Tag: clinici

  • Lanţul de clinici Victoria a deschis o nouă unitate în centrul Capitalei

    ”Dorinţa noastră este să oferim soluţii inovatoare tuturor celor care caută tratamente stomatologice rapide, eficiente şi durabile în timp, prin folosirea celor mai noi tehnologii şi a unei echipe medicale extrem de specializate. În demersul nostru de a aduce pe piaţă o clinică stomatologică cu servicii complete, am pornit chiar de la  dorinţele unor pacienţi de a şti încă de la început cum va arăta efectiv rezultatul tratamentului stomatologic. De-aici şi servicii auxiliare precum smile design, simulări 3D, 3D printing şi scanare 3D”, spune Sebastian Din, medic stomatolog şi manager al Victoria Dent Estetic.

    Clinica Victoria Dent Estetic are o capacitate de 50 de pacienţi pe zi.

  • Cum să transformi 1.500 de lei în 2,1 milioane de euro

    Ionuţ Leahu a ales stomatologia ca pregătire profesională, dar a mers pe acest drum având o idee de afacere în minte. Şase ani mai târziu, odată cu diploma de medic, şi-a deschis primul cabinet medical, închiriat, în care a investit 1.500 de lei. Astăzi, medicul antreprenor a ajuns la afaceri de aproape 10 milioane de lei şi tinde spre o extindere la nivel internaţional.

    ”Am fost foarte pasionat de anatomie, de biologie, de fizică, iar în momentul în care a trebuit să mă hotărăsc la ce facultate să dau am ştiut că răspunsul e medicina“, spune Ionuţ Leahu, medic stomatolog, fondatorul clinicilor Dr. Leahu. A ales stomatologia conştient fiind că este mult mai uşor să-şi facă o clinică stomatologică decât un spital generalist, iar antreprenoriatul era pe lista sa de obiective. De asemenea, a avut oportunitatea ca în timpul facultăţii să lucreze în domeniul bancar şi să ajute la finanţarea mai multor afaceri din domeniul medical, timp în care a observat dezvoltarea nişei serviciilor stomatologice. Imediat după încheierea facultăţii, în 2010, a închiriat primul cabinet, deschis pe fundaţia unei clinici stomatologice vechi din Popeşti-Leordeni. ”Aşadar, de la ideea de afaceri până la punerea în practică au trecut şase ani, exact cât a durat facultatea“, spune Leahu. Investiţia iniţială a fost de 1.500 de lei, bani investiţi în materialele necesare desfăşurării activităţii. Restul aparaturilor şi dotărilor au fost închiriate, la fel şi spaţiul, iar sursa de finanţare a fost un împrumut de la tatăl său. Pasul doi în dezvoltare a necesitat o investiţie mai mare, de 70.000 de euro, dintr-un credit bancar, bani investiţi în prima clinică, cea din Floreasca, în februarie 2011.

    În momentul de faţă, antreprenorul deţine patru clinici, toate în Bucureşti: Centrul de Excelenţă în Implantologie Rin Grand Hotel şi încă trei care sunt numite după zonele în care au fost deschise – Caramfil, Victoriei şi Pipera; la începutul anului viitor urmează să inaugureze un nou spaţiu, în zona Unirii. Bugetul de investiţii din acest an a fost de 1,5 milioane de euro şi a fost îndreptat către unitatea din Nicolae Caramfil, unde antreprenorul a achiziţionat clădirea şi a investit în aparatură. ”Continuăm să investim într-un nou centru, cel din zona Unirii, care va fi gata cel mai probabil la începutul anului viitor, unde investiţia va depăşi un milion de euro. Nevoia de extindere a venit firesc, de fiecare dată, pe fondul programului încărcat şi al cererii tot mai mari de programări“, spune acesta.

    Echipa clinicilor Dr. Leahu este formată din 75 de oameni, dintre care 35 sunt medici stomatologi, iar până la sfârşitul anului îşi propune să crească numărul de angajaţi, până la 100 de oameni. Cele mai solicitate servicii sunt cele de implantologie şi restaurare a întregii danturi, prin diverse proceduri moderne; în medie, în cabinetele reţelei intră lunar 1.300 de pacienţi, dar numărul de vizite poate fi mai mare, în funcţie de cât de des se întorc pentru tratamente. ”Când vine vorba de preţuri, suntem în media pieţei. Ce ne diferenţiază de concurenţă este că avem o echipă multidisciplinară şi astfel reducem numărul de vizite şi  preţul. Ne dorim să creştem adresabilitatea unor servicii care sunt considerate de lux“, spune Leahu. El ţine să precizeze că tipologia clientului fidel constă în oamenii ocupaţi, ”care nu au timp de petrecut la medici“, preponderent clienţi seniori, antreprenori şi executivi de top, dar şi oameni cu alte profesii. De asemenea, Leahu are şi o clinică dedicată copiilor, unde sunt oferite tratamente adaptate la nevoile lor. Anul trecut compania sub care operează clincile a înregistrat 9,5 milioane de lei cifră de afaceri şi 2,2 milioane de lei profit, iar pentru anul acesta antreprenorul vizează o creştere de până la 15 milioane de lei a rulajelor şi de până la 3 milioane de lei a profitului.

    ”Dificultatea numărul unu a fost să-mi construiesc o echipă. Încă de la începutul drumului am ajuns la concluzia că o afacere în domeniul medical se bazează pe echipă. Cred că indivualitatea în stomatologie este pe cale de dispariţie. Nu avem cum să fim buni la toate“, spune Leahu despre impedimentele întâlnite în parcursul antreprenorial. Povesteşte că de multe ori s-a simţit descurajat de lipsa oamenilor potriviţi, iar atunci când îi găsea şi investea bani, timp şi cunoştinţe, aceştia preferau să plece. ”Cum am remediat situaţia? Am continuat să cred şi să investesc în oameni“, adaugă el. Însă Leahu se declară foarte încrezător în evoluţia afacerii sale. În primul rând, ţine să precizeze că a înregistrat cea mai mare rată de creştere în domeniu, iar ţinta sa este să trateze 50% plus 1 din românii care merg la dentist. ”Peste câţiva ani vom fi un lanţ de clinici internaţional, cu locaţii în toată lumea. Acesta este planul pentru următorii cinci ani, iar în următorii 30 de ani să ne extindem şi în spaţiul cosmic. Dacă se face o colonie pe Marte, cu siguranţă noi vom fi acolo să oferim servicii stomatologice“, declară Ionuţ Leahu.

    Medicul ţine să adauge că în ţara noastră nu există o statistică a pieţei serviciilor stomatologice, piaţă deosebit de fragmentată la nivel naţional, unde doar în Capitală şi în marile oraşe există lanţuri de clinici dentare. În opinia sa, tocmai aceasta poate fi o oportunitate. ”Există o mulţime de cabinete mici, foarte puţini jucători de talie mare, care, la rândul lor, sunt foarte mici comparativ cu cât ar trebui să fie pentru o piaţă matură“, spune medicul. De aceea, soluţia este ca toată lumea să înţeleagă importanţa lucrului într-o echipă, crede Leahu: ”Dacă pacientul poate să beneficieze de servicii de calitate în felul acesta, de ce să nu lăsăm orgoliul deoparte?“. Toate acestea în contextul în care ”statul român a abandonat stomatologia după revoluţie“, iar concurenţă din partea statului nu există.

  • Creditinfo România – piaţa serviciilor medicale stomatologice a ajuns la 1 miliard de lei

    Piaţa serviciilor medicale stomatologice din ţara noastră este dominată de companiile private care în prezent deţin peste 90% dintre clinicile şi cabinetele stomatologice din România.  Este vorba de peste 4.300 de companii care au aproape 10 mii de angajaţi. Stomatologia este şi una dintre specializările cele mai căutate de viitorii medici, care speră să-şi deschidă propriul cabinet.

    Piaţa serviciilor medicale stomatologice din Capitală

    În Bucureşti se află cele mai multe firme care activează în domeniul stomatologic, peste 1.300 unitati. Doar în ultimii doi ani au intrat pe piaţă aproape 300 de companii noi, care au deschis clinici şi cabinete. Anul 2016 a înregistrat creşteri de aproximativ 27% în domeniul serviciilor medicale stomatologice din Capitală, comparativ cu anul 2015. Clinicile şi cabinetele stomatologice au înregistrat o cifră de afaceri de peste 380 milioane lei  un profit de aproape 70 de milioane de lei. 

    Distribuţia cifrei de afaceri şi a profitului pe judeţe

    În ţară, cea mai dezvoltată piaţă stomatologică este în judeţul Timiş, unde sunt înregistrate peste 180 de companii care au o cifră de afaceri care depaseste 53 milioane de lei, un profit de peste 12  milioane lei şi peste 400 de angajaţi. Topul judeţelor este completat de Cluj (peste 50 milioane de lei cifră de afaceri, peste 9 milioane de lei profit, peste 500 de angajaţi, la aproximativ 220 de firme), Argeş (aproximativ 47 milioane de lei cifră de afaceri, 8,5 milioane de lei profit, peste 450  angajaţi, la aproximativ 150 de companii) şi Braşov (46 milioane de lei cifră de afaceri, 8,3 milioane lei profit, peste 420 de angajaţi, la aproximativ 170 de companii), se arată în raportul Creditinfo România.

    „Potrivit cifrelor noastre, domeniul companiilor stomatologice a înregistrat în 2016 o creştere de aproximativ 38%, faţă de 2015, şi aproape că s-a dublat comparativ cu anul 2014, când piaţa înregistra o cifră de afaceri de aproximativ 560 de milioane de lei. Anul 2016 a însemnat şi intrarea pe piaţa serviciilor medicale din România a peste 500 de companii noi, care au deschis clinici şi cabinete stomatologice”, a declarat Aurimas Kacinskas, CEO, Creditinfo România.

    Costurile pentru serviciile medicale stomatologice din România sunt cu până la 70% mai mici decât în ţările din Occident, comparând aceleaşi tipuri de materiale şi servicii.

  • Creditinfo România – piaţa serviciilor medicale stomatologice a ajuns la 1 miliard de lei

    Piaţa serviciilor medicale stomatologice din ţara noastră este dominată de companiile private care în prezent deţin peste 90% dintre clinicile şi cabinetele stomatologice din România.  Este vorba de peste 4.300 de companii care au aproape 10 mii de angajaţi. Stomatologia este şi una dintre specializările cele mai căutate de viitorii medici, care speră să-şi deschidă propriul cabinet.

    Piaţa serviciilor medicale stomatologice din Capitală

    În Bucureşti se află cele mai multe firme care activează în domeniul stomatologic, peste 1.300 unitati. Doar în ultimii doi ani au intrat pe piaţă aproape 300 de companii noi, care au deschis clinici şi cabinete. Anul 2016 a înregistrat creşteri de aproximativ 27% în domeniul serviciilor medicale stomatologice din Capitală, comparativ cu anul 2015. Clinicile şi cabinetele stomatologice au înregistrat o cifră de afaceri de peste 380 milioane lei  un profit de aproape 70 de milioane de lei. 

    Distribuţia cifrei de afaceri şi a profitului pe judeţe

    În ţară, cea mai dezvoltată piaţă stomatologică este în judeţul Timiş, unde sunt înregistrate peste 180 de companii care au o cifră de afaceri care depaseste 53 milioane de lei, un profit de peste 12  milioane lei şi peste 400 de angajaţi. Topul judeţelor este completat de Cluj (peste 50 milioane de lei cifră de afaceri, peste 9 milioane de lei profit, peste 500 de angajaţi, la aproximativ 220 de firme), Argeş (aproximativ 47 milioane de lei cifră de afaceri, 8,5 milioane de lei profit, peste 450  angajaţi, la aproximativ 150 de companii) şi Braşov (46 milioane de lei cifră de afaceri, 8,3 milioane lei profit, peste 420 de angajaţi, la aproximativ 170 de companii), se arată în raportul Creditinfo România.

    „Potrivit cifrelor noastre, domeniul companiilor stomatologice a înregistrat în 2016 o creştere de aproximativ 38%, faţă de 2015, şi aproape că s-a dublat comparativ cu anul 2014, când piaţa înregistra o cifră de afaceri de aproximativ 560 de milioane de lei. Anul 2016 a însemnat şi intrarea pe piaţa serviciilor medicale din România a peste 500 de companii noi, care au deschis clinici şi cabinete stomatologice”, a declarat Aurimas Kacinskas, CEO, Creditinfo România.

    Costurile pentru serviciile medicale stomatologice din România sunt cu până la 70% mai mici decât în ţările din Occident, comparând aceleaşi tipuri de materiale şi servicii.

  • Dent Estet anunţă o creştere cu 28% a cifrei de afaceri în trimestrul I din 2017 faţă de perioada similară a anului precedent

    Creşterea cheltuielilor operaţionale cu 22%, o rată mai mică decât creşterea veniturilor, a asigurat o creştere corespunzătoare a profitabilităţii grupului. Evoluţia financiară pozitivă s-a datorat atât creşterii numărului de pacienţi, cât mai ales a solicitărilor de tratamente complexe, protetica dentară şi implantologia fiind specialităţile care au generat cele mai mari venituri pentru Grup.  

    Numărul pacienţilor trataţi în clinicile Grupului Dent Estet în această perioadă a crescut cu aproximativ 18% faţă de anul trecut. De asemenea, numărul medicilor a crescut cu aproximativ 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cifra de afaceri este una record pe piaţa serviciilor de stomatologie, Dent Estet situându-se, în continuare, pe locul 1 în domeniul clinicilor private de medicină dentară din ţara noastră.

    „Am început anul 2017 în forţă, cu rezultate financiare excelente, chiar peste aşteptările noastre. Dar cea mai mare bucurie vine din faptul că am lansat cu succes prima clinică de stomatologie complet digitală din România, cu scopul de a ne ţine de promisiunea noastră cea mai importantă, aceea de a încerca întotdeauna să oferim servicii remarcabile pacienţilor noştri.

    Grupul Dent Estet – liderul de necontestat al pieţei serviciilor stomatologice, cu cea mai mare cifră de afaceri din domeniu şi o dinamică a operaţiunilor  îşi urmează cu succes drumul, la fel ca şi până acum. Avem un plan interesant pe termen scurt şi mediu, urmărind atât creşterea organică peste creşterea pieţei, cât şi dezvoltarea prin achiziţii”, a declarat Cristian Taban, Directorul Executiv al Grupului de clinici Dent Estet.

    Pe lângă cele 8 clinici stomatologice, începând cu luna iunie 2016, Grupul deţine şi un laborator dentar complet digitalizat, Aspen. Dent Estet este primul grup privat de clinici stomatologice din ţară care şi-a deschis propriul laborator complex de tehnică dentară, coordonat de o echipă de tehnicieni certificaţi în străinătate. Acesta este dotat cu aparatură capabilă să ofere soluţii estetice de înaltă acurateţe, smilare dinţilor naturali, şi eficientizează timpul de lucru al medicului, reducând totodată şi timpul de aşteptare al pacienţilor, până la 24 de ore. Laboratorul Aspen înregistrează o cifră de afaceri de 120.000 în primul trimestru al acestui an.

    În total peste 8.500 de pacienţi noi au trecut pragul clinicilor Dent Estet în ultimul an. Grupul Dent Estet a înregistrat de la deschidere, până în prezent, peste 65.000 de pacienţi, iar zilnic, clinicile stomatologice sunt vizitate, în medie, de 350 de pacienţi, numărul acestora continuând să crească de la an la an.

     

  • Clinicile Amethyst au început 2017 cu venituri de 2,4 milioane euro

    Amethyst, primul lanţ de clinici de radioterapie oncologică care s-a extins în Europa pornind din România, a înregistrat venituri facturate de 2,4 milioane de euro în primele trei luni ale anului, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Business-ul este afectat de o scădere a fluxului de numerar de 1,5 milioane de euro reprezentând rambursări întârziate de Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) ale costurilor cu tratamentele.

    În ciuda acestei situaţii, cele două clinici Amethyst operaţionale în România, una în Otopeni şi una în Cluj Napoca, au continuat să asigure tratamente oncologice cu radioterapie pentru diverse forme de cancer, îmbunătăţind condiţia medicală a mii de români.

    Cele două clinici sunt rezultatul unei investiţii în valoare de 18 milioane de euro, din care echipamentele speciale au costat peste 10 milioane de euro, şi asigură 161 de locuri de muncă, dintre care 92 sunt ocupate de medici şi asistente cu înaltă specializare în radioterapie şi oncologie, care asigură tratamente pentru peste 350 de pacienţi lunar – dintre care 200 sunt pacienţi noi de la lună la lună.

    „Folosim o tehnologie mai nouă chiar şi decât iPhone, dacă pot face o astfel de comparaţie, care ne permite să avem o acurateţe milimetrică în tratarea tumorilor şi efecte colaterale minime. Procedurile şi tehnologiile pe care le folosim sunt dublate de serviciile adiacente care au ca obiectiv păstrarea deminităţii pentru pacienţii care intră în clinica noastră, cum ar fi consiliere psihologică şi nutriţională şi un mediu ambiental plăcut şi confortabil. Sperăm că într-o bună zi sistemul asigurărilor de sănătate va admite că oamenii care şi-au plătit toată viaţa la asigurările de sănătate trebuie să beneficieze de condiţii decente în timpul tratamentelor”, a declarat Barbara Werchowiecka-Rusinek, CEO Amethyst Group.

    Pentru 2017, conducerea clinicilor Amethyst se aşteaptă la rezultate mai bune pe fondul îmbunătăţirii continue a parteneriatelor cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, ceea ce le-ar permite acţionarilor să reia programul de extindere în România.

    Cu şase clinici în România, Polonia, Franţa şi Germania, Amethyst caută să se extindă în întreaga Europă – inclusiv în ţara noastră. Clinicile Amethyst sunt operate de către Amethyst Radiotherapy LTD. 

  • Dent Estet investeşte 850.000 de euro într-o nouă unitate medicală din Capitală

    Facilităţile oferite de noua clinică includ, printre altele, posibilitatea configurării digitale a zâmbetului prin tehnologia Digital Smile Design şi Future Smile Studio, primul studio de diagnostic şi construcţie digitală a zâmbetului. Pe lângă acestea, noua clinică va dispune de o serie de alte tehnologii digitale esenţiale în reuşita tratamentelor complexe: scannerul intra-oral în culori reale, tomografia computerizată CBCT şi radiografia digitală, tehnologii imagistice cu o expunere minimă la radiaţii, centrifuga ENDORET PRGF, laserul stomatologic EPIC BIOLASE (SUA), etc. Toate aceste tehnologii asigură o precizie crescută a tratamentului şi ajută pacientul să poată lua decizii în cunoştinţă de cauză în privinţa procedurilor alese, spun reprezentanţii. 

    Clinica dispune de 10 săli de diagnostic şi tratament şi este cel mai mare centru Planmeca Digital Academy din România. De asemenea, clinica dispune şi de o sală de intervenţii chirurgicale ultra-modernă şi de un laborator propriu, care îmbină tehnologia CAD-CAM cu precizia tehnicienilor acreditaţi international; astfel este eficientizat timpul medicului şi pacientul obţine, în mai puţin de 24 de ore, un produs similar dintelui natural, incomparabil ca execuţie cu lucrările realizate cu ajutorul aparaturii similare dintr-un cabinet dentar. 

    „Suntem foarte încântaţi de achiziţia pachetului de acţiuni Dent Estet, iar dincolo de cifre, care se dovedesc a fi în continuare conform previziunilor noastre, ştiam care sunt abilităţile echipei medicale şi a managementului. La mai puţin de un an de la începerea colaborării, am reuşit să deschidem această primă clinică digitalizată, care nu doar că urmează direcţiile de dezvoltare stabilite, dar şi aduce un aport semnificativ pieţei de profil. Concurează cu uşurinţă cu orice clinică premium din lume şi întăreşte poziţia de lider a MedLife”, susţine Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie al MedLife.

    În ultimii ani, interesul românilor pentru tratamente dentare complexe premium, precum reconstructiile dentare ample, dar şi pentru garanţia pe termen lung a lucrărilor au crescut semnificativ, la fel ca preocuparea pentru estetică dentară. În acest context, noua clinică Dent Estet a fost creată în jurul diviziilor supraspecializate de implantologie şi estetică dentară, care s-au dezvoltat continuu şi care au devenit principalii pioni ai evoluţiei pozitive a grupului. 

    „Avem ocazia de a discuta cu mulţi pacienţi care sunt trataţi zilnic în clinicile noastre şi am realizat că, acum, mai mult decât înainte, aceştia aleg tratamentul şi clinica doar în urma unui proces amplu de informare despre tehnologiile folosite şi pregătirea echipei medicale. La fel ca introducerea conceptului de clinică stomatologică digitală şi cel mai mare centru Planmeca Digital Academy, inovaţiile pe care le-am adus în România în ultimii 18 ani au reprezentat, de fiecare dată, un răspuns la nevoile pacienţilor. Mai mult, faptul că dl. Heikki Kyöstilä, Preşedinte şi Fondator Planmeca Oy, o somitate pe plan mondial în acest domeniu şi cel mai important om de afaceri din Finlanda, va fi alături de noi la inaugurarea clinicii, reprezintă o atestare că suntem aliniaţi la cele mai înalte standarde internaţionale”, precizează dr. Oana Taban, CEO şi Fondator al grupului de clinici Dent Estet.

    Dent Estet a înregistrat anual o creştere de aproximativ 20% a cifrei de afaceri, evoluţie preponderent generată de o creştere importantă a afluxului de pacienţi şi a solicitărilor de tratamente complexe, în special reconstrucţii dentare. În clinicile Dent Estet au fost trataţi peste 65.000 de pacienţi, în prezent acestea fiind vizitate zilnic de un număr de 350 de pacienţi. Înfiinţat în 1999, grupul de clinici dentare s-a extins continuu, numărând 8 clinici pentru adulţi, adolescenţi şi copii, dintre care una în Timişoara. 

  • Grupul Bio-Medica International lansează un spital de dermatologie-venerologie, la împlinirea a 25 de ani de activitate în România

    Noul spital cuprinde o unitate modernă de dermatoscopie digitală de ultimă generaţie Foto Finder, cu ajutorul căreia cancerul de piele poate fi depistat în faze incipiente. Unitatea de dermatoscopie digitală cu lumină polarizată, cu tehnologie Crystal View, asigură un screening de cea mai bună acurateţe pentru toate tipurile de cancer de piele, inclusiv pentru cea mai agresivă formă a acestuia – melanomul. Dermatoscopul are posibilitatea de a mări imaginea aluniţelor/leziunilor de 140 de ori, oferind imagini de cea mai înaltă precizie, fiind,  la ora actuală, singurul dermatoscop din lume care are încorporată o cameră full HD, ajutându-i astfel pe medici să facă diferenţa mult mai uşor între leziunile benigne şi cele maligne.

    Pacienţii din toată ţara vor avea acces, la aceste servicii realizate cu tehnologie de top, la standarde internaţionale, spitalul aflându-se în contract cu Casa de asigurări de sănătate. Aceştia vor putea beneficia de servicii decontate de Casa de asigurări de sănătate, în baza unei trimiteri de la medicul de familie sau de la un medic specialist, aflat în contract cu Casa de asigurări, in baza cardului naţional de sănătate. Serviciile medicale sunt decontate în limita fondurilor disponibile. După epuizarea fondurilor, pacienţii vor putea beneficia de servicii în regim „fee for service” sau în baza unei asigurări private de sănătate.

    „Deschiderea acestui spital reprezintă un pas important în lupta cu cancerul de piele. Faptul ca pacienţii asiguraţi au acces la screening realizat cu cea mai nouă tehnologie a momentului este o premieră pentru noi. Prevenţia cancerului de piele şi melanomului, cea mai gravă formă de cancer de piele este o misiune pe care ne-am asumat-o încă de acum 18 ani, când am introdus în premieră, în România, dermatoscopia digitală în clinicile noastre. Noul spital răspunde unei nevoie neacoperite de astfel de servicii medicale integrate, în această zonă, bazate pe prevenţie”, a declarat Dr. Claudia Sprâncenatu, CEO al Grupului Bio-Medica International.

    În cadrul Spitalului de Dermatologie-Venerologie va putea fi tratată o gamă largă de afecţiuni din spectrul dermatologic, de către o echipa medicală formată din 40 de medici cu experienţă.

    Incidenţa cancerului de piele este în creştere, în ultimii ani, din cauza expunerii repetate la soare, fără protecţie solară, a schimbărilor climatice şi obiceiului bronzării artificiale, la solar. Dintre cancerele de piele, melanomul este cea mai agresivă formă: 75% dintre persoanele diagnosticate cu melanom metastatic (în stadiu avansat) îşi pierd viaţa în primul an de la diagnostic. Dacă este surpins în stadii incipiente, melanomul poate fi curabil în proporţie de 95%, un rol important în prevenţie avându-l dermatoscopia – o investigaţie non-invazivă, nedureroasă, care durează câteva secunde.

    Fototerapia, standardul de aur în dermatologie

    Spitalul dispune, de asemenea, de o unitate modernă de fototerapie, destinată tratării a diverse afecţiuni dermatologice sau efectuării unor proceduri de rejuvenare şi reîntinerire. Fototerapia, sau terapia prin lumină, reprezintă standardul de aur în dermatologie, bazându-se pe lumină la o intensitate controlată pentru a trata diverse afecţiuni, de la acnee, alopecie, cuperoză, rozacee, dermatită, psoriazis, vitiligo, dermatită atopica etc.

    Printre acestea se numără terapii inovatoare precum Sunetics, terapia laser cu lumină roşie destinată tratării alopeciei, terapia cu lumină albastră BLU-U şi ClearLight, destinate tratării acneei, terapia cu lumină roşie Omnilux Revive sau Collagen Bed Therapy, destinate tratării rozaceei, cuperozei şi altor afecţiuni care au la bază inflamaţia, dar şi cu indicaţii în rejuvenare. Acestora li se adaugă terapii pe bază de lumină destinate tratării psoriazisului, precum cabina UVA 1 sau Narrow Band UVA şi UVB. Unitatea de fototerapie este completată de o serie de lasere medicale chirurgicale, cosmetice şi vasculare.

     

  • Dent Estet anunţă o cifră de afaceri de 6,8 milioane de euro pentru 2016, o creştere cu peste 20% faţă de anul precedent

    Evoluţia financiară pozitivă s-a datorat atât creşterii numărului de pacienţi, cât mai ales a solicitărilor de tratamente complexe, protetica dentară şi implantologia fiind specialităţile care au generat cele mai mari venituri pentru Grup. Numărul pacienţilor trataţi în clinicile Grupului Dent Estet a crescut cu 10%, anul trecut, comparativ cu 2015, numărând în total peste 8.400 de pacienţi noi, dintre care 3.000 de copii şi adolescenţi. Grupul Dent Estet a înregistrat de la deschidere, până în prezent, peste 65.000 de pacienţi, iar zilnic, clinicile stomatologice sunt vizitate, în medie, de 350 de pacienţi, numărul acestora continuând să crească de la an la an.

    Creştere cu 20% a serviciilor de protetică şi implantologie dentară în 2016

    De asemenea, veniturile Grupului Dent Estet au fost generate şi de creşterea diviziilor supraspecializate, protetică (faţete, coroane dentare, incrustaţii, proteze dentare etc.) şi implantologie dentară, care au ajuns să deţină o pondere de aproape 75% din cifra de afaceri a clinicilor pentru adulţi. În 2016, ponderea serviciilor dentare de implantologie a crescut cu 18%, faţă de anul precedent, iar în cazul serviciilor de protetică s-a înregistrat o creştere cu aproape 20%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Cele mai solicitate tratamente pe zona de stomatologie pentru adulţi, în cadrul Dent Estet, au fost lucrările dentare complexe, precum implanturile sau reconstrucţiile dentare complete. Cu toate acestea, în ultimii doi ani au crescut semnificativ interesul şi cererea pentru tratamente de estetică dentară, cum ar fi coroanele sau faţetele dentare, tendinţă încurajată mai ales de posibilitatea de a previzualiza rezultatele finale cu ajutorul tehnologiilor digitale,  menţionează oficialii Dent Estet.

    „Am încheiat anul 2016 cu rezultate financiare foarte bune, ca urmare a unui plan de dezvoltare accelerată, care ne-au consolidat poziţia de lider pe piaţa de servicii medicale dentare din România şi au reconfirmat încrederea pacienţilor în echipa şi serviciile pe care le oferim. Obiectivul nostru este să continuăm evoluţia ascendentă din ultimii ani, prin investiţii constante în specializarea medicilor şi în tehnologie digitală de ultimă generaţie, oferind servicii premium integrate şi garanţie pe termen lung, alături de partenerul nostru MedLife. Ştim că toate acestea răspund nevoilor tot mai exigente ale pacienţilor”, a declarat Dr. Oana Taban, CEO şi Fondator al grupului de clinici DENT ESTET.

     

    Cea mai mare clinică DENT ESTET urmează să fie inaugurată primăvara aceasta

    Investiţiile în aparatură de ultimă generaţie s-au ridicat la 500.000 de euro, în anul 2016. Dent Estet a fost primul grup privat de clinici stomatologice din ţară care şi-a deschis propriul laborator digital complex de tehnică dentară, coordonat de o echipă de tehnicieni dentari cu vastă experienţă în domeniu. Laboratorul Aspen, inaugurat în iunie 2016, a înregistrat o cifră de afaceri de 180.000 de euro. Acesta este dotat cu aparatură de top şi deserveşte clinicile proprii, intenţionând ca în viitor să colaboreze şi cu clinici premium din afara ţării. Creat pentru a oferi soluţii estetice de înaltă acurateţe, laboratorul eficientizează timpul de lucru al medicului şi reduce timpul de aşteptare al pacienţilor, până la 24 de ore

    În 2017, o direcţie importantă în strategia de business a Grupului este continuarea planului de investiţii, prin lansarea în luna mai a unei noi clinici pentru adulţi, cu cel mai înalt grad de digitalizare dintre toate clinicile Grupului şi din ţară. Unitatea medicală va avea şi cea mai mare suprafaţă dintre toate clinicile Grupului şi este prima clinică stomatologică deschisă de Dent Estet în urma parteneriatului cu MedLife, operatorul numărul unu pe piaţa naţională a serviciilor medicale private.

    „Dacă în urmă cu 10 ani priveam digitalizarea stomatologiei ca tehnologie a viitorului, acum este o condiţie esenţială pentru a oferi tratamente de înaltă calitate. Digitalizarea nu oferă doar o eficientizare a business-ului, ci şi o calitate excepţională a lucrărilor şi un grad crescut de predictibilitate, asigurând o rată mai mare de acceptare a tratamentelor estetice în rândul pacienţilor. Această tendinţă a fost confirmată de creşterea numărului solicitărilor pentru reconstrucţii complexe şi complete, din ultimii ani, care a determinat nevoia de tratamente integrate, la standarde ridicate de calitate, în cadrul aceleiaşi clinici. Digitalizarea rămâne focusul nostru, atât în ceea ce priveşte tehnologiile din clinici, cât şi investiţiile în educarea medicilor noştri în această direcţie”, a declarat Dr. Oana Taban, CEO şi Fondator al grupului de clinici DENT ESTET.

    Grupul Dent Estet înseamnă, în prezent, 8 clinici stomatologice (incluzând noua clinică ce urmează a fi lansată), cu 44 de unituri, pe o suprafaţă totală de 2.500 de metri pătraţi, 2 săli de chirurgie complet utilate, 2 centre de radiologie digitală cu expunere minimă la radiaţii, 2 studiouri foto digitale, o echipă de 250 de angajaţi,  dintre care 20 în cadrul managementului.

    Înfiinţat în 1999, grupul de clinici dentare Dent Estet s-a extins continuu, numărând în prezent 7 clinici în Bucureşti şi 1 în Timişoara, cu o echipă medicală extinsă, capabilă să răspundă exigenţelor celor peste 65.000 de pacienţi. 

  • Cine sunt moştenitorii lui Richard Branson şi cu ce se ocupă ei

    Probabil că ei vor fi nevoiţi să împartă averea pe care o vor moşteni de la tatăl lor, dar acest lucru nu ar trebui să fie o problemă, în contextul în care grupul Virgin are peste 400 de companii, Sam este căsătorit cu o actriţă, descendentă a unei familii regale din Regatul Unit, Isabella Calthorpe. Holly este medic şi a lucrat în organizaţia caritabilă a grupului Virgin, ajutând compania să pună bazele unor clinici în Africa.

    Richard Branson are o avere netă de mai mult de 5 miliarde de dolari, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. Îşi petrece majoritatea timpului într-un complex de lux în Insulele Virgine Britanice, pe care l-a cumpărat cu 180.000 de dolari în 1978.