Tag: ccr

  • PSD îl acuză pe Klaus Iohannis că a blocat majorarea alocaţiilor pentru copii: „Preşedintele îşi continuă nepăsător campania electorală”

    Social-democraţii au adăugat că „în timp ce copiii nu îşi primesc banii alocaţi, Iohannis îşi continuă nepăsător campania electorală”
     
    „Preşedintele Iohannis Beţe-n-Roate tocmai a blocat majorarea alocaţiilor pentru copii prevăzută în Legea Bugetului pentru anul 2019 votată de PSD, ALDE, UDMR şi Minorităţi. Deşi Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care să permită utilizarea sumelor suplimentare prevăzute în buget pentru majorarea alocaţiilor, această prevedere nu poate intra în vigoare decât la data de 1 a lunii ce urmează intrării în vigoare a Legii Bugetului. Aşadar, chiar dacă Guvernul a pregătit banii pentru copii, aceştia nu vor putea fi acordaţi din cauza blocajului presedintelui. În timp ce copiii nu îşi primesc banii alocaţi, Iohannis îşi continuă nepăsător campania electorală”, se arată pe pagina de Facebook a PSD.
     
  • Şefa curţii supreme, întâlnire secretă cu preşedintele CCR: Telefonul era în anticameră, iar discuţia s-a purtat pe întuneric/ „Era atât de întuneric, încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”

    „Cu domnul Valer Dorneanu am discutat despre completurile de 5 judecători, la foarte scurt timp după ce s-a pronunţat decizia prin care s-a constat conflictul juridic de constituţionalitate, singurul lucru pe care pot să vi-l spun acum este că a fost o discuţie în care am fost pusă să-mi ţin telefonul în anticamera, iar discuţia s-a purtat pe întuneric, atât de întuneric încât la final am luat haina domnului Dorneanu pe mine”, a declarat Cristina Tarcea.
     
    Magistratul a mai subliniat că nu a înţeles de ce discuţia s-a derulat în aceste condiţii.
     
    ntrebată de voia preşedintele CCR, Cristina Tarcea a spus: ”O justificare a deciziei CCR pronunţată pe completurile de 5 judecători”.
     
    Secţia pentru judecători a CSM a discutat, miercuri, acţiunea disciplinară exercitată în decembrie 2018 de Inspecţia Judiciară pe numele Cristinei Tarcea.
     
    Acţiunea a fost exercitată deoarece preşedintele instanţei supreme a refuzat nejustificat îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu şi pentru nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor.
     
    „În privinţa abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f), inspectorii judiciari au reţinut că preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) şi art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018. 
     
  • Avocatul Poporului consideră discriminatorii indemnizaţiile acordate copiilor cu boli grave în funcţie de vârstă şi sesizează CCR

    Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 26 alin. (11) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt discriminatorii pentru copiii ce suferă de o boală gravă şi care au împlinit 16 ani.
     
    „Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile sus-menţionate sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţia României, întrucât îi discriminează pe copiii, care au împlinit 16 ani şi care suferă de o boală gravă, faţă de copiii care nu au împlinit 16 ani şi suferă de o boală gravă.
     
     Acordarea concediului medical şi indemnizaţiei doar asiguratului al cărui copil are vârsta până în 16 ani echivalează cu o aplicare rigidă a principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor între categorii de persoane, respectiv copiii cu vârsta până la 16 ani şi copiii care au împlinit vârsta de 16 ani. Or, şi într-un caz şi în celălalt (minori cu afecţiuni grave) legiuitorul trebuie să acorde minorilor cu afecţiuni grave, indiferent de vârsta pe care aceştia o au în cursul minorităţii, aceleaşi drepturi la ocrotire şi protecţie”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.
     
  • CCR a decis ca până pe 13 decembrie să fie trimise opiniile pe conflictul Guvern-Preşedinţie

    Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, în debutul şedinţei de Guvern, că a sesizat Curtea Constituţională a României pentru a soluţiona “blocajul” pe care l-a creat preşedintele Klaus Iohannis prin neluarea deciziei de numire a miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării.

    Analiza prelungită a preşedintelui cu privire la nominalizarea miniştrilor la Dezvoltare şi Transporturi nu are temei legal şi este o opunere făţisă, precizează premierul în textul în sesizării Amânarea este numită “un refuz arbitar”, conform sursei citate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis a sesizat, vineri, CCR în legătură cu legea privind declasificarea protocoalelor

    “Potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie, se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative prevăzute de art. 118 alin. (2), iar potrivit acestui articol: „Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică”, precizează Klaus Iohannis în textul sesizării, potrivit unul comunicat de presă al Administraţie Prezidenţiale remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se va tranşa noul conflict dintre PREŞEDINTE-Guvern. Precedentul din 2008 şi ce a decis atunci CCR

    Curtea Constitutionala a decis, în 2008, că preşedintele României are dreptul să refuze o singură dată propunerea de numire a unei persoane în funcţia de ministru şi că Guvernul este obligat să nominalizeze o altă persoană.
     
    Curtea s-a pronuntat, în urmă cu zece ani, cu privire la cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi fostul preşedinte Traian Băsescu, formulată de premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, în urma refuzului lui Traian Băsescu de nominalizare a Noricai Nicolai la conducerea Ministerului Justiţiei.
     
    Curtea Constitutionala a decis, cu majoritate de voturi, că preşedintele României “poate refuza, o singura dată, motivat”, propunerea premierului de numire a unei persoane în funcţia vacantă de ministru.
     
    “Prim-ministrul este obligat să propună o altă persoană”, se arată în decizia CCR 98/2008, care este definitivă şi general obligatorie.
     
  • Cum a comentat Dragnea SESIZAREA făcută “cu dedicaţie” de Viorica Dăncilă la CCR: Un nonsens

    „Fiindcă a facut-o Guvernul. Vă mai aduceţi aminte că a făcut o sesizare de dl. Tăriceanu parcă pe un conflict între Guvern şi, nu mai ştiu cine, Parchet. Sunt cei care sunt prevăzuţi cu acest drept de a putea face sesizări şi pot face sesizări pe orice speţă, nu numai dacă instituţia pe care o reprezintă ar fi într-un posibil conflict”, a declarat Liviu Dragnea, întrebat de ce CCR a fost sesizată de Executiv, nu de Parlament.

    Liviu Dragnea a spus că, înante de condamnarea în primă instanţă, nici Inspecţia Judiciară şi nici CSM nu s-au sesizat când moderatori de la televiziuni „ameninţau în mod direct” judecătorii din complet să îi dea o sentinţă de condamnare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR a amânat, pentru 11 octombrie, decizia asupra sesizării lui Iohannis pe Legea Curţii de Conturi

    În sesizarea trimisă la Curtea Constituţională a României (CCR), şeful statului a apreciat că legea este neconstituţională în ansamblul ei.

    “Obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, obiecţie formulată Preşedintele României”, se arată pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Curţii Constituţionale, publicată pe site-ul instituţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizia privind numirea lui Toni Greblă la SGG, publicată în Monitorul Oficial

    Decizia premierului Viorica Dăncilă pentru numirea lui Toni Greblă în funcţia de secretar general al Guvernului a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Preşedintele PSD Liviu Dragnea confirmase numirea lui Toni Greblă, fost judecător CCR, la Secretariatul General al Guvernului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocatul Poporului aşteaptă argumente de la Preşedinţie pentru a ataca rectificarea bugetară la CCR

    “Avocatul Poporului va analiza cu atenţie solicitarea publică a Preşedintelui României de formulare a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României privind rectificarea bugetară, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial. În paralel cu propriile demersuri, Avocatul Poporului aşteaptă prezentarea de către reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale a argumentelor juridice pe baza cărora a fost formulată solicitarea publică a Preşedintelui României”, se arată într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului remis joi MEDIAFAX.

    Reprezentanţii instituţiei adaugă că vor analiza şi jurisprudenţa CCR, a CEDO şi a Comisiei de la Veneţia cu privire la acest subiect.

    “În acest sens, Avocatul Poporului a dispus, încă de ieri, 5 septembrie 2018, identificarea şi studierea jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României (C.C.R.) referitoare la eventualele implicaţii constituţionale ale adoptării unor acte normative în absenţa avizului consultativ, în general, respectiv a avizului consultativ al CSAT, în special. În acelaşi timp, este examinată atât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), cât şi cea a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia). Jurisprudenţa instituţiilor sus-amintite este analizată şi cu privire la posibila existenţă a unui conflict juridic de natură constituţională între Preşedinte şi Guvern. De asemenea, sunt examinate atât Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cât şi alte reglementări aplicabile în materie”, a completat sursa citată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro