Tag: burduja

  • Ciucă: În momentul de faţă, Sebastian Burduja e opţiunea PNL pentru a candida la Primăria Capitalei

    „În coaliţia de aseară au fost decise două lucruri: a fost stabilit să susţinem împreună candidatul care va deschide lista alegerilor europarlamentare, lista comună a coaliţiei, în persoana doamnei şefa Reprezentanţei Comisiei Europene, Ramona Chiriac, şi opţiunea de a merge fiecare cu propriul candidat la Primăria generală a municipiului Bucureşti.

    Este această opţiune pentrui că, din datele pe care le avem, fără să avem toate datele de la sectoare, rezultă foarte clar că electoratul nu se duce neapărat după un candidat anume şi vorbim de electoratul Partidul Naţional Liberal sau electoratul Partidului Social Democrat, şi atunci, pentru a ne păstra votul politic şi relevanţa în alegerile la nivelul Capitalei, de asemenea ţinând cont că nu avem încă o listă a candidaţilor, avem această opţiune pe care am discutat-o aseară. Sigur, după ce avem şi datele de la sectoare, putem să vedem şi alte opţiuni. Nu este târziu. Timpul este cât se poate de scurt şi avem nevoie ca această decizie să fie luată până la finele săptămânii”, spune Nicolae Ciucă.

    El afirmă că Sebastian Burduja este, „în momentul de faţă, opţiunea noastră pentru a candida la această poziţie” şi are „şansa fiecărui candidat”.

    „De aici înainte, există pentru fiecare dintre candidaţi şansa de a-şi prezenta programul politic, echipa, toate celelalte argumente care sunt folosite în campanie”, a adăugat preşedintele PNL.

    El spune că primarul Sectorului 5, Cristian Popescu-Piedone, nu va fi susţinut de liberali pentru PMB: „Cum să-l susţinem, dacă noi avem propriul candidat?”.

  • Vestea pe care o aşteptau toţi verzii: Ministerul Energiei a primit aprobarea Comisiei pentru finanţarea Contractelor pentru Diferenţă (CfD). 3 mld. euro din Fondul pentru Modernizare merg pentru a susţine 5.000 MW de eoliene şi solare. Preţul energiei din aceste proiecte va fi blocat 15 ani de zile

    Ministerul Energiei a primit aprobarea Comisiei Europene pentru schema de finanţare a contractelor pentru diferenţă (CfD): 3 miliarde de euro pentru proiecte de 5.000 MW energie solară şi eoliană, a anunţat în seara aceasta Sebastian Burduja, ministrul energiei. Iniţial, estimarea de 3 miliarde de euro viza doar prima licitaţie de CfD-uri prin care România speră să finanţeze proiecte de 2.000 MW, eolian şi solar.


    “Aceste fonduri vor veni din Fondul pentru Modernizare, unde de asemenea suntem în linie dreaptă cu aprobarea. 5.000 MW energie verde (3.000 MW parcuri solare şi 2.000 MW parcuri eoliene), si reprezintă cea mai mare investiţie pentru tranziţia energetică a României. Prin contractele pentru diferenţă, în urma unei proceduri competitive publice şi transparente, vom fixa preţul de vânzare a energiei electrice generată de aceste investiţii pentru următorii 15 ani.”

    Potrivit lui Sebastian Burduja, aceste proiecte vor duce la scăderea preţului energiei din România.

    În linii mari, astfel de contracte pentru diferenţă (CfD) prevăd ca producătorului de energie să-i fie garantat un preţ minim de vânzare. În situaţia în care preţul energiei pe piaţa liberă este mai mic decât acest nivel, atunci producătorul va primi diferenţa din partea consumatorilor prin intermediul facturilor la electricitate. Dacă preţul este mai mare, producătorul va returna diferenţa către consumatori. Practic, investiţia devine astfel lipsită de riscuri şi apetisantă pentru bănci, mai ales în contextul scăderii dramatice a preţului la energie.

    Graba privind demararea primei licitaţii de CfD-uri este dată de faptul că România, prin PNRR, s-a angajat să semneze până la finalul anului trecut primele astfel de contracte pentru producţia de energie din surse rege­nerabile. Mecanismul este o creaţie a BERD (Banca Europeană pentru Recon­struc­ţie şi Dezvoltare) şi a Ministerului Energiei. Implementarea lui ridică însă mai multe semne de întrebare legate de procesul de selecţie în sine, dar şi de necesitatea imple­men­tării la scară largă a unui astfel de me­canism (sunt vizaţi 5.000 MW) în contextul în care chiar dezvoltatorii de proiecte eo­lie­ne şi solare spun că se susţin cu preţul pieţei.

  • Burduja, întrebat dacă va candida la PMB: Niciodată nu m-am dat înapoi de la o cursă electorală

    Sunt, totuşi, cu sigla Guvernului României în spate. Ar fi nepotrivit să comentez, dar niciodată nu m-am dat înapoi de la o cursă electorală”, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja, lider al PNL Bucureşti.

    El a fost întrebat după şedinţa Executivului dacă o să candideze pentru funcţia de primar general al Capitalei.

    Actualul primar al Capitalei, Nicuşor Dan, va fi susţinut de Alianţa Dreapta Unită, formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei.

    „Am făcut parte dintr-o majoritate care l-a susţinut pe actualul primar Nicuşor Dan. Facem în continuare parte din această majoritate şi avem un parteneriat. Evident, primarul care e în funcţie, susţinut de un partid, e cel care e candidatul natural, următor”, spune Cătălin Drulă.

    El precizează că Nicuşor Dan nu va fi condiţionat de înscrierea într-unul din cele trei partide.

  • Premierul Marcel Ciolacu: Îi cer Ministrului Energiei să se uite la ce întamplă în privinţa preţului la gaze, unde am văzut că au apărut furnizori care au crescut nefundamentat preţurile, în timp ce în Europa aceste preţuri au scăzut

    Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri, în sedinţa de guvern, Ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să se uite la ce se întamplă cu preţurile la gaze, unde au apărut furnizori care „au crescut nefundamentat preţurile” în timp ce în Europa preţurile la gaze au scăzut.

    „Vă rog să verificaţi situaţia. Sper că şi ANRE se va sesiza”, a cerut Ciolacu.

    Pe de altă parte, Ministrul Energiei spune că nu are drept legal de control asupra furnizorilor de energie, aceste verificari fiind efectuate de către ANRE.

    Ministrul a spus că a solicitat ANRE să verifice modul în care furnizorii de pe piaţa de gaze şi energie electrică respectă prevederile ordonanţei 27 din 2022.

  • Marinel Burduja, tatăl Ministrului Energiei, şi Mircea Cotigă, fost bancher, respinşi de acţionari holdingului Meta Estate Trust pentru un loc în Consiliul de Administraţie

    Marinel Burduja, fost bancher, cunoscut pentru activitatea sa în Bancorex, fiind tatăl ministrului energiei Sebastian Burduja, şi Mircea Cotigă, fost CEO al UniCredit Leasing şi fondator al Rock Development Holding, au fost respinşi de acţionarii holding-ului imobiliar Meta Estate Trust (META) pentru un loc în CA-ul companiei într-o şedinţă AGA în care fără mandat a rămas inclusiv preşedintele companiei.

    Astfel, acţionarii holding-ului imobiliar Meta Estate Trust (META), listat la Bursa de Valori Bucureşti cu o capitalizare de 72 mil. lei, a aprobat astăzi noi numiri în CA şi repartizarea a 3,8 milioane de lei sub formă de dividende din profitul net al anului 2022, echivalentul unui randament de 5,5%.

    Ieşirile din CA includ Teodor Cristian Cartianu, Ciprian Lădunca (Fondul Proprietatea), Ilinica Păun (investitor), Mircea Oancea. Au intrat Alexandru Voicu (CEO Certinvest), Dumitru Daniel Popa,  Laurenţiu Mihai Dinu.

    Ilinca von Derenthal (Fondul Proprietatea ) şi Adrian Vasile Viman (fost CEO Kaufland) au primit noi mandate. 

    Voturile, mai jos:

    ♦ respingerea numirii Meta Mananagement Team (prin Teodor Cristian Cartianu) în calitate de membru CA pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ respingerea numirii lui Marian Cristian Mocanu în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea LCL Business Advisory S.R.L., prin reprezentant permanent dl Ciprian Lăduncă în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea Cagils Invest S.R.L., prin reprezentant permanent dna Ilinca-Mihaela Păun în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea Lapis Management S.R.L., prin reprezentant permanent dl Mircea Marian Cotigă în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea dlui Mircea Oancea în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea dlui Marinel Burduja în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    Aprobările:

    ♦ Se aprobă: Numirea dnei Ilinca von Derenthall Berza în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se aprobă: Numirea dlui. Dumitru-Daniel Popa în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024

    ♦ Se aprobă: Numirea Cert Master Standard S.R.L., prin reprezentant permanent dlui Laurenţiu Mihai Dinu în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se aprobă: Numirea dlui Alexandru Voicu în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se aprobă: Numirea Adivi Estate S.R.L., prin reprezentant permanent dl Adrian Vasile Viman în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

  • Ciolacu îi cere ministrului Burduja să „se uite cu atenţie” la ce se întâmplă cu preţul la gaze

    În prima şedinţă de guvern după întoarcerea din Statele Unite ale Americii, premierul Marcel Ciolacu a spus că s-a reuşit să se seteze premisele pentru ca România să devină un hub de investiţii şi suport logistic pentru marile proiecte americane din această regiune a Europei.

    În plus, spune premierul, există potenţial major pentru investiţii americane în domenii precum energia şi tehnologiile digitale, iar interesul strategic al SUA faţă de zona Mării Negre înseamnă şi o şansă enormă de dezvoltare pentru Portul Constanţa. Avem acum datoria să concretizăm aceste oportunităţi fără precedent.

    În acelaşi timp, Ciolacu a anunţat că vineri se alocă sumele necesare în vederea bunei funcţionări a serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.

    În paralel, îi cere ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să „se uite cu atenţie” la ceea ce se întâmplă în privinţa preţului la gaze.

    „Am văzut că au apărut situaţii de furnizori care au crescut nefundamentat preţurile, de vreme ce în toată Europa acestea au scăzut. E drept că nu se resimt în facturile populaţiei, unde există plafonare, dar aceste firme vin apoi la stat ca să le decontăm noi diferenţa faţă de preţul plafonat! Vă rog să verificaţi situaţia. Sper că şi ANRE se va sesiza”, a mai spus Marcel Ciolacu.

  • Ciolacu îi cere ministrului Burduja să „se uite cu atenţie” la ce se întâmplă cu preţul la gaze

    În prima şedinţă de guvern după întoarcerea din Statele Unite ale Americii, premierul Marcel Ciolacu a spus că s-a reuşit să se seteze premisele pentru ca România să devină un hub de investiţii şi suport logistic pentru marile proiecte americane din această regiune a Europei.

    În plus, spune premierul, există potenţial major pentru investiţii americane în domenii precum energia şi tehnologiile digitale, iar interesul strategic al SUA faţă de zona Mării Negre înseamnă şi o şansă enormă de dezvoltare pentru Portul Constanţa. Avem acum datoria să concretizăm aceste oportunităţi fără precedent.

    În acelaşi timp, Ciolacu a anunţat că vineri se alocă sumele necesare în vederea bunei funcţionări a serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.

    În paralel, îi cere ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să „se uite cu atenţie” la ceea ce se întâmplă în privinţa preţului la gaze.

    „Am văzut că au apărut situaţii de furnizori care au crescut nefundamentat preţurile, de vreme ce în toată Europa acestea au scăzut. E drept că nu se resimt în facturile populaţiei, unde există plafonare, dar aceste firme vin apoi la stat ca să le decontăm noi diferenţa faţă de preţul plafonat! Vă rog să verificaţi situaţia. Sper că şi ANRE se va sesiza”, a mai spus Marcel Ciolacu.

  • Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, noul preşedinte al PNL Bucureşti – surse

    Surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că ministrul Energiei şi, în acelaşi timp, preşedinte al Sectorului 1, Sebastian Burduja, este noul preşedinte interimar al PNL Bucureşti.

    Acesta a fost numit pentru o perioadă de 30 de zile, susţin sursele citate.

    Numirea lui Burduja vine după ce primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunţat la finalul lunii februarie, într-o postare pe Facebook, că a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Bucureşti.

  • Burduja: Facem paşi rapizi pentru implementarea noii companii Complexul Energetic Valea Jiului

    Complexul Energetic Valea Jiului S.A. (CEVJ) şi Green Gravity au încheiat, joi, un Acord-Cadru de Cooperare pentru a explora posibilitatea aplicării tehnologiei inovative de stocare a energiei Green Gravity în şaptesprezece puţuri de mină în cele patru operaţiuni miniere din Valea Jiului din România.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, acordul conturează domeniul şi obiectivele unui studiu comun pentru a evalua aspectele tehnice, economice şi de mediu ale conversiei minelor de cărbune existente ale CEVJ în facilităţi de stocare a energiei, folosind tehnologia şi expertiza proprietară a Green Gravity.

    Studiul va evalua de asemenea beneficiile şi provocările potenţiale ale integrării sistemului de stocare a energiei cu reţeaua electrică existentă şi cu sursele de energie regenerabilă.

    Acordul reprezintă un parteneriat strategic între CEVJ şi Green Gravity, deoarece ambele părţi împărtăşesc o viziune comună de avansare a tranziţiei energetice şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, creând în acelaşi timp noi oportunităţi pentru dezvoltare economică.

    Acordul se aliniază de asemenea cu Pactul Verde al Uniunii Europene, care are ca obiectiv să facă Europa primul continent climatic neutru până în 2050.

    România trece printr-o tranziţie energetică majoră, având ca scop creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul său energetic şi reducerea dependenţei de combustibilii fosili.

    România şi-a stabilit obiective pentru energia regenerabilă până în 2030.

    „Salut această iniţiativă, care demonstrează potenţialul cooperării dintre România şi Australia în domeniul energiei curate şi al acţiunii climatice. Sprijin eforturile CEVJ şi Green Gravity de a explora fezabilitatea stocării energiei gravitaţionale din vechile puţuri de mină, care ar putea oferi o soluţie viabilă pentru îmbunătăţirea flexibilităţii şi rezilienţei sistemului nostru energetic, asigurând un viitor pentru Valea Jiului şi reducând treptat în acelaşi timp dependenţa noastră de combustibilii fosili. Iată că facem rapid primii paşi în reinventarea noii companii Complexul Energetic Valea Jiului, o şansă de dezvoltare şi noi locuri de muncă pentru întreaga regiune”, a spus ministrul Sebastian Burduja.

    „Implementarea cu succes a stocării energiei gravitaţionale în Valea Jiului va oferi un exemplu de lider pentru tranziţia de succes a unei regiuni miniere de cărbune. Acest proiect are implicaţii globale pentru climă, locuri de muncă şi investiţii. Tehnologia de stocare a energiei Green Gravity reprezintă o inovaţie în căutarea stocării pe durată lungă şi economice a energiei regenerabile. Prin reutilizarea activelor miniere, costurile pot fi menţinute scăzute. Folosind gravitaţia ca şi combustibil, ne dispensăm de consumul critic de apă, teren şi substanţe chimice pe care alte tehnologii de stocare se bazează”, a declarat Mark Swinnerton, CEO al Green Gravity.

  • Burduja: Uniunea Europeană este cea mai mare şansă de dezvoltare pentru România

    Sebastian Burduja s-a întâlnit la Bruxelles cu patru comisari europeni: Kadri Simson, comisar european pentru energie, Wopke Hoekstra, comisar european pentru politici climatice, Adina Vălean, comisar european pentru transporturi şi Didier Reynders, comisar european pentru justiţie şi concurenţă. Ministrul Energiei s-a întâlnit, totodată, cu Celine Gauer, coordonatoarea PNRR la nivel european.

    Burduja spune că a discutat şi a obţinut sprijin în legătură cu producţia de energie electrică pe bază de cărbuni şi mineritul de pe Valea Jiului.

    „Uniunea Europeană este cea mai mare şansă de dezvoltare pentru România. Avem datoria să apărăm interesele românilor şi să respectăm regulile clubului select în care am fost acceptaţi din 2007. Cu aceste gânduri am venit la Bruxelles, unde, miercuri şi joi, am avut un maraton de întâlniri. Concluzia generală: sprijin şi deschidere din partea Comisiei Europene faţă de toate temele ridicate. Este şi o promisiune îndeplinită: am spus că voi veni aici în luna octombrie pentru discuţii directe privitoare la viitorul mineritului în Gorj şi Hunedoara”, a transmis ministrul.

    Burduja mai spune că importanţa pe care România o acordă sectorului energetic este recunoscută şi susţinută la nivel european. „Am expus pregătirile pentru iarnă şi am detaliat sprijinul nostru constant faţă de fraţii noştri de peste Prut. Totodată, am susţinut programul nuclear civil românesc, sursă de energie sigură, competitivă şi curată. Toate acestea au susţinerea deplină a Comisiei Europene”.

    Ministrul Energiei a transmis că a explicat „măsurile de sprijin pentru cetăţeni şi companii, inclusiv schema de compensare-plafonare, valabilă până în martie 2025. Astfel de măsuri de protecţie a consumatorilor pot şi trebuie să continue”, spune el.

    Un alt subiect discutat la Bruxelles a fost legislaţia pentru energie eoliană offshore. Comisia va sprijini cu „bune practici pentru accelerarea proiectelor, astfel încât din 2032 să avem primele centrale eoliene în Marea Neagră”.

    Legat de PNRR, Burduja spune că au fost expuse eforturile României de a îndeplini toate jaloanele la timp, inclusiv accelerarea reformelor şi investiţiilor. „Vom ţine pedala de acceleraţie apăsată la maxim”.

    Cele mai complexe discuţii au vizat perspectivele exploatării cărbunelui în Valea Jiului şi la Complexul Energetic Oltenia.

    „Am căutat soluţii echilibrate şi am găsit deschidere pentru dialog, pe baza unor argumente concrete. Transelectrica va face pe parcursul următorului an un studiu de adecvanţă a sistemului energetic naţional, care ne va furniza datele necesare pentru continuarea negocierilor cu Comisia Europeană. Am susţinut ferm că nu putem renunţa la producţia de energie electrică pe bază de cărbune fără a pune altceva în loc. Discuţiile vor continua la nivel tehnic”.

    „Ne dorim cu toţii energie verde pentru România, dar înainte de orice avem nevoie de energie sigură”.

    În urma discuţiilor de la Bruxelles, România a primit asigurări în ceea ce priveşte sprijinul Comisiei Europene pentru construirea unui cadru solid de dezvoltare energetică durabilă şi sigură:

    „Nu promit niciodată ceea ce nu ştiu sigur că pot să fac, dar plec de la Bruxelles fiind convins că există speranţă pentru viitorul sectorului energetic românesc. Ne dorim cu toţii energie verde pentru România, dar înainte de orice avem nevoie de energie sigură. Aceasta este prioritatea zero a mandatului meu de ministru”, a mai adăugat Sebastian Burduja.