Tag: BOR

  • Un nou acord MAI-BOR de Paşte. Cum primesc oamenii lumina şi pâinea sfinţită

    Marcel Vela a anunţat miercuri seara că a semnat un nou acord între MAI şi Biserica Ortodoxă, după ce Iohannis a cerut să fie revizuit protocolul anterior. Faţă de varianta contestată s-a renunţat la delegarea poliţiştilor pentru a duce credincioşilor lumină, iar mersul la biserică a fost interzis inclusiv pentru a se lua „paştile”. Biserica Ordodoxă va coresponda cu enoriaşii doar prin voluntari şi angajaţi clericali.

    Vela a anunţat că a semnat un nou acord cu BOR. Astfel:

    – Am avut o nouă discuţie cu Patriarhul Daniel şi am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri
    Având în vedere estimările recente ale specialiştilor privind extinderea epidemiei, acordul din 14 aprilie MAI-BOR se modifică astfel:

    – slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR şi a prevederilor din ordonanţele militare fără participarea credincioşilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcaşurilor de cult.

    – Pâinea binecuvântată în formă de prescuri, stropită cu aghiasmă şi vin, numită „Paşti”, care va fi sfinţită joi, 16 aprilie, va fi distribuită la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi de voluntarii. Acest lucru se va întâmpla vineri, 17 aprilie şi sâmbătă, 18 aprilie, în intervalul orar 08.00 – 17.00 şi în prima zi de Paşti între orele 06.00 – 12.00, la solicitarea credincioşilor.

    – Sfânta Lumină sosită de la Ierusalim va fi distribuită în parohii de către personalul clerical şi maximum cinci voluntari, sâmbătă, 18 aprilie, începând cu ora 20.00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbare neaşteptată pentru credincioşi: BOR mută slujba de Sfântul Gheorghe pe 29 aprilie

    Biserica Ortodoxă Română a decis ca slujba dedicată sărbătorii de Sfântul Gheorghe din acest an să nu se mai săvârşească pe 23 aprilie, ci în a doua zi de Paşti, pe 29 aprilie, pentru că în acest an sărbătoarea cade în Săptămâna Patimilor, perioadă de post intens, spun oficialii Patriarhiei.

    ”Din raţiuni liturgice, atunci când sărbătoarea Sfântului Gheorghe se întâmplă să cadă în săptămâna Sfintelor Pătimiri, doar slujba acesteia se mută imediat după Înviere”, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

    Oficialul Bisericii Ortodoxe Române explică şi care sunt aceste raţiuni liturgice.

    ”Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri, este cea mai densă perioadă duhovnicească din an, o perioadă de post intens dedicată exclusiv pregătirii pentru Învierea Domnului. Nu este aşadar vorba de o modificare a datei sărbătorii, ci doar de mutarea slujbei acesteia in contextul liturgic din acest an”, a explicat Vasile Bănescu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Prima reacţie a BOR după eşec la referendum. Ce spune Patriarhia Română despre aitudinea românilor

    Patriarhia Română susţine că şi-a împlinit misiunea civică şi morală în spaţiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu.

    “Atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analizată, iar democraţia bazată pe libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă şi permanentă privind tema dezbătută public”, se arată într-un comunicat de presă trimis, luni, de Patriarhia Română.

    De asemenea, sursa citată mai precizează că referendumul a oferit posibilitatea de a cunoaşte poziţia societăţii faţă de “apărarea valorilor morale”.

    “Deşi Referendumul recent nu a fost validat, totuşi acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român”, se mai arată în comuncat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când a intrat în această biserică din România, acestui bărbat nu i-a trecut prin cap până unde se poate ajunge. Imaginea incredibilă despre care vuieşte întreg Internetul

    Eu mă gândesc că ţara noastră, România, e posibil să fi devenit o nouă „Sodoma şi Gomora”; un alt tărâm al pierzaniei şi „pidosniciei”. Fără discuţie, un loc populat până la refuz de LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender), de vreme ce, zeci de mii de români, înspăimântaţi, au ieşit în stradă pe timpul acesta gri, ca să protesteze împotriva căsătoriilor (contractelor civile) între persoane de acelaşi sex. Ei au cerut ca familia să rămână în matricea ei tradiţională – „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

    Când a intrat în această biserică din România, acestui bărbat nu i-a trecut prin cap până unde se poate ajunge. Imaginea INCREDIBILĂ despre care vuieşte întreg Internetul

  • BOR nu zice NU impozitării veniturilor, dar pune o CONDIŢIE aproape INACCEPTABILĂ

    Biserica Ortodoxă Română este deschisă pentru o discuţie pe tema impozitării veniturilor ei, însă pune o condiţie care ar putea ucide dezbaterea încă în faşă. Declaraţia patriarhului vine în condiţiile în care, săptămâna trecută,  ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, declara că s-ar putea lua în considerare impozitarea micilor venituri ale Bisericii, provenite din vânzarea lumânărilor şi a altor obiecte de cult, dar discuţia poate avea loc la finalul anului.

    BOR nu zice NU impozitării veniturilor, dar pune o CONDIŢIE aproape INACCEPTABILĂ

  • Una din bijuteriile arhitecturii din România stă să cadă. Motivul incredibil pentru care Biserica Ortodoxă se opune restaurării

    Primul cazinou din România, pe care istoricii îl compară cu un mini-Versailles, stă să cadă. Motivul – un litigiu dintre Biserica Ortodoxă şi administraţia locală. Reprezentanţii BOR au refuzat, din 2004, de când li s-a retrocedat clădirea cazinoului, să o renoveze. Motivul este unul incredibil.

    Una din bijuteriile arhitecturii din România stă să cadă. Motivul incredibil pentru care Biserica Ortodoxă se opune restaurării

     

     

  • ANUNŢ URIAŞ al Bisericii Ortodoxe despre Arsenie Boca. „Se poate întâmpla FOARTE RAPID”

    Arsenie Boca este căutat tot mai mult şi de tot mai mulţi creştini. Unii nu au nicio reţinere în a săruta copacul din vecinătatea mormântului său, unde cineva a scrijelit în urmă cu ani de zile, un semn al crucii, fără să fie nimic sfânt acolo, alţii aruncă bani în pârâul ce trece prin curtea mănăstirii Prislop sau la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde există o fântână a părintelui, confundând astfel această fântână cu Fontana di Trevi din Roma, unde se spune că dacă arunci o monedă, ţi se îndeplineşte o dorinţă.

    Pentru prima oară, Biserica Ortodoxă Română face un anunţ oficial referitor la Arsenie Boca.

    ANUNŢ URIAŞ al Bisericii Ortodoxe despre Arsenie Boca. „Se poate întâmpla FOARTE RAPID”

  • ANUNŢ URIAŞ al Bisericii Ortodoxe despre Arsenie Boca. „Se poate întâmpla FOARTE RAPID”

    Arsenie Boca este căutat tot mai mult şi de tot mai mulţi creştini. Unii nu au nicio reţinere în a săruta copacul din vecinătatea mormântului său, unde cineva a scrijelit în urmă cu ani de zile, un semn al crucii, fără să fie nimic sfânt acolo, alţii aruncă bani în pârâul ce trece prin curtea mănăstirii Prislop sau la mănăstirea Sâmbăta de Sus, unde există o fântână a părintelui, confundând astfel această fântână cu Fontana di Trevi din Roma, unde se spune că dacă arunci o monedă, ţi se îndeplineşte o dorinţă.

    Pentru prima oară, Biserica Ortodoxă Română face un anunţ oficial referitor la Arsenie Boca.

    ANUNŢ URIAŞ al Bisericii Ortodoxe despre Arsenie Boca. „Se poate întâmpla FOARTE RAPID”

  • Când milioanele se întâlnesc cu politica şi BOR: iată cum s-a lepădat de Satana naşul Becali la botezul fiului Gabrielei Vrânceanu Firea

    Doi politicieni şi-au creştinat copiii în aceeaşi zi, alegând două biserici din Capitală, Biserica Mânăstirii Caşin, respectiv Biserica Adormirea Maicii Domnului.

    Călin Popescu Tăriceanu şi Gabriela Vrânceanu Firea şi-au botezat în acest weekend copiii la biserici de tradiţie din Capitală. Pentru că nu au fost ceremonii „obişnuite”, Biserica a făcut toate eforturile ca lucrurile „să iasă bine”.

    Iată, de pildă, ce s-a întâmplat la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, unde naşul micuţului Zian Mihail a fost nimeni altul decât latifundiarul milionar Gigi Becali:

    SURPRIZA DIN BISERICĂ! IMAGINI DE LA BOTEZ: CÂND MILIOANELE SE ÎNTÂLNESC CU POLITICA ŞI BISERICA ORTODOXĂ

  • Liiceanu i-a trimis IPS Daniel o carte cu dedicaţie în care se referă la “târârea” BOR în campanie – FOTO

    Cartea “Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile”, apărută recent la editura Humanitas, i-a fost trimisă de către Gabriel Liiceanu, joi, Patriarhului Daniel, potrivit unei informaţii postate pe una dintre paginile oficiale de Facebook ale editurii.

    Pe această pagină de Facebook a fost postată şi o imagine cu dedicaţia-autograf pe care Gabriel Liiceanu i-a trimis-o Patriarhului Daniel: “Preafericitului Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, şi tuturor preoţilor care, în aceste zile, consideră ruşinoasă şi nu acceptă târârea Bisericii noastre în alegerile prezidenţiale”.

    Cartea “Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile” cuprinde texte care au fost scrise de pe poziţia unui membru al “societăţii civile” în perioadele în care “febra organismului social a atins în ţara noastră grade paroxistice”, potrivit descrierii volumului de pe site-ul Humanitas.

    “Intelectualul român trăieşte nevrotic şi dramatic, prins între tentaţia de a gesticula vehement pe scena publică şi cea de a trânti, scârbit, poarta istoriei şi de a se încuia în camera lui. Mereu am avut, ca români, ceva de înfruntat, de îndreptat, de luat de la capăt. Trăim, epuizant, o stare de insurecţie cetăţenească. Bolnava noastră Românie, cu şmecherii, lichelele sau incapabilii care au condus-o periodic, ne-a cerut, de prea multe ori, să nu uităm că suntem «cetăţeni» şi «români». Visez o Românie de care să nu trebuiască să-mi aduc aminte mai mult de o dată la patru ani”, spune Gabriel Liiceanu, într-o declaraţie postată pe acelaşi site.

    Biserica Ortodoxă Română a fost criticată de mai multe ori în ultimele săptămâni că s-a implicat în campania pentru prezidenţiale în sprijinul PSD, în presă fiind difuzate mai multe înregistrări în care preoţii îndemnau explicit la vot în favoarea lui Victor Ponta.