Tag: calculator

  • Povestea omului care a fondat una dintre cele mai mari companii din domeniul electrocasnicelor

    Tokuji Hayakawa s-a născut pe 3 noiembrie 1893 în Tokio, Japonia. La naşterea sa, părinţii biologici l-au dat spre adopţie familiei Ideno, decizie despre care el a aflat abia la maturitate.

    Din cauza dificultăţilor financiare prin care trecea familia sa adoptivă, Tokuji a abandonat şcoala după doi ani şi s-a angajat la un producător de ornamente.

    În scurt timp, şi-a îmbunătăţit abilităţile în lucrul cu metalele şi a dobândit numeroase cunoştinţe despre piaţa de profil. Când patronul său, Yoshimatsu Sakata, a eşuat în businessul pe care îl conducea, Tokuji a decis să îi rămână alături.

    A mers atât de departe încât ajunsese să vândă noaptea creioanele stricate produse de acesta la o tarabă, experienţă care a născut în Tokuji o nouă pasiune, vânzările. A reuşit astfel să înveţe trucurile pieţei, care aveau să îi fie de folos în cariera sa de antreprenor.

    După ce şi-a terminat ucenicia în magazinul lui Sakata şi a mai lucrat o perioadă ca artizan, Tokuji a decis că este timpul să îşi deschidă propriul business.

    Inspirat de un incident dintr-un film, în care unuia dintre actori i se desfăcuse cureaua în timpul unei scene, Tokuji a inventat un nou tip de curea cu închizătoare reglabilă, care nu necesita găuri de prindere. Produsul a avut un succes imens şi antreprenorul a reuşit să vândă peste 4.700 de bucăţi.

    Încurajat de această reuşită, Tokuji a decis să îşi deschidă primul magazin şi a continuat seria invenţiilor cu un robinet reglabil.

    Adevăratul succes al noii sale afaceri avea să vină ulterior, după un incident care a schimbat cu totul perspectiva de business a antreprenorului, şi anume reîntâlnirea cu familia sa naturală. După ce şi-a redobândit adevăratul nume de familie, Hayakawa, antreprenorul a început să lucreze alături de fratele său în producţia părţilor componente ale creioanelor mecanice. În septembrie 1912, Hayakawa şi-a deschis în Tokio propriul magazin, care avea să se transforme, de-a lungul anilor, într-o adevărată corporaţie.

    În 1915, antreprenorul s-a gândit să producă un instrument de scris de calitate superioară, aşa că a creat creionul mecanic Hayakawa, care a fost îmbunătăţit pentru a scrie din ce în ce mai subţire. În cele din urmă, a decis să denumească afacerea înfiinţată cu trei ani în urmă Sharp (ascuţit), inspirat de calitatea acestui creion.

    Produsul a devenit popular nu doar în rândul japonezilor, ci şi în Europa, unde primul război mondial cauzase o penurie de instrumente de scris, cererea fiind, aşadar, din ce în ce mai mare. Creionul patentat de Hayakawa a obţinut brevete atât în Japonia, cât şi în Statele Unite.
    Ulterior, Hayakawa şi-a extins afacerea cu producţia de electronice, printre care se numără primul calculator cu tranzistori (1964), primul calculator cu ecran LCD (1973) şi primul telefon mobil cu cameră foto (2000).

    În 1937, Hayakawa a fondat Şcoala Comercială pentru Tineri. La baza acestui proiect au stat dificultăţile pe care le întâmpinase în copilărie, când nu avusese posibilitatea de a-şi continua studiile, şi dorinţa de a oferi angajaţilor săi şansa să urmeze studii superioare. Încă din primul an, şcoala întemeiată de inventator a avut peste 100 de studenţi.

    Hayakawa a murit pe 24 iunie 1980, la vârsta de 86 de ani. 

    În prezent, compania înregistrează venituri anuale de 2.000 de miliarde de yeni japonezi (circa 15 miliarde de euro) şi are peste 41.000 de angajaţi. În 2007, Sharp a cumpărat majoritatea acţiunilor companiei Pioneer.

  • Acesta este CEL MAI RAPID computer din istorie. Ocupă spaţiul destinat unei parcări pentru 30 de maşini

    Supercomputerul va funcţiona la viteza de 130 de petaflopi – mai exact, va putea efectua 130 de cvadrilioane de operaţii pe secundă (130 de milioane de miliarde).

    Atunci când va fi lansat (aprilie 2018), AI Bridging Cloud Infrastructure (ABCI) va fi cel mai performant computer din istorie, depăşind actualul campion Sunway TaihuLight, ce rulează la 93 de petaflopi.

    “Cel mai puternic supercomputer existent astăzi rulează de un milion de ori mai repede decât un calculator personal”, a explicat celor de la CNN Satoshi Sekiguchi, director general al Institutului Naţional pentru Studii Avansate în Industrie şi Tehnologie din Japonia.

    Sekiguchi a calculat că ar fi nevoie de 3.000 de ani ca un calculator personal să realizeze ce un supercomputer poate realiza într-o zi.

    Din punct de vedere al mărimii, AI Bridging Cloud Infrastructure va ocupa un spaţiu echivalent cu cel al unei parcări pentru 30 de maşini.

    Sursa: CNN

  • Românii sunt printre europenii care stau cel mai puţin cu ochii în ecrane

    Europenii cu vârste cuprinse între 20 şi 74 de ani petrec după serviciu între două şi trei ore pe zi în faţa unui ecran.

    Un sondaj realizat în 15 ţări membre ale Uniunii Europene, între 2008 şi 2015, arată că timpul pe care adulţii îl petrec în afara serviciului şi implică activităţi legate de utilizarea ecranelor (cum ar fi timpul petrecut în faţa televizorului sau a altor mijloace de informare în masă, jocuri pe calculator sau alte activităţi bazate pe ecrane), variază între 3 ore în Grecia până la doar două ore în Italia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România are un nou milionar în dolari. Are 23 de ani şi a câştigat banii jucându-se

    Poţi să devi milionar în dolari în România fie printr-o afacere de succes, fie prin investiţii la bursă, dar şi prin joaca pe calculator, iar asta o dovedeşte un tânăr de 23 de ani

    Digital Chaos, echipa de Dota 2 a românului Aliwi Omar, de naţionalitate siriană, a jucat finala The International 2016, cea mai importantă competiţie de Dota din lume, dar a pierdut. Echipa Wings a reuşit să câştige competiţia şi a obţinut trofeul şi un premiu financiar de 9,1 milioane de dolari. Echipa românului (formată din 5 jucatori) a câştigat 3,4 milioane de dolari, ceea ce înseamnă, după un calcul rudimentar, că Omar a obţinut 682.595 de dolari.

    Aliwi Omar s-a născut şi a crescut în România, are 23 de ani şi vorbeşte fluent română, engleză şi arabă. Joacă Dota din 2004 şi Dota 2 din 2011. Înainte de competiţie, Omar câştigase peste 393.000 de dolari, ceea ce înseamnă că în urma acestei competiţii câştigurile sale din turnee de Dota ajung la aproape un milion de dolari (1,078,201 potrivit liquipedia, un fel de wikipedia pentru Dota). Astfel, Aliwi devine românul cu cele mai mari câştiguri din eSports şi obţine cea mai bună clasare a unui român  în competiţia The International. Până acum, în 2018, potrivit site-ului esportsearnings.com el a câştigat nu mai puţin de 1,2 milioane de dolari

    The International 2016 a fost cea de-a şasea ediţie a celei mai mari competiţii de DOTA 2 din lume. Turneul a început pe 2 august la Seattle şi s-a încheiat pe 13 august. Fondul de premiere al turneului a ajuns la 20,6 milioane de dolari, iar 19 milioane din cele 20,6 provin din contribuţiile fanilor, care au cheltuit  milioane de dolari pe obiecte virtuale, iar 25% din aceşti bani s-au dus către fondul de premiere.

    În competiţie participă 16 echipe din întreaga lume şi fiecare dintre echipa va obţine un premiu în bani indiferent de poziţia ocupată. În 2015, competiţia a fost câştigată de echipa americană Evil Geniuses, care a obţinut un premiu de 6,6 milioane de dolari. Competiţia de anul trecut, din 2017, a avut un premiul financiar total de 24 de milioane de dolari.

    Dota este un joc online gratuit  unde două echipe de câte 5 jucătorii se luptă pe o hartă, iar scopul jocului este distrugerea bazei inamicului. Fiecare jucător controlează un avatar, un erou, cu abilităţi şi caracteristici unice şi fiecare jucător are un rol anume în echipă.

    Un alt exemplu de succes este şi bone7, un alt român care joacă Dota la nivel profesionist. A jucat anul trecut la The International şi de-a lungul carierei a câştigat sute de mii de dolari 

  • Adolescentul de 17 ani care a rezolvat una dintre cele mai mari probleme pe care le au toţi oamenii care zboară cu avionul

    Într-un discurs Ted de anul trecut, Raymond Wang, un adolescent în vârstă de 17 ani, a explicat cum a reuşit să construiască simulări pe computer ale mişcărilor germenilor dintr-o aeronavă. 
    Adolescentul a descoperit că pe măsură ce aerul este pompat în cabină, bolile sunt răspândite de la pasager la pasager din cauza modului în care aerul circulă în aeronavă şi nu din cauza cantităţii scăzute de filtre.
     
    El speră că designul său pentru o mică fantă prin care să recircule aerul în afara cabinei ar putea să rezolve problema. ”Când strănutăm, aerul trece prin vârtejuri de multe ori înainte să treacă prin filtru. Aşa că m-am gândit că aceasta este o problemă serioasă; nu am avut banii să merg şi să cumpăr un avion, aşa că am decis să construiesc un computer”, descrie el modul în care a început cercetarea pe calculator. 
     
    De atunci, Wang creat un dispozitiv care păstrează aerul într-un spaţiu înainte ca acesta să fie direcţionat către un filtru; este simplu de instalat şi reduce semnificativ vârtejurile de aer din aeronave, care contribuie la răspândirea bolilor. Pentru ideea sa, Wang a câştigat un premiu de 75.000 de dolari oferit de Intel, la Târgul Internaţional de Ştiinţă şi Inginerie. 

  • Dacia recheamă în service-uri peste 1.800 de maşini Duster. Ce a descoperit producătorul auto

    Reprezentanţii Dacia estimează că ar putea fi afectate de o defecţiune a calculatorului de injecţie un număr de 1.826 de autovehicule marca Duster.

    „Dacia a identificat posibilitatea calibrării incorecte a calculatorului de injecţie. Acest lucru poate antrena pierderea funcţiei Stop&Start şi a sistemului ESM (Energy Smart Management)”, se arată în documentul citat.

    Astfel că proprietarii de maşini Duster vizaţi sunt invitaţi să contacteze „în cel mai scurt timp” un reparator din reţeaua autorizată Dacia de pe teritoriul României, pentru stabilirea unei programări în vederea verificării versiunii software a calculatorului de injecţie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai aşteptată lege a fost adoptată. Ce se intâmplă cu jobul clasic unde trebuie să stăm 8 ore pe zi la serviciu

    Domiciliul devine birou, iar Inspecţia Muncii poate face verificări privind condiţiile de lucru ale angajatului.

    Ministrul muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat ieri că adoptarea proiectului de lege privind regle­men­tarea activităţii de telemuncă, de către Camera Deputaţilor, permite oricărei persoane care lucrează pe calculator să facă acest lucru de acasă, precizând că Inspecţia Muncii poate face verificări la domiciliu. „Orice persoană care lucrează de pe calculator poate să o facă de acum înainte de acasă. Este pontată ca orice altă persoană care ar fi la serviciu, are contractul introdus în Revisal, are toate drepturile ca orice salariat, doar că lucrează de acasă”, a declarat Vasilescu, la Parlament.

    Ministrul muncii a afirmat că Inspecţia Muncii poate să verifice dacă se respectă normele de securitate în muncă, precizând că „domiciliul se transformă într-un fel de birou”.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cea mai aşteptată lege a fost ADOPTATĂ. Ce se intâmplă cu jobul clasic unde trebuie să stăm 8 ore pe zi la serviciu

    Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri, că adoptarea proiectul de lege privind reglementarea activităţii de telemuncă, de Camera Deputaţilor, permite oricărei persoane care lucrează pe calculator să facă acest lucru de acasă, precizând că ITM poate face verificari la domiciliu.

    „(Proiectul de Lege privind reglementarea activităţii de telemuncă-n.r.) este un proiect de lege foarte popular în Japonia. Legislaţia din Japonia a stat la baza legislaţiei din România. (…) am adoptat (în Camera Deputaţilor, for decizional-n.r.) şi noi astăzi această lege care a fost gândită de Guvernul României şi care se află în programul de guvernare. Practic, orice persoană care lucrează de pe calculator poate să o facă de acum înainte de acasă. Este pontat ca orice altă persoană care ar fi la serviciu, are contractul introdus în Revisal, are toate drepturile ca orice salariat, doar că lucrează de acasă”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la Parlament.

    Ministrul Muncii a afirmat că ITM poate să verifice dacă se respectă normele de securitate în muncă, precizând că „domiciliul se transformă într-un fel de birou”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lucruri pe care puţini oameni le ştiu despre cel mai bogat om din lume

    1. Gates a creat primul program pe calculator la vârsta de 13 ani. 
     
    Gates a urmat cursurile şcolii private Lakeside School din Seattle, iar acolo l-a întâlnit pe prietenul său şi viitorul partener de afaceri, Paul Allen. La şcoală a scris primul program, un joc de X şi 0
     
    2. Bill Gates a manipulat programul de ore al şcolii pentru a fi în clasă doar cu fete
     
    Şcoala l-a rugat pe Gates să programeze programul şcolar, iar Bill a profitat de asta şi s-a pus la toate orele numai cu fete. “Paul m-a ajutat să programez programul şcoalar, dar numai eu am beneficiat de el pentru că pleca la facultate”, a spus el.
     
    3. Are un scor SAT (echivalentul bacalaureatului) aproape perfect. A obţinut 1590 de puncte din 1600.
     
    4. A fost arestat de două ori. În 1975, în maşina sa Porsche 911, Bill Gates a fost arestat pentru că a condus cu viteză şi fără numere de înmatriculare. Nu şi-a învăţat lecţia şi doi ani mai târziu, la 21 de ani, a fost arestat din nou pentru acelaşi motiv.Se spune că iconiţa de la Microsoft Outlook 10 este realizată chiar după poza de la arestare a lui Gates.
     
    5. Melinda Gates a lucrat pentru Bill Gates. După ce a absolvit facultatea în 1986, Melinda a început să lucreze la un startup numit Microsoft. Se pare că nu doar a făcut o treabă bună, ci l-a şi impresionat pe Gates.
     
    6. În 1987 a devenit cel mai tânăr miliardar din lume, la doar 31 de ani.
     
    7. În ziua nunţii a închiriat toate camerele (250) de la Hotelul Manele Bay din Hawaii şi toate elicopterele de pe insulă pentru a se asigura că nu vor fi deranjaţi de paparaţii.
     
    8. Memora numerele de înmatriculare ale maşinilor angajaţiilor săi de la Microsoft pentru a vedea cine vine şi cine pleacă târziu de la birou.
     
    9. La 39 de ani, în 1995, a devenit cel mai bogat om de pe planetă cu o avere de 12,9 miliarde de dolari. De atunci a mai pierdut şi recuperat acest titlu. Acum are 86,7 miliarde de dolari.
     
    10. Bill şi Melinda Gates le-au dat 10 milioane de dolari copiilor.
     
    Fiecare dintre cei trei copii ai lor au primit 10 milioane de dolari. Sunt foarte mulţi bani, dar pentru copii de miliardari nu e o sumă foarte mare.