne-a dat niciodată bani, nu vorbesc cu el. Dacă eşti un lobbyist care ne-ai dat bani, aş putea vorbi cu tine”.
    Instituţiile de reglementare europene sunt mult mai puternice decât cele americane pentru că acolo au pătruns mai puţin lobbyiştii.
    Iar capitalismul european este mult mai competitiv şi mai puţin monopolistic.
    Unul dintre cele mai mari eşecuri ale capitalismului american este văzut ca fiind sistemul de sănătate, extrem de scump şi ineficient, cu bariere de intrare extrem de mari.
    Acest capitalism american a devenit extrem de scump, iar nota de plată este achitată de cei mulţi, care nu au nicio altă alternativă.
    În acest context nu este de mirare că deşi sindicatele au rămas fără voce după globalizare, noile generaţii încep să aibă din ce în ce mai multe întrebări şi văd puţin altfel lucrurile.
    Conform unui sondaj citat de MarketWatch, mai mult de 30% din generaţia Millennials aprobă comunismul şi 70% dintre ei ar vota un socialist.
    22% din generaţia Millennials cred că proprietatea privată, unul din pilonii de bază ai capitalismului, ar trebui abolită, iar 45% din generaţia Z şi Millennials susţin că educaţia ar trebui să fie free.
    Acest capitalism american, care a devenit extrem de scump, monopolistic şi rentier, începe să fie criticat şi urât chiar de americani.
     

  • Festivalul Tânăr de la Sibiu. Cinci spectacole despre comunism vor marca trei decenii de la Revoluţie, între 1 şi 10 noiembrie

    Cinci spectacole româneşti care vorbesc despre comunism sunt incluse în programul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Tânăr de la Sibiu. Montările „Amalia respiră adânc”, „An Tan Tina”, „Cultul personalităţii”, „În umbra marelui plan” şi „Tipografic Majuscul” vor fi prezentate pentru a marca 30 de ani de la Revoluţie.

    Adrian Tibu, manager al Teatrului Gong şi al festivalului, declară: „Prin programul din acest an, am ţinut neapărat să nu uităm. Sunt 30 de ani de la Revoluţie şi vorbim prea puţin despre asta. Memoria este o formă de adevăr fără de care nu putem să construim o societate puternică, iar prin selecţia propusă la Sibiu deschidem un dialog responsabil şi asumat între generaţii. Poveştile ne aduc împreună şi ne salvează!”.

    „Amalia respiră adânc”, realizat de Asociaţia culturală Bis, este un spectacol ce recompune destinul României, din anii 1960 şi până în 2000, în toată absurditatea sa, prin povestea unei femei în ipostazele de adolescentă-pionier, mamă şi cetăţean în vârstă. One-woman-show cu Andrada Grosu, după un text al Alinei Nelega, este un mozaic al sensibilităţii şi al emoţiei fireşti. Spectacolul are o durată de 1 oră şi 10 minute şi este recomandat persoanelor cu vârste de peste 14 ani.

    „An Tan Tina”, performance independent, este o adaptare liberă după volumul „Fals tratat de manipulare” al Anei Blandiana. Recomandat persoanelor cu vârste de peste 16 ani, spectacolul o are în centru pe actriţa Nicoleta Lefter. Cu înregistrări din timpul Revoluţiei din decembrie 1989, e un spectacol de teatru-document în care artiştii mixează live imagini, poveşti şi sunete pentru a reproduce atmosfera de panică şi teroare care predomina în toată ţara în acea perioadă. Ana Drăghici s-a ocupat de partea vizuală, Alexandros Raptis, de sunet, iar Denisse Conn Tubacu a realizat montajul video. „An Tan Tina” are o durată de 55 de minute.

    „Cultul personalităţii”, scris şi regizat de Mihai Lukács, este un spectacol al companiei Giuvlipen. Oana Rusu, Andrei Şerban şi Raj-Alexandru Udrea alcătuiesc distribuţia, Iulia Toma a semnat scenografia, Nicky Stevens şi Rekabu, muzica, iar Claudiu Cobilanski, partea video. „Cultul personalităţii” este un experiment performativ de relaţionare cu istorii recente şi personalităţi decedate, pornind de la stenograme ale Biroului politic al Partidului Muncitoresc Român şi dosare de Securitate. Personajele sunt Nicolae Ceauşescu, Ana Pauker şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Spectacolul, care are o durată de 90 de minute, va fi prezentat pe 4 noiembrie, de la ora 18.00.

    „În umbra marelui plan”, producţie a companiei Reactor de creaţie şi experiment, este semnat de Catinca Drăgănescu. Distribuţia este formată din Raluca Mara, Oana Mardare, Paula Rotar şi Doru Taloş, scenografia a fost realizată de Anda Pop, iar Catrinel Bejenariu a asigurat asistenţa creativă. Spectacolul este o cronică de familie care urmăreşte mutaţiile sociale, politice şi morale din societate şi efectele acestora asupra individului şi vieţii lui intime. „În umbra marelui plan” este o ȋncercare subiectivă de a reconstitui istoria unui experiment social de proporţii ale cărui consecinţe ȋncă ne bântuie: omul nou şi mitul naţional al promised land-ului autohton. Recomandat tuturor grupelor de vârstă, spectacolul, cu durata de 1 ora şi 35 de minute, va fi prezentat pe 1 noiembrie, de la ora 20.00.

    „Tipografic Majuscul” este un spectacol al Teatrului Odeon semnat de Gianina Cărbunariu. Scenariul care stă la baza spectacolului este un colaj de documente şi interviuri. Producţia e un exerciţiu de imaginaţie, o ficţiune ce încearcă să chestioneze urmele unei realităţi din istoria recentă şi felul în care ele ne ajută să înţelegem lumea în care trăim astăzi. Distribuţia este alcătuită din Cătălina Mustaţă, Alexandru Potocean, Gabriel Răuţă, Mihai Smarandache şi Silvian Vâlcu. Scenografia este semnată de Andrei Dinu, coregrafia a fost realizată de Florin Fieroiu pe muzica lui Bobo Burlăcianu. Spectacolul cu durata de 1 ora şi 25 de minute este recomandat persoanelor cu vârste de peste 12 ani.

    Tema din acest an a Festivalului se regăseşte şi în vizualul posterului celei de-a V-a ediţii, realizat de Dan Şuşa. Un proiect ambiţios care îşi propune să promoveze spiritul tânăr cu tineri din comunitatea locală.

    Personajele sunt doi sibieni: Anabela Rusu, în vârstă de 3 ani, care învaţă în grupa germană la Grădiniţa nr.16. Cu cravată sau fără, cu pampoane sau fără ele, pentru ea şedinţa foto a fost o „joacăʺ cu personaje imaginare specifice vârstei: ursuleţi, dinozauri, vrăjitoare, prinţi şi prinţese. Abia aşteaptă spectacolele pentru copii din cadrul festivalului.

    David Roth are 18 ani şi este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazărʺ din Sibiu. „De mic am avut visul de a deveni un «star», de a ajunge cunoscut şi am încercat să îl ating în diferite domenii – actorie, regie, prin scris scenarii, prin muzică şi poate chiar prin felul meu de a fi. Am vrut să particip la Festivalul Tânăr în acest mod pentru că am iubit fiecare colaborare cu Teatrul Gong prin intermediul SibiuPlays şi pentru că e încă un pas făcut în direcţia visului meu. Nu m-am gândit vreodată că voi ajunge «model», dar a fost o experienţă foarte interesantă şi mulţumesc teatrului pentru oportunitateʺ.

    Festivalul Tânăr de la Sibiu, cu un program dedicat copiilor şi adolescenţilor, reunind întreaga familie, are ca menire construirea unui public nou pentru teatrele dramatice. Timp de zece zile, el va propune peste 40 de spectacole şi evenimente, se arată în comunicat.

    Festivalul Tânăr de la Sibiu este finanţat de Primăria Municipiului Sibiu şi susţinut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral. Partener al evenimentului este Conceptual Lab by Theo Nissim.

  • 70 de ani de la instalarea Partidului Comunist în China

    În cadrul festivităţii, la care au participat oficiali ai statului şi ai forţelor armate chineze, elementul central a fost parada prin intermediul căreia autorităţile chineze au expus, în premieră pentru unele tehnologii, potenţialul militar şi rezultatele dezvoltării economice a Chinei. Regimul politic din China este unul socialist, în vreme ce regimul economic tinde spre capitalism, unul marcat însă de intervenţii repetate ale statului în mediul privat şi influenţat de numărul mare de companii deţinute, parţial sau integral, de guvern.

  • O comoară nepreţuită zace încă neatinsă pe teritoriul unei foste fantome a comunismului

    „Ar fi o minune dacă ar putea ajunge la rezervele de litiu. Aceasta este cea mai slab dezvoltată regiune a Serbiei şi ne aflăm într-un punct mort”, a declarat un locuitor din regiunea pe care o cercetează de geologii, scrie Bloomberg.

    Vânătoarea globală de litiu se intensifică pe măsură ce tot mai multe companii caută să reducă utilizarea de combustibili fosili pentru alimentarea tehnologiilor utilizate. Potrivit Bloomberg NEF, organizaţie de cercetare deţinută de publicaţia americană Bloomberg, cererea pentru litiu, care va alimenta producţia de baterii la scară largă va creşte de opt ori în următorii 11 ani.

    Reprezentaţii Serbiei susţin că depozitele de litiu pe care ţara le posedă sunt cele mai mari din întreaga Europă, iar cererea pentru aceşti acumulatori, care aduc la viaţa tot ce înseamnă tehnologie, de la iPhone la Tesla, i-ar putea atrage pe cei de la Rio Tinto (cel mai mare grup minier din lume – n.r.) în această ţară.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Secretul întunecat din spatele primului mall din România. Este puţin ştiut ce s-a întâmplat acolo acum mai bine de 30 de ani

     În Bucureşti, 11 clădiri urmau să aibă această destinaţie, iar dintre acestea, în 1989, doar două erau finalizate.

    În anul 1985, Nicolae Ceauşescu a dispus construirea mai multor „Complexuri Comerciale Agroindustriale” unde ar fi trebuit să se vândă mâncare pentru toată populaţia Bucureştiului. Acest proiect a eşuat total, iar după 1989 „circurile foamei” fie au fost demolate, fie transformate total de capitalişti.

    Cele 11 clădiri în care trebuia să funcţioneze un „Complex Comercial Agroindustrial” au fost construite în cartierele Pantelimon, Rahova, Titan, Băneasa, Eroii Revoluţiei, Cotroceni, Vitan, Floreasca, Timpuri Noi, Lujerului şi în zona Unirii, din centrul Bucureştiului.

    Nicolae Ceauşescu îşi dorea să poată concentra în interiorul lor întreaga producţie de mâncare necesară hrănirii locuitorilor Capitalei. Conform istoricilor, liderul Partidului Comunist din România visa să facă, astfel un pas spre viitor, iar oamenii să nu mai piardă timpul prin pieţe sau pe la alimentare căutând diverse alimente, ci să le găsească pe toate în acelaşi loc.

    „A fost o idee utopică a lui Ceauşescu de a satisface nevoile alimentare ale populaţiei, într-o perioadă în care alimentele se găseau foarte greu, cu cozi lungi şi se aştepta foarte mult. Pentru a linişti muncitorii, mai ales, a gândit aceste clădiri mari, cu arhitectură distinctivă, unde să poată aproviziona ei în condiţiile economiei socialiste. Iar clădirile acestea aveau şi menirea de a proclama măreţia regimului comunist. Dar a fost un eşec total”, a declarat istoricul Constantin Bălăceanu Stolnici, în urmă cu doi ani, în cadrul campaniei MEDIAFAX Secolul Roşu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Un brand românesc iubit de mulţi înainte de ’89 readus la viaţă, după o pauză de peste trei decenii

    Primul a fost Pegas, în 2011, au urmat apoi ceasurile Optimef şi schiurile Reghin. A fost de asemenea discutat un proiect pentru reluarea producţiei motocicletelor Mobra.

    Recent, un nou brand românesc popular înainte de ’89 a fost readus la viaţă: este vorba de televizorul Diamant. Acesta revine pe piaţă cu un design actual, cu rezoluţii HD şi Full HD. Marca a fost resuscitată de compania Network One Distribution (NOD), controlată de antreprenorul Iulian Stanciu, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri locali. Numele său este legat de altfel şi de brandul Pegas în contextul în care a intrat acum câţiva ani în acţionariatul companiei care a repus brandul pe piaţă în 2011.

    În cazul televizorului Diamant, readucerea la viaţă a mărcii vine chiar la iniţiativa antreprenorului.

    „La trei decenii de când nu se mai comercializează, televizorul Diamant revine pe piaţă sub umbrela Horizon, brandul Network One Distribution (NOD)”, a anunţat compania.

    Fabricat de întreprinderea Electronica din Bucureşti, începând cu 1961, televizorul Diamant era nelipsit din casele românilor în perioada comunistă. „Televizorul generaţiei cu cheia la gât era alb-negru, cu tub catodic, mare cât o ladă de zestre şi costa cam cât trei salarii medii, cu posibilitatea de a fi plătit în rate. A fost pentru mulţi dintre români primul televizor la care s-au uitat vreodată.” Noul televizor Diamant – asamblat în UE, Turcia şi China – vine cu diagonale între 22” şi 43” şi cu rezoluţii HD, respectiv Full HD.

    Tot pe o replică adaptată zilelor noastre au pariat şi ceilalţi antreprenori care au adus la viaţă mărci româneşti cu istorie. Pegas a început cu un cadru de bicicletă construit într-o fabrică de armament, la Zărneşti (Braşov). Designul era inspirat de muscle bike-urile americane şi britanice, care la rândul lor imitau stilul unei motociclete chopper. Silueta Pegasului, cu şa lungă şi coarne, avea să devină pentru mii de copii din România comunistă definiţia cuvântului „bicicletă“. „Practic, bicicleta Pegas a fost un obiect cult, poate chiar cel care defineşte cuvântul «copilărie» pentru toţi cei care au învăţat să meargă pe bicicletă în anii ’70 şi ’80. După ’89 Pegas a dispărut de pe piaţă“, spunea anterior Andrei Botescu, unul dintre antreprenorii care au readus la viaţă brandul. După 20 de ani de pauză, în 2011, un proiect independent a relansat marca Pegas şi vechea bicicletă într-o nouă formă, „pentru a se bucura din nou de ea copiii de toate vârstele“.

    Tot din pasiune pentru branduri româneşti, dar şi pentru schi, doi tineri din Cluj au reînviat şi brandul Reghin – de schiuri şi alte echipamente sportive. „Suntem doi tineri din Cluj, consumatori înrăiţi de schi, cu ocupaţii de zi cu zi care se învârt în zona designului de produs şi a vânzărilor. Dacă mai adăugăm la mix două lucruri: faptul că am început pe schiuri Pitic şi am trecut la Combi-R, galben şi mai apoi albastru, şi suntem amândoi adepţii unei abordări de tip do it yourself, lucrurile se leagă“, spunea anterior Sebastian Big, unul dintre antreprenori, despre cum a renăscut brandul Reghin. Practic, adaugă el, au vrut să îşi facă propriile schiuri şi totodată să aducă un tribut lucrurilor cu care au crescut. Decizia de a readuce la viaţă brandul Reghin şi de a porni o afacere în industria de schi au luat-o acum trei-patru ani.

    Tot cam atunci au reapărut pe piaţă şi ceasurile Optimef, un brand românesc lansat iniţial acum circa patru decenii şi readus la viaţă recent de Andrei Morariu (actor) şi Bogdan Costea (arhitect). „Pasionaţi de orologerie şi design de obiect, am hotărât să relansăm Optimef din dorinţa de a aminti că în România s-au produs lucruri cool înainte să ştim ce înseamnă cool.“ Noile ceasuri au mecanism japonez şi sunt asamblate în Hong Kong, conform celor mai recente date ale ZF. Tot în Hong Kong sunt produse şi ramele ochelarilor pe care cei doi antreprenori i-au realizat sub acelaşi brand. Ansamblarea lor se face în România, iar lentilele sunt produse la Timisoara de Interoptik.

    Deşi majoritatea acestor branduri româneşti sunt realizate peste graniţă, pe lista planurilor de viitor ale tinerilor antreprenori se numără producţia „made in Romania”.

    Maşina de teren ARO şi săpunul Cheia sunt alte două branduri româneşti cu istorie, iar o serie de antreprenori locali au declarat că au intenţia să le reproducă. Momentan, însă, planurile sunt doar pe hârtie.Rezistenţa unui brand local timp de zeci sau chiar sute de ani este o adevărată performanţă, într-o piaţă în care alte nume au dispărut. S-a întâmplat cu pantofii de la Pionierul, ţigările Carpaţi şi Snagov, sucurile Ci-Co, pasta de dinţi Cristal, maşinile de spălat Albalux, frigiderele Fram şi maşinile Aro, pentru a da doar câteva exemple.

    Specialiştii în branding explică aceste dispariţii printr-o strategie de brand şi de produs inadecvată, care poate duce o marcă spre faliment, când ar fi putut de fapt să concureze cu nume internaţionale. Cert este că societatea consumeristă are de ales din tot mai multe nume şi produse, româneşti şi internaţionale.

  • Cum este posibil ca într-o ţară comunistă să apară UN MILIARDAR la fiecare două zile

    Este oficial acum că Jack Ma, preşedintele gigantului chinez de comerţ electronic Alibaba Group Holdings Ltd., este membru al Partidului Comunist. El este, de asemenea, cel mai bogat dintr-un top al miliardarilor din China, care controlează în total averi de 6.5 trilioane de dolari. Cum este însă posibil ca într-o ţară comunistă să apară un miliardar la fiecare două zile?

    Indicele Bloomberg al miliardarilor urmăreşte averea celor 500 cei mai bogaţi indivizi la nivel global, dintre care 38 sunt chinezi. Compania Wealth-X a constatat că din cei 2.754 miliardari ai lumii, 680 (25%) erau din SUA iar 338 (12%) erau din China, iar UBS Group AG estimează că un nou miliardar apare la fiecare două zile în China.

    Povestea despre modul în care Partidul Comunist Chinez, mult timp un adversar înverşunat al ideologiei capitaliste, s-a transformat într-o “fabrică de miliardari” începe cu patru decenii în urmă, când patriarhul partidului, Deng Xiaoping, a introdus o serie de reforme care aveau să transforme drastic ţara în a doua economie la nivel mondial.

    A fost imperios necesar ca Partidul Comunist Chinez să le permit oamenilor să se îmbogăţească. Deng Xiaoping, care a spus că socialismul nu înseamnă sărăcie, a spus pe atunci că este bine ca unii să se îmbogăţească pentru a îmbunătăţi mijloacele de existenţă ale celorlalţi, ale maselor. De când au fost introduce reformele lui Deng în China, peste 700 de milioane de oameni au scăpat de sărăcie.

    Constituţia partidului spune că „cel mai înalt ideal este realizarea comunismului”. Cum ar arăta însă comunismul? China vede comunismul ca pe o utopie a zilelor noastre. Toată lumea ar deţine în mod colectiv mijloacele de producţie, toţi cetăţenii ar lucra pentru binele comun, toată lumea ar fi egală şi bogăţia ar fi distribuită în funcţie de nevoile fiecăruia. Fie că planul este realist sau nu, partidul a gândit etapele de dezvoltare necesare pentru a ajunge acolo.

    Înainte de comunism însă, China trebuie să realizeze mai întâi socialismul, plan pe care care Xi Jinping şi-a propus să îl îndeplinească până în 2035. În ceea ce priveşte socialismul, Xi Jinping a declarat într-un discurs care a avut loc anul trecut că modernizarea socialistă ar transforma China într-un lider mondial în inovare iar cultura chineză ar avea o voce mai puternică în lume. Oamenii ar beneficia de un trai confortabil, toată lumea ar avea acces la servicii publice de bază şi diferenţele de venit – în special între zonele urbane şi cele rurale – ar fi reduse semnificativ. Mediul ar fi, de asemenea, îmbunătăţit fundamental.

    Partidul susţine afacerile private şi spiritul antreprenorial ca motor al creşterii economice şi creării de locuri de muncă. Potrivit lui Xi Jinping, China trebuie să reducă această inegalitate. O modalitate despre care se vorbeşte în politică este impozitarea, iar măsura propusă presupune reducerea impozitele pe venit pentru cei cu salarii mai mici.

    Cu toate că îmbogăţirea unora a fost susţinută de lumea politică, totuşi, guvernul lui Xi Jinping a intensificat controlul asupra modului în care cei bogaţi şi-au câştigat banii; chiar şi magnaţii foarte apreciaţi au avut de suferit. Cazurile celebre includ investigaţii asupra lui Wu Xiaohui, fondatorul companiei Anbang Insurance Group Co. şau a finanţatorului Xiao Jianhua, care a fost obligat să renunţe la multe dintre activele deţinute în cadrul companiei Tomorrow Holding Co.  Au fost şi cazuri în care conducătorii unor companii de miliarde au fugit în străinătate.

    Mulţi dintre cei mai bogaţi bărbaţi şi femei din China sunt membri ai parlamentului ţării sau ai corpului său consultativ. Acest lucru le oferă posibilitatea de a influenţa direcţia politicii prin depunerea de propuneri de legislaţie sau prin lobby la adresa funcţionarilor guvernamentali. Unii dintre cei care au beneficiat de politicile lui Xi Jinping, cum ar fi Ma Huateng de la Tencent Holdings Ltd., au fost delegaţi la Congresul Naţional al Poporului din China în acest an.

     

  • Cum s-a transformat un film iugoslav într-o punte între China şi Balcani

    Un nou muzeu dedicat filmului tocmai s-a deschis la Sarajevo, seducătoarea şi chinuita capitală a Bosniei şi Herţegovinei. Oficialii planifică un traseu turistic, completat cu geotagging, care vizitează locurile în care au fost trase pe peliculă diferite scene din film, scrie revista Quartz.

    Pentru a înţelege cum se justifică un astfel de efort, este bine de ştiut cât de important este filmul în China. Sute de milioane de chinezi au văzut „Valter apără Sarajevo”, care a devenit astfel unul dintre cele mai vizionate filme de război ale tuturor timpurilor. Bosnia şi Herţegovina urmăreşte să valorifice această poveste – şi relaţia ţării în general bună cu China – pentru a atrage turiştii chinezi, al căror număr este deja în creştere. Există chiar şi negocieri în curs pentru un remake al producţiei iugoslave cu mai multe studiouri de film chinezeşti, a declarat Jasmin Durakovic, şeful Centrului de Film din Sarajevo, unde se află muzeul.

    Deşi „Valter apără Sarajevo” a fost produs acum o jumătate de secol şi prezintă o ţară care nu mai există, filmul este simbolul unei istorii între China şi Balcani şi se pare că va schimba relaţiile chino-balcanice în anii următori.

    Muzeul „Valter apără Sarajevo”, care s-a deschis zilele trecute, are camere unde sunt ilustrate diferite scene, statui de ceară cu personajele din film şi conţinut multimedia dedicat. Durakovic spune că se aşteaptă ca acesta să fie o atracţie majoră pentru turiştii chinezi care deja inundă Balcanii. „Imediat după prima săptămână de lucru a muzeului am văzut că turiştii din China vin să ne viziteze“, povesteşte el.

    Există, de asemenea, cereri pentru excursii tematice inspirate din film, printre oferte figurând un tur de 12 zile prin fosta Iugoslavie oferit de un operator din California care include o zi în Sarajevo pentru vizitarea locaţiilor în care a fost filmat „Valter“. Balcanii şi Sarajevo au de oferit mult mai multe, însă turiştii chinezi vin cu un singur lucru în minte. „Valter apără Sarajevo” a fost printre puţinele filme străine prezentate în China în timpul Revoluţiei Culturale, iar pentru mulţi spectatori a fost o fereastră spre lumea exterioară necunoscută. Povestea sa, a unei rezistenţe comuniste cutezătoare împotriva tiraniei fascismului, a făcut ca filmul să fie un succes instantaneu în China, catapultându-l pe actorul Velimir „Bata“ Zivojinovic, care a interpretat rolul lui Valter, direct printre starurile de cinema.

    „Valter“ a devenit cel mai de succes film străin din China în anii 1970 şi cel mai vizionat film iugoslav din toate timpurile. Unul dintre primele locuri din China anilor ’70 în care a rulat „Valter“ a fost Piaţa Culturii din Shanghai, în cinematograful premierelor din oraşul cât o ţară unde erau prezentate filme înainte ca acestea fie văzute în altă parte. Mai târziu, la cinematografele din toată ţara, oamenii se înghesuiau la cozi lungi pentru a-l vedea pe „Valter“. Se întâmpla des ca mulţi dintre cei care aşteptau la rând să rămână fără bilete. Chiar anul trecut, o adaptare pentru teatru a lui „Valter“, interpretată în mandarină, a fost pusă în scenă la Centrul de Arte Dramatice din Shanghai. Filmul s-a dovedit a fi atât de popular încât o marcă de bere chinezească a fost numită Valter, iar cutiile au fost inscripţionate cu chipul în relief al lui Zivojinovic.

    Replicile renumite din film – inclusiv „Vedeţi acest oraş? Acesta este Valter!“ (a actorului din rolul ofiţerului nazist obsedat de prinderea lui Valter, arătând spre Sarajevo) – au prins rădăcini în memoria colectivă a unei întregi generaţii de chinezi. Şi alte filme iugoslave s-au descurcat bine în China în acele vremuri, dar niciunul nu a atins succesului lui „Valter“. Chinezii îndrăgeau aceste producţii pentru că au oferit un răgaz binevenit de la clişeele şi operele simpliste după modelul revoluţionar din perioada revoluţiei culturale, arăta un critic chinez în 2016 (în limba chineză). În opere, a remarcat criticul, băieţii buni arătau toţi la fel (frumoşi, încrezători, împachetaţi în uniforma unui muncitor), în timp ce în filmele iugoslave „băieţii buni nu arată a băieţi buni şi băieţii răi au o imagine pozitivă. Aceste tipuri de exprimări artistice nonstereotipice au fost revigorante pentru poporul chinez“.

    În prezent, spune Durakovic, „Bosnia şi în special Sarajevo împărtăşesc cu China sentimente şi valori foarte asemănătoare legate de evenimentele din trecutul lor, mai ales cele referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, dar venite din vremea socialismului iugoslav şi a fostului preşedinte al Iugoslaviei Josip Broz Tito. Din cauza tuturor acestora, filmul, iar acum muzeul leagă oamenii şi cultura din Bosnia şi China“.

    Anul trecut, Bosnia şi Herţegovina a renunţat la obligativitatea vizelor pentru turiştii chinezi, cu Mladen Ivanic, fost membru al preşedinţiei ţării, prezicând cum „cultul lui «Valter»“ va duce la o creştere accentuată a numărului acestora, deja în creştere.

    Filmul joacă, de asemenea, un rol important în relaţiile dintre China şi Serbia, care făcea parte din fosta Iugoslavie, dar este acum o ţară independentă la est de Bosnia şi Herţegovina. Afluxul de vizitatori chinezi acolo creşte – s-a dublat în 2018 faţă de anul precedent – în condiţiile în care China investeşte puternic în una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Comerţul dintre cele două naţiuni s-a triplat între 2005 şi 2016, iar anul trecut Beijingul şi Belgradul au semnat acorduri economice de 3 miliarde de dolari.

    Pentru Serbia, aceste acorduri reprezintă investiţii de infrastructură de care are nevoie cu disperare pentru stimularea economiei. Pentru China, ele reprezintă un cap de pod solid în sud-estul Europei şi o oportunitate de a-şi creşte influenţa şi controlul în Serbia şi în alte ţări din Balcani care vor deveni într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, mai degrabă îndepărtat, membri ai Uniunii Europene. Între timp, extinderea influenţei Chinei în Europa de Est a îngrijorat Occidentul.

    Atunci când preşedintele chinez, Xi Jinping, a vizitat Serbia în 2016 – este primul dintre şefii de stat chinezi care a făcut acest lucru în ultimele trei decenii – cele două ţări au semnat o serie de acorduri economice, consolidând astfel prezenţa Chinei în Balcani în timp ce Beijingul încerca să folosească regiunea ca rampă de lansare spre restul pieţei europene. Unii experţi cred că extinderea influenţei Chinei în regiune îi va dezavantaja pe investitorii occidentali şi va răspândi practici de dezvoltare corupte printre democraţiile vulnerabile.

    În general, investiţiile chinezeşti au obiective foarte vizibile. O companie chinezească face parte dintr-un proiect de modernizare a căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. De asemenea, Huawei Technologies, gigant de tehnologie prigonit de americani, modernizează compania naţională de telecomunicaţii a Serbiei. Tot acolo, combinatul siderurgic Zelezara, cel mai mare angajator din regiune, a fost salvat de compania chinezească Hesteel Co. Investiţiile chineze ajută ca o parte semnificativă a comunităţii de afaceri locale să aibă continuitate. Sino-RS Investment Group a anunţat anul trecut că va investi un miliard de euro în Serbia în cadrul Iniţiativei Belt and Road. Fondurile vor fi folosite pentru finanţarea unor proiecte în domeniul transportului, infrastructurii apei, energiei, telecomunicaţiilor, agriculturii şi construcţiilor.

    „Se dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de China. A ajuns la un nivel foarte ridicat probabil deoarece investiţiile Chinei sunt prezentate sau comunicate ca gesturi de bunăvoinţă. Doar entuziasmul faţă de Rusia este mai mare“ , spune Srdjan Bogosavljevic, analist la IPSOS Strategic Marketing.

    În UE, contractele de infrastructură trebuie supuse unor licitaţii competitive, în timp ce băncile de dezvoltare ale Chinei,  China Development Bank şi Export-Import Bank of China, creditează contractorii chinezi care primesc contracte.

    Investiţiile companiilor chinezeşti au ajutat adesea la creşterea sprijinului public pentru politicieni proruşi în estul Europei, unde banii Chinei nu poartă stigmatul pe care l-ar avea banii Moscovei.

    Întrucât legăturile dintre China şi Serbia devin mai strânse, se pare că „Valter apără Sarajevo“ va servi ca un instrument convenabil şi testat de timp al diplomaţiei culturale pentru ambele ţări. De fapt, „Valter“ a jucat deja acest rol. În timpul vizitei sale, Xi şi-a luat timp să înşire nostalgii despre film. În timpul unui banchet generos organizat de guvern, când preşedintele sârb de atunci, Tomislav Nikolic, l-a întâmpinat pe omologul său chinez, a început să fie difuzată melodia tematică a filmului.

    Xi s-a ridicat la nivelul momentului, spunând: „Îmi amintesc filme precum «Valter apară Sarajevo». A fost odată foarte populare în China. Acestea au evocat sentimentul de patriotism al oamenilor de atunci şi au însoţit perioada tinereţii generaţiei noastre“.

    În timp ce banchetul se apropia de sfârşit, Xi şi Nikolic s-au îndreptat spre masa Julijanei Lula Zivojinovic, văduva actorului Zivojinovic, care l-a interpretat pe Valter. Ea i-a spus lui Xi: „Soţul meu a iubit dintotdeauna China, i-a iubit întotdeauna pe chinezi“.

    Valter, organizatorul rezistenţei sârbe antinaziste în al Doilea Război Mondial, era numele de cod al lui Vladimir Peric, un personaj real ucis în luptele pentru eliberarea oraşului Sarajevo în aprilie 1945.

    În scena de final a filmului, germanii nu au reuşit să distrugă rezistenţa din Sarajevo sau să-i identifice şi să-i captureze liderul – pe eluzivul Valter. Este primăvara anului 1945, iar comandantul nazist se pregăteşte de plecare. Îl întâlneşte pe succesorul său în ceea ce este acum parcul Princeva şi-l anunţă că a rezolvat în cele din urmă misterul identităţii lui Valter: „În tot războiul m-am ocupat cu vânarea lui Valter, dar numai acum, când plec, ştiu în sfârşit cine este el.“ Celălalt cere nerăbdător să-i spună, dar ofiţerul zice că poate face mai mult de atât: „Ţi-l voi arăta!“, spune el. Apoi ofiţerul arată spre oraşul care se întinde în faţa lor şi explică: „Vedeţi acest oraş? Das ist Valter! (Acesta este Valter)“. 

  • Cum s-a transformat un film iugoslav într-o punte între China şi Balcani

    Un nou muzeu dedicat filmului tocmai s-a deschis la Sarajevo, seducătoarea şi chinuita capitală a Bosniei şi Herţegovinei. Oficialii planifică un traseu turistic, completat cu geotagging, care vizitează locurile în care au fost trase pe peliculă diferite scene din film, scrie revista Quartz.

    Pentru a înţelege cum se justifică un astfel de efort, este bine de ştiut cât de important este filmul în China. Sute de milioane de chinezi au văzut „Valter apără Sarajevo”, care a devenit astfel unul dintre cele mai vizionate filme de război ale tuturor timpurilor. Bosnia şi Herţegovina urmăreşte să valorifice această poveste – şi relaţia ţării în general bună cu China – pentru a atrage turiştii chinezi, al căror număr este deja în creştere. Există chiar şi negocieri în curs pentru un remake al producţiei iugoslave cu mai multe studiouri de film chinezeşti, a declarat Jasmin Durakovic, şeful Centrului de Film din Sarajevo, unde se află muzeul.

    Deşi „Valter apără Sarajevo” a fost produs acum o jumătate de secol şi prezintă o ţară care nu mai există, filmul este simbolul unei istorii între China şi Balcani şi se pare că va schimba relaţiile chino-balcanice în anii următori.

    Muzeul „Valter apără Sarajevo”, care s-a deschis zilele trecute, are camere unde sunt ilustrate diferite scene, statui de ceară cu personajele din film şi conţinut multimedia dedicat. Durakovic spune că se aşteaptă ca acesta să fie o atracţie majoră pentru turiştii chinezi care deja inundă Balcanii. „Imediat după prima săptămână de lucru a muzeului am văzut că turiştii din China vin să ne viziteze“, povesteşte el.

    Există, de asemenea, cereri pentru excursii tematice inspirate din film, printre oferte figurând un tur de 12 zile prin fosta Iugoslavie oferit de un operator din California care include o zi în Sarajevo pentru vizitarea locaţiilor în care a fost filmat „Valter“. Balcanii şi Sarajevo au de oferit mult mai multe, însă turiştii chinezi vin cu un singur lucru în minte. „Valter apără Sarajevo” a fost printre puţinele filme străine prezentate în China în timpul Revoluţiei Culturale, iar pentru mulţi spectatori a fost o fereastră spre lumea exterioară necunoscută. Povestea sa, a unei rezistenţe comuniste cutezătoare împotriva tiraniei fascismului, a făcut ca filmul să fie un succes instantaneu în China, catapultându-l pe actorul Velimir „Bata“ Zivojinovic, care a interpretat rolul lui Valter, direct printre starurile de cinema.

    „Valter“ a devenit cel mai de succes film străin din China în anii 1970 şi cel mai vizionat film iugoslav din toate timpurile. Unul dintre primele locuri din China anilor ’70 în care a rulat „Valter“ a fost Piaţa Culturii din Shanghai, în cinematograful premierelor din oraşul cât o ţară unde erau prezentate filme înainte ca acestea fie văzute în altă parte. Mai târziu, la cinematografele din toată ţara, oamenii se înghesuiau la cozi lungi pentru a-l vedea pe „Valter“. Se întâmpla des ca mulţi dintre cei care aşteptau la rând să rămână fără bilete. Chiar anul trecut, o adaptare pentru teatru a lui „Valter“, interpretată în mandarină, a fost pusă în scenă la Centrul de Arte Dramatice din Shanghai. Filmul s-a dovedit a fi atât de popular încât o marcă de bere chinezească a fost numită Valter, iar cutiile au fost inscripţionate cu chipul în relief al lui Zivojinovic.

    Replicile renumite din film – inclusiv „Vedeţi acest oraş? Acesta este Valter!“ (a actorului din rolul ofiţerului nazist obsedat de prinderea lui Valter, arătând spre Sarajevo) – au prins rădăcini în memoria colectivă a unei întregi generaţii de chinezi. Şi alte filme iugoslave s-au descurcat bine în China în acele vremuri, dar niciunul nu a atins succesului lui „Valter“. Chinezii îndrăgeau aceste producţii pentru că au oferit un răgaz binevenit de la clişeele şi operele simpliste după modelul revoluţionar din perioada revoluţiei culturale, arăta un critic chinez în 2016 (în limba chineză). În opere, a remarcat criticul, băieţii buni arătau toţi la fel (frumoşi, încrezători, împachetaţi în uniforma unui muncitor), în timp ce în filmele iugoslave „băieţii buni nu arată a băieţi buni şi băieţii răi au o imagine pozitivă. Aceste tipuri de exprimări artistice nonstereotipice au fost revigorante pentru poporul chinez“.

    În prezent, spune Durakovic, „Bosnia şi în special Sarajevo împărtăşesc cu China sentimente şi valori foarte asemănătoare legate de evenimentele din trecutul lor, mai ales cele referitoare la cel de-al Doilea Război Mondial, dar venite din vremea socialismului iugoslav şi a fostului preşedinte al Iugoslaviei Josip Broz Tito. Din cauza tuturor acestora, filmul, iar acum muzeul leagă oamenii şi cultura din Bosnia şi China“.

    Anul trecut, Bosnia şi Herţegovina a renunţat la obligativitatea vizelor pentru turiştii chinezi, cu Mladen Ivanic, fost membru al preşedinţiei ţării, prezicând cum „cultul lui «Valter»“ va duce la o creştere accentuată a numărului acestora, deja în creştere.

    Filmul joacă, de asemenea, un rol important în relaţiile dintre China şi Serbia, care făcea parte din fosta Iugoslavie, dar este acum o ţară independentă la est de Bosnia şi Herţegovina. Afluxul de vizitatori chinezi acolo creşte – s-a dublat în 2018 faţă de anul precedent – în condiţiile în care China investeşte puternic în una dintre cele mai sărace ţări din Europa. Comerţul dintre cele două naţiuni s-a triplat între 2005 şi 2016, iar anul trecut Beijingul şi Belgradul au semnat acorduri economice de 3 miliarde de dolari.

    Pentru Serbia, aceste acorduri reprezintă investiţii de infrastructură de care are nevoie cu disperare pentru stimularea economiei. Pentru China, ele reprezintă un cap de pod solid în sud-estul Europei şi o oportunitate de a-şi creşte influenţa şi controlul în Serbia şi în alte ţări din Balcani care vor deveni într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, mai degrabă îndepărtat, membri ai Uniunii Europene. Între timp, extinderea influenţei Chinei în Europa de Est a îngrijorat Occidentul.

    Atunci când preşedintele chinez, Xi Jinping, a vizitat Serbia în 2016 – este primul dintre şefii de stat chinezi care a făcut acest lucru în ultimele trei decenii – cele două ţări au semnat o serie de acorduri economice, consolidând astfel prezenţa Chinei în Balcani în timp ce Beijingul încerca să folosească regiunea ca rampă de lansare spre restul pieţei europene. Unii experţi cred că extinderea influenţei Chinei în regiune îi va dezavantaja pe investitorii occidentali şi va răspândi practici de dezvoltare corupte printre democraţiile vulnerabile.

    În general, investiţiile chinezeşti au obiective foarte vizibile. O companie chinezească face parte dintr-un proiect de modernizare a căii ferate dintre Belgrad şi Budapesta. De asemenea, Huawei Technologies, gigant de tehnologie prigonit de americani, modernizează compania naţională de telecomunicaţii a Serbiei. Tot acolo, combinatul siderurgic Zelezara, cel mai mare angajator din regiune, a fost salvat de compania chinezească Hesteel Co. Investiţiile chineze ajută ca o parte semnificativă a comunităţii de afaceri locale să aibă continuitate. Sino-RS Investment Group a anunţat anul trecut că va investi un miliard de euro în Serbia în cadrul Iniţiativei Belt and Road. Fondurile vor fi folosite pentru finanţarea unor proiecte în domeniul transportului, infrastructurii apei, energiei, telecomunicaţiilor, agriculturii şi construcţiilor.

    „Se dezvoltă o atitudine pozitivă faţă de China. A ajuns la un nivel foarte ridicat probabil deoarece investiţiile Chinei sunt prezentate sau comunicate ca gesturi de bunăvoinţă. Doar entuziasmul faţă de Rusia este mai mare“ , spune Srdjan Bogosavljevic, analist la IPSOS Strategic Marketing.

    În UE, contractele de infrastructură trebuie supuse unor licitaţii competitive, în timp ce băncile de dezvoltare ale Chinei,  China Development Bank şi Export-Import Bank of China, creditează contractorii chinezi care primesc contracte.

    Investiţiile companiilor chinezeşti au ajutat adesea la creşterea sprijinului public pentru politicieni proruşi în estul Europei, unde banii Chinei nu poartă stigmatul pe care l-ar avea banii Moscovei.

    Întrucât legăturile dintre China şi Serbia devin mai strânse, se pare că „Valter apără Sarajevo“ va servi ca un instrument convenabil şi testat de timp al diplomaţiei culturale pentru ambele ţări. De fapt, „Valter“ a jucat deja acest rol. În timpul vizitei sale, Xi şi-a luat timp să înşire nostalgii despre film. În timpul unui banchet generos organizat de guvern, când preşedintele sârb de atunci, Tomislav Nikolic, l-a întâmpinat pe omologul său chinez, a început să fie difuzată melodia tematică a filmului.

    Xi s-a ridicat la nivelul momentului, spunând: „Îmi amintesc filme precum «Valter apară Sarajevo». A fost odată foarte populare în China. Acestea au evocat sentimentul de patriotism al oamenilor de atunci şi au însoţit perioada tinereţii generaţiei noastre“.

    În timp ce banchetul se apropia de sfârşit, Xi şi Nikolic s-au îndreptat spre masa Julijanei Lula Zivojinovic, văduva actorului Zivojinovic, care l-a interpretat pe Valter. Ea i-a spus lui Xi: „Soţul meu a iubit dintotdeauna China, i-a iubit întotdeauna pe chinezi“.

    Valter, organizatorul rezistenţei sârbe antinaziste în al Doilea Război Mondial, era numele de cod al lui Vladimir Peric, un personaj real ucis în luptele pentru eliberarea oraşului Sarajevo în aprilie 1945.

    În scena de final a filmului, germanii nu au reuşit să distrugă rezistenţa din Sarajevo sau să-i identifice şi să-i captureze liderul – pe eluzivul Valter. Este primăvara anului 1945, iar comandantul nazist se pregăteşte de plecare. Îl întâlneşte pe succesorul său în ceea ce este acum parcul Princeva şi-l anunţă că a rezolvat în cele din urmă misterul identităţii lui Valter: „În tot războiul m-am ocupat cu vânarea lui Valter, dar numai acum, când plec, ştiu în sfârşit cine este el.“ Celălalt cere nerăbdător să-i spună, dar ofiţerul zice că poate face mai mult de atât: „Ţi-l voi arăta!“, spune el. Apoi ofiţerul arată spre oraşul care se întinde în faţa lor şi explică: „Vedeţi acest oraş? Das ist Valter! (Acesta este Valter)“.