BusinessMagazin

Tag: capitalism

  • Povestea unui tânăr care şi-a început afacerile încă de pe băncile facultăţii. Ce vindea el atunci şi ce afacere deţine astăzi

    Călin Răzvan şi-a început povestea de antreprenor în 1995, când a înfiinţat compania Inter-line, ce vindea la acea vreme produse alimentare. În timp, atracţia spre produsele electro-IT a fost mai mare, astfel a început schimbarea gamei de produse pe care compania le vindea. Până în 2015, când intrarea în mediul online a reprezentat pentru compania românească o oportunitate de diversificare a categoriilor, iar Călin Răzvan şi-a adăugat astfel produsele de bricolaj şi cele de fashion în portofoliul companiei.

    Cariera de antreprenor am început-o încă de pe băncile facultăţii, când vindeam produse alimentare, iar ideea de a avea un venit suplimentar se transforma în realitate. În timp, atracţia spre produsele IT a fost mai mare şi aşa am ajuns să import aproape 100% din produse pe partea de IT şi electrocasnice”, a spus fondatorul Inter-Line Company şi proprietarul brandurilor Soundvox şi Bigshot, în cadrul emisiunii ZF Ecosistemul Marketplace.

    De asemenea, pentru că businessul se concentra pe partea de vânzare şi distribuţie de produse IT, antreprenorul a vrut să „consolideze calitatea anumitor produse”, astfel a dezvoltat două branduri proprii – în domeniul sunetului brandul Soundvox, iar pentru alt game, Bigshot. „Produsele sunt fabricate în mare parte în Asia, iar o parte în Europa.” Timp de aproximativ 20 de ani, compania Inter-Line a vândut doar în mediul offline, având diverse colaborări cu lanţuri de supermarketuri şi hipermarketuri. Însă, creşterea e-commerce-ului şi migrarea consumatorilor în mediul online l-au atras şi pe Călin Răzvan care a decis să extindă activitatea companiei şi în această zonă.

    „În urmă cu cinci ani, nişte prieteni erau foarte mulţumiţi de prezenţa pe Marketplace şi atunci am vrut să profităm, să spun aşa, şi noi de acest spaţiu. În primul rând, magazinul fizic are un spaţiu limitat, în schimb, în online poţi să extinzi gama cât de mult vrei, Aşa am ajuns să adăugăm la categoriile de produse şi fashion sau pe cele de bricolaj.” Practic, intrarea în piaţa de e-commerce a făcut posibilă extinderea portofoliului de produse al companiei Inter-Line, a adăugat antreprenorul.

    În prezent, compania este activă în mediul online doar prin intermediul platformei Marketplace şi pe site-urile unor lanţuri de hipermarketuri supermarketuri cu care încă mai colaborează şi în mediul offline. De asemenea, compania numără peste 1.300 de produse listate pe platforma deţinută de eMAG, număr ce creşte lunar. „În 2020, am înregistrat circa 70.000 de comenzi în mediul online, în creştere de la aproximativ 50.000 de comenzi, în 2019, adică înainte de pandemie. Valoarea bonului mediu a fost de circa 120 de lei. Nivelul s-a menţinut, am identificat produse cu potenţial şi lucrăm să dezvoltăm gama.”

    În timp, Inter-Line a intra şi pe platformele marketplace ale eMAG din Bulgaria şi Ungaria, pieţe ce generează în prezent, fiecare, circa 15% din veniturile companiei înregistrate în mediul online.

     „Aceste pieţe sunt în dezvoltare. Pe cele două platforme nu avem listate toate produsele pe care le avem în România, deoarece ne lovim de doi factori: de barierele lingvistice şi de livrare. Pe piaţa locală online, circa 60% din vânzări sunt generate de comenzile înregistrate pe platforma Marketplace.”

    Antreprenorul a adăugat că cele mai vândute produse, la începutul anului 2020, au fost cele din categoria de îngrijire şi igienă personală, protecţie (precum măşti, dezinfectant), urmate de articolele de bricolaj şi home and deco. În continuare, Inter-Line Company are în plan investiţii de un milion de euro în extinderea activităţii în mediul online pe trei pieţe noi, respectiv Germania, Italia şi Franţa. „Sperăm ca până la finalul acestui an să începem activitatea pe cele trei pieţe noi. Investiţia în extinderea activităţii pe cele trei pieţe se ridică la aproximativ 1 mil. euro.

    La început este nevoie de o investiţie mai mare, pentru că durează până identifici produsele care au potenţial pe acele pieţe”, a mai spus Călin Răzvan. Compania deţine mai multe depozite în Bucureşti şi unul la Râmnicu Vâlcea, iar în cadrul companiei lucrează în prezent 12 angajaţi. De asemenea, compania românească a investit pe parcursul anului trecut şi în utilaje şi în forţa de muncă. „Echipa este în continuă creştere, căutăm personal potrivit.” În mediul offline, produsele companiei Inter-Line pot fi găsite şi în lanţuri de supermarketuri – precum Auchan, Carrefour. „Vindem destul de bine cu ei, dar pentru că spaţiul la raft este limitat nu putem să expunem toate produsele spre vânzare, iar accentul pe noutăţi este pus în mediul online, unde spaţiul de prezentare nu are astfel de limite.

    Cu aceste branduri internaţionale lucrăm şi în mediul online, ambele lanţuri au dezvoltate platforme online pe care suntem prezenţi.” Printre planurile pe termen scurt şi mediu ale antreprenorului se regăsesc şi dezvoltarea propriului site, dar şi extinderea echipei. „Lucrăm la site-ul propriu. Interesant este că pe zi ce trece primim comenzi din tot mai multe zone îndepărtate ale ţării, ceea ce ne bucură, pentru că aşa ne-am dat seama că şi acei oameni au acces la anumite produse. Iar un alt obiectiv principal este dezvoltarea echipei, pentru că este cel mai important capital propriu al companiei”, a mai spus Călin Răzvan.

    Despre anul 2020, antreprenorul spune că a fost un an dificil, dar lucrurile au mers bine până la urmă. „Chiar dacă în magazinele fizice nu a mers chiar bine, iar acestea s-au concentrat oricum pe zona alimentară, mediul online a avut o creştere importantă, s-a ridicat nesperat de bine şi aşa a compensat pierderile legate de cifra de afaceri.” Astfel, în 2020, compania şi-a menţinut cifra de afaceri înregistrată în anul precedent, de peste 10,7 milioane de lei, potrivit ultimelor date publice. „Sperăm ca anul acesta să depăşim cifra de afaceri înregistrată anul trecut, vrem ca până la finalul anului să fim cu mult peste ce am fost anul trecut.

    La cum vedem lucrurile acum putem spune că sunt şanse să ne atingem obiectivul”, a adăugat fondatorul Inter-Line. Având în vedere că are experienţă atât în mediul offline, cât şi în cel online, Călin Răzvan spune că principala diferenţă dintre clienţii care merg în magazinele fizice şi cei care preferă să comande online este la nivel de informare. „Clientul din offline cumpără mai mult după impuls, merge în magazin pentru a achiziţiona mâncare şi dacă mai vede şi alte produse care îi atrag atenţia le cumpără. Prea puţini clienţi merg în magazin cu liste pregătite. În schimb, clientul din online ştie foarte bine ce vrea, caută anumite caracteristici şi din căutări poate să găsească produsele de care are nevoie.”

  • Care model de capitalism, cel european sau cel american, va rezista mai bine în faţa şocului pandemiei?

    De aproape un an, mari segmente ale economiei europene sunt profund îngheţate. Subvenţii de mii de miliarde şi credite ieftine ţin companiile în viaţă, în timp ce schemele guvernamentale de şomaj tehnic ţin muncitorii acasă.

    Cu astfel de politici liderii europeni pariază că odată ce pan­demia se va tempera vor putea dezgheţa economia de 18.000 mld. de dolari a regiunii. Este un efort intenţionat de încetinire a unui proces supranumit de mulţi economişti drept distrugere creativă, care reflectă o alegere politică: europenii sunt în general mai puţin toleranţi faţă de ajustările brutale cerute de modelul american de capitalism, scrie The Wall Street Journal.

    Însă în condiţiile în care pandemia se prelungeşte, iar eforturile de vaccinare sunt lente, unii strategi, economişti şi executivi de companii se tem că această conservare a economiei pe o perioadă atât de lungă va aduce dificultăţi în adaptarea acesteia la schimbările seismice aduse de criză. Iar acest lucru ar putea amâna recuperarea economiei.

    În timp ce Europa îşi ţine economia suspendată într-o stare de animare suspendată, SUA creează deja noi joburi şi businessuri. Reacţiile diferite iscă o întrebare care va fi probabil dezbătută ani la rând: Care model economic va rezista mai bine în faţa turbulenţelor descătuşate de pandemie?

    Abordarea americană „este mai brutală, dar şi mai flexibilă“, arată Nicholas Bloom, economist la Stanford University.

    În timp ce guvernele de ambele părţi ale Atlanticului s-au străduit să diminueze declinul declanşat de pandemie, America a luat mai puţine măsuri pentru a stopa reorientarea muncitorilor şi capitalului.

    Economia zonei euro s-a contractat de peste două ori mai mult decât cea americană anul trecut şi se va redresa mai lent în acest an, potrivit FMI, în mare parte pentru că guvernele europene au adoptat restricţii sociale dure.

    Europa a înregistrat cu mult mai puţine falimente de companii anul trecut decât în oricare dintre ultimii cinci ani, în timp ce falimentele din SUA s-au menţinut în intervalul de dinaintea pandemiei. Cererile de creare de noi businessuri au crescut cu 42% în SUA în decurs de 6 luni până în septembrie în termeni anuali, dar au scăzut uşor în Franţa şi Germania, potrivit Oxford Economics.

    Productivitatea a crescut de asemenea în SUA în timpul pandemiei, dar a rămas neschimbată sau a scăzut în Germania, Franţa, Italia şi Spania. SUA devansaseră deja Europa la productivitate din anii í90, în mare măsură pentru că firmele europene au adoptat mai lent noi tehnologii. Eliminarea joburilor şi companiilor neviabile este în general responsabilă pentru aproximativ jumătate din creşterea productivităţii pe termen lung, spun unii economişti.

    Între timp, pandemia accelerează o tranziţie către noi modele digitale şi automatizare a proceselor, iar dacă ajustarea va fi amânată, costurile vor fi crescute. Jumătate din companiile germane au stopat sau amâna proiecte de transformare şi inovare ca urmare a programelor de şomaj tehnic.

    Economiştii şi executivii de business spun de asemenea că subvenţiile ar putea creşte procentul de companii zombie. În Germania, procentul unor astfel de companii ar putea creşte la 20% din numărul total de companii în acest an de la 7% înainte de pandemie.

     

  • Cine este omul care a readus la viaţă un brand românesc iubit de mulţi înainte de ’89, după o pauză de peste trei decenii

    În timp ce pantofii de la Pionierul, ţigările Carpaţi şi Snagov, sucurile CI-CO, pasta de dinţi Cristal, maşina de spălat Albalux, frigiderul Fram şi maşinile Aro au pierdut lupta cu capitalismul, există o serie de nume care după o perioadă de pauză revăd lumina zilei şi revin pe piaţă îmbrăcate în haine noi, adaptate la cerinţele consumatorilor de astăzi.

    Primul a fost Pegas, în 2011, au urmat apoi ceasurile Optimef şi schiurile Reghin. A fost de asemenea discutat un proiect pentru reluarea producţiei motocicletelor Mobra.

    Recent, un nou brand românesc popular înainte de ’89 a fost readus la viaţă: este vorba de televizorul Diamant. Acesta revine pe piaţă cu un design actual, cu rezoluţii HD şi Full HD. Marca a fost resuscitată de compania Network One Distribution (NOD), controlată de antreprenorul Iulian Stanciu, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri locali. Numele său este legat de altfel şi de brandul Pegas în contextul în care a intrat acum câţiva ani în acţionariatul companiei care a repus brandul pe piaţă în 2011.

    În cazul televizorului Diamant, readucerea la viaţă a mărcii vine chiar la iniţiativa antreprenorului.

    „La trei decenii de când nu se mai comercializează, televizorul Diamant revine pe piaţă sub umbrela Horizon, brandul Network One Distribution (NOD)”, a anunţat compania.

    Fabricat de întreprinderea Electronica din Bucureşti, începând cu 1961, televizorul Diamant era nelipsit din casele românilor în perioada comunistă. „Televizorul generaţiei cu cheia la gât era alb-negru, cu tub catodic, mare cât o ladă de zestre şi costa cam cât trei salarii medii, cu posibilitatea de a fi plătit în rate. A fost pentru mulţi dintre români primul televizor la care s-au uitat vreodată.” Noul televizor Diamant – asamblat în UE, Turcia şi China – vine cu diagonale între 22” şi 43” şi cu rezoluţii HD, respectiv Full HD.

    Tot pe o replică adaptată zilelor noastre au pariat şi ceilalţi antreprenori care au adus la viaţă mărci româneşti cu istorie. Pegas a început cu un cadru de bicicletă construit într-o fabrică de armament, la Zărneşti (Braşov). Designul era inspirat de muscle bike-urile americane şi britanice, care la rândul lor imitau stilul unei motociclete chopper. Silueta Pegasului, cu şa lungă şi coarne, avea să devină pentru mii de copii din România comunistă definiţia cuvântului „bicicletă“.

    „Practic, bicicleta Pegas a fost un obiect cult, poate chiar cel care defineşte cuvântul «copilărie» pentru toţi cei care au învăţat să meargă pe bicicletă în anii ’70 şi ’80. După ’89 Pegas a dispărut de pe piaţă“, spunea anterior Andrei Botescu, unul dintre antreprenorii care au readus la viaţă brandul. După 20 de ani de pauză, în 2011, un proiect independent a relansat marca Pegas şi vechea bicicletă într-o nouă formă, „pentru a se bucura din nou de ea copiii de toate vârstele“.

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

  • Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii: Când guvernul face mai multe pentru investitorii de la bursă decât pentru populaţie şi companii

    Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii, aşa sună o temă recurentă a americanilor din anii `60, care devine cu atât mai grăitoare astăzi, când lumea este într-o criză fără precedent, în care bogaţii devin şi mai bogaţi, iar săracii se duc la fund.

    „Înţeleg de ce Democraţii sunt nervoşi”, notează Thomas Friedman, editorialist New York Times, premiat de trei ori cu Premiul Pulitzer.

    Donald Trump a operat economia în primii trei ani cu deficite bugetare care aminteau de perioadele de război sau de crizele financiare, mulţumită reducerilor de taxe, cheltuielilor militare şi politicii fiscale. El a făcut toate aceste lucrui înainte de pandemie, când economia deja creştea iar şomajul era la un nivel foarte redus, continuă el.

    Acum, când Joe Biden vrea să cheltuiască sume mari pentru a sprijini economia, mulţi republicanii şi-au amintit cât de problematice sunt deficitele.

    „Ce escroci”, punctează Friedman.

    Trebuie făcut tot ce este necesar pentru a-i ajuta pe cei mai vulnerabili dintre americani, cei care şi-au pierdut locurile de muncă, locuinţele sau businessurile din cauza Covid-19.

    „Dar, dar, dar…când virusul dispare, TOŢI trebuie să avem o discuţie”.

    Au existat atât de multe discuţii în ultimii ani legate de dezavantajele globalizării rapide şi de „gândirea neoliberă de piaţă liberă” – care au influenţat atât Democraţii, cât şi Republicanii – încât am ignorat cu toţii un alt consens, mult mai puternic, care a acaparat ambele partide: Ne aflăm într-o eră a dobânzilor reduse, deci deficitele nu contează atâta timp cât le poţi gestiona.

    Astfel, rolul guvernelor în ţările dezvoltate poate continua să se extindă – ceea ce a şi făcut, prin ajutoare de stat din ce în ce mai mari, cheltuieli pe deficit, datorii guvernamentale din ce în ce mai mari şi prin accesul din ce în ce mai facil la bani de la banca centrală pentru a finanţa toată aventura.

    Noul consens are un nume: „Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii”, argumentează Ruchir Sharma, chief global strategist în cadrul Morgan Stanley Investment Management.

    Socialism pentru bogaţi şi capitalism pentru restul lumii – o variaţie a unei teme popularizate încă din anii `60 – se desfăşoară acum chiar în faţa noastră, crede Sharma. Principala dovadă: intervenţiile guvernului sunt destinate mai mult pieţelor financiare decât economiei reale.

    Astfel, cei mai bogaţi 10% dintre americani, care deţin peste 80% din acţiunile listate în SUA, şi-au triplat averea în 30 de ani, în timp ce cei mai săraci 50% dintre americani nu au înregistrat nicio creştere a averii, întrucât ei se bazează pe locurile lor de muncă din economia reală pentru a supravieţui de la o lună la alta.

    În acelaşi timp, productivitatea mediocră din economia reală a limitat oportunităţile, alegerile şi veniturile atât pentru săraci, cât şi pentru clasa de mijloc.

    Cea mai bună dovadă este reprezentată de anul trecut: Suntem în mijlocul unei pandemii care a răvăşit economia reală, a distrus locuri de muncă şi a pus la pământ afacerile mici – dar pieţele de acţiuni sparg record după record.

    „Asta nu este corect. Practic, sunt elefanţi zburători. Mereu mă îngrijorez când văd elefanţi care zboară pentru că nu se termină bine”, punctează Friedman.

    Chiar dacă decidem să creştem taxele pentru cei bogaţi pentru a redirecţiona mai mult sprijin pentru cei săraci, atunci când te bazezi atât de mult pe stimuli te poţi confrunta cu foarte multe consecinţe neaşteptate.

    Ruchir Sharma scria la mijlocul anului trecut în Wall Street Journal un eseu prin care explica faptul că accesul facil la bani pentru companii şi ajutoarele guvernamentale din ce în ce mai generoase alimentează extinderea monopolurilor şi „ţin în viaţă companii zombie, extrem de îndatorate”, în detrimentul startup-urilor care aduc cele mai mari inovaţii.

    Toată această situaţie contribuie la o productivitate mai redusă, ceea ce înseamnă o creştere economică mai redusă şi „o plăcintă din ce în ce mai mică din care trebuie să mănânce toată lumea”.

    Prin urmare, nimeni nu ar trebui să fie surprins că „millenialls şi generaţia Z cresc şi devin nemulţumiţi de această formă distorsionată de capitalism, ajungând în final să prefere socialismul”.

    În 1980, doar 2% din companiile listate din SUA erau considerate ca fiind companii „zombie” – un termen utilizat de Bank for International Settlements (BIS) pentru companii care nu au câştigat destul profit pentru a-şi acoperi dobânzile pe datorii în ultimii trei ani.

    Numărul companiilor zombie a crescut rapid la începutul anilor 2000, iar până în ajunul pandemiei au ajuns să reprezinte 19% din totalul companiilor americane listate.

    Acelaşi lucru se întâmplă şi în Europa, China sau Japonia.

    Evoluţia nu ar trebui să surprindă pe nimeni în contextul în care cascada de ajutoare guvernamentale a continuat să curgă din ce în ce mai rapid, iar guvernele au fost dispuse să cumpere chiar şi acţiuni de categoria „junk” doar pentru a preveni falimentele.

    Acest mod de a gestiona situaţia „distorsionează eficienţa alocărilor de capital necesare pentru a majora productivitatea”.

    Ultimii ani ar fi trebuit să reprezinte o eră a distrugerii creative. Cu atât de multe instrumente digitale de inovare la dispoziţie, cu acces la putere computerizată ieftină şi cu acces facil la capital, startup-urile ar fi trebuit să explodeze. Dar nu au făcut-o.

    „Înainte de pandemie, SUA genera startup-uri şi închidea companii mari în cel mai lent ritm din ultimii 50 de ani. (…) Numărul companiilor listate din SUA a scăzut la jumătate, adică aproximativ 4.400, de la vârful înregistrat în 1996”, punctează Sharma.

    În încheiere, Friedman reiterează ideea conform căreia trebuie să facem mai multe acum pentru a ajuta toţi cetăţenii care suferă să treacă de pandemie.

    Totuşi, în locul cecurilor lunare acordate direct populaţiei, lumea ar putea să ia pagină din cărţile unor state precum Coreea de Sud, Taiwan sau Singapore: cash doar pentru cei mai săracie şi investiţii masive în infrastructură pentru a îmbunătăţi productivitatea şi pentru a crea locuri de muncă cu salarii decente.

    Capitalismul trebuie să meargă înainte într-un mod mult mai inclusiv. Economiile cresc atunci când oamenii inventează şi lansează lucruri.

    „Fără risc antreprenorial şi distrugere creativă, capitalismul nu funcţionează”, a punctat Sharma în opinia lui de anul trecut.

  • Tranzacţiile care au conturat piaţa românească de M&A în capitalism

    Tranzacţia, estimată la peste 1 miliard de euro, este a patrulea cel mai mare «deal» din istoria pieţei locale de M&A care a adunat de-a lungul a trei decenii de capitalism câteva mii de fuziuni şi achiziţii. Dintre acestea, cele mai importante 100 de acorduri sunt acelea care au creionat piaţa de tranzacţii din România în capitalism, având o valoare cumulată de peste 33 de miliarde de euro, potrivit estimărilor şi calculelor Business MAGAZIN.

    Vânzarea operaţiunilor CEZ din România, pe final de 2020, este a patra tranzacţie de peste 1 miliard de euro care s-a semnat vreodată pe piaţa locală, această mutare fiind aşteptată timp de mai bine de 12 ani, anticipată de multe ori şi discutată constant. Deşi nu se cunoşteau detalii despre acest «deal», multe voci au spus că există doar două domenii care pot da un acord de asemenea amploare – energie şi telecom. De altfel, două dintre cele trei achiziţii evaluate local peste acest prag au provenit din aceste sectoare.

    Istoric, economia României a văzut până în această toamnă doar trei tranzacţii de peste un miliard de euro – preluarea a 65% din BCR de către Erste, achiziţia de către Vodafone a 79% din MobiFon-Connex şi cumpărarea a 75% din Rompetrol de către kazahii de la KazMunaiGaz – cea mai recentă datând din 2008, ultimul an de boom economic.

    Este interesant însă de observat că, în ultimii ani, consideraţi a fi cei mai prolifici pentru piaţa locală de M&A, s-au semnat multe dealuri majore, însă niciunul care să intre în clubul select al miliardarilor în euro. Piaţa de fuziuni şi achiziţii merge mână în mână cu economia, astfel că de 4-5 ani există interes pentru România din partea fondurilor de investiţii, dar şi a investitorilor strategici. Nume noi şi-au pus piaţa locală pe harta proprie, semn că aici s-au dezvoltat businessuri suficient de interesante pentru a atrage atenţia unora dintre cei mai mari jucători din lume.

    Această efervescenţă se remarcă şi în topul celor mai importante tranzacţii din istoria capitalistă a României. Mai exact, din top 100, trei acorduri au fost parafate în 2020, o treime după 2017 şi aproape jumătate în ultimii şase ani (2015-2020). Pragul de intrare în top 100 a ajuns la 125 de milioane de euro, valoarea cumulată a acestor «deal-uri» sărind de 33 de miliarde de euro, conform calculelor Business MAGAZIN. Aceste mutări din domenii variate, de la IT şi telecom la agricultură şi de la energie la servicii medicale, sunt cele care au creionat piaţa de fuziuni şi achiziţii în capitalism. Sunt cele care au adus în prim-plan companii locale, fie ele afaceri antreprenoriale, fie operaţiunile din România ale unor multinaţionale, cum a fost acum cazul operaţiunilor CEZ.

    Analiza Business MAGAZIN a celor mai importante 100 de «deal-uri» din istoria pieţei de M&A din România a luat în calcul mutările anunţate după 2000, mai exact în cea mai prolifică perioadă a economiei locale. Analiza a pornit de la valorile anunţate ale tranzacţiilor, iar în cazul în care acestea nu sunt publice, a fost făcută o estimare pe baza informaţiilor din piaţă. Datele centralizate arată că trei dintre cele 100 de tranzacţii au fost semnate în acest an. Este vorba în primul rând de vânzarea operaţiunilor CEZ către Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA), un fond de investiţii gigant, cu active mai ales în infrastructură şi imobiliare.

    Grupul ceh nu face exitul total din România, rămânând activ pe partea de trading şi de oferire de servicii energetice. Cehii sunt prezenţi pe piaţa locală din 2005, când au preluat compania de distribuţie de energie electrică Electrica Oltenia SA. În luna mai a anului trecut, CEZ, controlat în proporţie de 70% de statul ceh, a anunţat că îşi va vinde operaţiunile din România, Turcia şi Polonia pentru a se concentra pe piaţa-mamă, fiind vorba de o schimbare a modelului de business. CEZ România este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală de energie, având în 2019 o cifră de afaceri cumulată (pe mai multe firme) de 1,9 miliarde de lei (circa 400 de milioane de euro) şi un profit net de 12 milioane de lei. Tot în 2020 s-au mai semnat două mutări majore, de această dată în sectorul imobiliar, şi anume preluarea portofoliul de birouri al NEPI Rockcastle de către israelienii de la AFI şi achiziţia unui pachet minoritar în dezvoltatorul imobiliar Globalworth (prin tranzacţii succesive) de către CPI Property Group SA. Este interesant că aceste «deal-uri» s-au semnat în 2020, un an total atipic pentru economia mondială, marcat de pandemia de COVID-19. Dacă tranzacţia ce implică acţiunile Globalworth s-a parafat fix înainte ca acest eveniment să lovească Europa, celelalte două au fost semnate ulterior. A fost însă vorba de concretizarea unor acorduri negociate cu multă vreme înainte, încă dintr-o perioadă în care creşterea consumului pe de-o parte şi a economiei în ansamblul său pe de alta, au făcut ca investitorii – strategici şi financiari – să îşi întoarcă privirea către România.

    Spre exemplu, anul trecut s-au semnat pe piaţa din România 150 de tranzacţii cu o valoare cumulată de 4 miliarde de euro, potrivit unui raport al Mergemarket şi al casei de avocatură CMS. Totuşi, deşi pe un trend ascendent şi mult peste nivelul din 2009-2012, piaţa locală de profil este în continuare mică şi uşor de influenţat de câteva «deal-uri» mari.Astfel, o singură tranzacţie, cea privind activele CEZ în România, reprezintă un sfert din total, iar asta dacă raportăm la un an bun pentru piaţa locală de M&A, dat fiind că 2019 a fost o perioadă propice pentru domeniu. Spre comparaţie, în 2020 piaţa s-a prăbuşit, în prima jumătate de an fiind semnate doar circa 20 de tranzacţii mai mari – fie strict pe România, fie regionale, dar cu operaţiuni locale care au jucat un rol important. Evoluţia pieţei în semestrul doi era considerată a fi decisivă. Mai exact, piaţa era estimată să se înjumătăţească în 2020 la 2 mld. euro dacă nu se semna vânzarea CEZ. În contextul actual, acest «deal» reduce semnficativ declinul, demonstrând încă o dată cât de mult poate influenţa o tranzacţie de asemenea amploare cifrele totale.

    Deşi ultimii ani au fost prolifici pentru piaţa de M&A nu s-a mai semnat nicio mega-tranzacţie, mai exact nicio mutare de peste 500 de milioane de euro, din 2016. Cea mai recentă tranzacţie de acest gen este finanţarea UiPath, însă „unicornul” este deja un business global, deşi a pornit din România. O mutare cu impact strict local datează din toamna lui 2016 când fondul de investiţii Mid Europa Partners a cumpărat de la Enterprise Investors (un alt fond de investiţii) retailerul Profil pentru 533 de milioane de euro. Tranzacţia a fost finalizată în primăvara lui 2017.

    Mai mult, spre deosebire de alte pieţe din regiune, România nu mai avusese de multă vreme – de mai bine de un deceniu – o mutare de peste un miliard de euro pe piaţa fuziunilor şi achiziţiilor, iar jucătorii din domeniu o doreau, dar erau prudenţi în afirmaţii privind momentul şi domeniul exact. „Am spus-o şi în anii anteriori, tranzacţiile de 1 miliard euro plus vor veni curând, sunt cel puţin două în curs în acest moment, în energie şi în telecomunicaţii. (…) există potenţial şi în retail şi chiar imobiliare”, spunea încă din 2018 Florian Niţu, managing partner al casei de avocatură Popovici, Niţu, Stoica & Asociaţii.

    În România s-a mai discutat în ultimii doi ani şi despre vânzarea operaţiunilor Enel, primele informaţii apărând aproape simultan cu cele privind exitul CEZ de pe plan local şi de pe alte pieţe din regiune. Între timp însă, italienii de la Enel au renunţat la tranzacţia ce putea depăşi la rândul său pragul de 1 miliard de euro, potrivit datelor din piaţă.

    În telecomunicaţii pe de altă parte, se discută de mai mulţi ani despre vânzarea Telekom, dar până în prezent nu s-a avansat cu acest «deal». Totodată sunt voci care spun că o nouă tranzacţie de un miliard de euro ar putea avea loc odată cu vânzarea eMAG, cel mai mare retailer online local, deşi nu este înaintată o dată pentru un asemenea «deal». Este interesant că afacerile din aceste domenii – energie, telecom sau comerţ online – sunt cel mai puţin afectate de pandemie, ba sunt chiar favorizate, astfel că preţurile la care se parafează un asemenea acord nu sunt trase în jos de evenimentele care au dat peste cap o lume întreagă.

    Deşi pentru România reprezintă un eveniment marcant, în Polonia şi chiar Cehia, astfel de achiziţii de peste 1 miliard de euro au existat, însă aici şi economiile sunt mai puternice şi businessurile mai mari ca în România.

    Totuşi, piaţa locală are o populaţie de 20 de milioane de oameni, fiind a doua cea mai mare după Polonia care are de două ori mai mulţi locuitori. Acest indicator joacă un rol important în decizia companiilor şi fondurilor de investiţii de a face pariuri pe piaţa locală, fiind însă doar un criteriu, alături de puterea de cumpărare, de mărimea economiei. Decizia este influenţată într-o anumită măsură de aceiaşi factori indiferent de domeniul de activitate al companiei vizate, însă, există şi o serie de factori „variabili”. Mai exact, în FMCG sau retail contează evoluţia consumului şi puterea de cumpărare mai mult decât în IT spre exemplu. În domeniul tehnologiei, România este cunoscută pentru competenţele sale, iar investitorii vin după idee, calificarea oamenilor, după potenţialul de dezvoltare a businessului peste hotare. În timp ce majoritatea afacerilor româneşti sunt gândite pentru a fi dezvoltate pe plan local, cele din IT sunt pornite cu ideea de le dezvolta global. Tocmai de aceea, în ultimii ani tot mai multe mutări au loc în IT-ul românesc, unele sunt de mici dimensiuni, altele evaluate la zeci de milioane de euro. Poate cel mai cunoscut exemplu este UiPath, o companie pornită din România şi ajunsă în toată lumea.

    Primul unicorn românesc din IT, compania UiPath, specializată în dezvoltarea de roboţi software, a ajuns să fie evaluată la peste 10 mld. dolari după mai multe finanţări primite de la marile fonduri de investiţii ale lumii. UiPath este o companie care s-a specializat în ultimii ani în cea mai în vogă tehnologie la nivel global, dezvoltarea de roboţi software care automatizează procesele de lucru din companii. Start-up-ul s-a desprins în 2015 dintr-o companie specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005. Treptat, aceasta s-a specializat în soluţii de automatizare, iar din 2012 şi-a îndreptat atenţia către piaţa de automatizare robotizată a proceselor.

    Odată cu această specializare şi mai ales din 2015, UiPath a crescut puternic. Un alt business din IT „made in România” care a ajuns global este Bitdefender care la rândul său a atras atenţia marilor investitori. Conform celor mai recente evaluări, şi acest business pornit de pe plaiuri mioritice se apropia de primul miliard, urmând a devenit la rândul său unicorn.

    Dacă în primii ani ai economiei capitaliste cele mai mari tranzacţii aveau loc în domenii clasice precum energie, bancar sau comerţ, în ultima perioadă focusul s-a schimbat, iar IT-ul a ajuns în prim-plan. Ce va urma însă şi de unde ar putea să răsară o nouă tranzacţie record sunt momentan doar discuţii şi speculaţii. Cert e că pandemia a lovit piaţa de fuziuni şi achiziţii din România şi de pretutindeni, astfel că cifrele ar putea arăta complet diferit de cele estimate iniţial. Cert e totodată că anumite «deal-uri» – mari sau mici – vor continua să se parafeze pentru că orice criză aduce oportunităţi, câştigători şi perdanţi. Astfel, topul celor mai mari 100 de tranzacţii din România se va schimba an de an, fie criză, pandemie sau vreme de boom economic.

  • Un an de revoluţie în capitalism

    Actul în cauză, „Statement on the Purpose of a Corporation”, este semnat de o bună parte a membrilor Business Roundtable (BRT), clubul directorilor excutivi ai unora dintre cele mai mari corporaţii americane, şi afirmă că firmele nu ar trebui să servească doar acţionarilor, ci şi să aducă valoare clienţilor, să investească în angajaţi, să-şi trateze corect furnizorii şi să sprijine comunităţile locale din care fac parte. BRT, reprezentată de personaje epice ale lumii de business precum Jeff Bezos, fondatorul Amazon, Tim Cook, CEO-ul Apple, şi Jamie Dimon, preşedintele JPMorgan, vrea astfel să transforme după zeci de ani de existenţă capitalismul acţionarilor în „stakeholder capitalism”.  

    Cine citeşte Wall Street Journal, principalul ziar de business din America, află că „a fost un an bun pentru capitalismul stakeholderilor”, că executivii din BRT s-au ridicat la nivelul angajamentelor asumate, dar şi că noul tip de capitalism „este doar pentru văzul lumii” deoarece dacă executivii chiar ar fi intenţionat să schimbe scopul companiilor lor, ar fi trebuit cel puţin să se consulte cu boardurile lor. WSJ a avut iniţial o poziţie „antirevoluţionară”. Financial Times, farul lumii de business din Europa, dă un răspuns mai nuanţat.  

    În WSJ, Joshua Bolten, preşedinte şi CEO al BRT, scrie că firmele şi-au respectat angajamentele. Chiar şi înainte ca pandemia de COVID-19 să lovească, multe companii din organizaţie făceau investiţii substanţiale în formarea profesională a lucrătorilor, în salarii şi beneficii mai bune şi pentru sprijinirea comunităţilor cu probleme. Ei au solicitat creşterea salariului minim federal şi concediu medical plătit pentru îngrijirea membrilor familiei, continuă Bolten. Răspunzând pandemiei, companiile au oferit bonusuri şi majorări de salarii lucrătorilor din prima linie. Câteva şi-au adaptat operaţiunile pentru a acoperi penuriile de echipamente din sistemul medical. Multe îşi susţin cu generozitate comunităţile. În timpul pandemiei, companiile au prioritizat sănătatea şi siguranţa angajaţilor şi clienţilor. Companiile de energie au promis că nu vor tăia curentul clienţilor care nu pot plăti.

    Unele sunt în fruntea eforturilor de a dezvolta un vaccin. Executivii au făcut presiuni asupra factorilor de decizie pentru ca aceştia să ajute persoanele şi întreprinderile mici afectate de criză. În ultimele săptămâni, ei şi-au asumat noi angajamente pentru promovarea egalităţii rasiale şi a diversităţii în propriile companii, mai spune Bolten. De cealaltă parte, Lucian Bebchuk şi Roberto Tallarita, directorul şi, respectiv, directorul asociat al Programului Harvard Law School de guvernanţă corporativă, au publicat un articol în care fac un rezumat al studiului lor „Promisiunea iluzorie a guvernanţei stakeholderilor” ce va fi publicat în toamnă. 

    Declaraţia prin care peste 180 de CEO ai unor companii majore s-au angajat acum un an „să ofere valoare tuturor actorilor” a fost considerată pe larg ca semnalând o schimbare viitoare în modul în care vor opera companiile, scriu cei doi autori. „Articolul semnat de noi prezintă dovezi că declaraţia a fost în mare parte o manevră de PR” continuă ei.
    Pe baza întrebărilor trimise companiilor ai căror executivi au semnat declaraţia din august 2019, Bebchuk şi Tallarita au găsit că deciziile de punere în aplicare a angajamentelor au fost luate în general de către executivi fără aprobare din partea consiliilor de administraţie. Deoarece deciziile corporative cu importanţă semnificativă sunt supuse în general aprobării consiliului de administraţie, acest lucru reflectă percepţiile executivilor că angajamentele lor nu ar duce la schimbări semnificative în tratamentul părţilor interesate – stakeholderii.

    Concluzii similare rezultă din analizarea tuturor ghidurilor de guvernanţă corporativă aprobate de consiliile companiilor care sprijină declaraţia. Cei doi cercetători au constatat că noile linii directoare, multe actualizate după emiterea declaraţiei, arată în cea mai mare parte că acţionarii au clar prioritate. „Analiza indică faptul că liderii corporativi au stimulente puternice să aducă beneficii stakeholderilor doar în măsura în care acest lucru nu ar afecta valoarea acţiunilor. Această concluzie va fi foarte dezamăgitoare pentru unii şi binevenită pentru alţii. Dar trebuie să fie clar pe ce se concentrează liderii din companii şi ce intenţionează ei să ofere. Josh Bolten, directorul executiv al BRT, a respins ca fiind „lipsite de profunzime” astfel de critici. „Majoritatea executivilor care au semnat acea declaraţie consideră că acesta este modul în care trebuie să îşi conducă acum compania, deci de ce ar trebui să obţină aprobarea consiliului de administraţie?” a spus Bolten. Chiar dacă mulţi executivi au considerat-o ca fiind o afirmare a priorităţilor lor deja existente, declaraţia a fost încă un angajament „aspiraţional” de a face mai mult, a spus el. „Dacă aruncaţi o privire asupra a ceea ce au făcut marile corporaţii din America în timpul pandemiei, rezultatele sunt puternice.”

    Financial Times are o poveste mai aromată despre primul an de viaţă al capitalismului stakeholderilor. În SUA, când lumea a fost obligată să stea în casă, în martie, gunoiul a încetat să se mai acumuleze lângă magazine, şcoli şi stadioane, ceea ce a făcut să dispară 40 milioane de dolari din veniturile societăţii de administrare a deşeurilor (Waste Management) în doar două săptămâni. Jim Fish, directorul executiv al companiei, a răspuns nu prin reducerea costurilor, ci prin garanţii către personal că vor primi salariul întreg pe durata pandemiei şi oferind întreprinderilor mici servicii gratuite timp de o lună după ce acestea s-au redeschis.„Acţionarii erau oarecum ceva secundar sau chiar mai departe în mintea mea”, îşi aminteşte el. „Ştiam eu în adâncul minţii mele că va fi un cost pentru acţionari? Bineînţeles că ştiam, dar mă gândeam mai mult la ce vor face familiile oamenilor pe care i-aş fi putut concedia.” Afacerea de colectare şi procesare a deşeurilor nu este ceva care să trezească simpatie, iar acţionarii sunt obişnuiţi să fie prima prioritate a conducerii, aşa cum a fost în ultima jumătate de secol. Însă acţiunile lui Fish au reflectat o schimbare de dispoziţie în America corporativă de la criza financiară globală, reflectată cel mai bine în declaraţia executivilor din BRT de anul trecut. Acum, criza COVID-19 pune presiuni fără precedent asupra corporaţiilor şi o serie de investitori, academicieni şi activişti susţin că este nevoie de schimbări mai precise pentru ca noul capitalism să se ridice la nivelul promisiunilor făcute de creatorii săi.
    Membrii Business Roundtable s-au confruntat cu acuzaţii de ipocrizie în timpul pandemiei, cu, spre exemplu, angajaţii acuzând McDonald de acordarea unui concediu medical plătit insuficient şi Walmart că nu a ascultat problemele privind siguranţa la locul de muncă sau criticând Amazon pentru retragerea bonusului de risc oferit iniţial. Just Capital, care urmăreşte impactul companiilor asupra societăţii, a constatat că BRT a livrat rezultate mixte. Companiile ai căror directorii generali au semnat celebra declaraţie s-au comportat mai bine decât alţii în a  oferi totul, de la concedii medicale plătite la asistenţă financiară în timpul crizei.
    Totuşi, studiul Just Capital a constatat că americanii consideră că firmele mari nu respectă în totalitate responsabilităţile pe care le au faţă de angajaţi, clienţi, comunitate şi mediu. BRT se confrunta cu critici gălăgioşi şi înainte ca pandemia să lovească. Într-o tabără au fost adepţii radicali ai economistului Milton Friedman, înaltul preot al capitalismului acţionarilor, care  insistau că companiile ar trebui să se concentreze pe a face bani şi că acest principiu nu trebuie schimbat. În cealaltă tabără au stat susţinătorii investiţiilor pe teme de mediu, societate şi guvernanţă, care erau îngrijoraţi că membrii BRT proiectau doar o imagine bună de luat ochii lumii în loc să-şi schimbe modul sălbatic de a gândi. Oricum, acţionarii păreau să nu creadă că vor fi aşezaţi pe locul în spate, spune Shiva Rajgopal, profesor de Columbia Business School. „Când aceşti tipi au semnat declaraţia BRT, preţurile acţiunilor acestor firme nu s-au mişcat… Nu a fost niciun tremur”, a remarcat el. Acest scepticism a fost justificat, consideră el, prin modul în care stakeholderii au fost trataţi în trecut de către companii.

     

     

    Într-un studiu realizat alături de Aneesh Raghunandan de la London School of Economics, Rajgopal a descoperit că membrii BRT au fost indicaţi pentru mult mai multe abateri privind mediul şi condiţiile de muncă decât executivii altor companii. Un apărător al BRT a menţionat, totuşi, că majoritatea celorlalte corporaţii erau mult mai mici decât membrii organizaţiei sale. Apple are totuşi o capitalizare cât PIB-ul unei ţări. Anne Simpson, care conduce activitatea de guvernanţă la Calpers, cel mai mare fond de pensii din America, împărtăşeşte o altă critică a lui Rajgopal: aceea că companiile americane au încurajat un regim al drepturilor acţionarilor „fără dinţi”, ceea ce a făcut greu ca
    board-urile să poată fi trase la răspundere pentru angajamentele asumate faţă de stakeholderi. Spre exemplu, Darren Woods, directorul general al ExxonMobil, a semnat declaraţia BRT pentru ca apoi grupul său să ceară jandarmului pieţelor financiare americane, Securities and Exchange Commission, să îl protejeze de votul acţionarilor privind emisiile de gaze cu efect de seră.
    Directorii şi executivii americani sunt încă în urma colegilor internaţionali în ceea ce priveşte convingerea că capitalismul se schimbă fundamental, potrivit unui sondaj realizat de Diligent la care au participat 400 de lideri de afaceri. Există însă un consens din ce în ce mai mare că este nevoie de mai multă muncă pentru a integra capitalismul stakeholderilor în luarea deciziilor consiliilor de administraţie – şi pentru a măsura impactul acestuia. Un grup de la şcoala de afaceri Saïd din Oxford susţinut de investitori a publicat un cadru pentru a încuraja consiliile să îşi transforme discuţiile despre scop în acţiune. „Scopul trebuie să fie mai mult decât un slogan de marketing”, au spus autorii.
    Presiunile investitorilor au făcut mai mult decât BRT pentru a concentra consiliile de administraţie pe un scop mai larg, a declarat Rebecca Henderson de la Harvard Business School, autoarea cărţii „Regândirea capitalismului”. Ea argumentează însă că declaraţia BRT are importanţă. „Se pare că mulţi lideri de afaceri chiar credeau că misiunea lor era doar maximizarea valorii pentru acţionari”, a spus ea. „Este un dezastru, aşa că un lucru simplu precum schimbarea limbajului este un lucru bun.” În ceea ce-l priveşte pe domnul Fish de la societatea de gestionare a deşeurilor, o atenţie mai mare dată stakeholderilor poate totuşi aduce în timp beneficii acţionarilor. De când compania a luat măsuri pentru a ajuta întreprinderile mici cu probleme, a povestit el, loialitatea clienţilor a crescut şi ponderea celor care-şi anulează contractele a scăzut la valori minime record.

  • Ce puteţi citi în noua ediţie de Business MAGAZIN

    Doar 16 companii antreprenoriale româneşti au avut în 2019, la finalul a 30 de ani de capitalism, o cifră de afaceri de cel puţin un miliard de lei. Care sunt cele mai mari firme controlate de antreprenori români după cifra de afaceri veţi putea citi în cea mai recentă ediţie a Business MAGAZIN.

    Piaţa imobiliară a trecut prin diverse încercări, una dintre cele mai răsunătoare fiind criza din 2008. Cât te costă să fii proprietar în Bucureşti, în contextul noii crize?

    Pandemia de COVID-19 a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte sănătatea şi sistemul imunitar. Achiziţiile de produse bio şi naturale au explodat în acest context, dupa cum spune Ciprian Stancu, fondatorul unui magazin online de profil.

    Călin Popescu a transformat ideea celui de-al treilea ecran inteligent într-un produs vandabil – oglinda inteligentă de fitness Vaha. Disponibilă deocamdată doar în Germania, aceasta ar putea ajunge în curând şi în România. Deocamdată, firma a strâns finanţări de peste 20 de milioane de euro şi îşi plănuieşte expansiunea din Berlin.

    Soarta familiei Benetton, cândva simbol al antreprenoriatului italian, a luat o direcţie nefericită după ce prăbuşirea unui pod de infrastructură i-a adus imperiul infrastructurii în colimatoriul guvernului populist de la Roma, scrie Politico. Care este povestea imperiului Benetton?

     

    Despre toate aceste subiecte, dar si despre altele, cititi in cel mai nou numar de Business MAGAZIN

  • 30 de ani de capitalism românesc. 16 companii antreprenoriale au spart pragul de 1 miliard de lei

    Doar 16 companii antreprenoriale româneşti au avut în 2019, la finalul a 30 de ani de capitalism, o cifră de afaceri de cel puţin un miliard de lei. Faţă de 2018, capitalismul „mare” românesc a mai câştigat o firmă, iar faţă de 2017 sunt patru companii în plus. Ce va fi însă după 2020, un an de zbucium pentru întreaga economie?

    Capitalismul românesc, cu 30 de ani împliniţi în buletin, are – la finalul anului 2019 – 16 companii antreprenoriale „miliardare în lei”.

    Sunt multe? Sunt puţine? În top 500 companii din Europa Centrală şi de Est, realizat de Coface, sunt doar 5 firme româneşti deţinute de antreprenori români. Polonia are peste 20, potrivit estimărilor ZF.
    Cu siguranţă şi în România ar fi putut fi mai multe, dar marile tranzacţii semnate în toţi aceşti ani au dus în tabăra capitalului străin alte businessuri antreprenoriale care ar fi putut râvni la un astfel de clasament. Mai sunt şi o parte din capitaliştii României din prima generaţie care şi-au dezvoltat afacerile bazându-se pe mai multe companii, astfel că businessul lor adună sute de milioane de lei anual din firme diferite, dar nu ajung cu o singură companie din grup la un astfel de prag.

    Ce companii ajung însă la pragul de un miliard de lei şi peste după bilanţurile depuse în 2019?
    Dedeman Bacău (bricolaj), Fildas Trading (distribuitor de medicamente) şi Altex (retailer electro-IT) sunt cele mai mare trei companii antreprenoriale din România în 2019, la fel ca şi în 2018, prima cu afaceri de peste 8 mld. lei, iar celelalte două cu vânzări peste pragul de 4 mld. lei.

    În total sunt 16 com­panii antreprenoriale cu afaceri de peste un miliard de lei în 2019, cu una mai mult faţă de 2018 şi cu patru peste nivelul din 2017, un record absolut pentru businessul antreprenorial românesc. Clasamentul ia în calcul doar entităţile fiscale aşa cum apar la Registrul Comerţului, şi nu grupuri de firme sau rezultate consolidate anunţate de companiile listate.

    Cele 16 mari companii antreprenoriale au avut în 2019 o cifră de afaceri cumulată de 40 miliarde de lei, în creştere cu 11% faţă de 2018, o marjă de profit de 6% (rezultat net cumulat de 2,1 mld. lei în 2019) şi 45.000 de angajaţi, cu 1.500 de oameni în plus faţă de 2018.

    Iulian Stanciu este singurul antreprenor cu două companii în top 16, ambele cu afaceri de peste un miliard de lei. Network One Distribution, din distribuţia IT&C, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 1,3 mld. lei, iar reţeaua de magazine Flanco a raportat vânzări de 1,2 mld. lei.

    Chimcomplex cu activele bune din industria chimică preluate de Ştefan Vuza, de la Oltchim şi producătorul de mobilă Aramis Invest din Baia-Mare (Vladimir Iacob şi Marius Şelescu) sunt singurele firme cu activităţi de producţie prezente în topul celor mai mari firme antreprenoriale din România.

    „Miliardarii antreprenori” au reuşit în 2019 să aibă şi businessuri profitabile, 15 dintre cele 16 firme fiind pe plus, cu un record al profitului net de peste 1,2 mld. lei în cazul reţelei de bricolaj Dedeman din judeţul Bacău, controlată de Adrian şi Dragoş Pavăl. Pe pierderi este doar Chimcomplex, cu două platforme industriale la Borzeşti şi Râmnicu-Vâlcea. Firma a raportat un minus de 44 mil. lei în 2019.

    Tot ca un reper important, 2019 este primul an în care sunt şapte companii antreprenoriale peste 2 mld. lei, după ce traderul de energie Tinmar, controlat de Augustin Oancea a crescut cu peste 28% în 2019 faţă de anul precedent.
    Augustin Oancea, fondatorul grupului din energie Tinmar, vine din a doua generaţie de capitalişti ai României, cea de după anul 2000. În 2001, el punea bazele grupului din energie Tinmar, iar prima tranzacţie cu energie a făcut-o în 2007. Un deceniu mai târziu, Tinmar Energy, cea mai mare companie din grup, intra în clubul celor mai mari zece companii antreprenoriale din România, clasament unde se află şi acum.

    Nucleul companiilor mari antreprenoriale de astăzi, cel puţin la vârf, se află însă în prima generaţie de capitalişti ai României, cei care au pornit afaceri la începutul anilor 1990.„Orice antreprenor trebuie să aibă o rezervă de oxigen”, spunea Dragoş Pavăl, acţionar al Dedeman Bacău în urmă cu un deceniu, într-un supliment dedicat primilor 20 de ani de capitalism, realizat de Ziarul Financiar.

    Dedeman nu se afla atunci printre cele mai mari zece companii antreprenoriale din România, retailerul avea 3.000 de angajaţi şi 16 magazine, dar continua să se extindă pe o piaţă a bricolajului care pierdea 25% din vânzări în 2009, un alt an de criză economică. În 2019, Dedeman Bacău este cea mai mare companie antreprenorială locală, cu afaceri de peste 8 mld. lei şi 10.000 de locuri de muncă create. Iar ambiţia fraţilor Adrian şi Dragoş Pavăl nu a rămas doar în zona comerţului românesc, ei au preluat participaţii importante în ultimii ani la firme din industrie, producţia de medicamente sau în zona pieţei imobiliare. „Rezerva de oxigen” despre care vorbea Dragoş Pavăl în 2009 este mai necesară acum mai mult ca oricând.

    La fel ca şi în cazul Dedeman, poveştile unora dintre antreprenorii care au construit jucătorii miliardari din economie au fost spuse chiar de ei, despre alţii s-au strâns în 30 de ani frânturi de informaţii. Sunt şi antreprenori însă care nu au oferit niciun interviu în tot acest timp, antreprenori care nu au fotografii publice, miliardari fără chip.

    Producătorul de mobilă Aramis Invest din Baia Mare este cel mai mare exportator cu capital privat românesc, dar antreprenorii Vladmir Iacob şi Marius Şelescu, cei care au construit businessul Aramis, nu au ieşit niciodată cu interviuri sau declaraţii legate de povestea lor. Nici fondatorii Mairon Galaţi, firmă cu afaceri de peste 1 mld. lei, în comerţul cu metale, nici Alin Niculae, antreprenorul din spatele traderului de carburanţi Oscar Downstream, nici cel mai important acţionar al Smart Diesel din Arad, trader de carburanţi nu sunt figuri publice cunoscute.

    În clubul miliardarilor antreprenori din economie a intrat în fiecare din ultimii ani cel puţin câte un nou jucător, iar bilanţul celor 30 de ani se opreşte la 16 companii. 2019 a fost însă un an bun pentru businessul românesc, un an de creştere economică, de creştere a consumului. 2020 a venit însă ca un tăvălug peste economie odată cu măsurile impuse de încercarea de a limita răspândirea pandemiei de COVID-19, iar la final de an fiecare companie în parte nu va mai arăta la fel. Primele date arată că PIB-ul României a scăzut cu 4,7% în primul semestru din 2020 faţă de S1/2019, după o creştere firavă în primul trimestru şi un declin de 10% în trimestrul doi din 2020 faţă de T2/2020.  

    Adrian şi Dragoş Pavăl, acţionari ai Dedeman Bacău
    Cifră de afaceri: 8,2 mld. lei
    Nr. de angajaţi: 10.769
    Profit net: 1,2 mld. lei

    Adrian şi Dragoş Pavăl sunt doi matematicieni care au pornit de la zero în comerţ în primii ani după revoluţie şi au avut nevoie de zece ani pentru a ajunge la formatul reţelei Dedeman – magazine cu o suprafaţă medie de vânzare de 8.000 de metri pătraţi şi zeci de mii de articole listate. Primul intrat în afaceri a fost Dragoş Pavăl, care acum este preşedintele companiei Dedeman, iar la scurt timp i s-a alăturat şi fratele său, Adrian Pavăl.

    Au mers de la început pe strategia extinderii prin achiziţii de locaţii, mizând în primii ani de dezvoltare în special pe zona Moldovei. Ulterior, fraţii Pavăl au extins reţeaua la nivel naţional, au construit cel mai mare retailer de bricolaj, cel mai mare jucător cu capital românesc din comerţ şi din întreaga economie.

    Anca Vlad, fondator al grupului Fildas-Catena
    Cifră de afaceri (Fildas Trading): 4,2 mld. lei
    Nr. de angajaţi: 1.145
    Profit net: 134  mil. lei

    Anca Vlad, proprietara distribuitorului de medicamente Fildas şi a reţelei de farmacii Catena, a creat firma cu numărul 800 în primii ani de capitalism din România. Deşi brandul Catena, din retailul farmaceutic, este cel mai extins din industrie, imaginea antreprenoarei care a fondat reţeaua a rămas una discretă.

    În cazul afacerii dezvoltate de Anca Vlad, imaginea brandului creat de ea – Catena – beneficiază de o notorietate mult mai mare decât a fondatoarei. În topul firmelor antreprenoriale este însă prezent doar distribuitorul de medicamente Fildas Trading, care are afaceri de 4,2 mld. lei pe o singură entitate fiscală. În cazul farmaciilor Catena însă, afacerea este administrată pe mai multe companii, deşi cumulat şi aici cifra de afaceri trece de 4 mld. lei anual.

    Dan Ostahie, fondator al Altex
    Cifră de afaceri: 4 mld. lei
    Nr. de angajaţi: 3.546
    Profit net: 75,4  mil. lei

    Dan Ostahie şi-a început cariera de antreprenor în 1991, după terminarea facultăţii, importând televizoare second hand din Elveţia. A pornit cu 10.000 de dolari, împrumutaţi de la bancă, şi pentru care a pus gaj casa părinţilor, iar în 2019 a ajuns la 4 mld. lei cifră de afaceri şi poziţia de lider pe piaţa electrocasnicelor.

    Etapele cruciale în dezvoltarea Altex au avut loc în 1996 şi 2009. Primul hop a fost marcat de inflaţia galopantă şi de creşterea dobânzilor la 140%. A închis jumătate din reţea şi a continuat să vândă electrocasnice. Până în 2003, când a preluat strategia de dezvoltare şi a preluat prima poziţie în topul electroretailerilor. Prin criza financiară din 2009 a trecut tot prin restructurare, dar şi acela a fost un moment depăşit păstrând în continuare prima poziţie în retailul specializat.

    Iulian Stanciu, acţionar al Flanco şi al Network One Distribution (NOD)
    Cifră de afaceri NOD: 1,34 mld. lei
    Cifră de afaceri Flanco: 1,21 mld. lei


    Iulian Stanciu şi-a asociat invariabil numele cu brandul eMAG – cel mai puternic retailer din online-ul românesc –, al cărui business îl conduce şi unde e acţionar minoritar. Acelaşi antreprenor este şi proprietarul Flanco – al doilea jucător de pe piaţa de electro-IT şi controlează şi distribuitorul de echipamente IT Network One Distribution (NOD).

    După rezultatele din 2019 Iulian Stanciu este primul antreprenor român cu două businessuri diferite în topul companiilor antreprenoriale cu afaceri de peste 1 mld. lei. Cum a început afacerile? I-a plăcut programarea, a fost atras de calculatorare.

    Prin ’90, după ce părinţii i-au cumpărat un calculator, a început să colecţioneze şi să vândă jocuri. În anul III de facultate s-a angajat ca agent comercial, iar înainte de a termina facultatea a întemeiat prima sa firmă.

    Ştefan Vuza, acţionar al Chimcomplex
    Cifră de afaceri: 1,27 mld. lei
    Nr. de angajaţi: 2.039
    Pierdere netă: 44 mil. lei

    Ştefan Vuza a intrat în afaceri în 1993, când înfiinţează compania SCR (Serviciile Comerciale Române) în Piatra Neamţ, la care deţinea 45% din acţiuni. Firma avea un capital social de 100.000 lei vechi iar ca obiect de activitate principal comerţul.

    În 1999 grupul ajunge să administreze mai multe centre comerciale, stabilind relaţii de parteneriat cu peste 1.500 de firme în 12 centre comerciale situate în şase judeţe (3 în Moldova, 2 în Ardeal şi unul în Oltenia), potrivit datelor de pe site-ul firmei.

    Ambiţia lui Vuza în industria chimică l-a determinat să cumpere activele bune ale Oltchim din Râmnicu-Vâlcea în 2018, potenţialul celor două platorme industriale din Vâlcea şi Borzeşti (Bacău) fiind de un miliard de euro în câţiva ani. „România este complet captivă importurilor de medicamente şi produse chimice pentru că nu a avut niciodată o politică sustenabilă în domeniu, dar acum a venit momentul. În condiţiile date avem o singură opţiune, aceea de a ne dezvolta în ţară un sector chimic puternic, aşa cum era în urmă cu 30 de ani”, arăta recent Ştefan Vuza într-un îndemn adresat industriei chimice şi farmaceutice din România.

    Eugen Banciu, acţionar al Farmaciilor DONA
    Cifră de afaceri: 1 mld. lei
    Nr. de angajaţi: 1.956
    Profit net: 14 mil. lei

    Medicul Eugen Banciu renunţa la o profesie în medicină pentru a înfiinţa prima farmacie Dona în anul 1992, care a ajuns la peste 335 de unităţi la nivel naţional, fiind al treilea jucător din piaţa retailului farmaceutic. Patru ani mai târziu, în 1996, punea bazele Farmexpert, distribuitor de medicamente, pe care urma să-l vândă în 2013 către Alliance Boots. Antreprenorul a dus grupul Dona la primul miliard de lei în 2019, fiind prima dată când compania SIEPCOFAR, care deţine farmaciile, trece de acest prag. Compania este cel mai tânăr miliardar în lei din economia locală.

  • Ce cred analiştii externi: Pentru a salva Occidentul şi generaţia millennials trebuie taxat capitalismul rentier, financiar şi imobiliar. Iar pensionarii trebuie să plătească factura pentru tineri

    Dimpotrivă, le-au accentuat şi mai mult.
    Dobânzile aproape de zero şi chiar negative, tipărirea continuă de bani de către băncile centrale şi aruncarea lor pe piaţă în speranţa că vor ajunge în economia reală nu au rezolvat deloc problemele economice din marile ţări occidentale, ci dimpotrivă, doar au amânat viitorul război social care va apărea.
    Noile generaţii, în frunte cu millennials, au fost cel mai afectate de criza anterioară şi vor plăti cel mai mult preţul crizei de astăzi.
    În aceste condiţii, aceste generaţii nu vor mai putea să acumuleze nimic, vor trăi permanent sub ghilotina şomajului (deja şomajul este cuprins între 25 şi 40% în rândul acestor generaţii), economia nu creează suficiente joburi mai bine plătite decât cel de chelner sau ghid turistic pentru pensionari, iar educaţia lor începe să crape.
    Dacă bunicii şi părinţii lor au putut să-şi cumpere o casă din salariile pe care le-au avut, noile generaţii n-au nicio şansă să se apropie de un activ imobiliar, din cauza creşterii fără precedent a preţurilor din real estate datorată printării de bani şi scăderii dobânzilor.
    Dobânzile spre zero practicate în acest moment de bănci fac ca procesul de economisire, pe care s-au bazat bunicii şi părinţii în crearea unei averi familiale, să nu aibă sens.
    Capitalismul financiar, imobiliar, rentier şi monopolistic nu mai încurajează deloc spiritul antreprenorial, ci chiar îl suprimă cu bani şi putere.
    Occidentul a acumulat prea multă bogăţie care a devenit rentieră, care stă degeaba în bănci, pe burse, în fonduri mutuale şi care se hrăneşte din dobânzi, dividende sau creşteri ale preţului acţiunilor.
    Acest capitalism financiar nu poate rezista la nesfârşit atâta timp cât nu ajunge în economia reală ca să creeze oportunităţi şi joburi şi pentru noua generaţie.
    Marile publicaţii de business din lume încep să trateze din ce în ce mai mult aceste probleme ale Occidentului care hrănesc şi cresc mari nemulţumiri, care la un moment dat vor izbucni. Până acum, aceste nemulţumiri şi-au găsit o exprimare pe Facebook sau pe alte reţele sociale, ajungând mai puţin în stradă.
    Vă recomand să citiţi patru articole:
    1. Martin Wolf, Financial Times: We must think as citizens – Covid-19 could transform many western societies by demonstrating the need for competent government. But without a thriving and stable middle class, the state risks succumbing to plutocracy
    2. Philip Stephens, Financial Times: The path from Covid-19 to a new social contract
    3. Andreas Kluth, Bloomberg: OK Boomer, we’re gonna socialize you. The pandemic is turning millennials into socialists
    4. Chris Giles, Martin Arnold, Financial Times: High saving rates pose dilemma for central banks. Consumer pandemic cash will help drive economic recovery or hold back growth
    În esenţă, ceea ce spun analiştii este că Occidentul are nevoie de un nou contract social care să restabilească echilibrele şi care să dea posibilitatea şi noilor generaţii să aibă aceeaşi viaţă ca a bunicilor şi a părinţilor.
    Capitalismul actual, care a permis crearea de mari averi, economisiri imense în bănci, proprietăţi imobiliare mari, a devenit o frână pentru economii.
    În aceste condiţii, capitalismul rentier trebuie taxat mult mai mult, guvernele trebuie să schimbe raportul de forţe din societate încurajând iniţiativele prin taxe mai mici, inclusiv pe muncă, iar la polul opus taxând banii care stau degeaba. Aceşti bani au devenit o povară şi pentru băncile centrale, care nu mai pot acţiona eficient pentru că nivelul de economisire este prea mare.
    Dacă nu se iau acum măsuri, inegalităţile vor creşte, iar noile generaţii se vor ridica la un moment dat chiar împotriva Occidentului. 

  • Roula Khalaf Prima femeie redactor-Şef al Financial Times: „Acest capitalism are nevoie de o resetare”

    Despre cum vede Khalaf vremurile actuale, de unde a pornit şi cum a ajuns ea la prestigiosul ziar scrie, într-un interviu cu ziarista, revista Vogue. De acolo, cititorul poate afla şi câteva mici detalii fine despre cum funcţionează un ziar de calibrul lui Financial Times.
    Roula Khalaf intră în biroul ei îmbrăcată ca pentru o zonă de război şi o invitaţie la Checkers, toate în aceeaşi zi. În luna ianuarie a acestui an, ea a preluat cârma Financial Times, devenind prima femeie redactor-şef din istoria de 131 de ani a prestigiosului ziar britanic. „Pentru mine, este cea mai naturală evoluţie. De fapt, am fost şocată că s-a scris atât de mult în presă despre asta”, spune ea. Khalaf crede că nu mai există o imagine a editorului clasic – şi, prin urmare, nu există nicio aşteptare ca imaginea să dăinuiască.

    Spaţiul unde lucrează are accentul pe calm în locul strălucirii, biroul aşezat în spate şi ordonat scrupulos, singurul spaţiu aglomerat fiind un raft cu premii. Ferestre de sticlă oferă o vedere asupra City-ului londonez, care timp de multe decenii a făcut din acest ziar biblia sa. Mai recent, FT a devenit o voce autoritară pentru cititorii obişnuiţi, care îi preţuiesc internaţionalismul şi insistenţa pe imparţialitate şi exactitate.

    La întâlnirea cu ziarista Zoe Williams de la Vogue, autoarea interviului, grosul impactului coronavirusului urma încă să fie simţit în Marea Britanie, iar Khalaf şi echipa sa îşi ocupau tot timpul cu pandemia care se apropia. Încă de la începutul crizei, FT a înregistrat un ritm de creştere fără precedent a numărului de cititori şi abonaţi noi. Pentru a-şi ajusta producţia în consecinţă, ziarul a lansat bloguri live 24/7 şi noi actualizări de afaceri. A abordat cele mai strălucite minţi economice pentru a scrie zilnic despre modul în care virusul schimbă lumea. Este un teritoriu cu totul nou, dar Khalaf a acceptat provocarea.
    Este curioasă şi energică şi – ca la mai toate minţile serioase – pe chipul ei se poate deduce o uşoară urmă de amuzament; singurul lucru pe care Khalaf îl recunoaşte ca fiind neobişnuit în ascensiunea ei este locul de unde s-a lansat: „Se spunea că dacă eşti redactor-şef adjunct nu devii niciodată redactor-şef. Când am fost aleasă redactor-şef adjunct la FT în 2016, un bun coleg de-al meu mi-a spus: «Aceasta este cea mai mare greşeală pe care ai făcut-o vreodată, ce vei face în continuare?»”.

    Chiar şi ca redactor-şef adjunct Khalaf a schimbat cursul jurnalului financiar. Aceasta a fost perioada în care ziarul a dezvoltat JanetBot, un program care analizează imaginile de pe site-ul web al publicaţiei pentru a asigura o reprezentare echitabilă a femeilor, şi robotul She Said He Said, conceput să asigure că informaţiile prezentate în FT provin de la mai multe surse (organizaţia de mass-media a constatat anterior că doar 21% din citatele din ziar proveneau de la femei). „Ne-am gândit mai ales la pagina noastră principală”, spune Khalaf despre JanetBot, „pentru că cel mai uşor lucru pentru o poveste de afaceri este să ai imaginea unui trader sau a unui tip în costum.”
    Diversitatea este misiunea. „Cred că toată lumea de aici a îmbrăţişat ţelul. Toţi jurnaliştii şi editorii noştri se gândesc cu atenţie la acest lucru. Văd multe schimbări. Dar în ce măsură se vede schimbarea în exterior? Vrem să facem mai multe cercetări pentru a afla.”

    Nu este surprinzator, din partea poate a celui mai sobru ziar din lume, faptul că evoluţia sa are la bază cercetări atente. Khalaf spune că atunci când i s-a cerut să contureze o imagine a Financial Times, cititorii obişnuiau să descrie un bărbat. „Iar unii chiar au spus: «Un bărbat care-ţi întoarce spatele.” Aşa că a fost cam intimidant. Nu pentru toată lumea, desigur – citesc ziarul de când eram adolescentă. Nu m-am gândit niciodată la aşa ceva.”
    Politica şi finanţele au fost dintotdeauna lumi de explorat pentru Khalaf. Tatăl ei a avut un scurt episod ca ministru al economiei la începutul războiului civil din Liban şi a lucrat ca executiv de top la o companie de asigurări americană în cea mai mare parte a carierei sale. Crescând în Beirut, cu  vedere la celebrul hotel Le Commodore, a căpătat o fixaţie pentru viaţa de corespondent. „Asta m-a atras către jurnalism, mi s-a părut atât de enigmatic, misterios şi captivant. Şi am avut momente din cariera mea care mi-au amintit de Commodore. Întotdeauna era un hotel acolo. Fiecare conflict a avut un hotel, în Irak a fost Rasheed, Saint George în Algeria.”

    Primii ani i-au construit rezistenţa: „Ne-am mutat foarte des, în Liban şi în afară.” Cu toate acestea, cariera ei a început în mai puţin agitata lume a jurnalismului de afaceri, – o alegere calculată care i-a permis să lucreze în America, unde şi-a luat licenţa şi masterul la şcoala de comunicare publică SI Newhouse din Syracuse şi, respectiv, Columbia. Iniţial, a lucrat pentru Forbes ca verificator de informaţii, apoi ca reporter, pentru a ajunge la FT în 1995.
    Anii ’90 au fost un deceniu al călătoriilor şi plin de evenimente, iar Khalaf a avut ce să vadă, mai întâi din postura de corespondent în Africa de Nord, apoi de pe o poziţie de corespondent în Orientul Mijlociu şi, în cele din urmă, ca redactor extern. Chiar dacă ziarul a afirmat clar că nu acoperă războaiele, are una dintre cele mai extinse reţele de corespondenţi străini. „Deşi este adevărat că nu acoperim niciun război, nu poţi spune cu adevărat povestea politicii, a economiei, a societăţii şi a viitorului fără a fi acolo. Pur şi simplu trebuie să fii acolo. Deci a fost cu siguranţă interesant, da. Dar niciodată nu am simţit că este cu adevărat romantic. Romanţam corespondentul de război, dar mă vedeam întotdeauna ca un corespondent străin.”
    Altceva o speria pe ea. „Îmi era foarte rar teamă. M-am speriat când fiul meu cel mare a putut să citească ziarul şi să vadă de unde trimit veştile. Atunci eram neliniştită că va deveni neliniştit din cauza mea. Le spuneam familiei şi părinţilor mei că voi merge în Iordania, când de fapt mergeam în Irak. Îmi amintesc foarte clar că o dată l-am sunat pe fiul meu, iar acesta mi-a spus: «Ştiu că eşti în Bagdad». Primeam, desigur, FT-ul în fiecare dimineaţă, iar soţul meu ar fi trebuit să-l ascundă”.

    Acum, Khalaf este la conducerea celui mai mare promovator al capitalismului. Deşi nu neapărat aşa ar descrie ea Financial Times. „Forbes şi FT se află pe aceeaşi pagină în ceea ce priveşte credinţa în pieţele libere, ambele publicaţii cred în valoarea afacerii şi în valoarea creată de afaceri. Dar FT nu este propiaţă şi probusiness fără nicio urmă de îndoială. Vrem să facem afacerile responsabile şi întotdeauna le-am cerut socoteală companiilor. Excesele care au dus la criza financiară globală, impactul politic, fie că este vorba de populism sau naţionalism, fie de creşterea inegalităţii: este clar că acest capitalism are nevoie de o resetare.”

    Khalaf se simte bine având perspectiva globală pe care i-o oferă Londra: „De aceea am vrut să mă stabilesc în Marea Britanie”, spune ea. „Cu siguranţă mi-am dorit ca baieţii mei să crească într-un mediu mai stabil.” Are doi fii – unul la şcoală, celălalt absolvent de universitate – şi un soţ, un fost bancher, care lucrează acum în energie regenerabilă. Khalaf îşi petrece prima oră din zi citind, evită şedinţele la micul dejun pentru a-şi putea duce fiul la şcoală şi discută idei cu colegii şi cu executivii cât e ziua de lungă. Dacă a făcut ca establishmentul să arate mai puţin „palid şi bărbăteasc” (o aluzie la dominaţia albilor şi bărbaţilor în structurile de conducere ale statelor sau companiilor), nu l-a găsit niciodată învechit. „Glamour nu este cuvântul pe care l-am folosi pentru meseria mea. Mă face să mă simt împlinită, este fascinantă, este interesantă. Dar suntem foarte liniştiţi aici. Calm şi profesionalism, aşa cum a fost mereu.”
    Însă lumea din afara biroului său personalizat şi liniştit inspiră tocmai opusul. Jurnalismul, desigur, oferă propriile sale provocări inedite. 

    „Cred că ameninţarea majoră este lipsa încrederii; jurnalismul de calitate nu inspiră încredere şi, în unele cazuri, oamenii au încredere în ştirile false mai mult decât în ştirile reale. Cred că este o problemă destul de importantă. Dar nu este o luptă pierdută, sub niciun aspect. Trebuie să insistăm. Trebuie să luptăm.


    Ziarista preia organizaţia globală de ştiri acum, când lumea nu a fost niciodată mai fascinantă sau mai volatilă. „Este minunat pentru jurnalism”, spune ea, în ochi sclipindu-i recunoaşterea tacită că sunt vremuri groaznice pentru orice altceva. „Nimeni nu a văzut coronavirusul venind, iar acest lucru a avut un impact masiv asupra afacerilor şi a economiei, un impact masiv asupra a tot ceea ce scriem. Asta pe lângă politica monetară, pe lângă alegerile din SUA – alegeri americane foarte interesante – şi Brexit şi acordurile comerciale şi războiul comercial, care s-a calmat puţin, dar care va reveni.”
    Cu toate acestea, chiar dacă enumeră aceste evenimente şi circumstanţe extraordinare, ea se orientează în mod firesc spre optimism: „Cred că am simţit cu toţii un recul. Un recul destul de profund. Dar este un pas în spate permanent? Nu neapărat.
    Uitaţi-vă, de exemplu, la protestele şi revoltele din ultimii ani: Hong Kong, unele ţări latino-americane, Sudan. Protestele legate de schimbările climatice pe care le-am văzut sunt foarte interesante. Toată lumea recunoaşte că mişcările populare au avut un impact.”

    Modul ei de a se purta este atât de potolit şi atent încât este nevoie de un timp pentru a realiza cu cine ai de-a face: un radical calm şi abil – aşa se încheie interviul din Vogue.