BusinessMagazin

Tag: branduri

  • Este oficial: Gigantul de lux LVMH, cu branduri precum Louis Vuitton şi Givenchy, cumpără producătorul de bijuterii Tiffany într-o tranzacţie de peste 16 miliarde dolari

    Grupul de lux LVMH a încheiat un acord de achiziţie cu Tiffany & Co prin care cumpără producătorul de bijuterii într-o tranzacţie cash care evaluează compania americană la 135 dolari per acţiune, adică 16,2 miliarde dolari, potrivit CNBC.

    LVMH a confirmat tranzacţia şi a anunţat că „achiziţia Tiffany va consolida poziţia LVMH pe piaţa de bijuterii şi va oferi o amprentă extinsă în piaţa din SUA”.

    „Vrem să dezvolăm această bijuterie cu aceeaşi dedicaţie pe care faţă de fiecare dintre brandurile noastre. Suntem mândri să avem Tiffany acum în gama noastră”, a spus Bernard Arnault, CEO-ul grupului francez LVMH.

    Bernard Arnault este al treilea cel mai bogat om din lume şi cel mai bogat om din Europa, cu o avere de 100 miliarde dolari, potrivit topului miliardarilor realizat de Bloomberg. Averea acestuia a crescut cu 31,4 miliarde dolari de la începutul anului.

    Luni dimineaţă la ora 10.20, acţiunile LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton erau în creştere cu 1,6% de la începutul şedinţei pe bursa din Paris.

    Grupul LVMH şi-a construit un portofoliu cuprinzător de branduri de lux în mai multe sectoare de retail, de la modă şi până la parfumuri. Printre brandurile cele mai cunoscute se numără Moet & Chandon, Dom Perignon, Givenchy şi Louis Vuitton.

    Consiliile de administraţie ale celor două părţi implicate în tranzacţia de 16,2 miliarde dolari au aprobat înţelegerea duminică, iar tranzacţia ar urma să fie încheiată la mijlocul lui 2020, după ce va primi aprobarea acţionarilor şi a reglementatorilor.

    Istoricul brand Tiffany a fost fondat în New York în 1837 şi a devenit un simbol în lumea bijuteriilor în secoul 20, însă nu a mai ţinut pasul cu schimbările din comportamentul de consum al clienţilor în ultimii ani. Situaţia companiei era deteriorată încă din 2015, dar încercarea Tiffany de a se extinde în China în mijlocul unui conflict comercial Beijing-Washington, a dus la pierderi.

     

     

  • Povestea brandurilor româneşti din vin

    Producţia de vin a României este estimată în 2018 la 5,2 milioane de hectolitri, cu peste 20% mai mare decât în 2017 şi cel mai ridicat nivel de din ultimul deceniu, arată datele Organizaţiei Vinului şi Viei (OIV).
    Ne-am propus să aflăm şi anul acesta, alături de invitaţii noştri, cât mai multe despre poveştile româneşti din vin şi unde se îndreaptă acestea. De ce vând producătorii de vin locali mai ales în România şi nu la export şi cum se poate transforma piaţa locală într-o destinaţie căutată pentru pasionaţii de turism viticol – sunt temele majore pe care ne-am propus să le dezbatem alături de invitaţii noştri, şi nu sunt singurele.
    BM: Dle Ciupercă, dvs. ce părere aveţi despre statisticile care ne poziţionează pe locul 6 în Europa şi 12 în lume la producţia de vinuri?
    Victor Ciupercă, vicepreşedinte, APEV: Nu sunt în total dezacord, sunt puţin în dezacord cu capacitatea noastră de a produce statistici. Statistica în domeniul agriculturii este complicată pentru că ea are mai multe niveluri de achiziţie de date: primul nivel este declaraţia pe care ar trebui să o facă fiecare producător şi care ar trebui să fie corectă. Nu există niciun mecanism de verificare, aşa că primul nivel de colectare a datelor este aproape pur subiectiv: fiecare îşi face propria declaraţie după propriul interes comercial. Dacă însă ne uităm la nivelul 2, unde la un moment dat se fac corecţii şi Institutul Naţional de Statistică face asta, vedem că avem declarate 188.000 de hectare de viţă-de-vie nobilă în România, dintr-un total alocat la nivelul Uniunii Europene de 280.000 – ne lipsesc 100.000 de hectare, deci cine mai vrea să investească are loc – sunt drepturi de plantare din aceste 188.000 de hectare înregistrate oficial.
    Teoretic, la o producţie medie între 8 şi 10 tone la hectar, depinzând de zonă, de soi şi de alte criterii, ar trebui să înregistrăm peste 20 de milioane de tone de struguri, iar noi raportăm aproximativ 12 milioane de tone de struguri. Mi-e greu să cred că sunt atâtea calamităţi în România încât practic distrug 10 milioane de tone de struguri – asta înseamnă că undeva există o problemă în achiziţia de date şi asta se vede şi în piaţă. În piaţa din România există mult vin pe piaţă, există foarte mulţi producători, care au vin în depozite. Înregistraţi, România are cam 300 de producători, dintre care îmbuteliază circa 200. Aici există o distincţie – vin de la târguri, în PET, de la producători locali etc. Până în 1.000 hl eşti înregistrat ca mic producător. Ne lipesc circa 10 milioane de tone de struguri care nu ştim dacă se produc sau nu. Astfel, de ani de zile, avem raportată o producţie între 4,5 şi 5,5 milioane de hectolitri.  Asta ne plasează undeva pe locul 6, dar înseamnă că avem un randament al strugurelui în must de aproape sub 50% – dar cine este de specialitate înţelege că procentul ar trebui să fie peste 60%, deci şi aici avem o problemă.
    BM: România importă doar cam 5% din cât consumă – ce părere aveţi despre acest lucru, dle Mândru?
    Virgil Mândru, proprietar, Tohani: Nu sunt în acord în totalitate, consumul de vin îmbuteliat este în jur de 5%, dar se importă foarte mult vin vrac, care se vinde şi sub branduri româneşti, şi ştim cu toţii că vinurile din Republica Moldova sunt asimilate vinului românesc, 5% sunt, să spunem, aceste importuri de vin la sticlă care constant în ultimii ani au rămas în zona aceasta. În continuare România este o ţară care iubeşte vinul românesc. Suntem în continuare naţionalişti şi ne place să bem vin bun.
    România este una dintre ţările care au făcut paşi extraordinari în industria vinului: dacă acum 15 ani venea cineva la noi în vizită din America şi îl duceai la un restaurant, era riscant, nu ştiai ce vin românesc să îi oferi. Astăzi, te duci într-un restaurant de lux, iei un vin românesc şi reacţia invitatului este extrem de pozitivă. La momentul acesta, faţă de producătorii clasici – Franţa, Italia, Spania – care au rămas undeva constant în calitate, noi urcăm foarte mult, iar vinurile româneşti sunt constant la acelaşi preţ şi sunt mult mai bune calitativ decât vinurile de import; de aceea, vinurile de import nu reuşesc să cucerească foarte mult din piaţa României, pentru că la acelaşi preţ noi avem o calitate mult mai bună, iar calitatea vinului românesc creşte constant.
    Numărul producătorilor creşte în fiecare an, iar toţi cei care vin acum şi investesc în industria vinului vor să facă cel mai bun vin, nimeni nu spune: „Vreau să fac un vin ieftin“. Spun mai degrabă: „Vinul meu este cel mai bun, aduc cea mai bună tehnologie, cel mai bun oenolog şi vreau să fac cel mai bun vin“. Este un lucru fantastic, iar pentru noi, în industrie, concurenţa este foarte mare, nu ştim ce o să mai facem, în fiecare an trebuie să faci ceva – concurenţa asta va duce în câţiva ani ca România să îşi ocupe locul meritat în clasamentul european. După părerea mea, România îşi merită din punct de vedere calitativ nu poziţia a 6-a, ci locul 3 în Europa, după Franţa şi Italia.
    Avem o problemă de brand, avem o problemă legată de un stat care nu ştie să îşi promoveze valorile şi, ca în toate domeniile, şi vinul este foarte puţin promovat pe plan extern.
    BM: Foarte mulţi antreprenori mari, cu businessuri în alte domenii faţă de industria vinului, pun pe masă câteva milioane de euro pentru a-şi face o afacere în domeniu. De ce fac asta?
    Virgil Mândru: Vinul nu este o industrie, de obicei ei fac afaceri în industrii plictisitoare, energie, rulmenţi, şi apoi vor ceva romantic, frumos. Vinul este o poveste, atunci îşi aduc aminte de romantism şi vor să facă un lucru plăcut. Avem un sector extraordinar de frumos şi plin de energie bună. După o perioadă în care faci un lucru plictisitor, ai nevoie de astfel de senzaţii frumoase, iar vinul îţi dă astfel de senzaţii – şi concurenţă, dar şi plăcere. Eu mă bucur că vin foarte mulţi producători noi, fiindcă aceşti oameni cu bani foarte mulţi ne pun pe noi, cei vechi, să muncim mai mult; ei vin cu resurse mult mai mari decât noi, spre exemplu, compania mea a pornit de la zero şi creşte an de an, noi am luat-o cu paşi mărunţi.
    E loc pentru toată lumea. Ştiţi care e avantajul? Suntem o ţară consumatoare de vin. Au descoperit-o şi fraţii noştri din Republica Moldova, care şi-au dat seama că nu trebuie să caute piaţă nici în Germania, nici în Franţa şi acum cred că deţin o cotă foarte mare de piaţă în România şi sunt primite foarte bine vinurile moldoveneşti în România.
    BM: Vinurile din Republica Moldova au o imagine foarte bună nu doar în România. Cred că am avea ce să învăţăm din strategia lor – ei au făcut din vin un brand de ţară.
    Victor Ciupercă: Apropo de ţară consumatoare de vin, suntem creditaţi cu 24 l vin consum per capita. Asta înseamnă că raportarea se face la 18,5 milioane de locuitori adulţi care au dreptul să bea vin în mod legal. În România ştiu că sunt 12 milioane, asta înseamnă că într-adevăr, poporul român consumă peste 35 l per capita.
    Virgil Mândru: Acesta este un lucru foarte bun, faţă de alte naţii care au o problemă din acest punct de vedere, cum sunt Rusia, China, ei nu ştiu cum să stimuleze consumul de vin fiindcă acest consum este sănătos faţă de băuturile alcoolice.
    Victor Ciupercă: Nu râdeţi de China, că în curând va ajunge numărul 1 în producţia de struguri mondială – în doi ani.
    BM: Care ar fi sfatul dvs., ca producător din Republica Moldova, pentru producătorii din România, dnĂ Dulgher?
    Lilia Dulgher, CEO, Gitana Winery: Nu sunt încă în măsură să dau sfaturi, sunt prea mică şi prea tânără în domeniu, eu spun însă că Moldova a mers în afară să caute pieţe istoric – avem o ţară foarte mică, nu putem conta pe un consum intern, în ultimii ani am observat şi eu că moldovenii preferă vinurile de acasă şi încep să le consume, însă noi ca business, istoric, vrem să ne dezvoltăm pe pieţele externe.
    De exemplu, noi am deschis societatea de vinuri Casa de Vinuri Gitana în 2015, dar în paralel am dezvoltat şi alte pieţe, cum sunt pieţele din Europa – avem vânzări chiar şi în Italia, în Franţa, Polonia, Cehia –, am mers în Japonia, Coreea, China. Desigur că pentru noi România este foarte aproape şi suntem ca acasă, nu avem bariera lingvistică, ne simţim bine aici şi vă mulţumim că ne-aţi primit. Când am apărut noi în România, prima întrebare era: „Ce, v-au întors ruşii spatele şi aţi fugit în România?”.
    Cu Rusia nu am colaborat niciodată fiindcă atunci când am lansat prima gamă de vinuri, în 2011, deja Rusia era închisă ca piaţă şi noi am pornit cu dreptul, din plantarea strugurilor, din deschiderea pieţelor ca la carte, fără vinuri proaste, nu am avut experienţa de a colabora cu Rusia. Ca brand de ţară noi am fost susţinuţi de guvernul Americii, a fost cumva o relaţie politică pentru a crea un brand de ţară. Ambasada Statelor Unite ne-a susţinut pentru a crea acel brand de ţară – au investit în ideea aceasta. Dar în mod tradiţional moldovenii au mers totdeauna la târguri şi expoziţii şi au fost interesaţi să meargă în afară – nevoia te determină să te mişti.
    BM: Dar dacă pe piaţa din România vă simţiţi ca acasă, cum e cu asiaticii?
    Lilia Dulgher: Brandul de ţară Wine of Moldova a susţinut participarea la aceste târguri – nouă ni se părea foarte departe şi foarte dificil, dar iată că poţi convinge şi oamenii din celălalt capăt al lumii. Ei ziceau iniţial că suntem din Maldive când auzeau despre noi, dar gustul face diferenţa. Mult a contat şi prezenţa sub acest brand de ţară, dar oamenii au degustat şi, iarăşi, la fel ca în cazul României, raportul calitate/preţ este foarte bun. Cui nu îi place să cumpere ceva mai bun şi mai acceptabil ca preţ?
    Anamaria Gardiner, managing partner, Lighthouse Communications: În pregătirea conferinţei am făcut o analiză – care sunt acele ţări care la nivel global pot să îşi vândă vinul bine, care au o reputaţie bună şi o imagine pe măsură. Aici, desigur, vedem Republica Moldova, dar vedem că, desigur, pentru construirea unui brand de ţară pentru vinul românesc este foarte dificil să ajungem pe astfel de pieţe, Singapore, China şamd. De regulă, se transmit astfel de informaţii prin participarea la aceste expoziţii – aşa află distribuitorii locali de tine şi se duce vestea mai departe.
    Pentru a avea o prezenţă consolidată la aceste evenimente internaţionale, este nevoie şi de bugete pe măsură – atunci doar în cadrul unui efort mai consolidat la nivel de industrie se poate face acest lucru. Din păcate, România nu mai are un brand de ţară atunci când vorbim despre vinuri, iar ceva interesant este că am identificat trei modele prin care se poate face acest lucru: uitându-ne la celelalte ţări care au reuşit asta şi la vinurile din lumea nouă. Ele au venit cu mult după vinurile europene şi au reuşit să acapareze foarte mult din piaţă la nivel global tocmai fiindcă au reuşit să investească în acest brand de ţară pentru vinul specific – că e din Argentina, că e din Africa de Sud sau mai ştiu eu de unde. Astfel de ţări au avut iniţiative la nivel de asociaţii, de producători, cum se întâmplă în Marea Britanie, de exemplu, iar un alt model este cel elveţian, iar acolo brandul de ţară este construit de un fel de autorităţi regionale care se reunesc într-o autoritate naţională.
    Şi în Bulgaria avem un exemplu. Acolo vorbim despre o iniţiativă a autorităţilor centrale, un fel de departament în cadrul Ministerului Agriculturii care se ocupă de asta. Din punctul de vedere al eficienţei, cred că un astfel de proiect s-ar putea realiza doar la nivelul asociaţiei sau al mai multor asociaţii de producători din România care să poată face acest lucru.
    E nevoie de capital şi bugete mari pentru a ajunge la Sky News, CNN, să prezinţi vinurile româneşti sau să ai un stand care într-adevăr să iasă în evidenţă.
    Victor Ciupercă: Trebuie să intervin cu precizarea că România are un grad de varietate foarte mare în rândul producătorilor – Argentina s-a impus pe piaţa vinurilor ca nou-venită pentru că şi-a promovat un soi tipic local, Malbec. Dacă promovezi timp de 30 de ani un soi, atunci Argentina are de câştigat, Chile are la fel cu Carmenere. Eu propun de ani de zile ca organizaţiile să susţină exportul de vinuri din România prin promovarea unui anumit soi, care este, evident, Feteasca, dar aici intervin tot felul de alţi producători.
    Important este să avem şi noi un soi amiral, Feteasca Albă sau Feteasca Neagră. În prezent nu reuşim să ne punem de acord şi să promovăm un soi naţional care să ia premii constant şi să fie premiat şi asociat brandului de ţară.
    BM: Ce caută consumatorii când vine vorba despre vin?
    Virgil Dumitraşcu, somelier: Aş vrea să fiu şi să nu fiu de acord cu antevorbitorii mei: încep prin a mă pune de acord cu faptul că da, dacă acum 10 ani nu prea aveam crame româneşti prezente în meniurile restaurantelor din ţară, acum avem de unde alege. Importurile de vin în România depăşesc 5%, asta este o opinie personală, care reiese după ce am umblat în restaurante şi m-am uitat în meniurile restaurantelor, în general proporţia de vin românesc din import este de undeva la 70% vin românesc, 30% vin de import. Întorcându-mă la brandul de ţară, nu avem un brand de ţară, dacă ieşim în străinătate şi vorbim despre Fetească Neagră – am fost la Viena recent în cadrul unei discuţii despre vinuri şi oamenii de acolo ştiu despre Malagusia din Grecia, nu că nu ar fi un soi de struguri bun, dar despre Fetească Neagră nu ştie nimeni. În altă ordine de idei, merg la Pro Wine de doi ani şi cred că suntem singura ţară care are trei standuri diferite acolo, nu cred că putem vorbi despre unitate. O altă problemă cu care ne confruntăm în partea de consum, cel puţin în HoReCa, că acolo îmi desfăşor activitatea, este că ducem o lipsă crasă de oameni calificaţi în a vinde vin; în altă ordine de idei, mai există şi practici mai ciudate ale anumitor producători ca să împingă anumite vinuri şi atunci nu ştiu dacă experienţa consumatorului în restaurant este doar aşa, direcţionată.
    BM: Dar consumatorul ce caută – vin românesc sau vin străin?
    Virgil Dumitraşcu: E împărţit în două, consumatorul român vrea vinuri de import, consumatorul străin caută soiuri româneşti.
    BM: Nu aţi observat cum consumatorul român devine mai naţionalist?
    Virgil Dumitraşcu: A crescut mult cota consumatorilor români care consumă vinuri româneşti, de calitate bună, foarte bună sau extraordinară, dar există şi o direcţie mai bună, pentru vinurile de import. Dacă e să fac o analiză astăzi versus 10 ani în urmă, răspunsul este da, cei care consumau acum 10 ani vinuri de import în restaurant acum consumă vinuri de import, dar consumă şi vinuri româneşti.
    Mircea Niculescu, şef produs vinuri şi spumante, Carrefour: Ce mă bucură pe mine este că vorbim în continuare de o evoluţie pozitivă pe consumul de vin şi consumul de vin creşte în România, se păstrează trendul care a început în urmă cu vreo 10 ani, în sensul în care consumăm vinuri din ce în ce mai bune, discutăm despre o creştere la nivelul de calitate a vinului şi despre o stagnare a preţurilor.
    La un moment dat, pe la începutul lui 2010, începuserăm deja să avem vinuri de calitate la preţuri extrem de mari, s-a mai dus din acest trend, iar în acest moment vorbim despre o creştere a nivelului de calitate la preţuri foarte bune şi acesta este motivul pentru care, după părerea mea, importurile nu cresc în aceeaşi direcţie – creşte vinul de import. Faţă de acum 5-6 ani, când vorbeam despre un procent de sub 2%; mă feresc să anunţ date, fiindcă nu pot fi extrapolate la total piaţă, însă vă spun că vinurile de import cresc, s-ar putea ca avansul să fie puţin mai mare decât al pieţei de vin total, însă cresc vinuri cu raport bun calitate/preţ, ceea ce pe mine mă duce cu gândul că toţi actorii din piaţa de vin cumva îşi ating obiectivul – acesta este creşterea nivelului de cunoştinţe ale consumatorului din România.
    Într-adevăr, vor rămâne în permanenţă consumatori de vin care să îşi dorească vinuri de import, este normal să fie aşa pentru că mi-e greu să cred că vom reuşi în fiecare an să facem un vin alb, cum este, spre exemplu, în Noua Zeelandă. S-ar putea să ne iasă timp de un an sau doi, dar mi-e greu să cred că vom reuşi an de an să scoatem un vin de genul acela – sunt consumatori care apreciază stilul acela de vin, pentru ei trebuie să avem în continuare această ofertă de vinuri de import. După părerea mea, ce i-ar lipsi României ca să vândă mai multe vinuri la export este exact acel moment în care toţi producătorii de vin – şi aici mă refer la cei din top 10 – îşi vor uni cumva forţele şi vor începe să construiasă împreună ceea ce construiesc pe cont propriu. Construiesc pe cont propriu cu costuri foarte mari. În momentul în care raportezi la ce se întâmplă în piaţa de vin, începi să devii ori pierzător, ori competitiv, pentru că în momentul de faţă, ne convine sau nu, vorbim despre o criză de supraproducţie la nivel mondial; din informaţiile care ajung cumva şi la mine, preţul vinului este într-o stagnare sau cu uşoare tente de scădere. Mai sunt influenţate, în anumiţi ani, preţurile şi de faptul că sunt afectate de anumite calamităţi ţări care sunt mari producătoare, însă trendul general este de scădere a preţului, pe un segment în care volumul de vin la la un nivel de calitate mediu este în creştere. Atunci, din păcate pentru noi şi din păcate pentru producătorul de vin, ajungem în situaţia ori ca tot ce înseamnă efort pentru a ieşi din ţară să fie întins pe o perioadă foarte lungă de timp pentru recuperarea acestei investiţii sau, dacă decide să îl aplice pe preţ, astfel încât să recupereze această investiţie pe termen scurt, nu este competitiv şi nu vinde. Or brandul acela de ţară în care trebuie investit trebuie cumva susţinut de o asociaţie – înclin să cred că nu ne va întinde nimeni nicio mână în viitorul apropiat, prin urmare eu cred că aceasta este soluţia.
    Virgil Mândru: Noi am creat spre exemplu o asociaţie care se cheamă Valahorum şi care este un brand de ţară făcut de câţiva producători mici – doi din Dealu Mare, unul din Drăgăşani şi unul din Ardeal. Este un proiect deschis, sper să ajungem la 10-15 producători care să îşi aducă în acest proiect cele mai bune vinuri. Nu înseamnă o asociere de acţiuni, ci ca cei mai buni producători să îşi aducă proiectele şi cu aceste vinuri să schimbăm noi imaginea României, de jos în sus, participăm la târguri, am început să exportăm – e adevărat, cantităţi foarte mici, că vinurile foarte bune sunt şi scumpe. Este un proiect deschis, ne-am săturat să tot aşteptăm ca schimbarea să vină de sus în jos, de la autorităţi. România este într-o tranziţie continuă, nu am avut norocul ca Statele Unite să ne ajute cu un proiect de ţară şi atunci ar trebui să îl facem noi.
    În Dealu Mare sunt cei mai vestiţi producători din România – cele mai scumpe vinuri, se produc în mare parte în Dealu Mare. Asociaţia Dealu Mare a hotărât să promoveze Feteasca Neagră ca soi de Dealu Mare şi am spus aşa: facem o denumire de origine controlată (DOC) garantată, peste această denumire de origine controlată care garantează o anumită calitate vom veni şi vom reduce producţia la hectar, vom stabili nişte reguli de lucru. În această DOC garantată se vinde doar Fetească Neagră şi poate fi cupajată doar cu Cabernet Sauvignon sau Merlot, deci avem doar trei tipuri de vin pe care le putem face – de ce, pentru că vrem să promovăm acest soi românesc, sunt paşi mărunţi, poate se vor vedea peste mai mulţi ani, dar sunt paşi care se fac.
    BM: Am tot vorbit despre vin pe plan local şi internaţional, dar cum stă România la capitolul ambalaje?
    Corina Ţigănaş, avocat, EcoSmart union: Partea aceasta de ambalaje este cea mai puţin romantică a industriei vinului, dar cred că dă mare bătaie de cap multor producători – mă voi referi la ei ca la producători, deşi legea îi defineşte drept operatori care introduc pe piaţă produse când vorbim despre ambalaje.
    Avem o legislaţie europeană pe care noi am implementat-o în România şi pe care suntem în curs de a o implementa din ce în ce mai rapid fiindcă UE la nivel de reciclare pe deşeuri municipale ne-a sugerat să grăbim pasul de reciclare; pe partea de ambalaje stăm foarte bine faţă de celelalte obiective pe care le avem – iar când vorbim despre ambalaje, vorbim despre ambalaje reutilizabile şi nereutilizabile.
    Când vorbim despre ambalaje reutilizabile, sistemul este relativ simplu, unii dintre îl ştiu din vremuri de mai de mult, sistemul de retur, dar este un sistem relativ nou introdus pe piaţă: când avem un ambalaj reutilizabil, în mod logic, el merge prin schimb până la reumplere. De la consumatorul final se va duce pe circuit până la cel care îl va reumple. Cel care l-a pus pe piaţă, producătorul, are obligaţia să se asigure că în momentul de faţă colectează din aceste ambalaje reutilizabile un procent de 80%, ceea ce este un procent destul de mare. Pe ambalajele care ajung la consumatori, comercianţii trebuie să facă şi menţiunea faptului că ele sunt reutilizabile. Pe lângă aceste ambalaje primare, reutilizabile, sticla, între 0,1 şi 3 litri, are începând de anul acesta şi o valoare a garanţiei, care este, în momentul acesta, de 0,5 lei.
    Când vorbim despre ambalajele nereutilizabile, lucrurile se complică şi mai mult – vorbim despre o răspundere extinsă a producătorului, aceasta este o răspundere pe care legea o instituie cu privire la obligaţia de a avea grijă de ambalajele pe care le produci şi pe care le pui pe piaţă. Această răspundere a producătorului se duce în foarte multe obligaţii pe care producătorul le are, care se transpun în a colecta ambalajele pe care le-ai pus pe piaţă. Când vorbim despre colectarea ambalajelor nereutilizabile, legea permite în momentul de faţă ca un producător să şi le colecteze singur, dar doar ambalajele proprii şi cele care au un sistem de retur începând cu anul acesta. Legea permite acestor OIREP-uri, operatori de implementare a răspunderii extinse a producătorului, cum este EcoSmart, să preia obligaţia de colectare a deşeurilor din ambalaje a producătorilor. Toate obligaţiile au intrat în vigoare, dar de la anul toţi producătorii vor fi obligaţi să aibă un procent de minimum 5% ambalaje reutilizabile din volumul total al ambalajelor, ceea ce impune ca la un moment dat să se poate ajunge la refolosirea unei sticle reutilizabile de vin, iar până în 2021 va fi obligatoriu de pus în practică un sistem de retur, inclusiv al ambalajelor nereutilizabile.
    BM: Cât de important este ambalajul?
    Lilia Dulgher: În Asia, de pildă, ambalajul este foarte important. Eu, în calitate de consumator, nu acordam o atenţie foarte mare ambalajelor. Pentru asiatici, mult mai important decât ceea ce este în interior este ambalajul. Noi am început totul externalizat, brand bookul l-am realizat cu Argentina, iar eticheta am început să o facem cu italienii de la început.
    Virgil Dumitraşcu:  Exigenţele legate de comunicare, de vizual sunt din ce în ce mai mari, din punctul meu de vedere.
    Mircea Niculescu: Din experienţa actuală şi din cea anterioară, este foarte important aspectul sticlei de vin. În ceea ce priveşte dopurile, creşte procentul vinurilor care se cumpără şi respectiv se consumă dopuite cu screw cap, dar cele mai bune performanţe le au dopurile cu vinolok, cel mai scump dintre modurile de a închide o sticlă de vin. Acel dop de sticlă este printre cele mai bune, mai bune decât media celor de plută, dar clientul face diferenţa, el fiind atras mai degrabă de o sticlă care arată în felul acela; modalitatea de închidere a sticlei de vin implică şi un design modern. Pe de altă parte, clientul începe să fie din ce în ce mai atent la ce anume scrie pe eticheta de vin, este în continuare foarte atent la preţ, dar şi aici sunt mai multe categorii de clienţi. Preţul este într-adevăr un criteriu foarte important, dar, pe lângă nivelul de preţ a început să conteze foarte mult şi calitatea vinului din sticla respectivă. Se observă o creştere în permannenţă a volmelor vândute dinvinurile de calitate, aş putea să spun chiar că acolo este de fapt creşterea în segmentul de vin, este foarte important preţul pentru că, aşa cum am spus şi la prima intervenţie, consumatorul din România a început să înveţe – în concedii a intrat în contact cu vinuri cu un raport calitate/preţ foarte bun şi le caută în continuare, iar dacă merg mai departe, soiul cred că este al doilea lucru pe care îl caută. Se uită, văd o sticlă care îi atrage, dar este atras în prima fază de soi şi de preţ – iar aici, cele mai mari volume se duc către soiurile tradiţionale româneşti.

  • Cum să vinzi lux în România

    „Piaţa produselor de lux din România este problematică pentru că trebuie să te bazezi pe clienţii interni. Spre exemplu, la Milano, Paris, Praga, Varşovia vin şi foarte mulţi turişti străini care consumă produse de lux, or în România aceşti turişti nu reprezintă nici măcar 1% din vânzare. Nu există o piaţă a turiştilor străini care cumpără branduri de lux în România, de aceea clienţii interni sunt importanţi pentru noi”, spune Shlomi Tetruashvili, cofondator al magazinului multibrand Capodopera by Elis, gestionat de compania Elis Group Impex.
    Anul trecut, acesta a ajuns la afaceri de 2,8 milioane de euro, iar previziunile pentru anul acesta vizează o cifră de peste 4 milioane de euro, potrivit fraţilor Shlomi şi Michael Tetruashvili. Cei doi fraţi administrează şi magazinele DSQUARED2 şi Elisabetta Franchi din galeria hotelului Marriott din Capitală.

    Într-o piaţă unde puterea de cumpărare este limitată de nivelul salarial, industria fashion de lux a cunoscut o dezvoltare în timp mai puţin sesizabilă, cu multe magazine de lux care se deschideau şi se închideau peste noapte. Fraţii Tetruashvili spun însă că dacă urmezi anumiţi paşi şi dacă ajungi să creezi o relaţie cu clienţii, atunci poţi rezista pe piaţă ani la rând şi te poţi dezvolta armonios.

    „Noi ne bazăm pe clienţii interni, dar pentru a te baza pe ei şi pentru a îi face să se întoarcă trebuie să ai mare grijă cum te comporţi cu ei. Noi nu oferim doar produsul, ci şi servicii de croitorie (dacă au nevoie de modificări la anumite haine), dacă au nevoie să trimitem comenzile în anumite locaţii o facem, vorbim cu ei după ce primesc comanda pentru a ne asigura că este totul bine”, explică Shlomi Tetruashvili. Şi la comenzile online încearcă să afle cât mai multe detalii despre client (înălţime, greutate) pentru a evita retururile. „În România trebuie să oferi o experienţă frumoasă clientului pentru ca el să revină în magazin. Din 100 de clienţi 99 se întorc la noi. Pe asta ne bazăm”, adaugă el. De asemenea, crede că un element important în industria fashion de lux este să ai toate procesele – de distribuţie, furnizare, vânzare, livrare – puse la punct şi să fii transparent cu toţi cei care completează lanţul până la vânzarea finală, inclusiv cu clientul final.

    „Eu lucrez în acest domeniu de 20 de ani. Din experienţa mea pot spune că este foarte important să fii corect şi să ai continuitate, asta se vede pe termen lung, este un lucru esenţial într-o astfel de afacere. Dacă nu ai continuitate, transparenţă şi nu eşti sincer cu clienţii, furnizorii, angajaţii, nu o să meargă niciodată. Totul trebuie să meargă ca uns pentru a putea vinde lux”, explică Shlomi Tetruashvili.
    El oferă exemplul brandului de fashion franţuzesc Louis Vuitton (LV), care, potrivit lui, ştie să vândă lux mai bine decât italienii.

    Pe piaţa locală, brandul este prezent cu un magazin deschis în galeria Marriott, unde se află şi cele două magazine în franciză – DSQUARED2 şi Elisabetta Franchi. „Când trec pe acolo şi mă uit la magazinul LV mă întreb mereu dacă este LV sau Mega Image, pentru că mereu sunt cozi la ei în magazin, lumea cumpără mult de la ei deşi au produse scumpe”, observă Shlomi. De asemenea, importantă este şi experienţa pe care o au cei care vând branduri de lux, pentru că trebuie să ştie cum să abordeze clientul final pentru ca acesta să-i cumpere produsele.
    „Indiferent dacă vinzi o bluză de 30 de euro sau una de 300 de euro, trebuie să ştii cum să abordezi clientul şi cum să îţi vinzi marfa.”
    Două elemente care au avut un impact pozitiv pe piaţa brandurilor de lux din România sunt măririle salariale care au avut loc în ultimii ani – aproape un milion de angajaţi câştigă echivalentul a peste 1.000 de euro brut pe lună, reprezentând 17% din totalul celor aproximativ 5,6 milioane de salariaţi activi, conform datelor Inspecţiei Muncii – dar şi migrarea oamenilor de orice vârstă de pe reţeaua de socializare Facebook pe reţeaua Instagram, spune cofondatorul Capodopera by Elis.

    „Faptul că au crescut veniturile a ajutat mult industria de fashion de lux. Dar tot ce ţine de lifestyle a schimbat foarte mult consumul de lux pe piaţa locală. Acesta este şi motivul pentru care în ultimii doi ani este cerere mai mare la branduri de lux decât la branduri clasice, pe care le găseşti în mall. Dacă înainte lumea era atentă la tot ce înseamnă modele, croieli, calitate, materiale, voiau să îi ajuţi să găsească o cămaşă, un sacou sau o pereche de adidaşi, de doi ani, de când a început lumea să stea mai mult pe Instagram şi de când influencerii schimbă rapid gusturile oamenilor, clienţii vin direct hotărâţi să cumpere anumite articole pe care le-au văzut în postările anumitor trendsetteri pe care îi urmăresc pe Instagram. Acum lumea caută anumite branduri care sunt purtate de trendsetteri. Înainte oamenii se îmbrăcau cu ceea ce li se potrivea”, observă Shlomi Tetruashvili.

    El mai spune că pentru a putea dezvolta un brand de lux trebuie să urmezi tendinţele pieţei şi să creşti împreună cu cerinţele clienţilor, care sunt foarte schimbătoare. De altfel, una dintre problemele industriei fashion de lux este reprezentată de schimbările de trend dese şi rapide, astfel că dacă antreprenorii din spatele businessurilor sunt atenţi doar la cifre şi la a face profit şi nu se mulează după trenduri şi după gusturile consumatorilor, ajung să îşi închidă afacerile şi să se retragă de pe piaţă.

    „În ziua de astăzi, problema în acest business este că moda şi trendul se schimbă foarte repede. Dacă antreprenorii se uită doar la cifre şi nu au un contact stabil cu furnizorii, cu clienţii, cu angajaţii, pierd teren şi ajung la faliment. Trebuie să fii atent la tot lanţul. Înainte nu aveam prea mulţi clienţi în magazin, dar acum sunt zile în care magazinul este plin. Sunt copii de 14-15-16 ani care vin cu părinţii şi cumpără haine de la noi, înainte nu se întâmpla aşa ceva. Asta se întâmplă în ultimii doi ani. Eu cred că totul are legătură cu migrarea persoanelor spre reţeaua de socializare Instagram, care le schimbă perspectiva în ceea ce priveşte moda.”

    Magazinul Capodopera by Elis a fost deschis de familia Tetruashvili în 2002, într-un spaţiu din centrul comercial Bucureşti Mall, când piaţa locală era sărăcăcioasă în tot ceea ce însemna articole de încălţăminte sau îmbrăcăminte de lux. În acel context, Eli Tetruashvili, tatăl fraţilor Shlomi şi Michael, care ulterior au dus businessul mai departe, a avut ideea de a deschide un magazin multibrand în Bucureşti. Eli Tetruashvili a fost croitor şi antreprenor, el croia şi producea haine pe care le vindea mai apoi în propriile magazine de stradă, povesteşte Shlomi Tetruashvili modul în care au descoperit pasiunea pentru acest domeniu. El spune că faptul că tatăl lui a lucrat în domeniu i-a ajutat foarte mult în gestionarea şi administrarea businessului pe care l-au moştenit.

    „În 2002, când am deschis Capodopera, nu erau branduri de lux pe piaţa din Bucureşti. Tatăl nostru a avut ideea de a face acest magazin. Este un business de familie şi aşa sper să rămână, avem şi noi copii mai mari şi sperăm să îl dezvolte frumos. De la tatăl nostru am avut toată expertiza, informaţiile necesare să ducem acest business mai departe şi să îl dezvoltăm.”

    Cofondatorul a povestit că au mutat locaţia magazinului pe Bulevardul Unirii deoarece chiria în mall era mult prea ridicată şi, în plus, un business care vinde branduri de lux nu se pretează să fie localizat într-un mall, pentru că nu acolo sunt potenţialii săi consumatori.
    „Dacă ai un produs mai scump nu poţi să stai într-un mall, pentru că lumea care merge în mall nu cumpără o pereche de adidaşi care costă 400-500 de euro. Nicăieri în lume nu se va întâmpla asta, cu un astfel de produs trebuie să fii pe stradă, acolo se pretează un astfel de business.”
    Astfel, magazinul Capodopera by Elis se află astăzi pe bulevardul Unirii, într-un spaţiu ce se întinde pe 800 mp, din care 100 mp sunt dedicaţi articolelor pentru femei şi restul de 700 mp pentru bărbaţi. „Am văzut că este loc pe piaţa de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru bărbaţi; sunt şanse mari să faci profit mai mare cu produse pentru bărbaţi decât pentru femei, pentru că femeile aveau deja o piaţă a lor. Femeile chiar dacă au sau nu bani au de unde să aleagă, ele pot să se îmbrace de la Zara sau de la alte branduri care nu sunt de lux, dar să aibă un accesoriu mai scump, o geantă care se vede, nu toată ţinuta. În schimb, bărbaţii cumpără mai rar, dar cumpără toată ţinuta de la branduri de lux şi astfel ne-am decis să mergem pe această nişă.”

    De altfel, proprietarii magazinului Capodopera by Elis spun că peste 90% din vânzare are loc în magazin, site-ul generând doar 5% din cifra de afaceri, ceea ce le arată că este loc de creştere şi în mediul online. „Aproape toată vânzarea se face în magazin. Cred că 95% din vânzări au loc în magazin şi doar 5% prin intermediul site-ului, ceea ce înseamnă că este loc de creştere şi în mediul online, şi în cel offline. Avem clienţi care vin în Bucureşti din Constanţa, Sighetu Marmaţiei, Iaşi, Craiova, Târgu Jiu, Timişoara, Sighişoara special pentru a face cumpărături de la noi”, a adăugat Shlomi Tetruashvili.

    Astfel, planurile de dezvoltare ale celor doi fraţi care se află la conducerea companiei vizează investiţii în online şi deschiderea celui de-al doilea magazin multibrand Capodopera by Elis în zona de nord a Capitalei (care are ca termen de livrare şi deschidere anul 2021, printr-o investiţie ce se încadrează între 500.000 de euro şi un milion de euro). Pe termen lung, pentru că aproximativ 50% din vânzări sunt generate de clienţi din alte oraşe decât Bucureşti, cei doi proprietari au în plan să deschidă magazine multibrand şi în alte oraşe din ţară, precum Iaşi, Cluj, Timişoara.

    „Pe termen scurt avem în plan deschiderea magazinului din zona de nord a Bucureştiului – care se va întinde pe o suprafaţă de aproximativ 400 mp – şi să investim în mediul online, iar pe termen mediu şi lung (peste 2-3 ani) avem în plan să mai deschidem magazine multibrand şi în alte oraşe dezvoltate şi depărtate de Bucureşti, precum Iaşi, Cluj, Timişoara”, a spus Shlomi Tetruashvili.

    În ceea ce priveşte trendul pieţei, Shlomi spune că pieţele emergente precum România şi Polonia au potenţial de creştere în continuare, dar sunt şi expuse la mai multe riscuri. Iar în ceea ce priveşte afacerile companiei pe care o gestionează, Elis Group Impex, cei doi antreprenori estimează afaceri de peste 4 milioane de euro la final de an 2019, în creştere cu aproximativ 45% faţă de anul trecut, când compania a înregistrat afaceri de 2,8 milioane de euro.
    „Am încheiat anul 2017 cu 2,2 milioane de euro, în 2018 am înregistrat o cifră de afaceri de 2,8 milioane de euro, iar anul acesta vom ajunge la 4 milioane de euro”, a conchis Shlomi Tetruashvili.

  • Moda rămâne în offline

    Ambiţia industriei româneşti de modă de a rămâne în offline se vede în comportamentul întreprinzătorilor de îmbrăcăminte, încălţăminte ori accesorii, care se uită către spaţii stradale, generoase, cu vitrine atrăgătoare, situate central, în detrimentul magazinelor online sau al spaţiilor costisitoare din malluri.

    Monarh Concept este un showroom multibrand, un magazin fizic care adună zece branduri româneşti, IE Clothing, (brand de îmbrăcăminte) inspirat din tradiţia românească, Paisi, (producător de hiane de blană), Cielle Couture, (creator de rochii de seară şi de mireasă), La Ami, (brand de articole din piele naturală de reptile, struţ sau nurcă), Megami, producător de pijamalele handmade din mătase naturală pentru femei, Ama Pijama, (brand de pijamale pentru copii şi femei), Morph Parfumuri, Bubble of Beauty Jewelry, (brand de bijuterii), Pălăria Dărârlat şi Monarh Design.

    „Un comportament repetat creează un trend. Dacă majoritatea celor din sfera fashion se concentrează pe prezenţa în online, acest concept store are un obiectiv diferit, ce mizează pe o nevoie reală a clienţilor: satisfacţia unei achiziţii bune, respectiv alegerea piesei potrivite după un proces riguros de selecţie. Ideea unui concept store a venit în timp, iar unul dintre argumentele acestei decizii este costul ridicat al unui spaţiu închiriat în mall. Un showroom multibrand înseamnă şi o intersectare a comunităţilor fiecărui brand, ceea ce este un avantaj pentru expozanţi şi un plus pentru clienţi”, crede Larisa Lupoiu, designer vestimentar şi fondatorul brandului Monarh Design.

    Potrivit ei, Monarh Concept se adresează femeilor care nu au răbdare să aştepte o comandă câteva zile şi pot chiar să rămână dezamăgite din cauză că produsele nu corespund fotografiilor sau nu sunt mărimea potrivită. De altfel, locaţia centrală, bdul. Iancu de Hunedoara 33, este un punct forte, fiind o zonă centrală a Bucureştiului, accesibilă clienţilor. „Clientele Monarh Concept pot solicita şi o întrevedere cu designerul şi pot să comande o anumită ţinută sau accesorii personalizate.” 

    Magazinul a fost gândit de Larisa Lupoiu pornind de la nevoia clienţilor de a interacţiona direct cu producătorii, de a vedea produsele şi de a avea posibilitatea să probeze, eliminând astfel riscul returului. Totodată, ea spune că atunci când o clientă intră într-un magazin îşi doreşte să-şi cumpere din acelaşi loc şi rochia, şi pantofii, şi poşeta, şi parfumul, pentru a economisi timp, iar de cele mai multe ori are nevoie şi de o validare sau o sugestie pentru alegerile sale din partea cuiva avizat.

    „Ideea unui magazin era undeva în planurile de viitor, iar vestea că există un spaţiu central liber spre închiriere a mobilizat întreaga echipă. Am investit aproximativ două luni în amenajare, selecţia expozanţilor şi pregătirea evenimentului de inaugurare, iar investiţia în utilitare şi deco s-a ridicat la 20.000 de euro”, a mai spus antreprenoarea. Spaţiul are 86 de metri pătraţi.

    Monarh a fost deschis la începutul lunii septembrie, iar Larisa Lupoiu spune că numărul clienţilor creşte de la o zi la alta, iar la fel, se întâmplă şi cu numărul de cereri ale altor branduri de a-şi expune produsele în magazine. În primele două săptămâni, numărul bonurilor emise s-a ridicat la 30.

    Potrivit Larisei Lupoiu, selecţia celor nouă branduri partenere a fost realizată astfel încât să aibă produse variate în showroom, de la haine casual, ţinute de eveniment, poşete, pălării, bijuterii şi parfumuri la pijamale pentru femei şi copii. Ea adaugă că îşi propune să colaboreze şi cu un producător de pantofi.

    „Aşa cum publicaţiile au o determinare ca printul să existe pentru totdeauna, aşa şi creatorii vestimentari vor ca magazinele fizice să reprezinte o atracţie pentru public şi să fie în continuare cea mai plăcută şi eficientă formă de achiziţie.”

    Potrivit reprezentanţilor Monarh Concept, clienţii magazinului sunt persoane cu venituri medii şi mari, în special femei preocupate de fashion, care consideră că fiecare ţinută a sa este un aliat, ce îi completează calităţile. Unul dintre cele mai căutate produse de către cliente este o rochie-sacou din colecţia Monarh Design, cu volane din mătase, prevăzută cu cordon. „Îmbinarea a două piese vestimentare creează o piesă hibrid de impact, pe care şi-o doresc multe persoane pasionate de fashion care vor să iasă din tipar.”

    Referitor la comportamentul de achiziţie, antreprenoarea precizează că femeile consideră o rochie de eveniment drept o investiţie în imaginea lor, motiv pentru care sunt dispuse să achite o sumă mai mare de bani, deşi produsul va fi purtat o dată sau doar de câteva ori.

    „Acesta este un indicator relevant, care ne ajută să ne ghidăm în producţie, dar şi un semnal că trebuie să educăm publicul şi cu privire la ţinutele de zi cu zi, care sunt, la rândul lor, elemente ce contribuie la brandul personal”, conchide Larisa Lupoiu.

    Pe piaţa locală mai există modele de astfel de asocieri, precum asociaţii ori marketplace-uri online care au evoluat în această formă pe o piaţă puternic concurenţială.

    Din ce este format monarh concept:

    Monarh Design a fost creat de Larisa Lupoiu în urmă cu doi ani, după ce a lucrat încă din 2012 în domeniu, timp în care spune că a experimentat diverse forme ale unui business în fashion. A ales să producă haine şi accesorii cu notă boemă, piese exclusiviste care să stimuleze pasionatele de modă să iasă din zona de confort. De asemenea, pe lângă serviciile şi produsele obişnuite, a creat şi o linie made to measure.

    Pălăria Dădârlat este un brand creat în 1896 de Ion Dădârlat în Săliştea Sibiului, fiind prima fabrică românească de pălării.  Pasiunea pentru acest tip de accesorii s-a transmis din generaţie în generaţie, iar astăzi atelierul familiei este reprezentat de Dan Dădârlat, nepotul fondatorului, şi Mădălina Dădârlat, strănepoata acestuia.

    IE Clothing, fondat de tinerii designeri Iulia Ghenea şi Emilia Tudoran, este un brand inspirat din tradiţia românească, reinterpretat într-o manieră modernă şi avangardistă. Porţile atelierului unde sunt realizate produsele au fost deschise în anul 2018, iar iile au fost reinterpretate.
    Cielle Couture este un brand axat pe rochii de seară şi de mireasă, creat de Cristina Trandafir în 2002. Compania, cu experienţă şi activitate de peste un deceniu pe piaţa românească şi la târgurile din străinătate, îşi comercializează produsele în România. în oraşele Constanţa, Bucureşti, Iaşi, Arad şi Buzău şi în Germania, la Berlin, iar în prezent este în curs de extindere.

    LA.AMI este un brand care a luat naştere din dorinţa de a face cât mai cunoscute produsele din piele naturală de reptilă publicului feminin din România. Este un brand ce oferă produse autentice, realizate manual, din piele naturală de reptile, struţ sau nurcă, importată din Indonezia. Produsele sunt realizate manual, atelierul fiind localizat în regiunea Toscana, în Florenţa, de tăbăcari cu experienţă în domeniu şi comercializate în România prin intermediul site-ului şi magazinelor partenere.

    Ama Pijama este un brand de pijamale, care cuprinde o gamă variată de produse în diferite culori şi stiluri, atât pentru copii, cât şi pentru femei. Compania a fost înfiinţată în 2009 de patru tineri cu pregatire profesională în domenii diferite, precum web design, fotografie, marketing şi vânzări, iar pijamalele sunt fabricate exclusiv în România.

    Bubble of Beauty Jewelry este o firmă care produce bijuterii handmade, din aur sau argint, realizate unicat, gândite şi create de designerul Ana Maria Simoiu. Atelierul a fost înfiinţat în 2017, în Râmnicu Vâlcea.

    Paisi este un brand de haine de blană, a cărui poveste a început acum şapte decenii în Grecia, devenind la mijlocul anilor ’70 unul dintre cei mai mari furnizori de blănuri din Europa. Produsele sunt realizate din diferite tipuri de blănuri, acoperind o paletă coloristică variată.
    Megami este un producător de pijamale ce se adresează femeilor. Produsele sunt făcute handmade din mătase naturală, iar modelele sunt inspirate din diverse culturi.

    Morph Parfumuri este un brand italian de nişă, creat pentru pasionaţii de esenţe tari, care sfidează tendinţele actuale, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii brandului.

  • Exportul – o poveste despre detalii

    „Affumicato” era un cuvânt pe care Carmen Gavrilescu îl auzea des la târgurile de promovare de produse din Italia şi Spania la care participa cu salamul de Sibiu. Ulterior, a înţeles „nemulţumirile” celor obişnuiţi cu gusturile mediteraneene, încât italienii repetau apăsat cuvântul „afumat” – în neconcordanţă cu specificul lor de consum. Carmen Gavrilescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Salam de Sibiu (n.r.: formată din Agricola Bacău, Scandia Sibiu, Salsi Sinaia parte din grupul Angst, Cris-Tim care produce la fabrica din Prahova salamul de Sibiu, Aldis cu fabrica din Călăraşi şi producătorul Reinert), a povestit în cadrul evenimentului ZF Branduri Româneşti 2019 despre provocările întâlnite în conturarea poveştii de export din jurul salamului de Sibiu, accentuând ideea specificului din fiecare ţară.

    „Salamul de Sibiu este primul brand românesc care a trecut graniţele ţării. În prezent ne ajută mult existenţa comunităţilor româneşti dezvoltate în afara ţării. Oriunde în Italia, Spania şi Marea Britanie au ajuns oamenii să ştie despre el. (…) Când discutăm despre zona de mâncare este o chestiune de gust pentru că fiecare ţară are un specific. În Italia şi Spania oamenii repetau constant cuvântul affumicato, care înseamnă afumat. Ei nu consumă produse afumate, ca noi, cărora ne place salamul afumat. Trăim într-o zonă de percepţii”, spune Gavrilescu.

    Dar, totuşi, dacă în zona de mâncare vorba spune că „gusturile nu se discută”, ce altceva ar putea influenţa capacitatea unui brand românesc de a merge la export? Numele şi rezonanţa acestuia în diferite limbi şi culturi ar putea reprezenta un factor extrem de important, încât dacă acesta este dificil sau greu de pronunţat, în special în cazul unui brand bazat pe produs, ar putea ridica probleme în etapa de popularizare.

    În acest sens, spre exemplu, lanţul de librării Cărtureşti, consideră că ar putea ieşi pe pieţele internaţionale prin brandurile specifice ale companiei, sub umbrela Cărtureşti, deoarece acestea au nume cu rezonanţă. „Momentan nu avem planuri clare pentru pieţele externe, am deschis recent la Chişinău într-un prim pas şi vrem să mergem mai aproape de casă, unde există comunitatea românească. Legat de nume şi versatilitatea lui şi cât îţi permite sau nu să ieşi din ţară, Cărtureşti este un creator de branduri, cu librării de nişă. Verso, spre exemplu, este un concept axat pe cultura vizuală, sau Carusel din Centrul Vechi – care este cunoscută mai mult sub numele acesta decât sub numele Cărtureşti. Pentru unii acestea funcţionează ca un brand în sine”, explică Iulia Teliban, senior marketing manager la Cărtureşti.

    Ea susţine că şi la export cel mai important lucru este povestea pe care o aduce brandul, în special într-un moment în care trendurile de consum sunt influenţate enorm de puterea brandurilor. „Cred că la un moment dat nici nu mai contează atât de mult numele brandului, ci ceea ce vine cu el. Cât timp poţi duce forţa brandului şi diferenţiatorul, poţi crea experienţa şi atmosfera. Brandul este povestea pe care o spune consumatorul despre tine după ce îi oferi o sumă de experienţe”, adaugă Teliban.

    Pentru a accentua ideea că brandul este o forţă în sine dacă este construit aşa cum trebuie şi că poate transcende graniţe, Stephane Dumas, cofondatorul Meli Melo, susţine că trebuie să creezi un brand uşor de pronunţat şi în alte pieţe, nu doar în ţara ta. „Un brand nu ţine de naţionalitate. Un brand nu are frontieră, nu are limită, decât cea fixată de companie. Eu am venit în România în 1994 şi am început în 1998 să aducem accesorii pentru femeile de aici. Am ales un brand cu sonoritate franceză şi românii au asociat numele cu Franţa. Important este brandul, puterea lui, nu naţionalitatea celui care l-a creat. E important să creezi un brand uşor de pronunţat în alte pieţe, nu doar în ţara ta. Altfel e greu de impus pe alte pieţe, dacă vreţi să ieşiţi pe alte pieţe. Noi mergem cu Meli Melo la export şi îl ducem ca brand românesc, nu francez”, spune Stephane Dumas, cofondatorul Meli Melo.

    Un nume care poate avea succes la export ar putea fi, de asemenea, unul ce are traducere la îndemână în fiecare limbă vorbită în pieţele pe care încearcă să intre.

    „Printre brandurile noastre acum un an s-a născut Ana Are, cu extensii precum Ana Iubeşte. Acestea sunt branduri construite pentru piaţa internaţională pentru că Ana este un nume cu conotaţii internaţionale, ce poate fi tradus în orice limbă. Alegerea acestui nume a fost importantă când am acceptat acest proiect şi am agreat că vrem să devenim un jucător important la nivel european pe piaţa fresh-urilor şi a sucurilor de fructe”, menţionează Răzvan Vasile, CEO al companiei Casa Panciu, sub umbrela căreia se află brandul Ana Are. Stephane Dumas, de la Meli Melo, spune că dincolo de nume brandurile româneşti care vor să iasă în afara graniţelor trebuie să se înarmeze cu răbdare şi cu un management bun.

    „Există trei tipuri de firme: naţionale, internaţionale şi multinaţionale. Noi suntem internaţionali, am acoperit 2-3 pieţe. Ca să treci de la naţional la internaţional trebuie să ai un brand de exportat, să fii puternic pe piaţa ta de bază, să ai un management bun, să fii sigur că ai resursele necesare, să ştii că nu eşti nimic pe alte pieţe şi să ai răbdare. Noi am intrat acum şase ani în Moldova şi cinci ani a fost un coşmar. Acum magazinul din Chişinău este printre cele mai bune”, adaugă Dumas. Companiile şi realitatea pieţelor confirmă că la baza unui brand de export trebuie să stea un produs sau un serviciu calitativ pentru a avea un succes sustenabil.

    „Pentru a avea succes, un brand are nevoie de un produs în spate. Noi am trecut graniţele cu acest brand (n.r.: Superbet) în Polonia. Acolo brandul nu este cunoscut, aşa că trebuie să convingă prin produsul pe care îl reprezintă. Acum avem capital de lucru 100 mil. euro. Când am decis să ne extindem în Polonia acum doi ani nu aveam banii aştia, aşa că nu am putut cumpăra o companie locală, ci am pornit de la zero. Superbet a pornit acum 10 ani la Timişoara, cu o agenţie de pariuri. Brandul s-a dezvoltat cu management românesc, avem birouri la Londra, la Leeds, la Zagreb, am angajat programatori, ne-am dezvoltat, am cumpărat o firmă de inteligenţă artificială. Este dovada că se pot face şi în România lucruri frumoase. Acum cred că în cinci ani Superbet poate fi un brand global, un produs tehnologizat”, îşi aminteşte Vlad Ardeleanu, managing director la Superbet.

    Din perspectiva unei companii de tehnologie cu succes global deja obţinut într-o anumită măsură, Bitdefender este de acord că un produs de calitate ridicată, corelat cu o experienţă pozitivă a consumatorului, reprezintă una dintre reţetele exportului unui brand românesc cu succes. „Sunt trei idei cheie prin care vinzi: brandul, calitatea produsului şi a serviciului şi pe locul 3 vine preţul. Deci combinaţia dintre brand şi calitatea produsului, unde vorbim foarte mult de experienţa consumatorului final, depăşeşte cu mult partea de preţ”, spune Ciprian Istrate, vicepreşedinte pe soluţii consumer în cadrul Bitdefender.

    Pentru companiile de tehnologie precum Bitdefender, care vor să iasă la export, calitatea forţei de muncă specializată în IT din România ar putea fi o carte importantă de jucat, încât tehnologia elimină graniţele clasice. „Brandul este cel mai important lucru, iar noi având un brand tehnologic avem cel mai mare avantaj, pentru că tehnologia a eliminat graniţele. Te poţi duce să maximizezi veniturile în altă parte, în altă piaţă. Eu cred că noi, românii, avem un foarte mare avantaj pe partea tehnologică. În primul rând avem cunoştinţele noastre tehnologice, care sunt printre cele mai dezvoltate. Specialiştii noştri IT sunt în top 5 în lume”, subliniază Istrate.

  • Cât poţi să câştigi dacă te angajezi la Burger King

    Lanţul de restaurante Burger King, operat de compania poloneză AmRest, derulează o campanie de recrutare în Bucureşti. În prezent, în cadrul restaurantului deschis în urmă cu aproximativ o săptămână în Capitală lucrează 45 de angajaţi.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, oferta salarială porneşte de la 1.750 lei net (2.950 lei brut) pentru lucrătorii din restaurante (Crew Members), iar pentru manageri un salariu variază între 2.500-3.800 lei net (4.250 – 6.500 lei brut). Reprezentanţii companiei precizează că toţi angajaţii Burger King vor primi mai multe beneficii, printre care tichete de masă, servicii medicale şi bonusuri.

    AmRest Holdings este cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de ţări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks şi Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog şi KABB, precum şi pentru brandul online Pokai. AmRest operează 40 de restaurante Burger King în Polonia, 19 în Cehia, două în Slovacia, unul în Bulgaria şi acum unul în România, unde compania operează şi lanţul de cafenele Starbucks.

    Înfiinţat în 1954, Burger King este al doilea cel mai mare lanţ de restaurante cu servire rapidă din lume.

     

  • Apocalipsa retailerilor continuă: Unul dintre cele mai iubite branduri prezente în România intră în FALIMENT

    Apocalipsa retailerilor continuă cu Forever 21, unul dintre cele mai puternice branduri de retail pentru adolescenţi, care a depus cerere pentru intrare în faliment, scrie CNN. Lanţul de magazine a anunţat că vrea să închidă 178 din cele peste 800 de locaţii, deşi încă nu a anunţat oficial care pieţe ar urma să fie incluse pe lista neagră.

    ”Ne aşteptăm ca un număr mare din magazinele noastre să rămână deschise şi să funcţioneze normal. Nu anticipăm un exit din nicio piaţă majoră din SUA”, a anunţat retailerul. Retailerii traidiţionali se luptă cu preţurile mari de la chirii şi datoriile uriaşe. Linda Chang, vicepreşedintele companiei, a anunţat că falimentul este un pas important în a asigura securitatea şi viitorul companiei, şi că le va permite să îşi reorganizeze business-ul şi să repoziţioneze Forever 21.

  • Companiile cu cele mai valoroase portofolii de branduri româneşti sunt evaluate la 665 mil. euro, în urcare cu 20% faţă de 2018

    „Cele mai valoroase 10 portofolii de branduri sunt evaluate pentru acele companii care exploatează mai mult de un brand pe piaţă. Aceste 10 portofolii prezentate cuprind peste 40 de branduri locale cunoscute, dintre care cele mai valoroase sunt deja incluse în clasamentul individual”, potrivit analiştilor Brand Finance.

    Citiţi mai multe pe Ziarul Financiar

  • Tânărul care a pus umărul la afacerea celui mai mare lanţ românesc de cafenele: „Vreau să fiu parte din acest val al tinerilor care ştiu că lucrurile se pot schimba în mai bine”

    Lucian Bădilă coordonează împreună cu Radu Savopol cel mai mare lanţ românesc de cafenele, 5 to go, având aproximativ 200 de angajaţi. Anul trecut, grupul 5 To Go genera afaceri de 5,5 milioane de euro, iar pentru anul acesta şi-au propus să ajungă la o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, odată cu atingerea obiectivului de a deschide 50 de noi unităţi. Pe termen lung însă, Radu Savopol vrea să facă din brandul dezvoltat de el şi de partenerul său de afaceri „un lider regional”.

    Lucian Bădilă se ocupă direct de coordonarea echipei de marketing şi a celei operaţionale. „Îmi place să spun că suntem o gaşcă unită, completată, desigur, de prietenii care iubesc acest brand românesc, şi că, împreună, reuşim să aducem valoare pentru consumatori, prin concepte şi campanii creative, idei îndrăzneţe şi să transmitem un mesaj pozitiv şi zâmbete, căci, nu?, Smile, there’s coffee!” Anul 2018 a fost un an ascendent în povestea 5 To Go, spune Lucian Bădilă. „Un an al provocărilor, al schimbărilor şi al recunoaşterii, pentru că am primit şi titlul de cea mai bună cafenea din România la Horeca Awards 2018.”

    Pe lângă activitatea de marketing, au avut ca scop dezvoltarea francizei, ceea ce s-a materializat cu succes, anul trecut ajungând la un număr de 100 de unităţi deschise, un target îndeplinit cu două luni înainte de finele anului. Pentru 2019 şi-au propus încă 50 de noi locaţii. „Primul pas spre ceea ce trăiesc astăzi a fost mutarea mea în Bucureşti”, spune el. A plecat din oraşul său natal, Sinaia, iar apoi s-a alăturat lui Radu Savopol în tot ceea ce a însemnat conceperea şi dezvoltarea brandului 5 To Go. Cariera sa profesională s-a fundamentat în România, iar „faptul că fac parte din povestea 5 To Go, unul dintre cele mai iubite branduri româneşti, mă face să îmi doresc să continuu aici, adică în ţară. Consider că, deşi poate cei mai mulţi dintre noi nu mai cred, România are potenţial din toate punctele de vedere, iar brandurile locale încep să se dezvolte şi să se afirme din ce în ce mai mult”.

    Profilul lui Lucian Bădilă a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019 – Anca Năstase-Marinică, senior brand manager Fanta, Coca-Cola Central Eastern Europe BU Coca-Cola România

    Anca Năstase-Marinică este senior brand manager Fanta în cadrul companiei Coca-Cola, pe regiunea Europa Centrală şi de Est, funcţie din care conduce o echipă de peste 35 de persoane la nivel regional, jumătate dintre aceştia deţinând poziţii de brand management, având drept responsabilităţi coordonarea strategiei de marketing la nivel regional a brandului Fanta pentru cele 26 ţări din business unit, inclusiv România.

    Ea spune că anul trecut brandul Fanta a înregistrat cele mai bune rezultate din istorie la nivel de rezultate trimestriale şi volum în regiunea Europa Centrală şi de Est. Cu o experienţă de peste 15 ani în marketing, cariera Ancăi Năstase-Marinică în cadrul companiei Coca-Cola România a început în urmă cu zece ani, în 2009. Ulterior, a preluat întregul portofoliu de produse Coca-Cola, după care a migrat către zonă de băuturi necarbozagoase şi apă, pentru ca în prezent să revină pe zona de sparkling.

    Ea spune că printre cele mai mari reuşite din carieră se numără campaniile pe care le-a dezvoltat de-a lungul timpului, mai ales că „multe dintre ele au fost recompensate cu premii locale şi internaţionale”. Absolventă a Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE, Anca Năstase-Marinică spune că în prezent poziţia pe care o deţine vine la pachet cu responsabilităţi la nivel regional, pentru Europa Centrală şi de Est. „Aş spune că este un echilibru perfect, pentru că am ocazia să lucrez din România, la nivel internaţional. Practic, deşi biroul meu a rămas în Bucureşti, lucrez cu o echipă virtuală alcătuită din oameni de marketing din peste 20 de ţări din regiune.”