Tag: comune

  • Cel mai EFICIENT PRIMAR de comună din România, dat afară din PSD

    ”Declar că sunt independent”, şi-a început primarul din Ciugud conferinţa de presă de miercuri. ”Consider că am fost dat afară pentru că am încercat şi am dovedit că sunt guvernat de câteva principii: onoare, cinste, corectitudine şi curaj. Am încercat să impun în PSD un cod al onoarei. N-am reuşit. Motivul excluderii mele a fost frica de concurenţă, din câte am înţeles” a spus Gheorghe Damian.

    Acesta a adăugat că dacă va continua în acest fel, prin promovarea în diferite funcţii a prietenilor şi rudelor, PSD va pierde întotdeauna în Alba. Aluzia este chiar la preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, care şi-a promovat rudele într-o serie de funcţii la nivel judeţean.

    Decizia iniţială a fost luată în luna ianuarie a anului trecut însă nu a putut fi pusă în practică din cauza unor prevederi ale statului PSD. Acum însă, a fost confirmată la nivel central, cu prilejul comitetului executiv al partidului din ianuarie, când i-a fost retras sprijinul lui Mihai Tudose.

    Preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a negociat atunci şi excluderea lui Damian, în schimbul sprijinului pentru schimbarea premierului. ”A fost un troc. A condiţionat excluderea mea de susţinerea noului guvern” a spus Damian.

    Acesa spune că decizia este  una nedemocratică, nestatutară însă nu va are în plan să o mai conteste.

    „O să primesc această decizie cu capul sus, cu onoare şi o să rămân acelaşi om, acelaşi Gheorghe Damin, guvernat de aceleaşi principii. O să fac în continuare politică, politica pe care ştiu să o fac cel mai bine, politica cetăţeanului în aşa fel încât să nu-mi fie ruşie niciodată să privesc pe cineva în ochi” a spus primarul.

    Damian, ţapul ispăşitor pentru eşecul de la alegerile parlamentare. Ce s-a întâmplat în 2017

    Un comunicat scurt, sec, fără explicaţii suplimentare a fost postat atunci pe pagina de facebook a PSD Alba:  ”Astăzi, 13.01.2017 a avut loc şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al PSD Alba, iar în urma unei analize aprofundate a modului cum s-a desfăşurat campania electorală pentru Alegerile Parlamentare 2016 cât şi a rezultatelor obţinute de Organizaţia Judeţeană s-au luat următoarele decizii: Excluderea din partid a domnului Gheorghe Damian vicepreşedinte PSD Alba şi a domnului Ioan Florea,consilier judeţean PSD.”

    Practic, acuzaţiile aduse în special lui Gheorghe Damian ţineau de faptul că nu ar fi susţinut în mod echitabil toţi candidaţii. Mai precis este vorba despre Ioan Dîrzu, candidat pe primul lor pe Camera Deputaţilor care a luat mai puţine voturi decât candidatul la Senat, Daniel Breaz, acest lucru ducând la pierderea celui de-al doilea loc de deputat de către PSD. Conducerea PSD Alba a găsit astfel un ţap ispăşitor pentru rezultatele dezastruoase din restul judeţului la alegerile parlamentare, care au adus partidului un singur loc de deputat, pe când PNL a obţinut 4 mandate.

    Cititi mai multe pe www.alba24.ro

  • 100.000 de euro, în bugetul uneia dintre cele mai bogate comune din ţară, pentru staţii de autobuz ca în Dubai: “Unicat în România!”

    Primăria comunei Brazi, judeţul Prahova, a anunţat, vineri, pe o reţea de socializare, că intenţionează să monteze staţii noi de autobuz, anunţul fiind însoţit şi de o fotografie.

    ”Confort şi respect pentru cetăţenii comunei Brazi. Viitoarele staţii de autobuz! Unicat în România!”, scrie Primăria Brazi.

    Primarul comunei Brazi, Radu Leonaş, a declarat, corespondentului Mediafax, că viitoarele staţii de autobuz vor arăta ca cele din Dubai, întrucât acelea l-au inspirat şi le are ca model.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • (P) Cum să ai parte de o poveste în doi cu un singur MacBook Pro

    Un nou trend în rândul proaspetelor cupluri constă în achiziţionarea unui MacBook Pro pentru casă, pentru familie, aşa cum şi-ar cumpăra un televizor sau orice alte electrocasnice pentru a le folosi împreună. Fie că achiziţia este făcută de el sau de ea, un MacBook Pro va aduce foloase atât în viaţa tânărului cuplu, cât şi a viitorilor copii.

    Majoritatea promoţiilor cu ocazia achiziţionării unui MacBook Pro le oferă cumpărătorilor ocazia de a primi reducere şi la alte aparate electronice necesare. Cu toate că e mai scump decât alte laptopuri, un MacBook Pro îmbină la perfecţie beneficiile aduse de un laptop şi un televizor, cu un plus de eleganţă faţă de ambele menţionate.

    Un MacBook Pro poate fi folosit atât în scop profesional, la serviciu, fiind utilizat zi de zi de angajaţii multor societăţi, cât şi în scop personal, recreaţional, cu familia sau prietenii. De asemenea, este folosit şi în scop educativ şi artistic, astfel că mulţi studenţi de la facultatea de arhitectură, arhitecţi sau fotografi utilizează un MacBook Pro, deoarece acesta permite instalarea unei game variate de programe. Cei inteesaţi ar trebui să ştie că preţul acestui gadget este mai ridicat, deoarece calitatea sa superioară pe toate planurile, recunoscută la nivel internaţional, le oferă mai mult decât simpla navigare pe internet sau pe jocuri depăşite.

    Design-ul unui MacBook Pro se bazează pe eleganţă, în contrast cu multe modele de pe piaţă, al căror design merge mai degrabă pe un stil practic. Dacă un laptop obişnuit va trece neobservat, MacBook Pro se va comporta precum o bijuterie în mâinile proprietarului său, atrăgând privirile tuturor. MacBook Pro e subţire şi uşor de transportat, având huse special făcute pentru călătorii, iar cuplurile se vor putea bucura de excursii fără să se rupă de tehnologie, informaţie, filme, jocuri. MacBook Pro e folosit şi de mulţi gameri, deoarece se încarcă repede, oferă o imagine clară şi are o memorie foarte mare, în funcţie de model. Astfel, cuplurile nu vor trebui să îşi abandoneze filmele şi jocurile preferate şi nici nu vor trebui să aştepte până la întoarcerea acasă pentru a-şi vedea la rezoluţie mare fotografiile din vacanţe, deoarece, cu un MacBook Pro, toate acestea sunt foarte aproape.

    MacBook Pro dă dovadă de performanţa de care dă dovadă de atâţia ani brandul Apple, fiind superior din punct de vedere al specificaţiilor şi al aspectului.

    Aşadar, dacă e să ne gândim la multitudinea de bunuri pe care le cumpărăm atunci când ne stabilim într-o relaţie şi la durata lungă de viaţă pe care ne dorim ca acestea să o aibă, un MacBook Pro e o necesitate. De ce? Deoarece MacBook Pro vă va oferi şansa de a petrece timp împreună, iar atunci când sunteţi ocupaţi, va sta cuminte, ca o bijuterie, pe măsuţa voastră din sufragerie, indicând bun-gust şi calitate pe care doriţi să le investiţi în relaţia voastră.

  • Coreea de Nord şi Coreea de Sud vor defila împreună la ceremonia de deschidere a JO de Iarnă

    Decizia a fost luată după ce reprezentanţii de la Seul şi Phenian au purtat noi discuţii în privinţa participării Coreei de Nord la Jocurile de Iarnă de la Pyeongchang.

    Totodată, cele două state vor forma o singură echipă de hochei feminin. Coreea de Nord va trimite aproximativ 230 de majorete şi o delegaţie demonstrativă de luptători de taekwondo.

    Schiorii din cele două state vor desfăşura antrenamente comune la un resort din Coreea de Nord înaintea Olimpiadei, unde vor organiza şi un eveniment cultural.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doar în România: Salariu de 29.000 de lei pentru SECRETARA UNEI COMUNE din Satu Mare

    Primarul comunei Păuleşti, Stelian Zenoviu Bontea, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că a demarat procedura de recuperare a prejudiciului de la fosta secretară, dar şi alte sume de la fosta conducere a localităţii.

    ”Eu sunt primar din iunie 2016. A venit Camera de Conturi Satu Mare şi a făcut verificări din 2014 până în prezent, un control privind cheltuirea banului public. S-au descoperit anomaliile legate de salarizarea fostei secretare, Eva Sava, care la sfârşitul anului trecut s-a mutat în altă localitate, a fiului contabilei, care era poliţist local, a fostului primar şi a fostului viceprimar, cei care au fost înaintea mea. De exemplu, în octombrie 2015, în lunile ianuarie şi februarie 2016, fosta secretară a încasat un salariu net de peste 29.000 de lei. Lua sporadic astfel de salarii. Am cerut statele de plată şi am constatat că avea un salariu de 6.000 de lei şi 23.000 de lei din diverse sporuri”, a spus Bontea.

  • Cea mai RARĂ Dacie din lume. Este ABSOLUT SUPERBĂ şi nici nu ştiai că există

    Ca aproape toate modelele produse de uzina Dacia în comunism şi aceasta este preluată după Renault, după modelul Estafette, nume care, de altfel, a fost lipit şi de Dacia D. Se mai ştie că acest model a fost asamblat în România între 1975 şi 1978, dar nu se ştie sigur-sigur în câte unităţi, fiind vehiculate două cifre, 642 sau 800 de exemplare, potrivit celo de la Playtech.

    VEZI AICI cum arată Cea mai RARĂ Dacie din LUME. Este ABSOLUT SUPERBĂ şi nici NU ştiai că EXISTĂ!

  • Ce efecte devastatoare au greşelile pe care le faci zilnic la volan

    1. Ţii piciorul pe ambreiaj când stai la semafor – este una dintre cele mai frecvente greşeli care îţi strică discul şi placa de ambreiaj este să ţii mereu piciorul pe pedala de ambreiaj. Obişnuieşte-te să ţii piciorul sprijinit de podea şi să bagi în viteză doar când s-a schimbat culoarea semaforului.

    2. Cobori pantele cu frâna apăsată – atunci când porneşti la drum lung şi ai de coborât pante sau serpentine, menajează cât mai mult frâna de picior şi foloseşte cât mai des frâna de motor. Astfel, în caz contrar, plăcuţele se supraîncălzeasc şi pot oricând să cedeze.

    3. Accelerezi, frânezi brusc şi turezi motorul – când demarezi în forţă de la semafor sau frânezi în ultima clipă, nu faci decât să te apropii de o nouă vizită costisitoare la service-ul auto. În plus, aceste obiceiuri cresc consumul maşinii şi duce la deterorarea maşinii.

    4. Bagi în marşarier înainte ca maşina să se oprească în loc – dacă bagi maşina în marşarier înainte ca aceasta să se oprească pe loc îţi uzează mult mai rapid componentele autoturismului.

    5. Conduci cu rezervorul aproape gol – dacă ţi se întâmplă de câteva ori, maşina ta nu va fi afectată, însă când îţi faci un obicei din a conduce cu rezervorul cu câţiva litri de benzină, durata de viaţă a autoturismului scade dramatic deoarece maşina trage combustibil de pe fundul rezervorului, unde se depun sedimente din benzină, scrie realitatea.net

  • Tot mai multe primării din ţară aproape de faliment după creşterile salariale din administraţia locală

    Guvernul e de mult timp deja in cautarea unei solutii miraculoase, o reforma fiscala, ceva, care sa astupe gaura uriasa din bugetul national. S-a multumit deocamdata cu ciupeli, inclusiv din noua acciza pe carburanti. Acum, una dupa alta, primariile de comune recunosc ca le paste falimentul, pentru ca nu mai au de unde plati salariile marite angajatilor.

    Presedintele Asociatiei Comunelor din România, Emil Draghici, confirma situatia.

    „Mai mult de jumatate din comune nu au resurse financiare de a-si plati salariile pâna la sfârsitul anului. Daca nu se vine cu o rectificare, bineînteles pozitiva, pentru acoperirea acestor goluri se va intra în anul 2018 cu goluri mari în ceea ce priveste neacordarea drepturilor salariale. Vom fi în situatia în care platim obligatiile catre stat pentru salarii, dar nu platim drepturile salariale. Noiembrie si decembrie vor fi luni criminale”, a declarat Emil Draghici, la Europa FM.

    In opinia lui, noiembrie va fi luna in care se vor vedea, cu adevarat, efectele Legii salarizarii, care a permis mariri neuniforme de salarii, dupa bunul plac, de la o primarie la alta. Intrata in vigoare la 1 iulie, Legea salarizarii a stabilit salariile pentru primari, viceprimari si sefi de consilii judetene, lasand salariile functionarilor din administratie la latitudinea consiliilor locale. Singura conditie impusa a fost ca acestea sa nu depaseasca leafa unui viceprimar.

    Premierul Mihai Tudose spune ca problema e exclusiv a primarilor, care nu au decat sa gaseasca solutii. De cealalta parte, primarii asteapta solutii de la Guvern. „in caz contrar, se va ajunge in situatia ca angajatii din administratia locala, in momentul in care nu-si vor mai primi lefurile, sa dea autoritatile locale in judecata.

    „Trebuie privit nu ca un risc, ci ca o necesitate ca personalul din administratie sa mearga în instanta. Va aparea atunci autoritatea de lucru judecat care va determina costuri suplimentare”, spune presedintele Asociatiei Comunelor din Romania.

    Cateva comune aflate deja in imposibilitate de functionare au fost identificate recent de Mediafax. 

    Bugetul Primariei Dimacheni, judetul Botosani, este gol. Nu mai sunt bani pentru salarii, dar nici pentru lemnele de foc necesare încalzirii birourilor. Cei 15 angajati nu îsi vor primi luna aceasta salariile, bugetul comunei fiind gol dupa ce conducerea institutiei a majorat, conform legii, salariile începând cu data de 1 iulie si nu a mai primit alti bani pentru asigurarea cheltuielilor de functionare. Primaria are deja datorii la iluminatul public, la compania care aduna gunoiul din localitate si restante la plata navetei profesorilor. “Am ramas fara bani dupa ce am crescut salariile personalului si tot asteptam rectificarea bugetara. Bugetul este gol”, a declarat viceprimarul comunei Dimacheni, Valentin Albu, scrie graiulsalajului.ro