Tag: BOR

  • Avocat: Cioflină decorat de Congresul SUA, de Constantinescu şi BOR, poate avea regim deschis

     Judecătoria Sectorului 5 a luat în discuţie cererile lui Dumitru Cioflină şi Gigi Becali de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsaţi să iasă din penitenciar între anumite ore.

    Avocatul lui Cioflină, Bogdan Vlad, a arătat în faţa instanţei că dacă nici în cazul clientului său nu sunt aplicabile normele legale care permit schimbarea regimului de detenţie, atunci articolul respectiv nu are niciun fundament în lege.

    Dumitru Cioflină a spus că ar vrea să fie liber dacă legea îi permite, precizând că se află într-o situaţie deosebită, el fiind ofiţer activ de peste 45 de ani în branşa militară.

    “Zilnic m-am aflat într-o dublă ipostază, aceea de procuror, dar şi de judecător, iar timp de 45 de ani am luat, constant, decizii privind soarta altor oameni”, a arătat Cioflină în faţa instanţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NOUA CONSTITUŢIE: România recunoaşte rolul istoric al Casei Regale şi al BOR în constituirea şi modernizarea statului

    Astfel, după articolul 1, alineatul (1) care prevede că “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, a fost introdus un nou articol, care în viitoarea Constituţie va avea următorul cuprins: “România recunoaşte rolul istoric în constituirea şi modernizarea statului român al Casei Regale, al minorităţilor naţionale, al bisericii ortodoxe şi al celorlate culte religioase”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patriarhia: Niciun preot nu a oficiat la momentul incinerării lui Sergiu Nicolaescu

    “Ca urmare a încercării de dezinformare şi manipulare a opiniei publice, Patriarhia Română precizează: Niciun preot al Bisericii Ortodoxe Române nu a fost prezent pentru a oficia o slujbă religioasă la momentul incinerării regretatului artist Sergiu Nicolaescu”, se arată într-un comunicat de presă al Patriarhiei Române.

    Patriarhia Română a făcut aceste precizări după ce presa a relatat că la momentul incinerării lui Sergiu Nicolaescu ar fi fost oficiată o slujbă religioasă, în cadru restrâns, la crematoriul Vitan Bârzeşti. Familia lui Sergiu Nicolaescu nu a dezvăluit nimic despre modul de desfăşurare a ceremoniei de incinerare.

    Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, în jurul orei 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului.

    Sâmbătă dimineaţa, câteva sute de persoane s-au dus la Cercul Militar Naţional pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Sergiu Nicolaescu. Numeroase coroane cu flori au fost trimise la Cercul Militar Naţional de Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, primarul Capitalei, Ministerul Culturii, Televiziunea Română, dar şi de prieteni şi apropiaţi ai regizorului.

    Sergiu Nicolaescu, care a decedat joi, la vârsta de 82 de ani, a fost incinerat conform propriei dorinţe. Dana Nicolaescu, soţia regizorului, a declarat joi că incinerarea a fost “dorinţa expresă” a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi a solicitat presei să trateze “cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei”.

  • Patriarhul Daniel la Sf. Maria Mică: “Naşterea de prunci poate aduce sfinţi mai mulţi în lume”

    În cuvântul de învăţătură rostit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat că naşterea de prunci este un dar mare şi sfânt şi a evidenţiat faptul că cine aduce prunci pe lume se face împreună lucrător cu Dumnezeu pentru veşnicie.

    “Naşterea de prunci este un dar sfânt, mare, pentru că dacă o familie aduce pe lume prunci şi educă aceşti copii în credinţă, ei nu vor fi doar cetăţeni ai lumii acestora, ci vor fi şi cetăţeni ai Împărăţiei Cerurilor, cu alte cuvinte cine dă naştere copiilor este un împreună lucrător cu Dumnezeu pentru veşnicie”, a precizat Daniel, citat de agenţia Basilica.

    Pruncii crescuţi în credinţă pot fii viitori sfinţi, a mai arătat Patriarhul României. “O mulţime de copii crescuţi în credinţă, din părinţi credincioşi, au devenit sfinţi. Ei trăiesc veşnic în iubirea Preasfintei Treimi şi devin rugători pentru familia respectivă, pentru ţara respectivă, pentru poporul respectiv şi pentru lumea întreagă. Deci, naşterea de prunci este o posibilitate de a aduce sfinţi mai mulţi în lumea aceasta şi în Împărăţia Cerurilor. Naşterea de prunci nu are doar un aspect biologic, sau unul sociologic, sau unul patriotic de a avea mai mulţi cetăţeni într-o ţară, naşterea de prunci este o lucrare cu valoare eternă pentru că cei care s-au născut şi au trăit în credinţă, se mântuiesc şi întră în Împărăţia Cerurilor vor fi pururi rugători pentru umanitate şi pururea slăvitori ai iubirii Preasfintei Treimi, iubire care se cultivă în familia creştină începând cu botezul în numele Preasfintei Treimi”, a mai spus Patriarhul Daniel.

    El a adresat urări de bine tuturor celor care îşi serbează onomastica, îndemnându-i să urmeze pilda Maicii Domnului: “Cu prilejul sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, dorim să adresăm tuturor celor care poartă numele de Maria, Marian şi derivate, mulţi ani cu sănătate, cu bucurii duhovniceşti, cu spor în fapte bune şi dorim tuturor, de asemenea, să urmeze pilda Maicii Domnului prin credinţă puternică şi lucrare smerită de împlinire a poruncilor lui Dumnezeu”.

  • Patriarhul Daniel: Din cauza crizei economice, spitalele s-au rărit, medicii s-au împuţinat, medicamentele s-au scumpit

    “Din cauza crizei economice, spitalele s-au rărit, medicii s-au împuţinat, medicamentele s-au scumpit, iar bolile s-au înmulţit. În acest context nefericit, prin proclamarea anului 2012 ca An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, Biserica noastră încearcă totuşi să contribuie mai mult la alinarea suferinţei atât prin lucrarea ei liturgică, duhovnicească şi pastorală (mai ales Sfântul Maslu), cât şi prin lucrarea ei social-filantropică şi social-medicală (cabinete şi centre medicale), inclusiv printr-o cultură medicală a populaţiei, prin care oamenii sunt sfătuiţi să preţuiască mai mult darul sănătăţii, evitând bolile, şi să fie recunoscători faţă de persoanele care îi ajută să se vindece, mai ales când ei singuri, din cauza sărăciei, nu-şi pot plăti consultaţiile sau medicamentele”, arată Patriarhul Daniel.

    Patriarhul BOR consideră că “trebuie să unim mai mult ştiinţa cu spiritualitatea, arta medicală cu rugăciunea, cuvântul bun cu fapta de ajutorare, grija pentru sănătatea noastră cu grija şi pentru sănătatea celor din jurul nostru şi a celor mai departe de noi”.

    “Astăzi, preoţii de la oraşe şi sate, precum şi vieţuitorii din mănăstiri cunosc multele probleme cu care se confruntă oamenii bătrâni, bolnavi, săraci şi singuri, familiile cu mulţi copii, adesea afectate de şomaj şi de lipsuri multe. De aceea, îi îndemnăm să sporească, acolo unde păstoresc, activităţile de ajutorare frăţească a bolnavilor şi săracilor, astfel ca iubirea vindecătoare a lui Hristos Cel răstignit şi înviat să fie cât mai lucrătoare prin oameni cu suflet bun şi cu dare de mână, ştiind că fapta cea bună, izvorâtă din iubire milostivă, va fi răsplătită cu binecuvântare în lumea aceasta şi cu mântuire în viaţa veşnică, potrivit iubirii pe care a arătat-o fiecare faţă de oamenii aflaţi în suferinţă şi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46)”, continuă Pastorala Patriarhului României.

    “În aceste zile de sărbătoare, de lumină şi bucurie pentru viaţa noastră creştină, vă îndemnăm pe toţi, cu părintească şi frăţească dragoste în Hristos, să arătaţi lumina dreptei credinţe şi a faptelor bune pretutindeni unde vă aflaţi, să împărtăşiţi şi altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecătorul şi Mântuitorul nostru. Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, vă adresăm tuturor părinteşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: Hristos a înviat!”

  • Patriarhul Daniel: “Cei care nu au postit până acum cel puţin în această săptămână să postească”

    Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 8 aprilie 2012 Intrarea Domnului în Ierusalim, sărbătoare care mai este cunoscută ca Duminica Floriilor. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat pe credincioşii care poartă nume de flori, cu ocazia Duminicii Floriilor. “Tuturor celor care poartă nume de floare precum Florica, Viorica, Viorel, Florin şi toate derivatele nume de flori le dorim astăzi ani mulţi cu sănătate şi bucurie, mai ales că sunt peste 150 000 de români care poartă numele de flori şi arătăm dragostea noastră părintească şi preţuirea noastră pentru toţi cei care poartă nume de flori şi îi considerăm Florile Bisericii, spre slava Preasfintei Treimi”.

    Potrivit Radio Trinitas, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a explicat şi simbolismul ramurilor de finic sau de salcie.

    “Aceste ramuri de finic sau de salcie sau flori pe care astăzi le-am sfinţit şi le purtăm în mâini şi le ducem la casele noastre arată bucuria cu care dorim să primim pe Hristos în cetatea noastră, în casa noastră şi în sufletul nostru. Aceste ramuri mai înseamnă, după Sfântul Ioan Gură de Aur, şi florile credinţei şi ale virtuţilor pe care noi le-am dobândit pe baza credinţei ortodoxe în timpul Postului de 40 de zile. Arătăm preţuire, bucurie prin aceste flori şi în acelaşi timp prevestim Sărbătoarea Sfintelor Paşti, bucuria Învierii Domnului care este începutul învierii noastre, pentru că Învierea lui Hristos nu este revenirea la viaţa pământească, ci trecerea într-o altă viaţă, în viaţa cea fără de moarte unde nu mai este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit. Învierea cea de obşte a fost preînchipuită de Învierea lui Lazăr, dar Învierea cea de obşte este o înviere care nu ne mai readuce la viaţa pământească, ci ne trece la viaţa cerească.”

    Credincioşii prezenţi au primit la sfârşit, din partea Patriarhului României, iconiţe reprezentând Intrarea Domnului în Ierusalim, dar şi ramuri de salcie.

  • Sarbatoarea Floriilor: ce mesaje au pentru credinciosi Patriarhul Daniel si Papa Benedict

    “Pentru noi, crestinii, ramurile de finic sau ramurile de salcie
    reprezinta curatia dobandita prin smerenie, prin rugaciune, prin
    plangerea pacatelor. Salcia se si numeste plangatoare, smerita”, a
    afirmat Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane,
    in predica de azi de la Catedrala Patriarhala din Bucuresti.

    “Cand purtam aceste ramuri de salcie sau de finic, finicul este
    simbolul nemuririi, atunci de fapt noi exprimam bucuria ca am
    biruit ispitele din timpului postului, ca am primit iertarea
    pacatelor timp de 40 de zile prin spovedanie, prin pocainta si prin
    savarsirea faptelor bune”. “Ramurile de finic sau stalparile de
    copaci prefigureaza buchetul de virtuti pe care noi trebuie sa
    intampinam pe Mantuitorul Iisus Hristos”, a spus Patriarhul.
    “Intrarea in Ierusalimul pamantesc a Domnului Iisus Hristos este si
    o prevestire a intrarii Sale in Ierusalimul Ceresc prin Invierea
    din morti, iar ramurile de finic sau stalparile de copaci
    prefigureaza buchetul de virtuti cu care noi trebuie sa intampinăm
    pe Mantuitorul”.

    La sfarsitul liturghiei, Patriarhul i-a felicitat pe
    credincioşii care poartă nume de flori. Credinciosii prezenti au
    primit din partea Patriarhului Romaniei iconite cu Intrarea
    Domnului in Ierusalim.

    La Vatican, Papa Benedict al XIV-lea a vorbit azi despre relatia
    intre om si Dumnezeu si pe felul cum tehnologia a modificat-o.
    “Oamenii au dorit intotdeauna sa fie ca Dumnezeu, sa atinga
    inaltimea lui prin propriile lor puteri. Si omenirea a reusit sa
    realizeze atatea lucruri: putem sa zburam! Putem sa ne vedem, sa ne
    auzim si sa ne vorbim unii altora din cele mai indepartate locuri
    ale planetei”, spune Papa. Odata cu progresul tehnologiei insa au
    crescut si posibilitatile oamenilor de a-si face rau unii altora,
    pentru ca “limitarile noastre au ramas si ele neschimbate”, iar
    recentele catastrofe naturale ne amintesc si ele ca omenirea nu e
    atotputernica, iar progresul tehnologiei si al stiintei nu ne
    salveaza de ele.

    “Daca vrem o relatie cu Dumnezeu, trebuie intai sa lasam deoparte
    mandria de a vrea sa-i luam locul. Tehnologia nu-l poate inlocui pe
    Dumnezeu”, a afirmat Papa Benedict, in fata celor 50.000 de
    catolici adunati in Piata Sf. Petru din Roma.

    Papa a anuntat ca banii stransi la colecta de la slujba din Joia
    Mare, din 28 aprilie, vor fi donati pentru ajutorarea sinistratilor
    din Japonia.

  • Afurisitii din CNSAS

    Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a adoptat o pozitie critica fata de verdictele de colaborare cu politia politica a unor inalti ierarhi, emise recent de Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS). BOR s-a referit nu doar la fundamentarea acestor decizii (considerate „sumare, pripite si tendentioase“), ci si la atitudinea din jurul discutarii cazurilor, care a dus la scurgerea „pe surse“ a unor informatii referitoare la vinovatia ierarhilor chiar inainte de judecarea cazurilor in Colegiul CNSAS.