Tag: CFR Marfa

  • Disponibilizări la CFR Marfă: 2.500 de angajaţi rămân fără loc de muncă

     Ministrul Transporturilor, Dan Şova, s-a întâlnit joi cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale, care au cerut informaţii actualizate privind stadiul procesului de privatizare a SNTFM CFR Marfă SA şi situaţia arieratelor.

    “Ministrul Dan Şova a prezentat oficialilor faptul că în data de 28 martie 2014, conform angajamentului către FMI, Consiliul de Administraţie al CFR Marfă a demarat procedurile de disponibilizare a unui număr de 2.500 de salariaţi. De asemenea, ca măsuri pentru reducerea arieratelor, până la sfârşitul lunii martie au fost compensate creanţele CET-urilor în suma de 87,4 milioane lei, a fost casat şi valorificat materialul rulant şi ieşit din exploatare, au fost încheiate contracte noi şi au încetat prestaţiile către clienţii care au arierate la CFR Marfă. Ministrul Dan Şova a supus atenţiei reprezentanţilor organismelor financiare internaţionale faptul că, la ora actuală, CFR Marfă nu înregistrează arierate la bugetul general consolidat şi nici la furnizorii de energie”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Programul Guvernului la capitolul CFR Marfă este greşit. Ponta cere, din Bulgaria, refacerea textului

     Premierul Victor Ponta, aflat la Ruse, în Bulgaria, i-a telefonat imediat secretarului general al Guvernului, după ce agenţia MEDIAFAX a observat necocordanţa şi l-a întrebat cum explică situaţia, şi i-a cerut să modifice textul din programul noului Guvern, care să prevadă că statul va vinde pachetul majoritar de acţiuni, şi nu o participaţie minoritară, la CFR Marfă.

    “Aşa a apărut, minoritar ? Este o greşeală”, a spus Ponta, după care l-a sunat pe secretarul general al Guvernului şi i-a cerut să modifice textul în Parlament, acolo unde programul a fost deja transmis în această formă.

    Anterior, contactat de MEDIAFAX, ministrul Transporturilor, Dan Şova, nu a dorit să răspundă întrebării dacă este vorba de o greşeală rezultată prin simpla copiere, fără verificare, a textului din 2012.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Guvernul îşi asumă cedarea unui pachet minoritar la CFR Marfă, dar promite FMI privatizarea, în 2015

     În noul program se prevede, ca obiectiv specific, “relansarea activităţii societăţii naţionale feroviare româneşti de marfă prin management profesionist, orientat pe obţinerea de profit şi valorificarea la maximum a potenţialului acestei companii şi, abia după atingerea unui anumit nivel de creştere economică, vinderea unui pachet minoritar de acţiuni”.

    Această prevedere a fost inclusă şi în programul de guvernare 2013 – 2016.

    Potrivit ultimei scrisori convenite cu FMI, Guvernul îşi asumă o restructurare agresivă a CFR Marfă şi continuarea procesului de privatizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.

  • Un director general adjunct a preluat temporar conducerea CFR Marfă după decesul lui Drăghici

     Bărculeţ este de profesie economist şi este angajat în cadrul companiei de 9 ani, ocupând diverse funcţii, de la economist la manager finaciar, respectiv director general adjunct economic, se arată într-un comunicat al companiei.

    Compania CFR Marfă, controlată de stat, prin Ministerul Transporturilor, este cel mai mare transportator feroviar de marfă local.

    Drăghici a încetat din viaţă duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde se afla internat din 28 ianuarie, după ce a suferit un atac cerebral

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Am fi foarte interesaţi ca Deutsche Bahn să participe la privatizarea CFR Marfă

     Şeful statului a declarat, în cadrul unei conferinţe cu jurnaliştii acreditaţi în Bundestag, că economia de stat din România trebuie privatizată, întrucât nu este competitivă.

    “Economia de stat care n-a fost încă privatizată, şi asta reprezintă circa 45% din economia românească, nu este încă la un nivel de competitivitate suficient. Şi atunci au fost declanşate operaţiuni de privatizare a marilor companii de stat din energie, din transport (…) Vom privatiza marile companii de stat pentru că ni se pare că aici este cheia creşterii competitivităţii sectorului de stat”, a spus Traian Băsescu.

    În acest context, Băsescu a subliniat că autorităţile române ar fi interesate de participarea Deutsche Bahn la privatizarea CFR Marfă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INTERCEPTĂRI: Gruia Stoica îl întreba pe Boştină dacă la MT are influenţă Fenechiu sau Găurean

     Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO).

    Gruia Stoica a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie şi va fi prezentat joi Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, iar avocatul Doru Boştină a primit interdicţie de a părăsi ţara, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    40,9%
    ponderea companiilor active care au avut ca activitate principală serviciile de piaţă în 2012

    2,58 mil. mp
    spaţiul total de birouri din România, din care 14,2%, respectiv aproape 370.000 mp, reprezintă spaţii neocupate, potrivit CBRE

    27
    numărul mediu de salariaţi dintr-o companie din industrie în 2012, faţă de 5 salariaţi pentru o companie din servicii

    505,7 mil.
    populaţia UE28 la 1 ianuarie 2013, faţă de 504,6 mil. la 1 ianuarie 2012, în condiţiile în care migraţia netă a reprezentat 0,9 mil. persoane

    5 mil.
    numărul de copii născuţi în UE28 în 2012, cea mai mare natalitate fiind consemnată în Irlanda (15,7/mie), iar cea mai scăzută în Ungaria (9,1/mie)

    0,2%
    majorarea activităţii de construcţii din UE în septembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, prima creştere din luna februarie; în România, sectorul de construcţii a crescut cu 0,8%

  • Plan Guvern – FMI: CFR Marfă va trece printr-o restructurare agresivă

    Pentru CFR Marfă a fost stabilită o nouă ţintă trimestrială de arierate, care să ajungă la zero datorii, excluzând dobânzile şi penalităţile pentru arieratele existente, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană în această lună.

    “În pofida eforturilor noastre, privatizarea CFR Marfă nu a fost finalizată înainte de expirarea termenului stabilit în hotărârea de guvern, iar compania continuă să acumuleze arierate, suferind şi o pierdere din exploatare în primele nouă luni ale anului. Pentru a asigura viabilitatea CFR Marfă, intenţionăm să restructurăm agresiv compania şi să continuăm procesul de privatizare”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

    În scrisoare, privatizarea CFR Marfă este estimată să fie finalizată în luna mai 2015.

    Într-o ordonanţă de urgenţă pregătită de Guvern se arată că CFR Marfă va renunţa la o parte dintre angajaţi în 2014, persoanele disponibilizate urmând să primească un venit lunar de completare după desfacerea contractului de muncă.

    Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român, companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

  • CFR Marfă va disponibiliza anul viitor dintre angajaţi. Aceştia vor primi venit lunar de completare

     În luna august, când CFR Marfă era în proces de privatizare, Guvernul a decis că venitul lunar de completare pentru sprijinirea angajaţilor disponibilizaţi din companii de stat până la găsirea unui nou loc de muncă nu va mai fi acordat tuturor, ca până în prezent, ci doar salariaţilor concediaţi colectiv din anumite companii, printre care CFR S.A. şi CFR Călători, nu şi CFR Marfă.

    Prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul va aproba însă o excepţie şi va decide ca acest venit de completare să fie acordat şi persanelor care urmează să fie disponibilizate de la CFR Marfă.

    “În baza angajamentelor asumate cu organismele financiare internaţionale, CFR Marfă este angajată în procesul de privatizare până în luna mai 2015, fapt pentru care în cursul anului 2014 această societate va efectua disponibilizări colective de personal. Se propune exceptarea CFR Marfă SA de la prevederile articolului 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 29/2013 (în baza căreia disponibilizaţii CFR Marfă nu ar mai primi venit de completare-n.r.), astfel încât persoanele disponibilizate să beneficieze de venit lunar de completare. Această măsură este menită să atenueze tensiunile sociale ce pot fi determinate de disponibilizările colective efectuate de către CFR Marfă”, arată Guvernul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Camera Deputaţilor a respins moţiunea simplă pe tema privatizării CFR Marfă

     Moţiunea a fost dezbătută în plenul Camerei în şedinţa de luni.

    Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, la dezbateri, că moţiunea opoziţiei pe tema CFR Marfă are “un stil literar-politicianist”, în timp ce reprezentanţii PDL au criticat eşuarea privatizării.

    Conducerea PDL a decis în şedinţa de la începutul săptămânii trecute depunerea la Camera Deputaţilor a unei moţiuni simple pe tema privatizării CFR Marfă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro